Alte cereri constatare clauze abuzive- Legea nr. 193/2000

R O M Â N I A

TRIBUNALUL ARGEŞ*

SECŢIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 3114/2015

Şedinţa publică de la 15 Octombrie 2015

Obiectul cauzei:alte cereri constatare clauze abuzive- Legea nr. 193/2000

INSTANŢA

Asupra apelului civil de faţă, deliberând:

Constată că, prin acţiunea civilă  înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpulung, judeţul Argeş la data de 13 noiembrie 2014,  sub numărul 3999/205/2014, reclamantul (...) a chemat în judecată pe pârâtele O. B. R.  S.A. şi O. B. R.  S.A. - AGENŢIA CÂMPULUNG, JUDEŢUL ARGEŞ, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună denominarea creditului şi obligarea pârâtelor la conversia în RON a creditului în cuantum de 40.000 (patruzeci mii) franci elveţieni (CHF) acordat reclamantului, pentru o perioadă de 360 luni, în baza contractului de credit nr. (...) , la cursul de schimb CHF/RON de la  data acordării creditului, curs majorat cu marja de profit a băncii de 10% şi obligaţia pârâtelor de a recalcula sumele achitate de reclamant, în îndeplinirea obligaţiilor contractuale (ratelor lunare scadente conform graficului de rambursare) şi de a stabili ce sume a achitat în plus, faţă de prevederile  contractuale, ca diferenţe de curs între valoarea CHF la data acordării creditului, la data de 1.02.2008 şi datele la care a efectuat plăţile ratelor scadente în, CHF, conform  cursului  de schimb comunicat de BNR, valabil la  data achitării ratelor, pentru perioada 1.02.2008 - 1.10.2014, urmând ca sumele achitate în plus să-i fie restituite de pârâte. 

Solicită reclamantul ca pârâtele să fie obligate să-i plătească cheltuielile de judecată ocazionate cu soluţionarea prezentei acţiuni, conform chitanţelor  doveditoare depuse  la dosar.

În motivarea acţiunii, reclamantul învederează faptul că, deciziile curente ale Curţii de Justiţie a Uniunii Europene de la Bruxelles sunt obligatorii şi prioritare pentru  toate instanţele de judecată din ţările membre ale Uniunii  Europene, în baza Deciziei CJUE  C-26/13/30.04.2014, pronunţată în cauza Arpad  Kasler şi Hajnalka  Kaslerne  Rabai vs. OTP Jelzalogbank ZRT (Ungaria), invocând decizia pronunţată în aplicarea Directivei nr. 93/13/CEE a Consiliului Uniunii Europene din 5.04.1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate  cu consumatorii cum şi prevederile  art. 22 NCPC. Pentru  asigurarea unui proces  echitabil, reclamantul invocă dispoziţiile art.1 şi art. 6 CEDO, în care se stipulează că, atunci când se constată un dezechilibru evident  între drepturile şi obligaţiile părţilor, respectiv  un dezechilibru evident  între raportul  de schimb  valutar CHR/RON la  data acordării creditului -1.02.2008 şi raportul de  schimb valutar CHF/RON valabil la datele de rambursare a ratelor scadente, stabilite conform Graficului de rambursare şi pot dispune convertirea creditului acordat în CHF  în moneda  statului  respectiv (în RON), practic dispunând „îngheţarea” cursului CHF şi denominarea creditului în moneda naţională.

Învederează totodată reclamantul faptul că, la data de 1.02.2008 cursul de schimb CHF/RON era de 2,2980 lei/CHF, iar ulterior cursul de schimb „a degenerat” spre valori de 3,50 - 3,60 - 3,66 lei/CHF, deci cursul de schimb a evoluat constant în defavoarea vizibilă a monedei naţionale, RON-ului şi implicit  în dezavantajul foarte mare  al reclamantului, ajungându-se în prezent  ca efortul acestuia pentru  achita rata curentă de 260,74 CHF să fie de 954,28 lei (260,74 CHF x 3,6599 lei/CHF valabil la data de 1.10.2014 conform curs schimb  afişat  de BNR), pe când  la data de 1.02.2008 valoarea aceleiaşi rate de 260,74 CHF era de 599,18 lei (260,74 CHF x 2,2980 lei/CHF valabil la data de 1.02.2008  conform curs  de schimb afişat de BNR), ceea ce face ca la data de 01.10.2014 să plătească în plus, faţă de data iniţială de 01.02.2008 suma de 355,10 lei (954,28 lei - 599,18 lei), deci este obligat să facă un efort patrimonial suplimentar, în detrimentul veniturilor familiei sale, cu circa 40% mai mare decât la data  contractării creditului în CHF, în condiţiile în care rata a rămas constantă, de 260,74 CHF.

Susţine reclamantul că aceeaşi situaţie s-a manifestat pe toată durata derulării creditului, din anul 2008 şi până în prezent, datorită creşterii cursului de schimb al CHF faţă de RON foarte mult, de la valoarea de 2.2980 în 2008 la 3,6599 în 2014, acesta constituind un dezechilibru frapant în sarcina  reclamantului, în condiţiile în care la momentul încheierii contractului de credit şi-a  făcut calcule riguroase privind posibilitatea rambursării creditului în condiţii normale, de fapt până în prezent nu a înregistrat nici o restanţă la rambursarea ratelor contractuale, raportându-se  la valoarea  de atunci  a CHF în raport  cu RON-ul, de 2,2980 şi faţă de această  valoare  a luat în calcul fluctuaţii  de + 10% şi nu fluctuaţii de  60%.

