Acţiune în daune contractuale. Netimbrarea acțiunii la instanța de fond. Cesiune de creanță. Punere în întârziere.

Rezumat:

1. Neachitarea taxelor datorate la judecarea cauzei în fond nu poate fi sancţionată cu anularea cererii pentru prima oară în căile de atac, soluţia adoptată de legiuitor fiind aceea a dării în debit a persoanei ce nu şi-a îndeplinit obligaţiile prev. de Legea nr. 146/1997 de către instanţa învestită cu soluţionarea căii de atac.

Cum cesiunea de drepturi litigioase presupune transmiterea convenţională a calităţii de reclamant de la cedent la cesionar, cu toate drepturile şi obligaţiile ce derivă din această calitate, cesionarului T. îi incumbă obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru conform celor anterior menţionate.

2.Părţile cesiunii de creanţă cu caracter litigios sunt creditorul cedent care are calitatea de reclamant şi terţul cesionar care preia calitatea procesuală activă a creditorului iniţial, prin transmiterea convenţională a acesteia. Debitorul cedat, care are în prezenta cauză calitatea procesuală de pârât, nu este parte în contractul de cesiune de creanţă litigioasă, astfel că acordul acestuia nu era necesar la perfectarea acestei înţelegeri.

Reclamanta SC „A” nu a cedat creanţa sa către Banca X, astfel că cedarea dreptului litigios către T. este perfect valabilă, instanţa urmând a respinge şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului T.

3. Întrucât contractul nu prevede vreo formalitate privitoare la punerea în întârziere pentru neefectuarea plăţii, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art.43 din Codul comercial (de asemenea aplicabil cauzei – rationae temporis) în care se arată că: „Datoriile comerciale lichide şi plătibile în bani produc dobândă de drept din ziua când devin exigibile”.

În aceste circumstanţe, rezultă cu îndestulătoare evidenţă că în cazul obligaţiilor comerciale, debitorul este de drept în întârziere, începând cu data exigibilităţii datoriei, astfel că susţinerile apelantei privitoare la nepunerea în întârziere apar ca simple alegaţii, nefundamentate juridic.

Hotărârea:

Asupra apelului de faţă, constată că  prin  cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoşani – Secţia I Civilă, la data de 27.07.2012 sub nr. 4763/40/2012, reclamanta S.C „A” S.R.L., prin director general T., a solicitat obligarea pârâtei S.C. „B” S.R.L., la plata sumei de 841.204,72 lei,  constând în : suma de 571.915,21 lei cu T.V.A. inclus - cu titlu de penalităţi de întârziere, din care a fost exclusă garanţia de bună execuţie de 5% (82.858,60 lei), sumă care va fi actualizată până la momentul plăţii; suma de 72.138,51 lei - cu titlu de garanţie aferentă lucrărilor efectuate de subscrisa, la care se adaugă penalităţi calculate de la data de 24.05.2012 şi până la momentul plăţii şi a daunelor-interese în cuantum de 197.151 lei, pe care pârâta le are faţă de reclamantă, potrivit Contractului de prestări servicii nr. 2138/9.11.2010, sumă care va fi actualizată până la momentul plăţii, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că între ea şi pârâtă s-a încheiat Contractul de prestări servicii nr. 2138/09.11.2010, având ca obiect executarea, finalizarea, şi întreţinerea lucrării „Locuinţe tineri destinate închirierii, judeţul C., municipiul C., strada …, cu 60 unităţi locative, având regim de înălţime S+P+1E+M, tronson A, B şi Q, conform devizului şi graficului de execuţie lucrări, valoarea totală a contractului fiind stabilită la suma 18.719,756 lei (inclusiv TVA), din care a efectuat lucrări în valoare de 2.054.893,16 lei, pentru care a emis factura nr. STC 513/15.04.2011. Din această sumă,  pârâta a achitat suma de 700.000 lei, respectiv, suma de 150.000 lei achitată cu O.P la data de 23.03.2011, suma de 150.000 lei achitată cu O.P. la data de 21.04.2011, suma de 100.000 lei achitată cu O.P. din data de 23.05.2011, suma de.100.000 lei achitată cu O.P. la data de 18.07.2011, suma de 100.000 lei achitată cu O.P. la data de 22.07.2011, iar suma de 100.000 lei achitată cu O.P. la data de 23.08.2011 şi că din valoarea TVA a facturii emise, se deduce procentul de 5% constând în garanţie (art. 8.1 din contract), rămânând de plată suma de 1.272.034,56 lei.

