Expropriere. Titularul dreptului

Drept procesual civil

Expropriere. Titularul dreptului

- art. 129 şi art. 304 alin 1 punctul 5 Codul de procedură civilă din 1865

Deşi pârâtul a invocat în primul ciclu procesual excepţia privind lipsa calităţii sale procesuale pasive, excepţie în sprijinul căreia a învederat că imobilul din litigiu supus exproprierii în fapt a trecut în administrarea Ministerului Construcţiilor şi Turismului, sens în care acesta din urmă a fost arătat ca titular al dreptului, acesta nu a fost atras în proces, nefiind astfel cercetată cauza în contradictoriu cu toate părţile nominalizate.

Decizia civilă nr. 259/17.11.2016 - R

Dosar nr. 11307/271/2008*

Prin sentinţa civila nr. 745/22.01.2013 pronunţată de Judecătoria Oradea s-a admis excepţia inadmisibilităţii cererii, excepţie invocată din oficiu, de către instanţă şi pe cale de consecinţă:

A respins ca inadmisibilă cererea formulată de către reclamanţii ...  ...  ... , ...  ...  ... , ...  ...  ...  şi ...  ...  ...  în contradictoriu cu pârâtul Municipiul ...  prin Consiliul local al Municipiului ... .

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Asupra excepţiei de inadmisibilitate a cererii, invocate din oficiu, instanţa a reţinut următoarele:

În fapt pe o parte din terenul proprietatea reclamanţilor, cu nr. topo ... , înscris în CF ...  ... , s-a construit şoseaua de centură a Municipiului ... .

Litigiul de faţă priveşte încălcarea dreptului de proprietate al reclamanţilor. Se precizează faptul că apărarea dreptului de proprietate cunoaşte în dreptul civil român o formă specifică, respectiv acţiunea în revendicare, întemeiată pe prevederile art. 480 Cod civil. Reclamanţii nu au uzat de această cale pentru apărarea dreptului lor de proprietate, ci au promovat acţiunea ce face obiectul prezentului dosar, întemeiată pe instituţia răspunderii civile delictuale, în baza art. 998-999 Cod civil.

Este adevărat faptul că, generic vorbind, prin încălcarea dreptului de proprietate se poate produce şi un prejudiciu implicit proprietarilor, altul decât încălcarea în sine a dreptului de proprietate, respectiv neexercitarea unor atribute ale dreptului de proprietate. Însă este vorba despre un prejudiciu implicit, cum ar fi cu titlu de exemplu, folosul nerealizat datorită neexploatării dreptului de proprietate (faptul că nu se poate cultiva un teren şi a se obţine recolta scontată sau faptul că nu se poate arenda, concesiona, etc). Însă prin acţiunea promovată, reclamanţii nu tind a valorifica repararea unui prejudiciu implicit încălcării dreptului de proprietate ci considerând încălcarea în sine a dreptului de proprietate ca fiind un prejudiciu, formulează solicitări privind repararea acestui prejudiciu.

Dacă s-ar considera, aşa cum afirmă reclamanţii, prejudiciul ca fiind încălcarea în sine a dreptului de proprietate, respectiv neexercitarea unor atribute ale dreptului de proprietate, prin intermediul instituţiei răspunderii civile delictuale ar trebui reparat acest prejudiciu, adică ar trebui restabilit dreptul încălcat. Modalităţile propuse de reclamanţi pentru repararea prejudiciului constând în încălcarea în sine a dreptului de proprietate sunt inadmisibile, întrucât nu restabilesc dreptul încălcat.

Se mai reţine de instanţa de fond că prima modalitate de reparare a prejudiciului solicitată de către reclamanţi, respectiv obligarea pârâtului la acordarea cu titlu de schimb a unui imobil similar este inadmisibilă. Astfel, schimbul este reglementat de Codul civil doar în materia contractelor şi implică evident un acord de voinţe al părţilor contractante. Nu există temei legal pentru ca instanţa să oblige una din părţi la efectuarea unui schimb de proprietăţi. Prin modalitatea propusă, reclamanţilor nu li s-ar restabili dreptul de proprietate încălcat, adică nu li s-ar repara prejudiciul indicat raportat la propriul teren ci ar dobândi o altă proprietate. Însă modalitatea de dobândire a fiecărei proprietăţi în parte trebuie să fie reglementată de lege, nu atribuită de către instanţă, în lipsa unui text de lege. Desigur că în plan convenţional, părţile pot proceda la un schimb de terenuri, în acest fel reclamanţii neavând o proprietate încălcată de vreo altă persoană, sens în care au existat şi demersuri, însă instanţa nu are vreun temei legal pentru a obliga părţile la vreun schimb de terenuri.

Cea de a doua modalitate de reparare a prejudiciului solicitată de reclamanţi este de asemenea inadmisibilă. Astfel, acordarea unor despăgubiri băneşti nu ar opri pentru viitor încălcarea dreptului de proprietate al reclamanţilor privind terenul în discuţie, încălcare care ar subzista şi în viitor. De asemenea, reclamanţii ar avea în continuare dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu (chiar dacă i se aduce atingere acestui drept) şi în eventualitatea ipotetică a primirii unor despăgubiri ar păstra şi posibilitatea intentării oricând a acţiunii în revendicare privind terenul ocupat de pârât.

În concluzie, dacă încălcarea dreptului de proprietate al reclamanţilor este privită ca un prejudiciu în sine, acest prejudiciu nu poate fi reparat decât prin restabilirea dreptului încălcat, respectiv prin promovarea acţiunii în revendicare. În realitate, solicitările reclamanţilor reprezintă modalităţi de compensare a unei situaţii de fapt, compensare care de maniera formulată nu poate fi realizată decât în plan convenţional.

Aspectele mai sus învederate se circumscriu primului motiv ce fundamentează soluţia adoptată. Însă în cele ce urmează, instanţa învederează existenţa a unui alt motiv ce justifică soluţia adoptată. Astfel, la ultimul termen de judecată, pârâtul a depus decizia de expropriere nr. ...  din 09.07.2012, emisă în baza Legii 255/2010. Având în vedere faptul că acest act normativ, reprezintă dreptul special, incident în speţă, valorificarea drepturilor reclamanţilor urmează a se realiza potrivit acestui drept special, respectiv art.19, alin. 11 din Legea 255/2010. Astfel, este cunoscut faptul că nu există opţiune între dreptul special şi dreptul comun, dreptul special primând şi aplicându-se în mod obligatoriu.

Faţă de considerentele mai sus expuse, instanţa de fond a admis excepţia inadmisibilităţii cererii, invocată din oficiu şi pe cale de consecinţă a respins ca inadmisibilă cererea.

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel reclamanţii apelanţi ...  ...  ... , ...  ...  ... , ...  ...  ...  şi ...  ...  ... , solicitând instanţei de apel ca, având în vedere motivele expuse, să dispună admiterea apelului şi  în principal, anularea sentinţei apelate şi  trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, sau, în subsidiar, reţinerea cauzei spre judecare, schimbarea în totalitate a sentinţei apelate, în sensul admiterii acţiunii, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în ambele instanţe.

Prin Decizia civilă nr. 103/A/20 martie 2013 pronunţată de Tribunalul Bihor, s-a admis ca fondat apelul civil formulat de apelanţii ...  ...  ...  şi ...  ...  ... , ...  ...  ...  şi ...  ...  ... , în contradictoriu cu intimatul Municipiul ...  prin Consiliul Local al Municipiului ... , împotriva sentinţei civile nr. 745/22.01.2013 pronunţată de Judecătoria ...  pe care o anulează şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, ţinând cont de considerentele deciziei.

Cheltuielile de judecată s-a dispus a fi avute în vedere la rejudecarea cauzei în fond.

Pentru a pronunţa astfel, instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente:

Criticile apelanţilor au fost apreciate ca fiind pertinente de instanţa de apel, pentru argumentele ce succed:

În cererea de chemare în judecată formulată în faţa instanţei de fond reclamanţii apelanţi au susţinut că sunt coproprietari asupra imobilului situat în ... , înscris în CF ... ...  nr. top. ...  reprezentând în natură teren intravilan în suprafaţă de 39.900 mp, teren care în cursul anului 2005, odată cu construirea şoselei de centură a Municipiului ...  pe tronsonul … - o parte importantă din acest teren a fost ocupat în mod abuziv de traseul şoselei şi de şanţul de delimitare al acesteia, apreciindu-se că faţă de restricţiile de a se construi în imediata apropiere a şoselei practic terenul reclamanţilor e afectat construirii acestei şosele, precizându-se că lucrarea de construire a şoselei nu s-a făcut cu respectarea Legii exproprierii nr.33/1994. Faţă de aceste împrejurări reclamanţii solicită obligarea pârâţilor la despăgubiri pentru prejudiciul creat prin ocupare abuzivă iar cu titlu de despăgubiri solicită acordarea unui imobil similar sau în caz de imposibilitate, acordarea de despăgubiri, întemeindu-se în drept pe art. 998 - 999 Cod Civil.

Deşi procesul civil este guvernat de principiul disponibilităţii părţilor limitând judecătorul în pronunţarea hotărârii doar la obiectul dedus judecăţii în acelaşi timp în manifestarea rolului activ judecătorul are obligaţia în primul rând de a solicita părţilor lămuriri pentru a clarifica care este obiectul acţiunii în condiţiile art.129 alin. 4 şi 5 Cod de procedură civilă pentru a înţelege exact voinţa părţilor şi temeiul juridic invocate iar în temeiul art. 84 Cod de procedură civilă de a face o calificare corectă a cererii, şi aşa cum s-a reţinut în practică şi doctrină trebuie să dea acţiunii caracterizarea ei exactă în raport cu conţinutul ei iar nu să se pronunţe pe o cerere cu o eventuală denumire greşită dată de reclamant, astfel în situaţia unei acţiuni neclare sau chiar formulate greşit instanţa trebuie să clarifice acţiunea în raport cu scopul urmărit de părţi la data promovării acţiunii.

