Pensii publice. Venituri luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual.

Principalul element obiectiv apt să conducă la o justă şi legală stabilire şi reactualizare a pensiilor provenind din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat îl reprezintă contribuţiile de asigurări sociale plătite, astfel că la stabilirea şi reactualizarea drepturilor de pensie trebuie luate în calcul toate sporurile şi alte venituri de natură salarială pentru care angajatorul/angajatul a plătit contribuţia pentru asigurările sociale de stat.

În speţă, apelanta a susţinut că activitatea desfăşurată de intimată în funcţia de subinginer nu presupune existenţa condiţiilor deosebite la locul de muncă, de natura celor indicate în temeiul legal. Cu toate acestea, apelanta nu a relevat nimic concret cu privire la pretinsa neconcordanţă sesizată între activitatea reclamantei şi temeiul încadrării în grupa a II-a de muncă, după cum nici nu a dovedit existenţa unei astfel de neconcordanţe, deşi sarcina probei îi revenea potrivit art. 249 C. proc. civ., în calitate de parte care contestă dovada făcută de cealaltă parte. Astfel, combaterea unei probe produse de partea adversă reprezintă din partea apelantei pârâte o afirmaţie, pe care era ţinută să o dovedească, potrivit art. 249 C. proc. civ. Apelanta nu a dovedit că angajatorul intimatei, încadrând activitatea acesteia în grupa a II-a de muncă, ar fi acţionat în afara cadrului legal indicat în adeverinţă.

Prin urmare, pentru perioada lucrată în grupa a II-a de muncă potrivit adeverinţei menţionate şi contestată de apelantă prin cererea de apel, reclamanta este îndreptăţită să beneficieze de prevederile legale referitoare la grupa a II-a de muncă.

Art. 165 alin. 2 din Legea nr. 263/2010

Decizia Înaltei Cur?i de Casaţie şi Justiţie nr. 6/2019

Decizia Înaltei Cur?i de Casaţie şi Justiţie nr. 57/2019

Deliberând asupra apelului formulat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Constanţa, constată următoarele:

I. Sentinţa apelată:

1. Prin sentinţa civilă nr. 1144/24.03.2021, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă, a admis în parte cererea formulată la 28.02.2020 şi ulterior completată de reclamanta [...] în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Constanţa, a anulat decizia nr. 371830/12.02.2020 privind recalcularea pensiei şi a obligat pârâta să emită o nouă decizie privind recalcularea pensiei cu valorificarea salariilor brute înscrise în adeverinţa nr. 238/04.12.2018 emisă de [...] începând cu data de 01.01.2020; să emită o decizie începând cu data de 03.03.2017, cu valorificarea grupei a II-a de muncă în procent de 70% pentru perioada 22.03.1985 – 15.06.1993, a sporului de condiţii grele în procent de 5% pentru perioada 01.04.1990 - 15.06.1993 şi a beneficiului în sumă fixă de 160 lei pentru perioada 01.03.1985 – 31.03.1989, respectiv, 140 lei, pentru perioada 01.04.1989 – 30.06.1989, conform adeverinţei nr. 79/29.03.2012 emise de [...]; să plătească reclamantei suma de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu de avocat).

2. În motivarea sentinţei, Tribunalul a reţinut următoarele:

Prin cererea înregistrată la Casa Judeţeană de Pensii Constanţa sub nr. 71374/16.12.2019 reclamanta a solicitat recalcularea pensiei pe baza adeverinţei nr.  238/04.12.2018 eliberată de [...].

Prin decizia nr. 371830/12.02.2020 Casa Judeţeană de Pensii Constanţa a respins  cererea de recalculare, cu motivarea că acestea nu sunt prevăzute în Anexa nr.15 din HG nr.257/2011.

Împotriva deciziei nr. 371830/12.02.2020, în baza art.139 alin.3 din Legea nr.127/2019, reclamanta a formulat prezenta contestaţie.

La data de 03.03.2020, reclamanta s-a adresat Casei Jude?ene de Pensii Constanţa cu o cerere de revizuire în conformitate cu disp. art. 107 din Legea nr. 263/2010.

În urma depunerii cererii de revizuire, reclamanta a primit un răspuns la petiţia/cererea formulată, prin adresa nr. 16740/P1067/26.05.2020 emisă de Casa Jude?eană de Pensii Constan?a, prin care i se comunică că perioada 22.03.1985 – 15.06.1993 în care reclamanta a deţinut funcţia de economist nu s-a valorificat în condiţiile grupei a II-a de muncă, întrucât nu rezultă că au fost desfăşurate activităţi de natura celor indicate în temeiul legal invocat. Totodată, sporul pentru condiţii grele de muncă înscris în adeverinţa nr. 79/29.03.2012 eliberată de [...] Constanţa nu a fost fructificat, întrucât temeiul legal invocat este incorect.

Astfel, legiuitorul a creat posibilitatea înlăturării prejudicierii asigura?ilor prin instituirea  procedurii revizuirii pensiei, procedură urmată ?i de reclamant.

O diferen?ă esenţială dintre procedura contesta?iei ?i procedura revizuirii constă în data de la care drepturile legal cuvenite se acordă, în sensul că în primul caz drepturile se acordă de la data prevăzută în art. 107 alin. (3) ?i (5) din Legea nr. 263/2010, în timp ce în cazul revizuirii, drepturile se acordă în cadrul termenului general de prescrip?ie, calculat de la data constatării diferen?elor, iar nu de la data ini?ială la care au fost stabilite.

Prin urmare, procedura revizuirii drepturilor de pensie la cererea beneficiarului acestora nu poate fi asimilată cu cea a contestaţiei îndreptate împotriva deciziei de pensionare, chiar dacă, în esenţă, în cadrul ambelor proceduri se urmăreşte o verificare a elementelor care influenţează punctajul mediu anual pe baza înscrisurilor existente la dosarul administrativ la momentul emiterii deciziei.

Concluzionând, asiguratul beneficiar are posibilitatea să solicite revizuirea pensiei ulterior stabilirii ?i/sau plă?ii pensiei, când constată că există o diferen?ă între drepturile de pensie stabilite ?i /sau plătite ?i cele care consideră că i s-ar fi cuvenit în mod legal.

În spe?ă, reclamanta s-a adresat cu cerere de revizuire, a?a cum rezultă din prevederile art.107 alin.(1) din Legea nr.263/2010, arătând că pârâta nu i-a fructificat perioada 22.03.1985 – 15.06.1993 lucrată în grupa II de muncă în procent de 70% şi sporul de condiţii grele şi beneficiu în sumă fixă, conform adeverinţei nr.79/29.03.2012 eliberată de [...] Constanţa.

Potrivit dispoziţiilor art.165 din Legea nr.263/2010 : „(1) La determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă, astfel: a) salariile brute, până la data de 1 iulie 1977; b) salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991; c) salariile brute, de la data de 1 ianuarie 1991. (2) La determinarea punctajelor lunare, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere şi sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislaţiei anterioare şi care sunt înscrise în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverinţe eliberate de unităţi, conform legislaţiei în vigoare.

De asemenea, conform dispoziţiilor art.127 alin.(1) din H.G. nr.257/2011 privind normele metodologice de aplicare a Legi nr. 263/2010, sporurile cu caracter permanent se pot valorifica la stabilirea sau recalcularea drepturilor de pensie, potrivit prevederilor art. 165 alin. (2) din Lege.

Procedând la analiza legalităţii şi temeiniciei cererii, instanţa este ţinută a verifica dacă adeverinţele învederate de reclamantă conţin date ce au relevanţă din perspectiva calculării punctajului mediu anual.

Din examinarea înscrisurilor aflate la dosar, rezultă că prin adeverinţa nr. 238/04.12.2018 eliberată de [...], fostul angajator al reclamantei a confirmat salariile brute încasate de aceasta, menţionând în mod expres că unitatea a reţinut şi a virat la bugetul de stat contribuţiile la asigurările sociale.

Potrivit art.107 alin.3 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, pensia poate fi recalculată prin adăugarea veniturilor şi/sau a stagiilor de cotizare, prevăzute de lege, nevalorificate la stabilirea acesteia.

