Pensie de invaliditate gr.II şi gr.III. Decizie de debit

Sentinţă civilă 579 din 25.06.2010


Prin sentinţa civilă nr. 579 din 25 iunie 2009  pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia civilă-complet specializat în soluţionarea litigiilor de muncă şi asigurări sociale - a fost admisă contestaţia formulată de contestatorul I. I în contradictoriu cu intimata C. J. P. SIBIU având ca obiect anularea Deciziei de debit nr.7007/25.02.2009 emisă de intimată.

În susţinerea contestaţiei, contestatorul arată că este beneficiarul unei pensii de invaliditate  şi în anul şcolar 2006-2007 a lucrat 3,2 ore pe zi iar în anul şcolar 2007/2008 a lucrat 3,8 ore pe zi. Contestatorul arată că nu ştia că nu i se permite cumul pensiei cu salariul.

Prin întâmpinarea formulată de intimată se solicită respingerea contestaţiei.

În susţinerea apărării, intimata arată că începând cu data de 01.11.2006 contestatorul beneficiază de pensie de invaliditate gr.III. Verificând actele de la dosar, intimata constată că la stabilirea cuantumului debitului datorat de contestator a reieşit faptul că acesta nu a desfăşurat activitate pe lunile iunie, iulie, august 2007 iar cuantumul pensiei aferente lunii noiembrie 2006 a fost de 308 lei conform deciziei de trecere de la gr.II de invaliditate la gr.III de invaliditate. În acest context, intimata arată că debitul nu este în valoare de 10 666 lei ci de 9 054 lei pentru perioadele 01.09.2006-31.05.2007 şi 01.09.2007-31.08.2008, drept pentru care a fost emisă o nouă decizie la data de 25.02.2009.

Intimata arată că, potrivit art.94 din Legea nr.19/2000 pot cumula pensia cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională indiferent de veniturile respective numai pensionarii de gr.III deci pensionarii de gr.II nu pot cumula pensia cu alte venituri. Intimata arată că invaliditatea de gr.II este caracterizată prin pierderea totală a capacităţii de muncă spre deosebire de invaliditatea de gr.III care este caracterizată prin pierderea a cel puţin jumătate din capacitatea de muncă, invalidul putând presta o activitate profesională cu program de lucru redus la jumătate.

Intimata arată că în perioada 01.09.2006-31.10.2006 contestatorul nu putea să cumuleze pensia cu veniturile realizate din activitate profesională fiind pensionat de invaliditate gr.II iar pentru perioada 01.11.2006-31.05.2007, 01.09.2007-31.08.2008, contestatorul avea dreptul să desfăşoare activitate cu program redus în condiţiile reducerii la jumătate a capacităţii de muncă.

Din actele şi lucrările dosarului instanţa de judecată a reţinut următoarele:

Contestatorul  este beneficiatul unei pensii de invaliditate de gr.II începând cu data de 01.02.2002, iar începând cu data de 01.11.2006, a unei pensii de invaliditate de gr.III .

Contestatorul, în baza deciziei nr.4000 din data de 20 octombrie 2006 emisă de Cabinetul de expertiză medicală, a fost încadrat în gr.III de invaliditate, termenul de revizuire fiind stabilit pentru data de 16 octombrie 2007, drept pentru care s-a emis decizia de pensionare pentru invaliditate de gr.III depusă la dosarul cauzei.

Intimata a emis Decizia de debit nr.7007/25.02.2009 prin care s-a constatat că, contestatorul a cumulat pensia cu salariul nesocotind astfel prevederile art.54, lit. c din Legea nr.19/2000, iar pentru suma încasată cu titlu de pensie pe perioada 01.09.2006-30.09.2008 s-a calculat un debit în cuantum de 10 666 lei.

La dosarul cauzei s-a depus de către intimată Adeverinţa privind datele necesare determinării stagiului de cotizare şi a punctajului mediu în vederea stabilirii pensiei pentru asiguratul I. I. din conţinutul căreia instanţa de judecată reţine că contestatorul a desfăşurat activitate profesională în perioada 01.09.2006-30.09.2008.

Din probatoriul administrat în cauză, instanţa de judecată a constatat următoarele:

În perioada 01.09.-31.10.2006, contestatorul a fost beneficiarul pensiei de invaliditate de gr.II  care s-a schimbat în gr.III prin decizia depusă la fila 4 din dosarul cauzei, astfel încât în baza acestui act medical s-a emis o nouă decizie de pensionare de invaliditate de gr.III, drepturile fiind acordate cu data de 01.11.2006 potrivit art.62,alin.3 din Legea nr.19/2000 care stabileşte că „dreptul la pensie de invaliditate se modifică sau încetează începând cu luna următoare celei în care s-a emis decizia de revizuire medicală”. Aşadar, pe această perioadă contestatorul nu putea să cumuleze în virtutea prevederilor art.94, alin.1 din Legea nr.19/2000 pensia de invaliditate gr.II cu veniturile obţinute dintr-o activitate profesională, şi ca atare debitul stabilit prin decizie trebuie recalculat pentru această perioadă.

În ceea ce priveşte susţinerea intimatei referitoare la posibilitatea contestatorului de a cumula pensia de invaliditate de gr.III cu veniturile profesionale realizate doar într-un program de lucru de o jumătate de normă, instanţa constată că prevederea legală cuprinsă în art.94, alin.1lit.d din lege “pensionarii de invaliditate de gradul III” nu poate fi interpretată ca referindu-se la un program de lucru redus la jumătate pe considerentul că pensia de invaliditate de gr.III potrivit art.54, lit. c din lege se caracterizează prin pierderea a cel puţin jumătate din capacitatea de muncă, invalidul putând să presteze o activitate profesională în program normal de lucru, deoarece potrivit adagiului unde legea nu distinge, nici interpretul nu poate distinge, nu poate fi retrâns dreptul la muncă al contestatorul doar pe o interpretare a unei prevederi legale.Aşa fiind, prevederea legală nu face referire la durata programului de muncă ci din economia textului rezultă în mod evident că legiuitorul s-a referit doar la pensionarii de gr.III. Dacă legiuitorul ar fi dorit să impună vreo restricţie atunci ar fi statuat asupra ei aşa cum de altfel a făcut de mai multe ori în cuprinsul legii când s-a referitde ex. la pensia anticipată.

Deasemenea, în subsidiar, dacă am împărtăşi opinia intimatei potrivit căreia contestatorul putea să cumuleze pensia de invaliditate de gr.III  cu venituri obţinute dintr-o activitate profesională realizată într-un program redus la jumătate, se poate constata că acesta a desfăşurat activitate sub durata de 4 ore/zi, astfel că şi din acest punct de vedere, calculul debitului pe perioada în care acesta a cumulat pensia de invaliditate gr.II cu activitate didactică nu este întemeiat. Instanţa de judecată a constatat că în mod eronat s-au luat în considerare la calcul cuantumului debitului veniturile realizate de contestator pe lunile iunie, iulie, august 2007 deşi acesta nu a prestat activitate,  iar cuantumul pensiei aferente lunii noiembrie 2006 a fost de 308 lei conform deciziei de trecere de la gr.II de invaliditate la gr.III de invaliditate, elemente de natură a afecta caracterul de certitudine al prejudiciului, ceea ce a determinat intimata la emiterea unei noi decizii de debit.

Faţă de aceste considerente, instanţa de judecată a considerat că decizia emisă de intimată cuprinde un debit ce nu corespunde realităţii şi pornind de la trăsăturile prejudiciului ca şi condiţie pentru antrenarea răspunderii patrimoniale, acesta trebuie să fie real, cert,direct,să nu fi fost reparat, instanţa constată că prejudiciul regăsit în debitul stabilit de intimată nu întruneşte calitatea certitudinii, a admis contestaţia şi pe cale de consecinţă a anulat decizia de debit nr.7077/25.02.2009 emisă de intimată.