Contestaţie la executare.

Analizând actele şi lucrările dosarului în soluţionarea contestaţiei la executare, instanţa constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 3154/31.03.2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. 13281/3/2014 a fost obligată contestatoarea la plata către intimată a unor diferenţe salariale, ce urmau a fi actualizate şi la majorarea salariului de bază al acesteia.

Pentru executarea creanţei menţionate în acest titlu executoriu, intimata a sesizat executorul judecătoresc, care a deschis dosarul de executare având numărul 1260/2015. Prin încheierea din data de 23.10.2015, executorul judecătoresc a stabilit, pentru creanţa pusă în executare, cuantumul cheltuielilor de executare compuse din onorariul executorului judecătoresc, onorariul de expert şi cheltuielile necesare executării, în cuantum de 2.432,80 lei. Prin încheierea din data de 26.11.2015 executorul judecătoresc a stabilit suma de 94,24 lei, cu titlul de cheltuieli de executare suplimentare, reprezentând copii xerox – contestaţie dosar nr. 8010/302/2014, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti.

Contestatoarea a formulat, în termen, contestaţie la executare împotriva actelor de executare, criticând onorariul pretins excesiv al expertului şi celelalte cheltuieli de executare, precum şi faptul că debitul real ar fi fost mai mic decât cel stabilit în raportul de expertiză contabilă extrajudiciară (15.053,00 lei).

Susţinerea contestatoarei în sensul că debitul ar fi fost diferit de cel real datorat nu poate fi primită de către instanţă, în condiţiile în care simpla susţinere a contestatoarei în sensul că debitul ar fi fost calculat cu nerespectarea prevederilor legale nu poate fi coroborată cu probe certe care să susţină o astfel de concluzie.

Astfel, temeiul acestei susţineri e constituit de faptul că expertul contabil nu putea actualiza debitul cu indicele de inflaţie, or chiar titlul executoriu impune o astfel de actualizare, iar practica judiciară este constantă în sensul că debitul trebuie actualizat cu indicele de inflaţie, această posibilitate fiind prevăzută şi de dispoziţiile art. 628 C.proc.civ.

Apoi, este neîntemeiată susţinerea potrivit căreia expertul contabil extrajudiciar nu ar fi ţinut cont de funcţia ocupată de intimată şi data încheierii contractului de muncă, întrucât din înscrisurile din dosarul cauzei rezultă că acesta a avut în vedere înscrisuri comunicate în acest scop de către chiar contestatoarea din prezenta cauză.

Expertul menţionat nu avea obligaţia convocării contestatoarei la întocmirea raportului de expertiză, întrucât prevederile art. 335 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă, care impun convocarea părţilor, sunt aplicabile exclusiv expertizei judiciare, nu şi celei extrajudiciare, iar această convocare se impune doar în situaţia efectuării unei lucrări la faţa locului, ceea ce nu era cazul în speţă.

Referitor la legalitatea încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare, instanţa reţine prevederile art. 669 alin. 2 Cod procedură civilă, conform cărora debitorul va fi ţinut să suporte cheltuielile de executare făcute după înregistrarea cererii de executare şi până la data realizării obligaţiei stabilite în titlul executoriu. Sumele ce urmează a fi plătite se stabilesc de executor prin încheiere ce constituie titlu executoriu.

Cuantumul cheltuielilor de executare poate fi cenzurat de instanţa de judecată, care trebuie să verifice dacă cheltuielile stabilite prin încheiere au fost necesare pentru efectuarea executării, dacă sunt reale şi dacă nu sunt disproporţionate faţă de cuantumul creanţei şi volumul de muncă efectuată de cei implicaţi în executare. Chiar dacă debitorul este în culpă pentru faptul că nu a executat de bună-voie creanţa cuprinsă într-un titlu executoriu, aceasta nu conferă posibilitatea creditorului său de a efectua cheltuieli de executare exagerate, ştiind că le va recupera în temeiul art. 669 Cod procedură civilă.

Instanţa reţine că la stabilirea cuantumului cheltuielilor de executare executorul judecătoresc a respectat prevederile legale, în sensul că a avut în vedere faptul că debitoarea a fost obligată la plata unor sume de bani, ceea ce presupunea stabilirea unor cheltuieli de executare corespunzătoare debitului principal, precum şi efortului depus şi răspunderii pe care şi-o asuma. În plus, toate cheltuielile de executare stabilite aveau temei legal, putând fi percepute în raport cu activităţile depuse de executor, încadrându-se în dispoziţiile art. 669 alin. 3 pct. 1, 2, 3, 5 şi 7 din noul Cod de procedură civilă.

Faptul că în speţă contestatoarea a refuzat punerea în executare a dispoziţiilor titlului executoriu determină instanţa să constate că stabilirea cheltuielilor de executare a fost o consecinţă firească, pe parcursul căreia nu s-au încălcat prevederile legale, a refuzului contestatoarei de a executa de bunăvoie hotărârea.

Astfel, pretinsa disproporţie dintre suma urmărită silit şi cuantumul cheltuielilor de executare nu poate constitui un motiv de anulare a executării silite, în condiţiile în care din înscrisurile din dosarul de executare rezultă că acestea au fost efectuate şi au fost necesare pentru realizarea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu.

În plus, a constata existenţa unui motiv de nelegalitate constând în disproporţia dintre debit şi cheltuielile de executare ar constitui un impediment pentru executarea silită a datoriilor mici ce rezultă din titlurile executorii, care nu este prevăzut de lege şi prin care nu se poate restrânge dreptul de a obţine executarea silită.

În acelaşi sens, instanţa reţine că varietatea cheltuielilor provocate de executarea silită trebuie să se reflecte în stabilirea unor cheltuieli de executare corespunzătoare diferitelor tipuri de activităţi necesare realizării executării silite.

În ceea ce priveşte onorariul de executor, sumele plătite cu titlu de onorariu pentru executorul judecătoresc reprezintă cheltuieli ocazionate de efectuarea executării silite şi faţă de dispoziţiile art. 37 alin. 1 din Legea nr. 188/2000 şi cele ale Ordinului ministrului justiţiei nr. 2550/2006, în cazul obligaţiilor având ca obiect plata unor sume de bani, onorariul executorului nu poate depăşi un anumit plafon determinat potrivit acestor acte normative, raportat la cuantumul obligaţiei de plată a cărei executare se urmăreşte. Se constată că, în cauză, executorul judecătoresc a aplicat corect pentru a determina cuantumul onorariului său din dosarul de executare dispoziţiile art. 37 alin. 1 din Legea nr. 188/2000 şi ale Ordinului M.J. nr. 2550/2006, acestea fiind necesare pentru derularea executării silite. 

Se constată astfel in prezenta cauza că nu exista nici un motiv întemeiat pentru care contestatoarea să refuze a da curs executării silite declanşate împotriva sa, cu excepţia încheierii de stabilire cheltuieli suplimentare/26.11.2015. Cu privire la suma de 94,24 lei, instanţa reţine că a fost stabilită în mod nelegal, câtă vreme dosarul menţionat (nr. 8010/302/2014 – Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti) nu are legătură cu prezentul dosar de executare, nu priveşte aceleaşi părţi şi, prin urmare, nu se justifică impunerea în sarcina debitoarei contestatoare a plăţii acestei sume. În consecinţă, cu privire la această încheiere, instanţa va admite în parte contestaţia la executare şi va dispune anularea acestei încheieri, urmând a respinge în rest contestaţia la executare, ca neîntemeiată.

Reţinând că în ceea ce priveşte această sumă de bani nu a fost efectuată executarea silită iar în ceea ce priveşte celelalte acte de executare contestaţia a fost respinsă, instanţa va respinge ca neîntemeiată şi cererea vizând întoarcerea executării silite, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 723 alin. 1 C.proc.civ.

În temeiul art. 453 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură civilă, având în vedere faptul că în speţă contestaţia a fost admisă în parte, instanţa urmează să dispună compensarea, în parte, a cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocat pentru suma de 100 lei şi obligă contestatoarea la plata către intimată a sumei de 500 lei cu titlul de onorariu avocat (achitat conform chitanţei nr. 0724/07.01.2016 (f. 54).

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru, instanţa va respinge cererea contestatoarei ca neîntemeiată, reţinând că, potrivit art. 45 lit. f din OUG nr. 80/2013, contestatoarea are dreptul la restituirea acestor sume, proporţional cu contestaţia admisă.

Domenii speta

Spete similare