Anulare act

Asupra cauzei civile de faţă constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Bacău sub nr. 14485/180/2014, reclamanţii S I M şi SF, au solicitat instanţei ca, pe baza probelor ce se vor administra, în contradictoriu cu pârâtele S.C. VRS.A. şi S.C. VR S.A. Bacău să pronunţe o hotărâre prin care să se constate nulitatea clauzelor prevăzute în Convenţia de credit nr. XXXXX, modificată ulterior prin actul adiţional nr XXX şi Convenţia de credit nr.XXXX, modificată ulterior prin actul adiţional nr. XXX la art. 5 lit. a), art. 8.1 lit. a), c) şi d), art. 10.1, 10.2 şi art. 3.5  (din Condiţiile generale ale convenţiei)  şi pe cale de consecinţă să fie obligate pârâtele la modificarea graficului de rambursare in sensul înlăturării comisionului de administrare şi să fie obligate acestea la restituirea echivalentului in lei la data plăţii a sumei de 11193,88 CHF percepută nelegal in temeiul pct. 5 a) din Convenţia de credit nr. 0121488/27 08 2007, precum şi a sumei de 2953,54 CHF percepută nelegal in temeiul pct. 5 a) din Convenţia de credit nr.0166814/09 10 2008

Acţiunea este legal scutită de plata taxei de timbru.

În motivarea cererii, reclamanţii arată că au încheiat cu pârâta, convenţia de credit nr. 0121488/27 08 2007 iar ulterior convenţia de credit nr.0166814/09 10 2008, clauzele inserate in acesta fiind preformulate, prestabilite, fără posibilitatea de negociere a lor.

Clauza vizând perceperea comisionului de risc a cărei nulitate se solicită a se constata este abuzivă în înţelesul Legii nr. 193/2000, nefiind negociată direct cu reclamanţii, în detrimentul lor şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, creând un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor (art. 4, alin. 1, din Legea Nr. 193/2000).Clauzele cuprinse in convenţiile de credit menţionate sunt obscure şi echivoce  .

Aşa cum se arată constant în doctrină, dar şi în jurisprudenţa CJCE, Directiva 93/13 (transpusă în legislaţia română prin Legea nr. 193/2000) abordează o problemă fundamentală pentru dreptul derivat: este avut în vedere conflictul dintre autonomia de voinţă, pe de o parte, şi protejarea părţii contractuală defavorizate, cu alte cuvinte , consumatorul , pe de altă parte.

Directiva 93/13 restrânge în mod considerabil  principiul libertăţii contractuale în favoarea consumatorului prin faptul că permite un control jurisdicţional al clauzelor abuzive. Această atingere adusă de legiuitor autonomiei de voinţă se justifică prin faptul că respectivele contracte de adeziune se întemeiază pe o asimetrie a puterii economice a părţilor. Întreprinderile redactează contractele în prealabil şi le impun in mod unilateral consumatorului , fără ca acesta să aibă posibilitatea de a negocia in mod individual clauzele acestora.

Principiul autonomiei de voinţă nu ar mai fi garantat în practică, întrucât consumatorul nu ar mai avea nici o influenţă asupra conţinutului contractului. O astfel de situaţie juridică ar justifica intervenţia statului în domeniul libertăţii contractuale a părţilor pentru a garanta o echitate a contractelor într-o măsură cât mai mare posibil ( concluziile avocatului general CJCE V A  prezentate la 29 octombrie 2009 în cauza XXXXX-C de A  Z M  de P de M împotriva Asociation de usuarios de Servicios Bancarios ( Ausbanc ) ) .

Aşa cum în mod corect se arată în punctul 17 al considerentelor Directivei 93/13/CEE din data de 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive  în contractele încheiate cu consumatorii, la aprecierea bunei –credinţe trebuie acordară o atenţie deosebită forţei poziţiei de negociere ale părţilor iar condiţia de bună- credinţă este îndeplinită de comerciant atunci când aceasta acţionează în mod corect şi echitabil faţă de cealaltă parte de ale cărei interese legitime trebuie să ţină seama.

