Litigiu de asigurări sociale. Recalcularea drepturilor de pensie. Adeverință care atestă obținerea de către asigurat a unor venituri brute. Valorificarea stagiilor de cotizare după intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000

Litigiu de asigurări sociale. Recalcularea drepturilor de pensie. Adeverință care atestă obținerea de către asigurat a unor venituri brute. Valorificarea stagiilor de cotizare după intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000

Art. 165 din Legea nr. 263/2010, art. 127 din HG nr. 257/2010, art.6 din Legea nr.19/2000,  art.7 alin.1 din Legea nr.263/2010

Este legal refuzul intimatei manifestat în decizia de acordare a pensiei anticipate nr. 268754 din data de 16.05.2013, veniturile menţionate în adeverinţele nr. 296/25.02.2013 şi nr. 1678/27.11.2012 emise de S.C. F S.A neputând fi valorificate în procedura de recalculare a drepturilor de pensie pentru considerente legate de nerespectarea cerinţelor legale în emiterea adeverinţelor ce servesc acestui scop, adică pentru neindicarea concretă a elementelor salariale ce intră în alcătuirea venitului lunar brut încasat de salariat în perioada respectivă.

Din reglementările legale rezultă că se valorifică în calculul pensiei, în primul rând, salariile înscrise în carnetul de muncă, în funcţie de modul cum erau acestea prevăzute de legislaţia în vigoare la momentul încasării (Legea nr. 1/1977, H.G. nr. 52/1991), iar în al doilea rând, sporurile cu caracter permanent pentru care, însă, trebuie să se indice expres denumirea sporului şi procentul sau suma acordată.

Din adeverinţele analizate nu rezultă aceste elemente obligatorii, simpla atestare a unor venituri brute realizate de salariat în perioadele septembrie 1973-februarie 1991 şi ianuarie 1998-martie 2001 nepermiţând identificarea eventualelor sporuri sau adaosuri obţinute din muncă şi, cu atât mai puţin, procentul ori suma în care au fost acordate şi care ar putea fi valorificate în calculul pensiei.

În raport de textele legale, intimata nu poate fi obligată să ia în considerare la recalcularea drepturilor de pensie cuvenite acesteia sporurile obţinute de salariat ulterior datei de 01 aprilie 2001, chiar dacă fostul angajator a atestat faptul că a achitat contribuţiile de asigurări sociale, de vreme ce sumele care se valorifică după această dată în calculul punctajului mediu anual şi constituie baza de calcul a contribuţiilor de asigurări sociale, se dovedesc, ca şi stagii de cotizare, exclusiv prin evidenţa nominală a asiguraţilor şi obligaţiile de plată depuse de angajator sub forma unor declaraţii. Cu alte cuvinte, intimata este obligată să aibă în vedere la stabilirea drepturilor de pensie baza de calcul a contribuţiei individuale de asigurări sociale în funcţie de venitul realizat şi declarat  de angajator, pentru care s-au achitat contribuţii, fără a se mai realiza distincţia între salariile de încadrare, sporurile obţinute sau venituri suplimentare obţinute de salariat.

Pentru perioadele ulteriore datei intrării în vigoare a Legii nr.19/2000, singurele venituri care pot constitui baza de calcul la stabilirea drepturilor de pensie sunt cele pentru care s-au reţinut şi plătit contribuţiile la asigurările sociale, sumele contributive fiind evidenţiate în declaraţiile nominale depuse de angajatori la Casa de pensii, care stau la baza întocmirii adeverinţei de certificare de stagiu.

(Curtea de Apel București, Secţia a VII-a Civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, decizia Nr.3084 din 08 iunie 2016)

Prin motivele de apel formulate, întemeiate în drept pe dispoziţiile art.466 şi urm. din Codul de procedură civilă, apelanta a învederat că a făcut dovada (la data întocmirii dosarului de pensionare anticipată) cu menţiunile cuprinse în contractul de munca şi cu alte adeverinţe cu privire la perioadele de încadrare, salariile realizate şi locurile de muncă; în deciziile emise (sub acelaşi număr din 16.05.2013 şi 03.10.2013) reţinându-se cont de menţiunile din Contractul de muncă poziţiile 58-63 din care rezultă că începând cu data de 01.06.1999 până la 01.06.2002 a beneficiat la salariu şi de un spor de 12% pentru condiţii grele de muncă, deciziile menţionate ignorând perioada 01.04.2001-01.06.2002, deşi acest spor ar fost consemnat şi de adeverinţa nr.328/11.02.2009.

Cu privire la includerea acestui spor de 12% pentru condiţii grele (deosebite) de muncă în salariu ce a stat la baza calcului cuantumului pensiei anticipate şi anume că acesta nu a fost introdus în calcul stau dovada şi tabelul denumit „Date privitoare la activitatea în muncă" eliberat de CPMB tabel care la rubrica „sporuri incluse în salariu" menţionează 0% de la 01.06.1993 şi până la 01.04.2013 .

Tot astfel din acest tabel rezultă cu claritate că sporurile de vechime incluse în calculul pensiei de 20% şi 25% nu au mai fost luate în seamă începând cu data de 01.06.2001, ceea ce duce la concluzia clară că pentru perioada reclamată 01.04.2001-01.02.2008 acest spor de vechime în muncă de 25% nu a mai fost luat în calcul.

Pentru a dovedi că sporurile reclamate de 12% şi respectiv 25%, nu au fost luate în calcul, apelanta a depus la dosarul instanţei două adeverinţe emise de angajatorul S.C. F S.A. nr.296/25.02.2013 şi nr.1678/27.11.2012 .

Pentru lămurirea neclarităţilor din cele două decizii şi pentru o corectă judecare a cauzei, instanţa a decis efectuarea unei expertize contabile pe care însă judecătorul cauzei nu a mai aşteptat-o şi a decis neefectuarea ei.

În schimb, judecătorul, invocând principii generale, unele dintre acestea neaplicabile speţei, se substituie expertului căruia nu i-a mai dat posibilitatea de a face lumină în cauza concretă dedusă judecăţii şi transformându-se într-un intervenient în interesul Casei de Pensii, teoretizează cu privire la dispoziţii legale sau normative, fără a menţiona care este legătura acestora cu cauza concretă dedusă judecăţii şi în ce mod influenţează neluarea în seamă a actelor doveditoare a drepturilor sale încălcate de pârâtă prin neluarea în calcul a adeverinţelor angajatorului.

Intimata, legal citată nu a formulat întâmpinare pentru a-şi expune poziţia procesuală.

Analizând apelul declarat, potrivit dispoziţiilor art.477 Cod procedură civilă, în raport de actele şi lucrările dosarului, Curtea reţine următoarele:

Prin acţiunea introductivă, precizată prin răspunsul la întâmpinare, apelanta contestatoare ZA  a solicitat anularea deciziilor de acordare a pensiei anticipate nr. 268754 din data de 16.05.2013 şi nr. 268754  din data de 03.10.2013 şi obligarea intimatei CPMB sa emită o noua decizie de pensionare anticipată cu valorificarea veniturilor cuprinse în adeverinţele nr. 296/25.02.2013 şi nr. 1678/27.11.2012 emise de S.C. F S.A, sporul pentru condiţii grele in cuantum de 12 % pentru perioada 01.04.2001 -01.06.2002 şi sporul pentru vechime in munca in cuantum de 25 % pentru perioada 01.04.2001 -01.02.2008.

Cât priveşte criticile privind nevalorificarea adeverinţelor nr. 296/25.02.2013 şi nr. 1678/27.11.2012 emise de S.C. F S.A, prin care se atestă faptul că în perioadele septembrie 1973-februarie 1991 şi ianuarie 1998-martie 2001, apelanta, fost salariat al societăţii în funcţia de confecţioner şi şef secţie a obţinute anumite venituri brute, Curtea reţine următoarele:

Este legal refuzul intimatei manifestat în decizia de acordare a pensiei anticipate nr. 268754 din data de 16.05.2013, veniturile menţionate în adeverinţele nr. 296/25.02.2013 şi nr. 1678/27.11.2012 emise de S.C. F S.A neputând fi valorificate în procedura de recalculare a drepturilor de pensie pentru considerente legate de nerespectarea cerinţelor legale în emiterea adeverinţelor ce servesc acestui scop, adică pentru neindicarea concretă a elementelor salariale ce intră în alcătuirea venitului lunar brut încasat de salariat în perioada respectivă.

Acţiunea în obligaţie de a face a fost adresată de apelanta reclamantă instanţei de judecată la data de 29.11.2013, când era în vigoare Legea nr. 263/2010, prin urmare, pretenţia concretă de obligare a intimatei-pârâte la recalcularea drepturilor de pensie este supusă normelor juridice prevăzute de acest act normativ.

Astfel, conform art. 165 din Legea nr. 263/2010, „(1) La determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă, astfel: a) salariile brute, până la data de 1 iulie 1977; b) salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991; c) salariile brute, de la data de 1 ianuarie 1991. (2) La determinarea punctajelor lunare, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere şi sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislaţiei anterioare şi care sunt înscrise în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverinţe eliberate de unităţi, conform legislaţiei în vigoare”.

În art. 127 din H.G. nr. 257/2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice se prevede: „(1) Sporurile cu caracter permanent care se pot valorifica la stabilirea şi/sau recalcularea drepturilor de pensie, potrivit prevederilor art. 165 alin. (2) din lege, sunt cele prevăzute în anexa nr. 15. (2) Adeverinţa prin care se dovedesc aceste sporuri va cuprinde obligatoriu cel puţin următoarele elemente: a) denumirea angajatorului; b) datele de identificare a persoanei; c) perioada în care s-a desfăşurat activitatea, cu indicarea datei de începere şi de încetare a acesteia; d) funcţia, meseria sau specialitatea exercitată; e) denumirea sporurilor, procentul sau suma acordată; f) perioada în care a primit sporul şi temeiul în baza căruia s-a acordat. (3) Adeverinţele prevăzute la alin. (2) vor avea număr şi dată de înregistrare, ştampila unităţii emitente, precum şi semnătura celui care angajează unitatea sau a persoanei delegate în acest sens de conducerea unităţii”.

Din aceste reglementări rezultă că se valorifică în calculul pensiei, în primul rând, salariile înscrise în carnetul de muncă, în funcţie de modul cum erau acestea prevăzute de legislaţia în vigoare la momentul încasării (Legea nr. 1/1977, H.G. nr. 52/1991), iar în al doilea rând, sporurile cu caracter permanent pentru care, însă, trebuie să se indice expres denumirea sporului şi procentul sau suma acordată.

Din adeverinţele analizate nu rezultă aceste elemente obligatorii, simpla atestare a unor venituri brute realizate de salariat în perioadele septembrie 1973-februarie 1991 şi ianuarie 1998-martie 2001 nepermiţând identificarea eventualelor sporuri sau adaosuri obţinute din muncă şi, cu atât mai puţin, procentul ori suma în care au fost acordate şi care ar putea fi valorificate în calculul pensiei.

Nu prezintă relevanţă nici faptul că în adeverinţa nr. 1678/27.11.2012 angajatorul a făcut menţiune despre natura veniturilor, respectiv acord, atâta timp cât art.4 din Legea nr.2/1983 permitea ca pe lângă retribuţia tarifară, salariatul să beneficieze ca parte variabilă a retribuţiei, de venituri suplimentare, pe calea adaosului de acord, a participării la beneficii, premiilor şi a altor stimulente, sporurilor, indemnizaţiilor şi compensaţiilor prevăzute de lege.

Din aceste reglementări rezultă că fostul salariat retribuit în baza Legii nr. 57/1974 putea obţine venituri suplimentare, dovada realizării lor în vederea valorificării la calcularea drepturilor de pensie putând fi făcută în condiţiile legii. Însă, pentru a se putea constata caracterul de venituri suplimentare faţă de cele valorificate deja de casa de pensii la determinarea punctajului mediu anual, apelanta reclamantă avea obligaţia dovedirii acestui aspect, conform dispoziţiilor art. 249 Cod procedură civilă.

Simpla menţiune a angajatorului în cuprinsul adeverinţei  nr. 1678/27.11.2012 că a obţinut acord, fără a fi menţionat caracterul suplimentar faţă de retribuţia tarifară de încadrare/salariu de bază nu este suficientă prin ea însăşi pentru a conduce la concluzia valorificării lor.

Adeverinţa în cauză nu evidenţiază „venitul brut" sau „câştigul brut" realizat de reclamantă prin adăugarea sumelor în acord pentru a se putea verifica dacă aceste sume reprezintă un adaos efectiv la salariul de încadrare cu includerea lor în câştigul brut realizat, pentru care angajatorul să fi versat la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuţie de 15% asupra câştigului brut realizat conform art.1 din Decretul nr.389/1972.

Totodată adeverinţa în cauză nu menţionează nici temeiul legal al acordării venitului şi faptul că s-a achitat contribuţia de asigurări sociale la sistemul public de pensii pentru sumele în cauză care să justifice valorificarea lor în conformitate cu principiul contributivităţii.

În ceea ce priveşte valorificarea sporul pentru condiţii grele in cuantum de 12 % pentru perioada 01.04.2001 -01.06.2002 şi sporul pentru vechime in munca in cuantum de 25 % pentru perioada 01.04.2001 -01.02.2008 atestat de adeverinţa nr. 328/11.02.2009, instanţa de fond a respins cererea pe considerentul că nu s-a făcut menţiunea plăţii contribuţiilor de asigurări sociale.

Acest argument nu poate fi reţinut ca pertinent, adeverinţa nr. 328/11.02.2009 emisă de Faberrom SA cuprinde menţiunea achitării contribuţiilor de asigurări sociale, astfel, că din acest punct de vedere nu există nici un impediment legal la valorificarea ei.

Considerentele pentru care instanţa de apel constată că nu se impune obligarea intimatei la valorificarea sporurilor de vechime şi condiţii grele sunt legate de noile reglementări impuse atât de Legea nr. 19/2000 cât şi de Legea nr. 263/2010, în ceea ce priveşte veniturile ce constituie baza de calcul a contribuţiei.

Prin intrarea în vigoare a Legii nr.19/2001 la data de 01.04.2001, punctajul se calculează conform art.78, respectiv prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile şi adaosurile, sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuţiei individuale de asigurări sociale.

Angajatorii aveau obligaţia de a depune în fiecare lună, în termenul stabilit de CNPAS, declaraţia privind evidenţa nominală a asiguraţilor şi a obligaţiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat, potrivit art.6 din Legea nr.19/2000.

Obligaţia de a întocmi şi depune declaraţia nominală de asigurare a fost menţinută în sarcina angajatorilor şi de dispoziţiile art.7 alin.1 din Legea nr.263/2010.

Art.7 alin.2 din Legea nr.263/2010 impune angajatorilor obligaţia de a întocmi şi depune o declaraţie nominală de asigurare rectificativă în situaţia în care se constată erori în cuprinsul declaraţiilor nominale de asigurare, indiferent de caza producerii acestora, şi/sau modificări ale datelor pe baza cărora se stabilesc stagiul de cotizare şi punctajul mediu anual ale asiguratului.

Potrivit dispoziţiilor art. 10 alin.1 din Legea nr. 263/2010, pentru perioadele de după 31 martie 2001, declaraţia nominală de asigurare prevăzută la art. 7 alin. (1) şi (2) constituie documentul pe baza căruia se stabileşte stagiul de cotizare în sistemul public de pensii şi punctajul mediu anual pentru asiguraţii sistemului public de pensii, cu excepţia persoanelor prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. I lit. c).

Prin dispoziţiile art. 166 din Legea nr. 263/2010, la determinarea punctajelor lunare, pentru perioada cuprinsă între 1 aprilie 2001 şi data intrării în vigoare a prezentei legi, se utilizează venitul brut lunar realizat care a constituit, conform legii, baza de calcul a contribuţiei individuale de asigurări sociale, aşa cum acesta a fost înscris în declaraţia privind evidenţa nominală a asiguraţilor şi a obligaţiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat sau, după caz, în declaraţia de asigurare sau în contractul de asigurare socială.

În raport de textele legale enunţate, intimata nu poate fi obligată să ia în considerare la recalcularea drepturilor de pensie cuvenite acesteia sporurile obţinute de salariat ulterior datei de 01 aprilie 2001, chiar dacă fostul angajator a atestat faptul că a achitat contribuţiile de asigurări sociale, de vreme ce sumele care se valorifică după această dată în calculul punctajului mediu anual şi constituie baza de calcul a contribuţiilor de asigurări sociale, se dovedesc, ca şi stagii de cotizare, exclusiv prin evidenţa nominală a asiguraţilor şi obligaţiile de plată depuse de angajator sub forma unor declaraţii. Cu alte cuvinte, intimata este obligată să aibă în vedere la stabilirea drepturilor de pensie baza de calcul a contribuţiei individuale de asigurări sociale în funcţie de venitul realizat şi declarat  de angajator, pentru care s-au achitat contribuţii, fără a se mai realiza distincţia între salariile de încadrare, sporurile obţinute sau venituri suplimentare obţinute de salariat.

Pentru perioadele ulteriore datei intrării în vigoare a Legii nr.19/2000, singurele venituri care pot constitui baza de calcul la stabilirea drepturilor de pensie sunt cele pentru care s-au reţinut şi plătit contribuţiile la asigurările sociale, sumele contributive fiind evidenţiate în declaraţiile nominale depuse de angajatori la Casa de pensii, care stau la baza întocmirii adeverinţei de certificare de stagiu.

Prin aceasta nu se încalcă principiului contributivităţii, instituit prin dispoziţiile art.2 lit.e din Legea nr.19/2000 şi reluat prin dispoziţiile art.2 lit.c din Legea nr.263/2010, ci se ţine seama de faptul că, după data de 01.04.2001, veniturile înregistrate în cartea de muncă sau atestate de adeverinţele eliberate de angajator pot fi diferite de veniturile asigurate, în funcţie de care vor fi calculate drepturile de asigurări sociale.

Acesta este şi motivul pentru care expertul nu a putut identifica dacă sporurile în litigiu au fost sau nu valorificate, astfel că în mod corect instanţa de fond a revenit asupra probei cu expertiză contabilă, cauza necesitând a fi lămurită numai sub aspectul aplicării prevederilor legale, nefiind necesare informaţii de specialitate din partea unui expert contabil.

Pentru considerentele arătate, Curtea, în baza art.480 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge apelul ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare