Amendă contravențională. Obligație fiscală. Condițiile compensării.

Rezumat:

Pe durata suspendării procesului verbal de contravenţie se întrerupe temporar atât dreptul autorităţii de a executa actul (de a stinge creanţa bugetară pe calea executării silite) cât şi obligaţia corelativă a beneficiarului de a stinge obligaţia fiscală prin una din modalităţile prevăzute la art. 24 Cod procedură fiscală, această obligaţie fiind amânată până la soluţionarea definitivă a plângerii contravenţionale.

Hotărârea:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal la data de 09.02.2016 sub număr unic E-cris 578/86/2016, reclamanta S.C. A. SRL  - prin administrator PS în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi a solicitat anularea Deciziei nr. 2/27.01.2016 de soluţionare a contestaţiei administrative nr. 7275/18.01.2016 şi Decizia privind compensarea obligaţiilor fiscale nr. 13.../16.12.2015, ambele emise de intimată, pentru suma de 13.177 lei, reprezentând compensarea între amenda stabilită prin procesul verbal de contravenţie seria DGAF nr. 0031430 din data de 24.11.2015 (venituri din amenzi Antifraudă) şi suma taxei pe valoarea adăugată aprobată la rambursare, aferentă decontului lunii septembrie 2015, nr. 42486/26.10.2015 (TVA de rambursat), motivat de faptul că la data de 16.12.2015 nu erau îndeplinite condiţiile exprese prevăzute de art. 116-117 alin. 6-8 din O.G. nr. 92/2003 privind vechiul Cod de procedură fiscală, creanţele între care a operat compensarea – venituri din amenzi Antifraudă şi TVA de rambursat, nefiind deopotrivă certe, lichide şi exigibile.

Prin întâmpinare intimata a solicitat  respingerea acţiunii ca nefondată şi menţinerea actelor administrative fiscale ca legale cu precizarea că, creanţa fiscală reprezentând amenda contravenţională avută în vedere la efectuarea operaţiunii de compensare nu face parte din categoria obligaţiilor menţionate de art. 113 ind. 1 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003.

În egală măsură, reclamanta nu poate invoca nelegalitatea actului administrativ fiscal în condiţiile în care nu a depus minime diligenţe pentru  a aduce la cunoştinţa organelor fiscale faptul că a formulat plângere împotriva  actului de constatare şi sancţionare a contravenţiilor.

Prin sentinţa nr. 701 din 19 mai 2016, Tribunalul Suceava – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L.  - prin administrator PS în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - cu sediul ales la AJFP S, a anulat decizia  privind compensarea obligaţiilor fiscale 13../26.12.2015 şi decizia nr. 2 din 27.01.2016 emise de pârâtă  şi a admis cererea privind cheltuielile de judecată şi  a obligat pârâta la plata către reclamanta  a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe pe care a criticat-o pentru nelegalitate, în termen legal, a promovat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice S.

În motivarea căii de atac promovate, recurenta a susţinut  că - în opinia sa – nu au fost respectate dispoziţiile  art. 425 alin. 1 lit. b) Cod procedură civilă şi că garanţia procesuală a respectării dreptului la apărare este tocmai motivarea hotărârii judecătoreşti, partea fiind îndreptăţită să cunoască raţiunile pentru care argumentele sale au fost respinse de către instanţa de judecată, iar în măsura în care raţionamentul instanţei încalcă prevederile legale să îl cenzureze prin intermediul căilor de atac. A precizat  că analizând motivarea oferită de instanţa de fond, se constată că aceasta a omis să analizeze apărările invocate de pârâtă prin întâmpinarea depusă şi a omis să arate considerentele pentru care s-a dispus respingerea acestora. Lipsa motivării, în forma şi limitele circumscrise de dispoziţiile art. 425 Cod procedură civilă, este echivalentă necercetării fondului şi atrage casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Admiţând acţiunea, judecătorul fondului a reţinut ca procesul verbal de contravenţie nu avea calitatea de titlu de creanţă la data emiterii de către pârâtă a deciziei de compensare nr. 137101/16.12.2015, fiind formulată plângere contravenţională în termenul prevăzut de art. 31 din O.G. nr. 2/2001, prima instanţă concluzionând că operaţiunea de compensare nu a respectat dispoziţiile art. 116 alin. (4) din O.G. nr. 92/2003 republicată, potrivit cărora compensarea se efectuează la data la care creanţele există deodată, fiind deopotrivă certe, lichide si exigibile.

A apreciat  că aspectele  reţinute de tribunal sunt neîntemeiate şi urmează a fi cenzurate de instanţa de control judiciar prin admiterea  căii de atac.

Conform prevederilor art. 32 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare, plângerea suspendă executarea. Din interpretarea textului legal anterior menţionat rezultă că formularea plângerii contravenţionale are ca efect suspendarea executării actului de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, în sensul ca sancţiunea contravenţională a amenzii nu poate fi stinsă pe calea executării silite.

În domeniul valorificării creanţei fiscale, potrivit dispoziţiilor O.G. nr. 92/2003 republicată privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, executarea silită reprezintă o modalitate de stingere a creanţelor fiscale. În acest sens sunt dispoziţiile art. 24 din actul normativ sus menţionat, potrivit cărora creanţele fiscale se sting prin încasare, compensare, executare silită, scutire, anulare, prescripţie şi prin alte modalităţi prevăzute de lege. Ca atare, suspendarea de drept a executării silite a actului de constatare şi sancţionare a contravenţiilor ca urmare a formulării unei plângeri contravenţionale nu împiedică ca amenda respectivă să fie stinsă prin una din dintre celelalte modalităţi prevăzute de art. 24 Cod de procedură fiscală, în speţă prin compensare.

