Litigiu de muncă privind modificare unilaterală contract individual de muncă.

Litigiu de muncă privind modificare unilaterală contract individual de muncă. Distincție față de sancțiunea disciplinară. Limitele judecății. Principiul disponibilității

Art. 41 din Codul muncii, art. 9 din Codul de procedură civilă

Reclamantul şi-a întemeiat contestaţia completată pe o argumentaţie referitoare la caracterul de sancţiune disciplinară al măsurii revocării din funcţia de conducere ocupată temporar, nulă absolut în opinia acestuia, pentru nerespectarea prevederilor art.251 şi 252 alin.2 din Codul muncii, referitoare la procedura cercetării disciplinare şi conţinutul deciziei de sancţionare disciplinară.

Aceste susţineri nu pot fi primite, în condiţiile în care prin acest act nu au fost reţinute abateri disciplinare săvârşite de către contestator, fiind vorba doar despre o măsură a angajatorului, prin care se dispune în mod unilateral încetarea efectelor numirii temporare, mai înainte de împlinirea termenul stabilit atât prin decizia nr.570/28.12.2012 dar şi prin acordul părţilor, materializat în actul adiţional nr.13/09.01.2013, respectiv mai înainte de împlinirea celor 6 luni.

Prin urmare, decizia contestată concretizează în realitate o modificare unilaterală a felului şi locului muncii, mai înainte de împlinirea termenului asupra căruia părţile au convenit, a cărei legalitate nu poate fi însă analizată în cadrul procesual stabilit de reclamant, pentru că aceasta ar echivala cu schimbarea cauzei juridice a acţiunii şi cu încălcarea principiului disponibilității.

Chiar dacă angajatorul a avut în vedere la emiterea deciziei şi faptul că salariatul făcea obiectul unei cercetări disciplinare în curs, din aceasta, nu se poate deduce că apelanta a urmărit aplicarea unei sancţiuni disciplinare (retrogradarea din funcţie), în condiţiile în care măsura dispusă a fost aceea de revenire pe postul ocupat anterior numirii temporare, ocupantul temporar neputând pretinde un drept câştigat pentru deţinerea postului.

(Curtea de Apel București, Secţia a VII-a Civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, decizia Nr.418 din 27 ianuarie 2016)

În motivarea apelului, apelantul reclamant a arătat că Decizia nr.210/07.05.2013, contestată în cauză, constituie ea însăşi un act prin care i s-a aplicat o sancţiune, urmare a comiterii unei presupuse abateri disciplinare.

Făcând aplicarea dispoziţiilor art.252 Codul Muncii deciziei contestate, se constată faptul că aceste cerinţe nu au fost îndeplinite prin decizia emisă, una dintre acestea reprezentând descrierea faptei care a format obiectul sancţiunii administrative, care lipseşte din cuprinsul deciziei contestate.

În temeiul art.251 alin.1 Codul Muncii, nici o sancţiune disciplinară, exceptând avertismentul scris, nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea cercetării disciplinare prealabile. Conform art.2 al aceluiaşi articol, în vederea desfăşurării cercetări disciplinare, salariatul va fi convocat în scris de către persoană împuternicita de către angajator să efectueze cercetarea, precizându-se obiectul, data şi ora întrevederii.

În cauza de faţă, intimata ADS a dispus aplicarea sancţiunii disciplinare anterior finalizării cercetării disciplinare, cu nerespectarea dispoziţiilor legale privind obligaţia angajatorului de a convoca în scris salariatul.

Pe durata desfăşurării cercetării disciplinare, angajatorul poate numai să dispună suspendarea contractului individual de muncă, fără a avea dreptul legal de a aplica o sancţiune disciplinară, exceptând avertismentul, înainte de finalizarea cercetării.

Astfel, în Decizia 210/07.05.2013, se invoca referatul directorului Direcţiei Logistica nr.66460/06.03.2013, având deci ca temei şi conţinutul acestuia în care se face referire la procedura disciplinară aflată în desfăşurare în acel moment, astfel încât intimata nu beneficia de dreptul legal de a dispune încetarea numirii temporare întrucât s-a făcut referire expresă la Referatul sus-menţionat, inclus printre actele normative la care s-a făcut referire în cuprinsul Deciziei nr.210, tocmai pentru a i se aduce la cunoştinţa temeiul sau unul dintre temeiurile pentru care s-a emis Decizia contestată.

Numai în situaţia în care nu se făcea referire expresă la acel referat, ci numai la celelalte acte normative, deci fără a exista o legătura cu procedura disciplinară începută împotriva sa, atunci intimata beneficia de dreptul legal de a dispune încetarea numirii temporare chiar înainte de expirarea termenului de 6 luni, oricând se considera necesar.

