Acţiune în constatare

Hotărâre 5089 din 29.09.2015


Asupra cauzei civile de duse judecăţii constată următoarele:

Prin cererea adresată Judecătoriei Bacău şi înregistrată sub nr. 5974/180/08 05 2015, reclamantul CG a chemat in judecata ca pârât pe C OV, pentru ca prin hotărâre judecătorească să se constate dreptul de proprietate in  imbre e e  pârâtului al autoturismului xxx cu nr. Xxxx şi radierea autoturismului de pe numele său.

Cererea a fost legal timbrata cu 315 lei taxa judiciara de  imbre.

In motivarea cererii reclamantul arată că în data de 27 02 2015 i-a vândut pârâtului autoturismului marca xxxx cu nr. Xxx, urmând ca ulterior, acesta in calitate de cumpărător să se prezinte la  imbre e  competente in vederea transcrierii dreptului de proprietate, însă pârâtul a refuzat. Reclamantul mai arată că  imb pârâtul a intrat în posesia autoturismului, el este cel care plăteşte impozitul datorat pentru acesta.

In dovedirea acţiunii depune copia contractului de vânzare cumpărare, a cărţii de identitate,  imbre e e  de atestarea  imbre, copia cărţii de identitate a vehiculului. 

Legal citat, paratul a depus întâmpinare prin care a arătat că este de  imbre cu acţiunea dar că a vândut autoturismul către LG , in posesia căruia se află atât actele cât şi maşina.

Din actele si lucrările dosarului instanţa reţine următoarele:

La data de 27 02 2015 a intervenit intre reclamant in calitate de vânzător  şi pârât în calitate de comparator vânzarea cumpărarea autovehiculului xxxx cu nr. Xxx,  in schimbul preţului de 1000 euro.

Potrivit contractului încheiat şi recunoaşterilor pârâtului, acesta a intrat in stăpânirea de fapt si de drept a autovehiculului, remiţându-i-se acestuia cheile şi actele acestuia, insă nici pana la data promovării acţiunii acesta nu s-a prezentat la Serviciul Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor pentru a proceda la înregistrarea transmiterii dreptului de proprietate în favoarea sa,  imb a fost solicitat in acest sens.

Convenţia de vânzare cumpărarea a autoturismului este valabilă prin simpla înţelegerea a părţilor cu privire la bun şi preţul acestuia dar pentru îndeplinirea formalităţilor de transcriere a dreptului de proprietate in favoarea pârâtului trebuie ca noul proprietar, cumpărătorul, să îndeplinească anumite formalităţi.

Potrivit art. 11 alineatul 4 din OUG 195/2002 cu modificările şi completările ulterioare, în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se înscriu în evidenţele autorităţilor competente simultan cu menţionarea încetării calităţii de titular al înmatriculării a fostului proprietar. Pentru realizarea acestei operaţiuni şi emiterea unui nou  imbre e e  de înmatriculare, noul proprietar este obligat să solicite autorităţii competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului.

 Ori  imb  imbre e e  de vânzare cumpărare s-a încheiat intre părţi la data de 27 02 2015, pârâtul nu s-a prezentat in termenul legal de 30 zile pentru transcrierea dreptului de proprietate şi mai mult, după expirarea acestui termen, a vândut autoturismul unei terţe  imbre e.

In  imbre  priveşte acţiunea  imbre e , de radiere a autoturismului ca  imbre a vânzării, instanţa are in vedere din formularea cererii că reclamantul  imbre  transcrierea dreptului de proprietate asupra autoturismului in evidenţele DRPCIV pe numele pârâtului şi nu radierea prevăzută de OUG 195/2002, care presupune scoaterea  imbre e e din circulaţie a autoturismului, scoaterea  imbre e e din ţară sau furtul acestuia.  Nici radierea prevăzută la art. 17 alineat 2 din OUG 195/2002  (Radierea din evidenţă a vehiculelor înregistrate, la trecerea acestora în proprietatea altei  imbre e, se face de către autoritatea care a efectuat înregistrarea, la cererea proprietarului, în condiţiile legii) nu poate fi făcută decât de cumpărătorul autovehiculului, având in vedere că acest contract de vânzare cumpărare este unul consensual. 

Transcrierea transmiterii dreptului de proprietate reprezintă un serviciu public care se efectuează de către Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor din subordinea Ministerul Administraţiei şi Internelor in baza procedurilor stabilite de acest minister, a actelor originale prezentate de părţi şi cu achitarea unor tarife. Prin urmare, instanţa nu se poate substitui in atribuţiile acestei instituţii publice in a dispune înscrierea transferului dreptului de proprietate cu eludarea dispoziţiilor legale in materie; dealtfel pârâtul a arătat că nu se află in posesia certificatului de înmatriculare şi a cărţii de identitate a vehiculului, iar reclamantul a arătat că nu a procedat la radierea din evidenţele  imbre ţinute pe numele său ale localităţii de domiciliu. Din probele administrate instanţa constată  că pârâtul, din culpa sa, nu s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor impuse de transmiterea dreptului de proprietate, iar reclamantul se află in imposibilitate legală de a solicita el acest lucru. 

Pentru aceste considerente, instanţa urmează a admite in parte acţiunea in sensul că va imbre pârâtul cumpărător să efectueze transcrierea in evidenţele DRPCIV a transmiterii  in favoarea sa a dreptului de proprietate a autoturismului cu nr. NT 05 PLS.

 In temeiul art. 453 Cod Procedură Civilă, instanţa urmează a  imbre pârâtul să plătească reclamantului cheltuielile de judecată avansate de acesta (constând in taxă judiciară de  imbre), având in vedere culpa sa procesuală