Contestaţie decizie de concediere declinare

R O M Â N I A

TRIBUNALUL ARGEŞ

SECŢIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINŢA CIVILĂ Nr. 10119/2013

Şedinţa publică de la 11 Octombrie 2013

Obiectul cauzei:contestaţie decizie de concediere DECLINARE

TRIBUNALUL

Deliberând asupra acţiunii civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 29.12.20012 pe rolul Tribunalului Sibiu, contestatorul R.M. a solicitat în contradictoriu cu intimata SC A.  SRL anularea deciziei nr. ... , reintegrarea pe postul anterior sau pe un post echivalent, plata de despăgubiri egale cu salariile indexate, actualizate şi majorate, primele şi celelalte drepturi legal de care ar fi beneficiat de la data desfacerii contractului individual de muncă şi până la reintegrarea efectivă pe post, precum şi daune morale de 100.000 lei; s-au solicitat cheltuieli de judecată.

În motivarea contestaţiei se arată că această decizie este lovită de nulitate absolută pentru că nu sunt menţionate motivele pentru care i s-a desfăcut contractul individual de muncă, nu s-a efectuat cercetarea prealabilă aşa cum prevăd dispoziţiile art.266 Codul muncii, nu s-a specificat temeiul de drept în baza căruia s-a aplicat sancţiunea, nu s-a menţionat de ce apărările formulate de salariat au fost înlăturate şi nu a fost notificat prin preaviz. În ceea ce priveşte netemeinicia, contestatorul a arătat că menţiunile inserate în cuprinsul deciziei contestate în ceea ce priveşte pretinsele abateri disciplinare nu corespund realităţii, arătând în special că, în baza unei convenţii, angajaţii pârâtei erau solicitaţi prin mesaje telefonice sau telefon de către firmă în vederea efectuării de curse, că din actele intimatei nu rezultă că nu s-ar fi prezentat la locul de muncă şi ar fi refuzat vreo cursă. Se mai arată că nu a fost sancţionat niciodată de către intimată.

În dovedirea contestaţiei au fost depuse la dosarul cauzei înscrisuri.

La termenul de judecată din data de 31.01.2012, intimata a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Sibiu în soluţionarea prezentei cauze, în baza art.269 alin.2 din Codul muncii motivate de faptul că R.M. are domiciliul în localitatea …, competent în cauză fiind Tribunalul Argeş.

Prin sentinţa civilă nr.68/31.01.2012, Tribunalul Sibiu a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş, în temeiul art.269 alin.2 din Codul muncii coroborat cu art.210 din Legea nr.62/2011 privind dialogul social raportat la art.159 C.proc.civ., cauza fiind înregistrată pe rolul Secţiei pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.

La data de 11.12.2012, intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiată, arătând că cercetarea prealabilă a fost efectuată (telefonic, conform notei din subsolul filei nr.8, dosar după declinare), însă contestatorul nu s-a prezentat la aceasta, cum de altfel nu s-a prezentat deloc la locul de muncă începând cu data de 22.11.2012. În susţinerea temeiniciei deciziei contestate, intimata a invocat raportul de consemnare a abaterilor, susţinând că acesta face parte din decizia de concediere.

Prin cererea reconvenţională formulată la aceeaşi dată, intimata a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 1.617,52 lei reprezentând prejudiciu cauzat reclamantei prin avarierea unui autoturism transportat la data de 08.11.2011, precum şi la plata dobânzii legale calculate de la data scadenţei 29.02.2012 şi până la data plăţii efective; obligarea intimatului-contestator la plata sumei de 967,20 euro sau echivalentul în lei la data plăţii reprezentând prejudiciu cauzat reclamantei prin tractarea unui alt autocamion şi neîncasarea contravalorii acesteia, precum şi la plata dobânzii legale asupra acestei sume de la data scadenţei 10.11.2011 şi până la data plăţii efective.

Motivând cererea, reclamanta – intimată a arătat că în timp ce transporta pentru aceasta autoturisme Dacia la portul Constanţa, pârâtul – contestator a avariat unul din autoturismele transportate, fiind dator să repare prejudiciul cauzat acesteia în condiţiile în care, date fiind nelămuririle pârâtului asupra accidentului, asigurătorul CMR a refuzat despăgubirea.

Mai arată reclamanta că cea de a doua pagubă a fost creată de pârât tractând un alt vehicul (autocamion aflat în pană), fără acordul şi permisiunea subscrisei precum şi fără a încasa contravaloarea acestei tractări în cuantum de 967,20 euro – la toate acestea adăugându-se şi explozia (determinată de tonajul mare al vehiculului tractat) a două anvelope ce au făcut necesară înlocuirea a patru.

În susţinerea întâmpinării şi dovedirea cererii reconvenţionale, reclamanta-intimată a depus înscrisuri.

S-au solicitat şi s-au administrat probele cu înscrisuri, interogatoriu şi testimonială în raport de care instanţa constată următoarele:

Conform contractului individual de muncă nr. …, contestatorul R.M. a fost angajatul intimatei SC A. SRL începând cu data de 01.09.2011, ocupând postul de şofer camion, şi până la data de 06.12.2011 când prin decizia nr. … intimata a dispus încetarea raporturilor de muncă, în temeiul art. 61 lit. a Codul muncii. Fiind indicată norma de drept în baza căreia a fost aplicată sancţiunea desfacerii contractului individual de muncă, instanţa constată că motivul de nulitate privind acest aspect, invocat în temeiul art.252 alin.2 lit.d Codul muncii, nu este întemeiat.

Neîntemeiată este susţinerea contestatorului şi în ceea ce priveşte preavizul şi aceasta întrucât acest drept este prevăzut de art.75 pentru persoanele concediate în temeiul art.61 lit.c şi d, al art.65 şi 66, situaţie în care nu se regăseşte contravenientul din speţa de faţă, fiind concediat în temeiul art.61 lit.a Codul muncii.

Prin urmare, nici „lipsa preavizului” nu poate fi reţinut ca şi motiv de nulitate a deciziei de concediere.

În ceea ce priveşte celelalte cauze de nulitate absolută a deciziei de concediere invocate de contestator, în speţă lipsa cercetării prealabile şi a motivelor de fapt care au stat la baza concedierii, instanţa constată următoarele:

Ca abateri disciplinare reţinute în conţinutul deciziei de sancţionare, contestatorului i s-au imputat absenţe nemotivate de la locul de muncă şi fapte de neglijenţă în exploatarea camioanelor pe care le conducea.

Potrivit art. 61 lit. a Codul muncii, în temeiul căruia intimata a dispus desfacerea contractului individual de muncă, angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care ţin de persoana salariatului (. . .) în situaţia în care salariatul a săvârşit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern, ca sancţiune disciplinară.

Conform art. 62 alin. 2 Codul muncii, în cazul în care concedierea intervine pentru motivul prevăzut la art.61 lit.a, angajatorul poate emite decizia de concediere numai cu respectarea disp. art. 247-252 Codul muncii.

De asemenea, în conformitate cu disp.art.63 alin.1 coroborate cu art.251 alin.1 Codul muncii, concedierea pentru abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii etc. şi, urmare acesteia, desfacerea contractului individual de muncă nu pot fi dispuse decât după îndeplinirea de către angajator a cercetării disciplinare, iar potrivit art.251 alin.2 această cercetare este prealabilă şi în termenii prevăzuţi de Cod, astfel: în vederea desfăşurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii. 

Unul din motivele pentru care contestatorul a contestat decizia de concediere a fost acela că angajatorul nu a efectuat în ceea ce-l priveşte cercetarea prealabilă disciplinară. Acest aspect este recunoscut de către intimată care a arătat că a efectuat convocarea contestatorului prin telefon, convocare la care acesta nu a răspuns, însă această apărare nu poate fi reţinută în cauză întrucât atitudinea contestatorului ar fi fost relevantă numai dacă şi după ce aspectele prealabile ale cercetării disciplinare erau respectate, mai exact după ce angajatorul ar fi fost convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-i-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii.

Cum intimata nu a procedat astfel şi a trecut direct la emiterea deciziei de concediere, instanţa apreciază încălcate disp.art.62-63 şi art.248-251 Codul muncii, ultimul prevăzând ca sancţiunea nulitatea absolută a deciziei.

Emiterea deciziei s-a produs cu nerespectarea şi a dispoziţiilor art.252 alin.2 lit.a Codul muncii în sensul că deşi se prevede expres sub sancţiunea nulităţii absolute ca decizia să cuprindă descrierea faptei/faptelor (în cazul contestatorului) care constituie abatere disciplinară aceasta nu conţine astfel de menţiuni. Verificând conţinutul deciziei de sancţionare, instanţa observă că într-un singur alineat, acesta fiind „având în vedere neprezentarea la locul de muncă a d-nului R.M. şi Raportul de consemnare a abaterilor”, sunt nu descrise ci prezentate succint faptele imputate. Această manieră de întocmire a deciziei nu respectă cerinţa legii, nu reprezintă o descriere a faptelor pentru ca partea adversă să-şi poată formula apărările, ci o enunţare lapidară şi echivocă a lor.

Intimata nu-şi poate susţine întâmpinarea prin care a solicitat respingerea contestaţiei făcând trimitere la Raportul de consemnare a abaterilor şi aceasta întrucât pe de o parte conţine doar două din cele trei fapte imputate contestatorului (avarierea unui autovehicul transportat şi tractarea unui camion fără acceptul conducerii şi fără a încasa taxa de tractare), cea de a treia fiind inserată în conţinutul deciziei contestate (absenţa nejustificată de la locul de muncă), iar pe de alta acest raport nu este datat şi înregistrat la registratura firmei care-l emite, nu are dată certă.

Dacă despre cea de a treia faptă, contestatorul a aflat la momentul intrării în posesia deciziei de concediere (emisă în decembrie 2011), despre primele două şi faptul că acestea împreună cu prima au determinat măsura desfacerii contractului individual de muncă nu a avut cunoştinţă decât mult mai târziu (aproximativ iunie 2012) când, primind refuz de despăgubire din partea societăţii de asigurare, intimata a cerut explicaţii şi lămuriri de la contestator în legătură cu modul în care s-au produs avarierea şi tractarea. Se observă astfel că au fost încălcate disp.art.252 alin.3 coroborate cu art.77 Codul muncii potrivit cu care decizia de concediere trebuie comunicată salariatului pentru a-şi produce efectele.

Analizând decizia de concediere, instanţa constată că aceasta nu a fost înmânată concediatului şi nici comunicată în maniera prevăzută de art.252 alin.4 Codul muncii, ceea ce reprezintă o altă lacună gravă în îndeplinirea procedurii prevăzute de lege pentru concedierea angajaţilor, în scopul protecţiei lor.

Pentru argumentele prezentate mai sus, instanţa apreciază concedierea ca fiind dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege, situaţie în care măsura de sancţionare şi, pe cale de consecinţă, decizia prin care s-a luat aceasta, în speţă decizia nr.... , sunt lovite de nulitate absolută, în conformitate cu disp.art.78 Codul muncii.

Prin urmare, în baza art.80 alin.1 şi 2 Codul muncii, instanţa va repune părţile în situaţia anterioară emiterii actului de concediere în sensul că va dispune reintegrarea contestatorului pe postul deţinut anterior concedierii şi va obliga intimata să plătească acestuia o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi actualizate, precum şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data concedierii până la reintegrarea efectivă.

În ceea ce priveşte daunele morale de 100.000 lei, instanţa constată că în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale în ceea ce priveşte prejudiciul moral suferit de contestator.

Constatând nelegalitatea deciziei, instanţa apreciază că nu se mai impune a analiza expres temeinicia acesteia, aşa cum pretinde contestatorul prin cererea de chemare în judecată, având în vedere şi împrejurarea că situaţia de fapt care, în opinia, intimatei a stat la baza concedierii va fi analizată pe cale incidentală, în contextul cererii reconvenţionale formulate de intimata SC A.  SRL.

Prin cererea reconvenţională, intimata a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 1.617,52 lei reprezentând prejudiciu cauzat reclamantei prin avarierea unui autoturism transportat la data de 08.11.2011, precum şi obligarea intimatului-contestator la plata sumei de 967,20 euro sau echivalentul în lei la data plăţii reprezentând prejudiciu cauzat reclamantei prin tractarea unui alt autocamion şi neîncasarea contravalorii acesteia.

În ceea ce priveşte primul capăt de cerere al cererii reconvenţionale, instanţa constată că potrivit fişei postului salariatul SC A. SRL, printre responsabilităţii, o are şi pe acea de a răspunde de integritatea mărfurilor primite spre transport, din momentul primirii şi până la preluarea acestora de către destinatar.

Conform înscrisurilor aflate la dosarul cauzei (filele 16-20), la data de 09.11.2011 contestatorul a încărcat de la Uzina Dacia Renault autoutilitara cu numărul de înmatriculare … cu 9 autoturisme, pe care le-a descărcat la destinaţie, observând că janta şi anvelopa dreapta faţă ale unuia dintre ele erau avariate, zgâriate, aşa cum declară contestatorul însuşi la momentul descărcării. Potrivit aceleiaşi declaraţii, aceste daune nu au fost observate de către angajat la încărcare, astfel că – evenimentul respectiv nefăcând parte din riscurile asigurate de intimată prin intermediul societăţii de asigurare reasigurare Astra Asigurări – acoperirea lor stă în sarcina contestatorului, în temeiul art.254 alin.1 Codul muncii.

Prin urmare, instanţa va obliga pe contestator la plata către intimată a sumei de 1.617,52 lei reprezentând prejudiciu cauzat acesteia în exercitarea atribuţiilor de serviciu.

Referitor la ce de al doilea capăt de cerere, anume acoperirea prejudiciului în sumă de 967,20 euro, cauzat intimatei prin tractarea unui alt autocamion şi neîncasarea contravalorii acestuia, instanţa reţine din probatoriul administrat în cauză reprezentat de martori şi interogatoriu că intimata prestează activităţi de transport intern de autoturisme pentru o altă societate de transport, SC S.J. SRL (subcontractează de la aceasta), beneficiarul fiind SC A.D. SA. Reprezentanţii organelor de conducere ale societăţilor de transport se cunosc şi au convenit o practică de întrajutorare în situaţii de criză precum defecţiuni ale utilajelor transportoare (autoutilitare). Astfel, în declaraţiile martorilor se arată că ori de câte ori se întâlneau şoferi cu vehiculele în pană în trafic, şoferi din cadrul societăţilor cu acelaşi profil, mai mult între care existau relaţii contractuale sau de amiciţie între patroni (fiind colegi de breaslă), opreau şi remorcau/tractau sau, după caz, transportau vehiculul defect până la prima vulcanizare, cea mai frecventă defecţiune fiind aceea de explozie a anvelopelor, a cauciucurilor.

Ceea ce se impută contestatorului este tractarea unui camion aparţinând altei societăţi, însă aşa cum rezultă din depoziţiile martorilor, pe lângă convenţia care  exista la nivel de conducere, dar şi de angajaţi, să se ajute în trafic de câte ori este cazul, şoferul autovehiculului tractat a luat legătura cu şeful său care l-a asigurat că va informa patronul SC A. SRL şi va fi de acord cu această măsură.

Astfel, această faptă nu poate fi pusă în sarcina contestatorului, urmând ca cererea de obligare a salariatului la achitarea contravalorii taxei de tractare să fie respinsă ca neîntemeiată.

Pagubele colaterale tractării, anume distrugerea anvelopelor, nu au fost imputate contestatorului de către intimata reclamantă, dar şi în eventualitatea în care ar fi fost solicitate acestea apar instanţei neîntemeiate întrucât din proba testimonială a rezultat că intimata avea la cele mai multe din autovehicule, vechi şi ele, anvelope second hand, vechi, riscul exploziei fiind mare în cazul transporturilor de tonaj mare şi pe distanţe lungi; în plus, intenţia de a imputa şi contravaloarea anvelopelor pe motiv că acestea nu au fost prezentate societăţii la întoarcerea din cursă a fost abandonată pe parcursul judecăţii de intimată fiind un fapt necontestat că în urma exploziei cauciucului, în cel mai fericit caz, rămân doar bucăţi din acesta.

Având în vedere că în cauză nu s-a făcut dovada cheltuielilor de judecată, în baza art.274 şi urm. C.proc.civ., va respinge cererea de acordare a acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite contestaţia formulată de contestatorul R. I M., … , în contradictoriu cu intimata SC A.  SRL, cu sediul în …

Constată nulă decizia de concediere nr.... .Dispune reintegrarea contestatorului pe postul deţinut anterior deciziei de concediere.

Obligă intimata să plătească o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi actualizate, precum şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul de la data concedierii până la reintegrarea efectivă. Respinge capătul de cerere privind daunele morale. Admite în parte cererea reconvenţională.

Obligă contestatorul la plata către intimată a sumei de 1.617,52 lei reprezentând prejudiciu cauzat acesteia în exercitarea atribuţiilor de serviciu.

Respinge cererea privind plata cheltuielilor de judecată. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.Pronunţată în şedinţă publică, azi 11.10.2013, la Tribunalul Argeş - Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.

Domenii speta

Spete similare