Însă, întrucât se face referire la deschiderea unei acţiuni de cercetare disciplinară împotriva sa, consideră apelantul că în această situaţie sunt aplicabile dispoziţiile art.52 alin.1 lit.a Codul Muncii, conform cărora angajatorul are dreptul legal de a dispune suspendarea contractului individual de muncă, nu şi încetarea numirii temporare.

Analizând apelul declarat, potrivit dispoziţiilor art.477 C.pr.civ., în raport de actele şi lucrările dosarului, Curtea reţine următoarele:

Apelantul-reclamant este salariat al ADS, fiind încadrat prin contractul individual de munca nr.728/30.04.2008, modificat prin actul adiţional nr.1/25.06.2008, pentru o perioadă nedeterminată, în funcţia de consilier juridic în cadrul Direcţiei de Executări Contracte - Serviciul Executări Silite şi Rezilieri Contracte.

Prin Decizia nr.570/28.12.2012, apelantul a fost numit temporar pe  funcţia de conducere de şef de serviciu, în cadrul Direcţiei Logistica - Serviciul Recuperări Creanţe, cu începere din data de 01.01.2013, „până la ocuparea postului prin concurs dar nu mai mult de 6 luni”. În acest sens, părţile au încheiat şi actul adiţional nr.13/09.01.2013.

Ulterior, prin decizia nr.210/07.05.2013, ce face obiectul contestaţiei, emisă de intimată, s-a dispus revocarea sa din funcţia de conducere şi trecerea în funcţia de execuţie, conform contractului individual de muncă.

Pornind de la această succesiune a actelor juridice încheiate între părţi sau emise de intimată, şi având în vedere atât conţinutul contestaţiei deduse judecăţii cât şi criticile din apel, Curtea constată că soluţia primei instanţe, deşi corectă, impune o serie de precizări.

Astfel, se reţine că reclamantul şi-a întemeiat contestaţia completată pe o argumentaţie referitoare la caracterul de sancţiune disciplinară al măsurii revocării din funcţia de conducere ocupată temporar, nulă absolut în opinia acestuia, pentru nerespectarea prevederilor art.251 şi 252 alin.2 din Codul muncii, referitoare la procedura cercetării disciplinare şi conţinutul deciziei de sancţionare disciplinară.

Aceste susţineri sunt reiterate prin cererea de apel, însă, în raport cu conţinutul deciziei nr.210/07.05.2013, emisă de intimată, ele nu pot fi primite, în condiţiile în care prin acest act nu au fost reţinute abateri disciplinare săvârşite de către contestator, fiind vorba doar despre o măsură a angajatorului, prin care se dispune în mod unilateral încetarea efectelor numirii temporare, mai înainte de împlinirea termenul stabilit atât prin decizia nr.570/28.12.2012 dar şi prin acordul părţilor, materializat în actul adiţional nr.13/09.01.2013, respectiv mai înainte de împlinirea celor 6 luni.

Prin urmare, decizia contestată concretizează în realitate o modificare unilaterală a felului şi locului muncii, mai înainte de împlinirea termenului asupra căruia părţile au convenit, a cărei legalitate nu poate fi însă analizată în cadrul procesual stabilit de reclamant, pentru că aceasta ar echivala cu schimbarea cauzei juridice a acţiunii şi cu încălcarea principiului disponibilității.

Împrejurarea că în decizia 210/07.05.2013 se invoca referatul directorului Direcţiei Logistica nr.66460/06.03.2013, prin care directorul Direcţiei Logistică propune încetarea numirii temporare a apelantului-contestator, având în vedere acţiunea de cercetare disciplinară începută cu privire la activitatea acestuia, nu este de natură să dea suport susţinerilor acestuia, în sensul că decizia contestată este o decizie de sancţionare disciplinară.

Astfel, chiar dacă angajatorul a avut în vedere la emiterea deciziei şi faptul că salariatul făcea obiectul unei cercetări disciplinare în curs, din aceasta, nu se poate deduce că apelanta a urmărit aplicarea unei sancţiuni disciplinare (retrogradarea din funcţie), în condiţiile în care măsura dispusă a fost aceea de revenire pe postul ocupat anterior numirii temporare, ocupantul temporar neputând pretinde un drept câştigat pentru deţinerea postului.

Pentru considerentele arătate, Curtea în baza art.480 alin.1 din Codul de Procedură civilă, va respinge apelul, ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare