Dreptul pretins de reclamantă (premiul anual) şi-a avut reglementarea legală în prevederile art.25 din Legea nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Dreptul pretins de reclamantă (premiul anual) şi-a avut reglementarea legală în prevederile art.25 din Legea nr.330/2009  privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Acest articol a fost abrogat de art.39 pct. w din Legea nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul  Oficial  nr. 877/28 decembrie 2010, ce a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2011.

De asemenea, prin art. 8 din Legea nr. 285/28 decembrie 2010 privind salarizarea în anul  2011  a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 878/28 decembrie 2010, s-a prevăzut în mod expres că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2010 personalului din sectorul bugetar.

Legiuitorul a stabilit aşadar expres faptul că în anul 2011 nu  se acordă  premiul anual, fondurile aferente acestui premiu fiind redistribuite în vederea  acordării majorării salariale de 15% prevăzută pentru întreg personalul bugetar în  anul 2011.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului T.T., faţă de adeverinţele depuse de reclamantă la dosar, este evident că această instituţie are calitate procesuală pasivă în cauză. Însă, faţă de omisiunea instanţei de a se pronunţa în contradictoriu cu această parte, calea procedurală este completarea  hotărârii conform art.444 Cod procedură civilă şi nu calea apelului, dispoziţiile art.445 Cod procedură civilă fiind fără echivoc sub acest aspect.

Sumele de bani destinate plăţii premiului anual sunt acordate personalului bugetar, numai că sub altă formă, anume cea a majorărilor aplicate la salariile de bază/indemnizaţii, în cuantum de 15%.

În acest sens este expunerea de motive a Legii nr.285/2010,  potrivit căreia începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare, astfel cum au  fost  acordate  personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, iar sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea acestor majorări salariale prevăzute pentru personalul din sectorul bugetar.

Acest aspect rezultă şi din cuantumul drepturilor salariale aferente lunii ianuarie 2011, în cuantum majorat faţă de luna octombrie/decembrie a anului 2010, aşa cum rezultă din fluturaşii de salarii depuşi la dosar. 

Secția I  civilă -  Decizia  civilă nr. 575/14  aprilie  2016

Prin sentinţa civilă nr.../...2015 pronunţată de Tribunalul –Secţia Civilă în dosar civil nr. …/…/2015 s-a respins acţiunea civilă formulată de S.I. în contradictoriu cu pârâţii  M.J., C.A.T. şi T.T. având ca obiect: obligarea pârâţilor la acordarea diferenţei de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu 01.01.2011 si în continuare, până la includerea acestuia în salariu, reactualizat in funcţie de indicele de inflaţie la data plăţii efective; obligarea pârâţilor la plata dobânzii legale începând cu 01.01.2011, până la data plăţii efective a dreptului bănesc pretins, potrivit  O.G. nr.9/2000 privind nivelul dobânzii legate pentru obligaţii băneşti in vigoare până la data de  01.09.2011, când a devenit aplicabilă O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reţinut ca reclamanta este angajată a C.A.T., deci face parte din categoria personalului plătit din fonduri publice, căruia îi sunt aplicabile dispoziţii speciale în ceea ce priveşte salarizarea.

Potrivit art.1 din Legea nr.285/2010, începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariului de bază al personalului plătit din fonduri publice, trebuia majorat cu 15%, faţă de cel aferent lunii octombrie 2010.

Din adresa de răspuns emisă de C.A.T.,  rezultă că reclamanta s-a angajat începând cu data de 1.01.2012, astfel încât nu poate solicita acordarea unor drepturi salariale aferente unei perioade pentru care nu a justificat existenţa raportului de muncă, Ştiut fiind că salariul reprezintă remuneraţia cuvenită pentru munca prestată.

De aceea, în temeiul art. 39 alin. 1 lit. a) din Legea nr.53/2003, acţiunea reclamantei a fost respinsă ca nefondată.

