Caracterul executoriu este asociat cu creanţa, iar nu cu înscrisul care o constată

Decizie 834 din 25.08.2016


Caracterul executoriu este asociat cu creanţa, iar nu cu înscrisul care o constată, astfel încât dacă legiuitorul a acordat contractelor de credit caracterul de titluri executorii, creanţa însăşi a devenit una executorie, atributul executorialităţii nereprezentând un aspect de drept procesual, ci o calitate a creanţei, care se transmite prin cesiune.

Art. 120 din OUG nr. 99/2006 nu a conferit contractelor de credit trăsătura de titlu executoriu în considerarea persoanelor semnatare ale unor asemenea contracte, ci a naturii respectivelor convenţii. Modificarea părţilor originare ale actului juridic care constituie titlu executoriu nu afectează substanţa titlului executoriu, poziţia cesionarului fiind aceea a unui veritabil succesor cu titlu particular, care preia toate drepturile pe care cedentul le avea în legătură cu creanţa.

Decizia civilă nr. 834/25.08.2016

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tecuci, BEJ PAM a solicitat, la  cererea  creditoarei Secapital S.a.r.l., încuviinţarea executării silite cu privire la debitorul CG,  potrivit art. 666 din N.C.P.C. În motivarea cererii s-a arătat că la data de 3x.0x.2004 s-a încheiat contractul de credit nr. X, contract ce constituie titlu executoriu şi că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru încuviinţarea executării silite.

Prin încheierea din 02.03.2016, instanța de fond a respins cererea ca nefondată, reținând că s-a solicitat executarea silita în baza contractului de credit de consum nr. X/ 3x.06.2004 încheiat intre SC Finans Servicii Financiare SRL si CG, care nu reprezintă titlu executoriu pentru creditoarea Secapital S.a.r.l., care are dobândită creanţa prin contract de vânzare de creanţe încheiat la data de 2x.0x.2014  intre Credit Plus (Gulf) LTD in calitate de vânzător si Secapital S.a.r.l. in calitate de cumpărător (in realitate o veritabila cesiune de creanța).

Prima instanţă a arătat că transferul creanţei nu implică şi transmiterea valorii sale de titlu executoriu, întrucât caracterul de titlu executoriu al creanţei nu este un accesoriu al dreptului cedat, ci un atribut pe care legiuitorul l-a prevăzut expres sau nu pentru acest contract. În cazul contractelor de garanţie reală şi personală aferente contractului de credit a fost reglementat în mod expres caracterul de titlu executoriu, însă în cazul cesiunii de creanţă nu a fost prevăzut în mod expres acest caracter, legiuitorul conferind caracter de titlu executoriu contractului de credit în considerarea persoanei creditorului, respectiv a instituţiei de credit care acordă împrumutul bancar, titlul executoriu fiind raportat strict cu privire la obiectul său: debitul principal şi accesoriile, precum şi la subiectele sale: instituţia bancară şi debitorul.

In concluzie, prima instanţă a apreciat că executarea silită nu poate fi încuviinţată în lipsa unui titlu executoriu.

Împotriva acestei încheieri a declarat apel Secapital S.a.r.l., pe care instanţa de control judiciar l-a apreciat întemeiat pentru următoarele considerente:

Consacrarea, prin art. 120 din OUG nr. 99/2006, a caracterului executoriu al contractelor de credit, încheiate de o instituţie de credit, este impusă pentru a permite executarea silită a unei obligaţii (creanţe), iar nu a unui înscris, acesta fiind doar materializarea izvorului obligaţiei respective. În consecinţă, caracterul executoriu este asociat cu creanţa, iar nu cu înscrisul ca atare şi, atât timp cât legiuitorul a acordat contractelor de credit caracterul de titluri executorii, creanţa însăşi a devenit una executorie, astfel încât atributul executorialităţii nu se constituie într-un aspect de drept procesual, ci a devenit o calitate a creanţei, care se transmite prin cesiune.

Totodată, art. 120 din OUG nr. 99/2006 nu a conferit contractelor de credit trăsătura de titlu executoriu în considerarea persoanelor semnatare ale unor asemenea contracte, ci a naturii respectivelor convenţii. Modificarea părţilor originare ale actului juridic care constituie titlu executoriu nu afectează substanţa titlului executoriu, poziţia cesionarului fiind aceea a unui veritabil succesor cu titlu particular, care preia, astfel, toate drepturile pe care cedentul le avea în legătură cu creanţa.

Pentru aceste motive, Tribunalul a admis apelul, a schimba în tot încheierea apelată și a admis cererea de încuviințare executare silită.