Raporturi de muncă

Acţiunea salariatului împotriva angajatorului privind obligarea la drepturile salariale reţinute cu titlu de „garanţie” pentru folosinţa maşinii de serviciu. Cerere reconvenţională formulată de angajator împotriva salariatului privind plata de despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a autoturismului societăţii şi folosirea de către salariat a autoturismului în interes personal.

Chiar şi în situaţia existenţei unei înţelegeri cu salariatul, partea a încălcat dispoziţiile art.169 din Codul Muncii, întrucât nici o reţinere din salariu nu poate fi operată în afara cazurilor şi condiţiilor prevăzute de lege, iar pe de altă parte art.170 din Codul Muncii consfinţeşte inadmisibilitatea renunţării din partea salariatului la drepturile salariale care i se cuvin în integralitatea lor, potrivit dispoziţiilor legale sau contractului.

În speţă, nu sunt întrunite condiţiile răspunderii patrimoniale a salariatului, aceasta presupunând cu necesitate vinovăţia sau culpa salariatului. Folosirea autoturismului atât în interesul serviciului, cât şi în interesul personal a avut loc ca urmare a permisiunii angajatorului care a efectuat în acest scop reţineri salariale în mod nelegal, neputându-se constata încălcarea vreunei obligaţii de către salariat în legătură cu munca sa iar angajatorul nu poate invoca în susţinerea intereselor sale propria culpă/ în corectitudine.

Tribunalul Mehedinţi-sentinţa din 21.05.2015

Prin cererea adresată la 26.05.2014 pe rolul acestei instanţe., înregistrată sub nr. 3741/101/2014, reclamantul M. N.  a chemat în judecată pârâta SC C. S. SRL  solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la plata  drepturilor salariale ce i-au fost reţinute în perioada 11.04.2011-10.12.2013, drepturi salariale ce urmează a fi  indexate, majorate  şi reactualizate.

În fapt, la data de 15.06.2006 între reclamant şi pârâta s-a încheiat contractul  individual de muncă,înregistrat sub nr.27320/27.06.2006, la ITM Dolj.

La  data de 20.12.2013 s-a emis decizia de concediere nr. 349/20.12.2013 prin care  s-a arătat că începând cu 31.12.2013, contractul de muncă încetează din iniţiativa angajatorului, pentru motive care nu ţin de persoana salariatului.

În calitatea de angajat al pârâtei, având funcţia de electromecanic  telegrafie - telefonie, la Departamentul Service –punct de lucru Drobeta Turnu Severin , avea la dispoziţie  un autoturism proprietatea pârâtei,pentru ca, activitatea pe care o desfăşura  implica muncă de teren.

La data de 11.04.2011,pârâta a achiziţionat un autoturism ,în leasing,pe care îl folosea în  interese de serviciu, iar lunar , i se oprea din salariu o garanţie. Garanţia constă într-o sumă de bani care reprezenta ½ din  rata pe care pârâta o plătea firmei de leasing şi ½ din cheltuielile cu autoturismul ,respectiv :revizii,ITP, asigurare facultativă şi obligatorie, consumabile, etc.

Arată că  i-au fost reţinute din salariu, lunar aceste sume  începând cu luna aprilie  a anului 2011 şi până în luna decembrie 2013, inclusiv.

În afară de sumele care i –sau oprit lunar i s-a pus în vedere să achite un avans în cuantum de 17,814,80 lei, sumă de bani ce i s-a restituit odată cu  încetarea contractului individual de muncă.

În drept, şi-a întemeiat cererile pe dispoziţiile art. 269 Codul Muncii.

A solicitat  încuviinţarea următoarelor mijloace de probă: interogatoriul pârâtei, înscrisuri, proba cu martori şi expertiza contabilă.

A  depus la dosar copie C.I. , copia contractului individual de muncă, nr. 27320/27.06.2006, copii dispoziţii de plată, preaviz, decizia  de concediere nr. 349/20.12.2013, facturi, chitanţe, fișa fiscală pe anul 2012, copie carnet muncă, extras de cont.

La data de 09.07.2014 , pârâta SC C. S. SRL  a depus la dosar întâmpinare şi cerere reconvenţională, prin întâmpinare  a solicitat  pe excepţie neregularitatea cererii de chemare în judecată sub aspectul nedepunerii  interogatoriului odată cu  cererea de chemare în judecată şi neinvocării tezelor probatorii  pentru proba  cu martori solicitată,în sensul  că nu  înţelege ce solicită reclamantul să dovedească cu  martori .

Pe fond, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind nefondată, învederând că  societatea nu mai are nici un debit faţă de reclamant,arătând că  din dispoziţiile de plată existente la dosar  reiese că a plătit suma de 4453,70 lei reprezentând  compensaţie bănească şi suma de 17,814,80 lei reprezentând regularizarea situaţiei financiare a salariatului, ca urmare a reţinerilor din salariu.

Prin cererea reconvenţională  a solicitat obligarea pârâtului la plata despăgubiri estimate la 15.000 lei, suma ce reprezintă  lipsa de folosinţă a autoturismului  Dacia Duster cu nr. înmatriculare B-30-HDW - proprietatea  pârâtei, autoturism pe care l-a folosit în interes personal şi nu în interesul firmei.

La data de 24.07.2014, reclamantul a depus la dosar răspuns la întâmpinare  prin care a solicitat  respingerea excepţie invocată de pârâtă, admiterea acţiunii şi  obligarea acesteia la plata drepturilor salariale ce i se cuvin.

La 28.07.2015, reclamantul a depus la dosar întâmpinare la cererea reconvenţională  formulată de pârât în cauză, prin care a solicitat respingerea acesteia.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri , proba cu interogatoriul părţilor , proba testimonială,proba cu expertiză contabilă judiciară.

 La data de 20.11.2011 s-au audiat martorii  C. A.-S. şi M. A. , susţinerile acestora fiind consemnate în declaraţiile ataşate la dosarul cauze (filele 154-156 dosar), de asemenea pârâtul  a depus la dosar interogatoriu luat de reclamant şi  actele solicitate de instanță., respectiv  fişa postului, contract de leasing financiar, facturi, fişa analitică anuală -2 exemplare.

În data de 15.01.2015 a fost audiat martorul  R. D., susţinerile acestuia fiind consemnate în declaraţia ataşată la dosarul cauzei fila 288 dosar..

În cauză a fost desemnată expertiză contabilă, fiind numit expert domnul D.N., expertiză ce a fost depusă la dosar la 05.03.2015.

În 26.03.2015,  părţile au formulat obiecţiuni la raportul de expertiză şi înscrisuri. .

La 22.04.2015 a fost depus de domnul expert D. N.  suplimentul raportului de expertiză efectuat în cauză.

Analizând acţiunea în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente în materie, Tribunalul constată şi reţine următoarele:

Reclamantul a fost angajatul societăţii pârâte(denumirea anterioară SC P. S. SRL ) din data de 15.06.2006, în baza contractului individual de muncă seria MPS nr. 1647561 , în funcţia de electromecanic telegrafie, telefonie, până la data de 31.12.2013 când a încetat conform Deciziei nr. 349/20.12.2013 ca urmare a desfiinţării locului de muncă al reclamantului.

În calitate de angajat al pârâtei şi faţă de atribuţiile de serviciu i s-a pus la dispoziţie un autoturism proprietatea pârâtei Dacia Duster cu nr. de înmatriculare B -30HDV, întrucât activitatea pe care o desfăşura implica munca de teren, reclamantul locuind în Drobeta Turnu Severin, unde societatea pârâtă avea un punct de lucru,  autoturismul fiind achiziţionat de către pârâtă la data de 11.04.2011 în baza contractului de Leasing financiar încheiat cu  ING Lease România IFN SA.

Prin acţiunea introdusă la instanţă, reclamantul  solicită  obligarea pârâtei la drepturile salariale  care i-au fost reţinute în perioada 11.04.2011-10.12.2013, indexate, majorate şi reactualizate , acesta arătând că reţinerile au reprezentant ½ din rata pe care pârâta o plătea firmei de leasing şi ½ din cheltuielile cu autoturismul, respectiv revizii, ITP, asigurare facultativă şi obligatorie, consumabile, etc.

Prin întâmpinare, pârâta se apără , arătând că la încetarea contractului individual de muncă al reclamantului a achitat drepturile salariale reţinute (17814,80 lei) şi recunoaşte că a reţinut din salariu  cu titlu de garanţie pentru folosinţa mașinii societăţii.

Pe cale reconvenţională, solicită obligarea reclamantului la despăgubiri  reprezentând lipsa de folosinţă a autoturismului societăţii , respectiv folosirea de către reclamant a autoturismului menţionat mai sus, în interes personal şi nu în interesul firmei, în drept întemeindu-se pe dispoziţiile art.254 şi următoarele din Legea 53/2004.

Din probatoriul testimonial administrat, respectiv declaraţiile martorilor C. A. ( fila 154 ), R. D. (fila 288), M. A. (fila 155)  rezultă uzanţa societăţii pârâte în sensul că , angajaţilor , cărora li se puneau la dispoziţie autoturisme noi achiziţionate în leasing, aşa cum este şi cazul reclamantului, li se reţinea  din salariu, o sumă de bani reprezentând jumătate din rata lunară de leasing şi jumătate din cheltuielile autoturismului respectiv:asigurări, revizii, reparaţii , inspecţii tehnice iar la finalul contractului de leasing , maşina  era predată angajatului .

Martorii C. A. şi R. D. , foşti colegi de serviciu cu reclamantul relatează această uzanţă existenţă la societatea pârâtă şi pe baza înţelegerii  cu angajaţii , salariaţii plăteau avansul la contractul de leasing şi1/2 din ratele lunare şi toate cheltuielile mașinii , la finalizarea contractului de leasing autoturismul fiind trecut în proprietatea angajatului, în aceiaşi situaţie fiind şi martorul R. D., care în acest mod a devenit proprietarul în anul 2009 a unui astfel de autoturism, conform înţelegerii avute de la început cu societatea  pârâtă.

Martorul C. A. , fost angajat al societăţii pârâte a refuzat propunerea  angajatorului şi i-a fost predat un autoturism de serviciu , dar nu o maşină nouă, nu i s-a reţinut  din salariu nici o „garanţie” aşa cum susţine  pârâta, şi  menţionează că beneficiul  salariaţilor  care „achiziţionau” „ împreună” cu societatea în contract  leasing autoturismul ( plateau un avans şi ½ rate şi cheltuieli) era că foloseau autoturismul respectiv atât în interesul serviciului , cât şi în interes personal , iar în perioada de concediu autoturismul rămânea la salariat şi nu trebuia predat angajatorului.

În această din urmă situaţie, a fost şi reclamantul , însă întrucât contractul individual de muncă al acestuia a încetat înainte de  achitarea contractului de leasing , acesta  nu şi-a mai permis să plătească rata convenită cu angajatorul , fiind în şomaj, iar autoturismul a rămas la societatea  pârâtă.

Declaraţia martorei M. A.( fila 155 )–contabil şef la societatea pârâtă, confirmă în parte această cutumă a societăţii , menționând încă că, salariaţilor ,care foloseau autoturisme noi ,achiziţionate în leasing,  aşa cum este şi cazul reclamantului, li se reţinea din salariu o sumă de bani drept garanţie pe motiv că mașina nu era utilizată în proporție de 100% în interesul societăţii, neexistând nici o decizie scrisă privind existenţa acestor reţineri , ci în fapt aceste sume reţinute  erau evidenţiate ca şi salariu plătit angajatului şi că sumele reţinute astfel nu reprezentau o sumă fixă, ci 50% din valoarea ratei de leasing de plătit.

În momentul în care contractul de leasing se închidea sau mașina era predată altui angajat, se făcea o analiză şi sumele de bani reţinute pe întreaga perioadă se restituiau angajatului, martora susținând versiunea pârâitei  în sensul că reclamantului i s-au restituit toate aceste reţineri în sumă de 17.814.,80 lei conform dispoziției de plată depusă la dosar.