În practicaua sentinţei a fost admisă excrepţia precripţiei dreptului material la acţiune pentru perioada de 3 ani anteriroară datei introducerii cererii de chemare în judecată şi s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a T.T., între reclamantă şi pârât neexistând raporturi de muncă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termenul legal, reclamanta S.I. solicitând admiterea apelului, anularea sentinţei atacate şi rejudecarea cauzei în fond de către Curtea de Apel Alba Iulia, cu consecinţa respingerii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a T.T. şi admiterea acţiunii îndreptată împotriva pârâţilor M.J., C.A.T. şi T.T. , aşa cum a fost formulată.

În expunerea de motive apelanta susţine că prima instanţă a respins neîntemeiat acţiunea formulată, câtă vreme are calitatea de grefier, fiind angajată la C.A.T., prin promovare, în ianuarie 2012, la  Judecătoria Făget în perioada septembrie 2004 – decembrie 2007 şi la Judecătoria Timişoara în perioada decembrie 2007 – ianuarie 2012.

Cum a făcut dovada raportului de muncă cu pârâţii pe perioada în litigiu, solicită a se anula hotărârea instanţei de fond (care nu a cercetat fondul cauzei) şi în conformitate cu dispoziţiile art. 481 alin.3 din Codul de procedură civilă, soluţionarea cauzei în fond, urmând a se admite acţiunea aşa cum a fost formulată.

 Pe fondul cauzei, susţine, în esenţă, că dreptul său de a beneficia de premiul anual este câştigat, atâta timp cât dispoziţiile legale care îl prevedeau erau în vigoare la 31.12.2010, doar plata sumelor băneşti fiind amânată pentru luna ianuarie a anului următor celui pentru care se acordă premiul, orice prevedere contrară încălcând principiul neretroactivităţii legilor.

În drept: art. 466 şi urm. Cod de procedură civilă, art.8 din Legea nr.285/2010, Dec. nr.21/2013 a ÎCCJ.

Intimata C.A.T. a depus întâmpinare solicitând respingerea apelului ca nefondat, invocând: prescripţia dreptului material la acţiune raportat la dispoziţiile art.268 lit.c  Codul muncii;  reaua credinţă în exercitarea drepturilor procesuale deoarece reclamanta, deşi, cunoştea faptul că nu a fost angajata intimatei a solicitat obligarea acestei instituţii la plata drepturilor începând cu  01.01.2011; netemeinicia pretenţiilor formulate deoarece premiul în discuţie a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispoziţiile art.1 din Legea nr. 285/2010, iar reclamanta a beneficiat de aceste majorării salariale.

Intimatul  M.J. a depus întâmpinare solicitând respingerea  apelului  ca nefondat, având în vedere prevederile Legii nr.284/2010  şi  Legii nr.285/2010, precum şi  Decizia nr.21/18.11.2013 pronunţată de ÎCCJ.

Ministerul Justiţiei  a depus apel incident prin care a solicitat admiterea apelului şi schimbarea în parte a sentinţei atacate.

În motivarea apelului incident  se arată că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, deşi aceasta este întemeiată, fiind invocate dispoziţiile art. 3 şi 8 din  Decretul nr.167/1958,  art. 268 alin.1 lit.c  din Legea nr.53/2003.

CURTEA, verificând, potrivit art.479 din Noul Cod de procedură civilă, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă, a reţinut următoarele:

Dreptul pretins de reclamantă (premiul anual) şi-a avut reglementarea legală în prevederile art.25 din Legea nr.330/2009  privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Acest articol a fost abrogat de art.39 pct. w din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial nr.877/28 decembrie 2010, ce a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2011.

De asemenea, prin art.8 din Legea nr.285/28 decembrie 2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial nr.878/28 decembrie 2010, s-a prevăzut în mod expres că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2010 personalului din sectorul bugetar.

Legiuitorul a stabilit aşadar expres faptul că în anul  2011 nu  se acordă  premiul anual, fondurile aferente acestui premiu fiind redistribuite în vederea  acordării majorării salariale de 15% prevăzută pentru întreg personalul bugetar în  anul 2011.