Conform art.96 alin.2 din Legea nr.263/2010, punctajul lunar se calculează prin raportarea câştigului salarial brut/solda brută sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale, la câştigul salarial mediu brut din luna respectivă, comunicat de Institutul Naţional de Statistică.

Potrivit art. 165 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 263/2010, la determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de munca, astfel: a) salariile brute, până la data de 1 iulie 1977; b) salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991; c) salariile brute, de la data de 1 ianuarie 1991. La determinarea punctajelor lunare, pe lângă salariile prevăzute la alin. 1 se au în vedere si sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislaţiei anterioare si care sunt înscrise în carnetul de munca sau sunt dovedite cu adeverinţe eliberate de unităţi, conform legislaţiei în vigoare.

În conformitate cu prevederile art. 2 lit. c) din Legea nr. 263/2010 sistemul public de pensii se organizează şi funcţionează având ca principiu de bază principiul contributivităţii conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuţiilor datorate de persoanele fizice şi juridice participante la sistemul public de pensii, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se în temeiul contribuţiilor sociale plătite. Potrivit art. 19, constituie stagiu de cotizare perioadele de timp pentru care asiguraţii datorează şi/sau plătesc contribuţii de asigurări sociale în sistemul public de pensii.

Prin Decizia în interesul legii nr. 19/2012 s-a stabilit că în interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 2 lit. e) şi art. 164 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi pct. V din Anexa la Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, sporurile şi alte venituri suplimentare realizate anterior datei de 1 aprilie 2001 vor fi luate în considerare la stabilirea şi recalcularea pensiilor din sistemul public dacă au fost incluse în baza de calcul conform legislaţiei anterioare, sunt înregistrate în carnetul de muncă sau în adeverinţele eliberate de unităţi, conform legislaţiei în vigoare, şi pentru acestea s-a plătit contribuţia de asigurări sociale.”

Pentru a dispune în acest sens, instanţa supremă a reţinut că principalul element obiectiv apt să conducă la o justă şi legală stabilire şi reactualizare a pensiilor provenind din fostul sistem de asigurări sociale de stat îl reprezintă contribuţiile de asigurări sociale plătite, astfel că la stabilirea şi reactualizarea drepturilor de pensie trebuie luate în calcul toate sporurile şi alte venituri de natură salarială pentru care angajatorul/angajatul a plătit contribuţia pentru asigurările sociale de stat.

Prin urmare, instanţa supremă a statuat asupra prevalenţei ce trebuie acordată principiului contributivităţii, în detrimentul caracterului de spor permanent al veniturilor pentru care se face dovada achitării contribuţiei de asigurări sociale.

Or, prin adeverinţa nr. 238/04.12.2018 eliberată de [...] au fost menţionate veniturile brute realizate de reclamantă în perioada lucrată în cadrul unităţii, menţionând în mod expres că unitatea a reţinut şi a virat la bugetul de stat contribuţiile la asigurările sociale potrivit legii, la total fond salarii brute.

Instanţa supremă a constatat că în concordanţă cu Decizia nr. 19 din 10 decembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, printre condiţiile necesare ca sporurile şi alte venituri suplimentare realizate anterior datei de 1 aprilie 2001 să poată fi luate în considerare la stabilirea şi recalcularea pensiilor din sistemul public, se regăseşte şi aceea referitoare la includerea acestora în baza de calcul, conform legislaţiei anterioare, limitând o astfel de posibilitate pentru orice sporuri sau venituri suplimentare.

Examinarea distinctă a condiţiei includerii unor venituri în baza de calcul a pensiilor, potrivit legislaţiei anterioare datei de 01.04.2001, presupune să se cunoască elementele care compun veniturile totale a căror valorificare la stabilirea pensiei se solicită. În consecinţă, veniturile totale, brute sau nete, nu se pot valorifica la stabilirea pensiei dacă nu se cunoaşte componenţa lor ori dacă în componenţa lor intră elemente excluse din baza de calcul a pensiilor, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1.04.2001, ori elemente pentru care angajatorul nu a plătit contribuţii de asigurări sociale de stat.

Acest mod de abordare este conform cu decizia Curţii Constituţionale nr. 466/2014, prin care s-a reţinut, valorificându-se jurisprudenţa anterioară, că „verificarea împrejurărilor dacă, potrivit legislaţiei anterioare, s-au încasat sau nu contribuţii la asigurările sociale de stat pentru veniturile excluse de la stabilirea punctajului anual şi dacă aceste venituri au făcut sau nu parte din baza de calcul al pensiilor constituie probleme de fapt şi de aplicare a legii în cazuri concrete individuale, a căror soluţionare intră în competenţa exclusivă a instanţei judecătoreşti.”

În acelaşi sens, prin decizia în interesul legii nr.19/2012 s-a stabilit că „includerea sau neincluderea acestor venituri în baza de calcul şi încasarea sau neîncasarea contribuţiei de asigurări sociale pentru veniturile prevăzute de textele legale care au generat o practică neunitară constituie o problemă de fapt, specifică fiecărui caz.”

Potrivit art.124 alin.(1) din Normele de aplicare a Legii nr.263/2010, aprobate prin HG nr.257/2011, adeverin?ele eliberate de către fo?tii angajatori salaria?ilor trebuie să cuprindă în mod obligatoriu cel pu?in următoarele elemente: a) denumirea angajatorului; b) datele de identificare a persoanei; c) perioada în care s-a lucrat, cu indicarea datei de începere şi de încetare a raportului de muncă; d) menţionarea temeiului legal în baza căruia a avut loc încadrarea; e)funcţia, meseria sau specialitatea exercitată; f) salariul tarifar de încadrare; g) denumirea sporurilor cu caracter permanent, procentul sau suma acordată; h) perioada în care a primit sporul şi temeiul în baza căruia s-a acordat.

Art.125 din acela?i act normative prevede că „Angajatorii sau orice alţi deţinători de arhive sunt direct răspunzători, în condiţiile legii, de legalitatea, exactitatea şi corectitudinea datelor, elementelor şi informaţiilor pe care le înscriu, în baza documentelor deţinute, în adeverinţele pe care le eliberează în vederea stabilirii, recalculării sau revizuirii drepturilor de pensie”.

Principiul contributivităţii impune ca la calculul pensiei să fie luate în considerare toate veniturile pentru care s-a calculat şi s-a plătit contribuţia de asigurări sociale, indiferent dacă acestea au făcut parte sau nu din baza de calcul a pensiilor, atât timp cât dovada încasării lor, a plăţii contribuţiei individuale de asigurări sociale este atestată prin adeverinţă emisă de angajator.

În speţă, angajatorii confirmă în mod expres că au reţinut şi virat CAS întocmai pentru veniturile brute realizate de reclamantă potrivit adeverinţelor în discuţie.

Astfel, statul încasând, în perioada derulării raporturilor de muncă, contribuţiile de asigurări sociale pe care le-a stabilit în sarcina angajatorului, revine acum asiguratului dreptul să îşi primească contraprestaţia corespunzătoare din partea acestuia, pentru a exista un echilibru al raportului juridic dintre părţi.

De asemenea, prin Decizia HP nr.57/2019, s-a reţinut că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat prin Decizia nr.6/2019 că interpretarea dată de instanţa de trimitere în sensul că salariul brut, menţionat de art.165 alin.(1) din Legea nr.263/2010, s-ar referi la echivalentul câştigului brut care cuprinde salariul de încadrare, sporurile şi alte drepturi încasate de salariat potrivit legii, şi nu la salariul tarifar de încadrare care era menţionat în carnetul de muncă, este în dezacord cu dezlegările din Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii nr. 19 din 10 decembrie 2012.

 Astfel dacă s-a făcut proba că aceste venituri s-au plătit solicitantului stabilirii sau recalculării pensiei, trebuie considerat, până la proba contrară, că angajatorul de la momentul respectiv ?i-a respectat ?i obliga?iile de plată a contribu?iilor legale corespunzătoare, în măsura în care, potrivit dispozi?iilor legale în vigoare la momentul respectiv, aceste contribu?ii erau datorate.