Cu privire la această sumă menţionată mai sus, conform dispoziţiei de plată  din 16.12.2013 pe care se menţionează scopul plăţii restituit avans, fila( 7 dosar) , martora susţine  că aceasta nu a reprezentat restituirea avansului plătit de reclamant pentru achiziţionarea autoturismului , ci restituirea sumelor reţinute din salariu , fiind eroarea casierului societăţii care a  consemnat această menţiune.

Pârâta nu a recunoscut la interogatoriu  că reclamantul  la momentul achiziţionării autoturismului a achitat  un avans în cuantum de 17.814,80 lei  dar a recunoscut că pe perioada în litigiu i s-au oprit reclamantului lunar din salariu  sume da bani care reprezentau  ½ din rata plătită firmei de leasing şi ½ din cheltuielile cu autoturismul , motivând că aceste reţineri reprezentau garanţia pentru că foloseau un autoturism proprietatea firmei la un punct de lucru din altă localitate, respectiv Drobeta Turnu Severin.

Conform raportului de expertiză contabilă judiciară întocmit în cauză de către expert D. N., , întocmit pe baza statelor de salarii, extraselor de cont, pentru contul de card al salariatului reclamant  , rezultă diferenţe salariale restante aferente perioadei 11.04.2011-10.12.2013 în cuantum net actualizat de 23.185 lei ( filele 305-310).

Astfel, pentru perioada arătată,  angajatorul a întocmit lunar state de salarii, determinând salariul net cuvenit angajatului în sumă totală de 47.376 lei  din care a reţinut la coloană” rest de plată” suma de 21.258 lei , sumă pentru care angajatorul nu a prezentat documente justificative şi de evidențiere a acestei sume reţinute iar pe statul de  salarii lunar nu există semnătura reclamantului care să confirme  că această sumă a fost achitată.

Concluziile raportului de expertiză se coroborează cu  probele testimoniale, inclusiv declaraţia martorei M. A. şi recunoaşterea  pârâtei la interogatoriu  privind  reţinerea din drepturile salariale ale reclamantului .

Pârâta susţine însă, că a restituit  reclamantului aceste reţineri  în sumă de 17814,80 lei  conform dispoziției de plată din 16.12.2013 (filele 7,8 dosar) , formulând în acest sens şi obiecţiuni la raportul de expertiză contabilă( fila 5 volumul III- punctul 4), arătând că expertul nu  a luat în considerare înregistrarea în contabilitate a situaţiei financiare a regularizării situaţiei salariale  a angajatului M. N. ca urmare a plăţii acestei sume, obiecţie la care expertul a răspuns  în suplimentul la raportul de expertiză contabilă judiciară (filele 12,13), în sensul că dispoziţia de plată către casierie are explicaţia la scopul plăţii – avans şi nu rest de plată.

Cu privire la această dispoziţie de plată, instanţa constată că face dovada restituirii avansului  achitat de către reclamant  conform înţelegerii avute cu angajatorul  la achiziţionarea  de către pârâtă a autoturismului  pus la dispoziție salariatului ,înţelegere care rezultă fără echivoc din probatoriul testimonial administrat.

Potrivit dispoziţiilor legale în materie, dispoziţia de plată către casierie serveşte în vederea achitării unor sume în numerar, potrivit dispoziţiilor legale, este un document justificativ de înregistrare în registrul de casă şi în  contabilitate, în cazul plăţilor în numerar efectuate fără alt  document justificativ .

Se semnează de întocmire la compartimentul financiar contabil , după efectuarea plăţii casierul completează rubricile de pe verso, pentru efectuarea operaţiunilor de încasare sau plată se semnează şi de cel care a primit suma, în speţă fiind semnată şi de către reclamant, se prezintă la compartimentatul financiar contabil ca anexă pentru efectuarea înregistrărilor în contabilitate, se arhivează anexă la registrul de casă,

 Conţinutul minimal obligatoriu al unei dispoziţii de plată cuprinde suma  (în cifre şi în litere)  şi scopul încasării plăţii , semnatari fiind conducătorul unităţii, viza de control financiar preventiv, compartimentul financiar contabil.