A susţinut recurenta că normele juridice privind administrarea creanţelor fiscale sunt derogatorii de la dreptul comun, fiind aplicabil principiul specialia generalibus derogant; că  contrar celor reţinute de prima instanţă, apreciază că formularea plângerii contravenţionale nu afecta caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei fiscale, iar operaţiunea de compensare respectă exigenţele O.G. nr. 32/2003 republicată privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.

A învederat faptul că operaţiunea de compensare se efectuează între obligaţiile fiscale restante ale debitorului şi creanţele debitorului reprezentând sume de rambursat, de restituit sau de plată de la buget.

A solicitat  admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi în principal  trimiterea cauzei pentru rejudecare la Tribunalul Suceava, iar în subsidiar admiterea acţiunii, casarea sentinţei şi în rejudecare  respingerea acţiunii.

Prin întâmpinarea  depusă la dosar reclamanta – intimată  a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei Tribunalului Suceava ca legală şi temeinică.

În susţinerea acestui punct de vedere a  precizat că  pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut – în esenţă – că  la data de 16 decembrie 2015 nu erau îndeplinite  condiţiile exprese prevăzute de art. 116-117 alin. 6-8 din Ordonanţa nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, creanţele între care a operat compensarea - venituri din amenzi Antifraudă şi TVA de rambursat nefiind deopotrivă certe, lichide şi exigibile. A mai arătat  că potrivit  prevederilor art. art. 32 alin, 3 din Ordonanţa 2/2001 cu modificările ulterioare privind regimul juridic al contravenţiilor, plângerea suspendă executarea*

Având în vedere plângerea contravenţională formulată la data de 10 decembrie 2015 înregistrată pe rolul instanţei de judecată - Judecătoria Suceava sub nr. 8482/334/2015, având în vedere prevederile art. 116 din Ordonanţa nr.  92/2003 privind Codul de procedură fiscală, corect s-a reţinut că nu erau îndeplinite condiţiile de la alin. 4-5 ale textului de lege amintit.

A susţinut intimata că nu interesează în speţă modalitatea de reglementare, potrivit Codului de procedură fiscală a obligaţiilor fiscale care nu sunt considerate restante, nici faptul că printre acestea nu se regăsesc amenzile contravenţionale contestate,  de vreme ce, formularea plângerii contravenţionale suspendă ope legis sancţiunile contravenţionale, ceea ce conduce la concluzia la care corect a ajuns instanţa de fond, că la data de 16 decembrie 2015 nu erau îndeplinite prevederile art. 116 si 117 alin. 6-8 din Ordonanţa nr.  92/2003.

Examinând sentinţa atacată  prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului, precum şi a motivelor de recurs formulate, Curtea constată că recursul nu este  fondat, având în vedere următoarele:

Problema de drept supusă prezentului recurs se rezumă în esenţă la a stabili dacă amenda contravenţională stabilită printr-un proces verbal de contravenţie contestat în instanţă poate fi considerată o obligaţie fiscală restantă supusă regulilor compensării.

Conform prevederilor art. 32 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 plângerea suspendă executarea şi este de necontestat că la data emiterii deciziei de compensare plângerea contravenţională împotriva procesului verbal seria DGAF nr. 0031.../24.11.2015 nu era soluţionată definitiv.

Procesul verbal de contravenţie este un act administrativ cu caracter individual şi ca urmare suspendarea executării lui are aceleaşi caracteristici ca ale suspendării oricărui alt act administrativ.

Suspendarea executării unui act administrativ este operaţia de întrerupere temporară a efectelor juridice produse de un act juridic. În fapt, suspendarea reprezintă o situaţie temporară urmând ca după soluţionarea plângerii contravenţionale procesul verbal de contravenţie să-şi recapete caracterul executoriu sau să înceteze complet a mai produce efecte juridice dacă a fost anulat. 

Prin urmare, şi pe durata suspendării procesului verbal de contravenţie se întrerupe temporar atât dreptul autorităţii de a executa actul (de a stinge creanţa bugetară pe calea executării silite) cât şi obligaţia corelativă a beneficiarului de a stinge obligaţia fiscală prin una din modalităţile prevăzute la art. 24 Cod procedură fiscală, această obligaţie fiind amânată până la soluţionarea definitivă a plângerii contravenţionale.

În aceste împrejurări, creanţa fiscală rezultată din amendă nu îndeplineşte condiţia de a fi exigibilă deoarece data scadenţei a fost amânată printr-o dispoziţie legală, respectiv art. 32 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001.

Cum potrivit art. 116 alin. 4 Cod procedură fiscală  „compensarea operează de drept la data la care creanţele există deodată, fiind deopotrivă certe, lichide şi exigibile”, iar aşa cum s-a arătat amenda stabilită prin procesul verbal seria DGAF, nr. 0031.../24.11.2015 nu este scadentă, Curtea constată că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare şi interpretare a legii şi prin urmare în temeiul art. 496 şi 488 alin. 1 pct. 8 va respinge recursul ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare