5.Act de control emis de Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare. Personal silvic cu atribuţii de pază. Competenţă materială.

Prin cererea adresată Judecătoriei, reclamantul U.I., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare, a formulat contestaţie împotriva actului de control de fond fără număr în fond forestier/vegetaţie forestieră din afara acestuia, proprietate privată Obştea de pădure G., judeţul S., Canton silvic nr. ... G, întocmit de către ing. C.F. şi F.C. din cadrul ITRSV S..

În motivare, a arătat că în perioada 17.04.2013 – 17.05.2013, numiţii C.F. şi F.C. au efectuat controlul de fond în Cantonul silvic nr. ... G., UP VII G., ua 13-14, 24-26, 51-61, UP VIII S. din cadrul Ocolul Silvic B., prin care s-a constatat  că, cantonul are o suprafaţă de 582, 60 ha expus furtului de arbori şi că, în urma verificărilor s-a constatat un volum de 587, 73 mp arbori tăiaţi ilegal şi nejustificaţi, calculându-se un prejudiciu în valoare de 111.074 lei, fără TVA, plus 119.769, 01 lei fără TVA reprezentând valoarea pagubei produse prin prejudicierea puieţilor, reclamantul precizând că nu se face vinovat de tăieri ilegale de arbori, şi prin urmare nu este răspunzător de prejudiciul calculat şi reţinut în sarcina sa.

Reclamantul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile  O.U.G. nr.  85/2006, Legea nr.53/2003, Codul muncii modificat şi completat.

Pârâtul a invocat excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei, în raport de natura obiectului dedus judecăţii – plângere împotriva unui act administrativ - şi a solicitat declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal.

Totodată, a invocat nerespectarea de către reclamant a procedurii imperative  prevăzute de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ – respectiv dispoziţiile  art. 1, 7, 8, 10, 11, 12.

Pe fond, pârâtul a arătat că acţiunea este nefondată, că reclamantul nu a precizat în mod clar, care sunt cioatele la care s-au produs erori în determinarea prejudiciului.

Prin sentinţa civilă nr. 943 din data de 11 octombrie 2013 instanţa a admis excepţia necompetenţei sale  materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava - Secţia de Contencios Administrativ, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei instanţe sub nr. 1134/237/2013 din data de 08.11.2013, instanţă, care prin sentinţa nr. 1155 din data de 13.02.2014 a admis excepţia inadmisibilităţii invocată din oficiu şi a respins ca inadmisibilă acţiunea.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul, dosarul fiind înregistrat la Curtea de Apel Suceava sub nr. 1134/237/2013 din data de 01.04.2014 instanţă, care, prin decizia nr. 6724 din data de 10.09.2014 a admis recursul declarat de reclamant, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Astfel, dosarul a fost reînregistrat pe rolul Tribunalului Suceava – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal sub nr. 1134/237/2013* din data de 22.10.2014.

Prin încheierea de şedinţă din data de 15 ianuarie 2015 instanţa a încuviinţat proba cu efectuarea în cauză a unei expertize specialitatea silvicultură.

Prin  sentinţa nr. 685 din  19 mai 2016, Tribunalul Suceava – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantul UI în contradictoriu cu pârâta Garda Forestieră, a anulat actul de control de fond fără număr, în fond forestier/vegetaţie forestieră proprietate privată Obştea de Pădure G., judeţul Suceava, întocmit de pârât I.T.R.S.V. S..

Împotriva acestei  sentinţe, pe care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în termen legal, a promovat recurs pârâta Garda Forestieră  .

În motivarea căii de atac promovate,  recurenta a susţinut că în mod  greşit a reţinut prima instanţă că  o singură persoană nu poate  duce la îndeplinire atribuţiile de pază  a cantonului silvic G., dat fiind faptul că pădurarul – în speţă reclamantul – trebuia în mod legal  să asigure  paza  cantonului şi că la dosar nu se regăseşte  nici un  referat întocmit şi semnat de pădurar prin care să confirme că nu poate  păzi aproape 600 hectare de pădure. Cu referire la susţinerea expertului – reţinută de instanţa de fond – cu privire la faptul că în prezent  cantonul este păzit de  3 pădurari  de la ocolul silvic, a precizat că aceştia deţin cantoanele lor cu suprafeţele lor de pădure şi  suplimentar asigură paza şi la cantonul preluat.

A mai susţinut recurenta că instanţa de fond în mod greşit  a reţinut  faptul că prin actul de control  nu s-a avut în vedere  reducerea şi împărţirea  răspunderii  pădurarului  deoarece potrivit  legii, pădurarul are gestiunea pădurii şi asigură paza.  A învederat că la dosarul cauzei  nu se află  depus nici un înscris care să confirme faptul că  pădurarul şi-a îndeplinit cu responsabilitate şi cu bună credinţă obligaţiile de serviciu şi a luat măsurile necesare  pentru evitare producerii  pagubei, astfel încât instanţa să poată reţine  circumstanţe atenuante în favoarea reclamantului; că şeful de district  nu asigură paza cantonului ci fiecare pădurar  pentru cantonul lui, aşa încât  întreaga responsabilitate  şi răspundere pentru cioate revine pădurarului şi nicidecum  la late persoane din ocol.

A precizat că în mod greşit a reţinut instanţa de fond  că după sesizarea organelor de poliţie ca urmare a controlului instituţiei, pădurarul nu mai are nici o vină, sesizarea penală neînlăturând  culpa pădurarului în fapta sa de a nu păzi cantonul.

Sentinţa a fost criticată şi pentru faptul că în mod greşit a reţinut instanţa de fond  că actul contestat nu este însoţit de  către un înscris care să dovedească şi să susţină situaţia constatată  de către agenţii constatatori deoarece întreaga documentaţie depusă la dosarul cauzei şi care a stat la baza expertizei, fac dovada deplină a celor constatate fizic în teren, la data controlului.

Recurenta a susţinut că instanţa de fond în mod greşit a reţinut faptul că,  din concluziile raportului de expertiză  se reţine că actul de control  nu reflectă realitatea nici categoriile de cioate  imputate pădurarului  şi nici modul de calcul, deoarece  controlul a avut loc în perioada 21-28 aprilie 2009 iar faza  pe teren a expertizei  a fost în  perioada septembrie – octombrie 2015, deci după aproape 4 ani şi 5 luni şi o expertiză  efectuată după  4 ani de la data controlului  nu mai poate fi reţinută  şi luată în considerare ca şi concludentă deoarece după o  perioadă aşa îndelungată  nu se mai poate aprecia  că cioatele proveneau de la arbori uscaţi sau distruşi de vânat.

A apreciat  recurenta  că prin raportul de expertiză  se doreşte găsirea unor justificări care să  reducă valoarea pagubei constatate  cu ocazia controlului sau chiar anularea actului de control.

A concluzionat recurenta solicitând admiterea recursului, desfiinţarea sentinţei atacate iar  pe fondul cauzei respingerea  acţiunii promovate ca netemeinică şi nelegală.

Prin întâmpinare reclamantul intimat a solicitat în principal anularea recursului ca nemotivat  iar în secundar  respingerea acestuia ca nefondat, motivele de recurs neîncadrându-se în cazurile prevăzute de art. 488 Cod procedură civilă.

A susţinut intimatul că recurenta a făcut apărări noi pe care nu le-a propus la instanţa de fond; că recurenta nu a contestat  la prima instanţă raportul de expertiză  în termenul legal, concluziile raportului – fiind în opinia intimatului  - corecte şi necombătute de alte probe.

A mai precizat  intimatul că recurenta a  făcut în recurs susţineri care exced cadrului procesual.

Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei recurate prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului precum şi a motivelor de recurs formulate, Curtea  constată că recursul este fondat, având în vedere următoarele considerente:

Prin Actul de control de fond nr. 1430/24.05.2013 efectuat în Cantonul silvic nr. .. G., UP VII G., ua 13-14, 24-26, 51-61, UP VIII S. din cadrul Ocolul Silvic B., aflat în gestiunea reclamantului, s-a constatat  un volum de 587, 73 mp arbori tăiaţi ilegal şi nejustificaţi, calculându-se un prejudiciu în valoare de 111.074 lei, fără TVA, plus 119.769, 01 lei fără TVA reprezentând valoarea pagubei produse prin prejudicierea puieţilor. Prin acelaşi act de control s-au stabilit şi alte măsuri de prevenire a tăierilor ilegale de arbori, a furturilor, a distrugerilor şi a degradării pădurilor şi a reînnoirii limitelor de parcelă.