Faţă de toate cele arătate mai sus, nu pot fi reţinute afirmaţiile martorei M. A., contabil şef al societăţii pârâte, În sensul că este o eroare a casierului societăţii care a consemnat „resituat avans „ şi nu restituit reţineri salariale.

La aceiaşi dată , conform unei alte dispoziţii de plată reclamantului i s-a achitat şi salariul compensatoriu în sumă de 4453,7 lei în vederea încetării contractului individual de muncă.

Ca atare dispoziţia de plată explică clar semnificaţia sumei achitate,  fiind în concordanţă şi cu restul materialului probator administrat.

 Astfel, instanța reţine că acţiunea reclamantului este întemeiată şi pârâta urmează a fi obligată să plătească reclamantului diferenţe salariale restante aferente perioadei 11.04.2011-10.12.2013 în cuantum net actualizat de 23.185 lei.

În acest sens reţine că sunt incidente următoarele dispoziţii legale din Codul Muncii :

ART. 159

(1) Salariul reprezintă contraprestaţia muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă.

(2) Pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani.

(3) La stabilirea şi la acordarea salariului este interzisă orice discriminare pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenenţă naţională, rasă, culoare, etnie, religie, opţiune politică, origine socială, handicap, situaţie sau responsabilitate familială, apartenenţă ori activitate sindicală.

ART. 161

Salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligaţii băneşti ale angajatorilor. 

ART. 166

 (1) Salariul se plăteşte în bani cel puţin o dată pe lună, la data stabilită în contractul individual de muncă, în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în regulamentul intern, după caz.

 (2) Plata salariului se poate efectua prin virament într-un cont bancar.

 (3) Plata în natură a unei părţi din salariu, în condiţiile stabilite la art. 165, este posibilă numai dacă este prevăzută expres în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în contractul individual de muncă.

 (4) Întârzierea nejustificată a plăţii salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.

ART. 168

(1) Plata salariului se dovedeşte prin semnarea statelor de plată, precum şi prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plăţii către salariatul îndreptăţit.

 (2) Statele de plată, precum şi celelalte documente justificative se păstrează şi se arhivează de către angajator în aceleaşi condiţii şi termene ca în cazul actelor contabile, conform legii.

ART. 169

(1) Nici o reţinere din salariu nu poate fi operată, în afara cazurilor şi condiţiilor prevăzute de lege.

(2) Reţinerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă şi exigibilă şi a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă. 

 (4) Reţinerile din salariu cumulate nu pot depăşi în fiecare lună jumătate din salariul net.

ART. 170

Acceptarea fără rezerve a unei părţi din drepturile salariale sau semnarea actelor de plată în astfel de situaţii nu poate avea semnificaţia unei renunţări din partea salariatului la drepturile salariale ce i se cuvin în integralitatea lor, potrivit dispoziţiilor legale sau contractuale.

Faţă de dispoziţiile legale menţionate mai sus ,chiar în situaţia existenţei unei înţelegeri cu salariatul , pârâta a încălcat dispoziţiile art. 169 din codul muncii , întrucât nici o reţinere din salariu nu poate fi operată în afara cazurilor şi condițiilor prevăzute de lege , iar pe de altă parte art. 170 din codul muncii  consfințește  inadmisibilitatea renunţării din partea salariatului la drepturile salariale ce i se cuvin în integralitatea lor, potrivit dispoziţiilor legale sau contractuale.

Cu privire la acţiunea reconvenţională formulată de pârâtă împotriva reclamantului, prin care aceasta solicită obligarea reclamantului la despăgubiri  reprezentând lipsa de folosinţă a societăţii , respectiv folosirea autoturismului menţionat mai sus, în interes personal şi nu în interesul firmei, în drept întemeindu-se pe dispoziţiile art.254 şi următoarele din Legea 53/2004, instanţa reţine că este neîntemeiată.

Potrivit art. 254 din Codul Muncii , salariaţii răspund patrimonial în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale  produse angajatorului din vina şi în legătura cu  munca lor.

Salariaţii nu răspund de pagubele provocate de forţa majoră sau de alte cauze neprevăzute şi care nu puteau fi înlăturate şi nici de pagubele care se încadrează în riscul normal al serviciului.

În situaţia în care angajatorul constată că salariatul său a provocat o pagubă din vina şi în legătură cu munca sa, va putea solicita salariatului printr-o notă de constatare şi evaluare a pagubei, recuperarea contravalorii acesteia, prin acordul părţilor , într-un termen care nu va putea fi mai mic de 30 de zile de la data comunicării.

Contravaloarea pagubei recuperate prin acordul  părţilor,conform alin. 3 nu poate fi mai mare decât echivalentul a 5 salarii minime brute pe economie.

Răspunderea patrimonială  invocată de către pârâta –reclamantă reconvenţională este o răspundere contractuală  la baza căreia stă vinovăţia (culpă)  salariatului , ca atare în cadrul ei nu funcţionează, ca regulă , prezumția de culpă.

Este o răspundere patrimonială reglementată prin norme legale imperative , modificarea ei prin clauze ale contractului de muncă, derogatorii de la lege în defavoarea salariatului este inadmisibilă.

Asemenea răspunderii civile contractuale, salariatul răspunde numai pentru prejudiciul cauzat, care a fost prevăzut ori era previzibil la momentul încheierii contractului individual de muncă – afară de prejudiciul ce provine din culpa sa gravă asimilată dolului (art.1085 din codul civil) când va răspunde şi pentru cel neprevizibil.

Totodată, răspunderea patrimonială ( cea contractuală)  dar şi răspunderea civilă delictuală ia naştere ca urmare a încălcării unei obligaţii - săvârșirii unei fapte ilicite - prin care s-a creat o pagubă în patrimoniul unei persoane, iar cupla trebuie dovedită şi nu se prezumă.

Răspunderea delictuală a salariatului – pe care însă pârâta nu o invocă, ar putea avea loc  doar în situaţia în care salariatul , fără nici o legătură cu atribuţiile sale de serviciu  folosește un bun al angajatorului.

În speţă, folosinţa autoturismului atât  în interesul serviciului, cât şi interesul personal a avut loc ca urmare a permisiunii angajatorului , aşa cum rezultă din întregul material probator cu privire la uzanţa societăţii, care punea la dispoziţia salariaților autoturisme achiziționate în leasing pentru care aceştia achitau după caz, avans ½ rată lunară şi ½ cheltuieli cu autoturismul , inclusiv asigurările facultative şi obligatorii.

Reclamantul a domiciliat şi locuit pe raza municipiului Drobeta Turnu Severin , unde era şi punctul de lucru al societății, munca sa presupunea deplasarea în teren , autoturismul a rămas permanent la dispoziţia sa , cu permisiunea angajatorului, conform înţelegerii avute.

Din probatoriul administrat  nu rezultă că angajatorul să-i fi solicitat  vreodată predarea autoturismului sau să îi impute nefolosirea lui  exclusiv în interesul serviciului.

Angajaţii care  domiciliau în alte localităţi decât Craiova întocmeau foi de parcurs  în format electronic şi le trimiteau pe email  şefului  departamentului de service şi şefului de parc auto în fiecare lună, până pe data de 5 ale lunii, în caz contrar cardurile de carburant li se blocau, odată cu foile de parcurs erau  trimise şi pontajele tot în format electronic, - ca atare societatea avea posibilitatea să desfacă contractul individual de muncă al reclamantului dacă nu şi-ar fi îndeplinit obligaţiile din fişa postului.

Totodată, din declaraţia martorei propusă de către pârâtă , numita M. A.  rezultă că angajaţilor li se reţinea din salariu o sumă de bani drept garanţie pe motiv că maşina nu era utilizată în proporţie de 100% în interesul societăţii, ceea ce dovedeşte permisiunea societății ca autoturismul să rămână la dispoziția salariaţilor respectivi , atât în perioadele de concediu de odihnă  , aşa cum rezultă şi din declaraţiile martorilor C. A. şi R. D..

Chiar şi contabila şefă a societăţii, martora M. A.  arată că la nivelul societăţii se întocmeau numai procese –verbale pentru efectuarea intervenţiilor şi nu şi foi de parcurs, astfel susţinerea pârâtei în sensul că reclamantul nu ar fi întocmit foi de parcurs  sau ar fi folosit autoturismul fără ordine de deplasare , nu poate fi primită.

Analizând condiţiile  răspunderii patrimoniale  invocate de reclamanta reconvenţională, arătate mai sus, instanţa reţine că acestea nu sunt îndeplinite.

Nu se poate reţine încălcarea vreunei obligaţii de către reclamant în legătură cu munca sa şi existenţa vreunei culpe pentru folosirea autoturismului de serviciu şi în interes personal  în condiţiile în care aceasta a avut loc cu acordul  angajatorului care nu poate invoca în susţinerea intereselor sale propria culpă /incorectitudine.( nemo auditur propriam turpitudinem allegans ).

Pentru folosirea autoturismului şi în interes personal ,salariatului i s-au efectuat reţineri salariale în mod nelegal , aşa cum recunoaşte pârâta ,iar ca urmare a solicitării drepturilor salariale cuvenite reclamantului, nu poate fi justificată acţiunea angajatorului în imputarea unui prejudiciu produs astfel de salariat , sancţiunea în temeiul principiului enunţat mai sus fiind nerecunoaşterea accesului la justiţie  părţii în culpă, tocmai pe motivul insecurităţii ce l-ar produce recunoaşterea unei asemenea convenţii.

Nefiind întrunite elementele răspunderii patrimoniale ale salariatului , este inutilă probarea unui asa –zis prejudiciu.

Astfel şi solicitarea  pârâtei-reclamant reconvenţională în sensul refacerii expertizei contabile în cauză sau efectuarea unei noi expertize care să evalueze lipsa de folosinţă autoturismului provocată de reclamant, raportat la foi de parcurs, ordine de deplasare, procese verbale de intervenţie sau la numărul de kilometrii parcurși şi justificaţi în activitatea societăţii este inutilă soluţionării cauzei .

Instanţa nu va lua în considerare nici concluziile expertizei contabile cu privire la contravaloarea prejudiciului constând în lipsa de folosinţă  de către societatea pârâtă, raportat la consumul de motorină nejustificat ( obiectiv 2 raport de expertiză contabilă).

Astfel, depăşirea consumului de carburant nu conduce fără echivoc la concluzia  utilizării autoturismului de către reclamant în interes personal , la fel şi solicitarea efectuării unei variante a lipsei de folosinţă raportat la  numărul de kilometrii parcurși şi justificaţi în activitatea  societăţii , întrucât nici  nu s-a solicitat ca prejudiciul  contravaloarea uzurii autoturismului, ci pârâta  invocat prejudiciul constând în lipsa de folosinţă.

 Ca atare, reclamanta reconvenţională nu a făcut dovada săvârșirii de către salariat a unei fapte ilicite cauzatoare de prejudiciu , a încălcării unei obligaţii în legătură cu munca sa sau cu contractul individual de muncă şi nici a existenţei vreunui prejudiciu reclamat cu titlu de lipsă de folosinţă.

Luând în considerare cele de mai sus va admite acţiunea formulată de reclamantul M. N..

 Va  obliga pârâta să plătească reclamantului diferenţe salariale restante aferente perioadei 11.04.2011-10.12.2013 în cuantum net actualizat de 23.185 lei.

 Va obliga pârâta să achite reclamantului  cheltuieli de judecată  în  sumă de 1200 lei, din care 700 lei onorariu expertiză contabilă şi 500 lei cheltuieli de avocat.

Va respinge cererea reconvenţională.

Această hotărâre a rămas definitivă prin respingerea apelului pârâtei conform deciziei nr.972/11.02.2016 a Curţii de Apel Craiova.

Domenii speta

Spete similare