Recalculare pensie. Obligatia de a face

Sentinţă civilă **** din 13.01.2020


Cod ECLI ECLI:

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BUCUREŞTI

SECŢIA A-VIII-A CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DOSAR NR. **

SENTINŢA CIVILĂ NR.

ŞEDINŢA PUBLICĂ DE LA

COMPLETUL COMPUS DIN:

PREŞEDINTE :

ASISTENT JUDICIAR 

ASISTENT JUDICIAR

GREFIER

 

Pe rol soluţionarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul , în contradictoriu cu pârâta , având ca obiect „ recalculare pensie ”.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică, la prima strigare a cauzei, nu se prezintă părţile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă conform art. 121 alin. 2 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanţelor Judecătoreşti prin care învederează instanţei obiectul cauzei, părţile, după care,

La data de 11.12.2019, prin serviciul registratură al instanței, pârâta depune la dosarul cauzei înscrisuri din dosarul de pensie.

Tribunalul dispune lăsarea cauzei la ordine.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică, la a doua strigare a cauzei, nu se prezintă părţile.

Tribunalul, în temeiul art. 255 - 258 NCPC, încuviinţează pentru ambele părţi proba cu înscrisuri, iar în temeiul art.394 NCPC, constatând lămurite  toate împrejurările de fapt şi de drept ale cauzei, închide dezbaterile şi reţine cauza în pronunţare.

TRIBUNALUL,

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 23.10.2019 sub nr.** reclamantul ** a solicitat în contradictoriu cu pârâta ** obligarea acesteia la revizuirea pensiei cu valorificarea perioadei 2001-2003 ca fiind lucrata in condiții deosebite in procent de 100%, acordarea punctajelor suplimentare cuvenite si plata diferențelor dintre pensia cuvenita si pensia încasata in principal începând cu data de 02.09.2013 iar in subsidiar, începând cu data de 01.07.2017, data la care a formulat cerere la casa de pensii, şi actualizarea acestor sume cu indicele de inflație la data plații.

În motivarea cererii se arată următoarele:

La data de 26.06.2017 sub nr. 122971 a solicitat valorificarea perioadei 2001-2003 ca stagiu realizat in condiții deosebite, cerere la care a revenit la data de 01.08.2018.

Pârâta nu a emis o decizie de pensie in urma solicitărilor sale ci doar a formulat un răspuns administrativ la data de 30.05.2019.

Beneficiază de pensie pentru limita de vârstă începând cu data de 02.09.2013 in baza deciziei nr. 203217/12.09.2013.

Potrivit mențiunilor din buletinul de calcul aferent deciziei de pensionare, a desfăşurat activitate atât in grupa I si II de munca, care i-a fost valorificată ca atare.

Prin adeverința de stagiu CAS nr.75819/02.08.2013 eliberata de ** -  se atestă faptul că în perioada 01.04.2001 - 01.09.2003 a lucrat în condiții deosebite de muncă, pentru care s-au reţinut cotele CAS aferente.

Au mai fost invocate prevederile art.3 şi 10 din Legea nr.263/2010

Pârâta, în mod nelegal, cu încălcarea principiului consacrat de art.2 lit.c din Legea 263/2010, a procedat la stabilirea drepturilor de pensie fără a valorifica stagiul realizat în grupa superioară de muncă , fiind prejudiciat astfel la cuantumul pensiei şi prin neacordarea punctajului pentru condiţii de muncă conform art.100 din lege.

In ceea ce priveşte solicitarea paratei de a certifica perioada prin depunerea unui aviz de către angajator la ITM o consideră neîntemeiată, atâta timp cat acest aviz era necesar in vederea încadrării si nu după ce s-au reținut şi plătit cotele de CAS corespunzătoare condițiilor speciale. La determinarea punctajului mediu anual a fost avut in vedere acest venit, pârâta însă nu i-a acordat punctajele suplimentare.

Totodată, conform dispoziţiilor art.19 din Legea nr.19/2000 avizul ITM era necesar pentru încadrarea locurilor de munca de către angajator.

In drept au fost invocate dispoziţiile Legii nr.263/2010 şi ale Legii nr.19/2000.

În susţinere au fost depuse în copie conformă cu originalul decizia nr.203217/12.09.2013 de stabilire a drepturilor de pensie pentru limită de vârstă şi anexa, răspunsurile administrative la cererile formulate, adeverinţa nr.2447/09.10.2015 emisă de **, adeverinţa de stagiu CAS nr.75819/02.08.2019.

În apărare, pârâta nu a formulat întâmpinare dar a depus acte din dosarul de pensionare al reclamantului.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

Faţă de actele şi lucrările dosarului, Tribunalul reţine următoarele:

Prin decizia nr.** (fila 6)  i-au fost stabilite reclamantului drepturile de pensie pentru limită de vârstă începând cu data de 02.09.2013. În anexa deciziei (fila 7) s-au reţinut următoarele stagii de cotizare realizate: condiţii normale de muncă 13 ani, 3 luni şi 9 zile, în grupa I de muncă un stagiu de 6 ani, 10 luni şi 22 zile, în grupa a II a 21 ani, 2 luni şi 26 zile, stagiu aferent grupe/condiţii de muncă 8 ani şi 6 luni, perioade asimilate 1 an, 5 luni şi 9 zile. În condiţii deosebite de muncă nu a fost reţinut stagiu realizat.

Prin adresele nr.** şi nr.** (filele 8-9) pârâta a comunicat reclamantului faptul că perioada 2001-2003 nu a fost valorificată ca fiind lucrată în condiţii deosebite întrucât nu este certificată în acest sens de adeverinţa de stagiu şi nici nu a fost depus avizul ITM pentru încadrare în condiţii deosebite.

La dosarul cauzei au fost depuse mai multe adeverinţe de stagiu emise pe numele reclamantului la date diferite (filele 11-14, 24-27 şi 37-49), toate menţionând faptul că în perioada 01.04.2001-01.09.2003 acesta a desfăşurat activitate încadrată în condiţii deosebite.

Deşi aceste adeverinţe sunt emise de către pârâtă aceasta nu a valorificat întocmai menţiunile din acestea.

Cum drepturile de pensie ale reclamantului au fost stabilite începând cu data de 02.09.2013 instanţa va analiza solicitările reclamantului în prisma prevederilor Legii nr.263/2010 în ceea ce priveşte stabilirea drepturilor de pensie.

Astfel, conform art.166 din Legea nr.263/2010 „La determinarea punctajelor lunare, pentru perioada cuprinsă între 1 aprilie 2001 şi data intrării în vigoare a prezentei legi, se utilizează venitul brut lunar realizat care a constituit, conform legii, baza de calcul a contribuţiei individuale de asigurări sociale, aşa cum acesta a fost înscris în declaraţia privind evidenţa nominală a asiguraţilor şi a obligaţiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat sau, după caz, în declaraţia de asigurare sau în contractul de asigurare socială.

Iar, potrivit art.10 alin.1 din aceleaşi act normativ, „Pentru perioadele de după 31 martie 2001, informaţiile preluate din declaraţia nominală de asigurare prevăzută la art.7 alin. (1) şi (2), precum şi din declaraţia privind evidenţa nominală a asiguraţilor şi a obligaţiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat, prevăzută de Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, constituie elementele pe baza cărora se stabileşte stagiul de cotizare în sistemul public de pensii şi punctajul anual pentru asiguraţii sistemului public de pensii.

Rezultă astfel, că perioadele de stagiu realizate de asiguraţi începând cu data de 01.04.2001 se au în vedere la calculul drepturilor de pensie aşa cum sunt menţionate în adeverinţele de stagiu emise de **. Astfel, dovada vechimii în muncă în condiţii deosebite de muncă realizată ulterior datei de 1 aprilie 2001 făcându-se prin adeverinţele de stagiu emise de Casa Locală de pensii .

În anexa deciziei de stabilire a drepturilor de pensie nu a fost utilizată nicio perioadă ca fiind lucrată în condiţii deosebite, pârâta răspunzându-i reclamantului prin două adrese că perioada 01.04.2001-01.09.2003 nu a fost valorificată ca fiind lucrată în condiţii deosebite întrucât nu a fost certificată în adeverinţele de stagiu.

În ceea ce priveşte încadrarea în condiţii deosebite instanţa se va raporta la prevederile Legii nr.19/2000 în vigoare la acea dată.

Potrivit art.19 alin.4 din Legea nr.19/2000 „Locurile de muncă în condiţii deosebite se stabilesc prin contractul colectiv de muncă sau, în cazul în care nu se încheie contracte colective de muncă, prin decizia organului de conducere legal constituit, cu respectarea criteriilor şi metodologiei de încadrare prevăzute la alin. (2).

Aceste documente au fost întocmite pe baza declaraţiei nominale de asigurare, transmisă de angajator casei de pensii, care reprezintă declaraţia fiscală pe baza căreia se realizează declararea veniturilor care reprezintă baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale în cazul persoanelor care realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor, şi constituie documentul pe baza căruia se stabileşte stagiul de cotizare şi punctajul lunar, anual şi mediu anual.

Art.103 alin.2 din legea nr.263/2010 prevede că cererea de pensionare, împreună cu actele care dovedesc îndeplinirea condiţiilor prevăzute de prezenta lege se depun începând cu data împlinirii acestor condiţii la casa teritorială de pensii în raza căreia se află domiciliul asiguratului care, în conformitate cu art.24 lit.e din HG nr.13/2004, stabilesc cuantumul drepturilor de asigurări sociale individuale şi efectuează plata acestora, potrivit legii.

Totodată, având în vedere că în adeverinţa de stagiu de cotizare eliberată de casa de pensii, perioada 2001-2003 a fost reţinută ca fiind lucrată în condiţii deosebite şi contribuţia de asigurări socială aferentă veniturilor obţinute pentru această încadrare a fost achitată în mod corespunzător de către unitatea angajatoare

În consecinţă, instanţa apreciază că, în lipsa unei dispoziţii legale, prin care pârâta să fie abilitată să cenzureze conţinutul actelor care sunt depuse în vederea stabilirii pensiei, aceasta are obligaţia de a reţine starea de fapt atestată.

Faţă de aceste considerente, precum şi faţă de faptul că aceste perioade au fost valorificate ca fiind lucrate în condiţii normale, Tribunalul va obliga pârâta să revizuiască drepturile de pensie ale reclamantului cu valorificarea perioadei 01.04.2001-01.08.2003 ca fiind lucrată în condiţii deosebite în procent de 100%.

De asemenea, potrivit art.18 din Legea nr.263/2010, în vigoare la data pensionării reclamantului, „Pentru perioadele ulterioare datei de 1 aprilie 2001 care reprezintă, conform legii, stagiu de cotizare realizat în condiţii deosebite … se acordă perioade suplimentare la vechimea în muncă, care constituie stagii de cotizare în condiţii normale.” Astfel, se acordă 3 luni pentru fiecare an lucrat în de condiţii deosebite de muncă.

Art.60 din acelaşi act normativ, stabileşte faptul că fracţiunea de an de stagiu de cotizare realizată în grupa I şi/sau condiţii speciale de muncă, pentru care nu se acordă reducerea vârstei standard de pensionare conform prevederilor art. 55 alin.1 lit. b, poate fi cumulată cu perioadele de stagiu de cotizare realizate în condiţii deosebite de muncă în vederea reducerii vârstei standard de pensionare conform prevederilor art.55 alin.1 lit. a. Reducerile vârstelor standard de pensionare prevăzute la art. 55, precum şi cele prevăzute de alte acte normative pot fi cumulate fără ca reducerea totală să fie mai mare de 13 ani. Vârstele de pensionare reduse în condiţiile alin.2 nu pot fi mai mici de 50 de ani pentru femei şi de 52 de ani pentru bărbaţi.

Reclamantul beneficiază astfel şi de stagiu suplimentar pentru perioada lucrată în condiţii deosebite.

În ceea ce priveşte solicitarea reclamantului de acordare a punctajelor suplimentare instanţa reţine faptul că potrivit art.100 lit.a din Legea nr.263/2010 „Persoanele care au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în grupele I şi a II-a de muncă, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, cele care au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în condiţii deosebite sau condiţii speciale, potrivit legii, beneficiază de majorarea punctajelor lunare realizate în perioadele respective cu 25% pentru perioadele în care au desfăşurat activităţi în locuri încadrate în grupa a II-a de muncă, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, sau în locuri de muncă încadrate în condiţii deosebite, potrivit legii.”

În atare condiţii, instanţa va admite şi acest capăt de cerere şi ca urmare va obliga pârâta la acordarea punctajelor suplimentare corespunzătoare pentru perioada 01.04.2001-01.09.2003 ca fiind lucrată în condiţii deosebite în procent de 100%.

Întrucât dreptul beneficiarului prestaţiei de asigurări sociale este de a încasa pensia în cuantumul legal cuvenit, corelativ obligaţiei pârâtei de a face plata acestui drept, rezultă că prin respingerea cererii de înscriere la pensie şi prin neplata drepturilor de pensie, în patrimoniul reclamantului s-a înregistrat un prejudiciu, astfel că instanţa va obliga pârâta la plata către reclamant a drepturilor de pensie astfel rezultate începând cu data de 02.09.2013.

În ceea ce priveşte solicitarea reclamantului de actualizare a diferenţelor cu indicele de inflaţie, instanţa reţine că actualizarea cu indicele inflaţie are ca finalitate păstrarea valorii reale a sumei de bani, motiv pentru care Tribunalul va dispune ca diferenţele la care a fost obligată pârâta prin prezenta hotărâre să fie actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Admite cererea formulată de reclamantul ** - CNP , domiciliat în **, str. , nr., sector, în contradictoriu cu pârâta **, cu sediul în ,  nr., sector.

Obligă pârâta să revizuiască drepturile de pensie ale reclamantului cu valorificarea perioadei 01.04.2001-01.08.2003 ca fiind lucrată în condiţii deosebite în procent de 100%.

Obligă pârâta să acorde punctajele suplimentare corespunzătoare şi să plătească reclamantului diferenţele de drepturi de pensie astfel rezultate începând cu data de 02.09.2013, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea se va depune la Tribunalul Bucureşti - SECŢIA a VIII a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.

Pronunţată azi, , în şedinţă publică.

Preşedinte, Asistent judiciar, Asistent judiciar,

Grefier,

Red. /Tehn EMC. / Com.  ___exemplare ___/___2020