R O M Â N I A
TRIBUNALUL ARGEŞ*
SECŢIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 3114/2015
Şedinţa publică de la 15 Octombrie 2015
Obiectul cauzei:alte cereri constatare clauze abuzive- Legea nr. 193/2000
INSTANŢA
Asupra apelului civil de faţă, deliberând:
Constată că, prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpulung, judeţul Argeş la data de 13 noiembrie 2014, sub numărul 3999/205/2014, reclamantul (...) a chemat în judecată pe pârâtele O. B. R. S.A. şi O. B. R. S.A. - AGENŢIA CÂMPULUNG, JUDEŢUL ARGEŞ, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună denominarea creditului şi obligarea pârâtelor la conversia în RON a creditului în cuantum de 40.000 (patruzeci mii) franci elveţieni (CHF) acordat reclamantului, pentru o perioadă de 360 luni, în baza contractului de credit nr. (...) , la cursul de schimb CHF/RON de la data acordării creditului, curs majorat cu marja de profit a băncii de 10% şi obligaţia pârâtelor de a recalcula sumele achitate de reclamant, în îndeplinirea obligaţiilor contractuale (ratelor lunare scadente conform graficului de rambursare) şi de a stabili ce sume a achitat în plus, faţă de prevederile contractuale, ca diferenţe de curs între valoarea CHF la data acordării creditului, la data de 1.02.2008 şi datele la care a efectuat plăţile ratelor scadente în, CHF, conform cursului de schimb comunicat de BNR, valabil la data achitării ratelor, pentru perioada 1.02.2008 - 1.10.2014, urmând ca sumele achitate în plus să-i fie restituite de pârâte.
Solicită reclamantul ca pârâtele să fie obligate să-i plătească cheltuielile de judecată ocazionate cu soluţionarea prezentei acţiuni, conform chitanţelor doveditoare depuse la dosar.
În motivarea acţiunii, reclamantul învederează faptul că, deciziile curente ale Curţii de Justiţie a Uniunii Europene de la Bruxelles sunt obligatorii şi prioritare pentru toate instanţele de judecată din ţările membre ale Uniunii Europene, în baza Deciziei CJUE C-26/13/30.04.2014, pronunţată în cauza Arpad Kasler şi Hajnalka Kaslerne Rabai vs. OTP Jelzalogbank ZRT (Ungaria), invocând decizia pronunţată în aplicarea Directivei nr. 93/13/CEE a Consiliului Uniunii Europene din 5.04.1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii cum şi prevederile art. 22 NCPC. Pentru asigurarea unui proces echitabil, reclamantul invocă dispoziţiile art.1 şi art. 6 CEDO, în care se stipulează că, atunci când se constată un dezechilibru evident între drepturile şi obligaţiile părţilor, respectiv un dezechilibru evident între raportul de schimb valutar CHR/RON la data acordării creditului -1.02.2008 şi raportul de schimb valutar CHF/RON valabil la datele de rambursare a ratelor scadente, stabilite conform Graficului de rambursare şi pot dispune convertirea creditului acordat în CHF în moneda statului respectiv (în RON), practic dispunând „îngheţarea” cursului CHF şi denominarea creditului în moneda naţională.
Învederează totodată reclamantul faptul că, la data de 1.02.2008 cursul de schimb CHF/RON era de 2,2980 lei/CHF, iar ulterior cursul de schimb „a degenerat” spre valori de 3,50 - 3,60 - 3,66 lei/CHF, deci cursul de schimb a evoluat constant în defavoarea vizibilă a monedei naţionale, RON-ului şi implicit în dezavantajul foarte mare al reclamantului, ajungându-se în prezent ca efortul acestuia pentru achita rata curentă de 260,74 CHF să fie de 954,28 lei (260,74 CHF x 3,6599 lei/CHF valabil la data de 1.10.2014 conform curs schimb afişat de BNR), pe când la data de 1.02.2008 valoarea aceleiaşi rate de 260,74 CHF era de 599,18 lei (260,74 CHF x 2,2980 lei/CHF valabil la data de 1.02.2008 conform curs de schimb afişat de BNR), ceea ce face ca la data de 01.10.2014 să plătească în plus, faţă de data iniţială de 01.02.2008 suma de 355,10 lei (954,28 lei - 599,18 lei), deci este obligat să facă un efort patrimonial suplimentar, în detrimentul veniturilor familiei sale, cu circa 40% mai mare decât la data contractării creditului în CHF, în condiţiile în care rata a rămas constantă, de 260,74 CHF.
Susţine reclamantul că aceeaşi situaţie s-a manifestat pe toată durata derulării creditului, din anul 2008 şi până în prezent, datorită creşterii cursului de schimb al CHF faţă de RON foarte mult, de la valoarea de 2.2980 în 2008 la 3,6599 în 2014, acesta constituind un dezechilibru frapant în sarcina reclamantului, în condiţiile în care la momentul încheierii contractului de credit şi-a făcut calcule riguroase privind posibilitatea rambursării creditului în condiţii normale, de fapt până în prezent nu a înregistrat nici o restanţă la rambursarea ratelor contractuale, raportându-se la valoarea de atunci a CHF în raport cu RON-ul, de 2,2980 şi faţă de această valoare a luat în calcul fluctuaţii de + 10% şi nu fluctuaţii de 60%.
Mai susţine reclamantul că, împrumutul de 40.000 CHF, acordat de Bancă la data de 01.02.2008, exprimat în moneda naţională, respectiv în RON, era de 91.920 RON (40.000 CHF x 2,22980 RON/CHF), în timp ce valoarea actuală, la 01.10.2014 a creditului de 40.000 CHF, exprimat în RON este de 146.396 RON (40.000 CHF x 3,6599 RON/CHF), deci dezechilibru a crescut cu aproape 60%.
Faţă de cele prezentate, în baza Deciziei CJUE în cauza C-26/13/30.04.2014, reclamantul solicită a fi admisă acţiunea şi să fie obligate pârâtele să-i convertească în RON creditul acordat în CHF, utilizând în acest scop cursul de schimb CHF/RON practicat de către acestea la data perfectării Contractului de credit, începând cu data de 01.02.2008, moment în care cursul de schimb pentru moneda creditului (CHF)a fluctuat numai în sens crescător, cu mult mai mult decât 10% faţă de valoarea acestuia de la data semnării contractului de credit şi în consecinţă solicită obligarea pârâtelor la plata sumelor încasate fără drept.
În dovedirea susţinerilor sale, reclamantul înţelege să se folosească de proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul administrat pârâtelor şi proba cu expertiză contabilă.
În drept, reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile Directivei nr. 93/13/CEE, Deciziei CJUE în cauza C-26/13/30.04.2014, Legea 193/2000, OUG 50/2010 şi art. 1527-1528 NCPC.
Precizează reclamantul că, în conformitate cu disp. Legii nr.193/2000, litigiile privind clauzele abuzive din contractele de credit, sunt scutite de taxa de timbru.
La dosarul cauzei, reclamantul a depus în copie: contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipoteca pentru persoane fizice nr. C2204/2700/7382 din data de 11.02.2008 (f. 9 - 21)
Prin rezoluţia din data de 05 ianuarie 2015, instanţa a fixat primul termen de judecată la data de 10.02.2015, cu citarea părţilor.
La data de 10 decembrie 2014, pârâta a formulat întâmpinarea depusă la instanţă în data de 12 decembrie 2014 (f. 36-42 dosar), solicitând respingerea cererii formulată de reclamant.
În expunerea întâmpinării, pârâta învederează faptul că, a fost încheiat contractul de credit în litigiu în anul 2008, prin acesta reclamantul a solicitat un credit în franci elveţieni (CHF), fiind încheiat în scopul cumpărării unui imobil determinat, iar conform clauzelor contractuale, reclamantul s-a angajat să ramburseze creditul în aceeaşi monedă în care l-a primit (CHF).
Învederează totodată pârâta, că prevederile contractuale sus-amintite au fost aplicate întocmai de către părţi, fără nici o obiecţie, până în anul 2014, când, prevalându-se de o creştere a cursului de schimb CHF/RON survenită în perioada 2009 - 2011, pe fondul dezbaterilor din media, reclamantul a introdus acţiunea ce formează obiectul acestui dosar.
Susţine pârâta, că reclamantul urmăreşte în esenţă: constatarea nulităţii absolute a clauzelor contractuale ce stabilesc că rambursarea creditului se face în aceeaşi monedă în care s-a acordat, adică CHF şi obligarea pârâtei la modificarea contractului de credit în derulare conform solicitărilor unilaterale ale reclamantului prin schimbarea monedei în care se face rambursarea creditului din CHF în RON şi obligarea băncii să primească mai puţin decât a acordat cu titlu de împrumut.
Mai susţine pârâta că, sintetic, clauzele criticate stabilesc că rambursarea creditului se face: în rate lunare conform graficului anexat la contractul de credit (art.9.1. din contractul de credit); direct în moneda creditului (în CHF), pe care împrumutatul şi-o poate procura fie de pe piaţă, fie prin cumpărare de la banca împrumutătoare (art. 9.2. din contractul de credit), iar în cazul în care debitorul nu îşi achită ratele la scadenţă, banca poate să debiteze conturile acestuia deschise la bancă şi să convertească sumele de bani din acestea în CHF, la cursul său de schimb (art. 9.4. din contractul de credit).
Clauzele incriminate, în opinia pârâtei, sunt valabile, fiind o aplicare fidelă a principiului legal al nominalismului monetar, sens în care invocă dispoziţiile art. 1578 din VCC şi art. 2164 NCC.
Precizează pârâta că în litigiul de faţă, creditul a fost acordat/tras efectiv în CHF, iar potrivit prevederilor contractuale, mecanismul de acordare şi rambursare a creditului este următorul: - clientul deschide un cont în CHF la bancă, banca virează suma împrumutată în CHF în contul respectiv, iar rambursarea se face în moneda în care s-a acordat creditul (CHF), pe care împrumutatul o procură la libera sa alegere, fie de pe piaţă, fie prin cumpărare de CHF de la banca împrumutătoare.
Totodată, pârâta precizează că în virtutea principiului nominalismului monetar sunt întrutotul valabile clauzele contractuale incriminate, care stabilesc că împrumutatul restituie exact ce şi cât a luat cu împrumut, în moneda în care s-a acordat (CHF).
Pârâta învederează inadmisibilitatea capătului I de cerere, susţinând că, clauzele contractuale incriminate sunt exceptate de la controlul instituit de Directiva 93/13/CEE şi de Legea193/2000.
