Dispoziţie emisă în baza Legii nr. 10/2001. Repunerea în termenul de contestare

Dispoziţie emisă în baza Legii nr. 10/2001. Repunerea în termenul de contestare

Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, rep. : art. 186

Codul de procedură civilă de la 1865: art. 103

Spre deosebire de vechea reglementare (art. 103 C. pr. civ. de la 1865), legea nouă nu mai condiţionează repunerea în termen de dovada unei împiedicări determinată de o împrejurare mai presus de voinţa părţii, ci de existenţa unor motive temeinic justificate care au oprit-o să  procedeze în termenul cerut de lege.

(Secţia I civilă, Decizia civilă nr. 349 din 7 decembrie 2016, rezumată de judecător Florin Şuiu)

Prin acţiunea civilă înregistrată la Tribunalul Arad la 14.12.2015, reclamanţii A…, B… şi C… au chemat în judecată pârâtul Municipiul D… prin Primar solicitând repunerea în termenul de contestaţie prevăzut de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 şi, pe fond, admiterea contestaţiei şi desfiinţarea dispoziţiei nr. 3/2015 a Primarului Municipiului D… cu consecinţa admiterii cererii de despăgubiri formulată prin notificările 2-6/2001.

În motivare au arătat că prin notificările arătate au solicitat retrocedarea/acordarea de despăgubiri pentru bunurile aparţinând antecesorului E… şi că prin dispoziţia atacată li s-a comunicat respingerea notificărilor cu motivarea că nu au depus la doar acte şi documente necesare lămuririi notificării. Dispoziţia de respingere le-a fost adusă la cunoştinţă pe adresa reprezentantului legal la 20.10.2015, dată de la care curgea termenul de contestare de 30 de zile, acesta împlinindu-se la 19.11.2015. La finalul acestui termen, în perioada 10 - 23.11.2015. reprezentantul lor legal a fost internat în spital, fiind, astfel, în imposibilitate de a ataca dispoziţia; cum aceasta nu le-a fost comunicată, singura persoană care putea efectua demersuri era reprezentantul lor care, însă, la ieşirea din spital şi încă o perioadă de 2 zile, a fost reţinut la pat.

În drept au invocat dispoziţiile art. 186 Cod procedură civilă şi Legea nr. 10/2001.

Prin sentinţa civilă nr. 173/3 martie 2016 pronunţată în dosar nr. x/108/2015 Tribunalul Arad a respins cererea de repunere în termenul de formulare a contestaţiei, a admis excepţia decăderii reclamanţilor din dreptul de a promova prezenta cerere şi a constatat nulitatea cererii de chemare în judecată.

Pentru a dispune astfel, tribunalul a constatat că termenul de 30 de zile de la comunicare imperativ stabilit de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 pentru atacarea în instanţă a dispoziţiei de respingere a notificării nu a fost respectat în cauză şi că prevederile art. 186 alin. (1) C. pr. civ. nu sunt incidente în cauză.

Astfel, reclamanţii l-au împuternicit în anul 2001 pe domnul avocat F…. să exercite activităţile prevăzute de art. 3 din Legea nr. 51/1995 în faţa organelor competente pentru obţinerea de reparaţii în baza Legii nr. 10/2001 şi şi-au ales domiciliul procesual la adresa cabinetului de avocat. Conform dispoziţiilor art. 67 şi următoarele C.pr.civ. de la 1865 în vigoare la acea dată, nu i-a fost acordat avocatului dreptul de reprezentare în judecată, acest drept fiind acordat la 9 decembrie 2015 domnilor avocaţi F…, G… şi H… . Aşadar, după comunicarea dispoziţiei contestate la adresa indicată de reclamanţi (20 octombrie 2015), mandatul acordat avocatului F… pentru faza administrativă a procedurii Legii nr. 10/2001 a încetat, iar pentru procedura judiciară cei trei avocaţi menţionaţi mai sus au dobândit drepturile de reprezentare corespunzătoare începând cu data de 9 decembrie 2015.

Întrucât comunicarea dispoziţiei s-a făcut la adresa indicată în acest scop de reclamanţi, rezultă că la 20 octombrie 2015 aceştia au cunoscut existenţa şi conţinutul dispoziţiei în discuţie (în instanţă, avocatul F… relatând despre discuţiile telefonice purtate pe acest subiect cu reclamanţii), având posibilitatea să îşi angajeze sau nu avocat (ori un alt avocat) în vederea reprezentării în faţa instanţei. 