În speţă, fiind deci vorba despre venituri pentru care s-a achitat contribuţia legală la bugetul asigurărilor sociale, faţă de considerentele anterior expuse şi cu respectarea caracterului obligatoriu al Deciziilor în interesul legii nr. 19/2011 şi nr. 19/2012, se impune ca la recalcularea drepturilor de pensie ale reclamantei să fie avute în vedere şi sumele  atestate prin adeverinţa nr. 238/04.12.2018 eliberată de [...].

În ceea ce priveşte temeiul juridic al încadrării în grupa a II-a de muncă, potrivit adeverinţei nr.79/29.03.2012 eliberată de [...] Constanţa, acesta este menţionat ca fiind Ord. MMPS nr.50/1990, Art.1 alin.1 din H.G. 456/1990, HG nr.559/1990 art.2, Ordin M.I.CH.P nr.969/1990 lista anexa pct.5, HG 1223/1990.

Potrivit Ord. nr. 50/1990 pct. 6., nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I şi II de muncă se face de către conducerea unităţilor împreună cu sindicatele libere din unităţi, ţinându-se seama de condiţiile deosebite de muncă concrete în care îşi desfăşoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiţii nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).

Conform disp.art.15 din Ordinul nr.50/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităţilor şi categoriilor profesionale cu condiţii deosebite care se încadrează în grupele I şi II de muncă în vederea pensionării dovedirea perioadelor de activitate desfăşurate în locurile de muncă şi activităţile ce se încadrează în grupele I şi II de muncă în vederea pensionării se face pe baza înregistrării acestora în carnetul de muncă conform metodologiei de completare a acestuia stabilite de Ministerul Muncii şi Ocrotirilor Sociale.

În acelaşi sens, potrivit art. 1 din Decretul nr. 92/1976, carnetul de munca este actul oficial prin care se dovedeşte vechimea în munca, vechimea neîntrerupta în munca, vechimea neîntrerupta în aceeaşi unitate, vechimea în  funcţie, meserie sau specialitate, timpul lucrat în locuri de munca cu condiţii deosebite, retribuţia tarifară de încadrare şi alte drepturi ce se includ în aceasta.

Potrivit art. 126 alin. 1 şi 2 din Normele de aplicare a Legii nr. 263/2010, adeverinţele prin care se atestă faptul că în anumite perioade, anterioare datei de 1 aprilie 2001, persoanele şi-au desfăşurat activitatea în locuri de muncă încadrate în grupele I şi/sau a II-a de muncă se întocmesc potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 14, numai pe baza documentelor, verificabile, aflate în evidenţele angajatorilor sau ale deţinătorilor legali de arhive. Angajatorii sau orice alţi deţinători legali de arhive sunt obligaţi să elibereze aceste adeverinţe, în termen de 30 de zile de la data solicitării, fără a percepe taxe sau comisioane.

 Conform art. 125 din acelaşi act normativ, angajatorii sau orice alţi deţinători de arhive sunt direct răspunzători de legalitatea, exactitatea şi corectitudinea datelor, elementelor şi informaţiilor înscrise în adeverinţele pe care le întocmesc şi le eliberează.

Prin urmare, stabilirea condiţiilor şi nominalizarea locurilor de muncă ce sunt încadrabile în grupe de muncă, precum şi nominalizarea persoanelor, revine unităţilor angajatoare.

Odată stabilită situaţia juridică, evidenţierea acesteia se reflectă în carnetul de muncă sau în adeverinţa emisă de unitate, care îmbracă forma prevăzută de lege.

Adeverinţele eliberate de către angajator sunt acte tehnico-administrative care constată diferite situaţii de fapt şi drept care rezultă din evidenţele aparţinând unităţii emitente  şi  ele trebuie să reflecte întocmai aceste evidenţe, persoanele cu atribuţii în eliberarea acestora angajându-şi răspunderea cu privire la realitatea celor atestate.

Deci, stabilirea perioadei de activitate desfăşurate în locurile de muncă şi a activităţilor ce se încadrează în grupa I şi II de muncă în vederea pensionării, se face pe baza înregistrărilor din Carnetul de Muncă, sau pe baza scriptelor şi actelor oficiale existente la angajator, care să ateste o situaţie lipsită de echivoc şi care să privească întregul program de lucru al salariatului, reieşit din fişa postului şi specificul meseriei şi funcţiei în care a fost încadrat la angajare, sau pe parcursul derulării contractului de muncă.

Potrivit  art. 11 alin. (1) din  Decretul 92/1976, datele privind activitatea depusă pe baza unui contract de muncă se înscriu în carnetul de muncă, aşa cum acestea rezultă din contract sau din actele originale eliberate de unităţi pe baza scriptelor pe care le deţin. Aliniatul (2) prevede că, actele pe baza cărora se fac înscrieri în carnet, privind activitatea desfăşurată, vor cuprinde: denumirea unităţii şi perioada în care s-a lucrat, cu indicarea datei de începere şi de încetare a raportului de muncă, precum şi precizarea modului de încadrare - pe durată nedeterminată sau determinată, prin transfer în interesul serviciului sau la cerere -, în toate cazurile cu menţionarea temeiurilor legale pe baza cărora a avut loc încadrarea, modificarea sau încetarea contractului de muncă; de asemenea, în acte se vor menţiona şi funcţia, meseria sau specialitatea exercitată, retribuţia tarifară de încadrare, precum şi alte drepturi ce se includ în aceasta şi, după caz, locurile de muncă cu condiţii deosebite care dau dreptul la încadrarea în grupele I şi II de muncă la pensie.

Adeverinţa  emisă  constituie act oficial prin care se dovedeşte, meseria şi timpul lucrat în grupa  de  muncă.

În adeverinţa nr. 79/29.03.2012 eliberată de [...] se menţionează expres încadrarea în grupa a II-a de muncă în procent de 70%,  din timpul efectiv lucrat cu referire la prevederile Ordinului nr. 50/1990.

Deci, emitentul adeverinţei şi-a asumat întreaga răspundere cu privire la conţinutul şi veridicitatea adeverinţei eliberate, aşa încât nici instanţa şi nici CJP, nu are abilitatea de a cenzura aceste afirmaţii atâta timp cât menţiunile din adeverinţa eliberată nu au fost contestate în conformitate cu procedurile legale, iar conţinutul acestora a fost consemnat cu respectarea menţiunilor  prevăzute  în  HG nr. 257/2011.

Prin urmare încadrarea personalului în condiţii de grupa a II-a de muncă este atributul exclusiv al angajatorului, în conformitate cu dispoziţiile art. 6 din Ord. nr. 50/1990, iar casa de pensii nu are abilitatea legală de a cenzura menţiunile din adeverinţe efectuate de angajator, de a elimina ori ignora înscrierile din acestea, de exactitatea datelor fiind responsabilă unitatea angajatoare.

Mai mult decât atât, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 87/1999 „se constată că dispoziţiile art. 2 alin. 1 din Decretul–lege nr. 68/1990 pentru înlăturarea unor inechităţi in salarizarea personalului sunt neconstituţionale in măsura in care se aplica numai persoanelor de la locurile de munca si activităţile care, potrivit reglementarilor existente pana in anul 1969 si după aceea, erau prevăzute sa fie încadrate in grupele I şi II de muncă, nu şi celor care au fost încadrate in asemenea locuri de muncă sau activităţi anterior datei intrării in vigoare a actului normativ respectiv.”

În speţă, desfăşurarea activităţii în grupa de muncă pe perioada în discuţie a fost probată de reclamantă aşa cum prevăd dispoziţiile legale mai sus enunţate, cu adeverinţa nr.  79/29.03.2012 eliberată de [...].

Prin urmare, reclamanta era îndreptăţită la valorificarea perioadei 22.03.1985 – 15.06.1993 lucrată în grupa a II-a de muncă în procent de 70%.

Totodată, prin adeverinţa nr. 79/29.03.2012 eliberată de [...] se atestă faptul că reclamanta a beneficiat de un spor de condiţii grele în procent de 5% pentru perioada 01.04.1990 - 15.06.1993 şi de un beneficiu în sumă fixă de 160 lei pentru perioada 01.03.1985 – 31.03.1989, respectiv, 140 lei, pentru perioada 01.04.1989 – 30.06.1989.

Urmare a solicitărilor instanţei, prin adresa nr. 435/17.02.2021, ... a precizat că pentru veniturile menţionate în adeverinţa nr. 79/29.03.2012 eliberată de [...], s-a constituit şi s-a virat contribuţia de asigurări sociale.

În considerarea argumentelor de fapt şi de drept expuse, cererea reclamantei a fost admisă în parte.

În temeiul art. 453 alin. 1 NCPC, faţă de admiterea acţiunii şi constatând că pârâta a căzut în pretenţii, instanţa a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1500 lei, constând în contravaloarea onorariului de avocat achitat de reclamantă.

II. Apelul:

3. Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâta Casa Judeţeană de Pensii Constanţa, solicitând schimbarea acesteia în sensul respingerii acţiunii.

4. În motivarea cererii de apel, pârâta a arătat că veniturile menţionate în adeverinţele deduse judecăţii nu constituie sporuri cu caracter permanent conform Anexei nr. 15 a HG nr. 257/2011, iar veniturile brute şi celelalte drepturi litigioase nu pot fi valorificate, potrivit art. 165 din Legea nr. 263/2010. Adeverinţele nu fac dovada că salariile brute obţinute de reclamant ar fi intrat în fondul total de salarii pentru care angajatorul a plătit contribuţii de asigurări sociale. Sporul de condiţii grele nu s-a valorificat întrucât temeiul legal în baza căruia s-a acordat este incorect. Suma primită în baza Decretului nr. 46/1982 nu s-a valorificat întrucât nu constituie spor cu caracter permanent conform Anexei nr. 15 a HG nr. 257/2011. Perioada desfăşurată în grupa superioară de muncă potrivit adeverinţei nr. 79/29.03.2012 nu s-a valorificat întrucât temeiul legal invocat de angajator nu este opozabil funcţiei deţinute de reclamantă, economist, şi nu au fost depuse documente verificabile în susţinere, care să ateste că a lucrat cel puţin 70% din programul de lucru pe şantier, astfel cum prevede HG nr. 1223/1990. Pe calea revizuirii drepturilor de pensie reclamanta tinde indirect la punerea în discuţie a elementelor salariale avute în vedere la stabilirea punctajului mediu anual şi la reformarea unei decizii definitive. Acest lucru ar face ca prezumţia de legalitate de care se bucură deciziile apelantei să devină iluzorie. Totodată, apelanta a solicitat diminuarea onorariului de avocat în baza art. 451 C. proc. civ., întrucât acesta este disproporţionat în raport cu valoarea şi complexitatea cauzei, precum şi cu munca desfăşurată de avocat.

5. Prin întâmpinare, intimata reclamantă a solicitat respingerea apelului ca nefondat şi obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată, arătând că este îndreptăţită la valorificarea sumelor care fac obiectul apelului, potrivit principiului contributivităţii, instanţa pronunţându-se pe baza înscrisurilor depuse la dosar cu referire la certificarea plăţii contribuţiei de asigurări sociale la veniturile brute. Totodată, a invocat decizia preliminară nr. 57/2019. Onorariul de avocat reflectă munca depusă de acesta şi cuantumul lui nu este exagerat.

6. În cadrul judecăţii în apel a fost ataşat dosarul primei instanţe şi nu au fost administrate probe noi.

III. Analiza apelului:

7. În ceea ce prive?te revizuirea pensiei, Curtea reţine că împrejurarea că decizia intimatei nr. 371830/28.10.2016 a rămas definitivă ca urmare a necontestării potrivit art. 149 din Legea nr. 263/2010 nu împiedică pensionara intimată să uzeze de procedura revizuirii pensiei, prevăzută tocmai în considerarea acestei situaţii tipice de art. 107 alin. 1 şi 2 din aceeaşi lege. Or intimata a uzat de acest drept, formulând cererea de revizuire nr. 16740/P1067/3.03.2020, prin care a solicitat valorificarea adeverinţei nr. 79/29.03.2012 eliberată de [...], referitoare la încadrarea în grupa a II-a de muncă în perioada 22.03.1985 – 15.06.1993 şi la sporul pentru condiţii grele şi la beneficiul în sumă fixă, şi, întrucât apelanta nu a soluţionat această cerere prin decizie, a putut exercita dreptul de a obţine examinarea ei în fond de către instanţă, drept pe care prima instanţă l-a recunoscut în mod corect.

8. Potrivit adeverinţei nr. 79/29.03.2012 eliberată de [...], reclamanta [...] a obţinut spor pentru condiţii grele de muncă de 5% în perioada 1.04.1990 – 15.06.1993, respectiv suma fixă lunară de 160 lei în perioada 1.03.1985 – 31.03.1989 şi suma fixă de 140 lei lunar în perioada 1.04.1989 – 30.06.1989. Potrivit adeverinţei nr. 2384.12.2018 eliberată de [...], reclamanta a obţinut venituri salariale brute în perioada 22.03.1985 – 15.06.1993, exprimate în sume lunare totale.

9. Potrivit art. 165 alin. 2 din Legea nr. 263/2010, la determinarea punctajelor lunare, pe lângă salariile prevăzute la alin. 1, se au în vedere şi sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislaţiei anterioare şi care sunt înscrise în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverinţe eliberate de unităţi, conform legislaţiei în vigoare.

10. Prin decizia în interesul legii nr. 19/2012 a Înaltei Cur?i de Casa?ie ?i Justi?ie, obligatorie pentru instanţe potrivit art. 3307 alin. 4 C. proc. civ. vechi (şi art. 517 alin. 4 C. proc. civ. nou), s-a stabilit că principalul element obiectiv apt să conducă la o justă şi legală stabilire şi reactualizare a pensiilor provenind din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat îl reprezintă contribuţiile de asigurări sociale plătite, astfel că la stabilirea şi reactualizarea drepturilor de pensie trebuie luate în calcul toate sporurile şi alte venituri de natură salarială pentru care angajatorul/angajatul a plătit contribuţia pentru asigurările sociale de stat.

11. Cu privire la art. 165 alin. 2 din Legea nr. 263/2010, prin decizia pentru dezlegarea unei chestiuni de drept nr. 6/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că exista o jurisprudenţă neunitară a instanţelor privind „modul în care fiecare dintre acestea a valorificat, de la caz la caz, adeverinţele emise de angajator/deţinătorul arhivei acestuia în procedura de recalculare a pensiei, în funcţie de cât de detaliate au fost prezentate informaţiile cu privire la salariile, sporurile şi alte adaosuri salariale realizate de fostul angajat şi de contribuţiile de asigurări sociale suportate de angajator şi/sau de fostul angajat. Modul de valorificare a acestor instrumente probatorii a fost influenţat de înţelesul mai larg ori mai restrictiv pe care îl dau instanţele principiului contributivităţii avut în vedere şi la pronunţarea Deciziei nr. 19 din 10 decembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, existând instanţe care, în procedura recalculării pensiei, valorifică adeverinţe care atestă salariile brute ale fostului angajat şi faptul că s-au plătit contribuţii de asigurări sociale (aplică Decizia nr. 19 din 10 decembrie 2012 sus-menţionată, în înţelesul dat de penultimul considerent al motivării acesteia), dar şi instanţe care, în temeiul dispoziţiilor art. 124 alin. (1) şi art. 127 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, cu completările ulterioare, impun condiţii de formă adeverinţelor şi pretind un conţinut detaliat al acestora pentru a putea face aplicarea Deciziei nr. 19 din 10 decembrie 2012 - Completul competent să judece recursul în interesul legii (în înţelesul dat de considerente, dar şi de dispozitiv), admiţând că nu orice fel de sporuri pentru care s-au plătit contribuţii de asigurări sociale justifică recalcularea pensiei, ci doar acelea care, în plus, au fost incluse în baza de calcul al pensiei, conform legislaţiei anterioare” (par. 128). Lipsa de unitate a jurisprudenţei, sub aspectul necesităţii sau al analizării distincte a acestei condiţii, este expusă de instanţa supremă şi la par. 147 şi 148 ale aceleiaşi decizii preliminare.

12. În acelaşi context, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut, prin decizia preliminară nr. 6/2019, că „instanţa de trimitere [Curtea de Apel Ploieşti - Secţia I civilă, în dosarul nr. …/105/2017], în dezacord cu dezlegările din Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii nr. 19 din 10 decembrie 2012, [a reţinut] că, în respectarea principiului contributivităţii, salariul brut menţionat de art. 165 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 se referă la echivalentul câştigului brut care cuprinde salariul de încadrare, sporurile şi alte drepturi încasate de salariat potrivit legii, şi nu la salariul tarifar de încadrare care era menţionat în carnetul de muncă, astfel încât procedura de recalculare a pensiilor poate avea loc prin simpla dovedire a salariilor brute, care includ orice fel de sporuri sau adaosuri salariale pentru care angajatorul declară, pe propria răspundere, că s-au plătit contribuţii de asigurări sociale” (par. 122).

13. De asemenea, instanţa supremă a constatat că „instanţa de trimitere urmăreşte ca rezultat valorificarea adeverinţelor în care se menţionează salariile brute obţinute de reclamant până la 1 iulie 1977 şi după 1 ianuarie 1991, chiar dacă acestea nu sunt defalcate (prin indicarea separată a salariului tarifar de încadrare, a denumirii sporurilor cu caracter permanent, a procentului sau sumei acordate, a perioadei în care sporul a fost primit şi a temeiului în baza căruia s-a acordat) în privinţa oricărui tip de spor sau venit suplimentar” (par. 137). „Or, în afirmarea concordanţei cu Decizia nr. 19 din 10 decembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, se ajunge la o soluţie contrară dezlegării din decizia pronunţată în recurs în interesul legii, care stabileşte, printre condiţiile necesare ca sporurile şi alte venituri suplimentare realizate anterior datei de 1 aprilie 2001 să poată fi luate în considerare la stabilirea şi recalcularea pensiilor din sistemul public, pe aceea referitoare la includerea acestora în baza de calcul, conform legislaţiei anterioare, limitând o astfel de posibilitate pentru orice sporuri sau venituri suplimentare” (par. 138).

14. Din analiza considerentelor deciziei preliminare nr. 6/2019 rezultă că împrejurarea că angajatorul a plătit contribuţia de asigurări sociale calculată asupra unei anumite componente salariale nu este suficientă pentru ca aceasta să fie luată în calcul la stabilirea pensiei, întrucât este totodată necesară îndeplinirea unei alte condiţii, constând în aceea ca, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1.04.2001, componenta salarială în discuţie să fi intrat în baza de calcul a pensiilor.

15. În această concepţie, rezultând din considerentele deciziei preliminare nr. 6/2019, principiul contributivităţii nu exprimă automat o relaţie matematică între baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale de stat şi punctajul mediu anual, ci comportă, în privinţa veniturilor anterioare datei de 1.04.2001, o accepţiune legală, în care acest punctaj depinde nu numai de baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale, ci şi de împrejurarea dacă veniturile respective au intrat în baza de calcul a pensiilor, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1.04.2001.

16. Una dintre premisele acestei accepţiuni a principiului contributivităţii este că, în sistemul Decretului nr. 389/1972, nu salariaţii plăteau contribuţia de asigurări sociale de stat, ci angajatorii; salariaţii plăteau într-adevăr, potrivit Legii nr. 3/1977, contribuţia pentru pensia suplimentară, a cărei bază de calcul nu a fost însă identică de-a lungul timpului cu cea a contribuţiei de asigurări sociale de stat. Baza de calcul a contribuţiei pentru pensia suplimentară era prevăzută de art. 64 alin. 1 din Legea nr. 3/1977 şi era identică, din punctul de vedere al elementelor salariale care o compuneau, cu baza de calcul a pensiilor prevăzută de art. 10 din aceeaşi lege.

17. Examinarea distinctă a condiţiei includerii unor venituri în baza de calcul a pensiilor, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1.04.2001, presupune să se cunoască elementele care compun veniturile totale a căror valorificare la stabilirea pensiei se solicită. În consecinţă, veniturile totale, brute sau nete, nu s-ar putea valorifica la stabilirea pensiei dacă nu se cunoaşte componenţa lor ori dacă în componenţa lor intră elemente excluse din baza de calcul a pensiilor, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1.04.2001, ori elemente pentru care angajatorul nu a plătit contribuţii de asigurări sociale de stat.

18. Examinarea includerii unor elemente salariale în baza de calcul a pensiilor, potrivit legislaţiei anterioare datei de 01.04.2001, porneşte de la art. 10 din Legea nr. 3/1977, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 49/1992, care prevedea următoarele: „Baza de calcul la stabilirea pensiei este media din 5 ani lucraţi consecutiv, la alegere, din ultimii 10 ani de activitate, a salariului de bază şi a următoarelor: sporul de vechime în muncă; sporul pentru lucrul în subteran, precum şi pentru lucrul pe platformele marine de foraj şi extracţie; indemnizaţia de zbor; sporul pentru condiţii grele de muncă; sporul pentru lucrul sistematic peste programul normal; sporul pentru exercitarea unei funcţii suplimentare; alte sporuri cu caracter permanent prevăzute în contractele individuale de muncă, potrivit legii.”

19. În aceste condiţii, problematica bazei de calcul a pensiilor, potrivit legislaţiei anterioare datei de 01.04.2001, s-ar concentra asupra noţiunii de „alte sporuri cu caracter permanent prevăzute în contractele individuale de muncă, potrivit legii”, care se interpretează extensiv, în lumina punctului V din Anexa nr. 15 la Normele de aplicare a Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin HG nr. 257/2011, care prevede „sporurile, indemnizaţiile şi majorările de retribuţii tarifare care, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor şi care se utilizează la determinarea punctajului mediu anual”: [...] V. Sporuri cu caracter permanent, în conformitate cu prevederile Legii nr. 49/1992 pentru modificarea şi completarea unor reglementări din legislaţia de asigurări sociale: sporul de vechime în muncă (a se vedea pct. I); sporul pentru lucru în subteran, precum şi pentru lucru pe platformele marine de foraj şi extracţie; indemnizaţia de zbor; sporul pentru condiţii grele de muncă; sporul pentru lucrul sistematic peste programul normal; sporul pentru exercitarea unei funcţii suplimentare; alte sporuri cu caracter permanent prevăzute de legislaţia specifică fiecărui domeniu de activitate sau prevăzute în contractele colective şi individuale de muncă. Menţiune: Aceste sporuri se utilizează la determinarea punctajului mediu anual atât pentru perioadele anterioare, cât şi pentru cele ulterioare datei de 1 aprilie 1992, data intrării în vigoare a prevederilor Legii nr. 49/1992.”

20. Prin urmare, în această concepţie, alături de salariul tarifar şi de toate elementele salariale prevăzute expres în Anexa nr. 15 sus-menţionată, se iau în calcul la stabilirea pensiilor şi „alte sporuri cu caracter permanent prevăzute de legislaţia specifică fiecărui domeniu de activitate sau prevăzute în contractele colective şi individuale de muncă”. Astfel, sursa juridică a sporurilor poate fi legală sau contractuală, în cel din urmă caz constând fie în contractul individual de muncă, fie în cel colectiv.

21. Chiar şi interpretând extensiv noţiunea citată de „alte sporuri cu caracter permanent prevăzute în contractele individuale de muncă, potrivit legii”, unele componente salariale tot excedează cadrul acesteia, chiar dacă au intrat în baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale plătite de angajator. Aplicând concepţia care rezultă din decizia preliminară nr. 6/2019, al cărei reper fundamental este necesitatea examinării condiţiei de a face parte din baza de calcul a pensiilor, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1.04.2001, în mod separat de analiza condiţiei plăţii de către angajator a contribuţiei de asigurări sociale, se ajunge la concluzia că acele componente salariale care nu îndeplinesc prima condiţie, chiar dacă o îndeplinesc pe cea de-a doua, nu pot fi luate în considerare la calcularea pensiei.

22. Astfel, instanţele care ar fi apreciat admisibilă „valorificarea adeverinţelor în care se menţionează salariile brute obţinute de reclamant până la 1 iulie 1977 şi după 1 ianuarie 1991, chiar dacă acestea nu sunt defalcate” (par. 137), ar fi ajuns „la o soluţie contrară dezlegării din decizia pronunţată în recurs în interesul legii [nr. 19/2012], care stabileşte, printre condiţiile necesare ca sporurile şi alte venituri suplimentare realizate anterior datei de 1 aprilie 2001 să poată fi luate în considerare la stabilirea şi recalcularea pensiilor din sistemul public, pe aceea referitoare la includerea acestora în baza de calcul, conform legislaţiei anterioare, limitând o astfel de posibilitate pentru orice sporuri sau venituri suplimentare” (par. 138).

23. Din concepţia potrivit căreia trebuie să aibă loc o analiză distinctă a celor două condiţii de valorificare a veniturilor la stabilirea pensiei a decurs necesitatea defalcării veniturilor totale. Dacă plata de către angajator a contribuţiilor de asigurări sociale de stat este dovedită pentru veniturile totale, defalcarea lor este necesară numai pentru a exclude din cadrul lor acele componente salariale care nu au intrat în baza de calcul a pensiilor, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1.04.2001, chiar dacă şi pentru ele angajatorul a plătit contribuţiile de asigurări sociale de stat. Dacă dimpotrivă plata contribuţiilor de asigurări sociale de stat este suficientă pentru luarea în considerare a veniturilor totale care au intrat în baza de calcul a acestora, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1.04.2001, atunci defalcarea lor este inutilă.

24. În cadrul procesului de unificare a practicii judiciare, instanţa supremă a pronunţat ulterior decizia nr. 57/2019, de asemenea în procedura dezlegării unei chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 192/10.03.2020.

25. Prin această decizie preliminară, instanţa supremă a adoptat o concepţie nouă, semnificativ diferită de aceea care rezulta din decizia preliminară nr. 6/2019, cu privire la noţiunile de "baza de calcul al pensiei conform legislaţiei anterioare" şi "baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale" (par. 77). În esenţă, în locul afirmării cu titlu distinct a cerinţei ca fiecare componentă salarială să fi intrat în baza de calcul a pensiilor, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1.04.2001, a rezultat că această cerinţă se analizează alternativ cu aceea a plăţii de către angajator a contribuţiilor de asigurări sociale de stat. Astfel, interpretând decizia în interesul legii nr. 19/2012, instanţa supremă a ajuns la concluzia că „art. 164 alin. 2 şi 3 din Legea nr. 19/2000 (care este similar cu art. 165 din Legea nr. 263/2010 - n.n.) instituie o prezumţie că, pentru veniturile ce au făcut parte din baza de calcul al pensiilor potrivit legislaţiei anterioare s-a plătit contribuţia de asigurări sociale, spre deosebire de celelalte venituri care excedează acestei noţiuni, în privinţa cărora trebuie să se facă dovada că s-a plătit contribuţia de asigurări sociale, situaţie concretă, care trebuie verificată, de la caz la caz, de către instanţele judecătoreşti” (par. 129).

26. Aşadar, din decizia preliminară nr. 6/2019 rezulta că cele două condiţii sunt cumulative, astfel încât un element salarial putea fi valorificat numai dacă a intrat atât în baza de calcul a contribuţiilor de asigurări sociale de stat plătite de angajator, cât şi în baza de calcul a pensiilor potrivit legislaţiei anterioare datei de 1.04.2001. Îndeplinirea primei condiţii atrăgea prezumţia îndeplinirii celei de-a doua, ca urmare a voinţei exprimate de legiuitor prin art. 165 alin. 2 din Legea nr. 263/2010, dar nu şi invers. Plata contribuţiei de asigurări sociale nu dovedea şi includerea unei anumite componente salariale în baza de calcul a pensiilor, aceasta fiind singura motivaţie logică pentru care instanţa supremă a insistat asupra necesităţii defalcării veniturilor totale: nu era suficientă plata de către angajator a contribuţiei de asigurărilor sociale de stat, ci trebuia verificată o condiţie legală suplimentară, privind natura juridică a fiecărei componente salariale. De aceea, în concepţia exprimată prin decizia preliminară nr. 6/2019, cele două condiţii analizate erau cumulative.

27. În schimb, în concepţia exprimată prin decizia preliminară nr. 57/2019, cele două condiţii sunt alternative, astfel încât îndeplinirea doar a uneia este suficientă pentru valorificarea unui element salarial (sau chiar a veniturilor totale) la stabilirea pensiei. Din par. 129 al deciziei, sus-citat, rezultă că este suficient fie să se dovedească faptul că anumite venituri au intrat în baza de calcul a pensiilor, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1.04.2001, pentru că în acest caz se prezumă plata contribuţiilor de asigurări sociale (aspect sub care de altfel nici nu a existat vreo divergenţă jurisprudenţială), fie să se dovedească plata de către angajator a contribuţiilor de asigurări sociale. Practic, pentru că în cazul veniturilor care nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, potrivit legislaţiei anterioare datei de 01.04.2001, nu se prezumă plata de către angajator a contribuţiilor de asigurări sociale, dovedirea acestui fapt devine suficientă pentru luarea lor în considerare la stabilirea pensiei.

28. În acelaşi sens este referirea instanţei supreme, prin decizia preliminară nr. 57/2019, la decizia în interesul legii nr. 19/2012, prin care s-a „dat prevalenţă principiului contributivităţii care implică luarea în considerare a veniturilor pentru care s-a plătit contribuţia de asigurări sociale, deci care fac parte din baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale” (par. 127), echivalându-se (prin conjuncţia „deci”) baza de calcul, prevăzută de lege, a acestei contribuţii cu baza de calcul constituită în fapt de fiecare angajator. Totodată, „prevalenţa” la care se referă instanţa supremă evocă, în opinia Curţii de apel, prevalenţa condiţiei plăţii contribuţiei de asigurări sociale asupra condiţiei ca fiecare componentă salarială să fi intrat în baza de calcul a pensiilor, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1.04.2001.

29. Totodată, după ce această din urmă condiţie fusese explicit afirmată la par. 138 din decizia preliminară nr. 6/2019 ca decurgând din decizia în interesul legii nr. 19/2012 („care stabileşte, printre condiţiile necesare ca sporurile şi alte venituri suplimentare realizate anterior datei de 1 aprilie 2001 să poată fi luate în considerare la stabilirea şi recalcularea pensiilor din sistemul public, pe aceea referitoare la includerea acestora în baza de calcul, conform legislaţiei anterioare, limitând o astfel de posibilitate pentru orice sporuri sau venituri suplimentare”), prin decizia preliminară nr. 57/2019 s-a subliniat că în dispozitivul deciziei în interesul legii nr. 19/2012 „se stabileşte că sporurile şi alte venituri suplimentare realizate anterior datei de 1 aprilie 2001 vor fi luate în considerare la stabilirea şi recalcularea pensiilor din sistemul public dacă sunt înregistrate în carnetul de muncă sau în adeverinţele eliberate de unităţi, conform legislaţiei în vigoare, dacă pentru acestea s-a plătit contribuţia de asigurări sociale şi dacă au fost incluse în baza de calcul conform legislaţiei anterioare, fără a se face referire la noţiunea de bază de calcul al pensiei, care era folosită în textul explicitat” (par. 130, sublinierile în original).

30. Astfel, potrivit interpretării date prin decizia preliminară nr. 57/2019, expresia „baza de calcul conform legislaţiei anterioare” din dispozitivul deciziei în interesul legii nr. 19/2012 nu evocă baza de calcul a pensiilor, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1.04.2001, ci baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale. Astfel, cele două condiţii din dispozitivul menţionat se comprimă într-una singură, întrucât plata contribuţiei de asigurări sociale a fost echivalată cu includerea în baza de calcul a acestei contribuţii prin par. 127 din decizia preliminară nr. 57/2019: „luarea în considerare a veniturilor pentru care s-a plătit contribuţia de asigurări sociale, deci care fac parte din baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale”.

31. Decizia preliminară nr. 57/2019 exprimă, prin urmare, o concepţie diferită de cea rezultând din decizia preliminară nr. 6/2019. Dacă prin aceasta s-a considerat că veniturile totale nedefalcate nu pot fi valorificate (par. 137 şi 138), din decizia preliminară nr. 57/2019 rezultă cu claritate că, pentru veniturile care nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1.04.2001, „trebuie să se facă dovada că s-a plătit contribuţia de asigurări sociale, situaţie concretă, care trebuie verificată, de la caz la caz, de către instanţele judecătoreşti” (par. 129). Consecinţa directă a acestei interpretări este că dovedirea plăţii de către angajator a contribuţiei de asigurări sociale de stat suplineşte necesitatea constatării că fiecare element salarial a intrat în baza de calcul a pensiilor potrivit legislaţiei anterioare datei de 01.04.2001, ceea ce lipseşte de orice finalitate defalcarea veniturilor totale pentru care angajatorul sau deţinătorul arhivei acestuia atestă plata contribuţiei de asigurări sociale de stat.

32. Concluzia că prin decizia preliminară nr. 57/2019 a fost adoptată o concepţie diferită de cea care rezultă din decizia preliminară nr. 6/2019 nu pune în discuţie statuarea de la par. 137 din considerentele celei dintâi menţionate, prin care s-a reţinut că „[n]u se poate aprecia că prin Decizia nr. 6 din 11 februarie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept se exprimă o altă opinie, care ar face inaplicabile deciziile anterioare, aşa cum consideră instanţa de trimitere.” Este dincolo de orice îndoială că opinia exprimată prin decizia nr. 6/2019 nu a făcut cu nimic „inaplicabile deciziile anterioare”, ci a constat într-o interpretare, îndeosebi a deciziei în interesul legii nr. 19/2012. În acel context s-a reţinut că instanţa de trimitere a apreciat, „în dezacord cu dezlegările din Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii nr. 19 din 10 decembrie 2012, că, în respectarea principiului contributivităţii, salariul brut menţionat de art. 165 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 se referă la echivalentul câştigului brut care cuprinde salariul de încadrare, sporurile şi alte drepturi încasate de salariat potrivit legii, şi nu la salariul tarifar de încadrare care era menţionat în carnetul de muncă, astfel încât procedura de recalculare a pensiilor poate avea loc prin simpla dovedire a salariilor brute, care includ orice fel de sporuri sau adaosuri salariale pentru care angajatorul declară, pe propria răspundere, că s-au plătit contribuţii de asigurări sociale” (par. 122). Or, după cum rezultă din par. 129 al deciziei preliminare nr. 57/2019, la stabilirea pensiilor pot fi valorificate şi veniturile care excedează baza de calcul a pensiilor, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1.04.2001, dacă se face „dovada că s-a plătit contribuţia de asigurări sociale, situaţie concretă, care trebuie verificată, de la caz la caz, de către instanţele judecătoreşti”.

33. Constituie o consecinţă logică a interpretării date de instanţa supremă prin par. 127 şi 129 al deciziei preliminare nr. 57/2019 că dovedirea plăţii de către angajator a contribuţiei de asigurări sociale conduce la valorificarea la stabilirea pensiilor a veniturilor care au intrat în fapt în baza de calcul a acestei contribuţii, concluzie care este valabilă atât pentru elementele salariale care nu au intrat în baza de calcul a pensiilor, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1.04.2001, cât şi, a fortiori, pentru cele care au intrat în această din urmă bază de calcul. Singurul interes al distincţiei dintre elementele salariale care au intrat şi, respectiv, care nu au intrat în baza de calcul a pensiilor, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1.04.2001, rămâne aplicabilitatea prezumţiei că în cazul celor dintâi se prezumă plata de către angajator a contribuţiilor de asigurări sociale de stat. Când însă acest din urmă lucru a fost dovedit, nu mai prezintă importanţă  includerea în baza de calcul a pensiilor, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1.04.2001, deci nici analizarea naturii juridice a elementelor salariale respective şi nici defalcarea veniturilor totale. Aceasta este concepţia cu caracter de noutate care rezultă din decizia preliminară nr. 57/2019 şi pe care Curtea de apel este obligată să o recepteze cu promptitudine, aşa cum a procedat anterior şi cu concepţia rezultând din decizia preliminară nr. 6/2019, îndeplinind obligaţia de participare la unificarea practicii judiciare la nivel naţional.

34. Astfel, potrivit art. 521 alin. 3 C. proc. civ., „[d]ezlegarea dată problemelor de drept este obligatorie de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I, iar pentru instanţa care a solicitat dezlegarea, de la data pronunţării deciziei”. De la data publicării în Monitorul Oficial a deciziilor preliminare (de dezlegare a unor chestiuni de drept), care au rolul unificării practicii judiciare, instanţele sunt obligate, indiferent de jurisprudenţa lor anterioară, să se alinieze interpretării obligatorii a prevederilor legale, astfel cum rezultă din aceste decizii, înţelese în integralitatea lor. Faptul că prin decizia preliminară nr. 57/2019 a fost respinsă ca inadmisibilă sesizarea instanţei de trimitere nu o face mai puţin obligatorie.

35. Modalitatea concretă în care se face dovada plăţii de către angajator a contribuţiei de asigurări sociale de stat nu a făcut obiectul niciuneia dintre cele două decizii preliminare menţionate. Având în vedere jurisprudenţa unitară sub acest aspect, precum şi faptul că adeverinţele sunt menţionate ca mijloace de probă în cadrul art. 165 alin. 2 din Legea nr. 263/2010, Curtea apreciază că acestea fac dovada faptelor pe care le atestă, inclusiv a plăţii contribuţiei de asigurări sociale de stat, în măsura în care aceste fapte sunt exprimate cu claritate. Exprimările neclare, echivoce sau contradictorii nu pot fi considerate ca atestând faptele la care doar fac referire, dar pot fi clarificate ulterior emiterii adeverinţelor.

36. Contribuţiile de asigurări sociale a căror plată conduce la valorificarea la stabilirea pensiilor a veniturilor care constituie baza lor de calcul sunt cele datorate şi plătite de către angajator, potrivit art. 1 din Decretul nr. 389/1972 şi, anterior, potrivit HCM nr. 4161/1953, care se calculau asupra fondului total de salarii. Aceste contribuţii nu se confundă cu contribuţiile salariaţilor pentru pensia suplimentară, numite uneori în practica angajatorilor „CAS angajat” sau „CAS individual”, prevăzute de art. 64 din Legea nr. 3/1977 şi, anterior, potrivit art. 70 din Legea nr. 27/1966, aşa cum şi instanţa supremă a semnalat la par. 99 al deciziei preliminare nr. 57/2019: „art. 165 alin. 2 din Legea nr. 263/2010 se referă la baza de calcul al pensiei pentru activitatea desfăşurată înainte de 1 aprilie 2001, ce nu trebuie în niciun caz confundată cu baza de calcul al contribuţiei individuale de asigurări sociale stabilită pentru angajat de art. 70 din Legea nr. 27/1966, pentru angajator prin HCM nr. 4.161/1953, iar ulterior prin Decretul nr. 389/1972 şi, după anul 2001, de art. 78 din Legea nr. 19/2000 şi art. 96 din Legea nr. 263/2010”.

37. Adeverinţa nr. 238/4.12.2018 conţine menţiunea că veniturile men?ionate în aceasta „au făcut parte din fondul total de salarii pentru care s-a constituit şi s-a virat contribuţia de asigurări sociale aferentă grupei a II-a de muncă”.

38. Adeverinţa nr. 79/29.03.2012 conţine menţiunea că, „aferent perioadelor menţionate, unitatea a virat contribuţia CAS şi a reţinut şi virat contribuţia pentru pensia suplimentară”. Această menţiune a fost clarificată prin adresa nr. 435/17.02.2021, prin care [...] a adus la cunoştinţa primei instanţe că, „pentru veniturile menţionate în adeverinţa nr. 79/29.03.2012, s-a constituit şi s-a virat contribuţia de asigurări sociale”.

39. În virtutea principiului aflării adevărului prevăzut de art. 22 alin. 2 C. proc. civ., instanţa este obligată să permită părţilor ca, prin probatoriul administrat, să înlăture neclarităţile privind situaţia de fapt care rezultă din conţinutul adeverinţelor, aşa cum şi casa de pensii poate efectua astfel de demersuri sau poate cere pensionarului să le facă anterior soluţionării cererii de valorificare a unor adeverinţe. Nu există niciun impediment pentru a se da eficienţă informaţiilor decurgând din adrese emise de către angajator sau deţinătorul arhivei acestuia prin care se clarifică menţiunile din adeverinţe cu privire la plata contribuţiilor de asigurări sociale.

40. Rezultă, aşadar, că intimatul este îndreptăţit, în virtutea principiului contributivităţii prevăzut de art. 2 lit. c) din Legea nr. 263/2010, precum şi potrivit art. 165 alin. 2 din aceeaşi lege, la valorificarea, la stabilirea pensiei sale, a adeverinţelor deduse judecăţii, astfel cum a dispus prima instanţă.

41. Potrivit adeverinţei nr. 79/29.03.2012 eliberată de [...], intimata a fost încadrată în grupa a II-a de muncă în perioada 22.03.1985 – 15.06.1993 în baza art. 2 din HG nr. 559/1990, a Ordinului nr. 969/1990, pct. 5 din Anexă, a HG nr. 1223/1990, a Ordinului nr. 50/1990 şi a art. 1 alin. 1 din HG nr. 456/1990, precum şi hotărârii consiliului de administraţie nr. 4630/1990. Faţă de multitudinea de temeiuri invocate, se reţine HG nr. 1223/1990, care corespunde precizării din adeverinţă că ramura de activitate a fost cea de construcţii-montaj.

42. Potrivit art. 1 şi 2 din HG nr. 1223/1990, personalul care este în activitate şi care a lucrat la locurile de muncă sau activităţile cu condiţii de muncă nocive, grele sau periculoase de pe şantierele de construcţii-montaj, grupurile de şantiere şi întreprinderile-şantier, inclusiv unităţile de deservire ale acestora: bazele de producţie, depozitele, laboratoarele, unităţile de mecanizare se încadrează în grupa a II-a de muncă în vederea pensionării, pentru întreaga perioadă efectiv lucrată după 18 martie 1969. Nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupa a II-a de muncă, se face de consiliile de administraţie, împreună cu sindicatele libere din unităţi.

43. Încadrarea în grupa superioară de muncă nu s-a făcut prin adeverinţă, ci prin actele emise de angajator prin care a efectuat nominalizarea personalului a cărui activitate se încadrează, pentru anumite perioade, în respectiva grupă de muncă (în speţă, nominalizarea efectuată în hotărârea consiliului de administraţie nr. 4630/1990). Adeverinţa doar atestă încadrarea în grupa superioară de muncă, pe care casa de pensii nu o poate ignora.

44. Prin actul de încadrare a activităţii salariatului într-o grupă superioară de muncă au fost constituite o serie de drepturi care au intrat în patrimoniul acestuia. Refuzul valorificării unei adeverinţe privind încadrarea în grupa I sau a II-a de muncă poate avea la bază fie anularea actului prin care a avut loc nominalizarea personalului în vederea încadrării în aceste grupe de muncă, fie dovedirea faptului că, în ciuda menţiunilor adeverinţei, încadrarea nu a avut loc în realitate, fie cel mult dovedirea lipsei oricărui fundament legal al încadrării.

45. Asiguratul face dovada încadrării activităţii sale în grupa I sau a II-a de muncă cu menţiunile din carnetul de muncă ori cu adeverinţa emisă de fostul angajator sau deţinătorul arhivei acestuia. Revine casei de pensii sarcina de a înlătura, pe cale de apărare, această probă făcută de către asigurat, dovedind fie anularea actului prin care fostul angajator a nominalizat salariaţii în vederea încadrării în grupa superioară de muncă, fie că salariatul în cauză nu a fost nominalizat, fie că încadrarea nu a avut niciun fundament legal. În lipsa unei asemenea dovezi contrare, atât menţiunile din carnetul de muncă, cât şi adeverinţa emisă de fostul angajator sau deţinătorul arhivei acestuia fac dovada încadrării în grupa I sau a II-a de muncă.

46. În speţă, apelanta a susţinut că activitatea desfăşurată de intimată în funcţia de subinginer nu presupune existenţa condiţiilor deosebite la locul de muncă, de natura celor indicate în temeiul legal. Cu toate acestea, apelanta nu a relevat nimic concret cu privire la pretinsa neconcordanţă sesizată între activitatea reclamantei şi temeiul încadrării în grupa a II-a de muncă, după cum nici nu a dovedit existenţa unei astfel de neconcordanţe, deşi sarcina probei îi revenea potrivit art. 249 C. proc. civ., în calitate de parte care contestă dovada făcută de cealaltă parte. Astfel, combaterea unei probe produse de partea adversă reprezintă din partea apelantei pârâte o afirmaţie, pe care era ţinută să o dovedească, potrivit art. 249 C. proc. civ. Apelanta nu a dovedit că angajatorul intimatei, încadrând activitatea acesteia în grupa a II-a de muncă, ar fi acţionat în afara cadrului legal indicat în adeverinţă.

47. Prin urmare, pentru perioada lucrată în grupa a II-a de muncă potrivit adeverinţei menţionate şi contestată de apelantă prin cererea de apel, reclamanta este îndreptăţită să beneficieze de prevederile legale referitoare la grupa a II-a de muncă.

48. Potrivit art. 451 alin. 1 teza I C. proc. civ., instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei.

49. Reducerea onorariilor avocaţilor în condiţiile art. 451 alin. 2 C. proc. civ. are în vedere ipoteza unui abuz de drept al părţii care câştigă procesul, care tinde să pună în sarcina celeilalte părţi o obligaţie care vădit nu reflectă valoarea procesului şi/sau volumul de muncă al avocatului. Partea este liberă să plătească avocatului orice sumă cu titlu de onorariu, însă aceasta poate fi pusă în sarcina părţii adverse doar până la limita exercitării abuzive a acestui drept, întrucât, potrivit art. 12 alin. 1 C. proc. civ., drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credinţă, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege şi fără a se încălca drepturile procesuale ale altei părţi.

50. Raportat la datele speţei, la volumul de muncă al avocatului intimatei, la numărul de termene şi la valoarea litigiului, precum şi la dificultatea relativ medie a acestuia, dar necesitând o anume specializare şi documentare faţă de specificul materiei juridice incidente (dreptul securităţii sociale), Curtea constată, recunoscând o marjă de apreciere legitimă a părţilor în vederea asigurării unei apărări de calitate, că prima instanţă a procedat corect nereducând din oficiu onorariul de 1.500 lei al avocatului reclamantei. Reducerea onorariului de avocat dincolo de limitele marjei de apreciere a părţii în condiţii de bună-credinţă ar conduce la încălcarea dreptului reclamantei la recuperarea cheltuielilor de judecată prevăzut de art. 453 alin. 1 C. proc. civ. Această sumă plătită de reclamantă cu titlu de onorariu de avocat nu este una exagerată în raport cu obiectul şi complexitatea cauzei şi nici cu munca prestată de avocat, a cărei importanţă şi valoare, după cum nu pot fi supraapreciate, nu pot fi nici subapreciate.

51. În consecinţă, întrucât soluţia primei instanţe se dovedeşte legală şi temeinică, în baza art. 480 alin. 1 C. proc. civ., Curtea va respinge apelul formulat în cauză ca nefondat.

52. În baza art. 453 alin. 1 C. proc. civ., în raport cu soluţia de respingere a apelului, Curtea va obliga apelanta să plătească intimatei suma de 600 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în apel (onorariul avocatului), sumă pe care, pentru considerente similare celor exprimate mai sus la punctele 49 şi 50, raportate la obiectul judecăţii în apel, nu o consideră ca fiind disproporţionată în raport cu valoarea sau cu complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama de circumstanţele cauzei în apel.

Domenii speta

Spete similare