În cuprinsul actului de control, reclamantul precizează că nu se face vinovat de tăieri ilegale de arbori şi faptul că,  controlul a fost efectuat corect.

Prin acţiunea, înregistrată la data de 07.06.2013, reclamantul a solicitat anularea actului de control invocând exclusiv aspecte legate de stabilirea pagubelor constatate şi lipsa vinovăţiei sale în producerea prejudiciului.

Pentru soluţionarea cauzei, Curtea reţine că după sesizarea instanţei cu acţiunea în anulare, la data de 18 iunie 2014, în Monitorul Oficial a fost publicată Decizia nr. 3 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie dată în recursul în interesul legii privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 85/2006 privind stabilirea modalităţilor de evaluare a pagubelor produse vegetaţiei forestiere din păduri şi din afara acestora, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 84/2007, coroborate cu dispoziţiile art. 254 şi art. 266 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin raportare la prevederile art. 58 alin. (1) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 427/2001, cu modificările ulterioare, referitor la competenţa instanţelor de soluţionare a acţiunilor în răspundere patrimonială formulate împotriva personalului silvic cu atribuţii de pază a pădurilor pentru pagubele produse pe suprafeţele de pădure pe care le are în pază, în condiţiile art. 1 lit. a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 85/2006.

Examenul jurisprudenţial analizat de completul competent să judece recursul în interesul legii a relevat şi faptul că unele instanţe au apreciat că acţiunile formulate de autoritatea silvică pentru angajarea răspunderii patrimoniale a personalului silvic contractual cu atribuţii de pază a fondului forestier sunt admisibile, iar competenţa de soluţionare a acestora aparţine instanţelor de contencios administrativ. Din această perspectivă, actele de control, pot fi analizate de instanţa de contencios administrativ atât sub aspectul legalităţii formale cât şi asupra condiţiilor de fond.

Dar, prin Decizia nr. 3/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a stabilit că acţiunile în răspundere patrimonială formulate împotriva personalului silvic cu atribuţii de pază a pădurilor pentru pagubele produse pe suprafeţele de pădure pe care le are în pază, în condiţiile art. 1 lit. a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 85/2006, sunt de competenţa materială a instanţelor de conflicte de muncă.

Din dispozitivul deciziei, rezultă fără dubiu, că răspunderea patrimonială a personalului silvic numai poate fi stabilită direct  de autoritatea silvică, prin act administrativ, ci urmând procedura prevăzută de art. 254 şi următoarele din  Codul muncii. Din analiza prevederilor art. 256  din Codul muncii, pentru  a atrage răspunderea patrimonială este necesar sa fie întrunite cumulativ următoarele condiţii de fond: fapta ilicită şi personală a salariatului, săvârşită în legătură cu munca sa, prejudiciul cauzat patrimoniului, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, vinovăţia salariatului, toate aceste condiţii fiind analizate de instanţele de conflicte de muncă.

Interpretarea integrală a Decizia nr. 3/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie conduce la concluzia că actele de control întocmite de reprezentanţii ITR sunt acte prin care se verifică îndeplinirea atribuţiilor de serviciu de către personalul silvic, dar acestea nu sunt acte administrative în sensul art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 deoarece nu sunt date în executarea legii şi nu modifică sau sting raporturi juridice.

Cu alte cuvinte, aspectele reţinute în actul de control în legătură cu fapta reclamantului, prejudiciul cauzat fondului forestier, legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi  vinovăţia salariatului, nu pot fi  analizate decât de instanţa de conflicte de muncă, odată cu cererea de atragere a răspunderii materiale formulată de instituţia angajatoare şi nu printr-o acţiune preventivă a salariatului.

Având în vedere aspectele reţinute, precum şi faptul că Decizia nr. 3/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este obligatorie, potrivit art. 517 alin. 4 din Codul de procedură civilă, Curtea de Apel Suceava – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, prin decizia nr.1223/11.10.2016, în temeiul art. 496 Cod procedură civilă şi art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004, a admis recursul, a casat sentinţa recurată şi în rejudecare a respins acţiunea ca nefondată.

Domenii speta

Spete similare