Mai susţine reclamantul că, împrumutul de 40.000 CHF, acordat de Bancă la data de 01.02.2008,  exprimat în moneda naţională, respectiv în RON, era de 91.920 RON (40.000 CHF x 2,22980 RON/CHF), în timp ce valoarea  actuală, la 01.10.2014 a creditului de 40.000 CHF, exprimat în RON este de 146.396 RON (40.000 CHF x 3,6599 RON/CHF), deci dezechilibru a crescut  cu aproape 60%.

Faţă de cele prezentate, în baza Deciziei CJUE în cauza C-26/13/30.04.2014, reclamantul solicită a fi admisă acţiunea şi să fie obligate pârâtele să-i convertească în RON creditul acordat în CHF, utilizând în acest scop cursul de schimb CHF/RON practicat de către acestea la data perfectării Contractului de credit, începând cu data de 01.02.2008, moment în care  cursul de schimb  pentru moneda  creditului (CHF)a fluctuat numai în sens crescător, cu mult mai mult decât 10% faţă de valoarea acestuia de la data semnării  contractului de credit şi în consecinţă solicită obligarea pârâtelor la plata  sumelor încasate fără drept. 

În dovedirea  susţinerilor sale, reclamantul înţelege  să se folosească de proba  cu  înscrisuri, proba  cu interogatoriul administrat pârâtelor şi proba  cu  expertiză contabilă.

În drept, reclamantul şi-a întemeiat  acţiunea pe dispoziţiile Directivei nr. 93/13/CEE, Deciziei CJUE în cauza C-26/13/30.04.2014, Legea 193/2000, OUG 50/2010 şi art. 1527-1528 NCPC.

Precizează reclamantul că, în conformitate cu disp. Legii nr.193/2000, litigiile privind clauzele  abuzive din contractele de credit, sunt  scutite de taxa de timbru. 

La dosarul cauzei, reclamantul a depus în copie: contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipoteca pentru persoane fizice nr. C2204/2700/7382  din data de 11.02.2008 (f. 9 - 21)

Prin rezoluţia din data de 05 ianuarie 2015, instanţa a fixat primul termen de judecată la data de 10.02.2015, cu citarea părţilor.

La data de 10 decembrie 2014, pârâta a formulat întâmpinarea depusă la instanţă în data de 12 decembrie 2014 (f. 36-42 dosar),  solicitând respingerea cererii formulată de  reclamant.

În expunerea întâmpinării, pârâta  învederează faptul  că, a fost încheiat  contractul de credit  în litigiu în anul 2008, prin acesta reclamantul a solicitat un credit în franci elveţieni (CHF),  fiind  încheiat în scopul cumpărării unui imobil determinat, iar conform clauzelor contractuale, reclamantul s-a angajat să ramburseze creditul în aceeaşi monedă în care l-a primit (CHF).

Învederează totodată pârâta, că prevederile contractuale sus-amintite au fost aplicate întocmai de către părţi, fără nici o obiecţie, până în anul 2014, când, prevalându-se de o creştere a cursului de schimb CHF/RON survenită  în perioada 2009 - 2011, pe fondul dezbaterilor din media, reclamantul a  introdus  acţiunea  ce formează  obiectul  acestui dosar.

Susţine pârâta, că reclamantul urmăreşte în esenţă: constatarea nulităţii absolute a clauzelor  contractuale ce stabilesc că rambursarea creditului se face în aceeaşi monedă în care s-a acordat, adică CHF şi obligarea pârâtei la modificarea contractului de credit în derulare conform solicitărilor unilaterale ale reclamantului prin schimbarea monedei în care se face rambursarea creditului din CHF în RON şi obligarea băncii  să primească  mai puţin decât a acordat  cu titlu de împrumut.

Mai susţine pârâta că, sintetic, clauzele criticate stabilesc că rambursarea  creditului  se face: în rate lunare conform graficului anexat la contractul de credit (art.9.1. din contractul de credit); direct  în moneda creditului (în CHF), pe care împrumutatul şi-o poate procura fie de pe piaţă, fie prin cumpărare de la banca împrumutătoare  (art. 9.2. din contractul de credit),  iar în cazul în care  debitorul nu îşi achită ratele la scadenţă, banca poate să debiteze conturile acestuia deschise la bancă şi să convertească  sumele de bani  din acestea în CHF,  la cursul  său de schimb (art. 9.4. din contractul de credit).

  Clauzele incriminate, în opinia pârâtei, sunt valabile, fiind o aplicare fidelă a principiului legal al nominalismului monetar, sens  în care invocă dispoziţiile art. 1578 din VCC şi art. 2164 NCC.

  Precizează pârâta că în litigiul de faţă, creditul a fost acordat/tras efectiv în CHF, iar potrivit prevederilor contractuale, mecanismul de acordare şi rambursare a creditului este următorul: - clientul deschide un cont în CHF la bancă, banca virează suma împrumutată în CHF în contul respectiv, iar rambursarea se face  în moneda  în care  s-a  acordat creditul (CHF), pe care împrumutatul o procură  la libera sa alegere, fie  de pe piaţă, fie  prin cumpărare  de CHF  de la banca  împrumutătoare.

  Totodată, pârâta precizează că în virtutea principiului nominalismului monetar sunt întrutotul valabile clauzele contractuale incriminate, care stabilesc că împrumutatul restituie exact ce şi cât a luat cu împrumut, în moneda în care  s-a  acordat  (CHF).

Pârâta învederează inadmisibilitatea capătului I de cerere, susţinând că, clauzele contractuale incriminate sunt exceptate  de la controlul instituit de Directiva 93/13/CEE şi de Legea193/2000.

În acest sens, pârâta consideră nefondate susţinerile reclamantului, că respectivele clauze  contractuale privind moneda  creditului nu ar fi  fost negociate în mod  direct cu acesta. Din moment ce  oferta băncii cuprindea şi alte tipuri de credite, în alte monede, iar reclamantul a ales un anumit tip de credit în CHF, el însăşi solicitând băncii acordarea unui credit  în CHF, în opinia pârâtei, apare de neînţeles iniţiativa de a acuza banca, că nu a negociat clauzele privind moneda în care se acordă şi se rambursează creditul.

  De asemenea, pârâta semnalează  faptul, că nu s-a  adus nici o  dovadă, că anterior sau la momentul semnării contractelor de credit, reclamantul  ar fi invocat caracterul  abuziv/neclar al clauzelor  incriminate sau ar  fi trimis o contraofertă  băncii.

  În continuare, pârâta consideră nefondate  susţinerile  din cuprinsul cererii  de chemare în judecată, cum că, O. B. R.  SA ar fi ascuns/ar fi  indus în eroare/nu ar fi informat clienţii despre posibilitatea modificării în viitor a cursului valutar CHF/RON.

  Pârâta solicită respingerea cererii de obligare a acesteia să modifice  contractele de credit conform propunerilor unilaterale la reclamantului, precizând  că o modificare  a contractului  conform solicitării reclamantului  ar lipsi de cauză  contractul şi  ar conduce  la ruperea  echilibrului contractual  şi nu la refacerea acestui  echilibru.

  În continuare, pârâta învederează faptul că, se trece cu vederea că băncile  comerciale nu tipăresc  ele însele franci elveţieni, ci, pentru a acorda  clienţilor credite în această  valută au obţinut  la rândul lor  linii  de credit în CHF  de pe piaţa creditului şi au trebuit  să le ramburseze în aceeaşi valută, nepăstrând diferenţa de curs în buzunarele proprii.

Consideră pârâta, că în materia creditelor în valută, problema riscului valutar la care este expus  consumatorul nu este susceptibilă de a fi soluţionată pe calea unor acţiuni întemeiate  pe Legea 193/2000, având  în vedere  faptul că riscul valutar  este  suportat  de consumator nu în temeiul unei pretinse clauze abuzive din contractul de credit, ci este consecinţa aplicării principiului nominalismului consacrat de lege.

În consecinţă, aducând discuţia în domeniul raţionalului şi al juridicului, pârâta consideră că se impune  respingerea cererii  reclamantului.

Pentru dovedirea  susţinerilor apărărilor sale, pârâta înţelege să se folosească de proba cu înscrisuri,  de interogatoriul reclamantului, şi de orice alt mijloc  de probă a cărui administrare s-ar dovedi necesară.

La data de 05 ianuarie 2015, reclamantul  a formulat şi depus  la dosarul cauzei (f. 47-48), răspuns la întâmpinare,  în baza căruia solicită  respingerea  ca nefondate a apărărilor  formulate de pârâtă  şi pe fond, pe baza probatoriului administrat, să se admită acţiunea formulată de acesta, având în vedere jurisprudenţa obligatorie a CJUE de la Bruxelles, respectiv Decizia CJUE C-26/13/30.04.2014, pronunţată în cauza  Arpad  Kasler şi Hajnalka  Kaslerne  Rabai vs. OTP Jelzalogbank ZRT (Ungaria), echivalentul  în România al OPT Bank.

  În motivarea răspunsului la întâmpinare, reclamantul a reiterat argumentele anterior expuse în acţiunea introductivă, precizând, în esenţă, că în litigiile similare cu cel de faţă, datorită dezechilibrului evident şi suportării riscului valutar exclusiv de către consumator, se impune obligarea băncii să convertească în LEI  creditul acordat  în CHF, la cursul de schimb de la data acordării  creditului, plus  marja de profit  a Bâncii  de 10%.

  Reclamantul  a depus  la dosarul cauzei note de probatoriu (f. 54).

  La termenul din data de 10 februarie 2015, părţile au solicitat şi instanţa  a încuviinţat  admiterea  în totalitate a cererilor de probatoriu  formulate de  acestea, respectiv  pentru reclamant  a încuviinţat  proba cu înscrisuri, ce au fost deja depuse la dosar, proba cu interogatoriul pârâtelor şi proba cu expertiză contabilă, apreciind că proba este utilă cauzei, în acest sens, prin tragere la sorţi de pe lista cu experţi, a fost desemnat expert contabil Vişoiu  Ion.

De asemenea, au fost stabilite ca obiective pentru expertiză, obiective  menţionate  de  reclamant în nota de probatoriu, respectiv: calcularea în RON a valorii creditului, prin conversia celui iniţial acordat în CHF, corespunzător cursului de schimb CHF/RON de la data acordării creditului; stabilirea obligaţiilor contractuale ale reclamantului faţă de Bancă prin luarea în considerare a  cursului de schimb CHF/RON de la data acordării creditului; ce sume a achitat reclamantul în contul împrumutului de la  data  acordării creditului şi până în prezent, stabilite conform cursului de schimb CHF/RON comunicat de Banca Naţională a României valabil la data achitării fiecărei rate din împrumut şi ce sume urmează să mai plătească Băncii pentru  finalizarea creditului de care a beneficiat, prin raportarea fiecărei  rate de achitat  la  valoarea  cursului de schimb CHF/RON de  la data  acordării creditului.

La data de 20 februarie 2015 a fost înaintat, la solicitarea instanţei, dosarul de creditare şi documentele solicitate (f. 66 - 111).

Reclamantul, la data de 24 februarie 2015 a  formulat  interogatorii ce urmează a fi luate pârâtelor pe care le-a depus la instanţă în data de 25 februarie 2015 (f. 113,114 dosar).

În cauză, la data de 06 martie 2015 a fost depus la instanţă, raportul de expertiză contabilă, întocmit  de exp. Contabil (...) ( f. 117 - 129 dosar).

Prin sentinţa  civilă nr. 771/07.074.2015, pronunţată de Judecătoria  Câmpulung a fost respinsă acţiunea.

În considerentele sentinţei se reţin următoarele:

 Reclamantul a cerut denominarea în moneda naţională a plaţilor în virtutea principiului din regulamentul valutar conform căruia preţul mărfurilor sau al serviciilor între rezidenţi se plăteşte în moneda naţională.

 La momentul încheierii contractului de credit, raportat la circumstanţele economice de la acel moment şi la capacitatea reclamantului de înţelegere a clauzelor contractului şi a implicaţiilor acestora pe termen lung, contractarea unui credit in CHF se prefigura a fi cea mai avantajoasa alternativă, acest aspect constituind motivul determinant în vederea perfectării contractului.

Astfel, a primit suma de 91. 920 lei corespunzător a 40 000 CHF, obligându-se să restituie creditul pe o perioada de 30 de ani având ca premisă cursul valutar al CHF la acea data (2.2980 RON/2008). Dobânda era de 5,7% (variabilă) cu rate lunare egale( rate de principal şi dobândă)

Pe parcursul derulării contractului, cursul s-a dublat (3,6599RON) cu consecinţe grave asupra capacităţii familiei sale de a mai îndeplini obligaţiile contractuale.

Astfel, după 7 ani a ajuns ca de la o rata de 599,18 RON sa achite 954,28 RON şi mai are de achitat o sumă totală mai mare decât avea la început.

Creşterea accelerată a valorii CHF faţă de moneda naţională cu implicaţii negative directe asupra costurilor împrumutului ce se răsfrâng asupra ratelor au determinat o schimbare a condiţiilor contractuale avute în vedere la data contractării creditului şi în consecinţă incumbă în sarcina reclamantei, obligaţiile vădit disproporţionate faţă de cele în considerarea cărora şi-a exprimat voinţa de a se angaja juridic.

Conform art.4 alin.1 din Legea nr.193/2000, o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului şi contra cerinţelor bunei-credinţe un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Clauza contractuala a riscului valutar nu a fost negociată, contractul încheiat fiind un contract standard preformulat, fapt ce a determinat inegalitatea poziţiei juridice în sensul afirmării intereselor băncii în calitate de profesionist în detrimentul consumatorului ce reprezintă partea mai slabă în contract, riscul valutar materializându-se în obţinerea de către bancă a unui câştig injust în detrimentul consumatorului contrar principiului echităţii şi bunei-credinţe. In drept au fost invocate prevederile Legii nr.193/2000, legii nr.71/2011 si Decizia 93/13/CEE şi Decizia CJUE C-26/13/30.04.2014 contra OTP JELZALOGBANK ZRT Ungaria.

 Cum s-a apărat O. B. R.  S.A.

 Pârâta a arătat că, în cunoştinţă de cauză, reclamantul a contractat un împrumut în valută, rambursarea acestuia urmând a se face în moneda in care a fost acordat sau în lei la cursul monedei împrumutate la cursul zilei la care se efectuează plata, fiind irelevant pentru bancă modul de procurare a sumelor în moneda creditului. De altfel, reclamanta s-a conformat în mod constant prevederilor contractuale, exercitând constant şi cu bună credinţă obligaţiile contractuale.

 O.B.  S.A.a mai precizat, cu privire la solicitarea clientului de a se constata caracterul abuziv al clauzei referitoare la riscul valutar, că la data încheierii contractului reclamantul a avut previziunea expresă şi clară a posibilităţii existentei riscului valutar.

În ceea ce priveşte susţinerea clientului că nu a fost informat în legătură cu riscul de hiper - valorizare a CHF, acest aspect constituind o încălcare a obligaţiei de consiliere a băncii, banca arată că avea obligaţia de informare în cadrul contractului bancar, obligaţie ce a fost realizată şi care nu se confundă cu o obligaţie de sfătuire, de consiliere a clientului.

În timp ce informaţia are ca obiect lămurirea clientului preconizând acţiunea viitoare într-un sens sau altul, consilierea priveşte orientarea acestuia, atragerea atenţiei în mod deosebit asupra pericolelor acţiunii.

 Referitor la susţinerea reclamantului că riscul valutar se materializează în obţinerea de către bancă a unui câştig injust in detrimentul consumatorului, banca a arătat ca sumele achitate de client, conform art.6 din condiţiile speciale ale convenţiilor de credit, au fost restituite în moneda in care s-a acordat creditul şi anume CHF. Banca nu a perceput alte sume de la client decât cele cunoscute de aceasta de la momentul semnării convenţiei de credit.

Banca a mai precizat ca este semnificativ faptul ca in art. 1578 din Codul civil din 1864 este consacrat în materia împrumutului principiul nominalismului, potrivit căruia împrumutatul trebuie să înapoieze suma nominal primită, oricare ar fi variaţia valorii acesteia.

Prin urmare, se subliniază ca principiul nominalismului este tradiţional în contractele de împrumut. In realitate, in cazul creditelor acordate în valută nu suntem în prezenţa niciunei clauze abuzive, pentru că nu banca a instituit printr-o clauză în contract regula nominalismului, ci însuşi legiuitorul. De altfel, chiar CEJ s-a pronunţat in sensul că nu intră sub incidenţa evaluării caracterului abuziv decât clauzele din contractele încheiate cu consumatorii, iar nu si dispoziţiile legale.

Prin urmare, în materia creditelor în valută, problema riscului valutar la care este expus consumatorul nu este susceptibilă de a fi soluţionată pe calea unor acţiuni întemeiate pe Legea nr.193/2000, având în vedere faptul că riscul valutar este suportat de consumator nu în temeiul unei pretinse clauze abuzive din contractul de credit, ci este consecinţa principiului nominalismului consacrat de lege.

În speţă, suntem în situaţia unui împrumut în franci elveţieni, împrumutatul primind o sumă în această valută şi fiind obligat să o restituie în aceeaşi valută. Contractul de credit valutar conţine aşadar un element de risc valutar, însa aceasta nu îl transformă automat într-un contract abuziv. Dimpotrivă, semnificativ este faptul că atât Codul civil din 1864 (art. 1578) – sub imperiul căruia s-a încheiat contractul în 2008 - cât şi noul Cod civil (art. 2164), consacră în materia împrumutului principiul nominalismului, potrivit căruia împrumutatul trebuie să înapoieze suma nominal primită, oricare ar fi variaţia acesteia.

Prin urmare, nominalismului este tradiţional în contractele de împrumut şi este reţinut cu titlu de principiu. În realitate, în cazul creditelor acordate în valută, nu suntem în prezenţa niciunei clauze abuzive, pentru că nu banca a instituit printr-o clauză în contract regula nominalismului, ci însuşi legiuitorul. Nu se poate abdica de la acest principiu, deoarece teoria clauzelor abuzive nu înseamnă negarea unor principii sau a unei reguli tradiţionale de funcţionare ale unor instituţii juridice. Chiar dacă în contractul de credit sau în graficul de rambursare figurează o asemenea clauză de risc valutar, aceasta nu este altceva decât reproducerea, preluarea principiului nominalismului consacrat de lege.

De altfel, şi Curtea Europeana de Justiţie s-a pronunţat în sensul că nu intră sub incidenţa evaluării caracterului abuziv decât clauzele din contractele încheiate cu consumatorii, iar nu şi dispoziţiile legale. Astfel, prin Hotărârea Curţii Europene de Justiţie din 30 aprilie 2014, pronunţată in procedura C280/l, Barclays Bank contra Sara Sannchez Garcia, Alejandro Chacon Barrera, Curtea a reţinut ca: “Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii şi principiile dreptului Uniunii referitoare la protecţia consumatorilor şi la echilibrul contractual, trebuie interpretate în sensul că sunt excluse din domeniul lor de aplicare acte cu putere de lege şi norme administrative ale unui stat membru, precum cele în discuţie in litigiul principal, în lipsa unei clauze contractuale de modificare a conţinutului sau a domeniului de aplicare al acestora.”

În al doilea rând,  protecţia consumatorilor poate să realizeze şi in contractele de credit în moneda străină. Calea nu este însa aceea a acţiunilor întemeiate pe Legea nr.193/2000. Întrucât principul nominalismului este unul legal, excepţiile de la acest principiu nu pot fi instituite pe cale jurisprudenţială, ci doar pe cale legală. Nimic nu se opune ca legiuitorul sa prevadă măsuri speciale de protecţie a consumatorilor în cazul creditelor în valută.

 Transpunerea în legislaţia română a recentei Directive 17/2014 constituie o ocazie foarte bună de a legifera în acest domeniu, având în vedere faptul că această directivă reglementează in Capitolul 9, art.23 împrumuturile în moneda străină şi impune statelor membre să adopte un cadru de reglementare corespunzător care să permită “limitarea riscului ratei de schimb valutar căreia i se expune consumatorul în temeiul contractului de credit”, prin convertirea creditului într-o monedă alternativă sau instituirea unui alt mecanism de adaptare a contractului. Rezultă că însăşi Directiva nr.17/2014 are ca premisă aplicarea principiului nominalismului (împrumutatul suportă riscul valutar), dar obligă statele membre să adopte o reglementare specială, derogatorie, de natură să asigure protecţia consumatorilor, cu aplicabilitate numai pentru viitor, adică pentru contractele care vor fi încheiate sub imperiul unei asemenea reglementări.

Prin urmare, în materia creditelor în valută, problema riscului valutar la care este expus consumatorul nu este susceptibilă de a fi soluţionată pe calea unor acţiuni întemeiate pe Legea nr.193/2000, având în vedere faptul că riscul valutar este suportat de consumator în temeiul unei pretinse clauze abuzive din contractul de credit, ci este consecinţa aplicării nominalismului consacrat de lege.