Or, în cazul de faţă, reiese faptul că  pârâta, prin atitudinea şi  încasarea „comisionului de risc „ având în vedere condiţiile de percepere şi destinaţia sa, nu este echivalentul vreunui serviciu prestate de către bancă. În fapt, acest comision maschează o dobândă curentă a pârâtei , producând în beneficiul acesteia a unui venit nejustificat, suplimentar profitului aferent împrumutului şi care ar trebui realizat doar prin  perceperea dobânzii curente.

In acelaşi timp, în măsura în care s-ar percepe un „ comision de risc„ , ar fi echitabil ca , în măsura în care riscul nu se realizează, cuantumul comisionului perceput să fie restituit  consumatorilor. Or, prin prisma dispoziţiilor contractuale, chiar şi în situaţia în care debitele vor fi achitate la termenele şi în condiţiile stabilite , „ comisionul de risc „, rămâne dobândit de către pârâtă . Mai mult decât atât, perceperea „ comisionului de risc „  este nejustificată şi neechitabilă, raportat la multitudinea garanţiilor reale, imobiliare şi mobiliare, precum şi a celor personale.

O altă dovadă referitoare la inechitatea acestei clauze contractuale este dată şi de garanţiile oferite de către pârâtă în situaţia ipotetică inversă. Buna credinţă şi echitatea impune o echivalentă a prestaţiilor, indiferent de calitatea părţilor.

Şi clauzele inserate la art. 8.1 lit. a) liniuţa a doua şi a treia şi litera c) din Condiţiile generale ale convenţiei, precum şi art. 10.1 reprezintă clauze abuzive, deoarece transferă toate riscurile către consumatori, fapt ce duce la dezechilibre majore in derularea contractului, prin raportare la buna credinţă şi egalitatea contractuală ce au valoare de principii.

 În dovedirea acţiunii, reclamanţii au depus la dosar înscrisuri, copii de pe  convenţiile de credit încheiate cu pârâtele, grafic de rambursare.

Pârâta V R S.A. a formulat întâmpinare, invocând excepţiile necompetenţei materiale a Judecătoriei Bacău, a lipsei calităţii procesual pasive a V R S.A. Sucursala Bacău, excepţia lipsei de obiect a cererii precum şi excepţia prescripţiei dreptului de a cere restituirea acestui comision pentru sumele achitate anterior termenului general de prescripţie de 3 ani.

Pe fond, pârâta a solicitat respingerea acţiunii.

In principal clauza referitoare la comisionul de risc nu poate face obiectul analizei caracterului abuziv, deoarece comisionul de risc face parte din preţul contractului. Clauza referitoare la dobândă, comisioane sau costuri sunt elemente care formează costul total al creditului. Clauza privind comisionul de risc a  fost negociată iar negocierea este cu atât mai evidentă in condiţiile  in care părţile au convenit prin actul adiţional nr. 2/2010 micşorarea unor elemente ale preţului contractului, respectiv comisionul de administrare. Condiţiile generale standardizate sunt reguli uniforme adoptate de bancă şi reprezintă o cartă a efectelor contractelor încheiate. Condiţiile generale nu incorporează voinţa părţilor ci depozitează descrierea efectelor unui tip de contract bancar; prin acceptarea acestor condiţii clientul acceptă sau nu condiţiile băncii putând intra sau nu in relaţie  contractuală cu banca.

Mai  mult analizând cererea de credit formulată de către reclamanţi, rezultă că aceştia au luat la cunoştinţă despre oferta băncii privind un anumit produs bancar şi condiţiile acestuia şi nu au formulat nici o obiecţie sau propunere de schimbare  a vreunuia dintre clauzele contractuale, nu au manifestat nici un interes în  a negocia altfel clauzele contractuale prin actul adiţional nr. 2/2010. Reclamanţii nu au menţionat pană acum  că nu au înţeles conţinutul clauzelor din convenţia de credit şi nici nu au solicitat niciodată în mod expres a se clarifica conţinutul unor astfel de clauze şi ar fi absurd această ipoteză în condiţiile în care reclamantul lucrează la o altă instituţie bancară .

Reclamanţii nu au făcut dovada şi nici nu au explicat modul în care se manifesta acel dezechilibru semnificativ  şi nici a  modului în care ar fi contrar bunei –credinţe. Pârâta a împrumutat sume ( 134.810 CHF , respectiv 42.200 CHF ) pe care speră să le recupereze  integral într-un interval îndelungat de timp ( 300 luni ). Din partea reclamanţilor nu mai exista vreun risc de a nu  obţine plata sumelor împrumutate, din partea pârâţilor însă subzistă riscul de a nu mai primi sumele acordate şi costurile sau profitul preconizat de această prestaţie . Cu alte cuvinte raţiunea economică care justifică acordarea acestui comision este existenţa riscului de credit care este un element de care banca este obligată să tină cont şi să încerce să-l acopere. Clauza a fost prevăzută în mod transparent in contract astfel încât nu se poate susţine ca nu a fost de bună credinţă la încheierea convenţiei şi stabilirea clauzelor. Clauza în discuţie nu este ascunsă în vreo notă la subsol, ci este clară , fără echivoc stabilită în cuantum procentual, face parte din preţul contractului , a fost cunoscută şi însuşită de părţi prin semnarea  contractului şi ulterior a actului adiţional nr.2/11.11.2010 , este  menţionat şi pe graficul de rambursare astfel încât reclamanţii nu pot motiva ca nu au cunoscut  existenţa acesteia sau ca au acţionat de pe o poziţie inegală faţă de pârâtă.

Art.5 lit. a din Condiţii Speciale nu poate fi calificat ca fiind o clauză abuzivă întrucât articolul in cauză este clar, cuantumul comisionului este determinat şi nu depinde de voinţa unilaterală a pârâtei, deoarece a fost stabilit de ambele părţi la data încheierii convenţiei de credit şi nu sunt prevăzute în contract clauze de modificare unilaterală a acestui comision.

Concluzionând, comisionul de risc/de administrare nu este în sine de natură a crea un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, având în vedere şi termenul de rambursare mare şi cuantumul mic al acestuia, reclamanţii având posibilitatea de a opta pentru orice fel de credit la orice altă instituţie de creditare.

Convenţia de credit încheiată între părţi nu are caracter aleatoriu pentru niciuna dintre părţi, iar asumarea riscului de către banca  şanselor unui câştig sau pierderi contravine chiar esenţei unui astfel de contract de împrumut, care este un contract comutativ. Astfel, ambele părţi cunosc de la data încheierii convenţiei de credit întinderea obligaţiilor lor.

Faptul că aceste credite sunt garantate cu ipoteci constituite asupra unor bunuri imobile care sunt asigurate pentru anumite riscuri nu echivalează cu un avantaj al băncii, dimpotrivă în acest moment este de notorietate ca, pe fondul crizei economice, valoarea garanţiilor a scăzut astfel încât nu mai acoperă creditul iniţial, poliţele cesionate în favoarea băncii nu reglează dezechilibrul creat în defavoarea băncii. Aşadar in acest moment există un dezechilibru din acest punct de vedere , dar banca este singura care are de suferit în eventualitatea executării garanţiilor. Buna credinţă se prezumă .

