Limitarea dreptului părintelui care nu locuieşte cu copilul de a avea relaţii personale cu acesta se poate realiza numai in condiţiile art. 17 alin. 3 din Legea nr. 272/2004 republicată

Tribunalul a constatat că prin sentinţa civilă nr. 9073/17.12.2015 pronunţată de Judecătoria Baia Mare s-a respins cererea de emitere a ordonanţei preşedinţiale formulată de reclamantul P. C. C. în contradictoriu cu pârâta M. C. B., privind stabilirea programului de vizitare a minorilor P. A., P. C. şi P. V., ca inadmisibilă.

Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că  potrivit art. 997 alin. 1 Cod procedură civilă, instanţa de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparenţa de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

A apreciat că  din cuprinsul acestui text de lege rezultă că pentru a se dispune o măsură pe cale de ordonanţă preşedinţială, este necesar să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: (i) instanţa, fără a prejudeca fondul să concluzioneze că aparenţa dreptului este de partea reclamantului; (ii) măsura să aibă caracter provizoriu, iar (iii) din circumstanţele cauzei să reiasă necesitatea luării măsurii pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere sau pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

Sarcina dovedirii condiţiilor de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale revine reclamantului, conform art. 249 Cod procedură civilă.

A reţinut prima instanţă că în speţă reclamantul nu a făcut dovada înregistrării unei acţiuni de drept comun pe rolul acestei instanţe având ca obiect stabilirea unui program de vizită şi de menţinere a legăturilor personale cu minorii P. A., P. C. şi P. V.. Din verificările efectuate în programul Ecris al instanţei, nu s-a identificat o asemenea acţiune, după cum rezultă din procesul – verbal aflat la fila 4 din dosar.

Totodată, reclamantul nu a indicat un interval de timp limitat pentru măsurile pe care le solicită.

În consecinţă, prima instanţă a reţinut că reclamantul urmăreşte prin acest demers să se stabilească un program de vizitare cu caracter definitiv, respectiv ca instanţa să dispună măsuri definitive care să rezolve litigiul dintre părţi, ceea ce contravine caracterului provizoriu al ordonanţei preşedinţiale.

De altfel, nici condiţia urgenţei nu este îndeplinită în speţă.

În penultimul paragraf al cererii sale, reclamantul a motivat urgenţa pe care o implică un astfel de litigiu, însă, în lipsa unor elemente precum indicarea unui interval limitat de timp în care măsurile ce se solicită ar urma să fie executate sau a pagubei iminente şi ireversibile pe care doreşte să o preîntâmpine, se constată că reclamantul face confuzie între urgenţa inerentă ordonanţei preşedinţiale şi celeritatea pe care o presupun, în general, cauzele având ca obiect menţinerea legăturilor personale cu minorii.

În realitate, urgenţa la care se referă art. 998 Cod proc.civ. presupune necesitatea evitării unui pericol vădit şi ireparabil în caz de întârziere, după cum reiese din sintagmele utilizate de legiuitor, precum ″în cazuri grabnice″, ″pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara″ şi ţine de esenţa ordonanţei preşedinţiale. Or, după cum s-a arătat deja, reclamantul nu a făcut dovada urgenţei în această accepţiune.

Raportat la argumentele expuse, prima instanţă a constatat că nu sunt îndeplinite în mod cumulativ condiţiile de admisibilitate ale ordonanţei preşedinţiale şi, ca urmare, a respins ca inadmisibilă cererea reclamantului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul P. C. C., solicitând admiterea apelului, anularea sentinţei atacate şi să se dispună stabilirea celor solicitate în cererea de chemare în judecata din dosarul nr. 10110/182/2016.

În motivarea cererii de apel,  s-a arătat că  instanţa a interpretat în mod eronat că speţa nu se încadrează în „cazuri grabnice” şi că nu există „un drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara", concluzionând în final că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate ale ordonanţei preşedinţiale.

Justifică urgentarea soluţionării acestei spete prin faptul că nu i se mai permite accesul şi menţinerea relaţiilor personale cu fiii săi P. A. L., P. C. şi P. V., de către mama lor, pârâta M. C. B. aşa cum sunt acestea stabilite prin articolele art. 262 alineatul 2, art. 263, art. 401 si art. 496 alineatul 5 din Noul Cod Civil.

Prin interzicerea dreptului de a menţine relaţii personale cu copiii săi de către mama acestora, pârâta M. C. B., consideră că este păgubit tocmai în  acest drept şi luând în considerare faptul că, până va fi constrânsă pârâta pe calea unei acţiuni de drept comun să-i permită accesul la copiii, aceştia pot şi vor fi îndoctrinaţi împotriva sa atât de către pârâtă, cât şi de către familia restrânsă a acesteia, revenirea la relaţiile de acum fiind cu atât mai dificilă cu cât timpul în care interzicerea menţinerii relaţiilor personale cu aceştia va fi mai lung.

A arătat apelantul că a fost introdusa o cerere de stabilire a programului de vizită pe fond şi, luând în considerare timpul îndelungat care ar putea trece până la solicitarea acestei cereri, solicită admiterea ordonanţei preşedinţiale, cu caracter provizoriu, până la soluţionarea procesului de fond.

 Intimata G. (fostă M.) C.-B., prin întâmpinare, a solicitat respingerea apelului formulat şi menţinerea sentinţei civile nr.  9073/17.12.2015 pronunţată în dosar 10110/182/2015 de către Judecătoria Baia Mare, ca temeinică şi legală, cu cheltuieli de judecata (conform chitanţei anexate).

În prealabil a invocat excepţia tardivităţii apelului, în raport de neexercitarea dreptului procedural în termenul prevăzut de lege. Conform dispoziţiilor art. 999 din N.C pr. civila, termenul de apel este de 5 zile de la comunicarea hotărârii, iar apelantul a declarat apel după împlinirea termenului prevăzut de lege, consecinţa fiind admiterea excepţiei şi respingerea apelului ca tardiv formulat.

Intimata a mai învederat că instanţa fondului a constatat în mod corect că reclamantul nu îndeplineşte cerinţa vremelniciei în sensul că nu a făcut dovada existentei unei acţiunii de drept comun aflat pe rolul Judecătoriei Baia Mare având ca obiect stabilirea unui program de vizită şi de menţinere a legăturilor personale cu minorii P. A., P. C. şi P. V. care să pună în discuţie aceleaşi obiective ca si ordonanţa preşedinţiale şi de a cărei soluţionare depinde limita maximă de aplicabilitate a efectelor ordonanţei preşedinţiale.

În ceea ce priveşte aceasta condiţie a vremelniciei, această condiţie nu este îndeplinită în prezenta cauza, în condiţiile în care, efectele hotărâri ce se doresc a se pronunţa în cauza dedusă judecăţii, urmează a avea un caracter definitiv şi nu unul temporar, aşa cum prevăd dispoziţiile legale.

Deşi reclamantul-apelant a introdus o cerere de stabilire a programului de vizită după respingerea pe fond a ordonanţei preşedinţiale, această acţiune de drept comun trebuia formulată anterior introducerii cererii având ca obiect emiterea unei ordonanţe preşedinţiale, fiind o condiţie de admisibilitate a acesteia.

Trebuie avut în vedere că stabilirea unui program de vizită nu se poate face pe calea ordonanţei preşedinţiale deoarece vizează fondul, iar nu o măsura vremelnică, ceea ce este inadmisibil pe calea ordonanţei preşedinţiale.

Relaţiile dintre părţi cu privire la creşterea, îngrijirea, educarea, supravegherea copilului pot fi lămurite numai în cadrul unei cererii de drept comun unde se poate administra întregul probatoriu necesar soluţionării cauzei.

Stabilirea unui astfel de program de vizită nu constituie o măsură cu caracter definitiv, deoarece aşa cum arată art. 403 C. Civil, în cazul schimbării împrejurărilor, la cererea oricărui dintre părinţii, instanţa va putea modifica măsurile privitoare la minori.

Măsura care se ia are un caracter provizoriu deoarece instanţa fără să rezolve fondul dreptului verifică valabilitatea formală a aparentei dreptului prin examinarea sumară, stabileşte dacă aparenţa de drept invocată de reclamant coincide cu starea de fapt anterioară.

Din cuprinsul art. 996 alin. (1) Cod procedură civilă rezultă că o condiţie esenţială de admisibilitate a cererii de ordonanţa preşedinţiale este şi urgenţa în luarea unor măsuri determinate de iminenţa producerii unei pagube.

Urgenţa îngăduie instanţei de judecată să ordone măsuri vremelnice „în cazuri grabnice", cum ar fii „păstrarea unui drept care s-ar putea păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări".

Simpla susţinere a reclamantului-apelant că nu i se permite de intimata-pârâtă să-i vadă pe cei trei minori A.-L., C. si V. nu demonstrează existenţa unei urgenţe. Această împrejurare nu corespunde realităţii, deoarece intimata-pârâtă nu îi interzice reclamantului să-şi viziteze minorii, iar acesta nu este privat de acest drept de a menţinere a relaţiilor cu cei trei minori, ci mama minorilor i-a solicitat să îşi respecte programul stabilit de comun acord şi să aducă minorii la domiciliul lor conform înţelegerii. Mai exact, existau discuţii legate de modalitatea în care înţelege tatăl minorilor să-şi exercite programul de vizită stabilit între părţi de comun acord, deoarece acesta profită de faptul că, nu există o hotărâre judecătorească care să impună ore şi limite exacte, motiv pentru care poate să-şi exercite programul de vizită cum crede de cuviinţă.

Astfel că, şi în ceea ce priveşte această condiţie a urgenţei, în mod corect instanţa fondului a constatat că nu este îndeplinită, în condiţiile în care reclamantul nu a motivat urgenţa pe care o implică un astfel de litigiu, cu atât mai mult cu cât se pare că acesta face confuzie între urgenţa inerentă a ordonanţei preşedinţiale şi celeritatea pe care o presupun cauzele care au ca obiect legăturile personale cu minorii.

Nu este de omis nici împrejurarea că, prin sentinţa civila nr. 8421/2014, căsătoria părţilor a fost desfăcută şi s-a stabilit domiciliul celor trei minori la mama, ocazie cu care, tatăl minorilor nu şi-a manifestat intenţia de a formula un program de vizită pentru a-şi menţine legăturile personale cu cei trei minori.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, cu privire la programul de vizitare a minorilor solicitat de reclamantul-apelant, nu încearcă să interzică dreptul tatălui de a avea legături personale cu copiii săi, având în vedere că, acest părinte are aceeaşi răspundere ca şi mama minorilor în ceea ce priveşte creşterea şi educarea acestui copil, atâta timp cât le exercită cu buna credinţă şi în interesul minorilor.

În stabilirea programului de vizitare a minorului instanţa este obligată să ţină seama în primul rând de interesul superior al copiilor luând în considerare vârsta copiilor, preocupările lor, timpul liber pe care aceştia îl au la dispoziţie în corelare cu obligaţiile şcolare şi activităţile extraşcolare în care aceştia sunt antrenaţi. Programul solicitat de acesta este exagerat şi comportă discuţii în maniera în care a fost formulat. Astfel, în ceea ce priveşte programul de vizită al minorilor în vacanţa de vară, deoarece consideră că, o lună şi jumătate este o perioadă prea lungă pentru minori, motiv pentru care a optam ca, programul de vizita să se împartă în doua, adică 2 (două) săptămâni din luna iulie şi 2 (două) săptămâni din luna august la mama şi celelalte 2 (doua) săptămâni din luna iulie şi august la tată, având în vedere şi vârsta fragedă a minorilor.

În ceea ce priveşte această perioadă lungă din vacanţa de vară, trebuie avut în vedere că minorii sunt la o vârstă fragedă fiind ataşaţi de mama lor, iar o astfel de intervenţie bruscă în viata lor, în sensul separării de mama lor pe perioade lungi de timp precum şi deplasarea în medii necunoscute şi în prezenta anumitor persoane ar putea avea repercusiuni asupra psihicului acestora. Nu pot fi de acord cu o lună şi jumătate în vacanţa de vară, deoarece nu cunoaşte în ce măsura reclamantul-apelant ar fi capabil să asigure îngrijirea acestor trei minori pe un interval aşa de lung, în condiţiile unor nevoi speciale, specifice unor copii de o vârsta frageda, cu respectarea alimentaţiei şi a orelor de somn specifice vârstei copiilor, cu atât mai mult cu cât discutam de un program de vizită care implica trei copii minori, fiecare având nevoile şi obiceiurile sale.

În ceea ce priveşte programul de vizită din timpul săptămânii, adică câte 4 ore în timpul săptămânii, în zilele de marţi şi joi, apreciază că acest program nu se poate materializa în fapt, atâta timp cât cei trei minori fiind la scoală au de pregătit teme. Minorii au diferite activităţi extraşcolare pe care le desfăşoară, iar în condiţiile în care tatăl i-ar lua în programul de vizita aceştia ar fii nevoiţi să renunţe la acele activităţi extraşcolare. Legătura personală a părintelui divorţat cu copilul la care s-a stabilit domiciliul trebuie privită exclusiv prin prisma interesului superior al minorilor.

Apelul introdus de reclamant la data de 04.01.2016, în termen legal, în condiţiile art. 181 al. 2 Cod procedură civilă (termenul de 5 zile prevăzut de art. 1000 al. 1 Cod procedură civilă împlinindu-se într-o zi nelucrătoare),  este fondat.

Reclamantul apelant este tatăl minorilor P. A. L., născut la data de 15 decembrie 2006, P. C. şi P. V., născuţi  la data de 17 martie 2009.

Prin sentinţa civilă nr. 8621 din 10.10.2014 a Judecătoriei Baia Mare s-a desfăcut căsătoria părţilor, iar locuinţa celor trei copii minori a fost stabilită la mamă.

Conform art. 262 al. 2 Cod civil „copilul care nu locuieşte la părinţii săi sau, după caz, la unul dintre ei are dreptul de a avea legături personale cu aceştia. Exerciţiul acestui drept nu poate fi limitat decât în condiţiile prevăzute de lege, pentru motive temeinice, luând în considerare interesul superior al copilului”, iar potrivit art. 401 al. 1 Cod civil, părintele separat de copilul lui are dreptul de a avea legături personale cu acesta, în favoarea reclamantului apelant existând, aşadar, aparenţa de drept.

Judecătoria a respins cererea de ordonanţă preşedinţială apreciind că, în lipsa unei acţiuni de drept comun şi a indicării unui interval de timp limitat pentru măsuri, nu e îndeplinită condiţia  vremelniciei.

Însă, ca principiu, cererile de ordonanţă preşedinţială nu pot fi respinse pe motiv că nu există pe rolul instanţelor o acţiune privind fondul dreptului până la soluţionarea cărora să fie dispusă măsura solicitată, soluţie ce reiese din interpretarea art. 997 al.4 Cod procedură civilă, care prevede în mod expres că „ordonanţa va putea fi dată chiar şi atunci când este în curs judecata asupra fondului”. 

Tribunalul reţine totodată că la data de 21.12.2015 reclamantul apelant a formulat o cerere de stabilire a programului de vizitare a minorilor, dar, pe de altă parte condiţia caracterului temporar al măsurii era îndeplinită, căci potrivit art. 997 al. 2 Cod procedură civilă „ordonanţa este provizorie şi executorie. Dacă hotărârea nu cuprinde nicio menţiune privind durata sa şi nu s-au modificat împrejurările de fapt avute în vedere, măsurile dispuse vor produce efecte până la soluţionarea litigiului asupra fondului”. În lumina acestor dispoziţii legale, măsurile luate pe calea ordonanţei preşedinţiale îşi păstrează caracterul provizoriu chiar dacă reclamantul, care a obţinut câştig de cauză, ori pârâtul, care ştie că măsura luată concordă cu dreptul reclamantului, nu mai promovează o acţiune de drept comun.

Urgenţa luării măsurii relativ la relaţiile personale ale tatălui cu minorii a fost dovedită de reclamantul apelant  atât  cu procesul verbal de mediere din data de 24.11.2015 care atestă că, după stabilirea de comun acord a şedinţei de mediere pentru soluţionarea diferendului dintre părţi relativ la „programul parental”, pârâta G. C. B. nu a mai dat curs participării la şedinţa de mediere, transmiţând că nu e de acord cu nici una din solicitările apelantului, cât şi cu înregistrările mesajelor telefonice ale pârâtei, necontestate, care probează refuzul mam ei de a permite tatălui să-şi exercite dreptul de a avea legături personale cu cei trei minori.

Limitarea dreptului părintelui care nu locuieşte cu copilul de a avea relaţii personale cu acesta se poate realiza numai in condiţiile art. 17 alin. 3 din Legea nr. 272/2004 republicată, in cazul in care exista motive temeinice de natura a periclita dezvoltarea fizica, mentala, spirituala, morala sau sociala a copilului, cu respectarea art. 35 alin.7 din lege.

Or,  în lipsa dovedirii existenţei vreunui motiv întemeiat, atitudinea mamei intimate de a restricţiona dreptul tatălui apelant de a păstra relaţiile personale cu copiii minori apare ca fiind abuzivă, iar  pe cale de ordonanţă preşedinţială  pot fi dispuse măsuri care tind la încetarea unor acte abuzive .

In jurisprudenţa sa, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a reţinut in mod constant ca părintele are dreptul de a beneficia de masuri adecvate din partea statului pentru a fi alături de copilul sau, iar autorităţile naţionale au obligaţia sa dispună aceste masuri. 

Mai mult, în Cauza Monory vs. România şi Ungaria Curtea Europeană a drepturilor omului a menţionat că, în probleme care ţin de reunirea minorilor cu părinţii, adecvarea unei măsuri trebuie judecată şi prin promptitudinea implementării ei, astfel de cazuri urmând să fie rezolvate cât mai repede, deoarece trecerea timpului poate avea consecinţe ireM.bile asupra relaţiilor dintre copil şi părintele care nu locuieşte cu ei.

Faţă de aceste considerente, tribunalul apreciază că în speţă sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale şi, în consecinţă, în baza art. 480 al.2 Cod procedură civilă, va admite apelul declarat de apelantul P. C. C. împotriva sentinţei civile nr. 9073/17.12.2015 pronunţată de Judecătoria Baia Mare, pe care o va schimba în sensul că va admite în parte cererea de emitere a ordonanţei preşedinţiale formulate de reclamantul  apelant în contradictoriu cu pârâta M. C. B. cs. G. şi, ţinând cont de vârsta minorilor, de împrejurarea ca acestia sunt elevi, va stabili în favoarea tatălui, până la soluţionarea dosarului nr. 10574/182/2015 aflat pe rolul Judecătoriei Baia Mare, următoarea modalitate de păstrare a legăturilor personale cu minorii P. A. L., născut la data de 15 decembrie 2006, P. C.  şi P. V., născuţi  la data de 17 martie 2009: 

În perioada şcolară, în săptămânile impare ale lunii, de vineri de la ora 17.00 până duminică la ora 19.00, cu preluarea minorilor de la locuinţa mamei  şi înapoierea lor la finalul programului;  în săptămânile pare ale lunii, marţea şi joia, cu preluarea minorilor de la locuinţa mamei la ora 17.00 şi înapoierea lor la ora 20.00;

- o săptămână în perioada vacanţei de iarnă, în anii pari, în prima săptămână, de luni de la ora 10.00 şi până duminică la ora 20.00, iar în anii impari în a doua săptămână, de luni de la ora 10.00 şi până duminică la ora 20.00, cu preluarea minorilor de la locuinţa mamei  şi înapoierea lor la finalul programului;

- sărbătorile de Paşte, în anii impari, de vineri de la ora 17.00 şi până duminică la ora 20.00, cu preluarea minorilor de la  locuinţa mamei şi înapoierea lor la finalul programului;

- în vacanţa de vară, în anii pari, in luna iulie, iar în anii impari în luna august,  cu preluarea minorilor de la  locuinţa mamei la ora 10.00 în prima zi a lunii şi înapoierea lor la ora 20.00 în ultima zi a lunii respective

Domenii speta

Spete similare