În acest sens, pârâta consideră nefondate susţinerile reclamantului, că respectivele clauze contractuale privind moneda creditului nu ar fi fost negociate în mod direct cu acesta. Din moment ce oferta băncii cuprindea şi alte tipuri de credite, în alte monede, iar reclamantul a ales un anumit tip de credit în CHF, el însăşi solicitând băncii acordarea unui credit în CHF, în opinia pârâtei, apare de neînţeles iniţiativa de a acuza banca, că nu a negociat clauzele privind moneda în care se acordă şi se rambursează creditul.
De asemenea, pârâta semnalează faptul, că nu s-a adus nici o dovadă, că anterior sau la momentul semnării contractelor de credit, reclamantul ar fi invocat caracterul abuziv/neclar al clauzelor incriminate sau ar fi trimis o contraofertă băncii.
În continuare, pârâta consideră nefondate susţinerile din cuprinsul cererii de chemare în judecată, cum că, O. B. R. SA ar fi ascuns/ar fi indus în eroare/nu ar fi informat clienţii despre posibilitatea modificării în viitor a cursului valutar CHF/RON.
Pârâta solicită respingerea cererii de obligare a acesteia să modifice contractele de credit conform propunerilor unilaterale la reclamantului, precizând că o modificare a contractului conform solicitării reclamantului ar lipsi de cauză contractul şi ar conduce la ruperea echilibrului contractual şi nu la refacerea acestui echilibru.
În continuare, pârâta învederează faptul că, se trece cu vederea că băncile comerciale nu tipăresc ele însele franci elveţieni, ci, pentru a acorda clienţilor credite în această valută au obţinut la rândul lor linii de credit în CHF de pe piaţa creditului şi au trebuit să le ramburseze în aceeaşi valută, nepăstrând diferenţa de curs în buzunarele proprii.
Consideră pârâta, că în materia creditelor în valută, problema riscului valutar la care este expus consumatorul nu este susceptibilă de a fi soluţionată pe calea unor acţiuni întemeiate pe Legea 193/2000, având în vedere faptul că riscul valutar este suportat de consumator nu în temeiul unei pretinse clauze abuzive din contractul de credit, ci este consecinţa aplicării principiului nominalismului consacrat de lege.
În consecinţă, aducând discuţia în domeniul raţionalului şi al juridicului, pârâta consideră că se impune respingerea cererii reclamantului.
Pentru dovedirea susţinerilor apărărilor sale, pârâta înţelege să se folosească de proba cu înscrisuri, de interogatoriul reclamantului, şi de orice alt mijloc de probă a cărui administrare s-ar dovedi necesară.
La data de 05 ianuarie 2015, reclamantul a formulat şi depus la dosarul cauzei (f. 47-48), răspuns la întâmpinare, în baza căruia solicită respingerea ca nefondate a apărărilor formulate de pârâtă şi pe fond, pe baza probatoriului administrat, să se admită acţiunea formulată de acesta, având în vedere jurisprudenţa obligatorie a CJUE de la Bruxelles, respectiv Decizia CJUE C-26/13/30.04.2014, pronunţată în cauza Arpad Kasler şi Hajnalka Kaslerne Rabai vs. OTP Jelzalogbank ZRT (Ungaria), echivalentul în România al OPT Bank.
În motivarea răspunsului la întâmpinare, reclamantul a reiterat argumentele anterior expuse în acţiunea introductivă, precizând, în esenţă, că în litigiile similare cu cel de faţă, datorită dezechilibrului evident şi suportării riscului valutar exclusiv de către consumator, se impune obligarea băncii să convertească în LEI creditul acordat în CHF, la cursul de schimb de la data acordării creditului, plus marja de profit a Bâncii de 10%.
Reclamantul a depus la dosarul cauzei note de probatoriu (f. 54).
La termenul din data de 10 februarie 2015, părţile au solicitat şi instanţa a încuviinţat admiterea în totalitate a cererilor de probatoriu formulate de acestea, respectiv pentru reclamant a încuviinţat proba cu înscrisuri, ce au fost deja depuse la dosar, proba cu interogatoriul pârâtelor şi proba cu expertiză contabilă, apreciind că proba este utilă cauzei, în acest sens, prin tragere la sorţi de pe lista cu experţi, a fost desemnat expert contabil Vişoiu Ion.
De asemenea, au fost stabilite ca obiective pentru expertiză, obiective menţionate de reclamant în nota de probatoriu, respectiv: calcularea în RON a valorii creditului, prin conversia celui iniţial acordat în CHF, corespunzător cursului de schimb CHF/RON de la data acordării creditului; stabilirea obligaţiilor contractuale ale reclamantului faţă de Bancă prin luarea în considerare a cursului de schimb CHF/RON de la data acordării creditului; ce sume a achitat reclamantul în contul împrumutului de la data acordării creditului şi până în prezent, stabilite conform cursului de schimb CHF/RON comunicat de Banca Naţională a României valabil la data achitării fiecărei rate din împrumut şi ce sume urmează să mai plătească Băncii pentru finalizarea creditului de care a beneficiat, prin raportarea fiecărei rate de achitat la valoarea cursului de schimb CHF/RON de la data acordării creditului.
La data de 20 februarie 2015 a fost înaintat, la solicitarea instanţei, dosarul de creditare şi documentele solicitate (f. 66 - 111).