Astfel în ceea ce priveşte stabilizarea (îngheţarea) cursului de schimb CHF-RON la momentul semnării convenţiei şi denominarea în moneda naţională a plăţilor se constată incidenţa în cauză a principiului nominalismului monetar.

Potrivit art. 1578 Cod civil din anul 1865, aplicabil speţei dedusă judecăţii prin raportare la data încheierii contractului, împrumutatul trebuie să înapoieze suma nominal primită, oricare ar fi variaţia acesteia.

Prin urmare, după cum arata şi pârâta (O.B.), principiul nominalismului este tradiţional în contractele de împrumut, regula nominalismului fiind instituita de legiuitor.

Pe cale de consecinţă, având în vedere şi prevederile art. 969 Cod civil care reglementează principiul forţei obligatorii a contractului, instanţa nu poate interveni pentru a stabili o anumita rată a dobânzii într-un contract de credit sau pentru a modifica moneda în care a fost acordat creditul.

De asemenea în Regulamentului BNR nr.4/2005 privind regimul valutar, la art 3 alin.3 al se permite realizarea de “Operaţiuni(…) şi în valută, numai pe baza acordului de voinţă al parţilor”.

Astfel, odată încheiată convenţia de credit prin care s-a acordat un împrumut în valută şi s-a convenit achitarea ratelor în aceeaşi monedă, reclamantul (clientul băncii) nu mai poate invoca regulile care guvernează regimul valutar şi de la care a înţeles să excepteze contractul pe care l-a încheiat cu banca.”

Prin încheierea unui astfel de contract atât clientul cât şi banca îşi asumă consecinţele negative ale cursului de schimb.

Potrivit contractului, creditul a fost acordat în CHF, conform art.1, moneda creditului fiind definită şi în art. 9 – secţiunea: Rambursarea creditului “ moneda/monedele în care s-a convenit ca ratele să fie achitate respectiv în aceeaşi monedă sau în lei convertibil în CHF la cursul băncii din ziua plăţii, pentru ca la finalul perioadei de creditare împrumutatul să restituie aceeaşi sumă împrumutată plus dobânzi în moneda în care i-a fost pusa la dispoziţie de banca”.

Din simpla lecturare a contractului, rezultă că această clauză a fost exprimată clar şi inteligibil, moneda în care s-a acordat creditul şi în care trebuia restituit fiind indicată în mod expres prin contract.

Totodată prin raportare la gradul de pregătire al reclamantului (contabil), astfel cum rezultă din cererea de credit pentru persoane fizice, nu se poate susţine că acesta nu avea pregătirea necesara pentru a înţelege riscurile pe care un credit în valuta îl presupune.

În cauza de faţă, moneda în care reclamantul a contractat creditul s-a apreciat, consumatorul fiind cel care a avut de suportat riscul valutar, însă evoluţia cursului valutar nu este influenţată de niciuna dintre părţile contractante, iar cursul poate avea în continuare să se şi deprecieze cursul monedei.

 Obligaţia băncii de informare a clientului la momentul acordării creditului vizează condiţiile de creditare, adică dobânzile, comisioanele ori garanţiile puse în sarcina împrumutatului, posibilitatea deprecierii ori aprecierii unei monede străine neputând fi inclusă în această obligaţie.

Banca este un comerciant care urmăreşte să îşi “ vândă ” produsele neputându-i-se imputa faptul ca nu a adus la cunoştinţă contractantului posibilitatea aprecierii unei valute peste o anumita perioadă de timp, pe care nici acesta nu o poate estima în detaliu.

În cauză nu se poate reţine ca fiind aplicabilă practica jurisprudenţială a CJUE dată de soluţia pronunţată în cauza ARPAD KASLER şi HAJNALAKA KASLERNE RABAI vs OTP JELZALOGBANK ZRT Ungaria, întrucât situaţia de fapt din această speţă( împrumut acordat în moneda ungară/ rată stabilită a fi rambursată în moneda ungară prin raportare la cursul CHF)  nu corespunde cu situaţia de fapt din prezenta cauză, aşa cum a fost mai sus descrisă.

Expertiza contabilă efectuată în cauză de expert Ion Vişoiu a relevat faptul că ratele au fost rambursate conform clauzelor contractuale semnate de client şi bancă şi numai prin îngheţarea cursului CHF la momentul contractării creditului ar schimba valoarea ratelor datorate.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul (...), care susţine:

1. Sentinţa este netemeinică şi nelegală,  deoarece  instanţa nu a manifestat rolul activ impus de art.22 Cod de procedură civilă,  în sensul că nu a luat în considerare  excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a filialei OPT Bank Romania SA,  excepţie care a fost invocată de către intimată  şi care trebuia să fie admisă, urmând ca procesul să se soluţioneze doar în contradictoriu cu intimata O.B.  Romania SA Bucureşti.

2. Sentinţa este nemotivată,  pentru că  nu este susţinută de probatoriul existent la dosar,  probatoriu la care instanţa nu a făcut referire, ignorând şi concluziile expertului contabil desemnat în cauză.

3. Pe fondul cauzei,  instanţa trebuia să admită acţiunea,  reţinând că între părţi s-a încheiat un contract tip adeziune, impus de banca intimată pe considerentul că este cel mai profitabil pentru client,  deoarece francul elveţian a fost recomandat de prepuşii băncii. Moneda  constând în francul elveţian nu a fost negociată de banca intimată cu apelantul client şi constituie o clauză abuzivă care se încadrează în prev.art.4 alin.1 şi 2 din Legea 193/2000.

Instanţa nu a dat prioritate Deciziei nr.C-26/13/30.04.2014 a CJUE, care este obligatorie pentru toate instanţele din statele membre ale U.E. . În acest sens, instanţa trebuia să analizeze situaţia reală prezentată de apelant, deoarece diferenţa dintre cursul de schimb valabil la încheierea contractului şi cursul de schimb la data cumpărării valutei (franc elveţian), necesare rambursării ratelor, constituie o remuneraţie  al cărei caracter  poate fi apreciat  ca abuziv.

Referitor la Decizia Kasler vs.O.B.  Ungaria pronunţată de CJUE  instanţa trebuia să aibă în vedere că  prin această hotărâre s-a rezolvat problema caracterului abuziv al unor clauze contractuale referitoare la cursul de schimb  aplicabil ratelor  unui împrumut contractat în monedă străină. CJUE a luat în considerare la pronunţarea hotărârii faptul că,  valoarea cursului de schimb al monedei străine nu a făcut obiectul negocierii individuale.

Instanţa a luat în considerare în mod greşit prev.art.1578 Cod civil,  în sensul că apelantul împrumutat în bani  este obligat să restituie  aceeaşi sumă numerică  arătată în contract. Se impunea să se aibă în vedere că suma împrumutată a fost de 40.000 franci elveţieni,  însă la cursul de schimb  din data obţinerii împrumutului, 11.02.2008,  când  valoarea francului elveţian era mai mică. În prezent valoarea acestei monede străine a crescut considerabil în raport cu veniturile apelantului, creditul nemaifiind avantajos şi sigur pentru acesta.

Pe parcursul derulării contractului,  suma de restituit s-a dublat faţă de cea primită.

De la data creditului şi până în prezent s-a produs un dezechilibru  semnificativ, întregul risc valutar fiind transferat asupra apelantului.

În drept, apelul a fost întemeiat pe disp.art.466 – 482 Cod de procedură civilă.

În apel, intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat,  deoarece părţile au semnat un  contract de credit pentru sume  franci elveţieni, pe baza înţelegerii lor.

Apelantul a fost informat în mod concret şi precis  asupra condiţiilor şi caracteristicilor esenţiale  ale produselor şi serviciilor oferite de intimată şi nu a solicitat modificarea sau negocierea clauzelor contractuale.

Clauzele contractuale nu au creat un dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Intimata nu a impus nici un curs de schimb apelantului,  acesta urmând ca la scadenţă să plătească rata în franci elveţieni conform înţelegerii părţilor de rambursare a creditului în aceeaşi monedă ca cea de acordare.

Rambursarea în moneda în care s-a acordat creditul nu este  nelegală/abuzivă,  ci constituie o aplicaţie a principiului nominalismului monetar.

Dispoziţiile Directivei 93/13/CEE nu se aplică clauzelor contractuale care reflectă acte cu putere de lege . De altfel CJUE s-a pronunţat în  sensul că  nu intră sub incidenţa evaluării caracterului abuziv decât clauzele din contractele încheiat cu consumatorii,. iar nu şi dispoziţiile legale.

Modificarea cursului de schimb al francului elveţian nu este rezultatul acţiunii băncii intimate.

În ansamblul lor, drepturile şi obligaţiile părţilor sunt echilibrate: pe de o parte clienţii primesc o sumă de bani în franci elveţieni,  cu ajutorul căreia cumpără imediat imobilul  dorit la o dobândă mai bună decât dacă ar fi luat creditul în RON,  iar în contrapartidă îşi asumă obligaţia  de a rambursa împrumutul  în aceeaşi monedă în care l-au primit, asumându-şi posibilele fluctuaţii ale cursului valutar de-a lungul valabilităţii contractului. Dacă apelantul nu dorea să-şi asume riscul fluctuaţiilor cursului valutar,  avea posibilitatea de a opta pentru un credit în RON, pentru care însă  dobânda ar fi fost mai mare.

În virtutea principiului nominalismului monetar,  sunt întru totul valabile clauzele contractului  de împrumut, apelantul împrumutat fiind obligat să restituie exact ce şi cât a luat cu împrumut, în moneda în care a primit creditul.

Apelantul  a formulat răspuns la întâmpinare, reluând argumentele din motivele de apel.

Examinând actele dosarului şi sentinţa apelată, tribunalul va reţine:

Primul motiv de apel, privind lipsa de rol activ  a instanţei, este nefondat.

Este reală susţinerea apelantului în sensul că prima instanţă  nu s-a pronunţat pe  excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei O. B. R.  S.A. - AGENŢIA CÂMPULUNG, JUDEŢUL ARGEŞ.

Acest motiv de apel este lipsit de interes, deoarece  singura persoană interesată în a formula apel  împotriva sentinţei pe motiv că prima instanţă nu s-a pronunţat asupra excepţiei sale,  era intimata. Dar, aceasta nu a fost prejudiciată prin soluţia pronunţată,  motiv pentru care nu a formulat apel.

Motivul doi de apel, privind nemotivarea sentinţei apelate, este nefondat.

Astfel, în considerentele sentinţei apelate,  sunt redate  pe larg  argumentele de fapt şi de drept care au fundamentat soluţia instanţei, cu respectarea prev.art.425 alin.1 lit.b Cod de procedură civilă. În acest sens,  trebuie avute în vedere  argumentele  din considerentele sentinţei apelate (f.144 verso – 146).

Motivul trei de apel,  vizând  netemeinicia şi nelegalitatea soluţiei pe fond,  este neîntemeiat.

Părţile  au încheiat contractul de credit pentru nevoi personale nr.(...) , prin care  intimata O.B.  Romania SA a acordat apelantului (...)  suma de 40.000 franci elveţieni (CHF).

Conform art.4 din contract,  creditul a fost pus la dispoziţia apelantului prin virarea acestuia  din contul de împrumut în contul curent  al împrumutatului, cont deschis în moneda creditului.

Potrivit art.9 pct.1 din contract, rambursarea ratelor lunare  urma să se efectueze de către client în conturile curente ale împrumutatului, deschise la bancă, în aceeaşi monedă în care a fost acordat creditul.

Tribunalul reţine că,  deşi acţiunea este întemeiată  pe disp.Legii 193/2000, pe disp.Directivei 93/13/CEE şi pe Decizia nr.C-26/13/30.04.2014 a CJUE,  privind clauzele abuzive,  apelantul reclamant  nu  investeşte instanţa  cu o cerere în constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractului de credit,  şi implicit nu arată care sunt, în opinia sa,  clauzele abuzive.

În lipsa unei asemenea investiri,  instanţa nu poate extinde analiza  asupra tuturor clauzelor contractuale,  pentru că ar examina /da ce  nu s-a cerut.

În realitate,  apelantul reclamant  doreşte ca instanţa să modifice contractul de credit, în sensul schimbării monedei  de acordare/restituire a creditului din franci elveţieni în moneda naţională,  cu luarea în considerare  a cursului de schimb  al francului elveţian la momentul acordării creditului.

În subsidiar,  apelantul reclamant solicită şi obligarea intimatei pârâte  să-i restituie eventualele diferenţe băneşti, plătite în plus, după conversia  franc elveţian/leu.

Conform art.4 din Legea 193/2000 , lege care constituie o transpunere în legislaţia naţională a Directivei 93/13/CEE, instanţa poate constata  caracterul abuziv al  unei/unor clauze abuzive (care în speţă nu au fost indicate).

Potrivit art.6 din Legea 193/2000, în măsura în care instanţa constată caracterul abuziv al unor clauze,  acestea  nu vor mai produce efecte faţă de consumator, în speţă faţă de apelantul reclamant.

Este de notorietate faptul că preţul împrumutului diferă de la o monedă la alta.

Conversia monedei creditului,  realizată la un anumit curs de schimb, care tinde la gestionarea riscului valutar,  respectiv la menţinerea în timp a valorii obligaţiei de restituire a debitului principal,  poate conduce la modificarea valorii  unei obligaţii esenţiale din contractul de credit, şi anume preţul împrumutului.

Una dintre principalele componente ale remuneraţiei băncii pentru creditul acordat  o reprezintă dobânda calculată la suma acordată, pentru perioada stabilită.

Or, nu se poate pretinde  că dobânda pentru moneda iniţială are aceeaşi valoare  cu dobânda pentru moneda în care s-ar converti creditul, iar  conversia nu ar trebui să conducă la modificarea valorii obligaţiilor.

Din această perspectivă,  conversia monedei creditului ar trebui să determine şi reglarea problemei dobânzii, astfel încât valoarea remuneraţiei convenite să se menţină , ceea ce ar presupune  corelarea monedei  cu dobânda aferentă acesteia,  iar nu schimbarea monedei,  însă cu menţinerea dobânzii aplicabile monedei iniţiale.

În acelaşi sens este şi jurisprudenţa CJUE (Hotărârea nr.C-618/2010, Banca Espanol de Credito SA împotriva  Joaquin Calderon Camino şi Decizia  n.C-26/2013 Arpad Kasler împotriva OTP Jelzalogbank Zrt), care a statuat că prevederile art.6 paragraf 1 din Directiva 93/2013 trebuie interpretate în sensul că se opune unei reglementări a unui stat membru,  prin care să se permită instanţei naţionale, atunci când constată nulitatea unor clauze abuzive cuprinse într-un contract  de credit, să completeze respectivul contract, modificând conţinutul  acestuia.

Potrivit jurisprudenţei CJUE, pe cale judiciară nu se poate interveni într-un contract,  suplinindu-se  voinţa  părţilor,  pentru a redimensiona sau suplimenta drepturile sau obligaţiile uneia dintre ele. Altminteri,  principiul libertăţii de voinţă ar fi grav afectat.

Prin urmare,  tribunalul reţine că  nu a fost învestit cu o cerere  în constatarea  clauzelor abuzive din contractul de credit (cu indicarea acestora),  iar conversia  monedei unui contract de credit,  în speţă din franc elveţian în leu,  nu se poate realiza decât prin negocierea părţilor contractuale, după ce  instanţa a constatat caracterul abuziv al  clauzelor privind moneda de acordare/restituire a creditului.

Pentru considerentele expuse, în baza art.480 Cod de procedură civilă, apelul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul declarat de  reclamantul (...) , împotriva sentinţei civile nr. 771/07.074.2015, pronunţată de Judecătoria  Câmpulung în dosarul nr. 3999/205/2014,  intimate fiind pârâtele O. B. R.  S.A., şi O. B. R.  S.A. - AGENŢIA CÂMPULUNG, JUDEŢUL ARGEŞ. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Octombrie 2015

Domenii speta

Spete similare