Minori şi familie – curatelă art. 150 al 3 Cod civil modificare competenţă

Decizie 1 din 13.09.2012


Minori şi familie – curatelă art. 150 al 3 Cod civil modificare competenţă

Prin Încheierea din 13.09.2012 Judecătoria Câmpulung Moldovenesc a dispus respingerea cererii având ca obiect „curatelă”, formulată de petenta BGM împotriva intimatei LD, aşa cum a fost precizată, ca rămasă fără obiect.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că potrivit art. 5 lit. 2 din Legea nr. 71/2011, dispoziţiile Codului Civil sunt aplicabile şi efectelor viitoare ale situaţiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestuia derivate din starea şi capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiaţie, adopţie şi obligaţia legală de întreţinere, etc. dacă aceste situaţii juridice subzistă după intrarea în vigoare a Codului civil. Prin urmare, în această materie începând cu 1 octombrie 2011, dispoziţiile noului Cod sunt de imediată aplicare.

Curatela specială reglementată de art. 150 al 3 Cod civil prevede că pentru motive temeinice, în cadrul procedurilor succesorale, notarul public, la cererea oricărei persoane interesate sau din oficiu, poate numi provizoriu un curator special care va fi validat, ori după caz, înlocuit de către instanţa de tutelă.

De la data de 20 aprilie 2012, potrivit art. 229 alin. 3 ind. 2 din Legea nr. 60/2012, până la intrarea în vigoare a instanţelor de tutelă, numirea curatorului special care îl asistă sau îl reprezintă pe minor la încheierea actelor de dispoziţie sau la dezbaterea procedurii succesorale se face, de îndată, de autoritatea tutelară la cererea notarului public, în acest din urmă caz nefiind necesară validarea sau confirmarea de către instanţă.

În consecinţă, întrucât reprezentantul părţilor a declarat că a obţinut numirea curatorului, având în vedere modificările legislative invocate mai sus, instanţa a respins cererea, cu precizările ulterioare, ca rămasă fără obiect.

Domenii speta