 Ca atare, sumele de bani destinate plăţii premiului anual sunt acordate personalului bugetar, numai că sub altă formă, anume cea a majorărilor aplicate la salariile de bază/indemnizaţii, în cuantum de 15%.

În acest sens este expunerea de motive a Legii nr. 285/2010,  potrivit căreia începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare, astfel cum au  fost  acordate  personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, iar sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea acestor majorări salariale prevăzute pentru personalul din sectorul bugetar.

Acest aspect rezultă şi din cuantumul drepturilor salariale aferente lunii ianuarie 2011, în cuantum majorat faţă de luna octombrie/decembrie a anului 2010, aşa cum rezultă din fluturaşii de salarii depuşi la dosar. 

Dispoziţiile Legii nr.285/2010 au făcut obiectul controlului de constituţionalitate, Curtea  Constituţională statuând prin mai multe decizii  (nr. 808/2.10.2012, 257/20.03.2012, 782/25.09.2012, 745/20.09.2012, 686/28.06.2012, 670/26.06.2012, 549/24.05.2012) că dispoziţiile de lege criticate se aplică în egală măsură întregului personal din sectorul bugetar şi că nu se poate vorbi despre drepturi fundamentale atunci când se reclamă încetarea acordării unui astfel de stimulent sau drept salarial suplimentar, cum este premiul anual, aşa încât nu este incident art. 41 din Constituţie, care garantează salariaţilor dreptul la salariu.

Totodată, s-a arătat că legiuitorul, prin art.8  din Legea nr.285/2010, a prevăzut ca sumele aferente premiului anual pentru anul 2010 să fie avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, prin includerea acestora în salariul/solda/indemnizaţia de bază a angajatului, potrivit reglementărilor din aceeaşi lege.

Premiul anual pe anul 2010, având în vedere faptul că Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.762 din 9 noiembrie 2009, a prevăzut un atare drept legal pentru anul 2010, iar legiuitorul nu l-a eliminat în cursul anului 2010, reprezintă o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, pe care angajatul o are asupra angajatorului public şi constituie un „bun” în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dar dispoziţiile de lege criticate prevăd în acelaşi timp doar modalitatea prin care statul urmează să îşi execute întru totul această obligaţie financiară, în forma arătată mai sus, fără a fi afectate în nici un fel cuantumul sau întinderea acestei creanţe. Aşadar, Curtea a concluzionat că nu se poate reţine încălcarea prevederilor constituţionale şi convenţionale referitoare la dreptul de proprietate privată.

 Curtea a mai reţinut că dispoziţiile art.8  din Legea nr.285/2010, prin conţinutul lor normativ, nu vizează efectele juridice stinse ale unui raport juridic născut sub imperiul legii vechi, pentru a fi posibilă constatarea încălcării principiului neretroactivităţii legii.

Curtea a mai constatat că majorarea salarială din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizaţia de bază, este acordată şi  în continuare, dovadă că de la 1 ianuarie 2012 a rămas în plată acelaşi nivel al retribuţiei, în condiţiile în care legiuitorul a ales să nu acorde nici un premiu anual pe anul 2011.

 Deci, legiuitorul în virtutea prerogativelor constituţionale, aşa cum s-a reţinut mai sus, a stabilit că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă sub această formă, începând cu luna ianuarie 2011, ci sub forma majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar.

Ca atare,  prevederile Legii  nr.285/2010 nu retroactivează, acestea neproducând nici un  efect  pentru  perioada anterioară emiterii  lor, în ceea ce priveşte plata premiului anual aferent anului 2010, legiuitorul operând numai o modificare în ceea ce priveşte plata efectivă a acestui premiu aferent anului 2010, plată care are loc sub forma majorărilor salariale ce se acordă în acest an.