Împrejurarea că avocatul F… a fost spitalizat în perioada 15 noiembrie 2015 – 23 noiembrie 2015, a reţinut tribunalul, nu poate constitui un motiv temeinic justificat pentru repunerea în termen deoarece, aşa cum s-a reţinut mai sus, calitatea acestuia de mandatar încetase la 20 octombrie 2015, iar contractul de asistenţă juridică a fost încheiat cu societatea profesională a celor trei avocaţi la 9 decembrie 2015, societate care, în mod evident, ar fi fost în măsură, prin ceilalţi doi avocaţi, să încheie mai devreme contractul de asistenţă juridică şi să promoveze în termenul prevăzut de lege cererea de chemare în judecată dacă reclamanţii ar fi făcut demersurile de încheiere a contractului de asistenţă juridică.

În plus, a mai observat instanţa, la  9 decembrie 2015 avocatul F… a fost în măsură să exercite activităţile specifice profesiei de avocat, iar în raport cu data ieşirii din spital (23 noiembrie 2015) această dată (9 decembrie 2015) reprezintă termenul limită până la care, în conformitate cu prevederile art. 186 alin. (2) Cod procedură civilă, ar fi trebuit promovată cererea de chemare în judecată (şi cererea de repunere în termen); or, aceste acte au fost depuse la poştă, prin scrisoare recomandată, abia la 10 decembrie 2015.

Împotriva sentinţei au declarat apel reclamanţii care au solicitat anularea ei şi  trimiterea cauzei spre judecare în fond la Tribunalul Arad.

În motivare au reiterat susţinerile referitoare la repunerea în termen, arătând că dispoziţia de respingere le-a fost adusă la cunoştinţă pe adresa reprezentantului legal la data de 20.10.2015, dată de la care curgea termenul de 30 de zile de contestaţie şi care se împlinea la 19.11.2015; că la finalul termenului (în perioada 10-23.11.2015) acest reprezentant (singurul căruia i se comunicase dispoziţia şi care, deci, putea să o atace) a fost internat în spital şi, deci, în imposibilitate de a formula contestaţia; că, după ieşirea din spital şi încă o perioadă de 2 zile, acesta a fost reţinut la pat; au învederat că termenul  până la care se puteau depune la poştă cu scrisoare recomandată acţiunea şi cererea de repunere în termen este 11.12.2015 şi nu 9.12.2015, calculat de la momentul încetării (27.11.2015), lucru care a şi fost îndeplinit de asociaţia de avocaţi.

Examinând apelul, instanţa a reţinut următoarele:

Solicitând repunerea în termenul de contestare a dispoziţiei emisă de pârât în baza Legii nr. 10/2001, reclamanţii au invocat prevederile art. 186 C. pr. civ., normă potrivit căreia „(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate. (2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen…”.

Se observă că legea nouă recunoaşte posibilitatea de a fi repus în termen celui care dovedeşte că motivele care l-au împiedicat să acţioneze în termen au fost suficient de serioase, spre deosebire de vechea reglementare (art. 103 C. pr. civ. de la 1865) care obliga persoana interesată să facă dovada că o împrejurare mai presus de voinţa ei a împiedicat-o să procedeze în sensul cerut de lege. Această nuanţare are ca efect o anume relaxare a regimului repunerii în termen, în sensul că mută accentul de pe elementele obiective ce s-ar putea constitui în împrejurări ce exced voinţei părţii pe cele subiective, ce presupun o examinare în concret şi mult mai nuanţată a atitudinii faţă de regulile de procedură a celui care a pierdut termenul. În alţi termeni, dacă se pot identifica relativ puţine împrejurări în sensul legii vechi, iar acestea sunt exterioare voinţei solicitantului, se pot identifica o multitudine de motive în sensul legii noi, inclusiv pentru că ele pot ţine în mod justificat şi de subiectivismul acestuia.

Raportând aceste considerente la situaţia dedusă judecăţii, instanţa a constatat că notificările au fost formulate la 23.07.2001 în temeiul Legii nr. 10/2001 de petenţi (reclamanţi în cauză) prin avocat F… în temeiul contractului de asistenţă juridică nr. 7/2001, la acea dată avocatul exercitându-şi profesia în cabinet individual, iar dispoziţia de respingere le-a fost comunicată la acelaşi avocat la 20 octombrie 2015 (dată la care acesta funcţiona în cadrul unei societăţi profesionale cu răspundere limitată), avocat care l-a înştiinţat telefonic pe unul dintre petenţi despre primirea dispoziţiei şi i-a comunicat că îl va reprezenta în proces şi care, ulterior, a fost spitalizat.

Potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 în forma în vigoare la data comunicării dispoziţiei, „Activitatea avocatului se realizează prin… a) consultaţii şi cereri cu caracter juridic; … e) apărarea şi reprezentarea cu mijloace juridice specifice a drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice şi juridice în raporturile acestora cu autorităţile publice, cu instituţiile şi cu orice persoană română sau străină; … j) orice mijloace şi căi proprii exercitării dreptului de apărare, în condiţiile legii”, fără ca textul legal să impună obligaţia de a încheia un nou contract de asistenţă juridică în alte situaţii decât cele arătate la lit. i) din articol. Apoi, art. 2 din Hotărârea nr. 64/2011 privind Statutul profesiei de avocat prevede că „(2) În exercitarea dreptului la apărare … avocatul are dreptul şi obligaţia de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru realizarea liberului acces la justiţie, pentru un proces echitabil şi soluţionat într-un termen rezonabil, indiferent de natura cauzei sau de calitatea părţilor”, iar art. 90 din aceeaşi hotărâre, că „Avocatul poate întocmi şi formula în numele şi/sau în interesul clientului cereri, notificări, memorii sau petiţii către autorităţi, instituţii şi alte persoane, în scopul ocrotirii şi apărării drepturilor şi intereselor legitime ale acestuia”.

Din interpretarea acestor norme, instanţa de apel a reţinut că, deşi petenţii nu i-au dat avocatului şi drept de reprezentare în judecată (cum a şi reţinut prima instanţă), în realizarea mandatului dat în anul 2001 pentru obţinerea  reparaţiilor pretinse  în baza Legii nr. 10/2001 şi în executarea obligaţiilor profesionale ce decurg din normele citate, acesta avea aptitudinea de a contesta în instanţă dispoziţia de respingere a notificărilor, inclusiv pentru a împiedica pierderea de către clienţii săi a dreptului de a se adresa instanţei.

Or, având în vedere că pentru declanşarea procedurii de restituire în temeiul legii speciale şi (conform contractului de asistenţă juridică) pentru obţinerea de reparaţii în baza acestei legi, petenţii au mandatat un anume avocat care îi reprezentase şi în alte litigii vizând imobilul şi care, în îndeplinirea obligaţiilor profesionale, i-a anunţat despre primirea dispoziţiei (după 14 ani de la notificare) şi despre necesitatea contestării acesteia în justiţie şi care s-a oferit nu doar să sesizeze tribunalul cu prezenta contestaţie ci şi să îi reprezinte în proces, instanţa de apel a apreciat că nu li se poate reproşa apelanţilor personal vreo culpă în depăşirea termenului de contestare a actului prin care pretenţiile lor au fost respinse, elementele arătate constituindu-se în motive temeinic justificate în sensul art. 186 C. pr. civ. de natură a le forma convingerea că avocatul le va apăra interesele inclusiv prin respectarea termenelor legale, astfel că sancţionarea lor pentru o eventuală culpă in eligendo ar fi cu totul excesivă, după cum nici comunicarea şi repartizarea activităţii în cadrul societăţii profesionale din care acesta face parte nu le pot fi imputate.

În continuare, instanţa a constatat că, potrivit dovezilor de la dosar, domnul avocat F… a fost spitalizat în perioada 15.11.2015- 23.11.2015 şi a necesitat repaus la domiciliu în perioada 24.11- 27.11.2015, internarea producându-se cu cinci zile înainte de expirarea termenului de decădere de 30 de zile, iar reluarea activităţii - după expirarea acestui termen. În aceste condiţii, a apreciat instanţa de apel,  avocatul a fost în măsură să îşi reia activitatea la 28 noiembrie 2015 (aceasta fiind data la care împiedicarea la care se referă art. 186 alin. (2) C. pr. civ. a încetat), iar depunerea la poştă a contestaţiei însoţită de cererea de repunere în termen la 10 decembrie 2015 s-a făcut în interiorul termenului de 15 zile cerut de norma arătată.

Pentru aceste considerente şi văzând cererea expresă a apelanţilor, în baza art. 480 alin. (3) C. pr. civ., instanţa a admis apelul reclamanţilor, a anulat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Arad.

Domenii speta

Spete similare