Or tocmai acest scop nu a fost bine clarificat şi lămurit de instanţa de fond atunci când a apreciat că acţiunea în răspundere civilă nu e admisibilă atâta timp cât prin cuprinsul ei cererea pare o veritabilă formă de revendicare prin modalităţi apreciate ca fiind inadmisibile.

Pentru calificarea cererii se impune ca instanţa să privească cu atenţie şi cu simplitate obiectul acţiunii şi scopul urmărit prin promovarea acesteia.

Astfel se observă că ceea ce afirmă de fapt reclamanţii apelanţi este că în anul 2005, a operat o preluare, în mod abuziv, fără respectarea dispoziţiilor legale vizând exproprierea Legea 33/1994, a unei suprafeţe importante din teren ce se află în proprietatea acestora, adică o expropriere de fapt, terenul fiind inclus în prezent practic în şoseaua de centură a oraşului adică în domeniul public şi practic imposibil de folosit de proprietarul de drept, a cărui situaţie de carte de funciare e neschimbată însă.

Or în acest condiţii o acţiune în revendicare întemeiată pe art. 480 Cod civil ce ar presupune restituirea bunului către proprietarul neposesor de către posesorul neproprietar, este greu de crezut că ar putea avea sorţi de izbândă în sensul restituirii terenului, cât timp practic, în prezent potrivit afirmaţiilor reclamanţilor terenul a devenit de interes public intrând de facto în domeniul public fără însă a se respecta procedura exproprierii.

Or în situaţia în care bunul nu mai poate fi revendicat în materialitatea lui acţiunea în revendicare se preschimbă într-o veritabilă acţiune în dezdăunări respectiv în despăgubiri, prejudiciul fiind reprezentat de însăşi valoarea dreptului de proprietate pierdut definitiv prin preluare abuzivă. Desigur se putea pune în discuţia contradictorie a părţilor şi formularea într-o formă expresă a cererii de a se constata că imobilul pentru care se solicită dezdăunări a fost expropriat de fapt în mod abuziv, trecând astfel irevocabil în domeniul unităţii administrativ teritoriale urmând desigur a se face şi modificările cuvenite în cărţile funciare tocmai pentru a nu se putea susţine că alături de despăgubirea ce ar reprezenta valoarea bunului reclamantul ar rămâne de jure proprietarul bunului cu o posibilitate teoretică de a-l putea revendica oricând în viitor.

În consecinţă e clar faptul că avem de a face cu o acţiune în despăgubiri reprezentând valoarea bunului pierdut ca urmare a unei exproprieri abuzive de fapt fără însă a se proceda la o dreaptă şi prealabilă despăgubire. Fiind însă o acţiune în despăgubiri care protejează însăşi dreptul de proprietate, similar acţiunii în revendicare, aceasta trebuie să se bucure de acelaşi regim juridic, inclusiv în materia prescripţiei extinctive.

Nici formele de despăgubire nu pot fi considerate inadmisibile. Astfel este evident că reclamanţii au solicitat un teren în echivalent valoric în virtutea negocierilor purtate cu pârâta, în speranţa că se va putea ajunge la o înţelegere totuşi în acest sens, prin medierea instanţei judecătoreşti, conştientizând însă faptul că nu pot forţa o înţelegere, fără acordul pârâţilor, acesta fiind şi motivul pentru care au format cererea subsidiară privind acordarea de despăgubiri, acestea din urmă putând fi acordate de instanţa de fond, dacă se apreciau pe fond ca fiind întemeiate.

Cât priveştecea de a doua cauză de inadmisibilitate care vizează alegerea unei legi generale faţă de incidenţa legii speciale respectiv Legea nr.255/2010 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publică nici aceasta nu poate fi reţinută.

Astfel reclamanţii invocă faptul că exproprierea abuzivă de fapt a intervenit în anul 2005 adică înainte de intrarea în vigoare a Legii 255/2010 astfel încât aplicarea retroactivă a legii civile ar încalca principiul constituţional al neretroactivităţii legii civile noi, astfel încât nu s-ar putea aplica această lege decât cu încălcarea Constituţiei, ceea ce este cu adevărat inadmisibil.

Este adevărat însă faptul că în mod normal şi just ar fi fost ca preluarea terenului de la reclamanţi de către autorităţile competente să se realizeze cu respectarea prevederilor legale ce reglementau procedura exproprierii la acea dată respectiv Legea nr.33/1994 însă reclamantul a iniţiat acţiunea fundamentându-şi cererea pe dreptul comun tocmai pentru că această procedură nu a fost respectată iar în prezent ea nu se mai poate aplica cu caracter retroactiv atâta timp cât se invocă faptul că în fapt exproprierea şi-a produs efectul terenul fiind preluat însă abuziv.

În ceea ce priveşte declanşarea procedurii exproprierii în condiţiile Legii 33/1994 se reţine că aceasta nu este la dispoziţia reclamanţilor expropriaţi ci doar a autorităţilor care procedează la expropriere. Astfel art.21 din Legea 33/1994 care dă în competenţa tribunalelor judeţene competenţa soluţionării cererii de expropriere, prevede că tribunalul va fi sesizat de expropriator pentru a se pronunţa cu privire la expropriere, soluţionarea cererii făcându-se cu participarea obligatorie a procurorului potrivit art.23 alin 1 iar potrivit art.24 alin 1 instanţa poate lua act de înţelegerea părţilor dacă acestea se înţeleg asupra exproprierii sau dacă nu, va stabili cuantumul despăgubirilor şi suma cuvenită fiecărei părţi, potrivit unei proceduri reglementate de această lege specială cu competenţe speciale.

În prezent se pune însă întrebarea ce cale de reparare a prejudiciului produs mai are proprietarul care şi-a pierdut dreptul asupra bunului în materialitatea sa printr-o expropriere de fapt.

În practica sa în materia exproprierii de fapt, instanţa europeană de la Strasbourg a reţinut că în aceste situaţii se impune a se recunoaşte părţii calea de acces la instanţă pe dreptul comun, altfel s-ar aduce atingere a dreptului de proprietate protejat de art.1 Protocol 1 prin imposibilitatea sa de a obţine dezdăunări pentru bunul preluat de autorităţi fără nici un drept şi fără a se respecta procedura de expropriere reglementată de Legea 33/1994.

Astfel în cauza Burghelea contra României (Hotărârea 27/01/2009 - publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 736 din 29.10.2009, în care se invoca preluarea terenului reclamantei pentru construirea unei hidrocentrale fără acordul ei privind vânzarea terenului către autorităţi, Curtea EDO a reţinut că nu s-a realizat nici un acord între reclamantă şi autorităţi privind transferul proprietăţii, în lipsa unui preţ care este un element esenţial al acordului, astfel încât nu există acord în sensul art.4 din Legea 33/1994. Pentru aceste motive în lipsa unui act formal de expropriere, Curtea a apreciat că situaţia reclamantei nu poate fi considerată „previzibilă” corespunzătoare cerinţei „principiului securităţii juridice”. Situaţia în cauză a permis autorităţilor să tragă foloase din ocuparea terenului în cauză cu neglijarea regulilor ce guvernează exproprierea. S-a mai reţinut că deşi se impunea, Guvernul nu a făcut dovada că reclamanta ar fi avut vreo cale de acces la instanţă, pe calea dreptului comun, pentru a solicita repararea prejudiciului suferit.

În consecinţă Curtea a reţinut că ingerinţa litigioasă nu era compatibilă cu principiul legalităţii şi prin urmare s-a încălcat dreptul reclamantei la respectarea bunurilor sale astfel s-a produs o încălcare a Art.1 Protocol 1.

În baza art.41 în ceea ce priveşte prejudiciul Curtea a reţinut că singura bază de luat în calcul pentru acordarea unei satisfacţii echitabile constă în constatarea încălcări art.1 Protocol 1 din cauza ocupării ireversibile a terenului în litigiu de către autorităţi cu nerespectarea principiului legalităţii şi ţinând cont în acelaşi timp de imposibilitatea autorităţilor de a restitui terenul reclamantei a acordat daune materiale de 40.000 euro reprezentând valoarea terenului ţinând cont de observaţiile părţilor şi hotărând echitabil. Pentru incertitudinea juridică în care a fost ţinută reclamanta s-au acordat daune morale de 2000 euro.

Este evident deci că privind obiectul cererii şi în lumina jurisprudenţei CEDO în materia exproprierilor de fapt se impune asigurarea unei căi efective în justiţie fundamentată pe dreptul comun pentru repararea prejudiciului produs prin preluarea bunului de către autorităţi cu nerespectarea principiului legalităţii.

Pentru toate aceste motive de fapt şi de drept instanţa de apel în baza art.297 alin. 1 teza a II a Cod de procedură civilă, constatând că instanţa de fond nu a intrat în judecarea fondului şi apelanţii au cerut expres, prin cererea de apel, trimiterea cauzei spre rejudecare, a admis apelul apelanţilor ...  ...  ...  şi ...  ...  ..., ...  ...  ...  şi ...  ...  ..., în contradictoriu cu intimatul Municipiul ...  prin Consiliul Local al Municipiului ..., împotriva sentinţei civile nr. 745/22.01.2013 pronunţată de Judecătoria ...  pe care a anulat-o şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, ţinând cont de considerentele deciziei.

Cheltuielile de judecată s-a dispus a fi avute în vedere la rejudecarea cauzei în fond.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Municipiul ...  prin Consiliul Local al Municipiului ...  – Administraţia Imobiliară ..., solicitând admiterea recursului şi în principal casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare în apel sau, în subsidiar, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului formulat împotriva sentinţei civile nr. 745/2013 pronunţată de Judecătoria ... .

Prin decizia civilă nr. 5300 din data de 13.11.2013, pronunţată de Curtea de Apel ..., în dosar nr. 11307/271/2008, s-a respins ca nefondat recursul civil declarat de recurentul – pârât MUNICIPIUL ...  prin CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ..., cu sediul în ..., Piaţa Unirii, nr. 1, jud. Bihor în contradictoriu cu intimaţii - reclamanţi ...  ...  ...  şi ...  ...  ..., ambii dom. în loc. ..., … , ...  ...  ...  şi ...  ...  ..., ambii dom în loc. ..., … , împotriva deciziei civile nr. 103/A din 20.03.2013 pronunţată de Tribunalul Bihor, pe care a menţinut-o în întregime.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de recurs a avut în vedere următoarele considerente:

Conform dispoziţiilor art. 156 alin. 1 Cod procedură civilă instanţa va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivată, iar potrivit alin.2 al acestui articol, când instanţa refuză amânarea pentru acest motiv, va amâna, la cererea părţii, pronunţarea, în vederea depunerii de concluzii scrise.

Astfel, potrivit textului de lege anterior menţionat, instanţa trebuie să analizeze temeinicia motivelor invocate în susţinerea cererii de amânare, nefiind obligatorie amânarea cauzei pentru lipsă de apărare în condiţiile în care motivele invocate în acest sens sunt apreciate ca neîntemeiate.

În speţă, instanţa de apel a respins motivat cererea de amânare formulată de intimatul-recurent, reţinând în acest sens că intimatul a fost citat încă din data de 4.03.2013 pentru termenul fixat în cauză la data de 20 martie 2013, timp apreciat ca fiind suficient pentru pregătirea apărării, neputându-se reţine prin raportare la aceste aspecte, corect reţinute de instanţa de apel, o încălcare a dispoziţiilor legale respectiv o încălcare a dreptului la apărare al intimatului recurent.

De altfel, în cuprinsul cererii de amânare formulată în apel, recurentul – intimat a invocat ca motiv al amânării cauzei doar faptul că litigiul se află la primul termen de judecată, în această fază procesuală.

De asemenea, împrejurarea că instanţa de apel nu a amânat pronunţarea în vederea depunerii de concluzii scrise nu este de natură a atrage nelegalitatea deciziei recurate respectiv reţinerea încălcării dreptului la apărare şi la un proces echitabil, câtă vreme, potrivit art. 165 alin. 2 Cod procedură civilă amânarea pronunţării în vederea depunerii de concluzii scrise se dispune în acest caz, urmare a cererii formulate de parte în acest sens, recurentul – intimat neformulând o astfel de cerere.

Criticile invocate de recurent sub aspectul soluţiei pronunţate de instanţa de apel, au fost apreciate, de asemenea, ca nefondate, corect instanţa de apel dispunând anularea sentinţei apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare raportat la dispoziţiile art. 297 alin. 1 teza II Cod procedură civilă.

S-a reţinut în acest sens că, prin hotărârea pronunţată de instanţa de fond, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea formulată de reclamanţi, instanţa de apel calificând corect obiectul cererii deduse judecăţii în raport de scopul urmărit de reclamanţi şi motivele de fapt invocate în cuprinsul cererii, avându-se în vedere şi dispoziţiile legale incidente respectiv jurisprudenţa CEDO în materie, înlăturând în consecinţă excepţia de inadmisibilitate reţinută în mod greşit de prima instanţă.

În acelaşi sens, în mod corect a fost înlăturată această excepţie reţinută prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 255/2010, avându-se în vedere şi data promovării acţiunii, criticile invocate de recurent sub acest aspect fiind apreciate ca nefondate, iar aspectele ce vizează fondul cauzei urmează a fi avute în vedere în rejudecare.

Potrivit art. 129 alin. 4 şi 5 Cod procedură civilă, cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă în susţinerea pretenţiilor şi apărărilor lor, în virtutea rolului activ, instanţa este în drept a solicita părţilor lămuriri pentru a clarifica obiectul acţiunii precum şi să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept, având îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză ,pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale, dând calificarea corectă a cererii, cu luarea în considerare şi a motivelor de fapt invocate, aspecte care, în mod judicios, au fost avute în vedere de instanţa de apel.

Neputând fi reţinute aşadar criticile invocate la adresa deciziei recurate, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă raportat la art. 304 Cod procedură civilă, instanţa a respins recursul ca nefondat, menţinând în totalitate decizia recurată.

În al doilea ciclu judiciar, prin sentinţa civilă nr. 3366 din 07.04.2015 pronunţată de Judecătoria ..., s-a respins ca rămasă fără obiect excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Consiliul Local al Municipiului ..., excepţie invocată de către Consiliul Local al Municipiului ...  prin Administraţia Imobiliară ..., s-a luat act de renunţarea reclamanţilor la judecarea capătului de cerere privind obligarea pârâtului la schimb de terenuri.

A fost admisă în parte cererea principală formulată şi precizată de către reclamanţii ...  ...  ...  cu domiciliul ales în ... , ... , ...  ...  ...  cu domiciliul ales în ... , ... , ...  ...  ...  cu domiciliul ales în ... , ...  şi ...  ...  ...  cu domiciliul ales în ... , ...  în contradictoriu cu pârâtul Municipiul ...  cu sediul în ...  jud.Bihor, reprezentat prin primar.

A fost obligat pârâtul să plătească reclamanţilor suma de 124.300 euro în echivalent lei la cursul BNR din data plăţii, cu titlu de despăgubiri, pentru exproprierea de fapt a suprafeţei de 4144 m.p. din terenul cu nr. topo ...  ..., înscris în CF ...  ..., suprafaţă de teren identificată prin raportul de expertiză topografică şi completarea la acesta, întocmite de către expert ... , aflate la filele 82-86, respectiv filele 189-191 din dosarul nr. 11307/ 271/2008 al Judecătoriei ..., ce fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Au fost respinse ca nefondate pretenţiile reclamanţilor privind un cuantum al despăgubirilor ce excede sumei mai sus arătate.

Raportul de expertiză tehnică evaluatorie întocmite de către expert ... , aflat la filele 167-176 din dosarul nr. 11307/ 271/2008 al Judecătoriei ...  face parte integrantă din prezenta hotărâre.

A fost obligat pârâtul să plătească reclamanţilor suma de 17.629 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

S-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice în raport cu cererea de arătare a titularului dreptului, excepţie invocată de către Statul Român.

S-a respins ca nefondată cererea de arătare a titularului dreptului formulată de către pârâtul Municipiul ..., reprezentat prin primar în contradictoriu cu terţul arătat ca titular al dreptului, respectiv Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice şi în contradictoriu cu reclamanţii.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a constatat că:

Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Consiliul Local al Municipiului ..., excepţie invocată de către Consiliul Local al Municipiului ...  prin Administraţia Imobiliară ..., a fost respinsă ca rămasă fără obiect, întrucât ca urmare a precizării de acţiune (f.53), pretenţiile reclamantului sunt îndreptate exclusiv împotriva pârâtului Municipiul ...  reprezentat prin primar.

În baza art. 246 Cod de procedură civilă, ca urmare a precizării de acţiune (f.53) instanţa a luat act de renunţarea reclamanţilor la judecarea capătului de cerere privind obligarea pârâtului la schimb de terenuri.

Sub aspectul fondului cererii principale astfel cum a fost precizată, instanţa a admis în parte această cerere precizată conform considerentelor ce urmează a fi prezentate în continuare.

S-a menţionat faptul că în primul ciclu procesual acelaşi complet al Judecătoriei ..., în aceeaşi compunere a pronunţat o soluţie de respingere ca inadmisibilă a cererii reclamanţilor. Cu ocazia rejudecării, s-a respins atât cererea de abţinere cât şi cererea de recuzare a titularului completului de judecată. În consecinţă, acelaşi complet, în aceeaşi compunere a pronunţat prezenta soluţie asupra cererii precizate a reclamanţilor, doar în considerarea caracterului obligatoriu al dezlegărilor problemelor de drept de către instanţa de recurs, conform art. 315 Cod de procedură civilă.

În acest sens, s-a observat faptul că în primul ciclu procesual instanţa de apel, prin decizia civilă nr. 103/A/2013 a statuat că suntem în prezenţa unei exproprieri de fapt, că reclamanţii nu sunt ţinuţi să urmeze procedura de contestare a despăgubirilor ca urmare a exproprierii conform Legii 255/2010, că este admisibilă solicitarea de despăgubire în raport de valoarea de circulaţie a bunului expropriat în fapt, acesta fiind remediul juridic în astfel de situaţii conform jurisprudenţei CEDO. Aceste statuări ale instanţei de apel au fost menţinute de către instanţa de recurs prin decizia civilă nr. 5300/2013 a Curţii de apel ..., fapt ce atrage incidenţa prevederilor art. 315, alin. 1 Cod de procedură civilă, text de lege potrivit căruia judecătorii fondului cu ocazia rejudecării după casare cu trimitere sunt ţinuţi de dezlegările problemelor de drept ale speţei astfel cum au fost statuate de către instanţa de recurs.

Prin urmare, instanţa chiar dacă ar considera că o altă interpretare corespunde legalităţii, este obligată să soluţioneze cauza de faţă în acord cu modalitatea în care problemele de drept deduse judecăţii au primit dezlegarea de către instanţele de control judiciar.

Întrucât instanţele de control judiciar au stabilit că suntem în prezenţa unei exproprieri de fapt, că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la despăgubiri în raport cu valoarea de circulaţie a bunului expropriat în fapt şi nu conform procedurii reglementate de Legea 255/2010, nu rămâne instanţei de rejudecare decât să stabilească cuantumul concret al despăgubirilor care urmează a fi acordate reclamanţilor.

Este necontestat de către părţi faptul că pe o suprafaţă de 4144 m.p. din terenul proprietatea reclamanţilor, cu nr. topo ..., înscris în CF ...  ..., s-a construit şoseaua de centură a Municipiului ... .Această suprafaţă de teren ocupată de şoseaua de centură a Municipiului ...  a fost identificată prin raportul de expertiză topografică şi completarea la acesta, întocmite de către expert ... , aflate la filele 82-86, respectiv filele 189-191 din dosarul nr. 11307/ 271/2008 al Judecătoriei ... . De menţionat este faptul că părţile nu au contestat concluziile acestui raport de expertiză.

Suprafaţa în litigiu, expropriată în fapt de 4144 m.p. din terenul proprietatea reclamanţilor, cu nr. topo ..., înscris în CF ...  ...  a fost evaluată ca având valoarea de circulaţie de 124.300 euro prin Raportul de expertiză tehnică evaluatorie întocmite de către expert ... , aflat la filele 167-176 din dosarul nr. 11307/ 271/2008 al Judecătoriei ... Din nou trebuie subliniat faptul că pârâtul nu a contestat concluziile acestui raport de expertiză.

A contestat reclamantul concluziile raportului de expertiză tehnică evaluatorie susţinând că nu trebuia expertul să arate în mod global valoarea de circulaţie pentru întreaga suprafaţă în litigiu de de 4144 m.p. ci doar să indice valoarea de circulaţie per metru pătrat de teren în litigiu. Prin răspunsul la obiecţiuni aflat la filele 247-260 din dosarul nr. 11307/ 271/2008 al Judecătoriei ..., expertul a arătat că valoarea de circulaţie per metru pătrat de teren în litigiu este de 48 euro/metro pătrat.

Instanţa a constatat faptul că expertul evaluator nu a justificat în nici un fel cum a ajuns ulterior la concluzia că valoarea de circulaţie per metru pătrat de teren în litigiu este de 48 euro/metro pătrat în timp ce iniţial la momentul întocmirii raportului de expertiză tehnică evaluatorie, aflat la filele 167-176 din dosarul nr. 11307/ 271/2008 al Judecătoriei ..., a ajuns la concluzia că valoarea de circulaţie per metru pătrat de teren în litigiu este de 30 euro/metro pătrat, aşa cum se arată în cuprinsul raportului de expertiză la fila 171.Este de notorietate faptul că piaţa imobiliară a cunoscut un regres în ultimii ani, astfel că concluzia expertului evaluator prezentată prin răspunsul la obiecţiuni aflat la filele 247-260 din dosarul nr. 11307/ 271/2008 al Judecătoriei ...  în sensul că valoarea de circulaţie per metru pătrat de teren în litigiu este de 48 euro/metro pătrat nu poate fi primită de către instanţă.

În consecinţă instanţa a constatat că valoarea de circulaţie a imobilului în litigiu, expropriat în fapt, este de 124.300 euro. Prin urmare, respectând dezlegările date problemelor de drept deduse judecăţii de către instanţele de control judiciar, instanţa a obligat pârâtul să plătească reclamanţilor suma de 124.300 euro în echivalent lei la cursul BNR din data plăţii, cu titlu de despăgubiri, pentru exproprierea de fapt a suprafeţei de 4144 m.p. din terenul cu nr. topo ...  ..., înscris în CF ...  ..., suprafaţă de teren identificată prin raportul de expertiză topografică şi completarea la acesta, întocmite de către expert ... , aflate la filele 82-86, respectiv filele 189-191 din dosarul nr. 11307/ 271/2008 al Judecătoriei ..., ce fac parte integrantă din prezenta hotărâre. Va respinge ca nefondate pretenţiile reclamanţilor privind un cuantum al despăgubirilor ce excede sumei mai sus arătate.

Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 274 Cod de procedură civilă pârâtul a fost obligat să plătească reclamanţilor suma de 17.629 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Această sumă totală include cheltuielile reprezentând taxa judiciară de timbru în sumă totală de 12.819 lei, din care suma de 5015 lei, fiind achitată cu titlu de taxă judiciară de timbru (5010 lei) şi timbru judiciar (5 lei) conform înscrisului de la fila 33 din dosarul nr. 11307/ 271/2008 al Judecătoriei ...  iar din cuantumul sumei totale de 12.490 lei, achitată cu titlu de taxă judiciară de timbru pentru majorarea pretenţiilor în faza de rejudecare (f.42) instanţa a inclus în cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligat pârâtul doar suma de 7804 lei, proporţional cu pretenţiile admise. De asemenea, cuantumul total al cheltuielilor de judecată include şi onorariul total al expertului topograf în sumă de 2770 lei, achitat conform înscrisurilor de la filele 40 (800 lei), 54 (1150 lei) şi 201 (820 lei) din dosarul nr. 11307/ 271/2008 al Judecătoriei ...  precum şi onorariul total al expertului evaluator în sumă de 2040 lei, achitat conform înscrisurilor de la fila 70 (800 lei) din dosarul nr. 11307/ 271/2008 al Judecătoriei ...  şi fila 40 (1240 lei) din prezentul dosar de rejudecare.

Cu privire la cererea de arătare a titularului dreptului, analizând mai întâi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice în raport cu cererea de arătare a titularului dreptului, excepţie invocată de către Statul Român, instanţa a respins această excepţie. Astfel, în ceea ce priveşte acordarea despăgubirilor prezintă relevanţă persoana proprietarului drumului pentru care s-a efectuat exproprierea de fapt şi nu administratorii drumului pe care îi indică acest terţ arătat ca titular al dreptului.

Sub aspectul fondului, instanţa a respins ca nefondată cererea de arătare a titularului dreptului. Astfel, este de notorietate faptul că drumul de centură al Municipiului ...  se află în circumscripţia teritorială a acestei unităţi administrativ teritoriale, care este în primul rând beneficiară a acestei lucrări. Faptul că din punct de vedere al utilizării lucrării, drumul de centură al Municipiului ...  se integrează intereselor naţionale în domeniul infrastructurii rutiere, nu schimbă calitatea Municipiului ..., de principal beneficiar al acestei lucrări.

Împotriva acestei hotărâri, au declarat apel, apelanţii reclamanţi ...  ...  ..., ...  ...  ..., ...  ...  ...  şi  ...  ...  ..., solicitând, admiterea apelului şi  schimbarea, în parte, a sentinţei apelate, în sensul admiterii, în întregime a acţiunii precizate şi  obligării paratului la plata sumei de 198.912 euro cu titlu de despăgubiri, precum şi  a cheltuielilor de judecată ocazionate în primă instanţă.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel şi MUNICIPIUL ...  PRIN PRIMAR, solicitând în principal: admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului ...  prin Primarul Municipiului ...  şi  respingerea acţiunii ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitatea procesuală pasivă, iar în subsidiar, admiterea cererii de arătare a titularului dreptului formulată de către Municipiul ...  prin Primarul Municipiului ...  în contradictoriu cu Statul Roman reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice.

A mai solicitat respingerea, în tot, faţă de Municipiul ...  prin Primarul Municipiului ...  a cererii principale formulată şi  precizată de către reclamanţii – intimaţi ...  ...  ..., ...  ...  ..., ...  ...  ...  şi  ...  ...  ...  ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 266/A/2016 din data de 14 Martie 2016, pronunţată de Tribunalul Bihor, s-a respins apelul formulat de apelanta MUNICIPIUL ...  PRIN PRIMAR, cu sediul în ..., Piaţa Unirii, nr. 1, ... , în contradictoriu cu intimaţii ...  ...  ..., ...  ...  ..., ambii cu domiciliul în ..., ... , ...  ...  ..., ...  ...  ..., ambii cu domiciliul în ..., ... , ... , ... şi CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ...  – ADMINISTRAŢIA IMOBILIARĂ ..., cu sediul în ..., ... .

S-a admis ca fondat apelul formulat de apelanţii reclamanţi ...  ...  ..., ...  ...  ..., ambii cu domiciliul în ..., ... , ...  ...  ..., ...  ...  ..., ambii cu domiciliul în ..., ... , ... , în contradictoriu cu intimaţii MUNICIPIUL ...  PRIN PRIMAR, cu sediul în ..., Piaţa Unirii, nr. 1, ... , ...  prin DGRF ...  prin AJFP ... , cu sediul în ..., ... , ...  şi CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ...  – ADMINISTRAŢIA IMOBILIARĂ ..., cu sediul în ..., ... , împotriva sentinţei civile nr. 3366 din 07.04.2015 pronunţată de Judecătoria ..., împotriva sentinţei civile nr. 3366 din 07.04.2015 pronunţată de Judecătoria ..., pe care a schimbat-o în parte în sensul că :

S-a admis acţiunea formulată de reclamanţii ...  ...  ..., ...  ...  ..., ...  ...  ...  şi ...  ...  ...  în contradictoriu cu pârâta CONSILIUL LOCAL ...  - … şi MUNICIPIUL ...  prin PRIMAR.

A fost obligat pârâtul MUNICIPIUL ...  prin PRIMAR să plătească reclamanţilor suma de 198.912 euro în echivalent lei la cursul BNR din data plăţii, cu titlu de despăgubiri pentru exproprierea în fapt a suprafeţei de 4144 mp. din terenul cu nr. top ...  ...  înscris în CF ...  ..., identificat de raportul de expertiză întocmit de expert ... , ce va face parte integrantă din prezenta hotărâre. Obligă pârâtul să plătească reclamanţilor suma de 22414 lei cheltuieli de judecată.

Au fost menţinute restul dispoziţiilor.

A fost obligat intimatul la cheltuieli de judecată în cuantum de 1334 lei în favoarea apelanţilor.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente:

Reclamanţii – apelanţi sunt proprietarii imobilului cu nr. top. ...  din CF ...  ..., în suprafaţă totală de 39900 mp. . Din acest imobil, suprafaţa de 4144 mp. a fost ocupată de construcţia şoselei de centură a Municipiului ... .

Prin cererea de chemare în judecată iniţial introdusă la data de 21.11.2008, pe rolul Judecătoriei ..., reclamanţii ...  ...  ..., ...  ...  ..., ...  ...  ..., ...  ...  ..., au solicitat instanţei în principal, obligarea pârâtului la despăgubirea reclamanţilor pentru prejudiciul cauzat cu ocuparea abuzivă a imobilului proprietatea lor, prin acordarea cu titlu de schimb a unui imobil similar, iar în subsidiar obligarea pârâtului Municipiul ...  de a plăti reclamanţilor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin ocuparea abuzivă de către aceştia a imobilului proprietatea lor.

Prin SC nr. 745/2013 a Judecătoriei ..., s-a dispus admiterea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii şi a fost respinsă cererea ca fiind inadmisibilă, constatând instanţa că pe de o parte acţiunea reclamanţilor este o acţiune în revendicare ce poate avea ca obiect doar redobândirea posesiei bunului, proprietatea reclamanţilor, iar pe de altă parte că reclamanţii trebuiau să invoce dispoziţiile legii 255/2010, respectiv să-şi valorifice drepturile atacând decizia de expropriere, deoarece acesta este dreptul special incident în speţă.

Prin Decizia nr. 103/A/2013 a Tribunalului ...  s-a dispus admiterea apelului reclamanţilor – apelanţi ...  ...  ..., ...  ...  ..., ...  ...  ..., ...  ...  ..., împotriva SC nr. 745/2013 a Judecătoriei ..., pe care a anulat-o şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă pentru ca instanţa de fond să stabilească întinderea prejudiciului cauzat de pârâtă reclamanţilor ca urmare a constatării că acţiunea de faţă nu este o acţiune în revendicare ci o acţiune în despăgubiri, iar valoarea prejudiciului cauzat reclamanţilor este egală cu valoarea de circulaţie a bunului pierdut ca urmare a exproprierii.

Această soluţie a fost confirmată şi menţinută prin decizia civilă nr. 5300/2013 a Curţii de Apel ... .

În rejudecarea cauzei, instanţa de fond a dispus în baza unui raport de expertiză evaluator efectuat de expert ...  admiterea în parte a acţiunii şi a dispus obligarea pârâtului să plătească reclamanţilor suma de 124300 euro, sumă echivalenta a valorii suprafeţei expropriate în fapt, conform variantei unu de expertiză. Conform variantei doi de expertiză, aflată la filele 247-260 dosar iniţial de fond valoarea stabilită de expert a fost de 48 euro/mp., în total valoare de 198.912 euro.

Asupra apelului declarat de pârâtul – apelant, MUNICIPIUL ..., instanţa de apel, a reţinut că motivele invocate sunt nefondate şi a respins apelul în temeiul art. 296 Vechiul Cod de procedură civilă.

Potrivit art. 297 alin. 1 teza finală Cod de procedură civilă dezlegarea dată problemelor de drept de către instanţa de apel, ca şi necesitatea administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

Hotărârea Tribunalului prin care s-a anulat prima sentinţă a fost supusă recursului, şi a fost menţinută de Curtea de Apel ...  printr-o decizie irevocabilă, astfel că dezlegarea dată problemelor de drept, are astfel autoritate de lucru judecat. Ele nu mai pot forma obiectul unei analize ulterioare a instanţelor de judecată. Autoritatea de lucru judecat, este principalul mijloc de valorificare a efectului negativ al puterii de lucru judecat. Potrivit art. 163 Cod de procedură civilă, nimeni nu poate fi chemat în judecată pentru aceeaşi cauză, acelaşi obiect, şi de aceeaşi parte.

Astfel, instanţele s-au pronunţat în mod irevocabil asupra acordării despăgubirilor pe calea dreptului comun în temeiul Protocolului I CEDO, arătând că în speţă se impune acordarea de despăgubiri reclamanţilor, despăgubiri egale cu valoarea de circulaţie a bunului pierdut de reclamanţi.

Faţă de aceste dispoziţii irevocabile, instanţa de rejudecare nu putea decât a stabili valoarea despăgubirilor conform valorii de circulaţie a imobilului. Alte interpretări ale obiectului cauzei nu se mai pot face în rejudecare, fiind în mod irevocabil stabilit obiectul litigiului. Astfel nu pot fi primite motivele apelantei potrivit cărora se impune respingerea acţiunii deoarece imobilul este expropriat şi trebuia urmată legea specială în materia exproprierii, nu poate fi primit nici motivul potrivit căruia imobilul este proprietatea statului român, având în vedere că în primul ciclu procesual, instanţele de control judiciar au stabilit irevocabil că pârâtul Municipiul ...  a expropriat în fapt imobilul reclamanţilor şi datorează pentru acest fapt despăgubiri egale cu valoare imobilului.

În cea ce priveşte apelul reclamanţilor apelanţi ...  ...  ..., ...  ...  ..., ...  ...  ..., ...  ...  ..., instanţa l-a admis ca fondat pentru următoarele motive:

Prin prima variantă de expertiză, - f. 167 – dosar iniţial de fond, expertul ...  a arătat că valoarea de circulaţie a imobilului la data de 29.11.2011 este de 30 euro/mp. adică o valoare totală de 124.320 euro.

În varianta a două de expertiză – f. 261 acelaşi dosar, efectuată la data de 21.01.2013, a fost de 48 euro/mp., valoare totală despăgubiri 198.912 euro, arătând în ambele variante că s-au avut ca şi criterii de stabilire a valorii imobilului, valoare de vânzare a unor terenuri vecine.

Instanţa de apel a ascultat expertul în cameră de consiliu la data de 03.03.2016 – f. 82 dosar apel, iar expertul a arătat că iniţial a stabilit valoarea de 30 de euro/mp. pentru ca s-a raportat la întreaga proprietate de 39000 mp. raportare ce a determinat diminuarea preţului /mp. valoarea unui mp de teren dintr-o parcela de 39000 mp. este mult inferior valorii unui mp. de teren dintr-o parcelă de 4100 mp. aşa cum s-a raportat pentru a stabili valoarea unui mp. de teren în a doua variantă de expertiză. A mai arătat expertul în camera de consiliu că prin dezlipirea suprafeţei de care reclamanţii au fost deposedaţi de pârâtă din frontul stradal de 70 m. liniari pe DN ...  – ... , şi din frontul stradal de 315 m liniari pe şoseaua de centură iniţială a municipiului, în prezent frontul stradal nu mai este drept ci curb fiind diminuat la mai puţin de jumătate pe ambele străzi. În prezent acest front stradal curb este susţinut de parapeţii construiţi de municipalitate în zonă ceea ce face ca prejudiciul reclamanţilor să fie mai mare pentru că pe terenul ce le-a rămas aceştia au restricţii de utilizare a frontului la cele două şesele. Expertul a arătat că după părerea lui prin raportare la modul de stabilire a despăgubirilor terenurilor expropriate, pe lângă valoarea imobilului de 48 euro/mp. reclamanţii ar fi îndreptăţiţi la prejudiciul cauzat acestora prin pierderea acestei suprafeţe.

În contextul în care, timp de ani de zile România a fost condamnată pe bandă rulantă la Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru încălcarea dreptului la proprietate privată, iar reclamanţii au fost lipsiţi de folosinţa imobilului din anul 2005, prezenta hotărâre pronunţându-se după 11 ani de la deposedarea reclamanţilor, stabilirea despăgubirilor trebuie analizată raportat la toate împrejurările învederate de expertul evaluator în faţa instanţei de apel, dar şi de momentul mult întârziat de acordare a acestor despăgubiri.

Este de reţinut poziţia pârâtei, Municipiul ..., care nu a solicitat expertiză contrară, nu a formulat obiecţiuni la această evaluare, având o poziţie constantă pe parcursul celor două cicluri procesuale, de negare a dreptului la despăgubiri al reclamanţilor. Mai mult reprezentanta Municipiului ...  a învederat instanţei de apel la data de 10.11.2015 – f. 46 verso, că s-a formulat o acţiune de anulare a Titlului de proprietate 184/1994 solicitând termen pentru depunerea acesteia. A depus acţiunea formulată de-abia în data de 25.01.2016, acţiunea fiind înregistrată la Judecătoria ...  sub nr. de dosar 821/271/2016, aparenţa acesteia fiind de acţiune pro causa, pârâta folosindu-se de ea pentru a solicita suspendarea prezentului dosar ce este pe rolul instanţelor de 8 ani de zile.

Instanţa de apel a avut în vedere în considerarea valorii de circulaţie a imobilului şi contractul de vânzare cumpărare – f. 61 dosar unde un mp. de teren în imediata apropiere s-a vândut cu 154 euro.

Faţă de toate aceste considerente instanţa de apel a apreciat că valoarea justă a despăgubirilor ce trebuie achitate reclamanţilor este valoarea stabilită de expert în varianta a doua a unui mp. de teren prin raportare la suprafaţa mai mică de 4144 mp. şi nu la întreaga parcelă, şi având în vedere vânzarea unui mp. teren în imediata apropiere a imobilului cu 154 euro conform contractului de vânzare cumpărare - f. 61.

În consecinţă, în temeiul art. 296 Cod de procedură civilă a schimbat în parte hotărârea atacată şi a obligat pârâtul MUNICIPIUL ...  prin PRIMAR să plătească reclamanţilor suma de 198.912 euro în echivalent lei la cursul BNR din data plăţii, cu titlu de despăgubiri pentru exproprierea în fapt a suprafeţei de 4144 mp. din terenul cu nr. top ...  ...  înscris în CF ...  ..., identificat de raportul de expertiză întocmit de expert ..., ce va face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar în temeiul art. 274 Cod procedură civilă a obligat pârâtul să plătească reclamanţilor suma de 22414 lei cheltuieli de judecată realizate în primă instanţă, reprezentând taxe de timbru, onorarii experţi şi onorariu avocat. Instanţa a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei atacate.

În temeiul art. 274 Cod procedură civilă a obligat intimatul la cheltuieli de judecată în apel, în cuantum de 1334 lei în favoarea apelanţilor.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs MUNICIPIUL ...  PRIN PRIMAR, solicitând admiterea acestuia, în principal, casarea cu trimitere a cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului formulat de Municipiul ...  şi schimbarea în tot a hotărârii pronunţată de instanţa de fond, fără cheltuieli de judecată.

Prin motivele de recurs au fost invocate următoarele:

- reclamanţii intimaţi au promovat acţiunea la data de 21.11.2008, deci ulterior intrării în vigoare a H.G. nr. 883/2006, ca atare întrucât la data respectivă imobilul aferent nr. top. ...  înscris în CF nr. 168749 ...  era transmis în domeniul public al Statului şi în administrarea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, recurentul nu are calitate procesuală pasivă în cauză;

- prin apelul formulat, Primăria ...  a adus critici soluţiei dată de instanţa de rejudecare pe fondul cererii de arătare a titularului dreptului, însă instanţa de apel nu a analizat criticile formulate şi nici nu s-a pronunţat asupra acestora;

- Tribunalul ...  a pronunţat decizia şi în contradictoriu cu Consiliul Local al Mun. ...  – Administraţia Imobiliară ...  deşi apelanţii reclamanţi şi-au precizat acţiunea în faţa instanţei de rejudecare în sensul că înţeleg să se judece cu Municipiul ...  reprezentat prin Primarul Mun. ...  şi nu cu Consiliul Local al mun. ...  în reprezentarea Mun. ... ;

- dată fiind diferenţa dintre cele două valori stabilite prin cele două expertize (de 30 Euro / mp, respectiv 48 Euro / mp), se impunea încuviinţarea unei contraexpertize, cu atât mai mult cu cât printr-un raport de expertiză un teren situat pe Calea ... a fost evaluat în 2013 la preţul de 35 Euro / mp;

- acţiunea din dosarul nr. 821/271/2016 al Judecătoriei ...  a fost promovată urmare a identificării unor înscrisuri în arhiva comisiei locale şi arhiva OCPI ...  din care rezultă că donatarii ...  nu puteau dobândi decât ceea ce li s-a reconstituit donatorilor, adică suprafaţa de 3,99 ha aferentă parcelei A 3420;

- imobilul situat pe nr. top. 487/7 înscris în CF nr. 168749 ...  este cuprins pe lista imobilelor proprietate privată ce constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică Drum de centură în Mun. ..., etapa a II-a, ... , figurând la poziţia 53, alături de proprietari şi suma aferentă despăgubirii, iar aşa cum rezultă din Anexa nr. 2 a HG nr. 348/18.04.2012, intimaţilor, pentru imobilul expropriat, li s-au acordat despăgubiri în valoare de 46.400 lei.

În drept au fost invocate dispoziţiile art.304 pct. 8 şi 9 Cod procedură civilă,

Prin întâmpinare, intimaţii ...  ..., ...  ...  ..., ...  ...  ...  şi ...  ...  ...  au solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea că recurentul nu a prezentat nicio critică cu privire la nelegalitatea hotărârii şi nici nu a indicat care este actul juridic interpretat greşit, care sunt dispoziţiile legale încălcate sau aplicate greşit de către instanţa de apel sau ce aspecte de drept ar trebui analizate de instanţa de recurs, în realitate pretinsele motive de recurs nu reprezintă altceva decât o reiterare a apărărilor pe care acesta le-a expus în faza apelului. Referitor la pretinsa lipsă a calităţii procesuale pasive a Municipiului ..., intimaţii arată că situaţia litigioasă datează din perioada anterioară anului 2006 când a fost emisă HG nr. 883/2006, astfel că aceasta nu prezintă nicio relevanţă în cauză. Lucrările au fost realizate de Municipiul ..., propunerea de schimb de terenuri a fost formulată de Municipiul ...  iar hotărârile privind aprobarea schimbului de terenuri au fost adoptate de Consiliul Local, organ deliberativ al Municipiului ... . Contrar celor susţinute de recurent, instanţa de apel a analizat problema calităţii procesuale pasive. În ceea ce priveşte solicitarea de casare a deciziei recurate pentru efectuarea unei contraexpertize, intimaţii arată că apărarea nu poate fi acceptată având în vedere dispoziţiile art. 212 alin. 2 Cod procedură civilă, recurenta solicitând această probă abia la judecarea apelului, astfel încât corect instanţa de apel a respins-o. Cererea de suspendare este nefondată, nefiind incidente dispoziţiile art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, acţiunea invocată având un caracter vădit pro causa. În final, intimaţii susţin că HG nr. 348/201 şi HG nr. 949/2012 sunt nerelevante în cauză, ele vizează alte suprafeţe de teren, în timp ce acţiunea de faţă priveşte ocuparea abuzivă a terenului cu lucrările aferente primei etape a lucrărilor la şoseaua de centură efectuate anterior anului 2006, ca atare Municipiul ...  are calitate procesuală pasivă în cauză.

Tot prin întâmpinare, intimatul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice ...  ...  prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor ... , a solicitat respingerea recursului cu motivarea că instituţia intimatului este lipsită de calitate procesuală pasivă şi nu deţine nici calitatea de reprezentant al Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice. Intimatul precizează că drumurile de interes naţional, precum cel din speţă, se află în proprietatea Ministerului Transporturilor şi în administraţia CNADNR, având în vedere dispoziţiile art. 21 alin. 1 din OG nr. 43/1997, de altfel, chiar cererea de arătare a titularului dreptului a fost formulată de recurent ţinând cont de prevederile legale amintite. Cererea de arătare a titularului dreptului a fost formulată abia cu ocazia rejudecării, astfel în mod corect a fost respinsă cererea de arătare a titularului dreptului cu privire la Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, având în vedere că dispoziţiile deciziei de casare se refereau la titularul dreptului ca fiind Municipiul ... . Pe de altă parte, în situaţia în care reclamanţii nu sunt mulţumiţi de cuantumul despăgubirilor, procedura de urmat este cea prevăzută de legea specială, Legea nr. 255/2010, în prezenta cauză neputându-se admite ca şi temei de drept art. 480 Cod civil, nici sub aspectul unei acţiuni în revendicare şi nici sub aspectul unei acţiuni în despăgubiri. Cu privire la expertiza efectuată în cauză, intimatul arată că expertul nu a ţinut cont de raportul actual al cererii şi ofertei urmare a blocajului tranzacţiilor imobiliare, expertul nu a inclus şi indicele negativ compus din 5% pentru proces judiciar, iar cea de a doua expertiză nu i-a fost comunicată, încălcându-i-se astfel dreptul la apărare. Concluzionează că, în mod corect, a fost obligat la plata sumelor de bani pârâtul Municipiul ..., adevăratul beneficiar al lucrării, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice neavând şi nu a avut niciodată calitate de titular al dreptului de proprietate al terenului în speţă şi nici nu a fost implicat în procedura specială a exproprierii.

Examinând hotărârea recurată, prin prisma motivelor invocate cât şi din oficiu, instanţa de recurs a constatat următoarele:

Criticile aduse hotărârii recurate sunt întemeiate, urmând a se da curs cererii formulate în principal, de casare a deciziei cu trimitere pentru o nouă judecare, în aplicarea motivului de casare reglementat de dispoziţiile art. 304 pct. 5 din Codul de procedură civilă, în considerarea argumentelor ce succed.

Obiectul cererii introductive de instanţă dedusă judecăţii l-a constituit în principal obligarea pârâtului „Municipiul ...  prin Consiliul Local al Mun. ... ” la despăgubirea reclamanţilor pentru prejudiciul cauzat de ocuparea abuzivă a imobilului proprietatea lor, prin acordarea cu titlu de schimb a unui imobil similar, iar în subsidiar, obligarea pârâtului la despăgubirea reclamanţilor prin plata de despăgubiri băneşti.

