Ordonanţă de plată- oug 119/2007 art. 1014 cpc ş.u.

Hotărâre 4336 din 13.07.2015


Deliberând asupra cauzei civile de fata constata urmatoarele:

Prin cererea inregistrata la data de 0 sub nr. 00 la Judecătoria Bacău,  creditoarea S.C. TGI S.R.L. a chemat in judecata  pe  debitor X solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa sa oblige pe acesta  să-i plătească suma de 2500 lei reprezentând debit principal şi suma de 2301,25 lei reprezentând comision calculat pentru perioada Y, cu cheltuieli de judecată.

Cererea a fost legal timbrata cu 200 lei taxa de timbru.

In motivarea cererii creditoarea arata ca la data de  A a încheiat cu debitorul un contract de împrumut cu amanet nr. B pentru suma de 2500 lei cu dobânda contractuala de 0,35% pe zi, scadenţa fiind stabilită la data de C, ca acest contract a fost prelungit in două rânduri  ultima scadenţă fiind la D deoarece debitorul nu a achitat decât dobânda, ca l-a notificat sa  plătească debitul  dar nu a achitat , ca debitorul a achitat cu autoturism proprietatea soţiei sale XX, precizând ca este proprietate comuna, astfel ca acesta nu poate fi fructificat in contul garanţiei.

In susţinerea acţiunii creditoarea a depus  înscrisuri.

În drept cererea a fost întemeiat pe prevederile privind ordonanţa de plata.

 Debitorul nu a formulat întâmpinare.

În cauză a fost administrata proba cu înscrisuri, la solicitarea creditoarei.

 Din actele si lucrările dosarului instanţa retine ca:

Creditoarea  a promovat prezenta acţiuni solicitând restituirea sumei de 2500 lei acordata debitorului şi cu privire la care afirmă că nu i s-a restituit.

În aceste condiţii, acesta trebuie să facă dovada faptului că a împrumutat debitorul cu aceasta sumă.

Din înscrisul depus dosar  rezultă că intr-adevăr creditoarea  a împrumutat pe debitor  cu suma de 2500 lei la data de E, fiind încheiat un contract de împrumut cu amante nr. B.

Pentru restituirea împrumutului debitorul a garantat cu autoturismul marca OA , despre care a declarat ca este proprietatea sa. Totodată s-a încheiat si un contract de vânzare-cumpărare pentru un autovehicul folosit in care apare ca vânzător XX iar semnătura aparţine debitorului.

Aceste contracte au fost reînnoite de 2 ori succesiv, iniţial la data de I şi ultima data la II, scadenţa finala fiind la G. De fiecare data s-a reînnoit si garanţia mobiliara constând in acelaşi autoturism.

Ţinând seama de momentul încheierii actului juridic în cauză, de dispoziţiile art.6 alin.2 din Noul Cod civil, instanţa a avut în vedere dispoziţiile legale incidente la momentul emiterii facturilor fiscale , respectiv  Noul cod civil şi dispoziţiile speciale incidente.

Potrivit art.  2481 Nou cod civil, gajul se constituie prin remiterea bunului sau titlului către creditor sau, după caz, prin păstrarea acestuia de către creditor, cu consimţământul debitorului, în scopul garantării creanţei iar potrivit art. 2494 NCC dispoziţiile privitoare la publicitatea, prioritatea, executarea şi stingerea ipotecilor mobiliare se aplică în mod corespunzător.

În aceeaşi ordine de idei, potrivit art. 2432  NCC Dispoziţiile  capitolului referitor la ipoteca care se aplica prin asimilare, nu aduc nicio atingere dreptului creditorului de a-şi realiza creanţa pe calea unei acţiuni personale sau de a solicita luarea oricăror măsuri necesare pentru executarea ipotecii, potrivit Codului de procedură civilă.

În aceste condiţii, cat timp creditorul nu este ţinut de executarea garanţiei, (in cazul de faţa se afirma ca nici nu ar aparţine autoturismul debitorului, aspect nedovedit), instanţa apreciază ca  într-adevăr debitorul are o datorie către creditoare.

Instanţa reţine că în cazul obligaţiilor de rezultat, cum este şi obligaţia de restituire a împrumutului, sarcina probei se împarte între creditor si debitori, astfel încât primul probează existenţa obligaţiei, iar debitorului îi incumbă sarcina dovedirii îndeplinirii acesteia. Având în vedere că, creditoarea a dovedit existenţa obligaţiei de plată a sumei de 2500 lei iar debitorul nu a depus nicio chitanţă liberatorie şi nici nu a dovedit în vreun fel faptul plăţii,  instanţa  constată cererea întemeiată şi  va obliga debitorul la plata către creditoare  a sumei de  2500 lei precum şi a sumei de 2301,25 lei reprezentând comision calculat pentru perioada 00-000, potrivit art. 4 din contract.

 Potrivit art.1013 alin.1 NCPC, procedura ordonanţei de plată se aplică creanţelor certe, lichide şi exigibile constând în obligaţii de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris însuşit de părţi prin semnătură ori în alt mod admis de lege, care in cazul de fata este reprezentat de contractul de împrumut.

Având în vedere considerentele expuse, coroborând solicitările creditoarei cu înscrisurile depuse la dosar, instanţa urmează să constate întemeiată solicitarea creditoarei, reţinând ca reţinând că a probat creanţa pretinsă.

Având în vedere soluţia pe care o va pronunţa instanţa, debitorul fiind partea căzuta în pretenţii, în baza art. 453 alin.1 NCPC, va obliga pe acesta la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând taxă timbru în cuantum de 200 lei.