Reclamantul, la data de 24 februarie 2015 a formulat interogatorii ce urmează a fi luate pârâtelor pe care le-a depus la instanţă în data de 25 februarie 2015 (f. 113,114 dosar).
În cauză, la data de 06 martie 2015 a fost depus la instanţă, raportul de expertiză contabilă, întocmit de exp. Contabil (...) ( f. 117 - 129 dosar).
Prin sentinţa civilă nr. 771/07.074.2015, pronunţată de Judecătoria Câmpulung a fost respinsă acţiunea.
În considerentele sentinţei se reţin următoarele:
Reclamantul a cerut denominarea în moneda naţională a plaţilor în virtutea principiului din regulamentul valutar conform căruia preţul mărfurilor sau al serviciilor între rezidenţi se plăteşte în moneda naţională.
La momentul încheierii contractului de credit, raportat la circumstanţele economice de la acel moment şi la capacitatea reclamantului de înţelegere a clauzelor contractului şi a implicaţiilor acestora pe termen lung, contractarea unui credit in CHF se prefigura a fi cea mai avantajoasa alternativă, acest aspect constituind motivul determinant în vederea perfectării contractului.
Astfel, a primit suma de 91. 920 lei corespunzător a 40 000 CHF, obligându-se să restituie creditul pe o perioada de 30 de ani având ca premisă cursul valutar al CHF la acea data (2.2980 RON/2008). Dobânda era de 5,7% (variabilă) cu rate lunare egale( rate de principal şi dobândă)
Pe parcursul derulării contractului, cursul s-a dublat (3,6599RON) cu consecinţe grave asupra capacităţii familiei sale de a mai îndeplini obligaţiile contractuale.
Astfel, după 7 ani a ajuns ca de la o rata de 599,18 RON sa achite 954,28 RON şi mai are de achitat o sumă totală mai mare decât avea la început.
Creşterea accelerată a valorii CHF faţă de moneda naţională cu implicaţii negative directe asupra costurilor împrumutului ce se răsfrâng asupra ratelor au determinat o schimbare a condiţiilor contractuale avute în vedere la data contractării creditului şi în consecinţă incumbă în sarcina reclamantei, obligaţiile vădit disproporţionate faţă de cele în considerarea cărora şi-a exprimat voinţa de a se angaja juridic.
Conform art.4 alin.1 din Legea nr.193/2000, o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului şi contra cerinţelor bunei-credinţe un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.
Clauza contractuala a riscului valutar nu a fost negociată, contractul încheiat fiind un contract standard preformulat, fapt ce a determinat inegalitatea poziţiei juridice în sensul afirmării intereselor băncii în calitate de profesionist în detrimentul consumatorului ce reprezintă partea mai slabă în contract, riscul valutar materializându-se în obţinerea de către bancă a unui câştig injust în detrimentul consumatorului contrar principiului echităţii şi bunei-credinţe. In drept au fost invocate prevederile Legii nr.193/2000, legii nr.71/2011 si Decizia 93/13/CEE şi Decizia CJUE C-26/13/30.04.2014 contra OTP JELZALOGBANK ZRT Ungaria.
Cum s-a apărat O. B. R. S.A.
Pârâta a arătat că, în cunoştinţă de cauză, reclamantul a contractat un împrumut în valută, rambursarea acestuia urmând a se face în moneda in care a fost acordat sau în lei la cursul monedei împrumutate la cursul zilei la care se efectuează plata, fiind irelevant pentru bancă modul de procurare a sumelor în moneda creditului. De altfel, reclamanta s-a conformat în mod constant prevederilor contractuale, exercitând constant şi cu bună credinţă obligaţiile contractuale.
O.B. S.A.a mai precizat, cu privire la solicitarea clientului de a se constata caracterul abuziv al clauzei referitoare la riscul valutar, că la data încheierii contractului reclamantul a avut previziunea expresă şi clară a posibilităţii existentei riscului valutar.
În ceea ce priveşte susţinerea clientului că nu a fost informat în legătură cu riscul de hiper - valorizare a CHF, acest aspect constituind o încălcare a obligaţiei de consiliere a băncii, banca arată că avea obligaţia de informare în cadrul contractului bancar, obligaţie ce a fost realizată şi care nu se confundă cu o obligaţie de sfătuire, de consiliere a clientului.
În timp ce informaţia are ca obiect lămurirea clientului preconizând acţiunea viitoare într-un sens sau altul, consilierea priveşte orientarea acestuia, atragerea atenţiei în mod deosebit asupra pericolelor acţiunii.
Referitor la susţinerea reclamantului că riscul valutar se materializează în obţinerea de către bancă a unui câştig injust in detrimentul consumatorului, banca a arătat ca sumele achitate de client, conform art.6 din condiţiile speciale ale convenţiilor de credit, au fost restituite în moneda in care s-a acordat creditul şi anume CHF. Banca nu a perceput alte sume de la client decât cele cunoscute de aceasta de la momentul semnării convenţiei de credit.
Banca a mai precizat ca este semnificativ faptul ca in art. 1578 din Codul civil din 1864 este consacrat în materia împrumutului principiul nominalismului, potrivit căruia împrumutatul trebuie să înapoieze suma nominal primită, oricare ar fi variaţia valorii acesteia.