În susţinerea acţiunii, s-a invocat că reclamanţii sunt titularii dreptului de proprietate asupra imobilului situat în ..., înscris în cartea funciară nr. ...  ...  cu nr. top. ...  în natură reprezentând teren intravilan în suprafaţă de 39.900 mp şi că, în cursul anului 2005, odată cu construirea şoselei de centură a Mun. ..., pe tronsonul ... , o suprafaţă importantă de teren a fost ocupată în mod abuziv de traseul acestei şosele şi de şanţul de delimitare al acesteia. S-a mai învederat că lucrările de construire a şoselei de centură au fost executate fără ca, în prealabil, autorităţile implicate să fi obţinut acordul reclamanţilor şi fără să fi parcurs procedurile de expropriere prevăzute de Legea nr. 33/1994, iar după sesizarea autorităţilor locale prin adresa nr. 59553/1.02.2006, acestea le-au propus efectuarea unui schimb de terenuri, sens în care a fost identificată suprafaţa afectată de construirea şoselei de centură, şi anume parcela cu nr. cadastral 10962 în suprafaţă de 3.135 mp, ce urma să fie schimbată cu parcela Municipiului ..., identificată cu nr. cad. 9182 în suprafaţă de 5000 mp, schimb care nu s-a mai realizat din cauza evaluării nereale şi ofertei neserioase a pârâtului, care a stabilit un preţ aproape dublu pentru parcela proprietatea municipiului, motive pentru care reclamanţii au solicitat instanţei să constate că sunt îndeplinite toate condiţiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului, prevăzute de art. 998 – 989 din Codul civil.

Prin întâmpinarea înregistrată la Judecătoria ...  la data de 14.09.2010, pârâtul a invocat excepţia privind lipsa calităţii procesuale pasive a Consiliului Local al Mun. ...  şi respectiv a Municipiului ..., cu motivarea că primul, raportat la art. 21 din Legea nr. 215/2001, nu are personalitate juridică, persoanele juridice cu personalitate juridică distinctă fiind Municipiul ...  şi Administraţia Imobiliară ..., totodată, având în vedere că sectorul de drum care ocupă imobilul din litigiu a fost transmis prin „Protocol” încheiat între Consiliul Local al Mun. ...  şi Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, din domeniul public al Mun. ...  şi din administrarea Consiliului Local al Mun. ..., în proprietatea publică a Statului Român şi în administrarea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, conform H.G. nr. 883/2006, s-a invocat că în prezenta cauză are calitate procesuală pasivă Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, sens în care partea pârâtă a apreciat că sunt incidente dispoziţiile art. 12 alin. 4 din Legea nr. 213/1998 (fila 91 - 93 din dosarul judecătoriei).

Tot în cursul judecării cauzei în primă instanţă, pârâtul Consiliul Local al Mun. ...  – Administraţia Imobiliară ..., prin notele de şedinţă înregistrate la instanţă în ziua de 16 oct. 2012, a învederat că prin H.G. nr. 348/2012 s-a declanşat procedura de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere a lucrării de utilitate publică „Drum de centură în Mun. ..., etapa a II-a a jud. ... ”, inclusiv pentru suprafaţa de 1160 mp din terenul identificat cu nr. top. ...  proprietatea reclamanţilor, astfel cum este prevăzut în anexa nr. 2 poziţia 53 din HG nr. 348/2012, expropriator fiind Statul Român reprezentat de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, fapt pentru care a solicitat introducerea în cauză a acestuia (fila 211 din dosarul judecătoriei).

Acţiunea dedusă judecăţii s-a soluţionat într-un prim ciclu procesual în acelaşi cadru procesual, în contradictoriu cu pârâtul iniţial, iar într-un al doilea ciclu procesual, prin cererea de arătare a titularului dreptului înregistrată la Judecătoria ...  la data de 18 aprilie 2014, pârâtul Consiliul Local al Mun. ...  a solicitat chemarea în judecată a Statului Român reprezentat prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii(fila 20 din dosar nr. 11307/271/2013*). Ulterior, prin încheierea pronunţată în şedinţa publică din 16.09.2014, Judecătoria ...  a dispus introducerea în cauză a Statului Român prin Ministerul Finanţelor, în calitate de titular al dreptului, existând formulată în acest sens şi o cerere din partea pârâtului Municipiul ...  depusă la instanţă alăturat actului înregistrat la data de 3.10.2014 (fila 45). La acelaşi termen de judecată reclamanţii prin avocat au precizat că înţeleg să se judece doar cu Municipiul ...  în calitate de pârât, cererea introductivă de instanţă fiind formulată în contradictoriu cu „Municipiul ...  prin Consiliul Local al Municipiului ... ”.

În acest cadru procesual sub aspectul părţilor atrase în cauză s-a desfăşurat procesul în cel de al doilea ciclu procesual, finalizat în apel prin pronunţarea deciziei recurate, prin care a fost schimbată sentinţa judecătoriei sub aspectul cuantumului despăgubirilor acordate în favoarea reclamanţilor în sensul majorării acestora, fiind însă păstrată în ceea ce priveşte debitorul obligaţiei, în persoana pârâtului Municipiul ..., şi totodată în privinţa respingerii excepţiei lipsei calităţii procesuale a Statului Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, fiind păstrată şi în privinţa dispoziţiei de respingere ca nefondată a cererii de arătare a titularului dreptului formulată de pârâtul Municipiul ...  în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.

O atare soluţie trebuie privită ca eronată, în primul rând pentru că, în aplicarea principiului disponibilităţii părţilor, instanţa avea îndatorirea de a introduce, la cererea pârâtului, toate părţile indicate de acesta ca titulare ale dreptului, şi nu doar pe una dintre acestea, urmând ca mai apoi să pronunţe soluţie pe toate respectivele cereri, ce se impuneau a fi analizate inclusiv din perspectiva dispoziţiilor Hotărârii nr. 883/2006 invocată constant în apărările formulate atât de către partea pârâtă cât şi de către partea introdusă în proces ca titular al dreptului, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, cu analizarea inclusiv a modului în care se poate răsfrânge în determinarea autorităţii ori instituţiei responsabile de plata despăgubirilor împrejurarea că „Drumul de centură în Mun. ... ” a trecut din proprietatea publică a Mun. ...  şi administrarea Consiliului Local al Mun. ...  în proprietatea publică a Statului Român şi administrarea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, încă în cursul anului 2006, deci înainte de promovarea litigiului de faţă.

Atât prin întâmpinarea înregistrată la Judecătoria ...  în 14.09.2010 cât şi prin notele de şedinţă depuse la judecătorie în 16.10.2012, pârâtul iniţial a solicitat introducerea în cauză a Ministerului Transporturilor, susţinând că acesta are calitate procesuală pasivă, prin întâmpinare invocând dispoziţiile art. 12 alin. 4 din Legea nr. 213/1998, iar mai apoi prin notele de şedinţă menţionate, cu invocarea dispoziţiilor art. 2 alin. 1 din HG nr. 348/2012, a cerut introducerea acestuia prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA. De asemenea, în cel de al doilea ciclu judiciar, a fost reiterată susţinerea că, în prezenta cauză, calitate procesuală are Statul Român prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, motiv pentru care s-a învederat că printr-o cerere anterioară depusă la termenul din 22.04.2014, a şi fost formulată împotriva acestuia cerere de arătare a titularului dreptului. Sus menţionata susţinere apare relevată în cuprinsul întâmpinării depuse la dosar la termenul de judecată din 16.09.2014, întâmpinare care mai apoi, după precizarea reclamanţilor făcută în aceeaşi şedinţă publică, în sensul că acţiunea este îndreptată doar împotriva pârâtului Municipiul ..., a fost însuşită de acesta din urmă prin actul nr. 303853 înregistrat la Judecătoria ...  la data de 3.10.2014 (fila 45 din dosarul de fond).

Deşi hotărâtoare sub aspectul fixării unui cadru procesual legal, instanţa nu a supus vreunei analize apărările şi cererile respective, astfel că obligaţia de plată a fost stabilită în sarcina Municipiului ..., fără a se cerceta în contradictoriu cu toate părţile nominalizate de partea pârâtă şi totodată din perspectiva dispoziţiilor legale invocate în apărare, dacă într-adevăr o atare obligaţie îi incumbă acestui pârât.

Din eroare, instanţa de apel a reţinut că instanţele de control judiciar într-un prim ciclu procesual ar fi stabilit că Municipiul ...  este cel care datorează despăgubiri şi că astfel instanţa nu putea decât a stabili valoarea despăgubirilor conform valorii de circulaţie a imobilului. Că o atare apreciere este greşită rezultă cu prisosinţă din considerentele deciziei civile nr. 103/A/2013 a Tribunalului ... , pronunţată în primul ciclu procesual, menţinută în totul de instanţa de recurs, considerente în care apare dezlegată problema privitoare la obiectul pricinii, în sensul că s-a stabilit irevocabil că, dat fiind că bunul nu mai poate fi revendicat în materialitatea lui, acţiunea în revendicare se preschimbă într-o veritabilă acţiune în desdăunări, respectiv în despăgubiri, prejudiciul fiind reprezentat de însăşi valoarea dreptului de proprietate pierdut definitiv prin preluare abuzivă. S-a concluzionat prin urmare că este vorba de o acţiune în despăgubiri, reprezentând valoarea bunului pierdut ca urmare a unei exproprieri abuzive de fapt, fără să se fi procedat la o dreaptă şi prealabilă despăgubire, şi privind obiectul cererii şi în lumina jurisprudenţei Convenţia Europeană a Drepturilor Omului în materia exproprierilor de fapt, tribunalul a reţinut că procedura exproprierii reglementată de legea specială nu se mai poate aplica atâta timp cât se invocă faptul că în fapt exproprierea şi-a produs efectul, terenul fiind preluat, însă abuziv, prin urmare a conchis că se impune asigurarea unei căi efective în justiţie fundamentată pe dreptul comun pentru repararea prejudiciului produs prin preluarea bunului de către autorităţi cu nerespectarea principiului legalităţii, sens în care a făcut aplicarea prevederilor art. 297 alin. 1 teza a II-a din Codul de procedură civilă, anulând sentinţa şi trimiţând cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Aşadar, niciunde în cuprinsul deciziei de anulare a sentinţei şi nici în cea a instanţei de recurs nu apare dezlegată problema cadrului procesual sub aspectul subiecţilor ce sunt ţinuţi de acoperirea prejudiciului cauzat reclamanţilor, nefiind tranşată problema părţii căreia îi aparţine răspunderea pentru plata despăgubirilor cuvenite pentru pierderea terenului prin exproprierea abuzivă de fapt şi nici indicat recurentul pârât Municipiul ...  ca fiind debitorul obligaţiei de plată.

