Dreptul la legături personale între părinte cu minor. Motive care nu pot restrânge acest drept al părintelui

Dreptul la legături personale între părinte cu minor. Motive care nu pot restrânge acest drept al părintelui

Dreptul la legături personale nu trebuie nicidecum privit ca fiind un drept prevăzut de lege exclusiv în favoarea părintelui care nu are locuinţa comună cu copilul. Dimpotrivă, dreptul la legături personale este un drept prevăzut de lege şi în favoarea copilului, căruia trebuie să i se asigure posibilitatea de a păstra legăturile personale cu fiecare dintre părinţii săi.

Refuzul copilului, în sine, nu constituie un motiv temeinic în restrângerea dreptului părintelui la legături personale, atunci când minorul nu are încă maturitatea necesară de a discerne între avantajele şi dezavantajele menţinerii legăturilor personale dintre el şi părintele cu care nu locuieşte.

Neîndeplinirea obligaţiei de a contribui la cheltuielile privind creşterea şi educarea minorului nu poate justifica restrângerea dreptului părintelui la legături personale cu minorul, legea prevăzând alte remedii juridice pentru o asemenea situaţie.

Fără a minimaliza importanţa activităţilor extraşcolare ale copiilor, acestea nu sunt de natură să justifice prin ele însele limitarea dreptului la vizită al părintelui, respectiv exercitarea acestui drept în condiţii necorespunzătoare, întrucât, raportat la prevederile art. 262 alin. 2 C.civ., exerciţiul acestui drept nu poate fi limitat decât pentru motive temeinice, luând în considerare interesul superior al copilului.

Judecătoria Satu Mare, Secţia civilă, Sentinţa civilă nr. 1557/23.04.2015, definitivă prin neapelare

În fapt, potrivit livretului de familie depus în probaţiune de reclamant, reclamantul BM şi pârâta BC sunt părinţii minorilor BTM, născută la data de 29.05.2001, şi BT, născut la data de 19.01.2007, căsătoria dintre părţi fiind încheiată în data de 19.08.2000 la Primăria Municipiului Satu Mare.

Prin sentinţa civilă nr. 3682/12.06.2008, pronunţată de Judecătoria Satu Mare, a fost admisă cererea formulată de reclamanta BC în contradictoriu cu pârâtul BM, dispunându-se desfacerea căsătoriei încheiate între părţi la data de 19.08.2000 din vina exclusivă a pârâtului; păstrarea de către reclamantă a numelui dobândit prin încheierea căsătoriei, respectiv acela de „B”; încredinţarea copiilor rezultaţi din căsătorie, BTM şi BT, către mamă; obligarea pârâtului la plata unei pensii lunare de întreţinere în cuantum de 120 lei pe seama celor doi copii. Prin ordonanţa civilă nr. 3742/17.06.2008, pronunţată de Judecătoria Satu Mare, a fost stabilit în mod provizoriu programul de vizitare între tată şi copii, până la soluţionarea dosarului nr. …, astfel: la fiecare sfârşit de săptămână, sâmbăta, de la ora 10 până la ora 18.

Sub aspectul temeiurilor de drept aplicabile în ceea ce priveşte legăturile personale dintre tată şi copii, instanţa a reţinut că, potrivit art. 262, alin. (2) C.civ., copilul care nu locuieşte la părinţii săi sau, după caz, la unul dintre ei are dreptul de a avea legături personale cu aceştia. Exerciţiul acestui drept nu poate fi limitat decât în condiţiile prevăzute de lege, pentru motive temeinice, luând în considerare interesul superior al copilului. De asemenea, instanţa reţine că, potrivit art. 401 C.civ., (1) În cazurile prevăzute la art. 400, părintele sau, după caz, părinţii separaţi de copilul lor au dreptul de a avea legături personale cu acesta. (2) În caz de neînţelegere între părinţi, instanţa de tutelă decide cu privire la modalităţile de exercitare a acestui drept. Ascultarea copilului este obligatorie, art. 264 fiind aplicabil.

Acelaşi drept este consacrat şi de art. 19 din Legea nr. 272/2004, text potrivit căruia (1) Copilul care a fost separat de ambii părinţi sau de unul dintre aceştia printr-o măsură dispusă în condiţiile legii are dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu ambii părinţi, cu excepţia situaţiei în care acest lucru contravine interesului superior al copilului. (2) Instanţa judecătorească, luând în considerare, cu prioritate, interesul superior al copilului, poate limita exercitarea acestui drept, dacă există motive temeinice de natură a periclita dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copilului.

Principiul interesului superior al copilului este impus de art. 263, alin. (1) C.civ., text potrivit căruia orice măsură privitoare la copil, indiferent de autorul ei, trebuie să fie luată cu respectarea interesului superior al copilului.

Raportat la aceste prevederi, instanţa a constatat că dreptul la legături personale nu trebuie nicidecum privit ca fiind un drept prevăzut de lege exclusiv în favoarea părintelui care nu are locuinţa comună cu copilul. Dimpotrivă, dreptul la legături personale este un drept prevăzut de lege şi în favoarea copilului, căruia trebuie să i se asigure posibilitatea de a păstra legăturile personale cu fiecare dintre părinţii săi.

Chiar în situaţia în care copilul nu este deschis în acest sens, părintele căruia nu i s-a încredinţat copilul nu poate fi privat de acest drept, deoarece copilul este influenţabil şi, cât timp este la o vârstă fragedă, nu realizează toate consecinţele actelor sale. Relevantă în acest sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (de exemplu, cauza P., C. şi S. c. Marii Britanii – în care Curtea a arătat că argumentele statului privind interesul copilului nu sunt primite fără o analiză din partea Curţii, aceasta fiind destul de atentă şi la interesele părinţilor, deşi admite prevalenţa interesului minorului; în această cauză, s-a constatat încălcarea art. 8 din Convenţie raportat la faptul că s-a emis, împotriva reclamantei,  un ordin de protecţie a copilului în momentul naşterii, deoarece autorităţile locale au fost informate că fiul pe care reclamanta îl avea dintr-o căsnicie anterioară în Statele Unite a fost luat în grija autorităţilor fiindcă se bănuia că a fost victima unui abuz al părinţilor, care i-au provocat intenţionat o boală gravă şi că reclamanta a fost condamnată pentru aceasta). Relevantă sub aspectul legăturilor personale dintre părinte şi copil este şi cauza Hansen c. Turciei.

Prin urmare, în condiţiile în care interesul reclamantului faţă de minori este indubitabil, instanţa a apreciat că nu se poate îngrădi dreptul lui de a păstra legăturile personale cu copiii săi minori, cu atât mai mult cu cât, de principiu, ambii părinţi au aceleaşi drepturi şi obligaţii faţă de copilul lor minor. Cât priveşte condiţiile de locuit oferite de reclamant, din raportul de anchetă socială nr. 255677/23.12.2014, reiese că reclamantul locuieşte în …., într-un imobil proprietatea mamei sale, compus din şase camere şi dependinţe, mobilat, utilat şi curat întreţinut. În raportul de anchetă socială nr. 6154/26.11.2014 au fost consemnate declaraţiile pârâtei, care şi-a exprimat dorinţa ca perioada de vizită a copiilor de către tată să aibă loc o dată pe lună şi două săptămâni în vacanţa de vară.

Cu ocazia ascultării minorilor în camera de consiliu, s-a putut constata coroborarea declaraţiilor acestora în ceea ce priveşte faptul că sunt de acord să-şi viziteze tatăl, însă „nu când doreşte el”.

O asemenea atitudine relevă din partea copiilor o disponibilitate redusă în sensul menţinerii legăturilor personale cu tatăl lor, fără un motiv justificat, aspect care este de natură să conducă la concluzia că, în luarea acestei decizii, au intervenit factori independenţi de conduita reclamantului. În acest sens, instanţa reţine că ambii copii au declarat că tatăl lor nu este agresiv cu ei şi nu a fost agresiv nici în trecut.

Prin urmare, simplul fapt că reclamantul a urmărit să întreţină legăturile sale cu copiii, fiind reticent la aspectele invocate de aceştia (cum că au un program extraşcolar care îi împiedică să rămână la tatăl lor), nu semnifică decât preocuparea firească a reclamantului în vederea respectării unui drept recunoscut de lege atât în favoarea sa, cât şi în favoarea copiilor.

În ceea ce priveşte aspectul relevat de minora BTM (privind faptul că reclamantul îl învaţă de fratele ei lucruri pe care nu ar trebui să le cunoască la vârsta lui), instanţa constată că acesta a fost invocat imediat după ce minorul BT acuzase faptul că tatăl lor s-a comportat destul de urât cu sora lui cu ocazia ultimei vizite, spunându-i acesteia că este „grasă”. Fiind întrebată la ce fel de lucruri se referă în concret, minora nu a putut oferi un răspuns, aspectele de mai sus denotând faptul că minorilor li se inoculează o atitudine de reproş faţă de tatăl lor, fără un motiv justificat. Astfel, instanţa constată că, la vârsta minorilor (respectiv, chiar şi în cazul minorei BTM, în vârstă de 14 ani), refuzul acestora nu poate conduce la negarea unui drept prevăzut de lege în favoarea tatălui reclamant, în condiţiile în care nu s-a făcut dovada de către pârâtă că păstrarea legăturilor personale dintre tată şi minori ar afecta interesul superior al acestora. Incidentele relatate de către minori, conform celor arătate mai sus, nu denotă un comportament agresiv al reclamantului, ci, dimpotrivă, grija acestuia faţă de copiii săi.

Minora BTM a mai precizat că tatăl ei îi dă bani pentru nevoile ei personale, dar nu mamei sale, pentru pensie alimentară. Dacă, într-adevăr, reclamantul nu contribuie la cheltuielile privind creşterea şi educarea minorilor, astfel cum s-a susţinut prin întâmpinare, instanţa reţine că legea prevede alte remedii juridice pentru o asemenea situaţie, dar aceasta nu poate justifica restrângerea dreptului său de a menţine legăturile cu minorii.

Minorul BT a arătat că practică tenis în fiecare zi, cu excepţia zilelor de miercuri şi de duminică; are multe turnee şi nu doreşte să se stabilească un program de vizită cum doreşte tatăl său. În legătură cu acest aspect, minora BTM a relatat că, în perioada în care au fost în vizită la tatăl lor, fratele ei trebuia să plece întrucât avea tenis, dar reclamantul nu i-a crezut, motiv pentru care acesta a pierdut două zile de antrenament.

Fără a minimaliza importanţa activităţilor extraşcolare ale copiilor, instanţa reţine că acestea nu sunt de natură să justifice prin ele însele restrângerea dreptului la vizită al reclamantului, respectiv exercitarea acestui drept în condiţii necorespunzătoare. În acest sens, instanţa reţine că, astfel cum a arătat şi reclamantul prin răspunsul la întâmpinare, şi minorii au confirmat faptul că s-au întâlnit cu tatăl lor într-o benzinărie, neputându-se întâlni la ei acasă deoarece împotriva tatălui lor era emis ordin de protecţie faţă de mama lor.

Sub acest din urmă aspect, instanţa reţine că, deşi în dosarul …, pârâta din prezenta cauză a solicitat în final emiterea ordinului de protecţie doar în favoarea sa, fără a solicita interzicerea legăturilor dintre tată şi copii, consecinţele emiterii acestui ordin de protecţie s-au răsfrâns şi în relaţia dintre aceştia, conform celor arătate mai sus.

Deoarece minorii se află la o vârstă influenţabilă (dovadă în acest sens fiind chiar afirmaţiile acestora, prin care s-a tins în special la evidenţierea aspectelor susţinute prin întâmpinare, iar nu şi la evidenţierea preocupării tatălui reclamant faţă de copiii săi), aceasta nu poate influenţa în mod semnificativ modul de stabilire a legăturilor personale şi cu atât mai puţin nu poate determina autorizarea ruperii legăturilor dintre tată şi copii ori restrângerea acestor legături, conform solicitării pârâtei din întâmpinare.

Cu ocazia administrării interogatoriului, reclamantul a arătat că nu este reală susţinerea pârâtei potrivit căreia, după desfacerea căsătoriei dintre părţi, ar fi continuat să creeze tensiuni şi să exercite acte de violenţă, la care ar fi asistat şi copiii, iar, în ceea ce priveşte conduita pârâtei, a arătat că aceasta, în ultimii doi ani, nu a încurajat păstrarea legăturilor personale dintre el şi copii. Totodată, reclamantul a arătat că minorii sunt influenţaţi, dar, cu ocazia Sărbătorilor de Paşti, au fost la el deoarece ei şi-au dorit, precizând că nu doreşte să-i ia împotriva voinţei lor.

În consecinţă, în condiţiile în care nu au fost invocate şi, cu atât mai puţin, nu au fost dovedite aspecte care să determine concluzia necesităţii restrângerii dreptului reclamantului la legăturile personale cu minorii, instanţa apreciază că se impune stabilirea unui program de vizitare în favoarea acestuia. Raportat la prevederile art. 262, alin. (2) C.civ., exerciţiul acestui drept al reclamantului nu poate fi limitat decât pentru motive temeinice, luând în considerare interesul superior al copilului. Refuzul copilului, în sine, nu constituie un motiv temeinic raportat la faptul că acesta nu are încă maturitatea necesară de a discerne între avantajele şi dezavantajele menţinerii legăturilor personale dintre el şi părintele cu care nu locuieşte.

Aşadar, în contextul în care, coroborat cu alte împrejurări relevante cauzei, nu se întrevăd consecinţe negative asupra dezvoltării armonioase a copiilor, solicitarea reclamantului de a i se recunoaşte posibilitatea luării minorilor la domiciliul său nu doar o dată pe lună este justificată. Esenţial în cauza de faţă este problema dacă exercitarea dreptului la vizită al reclamantului în modalitatea solicitată de pârâtă este de natură a vătăma în mod grav dreptul la legăturile personale dintre tată şi copii. Or, programul de vizitare solicitat de pârâtă este total disproporţionat şi nu ţine seama de faptul că reclamantului trebuie să i se asigure posibilitatea efectivă de a ţine legăturile personale cu copiii. Astfel cum a subliniat şi reclamantul cu ocazia interogatoriului administrat în cauză, stabilirea programului de vizită solicitat de pârâtă (un week-end pe lună, de sâmbătă, de la ora 12, până duminică, la ora 15) – ţinând seama de împrejurarea obiectivă privind distanţa destul de mare între domiciliul reclamantului şi locuinţa copiilor – ar conduce în timp la restrângerea nepermisă a dreptului la legături personale.

În ceea ce priveşte programul de vizită propus de reclamant, instanţa constată că acesta este în măsură să realizeze exercitarea efectivă a dreptului său la legături personale cu minorii, în măsura posibilităţilor, raportat la distanţa mare dintre locuinţele părţilor. Însă, instanţa nu va admite acţiunea în totalitate, constatând că solicitarea reclamantului de a i se recunoaşte posibilitatea luării copiilor la domiciliul său din două în două săptămâni ar putea perturba randamentul copiilor în activităţile lor şcolare şi extraşcolare, datorită oboselii ce s-ar acumula prin deplasarea lor din Satu Mare în Oradea, tur-retur.

Astfel, în contextul în care domiciliul reclamantului este în Oradea, iar locuinţa copiilor este în loc. Păuleşti, jud. Satu Mare, dreptul la legături personale trebuie stabilit ţinând seama de faptul că nu este posibilă exercitarea acestui drept la modul ideal (cel puţin de două ori pe lună). Totodată, fiind întemeiată şi solicitarea reclamantului de a i se recunoaşte dreptul la legături personale pentru perioada vacanţelor şcolare, la stabilirea programului de vizită în această perioadă, instanţa a avut în vedere necesitatea asigurării alternative pentru fiecare dintre părinte a dreptului la păstrarea legăturilor personale cu copiii în perioada sărbătorilor de iarnă.

Pentru considerentele de mai sus, ţinând seama de dispoziţiile art. 262, alin. (2), art. 263 şi art. 401 C.civ., respectiv de prevederile art. 19 din Legea nr. 272/2004, instanţa a admis în parte cererea şi a stabilit următorul program de păstrare a legăturilor personale dintre reclamant şi minorii BTM, născută la data de 29.05.2001, şi BT, născut la data de 19.01.2007, astfel: din trei în trei săptămâni, la sfârşit de săptămână, respectiv începând de vineri, de la orele 17, până duminică, la orele 15; în timpul vacanţelor şcolare: o lună în vacanţa de vară, respectiv în luna iulie; pe o perioadă totală de 7 zile în vacanţa de iarnă – respectiv, în anii pari, incluzând sărbătorile de Crăciun şi excluzând sărbătoarea de Anul Nou, iar, în anii impari, excluzând sărbătorile de Crăciun şi incluzând sărbătoarea de Anul Nou; prin luarea copiilor de către reclamant la domiciliul său, cu obligaţia readucerii lor la domiciliul mamei la sfârşitul programului de vizită.

Domenii speta

Spete similare