Evacuare – calitatea procesuală pasivă aparţine inclusiv persoanelor care ocupă fără drept spaţiile comune aferente clădirilor cu mai multe apartamente

Hotărâre 9642 din 27.05.2016


Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 26.02.2016 pe rolul Judecătoriei Sectorului Bucureşti sub nr de dosar 9780/299/2016 reclamanţii P.N. și P.I. în contradictoriu cu pârâții C.O.A. și J.P. au solicitat instanţei evacuarea pârâţilor din magazia şi curtea comună aparţinând de imobilul proprietatea reclamanţilor pe care pârâţii îl ocupă fără drept, fiind toleraţi de mulţi ani, deoarece lăsarea lor pe mai departe în acest imobil creează un adevărat focar de infecţie.

În motivarea cererii, reclamanţii au învederat instanţei că sunt proprietarii imobilului nr … situat în ... iar la parter  se află imobilul proprietatea vecinului D.V. precum şi o curte comună ce face accesul în imobil folosită de ambii proprietari potrivit destinaţiei sale, iar în spatele acestei curţi o magazie de 4 mp unde din 2005 locuiesc pârâţii, aceştia fiind primiţi de proprietarul apartamentului nr … la momentul respectiv pentru o scurtă perioadă din omenie.

Reclamanţii au arătat că pârâţii nu beneficiază de condiţii umane şi astfel reprezintă un focar de infecţie şi deşi au apelat la autorităţi nu au fost luate măsuri concrete.

În drept, reclamanţii au invocat dispoziţiile art. 1033 şi urm. C. proc. civ., OMS nr. 119/2014 şi HG 857/2011.

În dovedirea cererii, reclamanţii au solicitat instanţei încuviinţarea probei cu înscrisurile depuse la dosar, proba testimonială cu 1 martor şi proba materială cu înregistrări audio-video.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 lei, astfel cum rezultă din chitanţa f.5.

Legal citaţi, pârâţii nu au formulat întâmpinare însă au depus la dosar acte medicale.

Instanţa a încuviinţat şi a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar, precum şi proba materială cu planşe foto.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâţi instanţa o va respinge ca neîntemeiată, apreciind că din contractul de vânzare-cumpărare în rate nr. 23/112 din 2001 f. 8 reiese că reclamanţii sunt proprietari ai apartamentului nr ..., etaj .. din imobilul situat în …., accesul în imobil efectuându-se prin curtea imobilului, aspect necontestat de pârâţi

Instanţa apreciază că finalitatea urmărită de legiuitor prin reglementarea procedurii evacuării este aceea de a asigura o folosinţa utila în persoana proprietarilor imobilelor. Această finalitate nu ar fi atinsă daca în ceea ce priveşte spaţiile comune aferente clădirilor cu mai multe apartamente nu s-ar recunoaşte calitate procesuală activă oricăruia din proprietarii apartamentelor care apreciază că le este îngrădit dreptul de folosinţă al propriului apartament de persoane fără drept.

Pe fondul cauzei, instanţa reţine că în curtea imobilului din …., într-o magazie, locuiesc fără drept pârâţii P.N. şi J.P..

În temeiul art. 1040 C.pr.civ. : „dacă locatarul sau ocupantul notificat în condiţiile prezentului titlu refuză să evacueze imobilul ori dacă locatarul a renunţat la dreptul său de a fi notificat şi a pierdut, din orice motive, dreptul de a folosi imobilul, locatorul sau proprietarul va solicita instanţei să dispună, prin hotărâre executorie, evacuarea imediată a locatarului sau ocupantului din imobil, pentru lipsă de titlu.

Din analiza acestor dispoziţii legale rezultă că pentru admiterea unei acţiuni în evacuare formulate în temeiul procedurii speciale prevăzute de Titlul XI din Cartea a VI-a a Codului de procedură civilă pârâtul trebuie să fie locatar sau ocupant fără titlu al acestui imobilul.

Analizând situaţia de fapt expusă de reclamanţi, instanţa constată că pârâţii ocupă curtea imobilului din …. fără drept, apărările pârâţilor formulate în cadrul dezbaterilor pe fond referitoare la existenţa unui contract între pârâţi şi proprietarul apartamentului nr. …., nefiind dovedite până la închiderea dezbaterilor pe fondul cauzei. În ceea ce priveşte înscrisurile depuse de pârâţi după închiderea dezbaterilor şi rămânerea în pronunţare, instanţa apreciază că în cauză devin incidente dispoziţiile art. 394 C. proc. civ , sancţiunea fiind aceea a neluării în seamă

În consecinţă, constatând că pârâţii în cauză are un titlu valabil asupra imobilului, instanţa va admite cererea de evacuare şi va dispune evacuarea pârâţilor din imobilul situat în …..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Respinge ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale active.

Admite cererea privind pe reclamanții P.N., cu domiciliu ales la …. și P.I., cu domiciliu ales la …  şi pe pârâții C.O.A., în …. și J.P., în …

Dispune evacuarea pârâţilor din imobilul situat în ….

Executorie.

Cu drept de apel în termen de 5 de zile de la pronunţare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27.05.2016.

Domenii speta