Bineînţeles că obiectul pricinii nu mai poate suscita nicio discuţie, problema fiind tranşată irevocabil, cu răsfrângere implicită pe planul competenţei materiale, care de asemenea nu mai poate fi examinată, însă problema cadrului procesual din perspectiva dispoziţiilor legale invocate în apărările formulate de pârât şi respectiv de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, se impunea a i se da rezolvare, întrucât prin modul în care s-a procedat, cauza nu a fost lămurită pe deplin, fiind necesar ca după fixarea cadrului procesual corect prin lărgirea acestuia, în contradictoriu cu toate părţile, să se stabilească în raport cu toate dispoziţiile legale invocate în apărare, cărora dintre părţile atrase în proces le incumbă obligaţia de plată a despăgubirilor. În acest context, este de reliefat că dispoziţiile legale invocate constant în apărările formulate nu au făcut obiect al vreunei cercetări din partea instanţei, deşi astfel de apărări au fost formulate în mod repetat, or rezolvarea excepţiei privind lipsa calităţii procesuale pasive invocate atât de către pârât cât şi de către cel arătat ca titular al dreptului trebuia a fi făcută din perspectiva tuturor dispoziţiilor legale invocate de aceste părţi în susţinerea respectivei excepţii.

O atare cercetare se impunea cu atât mai mult cu cât, prin Hotărârea Consiliului Local din 15 februarie 2006 a fost aprobată trecerea „Drumului de centură în Municipiul ... ” din proprietatea publică a Municipiului ...  în administrarea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, iar ulterior, la data de 29.08.2006, a fost încheiat actul intitulat „Protocol” prin care Consiliul Local al Mun. ..., în conformitate cu prevederile art. 1 din HG nr. 883/5.07.2006, a predat sectoarele de drum în domeniul public al statului şi Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, acesta din urmă primind în administrare respectivele sectoare de drum conform Anexei la actul normativ menţionat, pentru Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA.

În aceeaşi ordine de idei, trebuie a se reţine că prin actul normativ precitat, invocat în preambulul Protocolului, a fost aprobată preluarea sectoarelor de drum locale prevăzute în anexa hotărârii, din domeniul public al Municipiului ...  şi din administrarea Consiliului Local al Municipiului ..., jud. ... , în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, în vederea realizării activităţilor de interes naţional de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA. S-a prevăzut totodată că sectoarele de drum preluate se încadrează în categoria funcţională a drumurilor naţionale.

Or, din perspectiva dispoziţiilor mai sus enunţate, se impunea a fi stabilit dacă, în speţă, calitatea de reprezentant legal al Statului o are Ministerul Finanţelor Publice ori Ministerul Transporturilor, fiind vorba despre despăgubiri pretinse pentru o expropriere abuzivă a unui imobil transmis din domeniul public al Municipiului ...  în domeniul public al Statului şi în administrarea Ministerului Transporturilor pentru realizarea unor activităţi de interes naţional de către CNADNR – SA, iar în cauză deşi o atare excepţie privind lipsa calităţii de reprezentant a fost invocată de Ministerul Finanţelor Publice, acesteia nu i-a fost dată nicio soluţie în fazele anterioare de judecată.

Eronată apare apoi şi concluzia instanţei de apel, în sensul că pârâtul Municipiul ...  nu ar fi solicitat expertiză contrară şi că nu ar fi formulat obiecţiuni la evaluare, dimpotrivă, în şedinţa publică din 7 martie 2016 reprezentanta apelantului Municipiul ...  a solicitat în probaţiune încuviinţarea efectuării unei contraexpertize în cauză, probă apreciată de instanţă ca fiind inutilă şi tardivă, invocându-se dispoziţiile art. 212 alin. 2 din Codul de procedură civilă. Referitor la acest aspect, este de observat că răspunsul formulat de expertul ...  a fost comunicat apelantului pârât în baza încheierii din 3 martie 2016, sens în care s-a fixat un nou termen de judecată pe data de 7 martie 2016, când, astfel cum s-a reliefat mai sus, reprezentanta acestuia a solicitat expertiza contrarie, nefiind vorba astfel de formularea respectivei cereri cu nesocotirea dispoziţiilor art. 212 alin. 2 din Codul de procedură civilă care prevăd că expertiza contrarie va trebui cerută la primul termen după depunerea lucrării, astfel că şi din perspectiva procedurii de administrare a probaţiunii, criticile recurentului apar ca fiind fondate, impunându-se reluarea în discuţie de către instanţa de trimitere a cererii de suplimentare a probatoriului despre care s-a făcut vorbire mai sus, bineînţeles după ce se va fi fixat cadrul procesual sub aspectul părţilor atrase în proces.

Apoi, atâta timp cât pentru o porţiune din terenul litigios se susţine că a fost declanşată procedura de expropriere şi că acesta s-ar regăsi în coridorul de expropriere a lucrării de utilitate publică „Drum de centură în Mun. ..., etapa a II-a, jud. ... ”, expropriator fiind Statul Român reprezentat de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin Compania de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, şi o atare cercetare se impunea a fi realizată, pentru a se determina dacă într-adevăr respectiva porţiune de teren se regăseşte în suprafaţa de teren litigioasă pentru care au fost pretinse despăgubiri în litigiul de faţă, deoarece până în prezent nu s-a lămurit nici dacă suprafaţa de teren din prezentul litigiu, înglobează şi suprafaţa de 1160/39900 mp teren situat pe nr. top. ...  înscris în CF nr. 168749 ..., ce a făcut obiectul HG nr. 348/18.04.2012 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică „Drum de centură în Mun. ..., etapa a II-a, jud. ... ”. Or, această chestiune a fost învederată instanţei de fond încă la data de 16.10.2012 prin actul înregistrat sub nr. 60434, specificându-se că suprafaţa de 1160 mp din terenul identificat cu nr. top. ..., proprietatea reclamanţilor ...  ...  ..., ...  ..., ...  ...  ...  şi ...  …, este menţionată în anexa nr.2 poziţia 53 din HG nr. 348/2012. O astfel de lămurire se impunea a fi realizată pentru a se preîntâmpina efectuarea unor plăţi duble, atâta timp cât pentru suprafaţa de teren supusă procedurii legale de expropriere au fost stabilite deja despăgubirile aferente.

Se poate conchide, în raport de argumentele relevate, că soluţia criticată este nelegală, astfel, dat fiind că ansamblul sus-menţionatelor apărări nu au primit nicio dezlegare punctuală din partea instanţei, o atare omisiune afectează hotărârea deopotrivă de viciul nemotivării însă şi de încălcarea principiului dreptului de apărare. Apoi, încălcarea de către instanţa de apel a principiului disponibilităţii prin omiterea cercetării criticilor aduse de apelant sentinţei, nefiind avut în vedere cadrul procesual corect şi respectiv prevederile art. 129 din Codul de procedură civilă, reprezintă împrejurări care configurează motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 din Codul de procedură civilă, ceea ce reclamă casarea deciziei, admiterea apelurilor, anularea sentinţei, trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, context în care este de precizat că soluţia de admitere a ambelor apeluri este dictată de necesitatea asigurării unei judecări unitare a cauzei. Casarea cu trimitere şi respectiv rejudecarea cauzei de către judecătorie are ca justificare necesitatea asigurării cadrului procesual corect sub aspectul tuturor subiecţilor procesuali, inclusiv pentru stabilirea, în cadrul procedurii de contradictorialitate, a entităţii juridice ce asigură reprezentarea legală a Statului Român, reluarea unui nou ciclu judiciar fiind necesară totodată pentru a se asigura respectarea dreptului tuturor părţilor la cele două grade de jurisdicţie, deci inclusiv celor care, până în actuala fază procesuală, nu au compărut în proces.

Este adevărat că, potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. 6 indice 1 din Codul de procedură civilă, casarea cu trimitere poate fi dispusă o singură dată în cursul procesului, articolul fiind introdus prin art. I pct. 30 din Legea nr. 202/2010, însă procesul de faţă a fost pornit în anul 2008, deci anterior intrării în vigoare a acestei legi, astfel că nu intră sub incidenţa normei procedurale mai sus evocate, având în vedere prevederile art. XXII alin. 2 din Legea nr. 202/2010 prin care s-a statuat că dispoziţiile art. 312 alin. 6 indice 1, alături de alte dispoziţii, se aplică numai proceselor începute după intrarea în vigoare a acestei legi.

Faţă de considerentele ce preced, instanţa, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. 1, 2, 3 şi 5 din Codul de procedură civilă, a admis recursul, a casat decizia, a admis apelurile, a anulat sentinţa cu trimiterea cauzei pentru rejudecare la Judecătoria ... .

Domenii speta

Spete similare