Clauza referitoare la declararea creditului scadent anticipat în cazul neîndeplinirii obligaţiilor de plată faţă de pârâtă sau alte instituţii de credit  (art.8.1 lit. a liniuţele 2 şi 3 din condiţiile generale) nu este abuzivă. Reclamanţii nu au înţeles să justifice de ce o astfel de clauză ar putea fi considerată ca fiind o clauză abuzivă. Raţiunea introducerii acestei clauze în contractele de credit este insă pe deplin justificată. Dacă atunci când există semne clare ale insolvabilităţii debitorului, atunci când există riscul pierderii sau diminuării patrimoniului acestora ca urmare inclusiv a eventualităţii declanşării procedurii de  executare silită împotriva acestora pentru debitele neachitate la scadentă nu i se permite subscrisei să declare scadent anticipat soldul creditului, atunci când neîndeplinirea  obligaţiilor de plată ale împrumutatului faţă de pârâtă sau o altă instituţie  de credit atrage scadenta anticipată în contractele de credit încheiate de împrumutat cu instituţia respectivă, determinând executarea silită a bunurilor şi veniturilor împrumutatului şi implicit o diminuare a bonităţii şi garanţiilor oferite de acesta.

Clauza referitoare la declararea creditului scadent anticipat in cazul apariţiei unei situaţii neprevăzute ( art. 8.1 lit. c şi lt. d din condiţiile generale ) nu este abuzivă.

Raţiunea economică care justifică introducerea unei astfel de clauze este existenţa unui risc ca pe parcursul derulării creditului, împrumutatul să nu îşi mai poată îndeplini obligaţia de plată, care este un element de care banca este obligată să ţină cont şi să încerce să îl acopere. Cu privire la această clauză trebuie in primul rând menţionat că aceasta nu se încadrează în ipoteza descrisă în Anexa I lit. g din legea nr.193/2000, potrivit căreia „sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul exclusiv  comerciantului sa  interpreteze clauzele contractuale, astfel încât nu poate fi reţinută susţinerea reclamanţilor potrivit căreia numai pe baza interpretării exclusive a băncii acesta ar putea declara scadent anticipat soldul creditului, fără ca instanţa să se poată pronunţa asupra acesteia. Astfel  clauzele cuprinse in art.8 lit. c şi lit. d din Condiţiile Generale nu dau dreptul comerciantului să interpreteze clauzele contractuale, ci se referă la apariţia unor situaţii de fapt, neprevăzute care fac improbabilă executarea obligaţiilor contractuale inclusiv cele cu privire la garantarea creditului.

Cu privire la această clauză trebuie în primul rând menţionat că aceasta nu se încadrează în ipoteza descrisă în Anexa I lit. g din legea nr.193/2000, potrivit căreia sunt considerate cauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul exclusiv comerciantului sa interpreteze  clauzele contractuale . Astfel , clauzele 10.1 şi 10.2 din Condiţiile Generale se referă  la situaţia în care apar  modificări de interpretare ale legilor sau altor prevederi care impun băncii costuri suplimentare legate de contractele de credit, costuri este obiectivă, şi nu se realizează  exclusiv de către bancă, acest lucru fiind relevat şi prin exemplul propus de bancă în interiorul art. 10 .1 lit. b cu privire la o astfel de modificare de interpretare. Raţiunea introducerii acestor clauze se justifică şi din punct de vedere al întinderii in timp  a contractelor de credit. Astfel în condiţiile in care acest contract îşi produce efectele in 25 ani, este pe deplin justificat ca părţile să aibă în vedere , la momentul încheierii acestuia , modificările legislative şi de interpretare care ar putea să afecteze costurile suplimentare in legătură cu aceste contracte. prin stipularea clauzelor prevăzute la art. 10 .1 şi 10.2 părţile contractului de credit vizează tocmai asigurarea echilibrului contractual , debitorul fiind cel care suportă aceste costuri suplimentare intervenite in perioada de creditare , tocmai pentru că acesta  este beneficiarul sumei de bani în toată aceasta perioadă.

La termenul din 25 11 2014 instanţa a respins excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Bacău şi excepţia lipsei calităţii procesual pasive a V R S.A.

In cauză s-a administrat proba cu înscrisuri şi interogatoriul  reclamanţilor.

Din actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

La data de 27 08 2007 între părţi, pârâtele in calitate de creditoare şi reclamanţii in calitate de împrumutaţi, s-a încheiat convenţia de credit nr. 0121488/27 08 2007 valoarea creditului fiind de 134.810 CHF, iar durata de rambursare de 300 luni.

Ulterior, la data de 09 10 2008 între părţi s-a încheiat convenţia de credit nr. 0166814/09 10 2008 valoarea creditului fiind de 42.200 CHF, iar durata de rambursare de 300 luni.

Este dincolo de orice îndoială faptul că raporturile contractuale dintre reclamanţi şi pârâtă intră sub incidenţa Legii nr.193/2000, fiind vorba de raporturi decurgând dintr-un contract comercial încheiat între un comerciant (pârâta S.C. V R S.A.) şi consumatori (reclamanţi), astfel cum aceste două categorii sunt definite de art. 2 din amintita lege.

Potrivit art.4 alin.1 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. Alin.2 al aceluiaşi articol prevede că o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv.

La punctul 5 lit. a din „Condiţiile speciale" ale convenţiei nr. 0121488/27 08 2007 este stipulată clauza conform căreia împrumutaţii datorează băncii „un comision de risc de 0,17%, aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în ziua de scadenţă, pe toată durata de derulare a convenţiei de credit” iar la acelaşi punct 5 lit a) din convenţia nr. 0166814/09 10 2008 valoarea acestui comision de risc este de 0,22%.

Instituirea prin Legea 193/2000 a unui regim special de protecţie pentru consumatori are în vedere necesitatea de a se garanta o protecţie adecvată consumatorului în calitate de parte la contract considerată defavorizată din punct de vedere economic şi mai puţin experimentată din punct de vedere juridic decât co-contractantul său profesionist, însă numai contractele încheiate în afara şi independent de orice activitate sau finalitate de natură profesională, în scopul exclusiv de satisfacere a propriilor necesităţi de consum privat ale unui individ, intră sub incidenţa sferei de protecţie a consumatorului, în timp ce o asemenea protecţie nu se justifică în cazul unui contract care are ca scop o activitate profesională (aşa cum rezultă din jurisprudenţa citată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauza Česká spořitelna, a.s. vs. Gerald Feichter, C-419/11, hotărârea din 14 martie 2013).

La contractarea creditului reclamanţii au acţionat în calitate de consumatori finali privaţi, nerezultând că sunt angajaţi în activităţi profesionale sau comerciale.

Critica potrivit căreia comisionul de risc face parte din preţul contractului, fiind exclus de la analiză din perspectiva clauzelor abuzive conform art. 4 alin. 6 din Legea 193/2000, nu este întemeiată, deoarece instanţa nu se poate limita la a constata că o prevedere contractuală intră în sfera noţiunii de preţ al contractului, ci are îndatorirea de a verifica şi dacă aceasta este exprimată într-un limbaj uşor inteligibil, clar, neechivoc.

În conformitate cu prevederile art. 4 alin. 6 din Legea 193/2000, „evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerinţele de preţ şi de plată, pe de o parte, nici cu produsele şi serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj uşor inteligibil”.

Şi critica privind faptul că acest comision nu poate fi analizat deoarece potrivit actelor adiţionale acesta nu mai există, este lipsită de fundament juridic şi se impune a fi înlăturată. În primul rând, cât timp Convenţiile de creditare au avut această formă o îndelungată perioadă de timp, clauza producând efecte, caracterul ei abuziv se impune a fi şi poate fi analizat oricând, întrucât este vorba despre o nulitate absolută ce afectează clauza, principiul respectării intereselor consumatorului prin interdicţia stipulării unor clauze abuzive având caracter de ordine publică, întrucât vizează un interes public, general, cel al protecţiei consumatorilor. Sancţiunea care intervine în acest caz fiind nulitatea absolută, care poate fi invocată oricând, pe cale de acţiune sau pe cale de excepţie, acţiunea în declararea nulităţii absolute este imprescriptibilă conform art. 2 din Decretul nr. 167/1958. Având în vedere aceste considerente, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de către pârâte urmează a fi respinsă ca neîntemeiată

 Aşa după cum rezultă inclusiv din poziţia procesuală a pârâtelor, clienţii au aderat la prevederile Condiţiilor generale contractuale, inclusiv sub aspectul definiţiilor termenilor contractuali. Din răspunsurile la interogatoriu date de către reclamanta Savin Florentina rezultă că aceasta a avut o singură întâlnire cu reprezentanţii băncii, in ziua semnării convenţiei, anterior discuţiile fiind purtate de către reclamantul Savin Ion Marius. Necesitatea protejării sporite a intereselor consumatorilor porneşte de la premisa că un consumator se află într-o situaţie de inferioritate în ceea ce priveşte puterea de negociere, nivelul de informare, faţă de un profesionist, astfel încât aderă la condiţiile contractuale redactate în prealabil de acesta. Simplul fapt că cei doi consumatori au contractat cu această bancă şi nu cu alta nu are prin ea însăşi semnificaţia unei negocieri a contractului, neputând fi reproşat consumatorului că a făcut o alegere în cunoştinţă de cauză privind ofertele similare ale altor bănci. Negocierea unei sau a tuturor clauzelor contractuale presupune discutarea, posibilitatea de a modifica, de a adăuga, de a complini, de a elimina,  prevederi contractuale în funcţie de interesele fiecărei părţi, redactarea clauzelor contractuale prin ajungerea la un acord între părţi. In speţă părţile au încheiat la interval de circa un an  două contracte de credit, iar potrivit titlului CONDIŢII SPECIALE ALE CONVENŢIEI, intre cele două convenţii există diferenţe semnificative in ceea ce priveşte costurile creditării: rata dobânzii curente (4,25 p.a. dobândă fixă potrivit convenţiei încheiată in 2007 respectiv 3,99% p.a  revizuibilă potrivit convenţiei încheiată in anul 2008), dobânda anuală efectivă (de 6,57% potrivit convenţiei încheiată in 2007 respectiv 6,93 % potrivit convenţiei încheiată in anul 2008), comisionul de risc (0,17% in cazul primei convenţii de credit şi 0,22% in cazul celei de a doua convenţii) . De asemenea, dacă in cazul convenţiei din anul 2007 s-a prevăzut un comision de gestiune de 446,25 lei, acesta nu se regăseşte in convenţia din anul 2008 care insă prevede un set de alte comisioane (comision confirmare informaţii credit – 150 euro, comision întocmire acord închiriere – 10 euro, comision întocmire acord construire – 15 euro, comision  emitere acord modificare/înlocuire garanţie – 40 euro).

Deşi modificarea acestor costuri reprezintă un efect al modificării costurilor de creditare pe care banca la rândul său este nevoită să le suporte, faptul că toate aceste costuri diferă in valoare absolută sau relativă, creează instanţei convingerea că intre părţi, cel puţin o negociere sumară a existat.

La data de 11 11 2010, părţile au semnat actul adiţional nr. 2 la ambele convenţii de credit, prin care in acord cu cerinţele O.U.G. 50/2010, au modificat costul creditului sub aspectul modului de calcul al dobânzii, al comisioanelor datorate, fiind înlăturat comisionul de risc.  De asemenea s-a introdus un comision de administrare credit (de 0,07% pe lună respectiv de 0,05% pe lună, aplicat la soldul creditului, datorat şi plătibil de către Împrumutat lunar, pe toată durata creditului, pentru administrarea de către Bancă a creditului din perspectiva riscurilor asumate de aceasta prin punerea sumei principale la dispoziţia împrumutatului, in termenii şi condiţiile prevăzute in Convenţie. Comisionul de administrare credit vizează administrarea riscului de credit (implicat de situaţii precum comportamentul împrumutatului/garanţilor pe toată durata convenţiei, modul de îndeplinire de către Împrumutat/garanţi a tuturor obligaţiilor asumate in baza acesteia, riscul de urmărire şi de degradare/uzura bunurilor aduse in garanţie,  riscul neîncasării valorii asigurate, stabilită prin poliţa de asigurare in caz de producere a unui eveniment asigurat) şi a riscului de piaţă (situaţii precum variaţia condiţiilor de piaţă privitoare la valoarea bunurilor aduse in garanţie, valorificarea acestora in orice moment pe toată durata convenţiei, variaţii ale condiţiilor pieţei valutare). Comisionul de administrare credit se calculează lunar, fiind redată modalitatea de calcul a acestuia.

In opinia pârâtelor, aceste acte adiţionale au remediat  orice eventuale clauze abuzive. Definiţia acestui comision de administrare trimite la concluzia că acesta se datorează într-o manieră şi cu o justificare oarecum similară ratei dobânzii curente aşa încât poate fi calificat ca intrând în sfera noţiunii de obiect principal al contractului.

Este insă de reţinut că deşi comisionul de administrare enunţat mai sus cât şi cel de risc astfel cum acesta a fost definit prin Condiţiile generale ale creditului (care se datorează pentru punerea la dispoziţie a creditului) nu beneficiază de o redactare extrem de accesibilă, ea este una inteligibilă şi care utilizează termenii folosiţi in cuprinsul contractului şi in alte clauze inserate. Pe de altă parte, prima convenţie de credit in litigiu a fost încheiată de către reclamanţi pentru refinanţarea unui alt credit in euro acordat tot de XXXX astfel încât termenii economici folosiţi nu au caracter de noutate.

Mai mult, reclamantul S  I  M  are funcţia de director coordonator la o altă unitate bancară, împrejurare ce presupune că niciunul dintre termenii utilizaţi nu sunt abstracţi sau necunoscuţi acestuia. Este de reţinut că acesta a şi participat la negocierile purtate cu banca, anterior semnării convenţiei de credit  participând la trei întâlniri cu reprezentanţii băncii. Prin urmare, deşi comisionul de risc/ de administrare in esenţă urmăreşte recuperarea anticipată a unui prejudiciu potenţial, fără a fi stipulat şi reversul (restituirea sumelor la sfârşitul perioadei de creditare), reclamantul, in cunoştinţă de cauză a consimţit la încheierea contractului in atare condiţii. Instanţa prezumă că semnând in cunoştinţă de cauză un asemenea contract, pentru refinanţarea unui alt credit in euro, reclamantul a acceptat inclusiv consecinţele nerestituirii comisionului de risc şi de administrare percepute şi că in aceste condiţii afirmate acum ca fiind disproporţionat de oneroase, creditul acordat era in condiţii mai avantajoase decât cel in euro.

Instanţa reţine că, în conformitate cu art. 4 alin. 1 – 5 din Legea 193/2000, „(1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. (2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv. (3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidenţiază că acesta a fost prestabilit unilateral de profesionist. Dacă un profesionist pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens. (4) Lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezenta lege redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive. (5) Fără a încălca prevederile prezentei legi, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcţie de: a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia; b) toţi factorii care au determinat încheierea contractului; c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde”.

Aşa cum s-a arătat mai sus,  condiţiile in care reclamanţii au contractat (pentru refinanţarea unui alt credit in euro), faptul că aceştia erau familiarizaţi cu terminologia utilizată de bancă, cunoaşterea ofertei de pe piaţa bancară şi a mecanismelor financiare utilizate de aceasta (decurgând din funcţia deţinută de reclamant), faptul semnării a două convenţii succesive de creditare, precum şi negocierea de acte adiţionale la fiecare din aceste două convenţii, creează convingerea instanţei că echilibrul contractual dintre părţi nu a fost rupt şi că aceste diferenţe intre contraprestaţiile părţilor sunt in limite rezonabile.  Astfel mărimea comisionului de risc a fost de cel mult 0,22% din valoarea contractului iar actual, comisionul de administrare este de cel mult 0,07%, sume care nu probează un dezechilibru semnificativ.

