Contestatie in anulare, aspecte invocate si in fata instantei care a solutionat pe font cauza

Sentinţă penală 85 din 08.10.2014


Î N C H E I E R E  NR. 85/2014

Şedinţa Camerei de Consiliu din data de 08 octombrie  2014

Instanţa constituită din:

Preşedinte. …

Grefier: …

 

Pe rol se află soluţionarea contestaţiei în anulare formulată de contestatorul L.M.C.

La apelul nominal, lipsă petentul.

Fără citarea petentului.

S-a expus referatul cauzei, de către grefierul de şedinţă după care instanţa din oficiu, invocă excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Ineu şi reţine cauza pentru a soluţiona cu prioritate  excepţia.

I N S T A N Ţ A,

Deliberând, reţine următoarele:

La data de 24.09.2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală, a comunicat instanţei contestaţia în anulare formulată de contestatorul L.M.C., înregistrată la Registratura Generală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr.26814/09.09.2014.

Contestatorul  L.M.C., a formulat în baza art.40 al.1 şi 2, contestaţie în anulare prin care a arătat că este condamnat la pedeapsa închisorii de 4 ani, şi a solicitat contopirea pedepselor pentru infracţiuni concurente, a pedepsei cu suspendarea executării pedepsei cu pedeapsa rezultantă, în urma faptelor de furt, din dosarele 1495/55/2013 din 21.02.2013 şi 3370/246/2013 din 28.01.2014.

Solicită aplicarea art.39 al.1 lit.b cod penal, ţinându-se seama de art.38 al.2.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Contestatorul L.M.C. se află deţinut la Penitenciarul Timişoara.

Contestaţia în anulare este formulată cu privire la dosarul nr.3370/246/2013 soluţionat definitiv prin Decizia penală nr.248/A/26.03.2014 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara-Secţia penală.

Potrivit dispoziţiilor art.429 alin.1 Cod proc. penală:

„Contestaţia în anulare se introduce la instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei anulare se cere”.

În consecinţă, instanţa va admite excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Ineu şi, în baza art. 50 Cod procedură penală, va declina competenţa de soluţionare a contestaţiei în anulare formulată de contestatorul L.M.C., născut la data 21.04.1988, CNP 1880421020132, cu privire la dosarul nr.3370/246/2013 soluţionat definitiv prin Decizia penală nr.248/A/26.03.2014 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara-Secţia penală, în favoarea Curţii de Apel Timişoara.

În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Admite excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Ineu.

Declină competenţa de soluţionare a contestaţiei în anulare formulată de contestatorul L.M.C., cu privire la dosarul nr.3370/246/2013 soluţionat definitiv prin Decizia penală nr.248/A/26.03.2014 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara-Secţia penală, în favoarea Curţii de Apel Timişoara.

În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 8.10.2014.

Preşedinte Grefier