În privinţa aplicării dispoziţiilor art. 1 din Protocolul 1  adiţional  la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului, potrivit cărora: „Orice persoană  fizică sau  juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate  fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile  prevăzute de  lege şi  de principiile generale ale dreptului  internaţional”, acestea trebuie analizate coroborat cu prevederile alin. 2 al textului potrivit cărora: „Dispoziţiile precedente nu aduc atingere drepturilor statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor şi a altor contribuţii, sau a amenzilor”.

Dreptul la salariu este într-adevăr apt a cădea sub incidenţa protecţiei instituite de art. 1 din Protocolul 1, însă aprecierea trebuie să se realizeze în  concret, avându-se în vedere principiile stabilite de CEDO în jurisprudenţa sa referitoare la situaţii similare sau apropiate. Conturarea unei posesii sau bun în sensul convenţiei, în ceea ce priveşte drepturi salariale, are loc atunci când acesta are un fundament solid în dreptul intern, când dreptul este prevăzut în ordinea de drept a statului. În  momentul în care dreptul salarial este abrogat sau suspendat, iar această operaţiune se realizează prin lege, nu se mai poate reţine în continuare existenţa unei posesii sau bun (speţa Kechko versus Ucraina, Vilho Eskelinen si alţii versus Finlanda, Kechko versus  Ucraina în care se reţine că: „(...) este  la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite  angajaţilor săi  din bugetul de stat. Statul poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, făcând modificările legislative necesare”).

Deci, în speţă, nu putem vorbi de o nesocotire a art.1 din Protocolul 1, intrând în marja de apreciere a statului naţional dreptul de a acorda, precum şi modalitatea de acordare sau anulare a acordării unui drept salarial suplimentar, ca cel în litigiu.

Cum instanţa de fond a tranşat corect procesul pe fondul dreptului litigios, cu completarea motivării în sensul celor menţionate, nu se justifică o eventuală casare cu reţinere a cauzei spre rejudecare pe fond.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului  T.T., faţă de adeverinţele depuse de reclamantă la dosar, este evident că această instituţie are calitate procesuală pasivă în cauză. Însă, faţă de omisiunea instanţei de a se pronunţa în contradictoriu cu această parte, calea procedurală este completarea  hotărârii conform art.444 Cod procedură civilă şi nu calea apelului, dispoziţiile art. 445 Cod procedură civilă fiind fără echivoc sub acest aspect.

Faţă de cele ce preced, Curtea, în baza art.480 alin.(1) din Noul Cod de procedură civilă a respins ca nefondat apelul promovat de reclamantă.

În ceea ce priveşte apelul incident formulat de pârâtul Ministerul Justiţiei acesta este nefondat.

Prin apel se susţine că prima instanţă nu s-a pronunţat asupra excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, deşi această excepţie este întemeiată şi trebuia admisă.

Susţinerea din apel denotă o evidentă nelecturare a sentinţei. Astfel cum s-a menţionat deja, în practicaua  sentinţei instanţa s-a pronunţat asupra a două excepţii şi anume prescripţia dreptului material la acţiune şi lipsa calităţii procesuale pasive a T.T.

Instanţa se poate pronunţa asupra unei excepţii fie printr-o încheiere interlocutorie, fie  înaintea închiderii dezbaterilor prin practicaua  hotărârii, fie odată cu fondul cauzei.

De altfel, dispoziţiile art. 248 Cod procedură civilă prevăd că instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor ce fac de prisos cercetarea în fond a cauzei.

Este şi  motivul pentru care instanţa a pus mai întâi în discuţie excepţiile prescripţiei dreptului material la acţiune şi lipsa calităţii procesuale pasive a T.T. şi doar apoi a închis dezbaterile pe fondul cauzei.

Având în vedere faptul că instanţa de fond s-a pronunţat asupra excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, în sensul admiterii acesteia pe perioada de trei ani anterioară datei introducerii acţiunii, apelul incident formulat de pârâtul Ministerul Justiţiei este nefondat.

Domenii speta

Spete similare