Cu referire la clauzele inserate la art. 8.1 lit. a) liniuţa a doua şi a treia şi lit. c) din Condiţiile generale ale Convenţiei, reclamanţii au arătat că aceste clauze încalcă principiile enunţate in preambulul cererii, deoarece toate riscurile pe care banca şi le asumă in exercitarea activităţii sale zilnice le sunt transferate sui generis, in calitate de consumator, fapt ce duce la dezechilibre majore in derularea contractului pe principiile bunei credinţe şi a egalităţii contractuale.

Aceeaşi motivare a fost dată de către reclamanţi şi capătului de cerere prin care se solicită constatarea caracterului abuziv al clauzelor de la art. 10.1 (Costuri suplimentare) şi art. 10.2  din Condiţiile generale ale Convenţiei (privitoare la termenul in care împrumutaţii sunt ţinuţi să plătească băncii costurile suplimentare).

Şi in ceea ce priveşte analizarea acestor ultime clauze urmează a fi avută in vedere la evaluarea naturii abuzive a lor, potrivit art. 4 alineat  5 din Legea 193/2000 , toţi factorii care au determinat încheierea contractului precum şi alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde.

Ori art. 8.1 lit. a) liniuţa a doua şi a treia şi lit. c) din Condiţiile generale ale convenţiei privesc situaţii de neîndeplinire a contractului din cauze datorate împrumutaţilor (neachitarea sumelor datorate potrivit convenţiilor de credit in litigiu sau a altor convenţii încheiate cu banca precum şi a altor situaţii neprevăzute in care creditul nu mai este garantat corespunzător). Cum aceste premise privesc riscuri provenite din fapta imputabilă sau nu a împrumutaţilor,  nu se poate aprecia că riscul băncii este transferat consumatorilor, deoarece riscul însuşi provine de la aceştia. 

Clauzele inserate la art. 10.1 din Condiţiile generale ale Convenţiei prevăd posibilitatea ca pe parcursul derulării convenţiei să apară costuri suplimentare ale creditului şi care sunt transferate către consumator.

Aceste clauze nu conferă pârâtei dreptul de a interpreta unilateral clauzele contractuale ci prevăd costuri suplimentare generate de modificări de interpretare ale legilor sau altor prevederi care impun băncii costuri suplimentare legate de contractele de credit, împrejurare obiectivă şi care nu face obiectul aprecierii exclusive a băncii.

Or, potrivit Anexei 1 (Lista cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive) a Legii 193/2000,

(1) Sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care:

a) dau dreptul profesionistului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract.

Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare îşi rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivaţie întemeiată, în condiţiile în care profesionistul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părţi contractante şi acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul.

Raportat la aceste dispoziţii legale rezultă că prin ea însăşi clauza prevăzută la art. 10.1 din Condiţiile generale ale Convenţiei nu are caracter abuziv şi faţă de situaţia de fapt reţinută mai sus potrivit căreia reclamanţii au contractat in cunoştinţă de cauză, fiind familiarizaţi cu instrumentele financiar bancare, cu terminologia uzitată de bancă, cu oferta de pe piaţa bancară, instanţa apreciază că nici aceste clauze nu au caracter abuziv.

Conform art. 969 Cod Civil, convenţiile legal făcute au putere de lege, iar  in raport de situaţia de fapt mai sus reţinută instanţa nu poate interveni prin înlăturarea unor clauze convenite de părţi in limitele prevăzute de lege.

Pentru aceste considerente acţiunea urmează a fi respinsă ca nefondată

Domenii speta

Spete similare