Prin urmare, se subliniază ca principiul nominalismului este tradiţional în contractele de împrumut. In realitate, in cazul creditelor acordate în valută nu suntem în prezenţa niciunei clauze abuzive, pentru că nu banca a instituit printr-o clauză în contract regula nominalismului, ci însuşi legiuitorul. De altfel, chiar CEJ s-a pronunţat in sensul că nu intră sub incidenţa evaluării caracterului abuziv decât clauzele din contractele încheiate cu consumatorii, iar nu si dispoziţiile legale.
Prin urmare, în materia creditelor în valută, problema riscului valutar la care este expus consumatorul nu este susceptibilă de a fi soluţionată pe calea unor acţiuni întemeiate pe Legea nr.193/2000, având în vedere faptul că riscul valutar este suportat de consumator nu în temeiul unei pretinse clauze abuzive din contractul de credit, ci este consecinţa principiului nominalismului consacrat de lege.
În speţă, suntem în situaţia unui împrumut în franci elveţieni, împrumutatul primind o sumă în această valută şi fiind obligat să o restituie în aceeaşi valută. Contractul de credit valutar conţine aşadar un element de risc valutar, însa aceasta nu îl transformă automat într-un contract abuziv. Dimpotrivă, semnificativ este faptul că atât Codul civil din 1864 (art. 1578) – sub imperiul căruia s-a încheiat contractul în 2008 - cât şi noul Cod civil (art. 2164), consacră în materia împrumutului principiul nominalismului, potrivit căruia împrumutatul trebuie să înapoieze suma nominal primită, oricare ar fi variaţia acesteia.
Prin urmare, nominalismului este tradiţional în contractele de împrumut şi este reţinut cu titlu de principiu. În realitate, în cazul creditelor acordate în valută, nu suntem în prezenţa niciunei clauze abuzive, pentru că nu banca a instituit printr-o clauză în contract regula nominalismului, ci însuşi legiuitorul. Nu se poate abdica de la acest principiu, deoarece teoria clauzelor abuzive nu înseamnă negarea unor principii sau a unei reguli tradiţionale de funcţionare ale unor instituţii juridice. Chiar dacă în contractul de credit sau în graficul de rambursare figurează o asemenea clauză de risc valutar, aceasta nu este altceva decât reproducerea, preluarea principiului nominalismului consacrat de lege.
De altfel, şi Curtea Europeana de Justiţie s-a pronunţat în sensul că nu intră sub incidenţa evaluării caracterului abuziv decât clauzele din contractele încheiate cu consumatorii, iar nu şi dispoziţiile legale. Astfel, prin Hotărârea Curţii Europene de Justiţie din 30 aprilie 2014, pronunţată in procedura C280/l, Barclays Bank contra Sara Sannchez Garcia, Alejandro Chacon Barrera, Curtea a reţinut ca: “Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii şi principiile dreptului Uniunii referitoare la protecţia consumatorilor şi la echilibrul contractual, trebuie interpretate în sensul că sunt excluse din domeniul lor de aplicare acte cu putere de lege şi norme administrative ale unui stat membru, precum cele în discuţie in litigiul principal, în lipsa unei clauze contractuale de modificare a conţinutului sau a domeniului de aplicare al acestora.”
În al doilea rând, protecţia consumatorilor poate să realizeze şi in contractele de credit în moneda străină. Calea nu este însa aceea a acţiunilor întemeiate pe Legea nr.193/2000. Întrucât principul nominalismului este unul legal, excepţiile de la acest principiu nu pot fi instituite pe cale jurisprudenţială, ci doar pe cale legală. Nimic nu se opune ca legiuitorul sa prevadă măsuri speciale de protecţie a consumatorilor în cazul creditelor în valută.
Transpunerea în legislaţia română a recentei Directive 17/2014 constituie o ocazie foarte bună de a legifera în acest domeniu, având în vedere faptul că această directivă reglementează in Capitolul 9, art.23 împrumuturile în moneda străină şi impune statelor membre să adopte un cadru de reglementare corespunzător care să permită “limitarea riscului ratei de schimb valutar căreia i se expune consumatorul în temeiul contractului de credit”, prin convertirea creditului într-o monedă alternativă sau instituirea unui alt mecanism de adaptare a contractului. Rezultă că însăşi Directiva nr.17/2014 are ca premisă aplicarea principiului nominalismului (împrumutatul suportă riscul valutar), dar obligă statele membre să adopte o reglementare specială, derogatorie, de natură să asigure protecţia consumatorilor, cu aplicabilitate numai pentru viitor, adică pentru contractele care vor fi încheiate sub imperiul unei asemenea reglementări.
Prin urmare, în materia creditelor în valută, problema riscului valutar la care este expus consumatorul nu este susceptibilă de a fi soluţionată pe calea unor acţiuni întemeiate pe Legea nr.193/2000, având în vedere faptul că riscul valutar este suportat de consumator în temeiul unei pretinse clauze abuzive din contractul de credit, ci este consecinţa aplicării nominalismului consacrat de lege.
Astfel în ceea ce priveşte stabilizarea (îngheţarea) cursului de schimb CHF-RON la momentul semnării convenţiei şi denominarea în moneda naţională a plăţilor se constată incidenţa în cauză a principiului nominalismului monetar.
Potrivit art. 1578 Cod civil din anul 1865, aplicabil speţei dedusă judecăţii prin raportare la data încheierii contractului, împrumutatul trebuie să înapoieze suma nominal primită, oricare ar fi variaţia acesteia.
Prin urmare, după cum arata şi pârâta (O.B.), principiul nominalismului este tradiţional în contractele de împrumut, regula nominalismului fiind instituita de legiuitor.
Pe cale de consecinţă, având în vedere şi prevederile art. 969 Cod civil care reglementează principiul forţei obligatorii a contractului, instanţa nu poate interveni pentru a stabili o anumita rată a dobânzii într-un contract de credit sau pentru a modifica moneda în care a fost acordat creditul.
De asemenea în Regulamentului BNR nr.4/2005 privind regimul valutar, la art 3 alin.3 al se permite realizarea de “Operaţiuni(…) şi în valută, numai pe baza acordului de voinţă al parţilor”.
Astfel, odată încheiată convenţia de credit prin care s-a acordat un împrumut în valută şi s-a convenit achitarea ratelor în aceeaşi monedă, reclamantul (clientul băncii) nu mai poate invoca regulile care guvernează regimul valutar şi de la care a înţeles să excepteze contractul pe care l-a încheiat cu banca.”
Prin încheierea unui astfel de contract atât clientul cât şi banca îşi asumă consecinţele negative ale cursului de schimb.
Potrivit contractului, creditul a fost acordat în CHF, conform art.1, moneda creditului fiind definită şi în art. 9 – secţiunea: Rambursarea creditului “ moneda/monedele în care s-a convenit ca ratele să fie achitate respectiv în aceeaşi monedă sau în lei convertibil în CHF la cursul băncii din ziua plăţii, pentru ca la finalul perioadei de creditare împrumutatul să restituie aceeaşi sumă împrumutată plus dobânzi în moneda în care i-a fost pusa la dispoziţie de banca”.
Din simpla lecturare a contractului, rezultă că această clauză a fost exprimată clar şi inteligibil, moneda în care s-a acordat creditul şi în care trebuia restituit fiind indicată în mod expres prin contract.
Totodată prin raportare la gradul de pregătire al reclamantului (contabil), astfel cum rezultă din cererea de credit pentru persoane fizice, nu se poate susţine că acesta nu avea pregătirea necesara pentru a înţelege riscurile pe care un credit în valuta îl presupune.
În cauza de faţă, moneda în care reclamantul a contractat creditul s-a apreciat, consumatorul fiind cel care a avut de suportat riscul valutar, însă evoluţia cursului valutar nu este influenţată de niciuna dintre părţile contractante, iar cursul poate avea în continuare să se şi deprecieze cursul monedei.
Obligaţia băncii de informare a clientului la momentul acordării creditului vizează condiţiile de creditare, adică dobânzile, comisioanele ori garanţiile puse în sarcina împrumutatului, posibilitatea deprecierii ori aprecierii unei monede străine neputând fi inclusă în această obligaţie.
Banca este un comerciant care urmăreşte să îşi “ vândă ” produsele neputându-i-se imputa faptul ca nu a adus la cunoştinţă contractantului posibilitatea aprecierii unei valute peste o anumita perioadă de timp, pe care nici acesta nu o poate estima în detaliu.
În cauză nu se poate reţine ca fiind aplicabilă practica jurisprudenţială a CJUE dată de soluţia pronunţată în cauza ARPAD KASLER şi HAJNALAKA KASLERNE RABAI vs OTP JELZALOGBANK ZRT Ungaria, întrucât situaţia de fapt din această speţă( împrumut acordat în moneda ungară/ rată stabilită a fi rambursată în moneda ungară prin raportare la cursul CHF) nu corespunde cu situaţia de fapt din prezenta cauză, aşa cum a fost mai sus descrisă.
Expertiza contabilă efectuată în cauză de expert Ion Vişoiu a relevat faptul că ratele au fost rambursate conform clauzelor contractuale semnate de client şi bancă şi numai prin îngheţarea cursului CHF la momentul contractării creditului ar schimba valoarea ratelor datorate.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul (...), care susţine:
1. Sentinţa este netemeinică şi nelegală, deoarece instanţa nu a manifestat rolul activ impus de art.22 Cod de procedură civilă, în sensul că nu a luat în considerare excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a filialei OPT Bank Romania SA, excepţie care a fost invocată de către intimată şi care trebuia să fie admisă, urmând ca procesul să se soluţioneze doar în contradictoriu cu intimata O.B. Romania SA Bucureşti.
2. Sentinţa este nemotivată, pentru că nu este susţinută de probatoriul existent la dosar, probatoriu la care instanţa nu a făcut referire, ignorând şi concluziile expertului contabil desemnat în cauză.
3. Pe fondul cauzei, instanţa trebuia să admită acţiunea, reţinând că între părţi s-a încheiat un contract tip adeziune, impus de banca intimată pe considerentul că este cel mai profitabil pentru client, deoarece francul elveţian a fost recomandat de prepuşii băncii. Moneda constând în francul elveţian nu a fost negociată de banca intimată cu apelantul client şi constituie o clauză abuzivă care se încadrează în prev.art.4 alin.1 şi 2 din Legea 193/2000.
Instanţa nu a dat prioritate Deciziei nr.C-26/13/30.04.2014 a CJUE, care este obligatorie pentru toate instanţele din statele membre ale U.E. . În acest sens, instanţa trebuia să analizeze situaţia reală prezentată de apelant, deoarece diferenţa dintre cursul de schimb valabil la încheierea contractului şi cursul de schimb la data cumpărării valutei (franc elveţian), necesare rambursării ratelor, constituie o remuneraţie al cărei caracter poate fi apreciat ca abuziv.
Referitor la Decizia Kasler vs.O.B. Ungaria pronunţată de CJUE instanţa trebuia să aibă în vedere că prin această hotărâre s-a rezolvat problema caracterului abuziv al unor clauze contractuale referitoare la cursul de schimb aplicabil ratelor unui împrumut contractat în monedă străină. CJUE a luat în considerare la pronunţarea hotărârii faptul că, valoarea cursului de schimb al monedei străine nu a făcut obiectul negocierii individuale.
Instanţa a luat în considerare în mod greşit prev.art.1578 Cod civil, în sensul că apelantul împrumutat în bani este obligat să restituie aceeaşi sumă numerică arătată în contract. Se impunea să se aibă în vedere că suma împrumutată a fost de 40.000 franci elveţieni, însă la cursul de schimb din data obţinerii împrumutului, 11.02.2008, când valoarea francului elveţian era mai mică. În prezent valoarea acestei monede străine a crescut considerabil în raport cu veniturile apelantului, creditul nemaifiind avantajos şi sigur pentru acesta.
Pe parcursul derulării contractului, suma de restituit s-a dublat faţă de cea primită.
De la data creditului şi până în prezent s-a produs un dezechilibru semnificativ, întregul risc valutar fiind transferat asupra apelantului.
În drept, apelul a fost întemeiat pe disp.art.466 – 482 Cod de procedură civilă.
În apel, intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, deoarece părţile au semnat un contract de credit pentru sume franci elveţieni, pe baza înţelegerii lor.
Apelantul a fost informat în mod concret şi precis asupra condiţiilor şi caracteristicilor esenţiale ale produselor şi serviciilor oferite de intimată şi nu a solicitat modificarea sau negocierea clauzelor contractuale.
Clauzele contractuale nu au creat un dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor.
Intimata nu a impus nici un curs de schimb apelantului, acesta urmând ca la scadenţă să plătească rata în franci elveţieni conform înţelegerii părţilor de rambursare a creditului în aceeaşi monedă ca cea de acordare.
Rambursarea în moneda în care s-a acordat creditul nu este nelegală/abuzivă, ci constituie o aplicaţie a principiului nominalismului monetar.
Dispoziţiile Directivei 93/13/CEE nu se aplică clauzelor contractuale care reflectă acte cu putere de lege . De altfel CJUE s-a pronunţat în sensul că nu intră sub incidenţa evaluării caracterului abuziv decât clauzele din contractele încheiat cu consumatorii,. iar nu şi dispoziţiile legale.
Modificarea cursului de schimb al francului elveţian nu este rezultatul acţiunii băncii intimate.
În ansamblul lor, drepturile şi obligaţiile părţilor sunt echilibrate: pe de o parte clienţii primesc o sumă de bani în franci elveţieni, cu ajutorul căreia cumpără imediat imobilul dorit la o dobândă mai bună decât dacă ar fi luat creditul în RON, iar în contrapartidă îşi asumă obligaţia de a rambursa împrumutul în aceeaşi monedă în care l-au primit, asumându-şi posibilele fluctuaţii ale cursului valutar de-a lungul valabilităţii contractului. Dacă apelantul nu dorea să-şi asume riscul fluctuaţiilor cursului valutar, avea posibilitatea de a opta pentru un credit în RON, pentru care însă dobânda ar fi fost mai mare.
În virtutea principiului nominalismului monetar, sunt întru totul valabile clauzele contractului de împrumut, apelantul împrumutat fiind obligat să restituie exact ce şi cât a luat cu împrumut, în moneda în care a primit creditul.
Apelantul a formulat răspuns la întâmpinare, reluând argumentele din motivele de apel.
Examinând actele dosarului şi sentinţa apelată, tribunalul va reţine:
Primul motiv de apel, privind lipsa de rol activ a instanţei, este nefondat.
Este reală susţinerea apelantului în sensul că prima instanţă nu s-a pronunţat pe excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei O. B. R. S.A. - AGENŢIA CÂMPULUNG, JUDEŢUL ARGEŞ.
Acest motiv de apel este lipsit de interes, deoarece singura persoană interesată în a formula apel împotriva sentinţei pe motiv că prima instanţă nu s-a pronunţat asupra excepţiei sale, era intimata. Dar, aceasta nu a fost prejudiciată prin soluţia pronunţată, motiv pentru care nu a formulat apel.
Motivul doi de apel, privind nemotivarea sentinţei apelate, este nefondat.
Astfel, în considerentele sentinţei apelate, sunt redate pe larg argumentele de fapt şi de drept care au fundamentat soluţia instanţei, cu respectarea prev.art.425 alin.1 lit.b Cod de procedură civilă. În acest sens, trebuie avute în vedere argumentele din considerentele sentinţei apelate (f.144 verso – 146).
Motivul trei de apel, vizând netemeinicia şi nelegalitatea soluţiei pe fond, este neîntemeiat.
Părţile au încheiat contractul de credit pentru nevoi personale nr.(...) , prin care intimata O.B. Romania SA a acordat apelantului (...) suma de 40.000 franci elveţieni (CHF).
Conform art.4 din contract, creditul a fost pus la dispoziţia apelantului prin virarea acestuia din contul de împrumut în contul curent al împrumutatului, cont deschis în moneda creditului.
Potrivit art.9 pct.1 din contract, rambursarea ratelor lunare urma să se efectueze de către client în conturile curente ale împrumutatului, deschise la bancă, în aceeaşi monedă în care a fost acordat creditul.
Tribunalul reţine că, deşi acţiunea este întemeiată pe disp.Legii 193/2000, pe disp.Directivei 93/13/CEE şi pe Decizia nr.C-26/13/30.04.2014 a CJUE, privind clauzele abuzive, apelantul reclamant nu investeşte instanţa cu o cerere în constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractului de credit, şi implicit nu arată care sunt, în opinia sa, clauzele abuzive.
În lipsa unei asemenea investiri, instanţa nu poate extinde analiza asupra tuturor clauzelor contractuale, pentru că ar examina /da ce nu s-a cerut.
În realitate, apelantul reclamant doreşte ca instanţa să modifice contractul de credit, în sensul schimbării monedei de acordare/restituire a creditului din franci elveţieni în moneda naţională, cu luarea în considerare a cursului de schimb al francului elveţian la momentul acordării creditului.
În subsidiar, apelantul reclamant solicită şi obligarea intimatei pârâte să-i restituie eventualele diferenţe băneşti, plătite în plus, după conversia franc elveţian/leu.
Conform art.4 din Legea 193/2000 , lege care constituie o transpunere în legislaţia naţională a Directivei 93/13/CEE, instanţa poate constata caracterul abuziv al unei/unor clauze abuzive (care în speţă nu au fost indicate).
Potrivit art.6 din Legea 193/2000, în măsura în care instanţa constată caracterul abuziv al unor clauze, acestea nu vor mai produce efecte faţă de consumator, în speţă faţă de apelantul reclamant.
Este de notorietate faptul că preţul împrumutului diferă de la o monedă la alta.
Conversia monedei creditului, realizată la un anumit curs de schimb, care tinde la gestionarea riscului valutar, respectiv la menţinerea în timp a valorii obligaţiei de restituire a debitului principal, poate conduce la modificarea valorii unei obligaţii esenţiale din contractul de credit, şi anume preţul împrumutului.
Una dintre principalele componente ale remuneraţiei băncii pentru creditul acordat o reprezintă dobânda calculată la suma acordată, pentru perioada stabilită.
Or, nu se poate pretinde că dobânda pentru moneda iniţială are aceeaşi valoare cu dobânda pentru moneda în care s-ar converti creditul, iar conversia nu ar trebui să conducă la modificarea valorii obligaţiilor.
Din această perspectivă, conversia monedei creditului ar trebui să determine şi reglarea problemei dobânzii, astfel încât valoarea remuneraţiei convenite să se menţină , ceea ce ar presupune corelarea monedei cu dobânda aferentă acesteia, iar nu schimbarea monedei, însă cu menţinerea dobânzii aplicabile monedei iniţiale.
În acelaşi sens este şi jurisprudenţa CJUE (Hotărârea nr.C-618/2010, Banca Espanol de Credito SA împotriva Joaquin Calderon Camino şi Decizia n.C-26/2013 Arpad Kasler împotriva OTP Jelzalogbank Zrt), care a statuat că prevederile art.6 paragraf 1 din Directiva 93/2013 trebuie interpretate în sensul că se opune unei reglementări a unui stat membru, prin care să se permită instanţei naţionale, atunci când constată nulitatea unor clauze abuzive cuprinse într-un contract de credit, să completeze respectivul contract, modificând conţinutul acestuia.
Potrivit jurisprudenţei CJUE, pe cale judiciară nu se poate interveni într-un contract, suplinindu-se voinţa părţilor, pentru a redimensiona sau suplimenta drepturile sau obligaţiile uneia dintre ele. Altminteri, principiul libertăţii de voinţă ar fi grav afectat.
Prin urmare, tribunalul reţine că nu a fost învestit cu o cerere în constatarea clauzelor abuzive din contractul de credit (cu indicarea acestora), iar conversia monedei unui contract de credit, în speţă din franc elveţian în leu, nu se poate realiza decât prin negocierea părţilor contractuale, după ce instanţa a constatat caracterul abuziv al clauzelor privind moneda de acordare/restituire a creditului.
Pentru considerentele expuse, în baza art.480 Cod de procedură civilă, apelul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul (...) , împotriva sentinţei civile nr. 771/07.074.2015, pronunţată de Judecătoria Câmpulung în dosarul nr. 3999/205/2014, intimate fiind pârâtele O. B. R. S.A., şi O. B. R. S.A. - AGENŢIA CÂMPULUNG, JUDEŢUL ARGEŞ. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Octombrie 2015
Tribunalul Comercial Argeș
Procedura insolven?ei - contesta?ie la cererea de deschidere a procedurii
Judecătoria Buzău
MINORI.SUPLINIRE CONSIMŢĂMÂND PENTRU ELIBERARE PAŞAPORT SIMPLU ELECTRONIC PENTRU MINOR
Judecătoria Bârlad
plangere contravenţionala
Tribunalul Galați
Formularea notificării de dare în plată în temeul Legii nr. 77/2016 de către toţi debitorii.
Judecătoria Râmnicu Sărat
CIVIL.Pretentii