De asemenea, a arătat că potrivit contractului încheiat părţi, ar fi trebuit emise lunar facturi pentru lucrările efectuate, însă pârâta în mod nejustificat a întârziat aprobarea situaţiilor de lucrări înaintate conform contractului,  astfel că a emis prima factură către pârâtă la aproape jumătate de an de la începerea lucrărilor.

Referitor la sumele menţionate, precizează că nu au fost achitate în întregime, în termenul prevăzut de art. 13.1 din contract, motiv pentru care a notificat pârâta în vederea comunicării plăţilor efectuate de către A.N.L. Bucureşti începând cu data de 9 noiembrie 2010 şi până la data introducerii acţiunii, conform adresei nr. 410/14.10.2011 şi la care nu a primit nici un răspuns. Ca urmare a acestei situaţii, prin Sentinţa civilă nr. 4501/16.12.2011 pronunţată în Dosar nr. 10073/40/2011 de Tribunalul Botoşani, a fost admisă în parte cererea formulată de reclamantă şi s-a dispus emiterea unei ordonanţe parţiale de plată în sarcina pârâtei pentru suma de 1.122.034,56 lei, pârâta recunoscând debitul avut faţă de reclamantă, indicându-se şi modalitatea şi temeiul de plată prin întâmpinare, în care a menţionat că la data 16.10.2011 stadiul lucrărilor a fost realizat prin semnarea unui proces-verbal de către reprezentanţii proiectantului, prestatorului şi beneficiarului, şi că din acest moment se poate discuta despre acceptul său de plată, recunoscând astfel debitul principal. Aşadar, termenul de plată de către pârâtă a lucrărilor efectuate, era potrivit art. 13.1 din contract, de 7 zile de la aprobarea situaţiilor de lucrări şi plata lucrărilor de către beneficiarul final - A.N.L. Bucureşti, care avea obligaţia achitării lucrărilor către pârâta S.C. „B” S.R.L. în termen de 70 de zile de la acceptul „bun de plată" (art. 13.1 din contract).

Întrucât pârâta nu a achitat la termen factura nr. 513/15.04.2011, este îndreptăţită să pretindă penalităţi de întârziere pentru fiecare zi de întârziere începând cu data scadenţei, aceste penalităţi fiind stabilite la suma de 571.915,21 lei, potrivit calculului anexat, suma urmând a fi actualizată.

Reclamanta a mai susţinut că prin procesul - verbal încheiat la data de 20.03.2012 între reclamantă şi pârâtă, aceasta s-a obligat la predarea către reclamantă a unor bilete la ordin, în vederea achitării debitului avut faţă de reclamantă, printre care şi un bilet la ordin cu scadenţa la data de 24.05.2012 într-un termen de o săptămână de la încheierea procesului-verbal, pentru suma de 72.138,51 lei reprezentând 70 % din garanţia reţinută conform contractului încheiat între părţi (garanţia totală fiind de 103.055,02 lei.), obligaţie neîndeplinită de pârâtă.

În vederea realizării lucrărilor la timp, şi faţă de neplata lucrărilor efectuate de societatea pârâtă, a încheiat Contractul de credit nr. 358/24.05.2011 cu Banca X. Sucursala C. având ca obiect acordare plafon revolving de credite pe termen scurt pentru finanţarea derulării contractului cu SC „B”, în sumă de 1.000.000 lei, iar prin Contractul de cesiune de creanţă nr. 358/CES/24.05.2011 reclamanta a cesionat drepturile de creanţă pe care le avea faţă de pârâtă, în cuantum de 4.408.719,756 lei ce rezultau din contractul încheiat cu aceasta, în favoarea Băncii X.

Astfel, faţă de neplata debitelor restante de către  pârâta SC  „B” S.R.L. a fost obligată să restructureze contractul cu Banca X în data de 10.11.2011 fiind în situaţia de a solicita Băncii X o nouă restructurare a creditului în valoare de 516.233 lei, acesta generând costuri suplimentare, din contractele de lucrări pe care le au încheiate şi pe care nu reuşesc să le achite la termen.

Precizează că urmare a neachitării la timp de către SC „B” S.R.L.  a sumelor datorate, a fost prejudiciată, întâmpinând dificultăţi în achitarea impozitelor şi taxelor datorate statului şi în desfăşurarea relaţiilor comerciale cu alţi parteneri de afaceri, fiind somată în repetate rânduri să achite debitele restante, fiindu-i calculate penalităţi semnificative la aceste debite,  respectiv,  fiind obligată la plata sumei de 78.011,95  lei cu titlu de comision de gestiune, dobânzi penalizatoare, şi comision de restructurare, a sumei de 28.539,68 lei în favoarea SC „P.” SA, reprezentând discount neacordat ca urmare a neachitării în termen a facturilor emise pentru marfa livrată şi că în prezent nu mai beneficiază de termene de plată din partea partenerilor de afaceri, fiind obligată să achite marfa cash, toate acestea îngreunând activitatea societăţii.

În ceea ce priveşte daunele – interese datorate de către pârâtă ca urmare a nerespectării obligaţiilor contractuale, reclamanta arată că au fost calculate astfel: Valoare contract: 3.555.419,16 lei, fără T.V.A., valoare lucrări executate din contractul de bază: Construcţii - 1.797.867,8 lei, Instalaţii electrice - 114.626,28 lei. Total: 1.912.494,08 Iei, fără T.V.A. Rest neexecutat din contract: 1.642.925,08 lei. Cheltuieli ind.+ profit: între 12%-16%. Cotă organizare şantier: 1,5% Daune-interese: 1.642.925,08 lei x 12% = 197.151 lei. 

În drept, reclamanta şi-a întemeiat cererea pe disp. art. 969 şi urm. Cod civil anterior, art. 1166 şi urm., art. 1226,1270,1272,1469 şi urm., art. 1522, art. 1531 şi urm,  art. 1874 şi urm. Cod civil, precum şi pe clauzele contractului încheiat între părţi.

Pârâta S.C. „B”  SRL a depus întâmpinare la dosar prin care a solicitat respingerea acţiunii formulată de reclamantă ca nefondată, arătând în considerente că, la data de 09.11.2010 intre ea şi SC „A” SRL a fost încheiat contractul de prestări servicii nr. 2138 având ca obiect execuţia, finalizarea si întreţinerea lucrării, denumită: „Locuinţe pentru tineri destinate închirierii, judeţul C., Municipiul C., strada … cu 60 unităţi locative, având regim de înălţime S+P+1E+M", cu termen de finalizare 15.04.2011. Deoarece contractul nu a fost finalizat până la data stabilită, s-a semnat un act adiţional de prelungire a acestuia, în data de 08.04.2011, care stabilea ca termen de finalizare a contractului data de 04.09.2011, dată care de asemenea, nu a fost respectată deoarece prestatorul nu a finalizat lucrările contractate, deşi au fost trimise adrese in acest sens.

De altfel, a arătat că, la rândul ei, reclamanta avea de îndeplinit mai multe obligaţii, pentru a se putea face decontarea lucrărilor, obligaţii pe care nu le-a îndeplinit şi prin urmare, nu poate invoca propria culpă în apărarea sa, notificând în repetate rânduri prestatorul despre faptul că nu respectă graficul de execuţie şi calitatea lucrărilor, iar conform  contractului, societatea pârâtă era îndreptăţită a deduce din preţul contractului, ca majorări de întârziere, o sumă echivalentă cu o cotă procentuală de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, până la îndeplinirea efectivă a obligaţiilor.

În ceea ce priveşte modalitatea de plată a lucrărilor, in conformitate cu art.31.1 din contract, arată pârâta că avea obligaţia de plata in termen de 7 zile de la aprobarea situaţiilor de lucrări şi de către beneficiarul final, dar în termen de 70 de zile de la acceptul „bun de plată". Acceptul de plată" nu a fost atins în speţa de faţă, deoarece lipsesc o mulţime de documente fără de care plata nu se poate realiza.

De asemenea, referitor la suma menţionată pe factură, pârâta arată că acesta nu corespunde contravalorii lucrărilor executate de către reclamanta până la data emiterii acesteia, respectiv 15.04.2011, iar plata parţială efectuată de ea  nu reprezintă o recunoaştere a facturii emise, ci doar o plată pentru lucrările care au fost executate efectiv până la data plăţii.

A mai arătat că reclamanta nu a pus-o niciodată în întârziere faţă de penalităţile pretinse şi nici nu a făcut vorbire despre acestea, decât în Convocarea la conciliere trimisă societăţii pentru data de 30.05.2012, dată de la care s-ar putea face vorbire despre calcularea acestor penalităţi, dar la acest moment toate obligaţiile societăţii erau achitate, încă din data de 20.03.2012, când s-a acceptat de către reclamantă modalitatea de stingere a debitului prin primirea unui număr de 4 bilete la ordin cu diferite date scadente, ultima scadenţă fiind data de 14.05.2012.

A contestat obligarea la plata sumei de 72.138,51 lei cu titlu de garanţie aferentă lucrărilor şi penalităţilor de întârziere aferente, faţă de împrejurarea că, prin adresa nr. 1094/30.05.2012 a menţionat reclamantei că prejudiciul produs societăţii pârâte şi calculat până la acel moment era de 2.072.159,8 lei reprezentând : penalităţi de întârziere ca urmare a faptului ca nu au executat lucrările în termenul contractual, valoarea penalităţilor calculate având la baza art. 6.2 din contract şi la acel moment erau în sumă de 1.745.853,02 lei; daune interese, întrucât beneficiarul final al lucrării, ANL Bucureşti a calculat penalităţi de întârziere de 357.383,78 lei, penalităţi care au fost reţinute şi compensate cu lucrările suplimentare şi la plata sumei de 197.151 lei cu titlu de daune interese,  nefiind prezentat un calcul efectiv al acestora. 

De asemenea, pârâta S.C.- „B” S.R.L. a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat obligarea reclamantei S.C „A” SRL  la plata sumei 1.745..853,02 lei reprezentant penalităţi calculate conform contractului, până la data recepţiei lucrărilor şi la plata sumei de 357.383,78 lei reprezentând daune interese conform contractului,  disjunsă prin încheierea nr. 07.02.2014, fiind format  un nou dosar nr. 583/40/2014 şi suspendat ulterior  în temeiul art. 36 din Legea nr.85/2006.

La data de 07.02.2014, S.C. „A” SRL C., a intrat în procedură de faliment, aceasta solicitând introducerea în cauză a administratorului judiciar Casa de Insolvenţă X SRL, care a confirmat mandatul convenţional al avocatului  AAL.

Prin decizia civilă nr.152/29.05.2015 Curtea de Apel Suceava a casat încheierea recurată şi a trimis cauza aceleiaşi instanţe în vederea continuării judecăţii.

După reluarea judecăţii, la termenul din 04.09.2015 reprezentantul reclamantei S.C. „A” SRL – prin administrator judiciar Casa de Insolvenţă X SPRL, avocat AAL, a învederat existenţa unui contract de cesiune cu nr. 8723/03.08.2015, încheiat între societatea reclamantă în faliment şi T., privind transferul drepturilor litigioase ce formează obiectul dosarului nr. 4763/40/2012 al Tribunalului Botoşani.

Ca atare, în cauză a fost introdus în calitate de reclamant T., judecata privind pretenţiile solicitate în contradictoriu cu pârâta S.C. „B” SRL continuând în acest nou cadru procesual, prin subrogarea reclamantului T.în drepturile reclamantei iniţiale S.C. „A” SRL .

Prin precizările depuse pentru termenul din 18.12.2015 reclamantul T. a solicitat obligarea pârâtei S.C. „B” SRL la plata sumei de 1.050.016 lei, după cum urmează: suma de 459.285 cu TVA inclus cu titlu de penalităţi de întârziere, din care a fost exclusă garanţia de bună execuţie de 5 %; suma de 103.054 lei cu titlu de garanţie de bună execuţie aferentă lucrărilor efectuate de reclamantă, la care se adaugă penalităţi aferente, calculate de la data de 26.05.2012 şi până la data de 18.12.2015, în cuantum de 204.521 lei; suma de 197.151 lei cu titlu de daune interese pe care pârâta le are faţă de reclamant potrivit contractului de prestări servicii nr. 2138/09.11.2010 şi suma de 86.005 lei reprezentând dobândă legală calculată pentru penalităţile de întârziere şi daunele interese actualizate până la data de 18.12.2015.

Prin întâmpinarea depusă faţă de modificarea acţiunii de reclamantul T., pentru termenul din 18.12.2015, pârâta S.C. „B”  SRL a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active, motivat de faptul că S.C. „A” SRL nu mai era proprietarul creanţei cedate în favoarea reclamantului T., întrucât  creanţa  rezultată din contractul de prestări servicii a fost cesionată încă din anul 2011 prin contractul de cesiune nr. 358/CES/1/24.05.2011 şi că urmare a acestei cesiuni reclamantul T.nu poate avea calitate procesuală activă, iar pe fondul acţiunii, solicitând respingerea acesteia.

Prin sentinţa nr.239 din 4 martie 2016, Tribunalul Botoşani – Secţia a I-a civilă, a respins, excepţiile lipsei calităţii procesuale active a reclamantului T.şi de inadmisibilitate a capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 103.054 lei cu titlu de garanţie de bună execuţie şi a penalităţilor de întârziere aferente, ca nefondate; a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantul T.şi a dispus obligarea pârâtei SC. „B” S.R.L., la plata sumei de 459.285 lei cu titlu de penalităţi de întârziere şi suma de 103054 lei cu titlu de garanţie de bună execuţie; a respins, ca nefondate, restul pretenţiilor solicitate, ca nefondate.

În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 24.246,97 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

La pronunţarea soluţiei, prima instanţă a avut în vedere următoarele :

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei iniţiale S. C „A” S.R.L. cât şi a reclamantului T., instanţa de fond a constatat  că nu este întemeiată, raportat la contractul de cesiune de creanţă nr. 358/ CES/1/24.05.2011 intervenit între S.C „A” S.R.L. şi Banca X- Sucursala C, întrucât scopul şi obiectul acestui contract a privit constituirea unei garanţii reale mobiliare în vederea acordării creditului conform contractului nr. 358/24.05.2011, asupra încasărilor rezultate din contractul de prestări servicii nr. 2138/524/09.11.2010 încheiat între reclamanta iniţială şi pârâtă, fiind şi înscrierea în A.E.G.R.M, în care se menţionează că debitoarea S.C „A” S.R.L. constituie în favoarea Băncii X S.A. - Sucursala C. o garanţie de prim rang, având ca obiect creanţele prezente şi viitoare, în sumă de 4.408.719,750 lei ce urmează a fi încasate în baza contractului de prestări serviciu nr. 2138/09.11.2010, garanţie constituită pentru garantarea obligaţiilor de plată a creditului în sumă de 1 milion lei, asumate prin contractul de credit nr. 358/24.05.2011.

În ceea ce priveşte excepţia de inadmisibilitate (de prematuritate a introducerii cererii) a capătului de cerere privind solicitarea de plată a sumei 103.054 lei cu titlu de garanţie de bună execuţie aferentă lucrărilor efectuate de reclamantă, Tribunalul Botoşani, faţă de nerespectarea dispoziţiilor art. 720 indice 1 Vechiul Cod de procedură civilă, aceasta a fost respinsă, întrucât notificarea din 10.05.2012, pârâta S.C. „B” SRL a fost convocată la conciliere directă privind obligaţia de pată a sumei de 571.915,21 lei cu TVA inclus, cu titlu de penalităţi de întârziere, precum şi suma reprezentând daune interese în cuantum de 197.151 lei , potrivit contractului de prestări servicii nr. 2138/09.11.2010,  context în care este evident că şi diferenţa de 30 % a garanţei de bună execuţie, a fost avută în vedere şi nu se poate imputa reclamantei că nu a încercat o soluţionare a litigiului pe cale amiabilă, în conformitate cu disp. art. 720 indice 1 Cod procedură Civilă vechi.

Pe fondul cauzei,  prima instanţă a reţinut, în esenţă, că acţiunea reclamantului este întemeiată, în parte, în ceea ce priveşte capetele de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 459.285 lei cu titlu de penalităţi de întârziere şi cu privire la suma de 103.054 lei cu titlu de garanţie de bună execuţie şi nefondată, cu privire la capetele de cerere privind obligarea pârâtei la plata penalităţilor aferente garanţiei de bună execuţie, calculate de la data de 26.05.2012 şi până la data de 18.12.2015, în cuantum de 204.521 lei, capătul de cerere privind suma de 197.151 lei cu titlu de daune interese pe care pârâta le are faţă de reclamant potrivit contractului de prestări servicii nr. 2138/09.11.2010 şi suma de 86.005 lei reprezentând dobândă legală calculată pentru penalităţile de întârziere şi daunele interese actualizate până la data de 18.12.2015.

În acest sens, a constatat că la data de 09.11.2010 între societatea reclamantă iniţială S.C. „A” SRL şi pârâta S.C. „B” SRL a intervenit contractul de prestări servicii nr. 2138/09.11.2010, având ca obiect executarea, finalizarea şi întreţinerea lucrării „Locuinţe pentru tineri destinate închirierii, municipiul C, strada …, cu 60 U.L , având regim de înălţime S-+ P- 1 E+ M, TRONSON . A, B, C” , valoarea totală a contractului fiind stabilită la suma de 4.408.719,756 lei. Contractul a avut ca termen de finalizare data de 15.04.2011 iar la data de 08.04.2011 s-a semnat un act adiţional de prelungire care stabilea ca termen de finalizare a contractului data de 04.09.2011, în executarea contractului, S.C.  „A” SRL C., efectuând lucrări în valoare de 2.054.893,16 lei, pentru care a emis factura nr. STC 513/15.04.2011.

Pe de altă parte, Tribunalul Botoşani a mai reţinut că prin sentinţa civilă nr. 4501/16.12.2011 pronunţată în dosarul nr. 1073/40/2011 de Tribunalul Botoşani s-a dispus emiterea unei ordonanţe parţiale de plată în sarcina debitoarei S.C. „B” SRL Botoşani pentru suma de 1.122.034,56 lei rămasă de achitat din totalul sumei menţionate în factura emisă la data de 15.04.2011, la momentul introducerii prezentei acţiuni întreaga sumă fiind achitată.

Având în vedere faptul că pârâta nu a achitat la termen factura nr. 513/15.04.2011 reclamantul este îndreptăţit să pretindă penalităţi de întârziere de 0,2 % pentru fiecare zi de întârziere începând cu data scadenţei, potrivit art. 13.1 din contract, de 7 zile de la aprobarea situaţiilor de lucrări şi plata lucrărilor de către beneficiarul final ANL Bucureşti.

Nu au fost reţinute apărările pârâtei, referitor la faptul că data scadenţei este 16.10.2011, deoarece începând cu data de 09.11.2010 reclamanta a notificat şi a solicitat societăţii pârâte plata lucrărilor executate, care erau recunoscute prin semnarea situaţiilor de lucrări aferente facturii de către reprezentantul societăţii pârâte şi nici faptul că  nu a fost pusă  întârziere faţă de penalităţile pretinse, deoarece prin formularea cererii de emitere a somaţiei de plată, înregistrată pe rolul Tribunalului Botoşani la data de 26.10.2011 a fost pusă în întârziere.

În aceste circumstanţe, prima instanţă a făcut aplicarea  dispoziţiilor contractuale şi ale disp. art. 1535 Cod civil, pârâta S.C. „B” SRL fiind obligată la plata sumei de 459.285 lei cu titlu de penalităţi calculate conform înscrisului de la fila 4

De asemenea, instanţa a constatat că reclamanta este îndreptăţit la restituirea sumei reţinute cu titlu de garanţie de bună execuţie în valoare de 103.055,02 lei, faţă de împrejurarea că din actele dosarului, constând în procesul – verbal de recepţie la terminarea lucrărilor încheiat la data de 20.03.2012 între S.C. „A” SRL şi S.C. „B” SRL, s-a confirmat  faptul că lucrările executate corespund calitativ şi respectă prevederile proiectului.

De altfel, Tribunalul Botoşani a reţinut şi disp. art. 8.3 din contractul de prestări servicii, privind obligaţia de restituire a garanţiei de bună execuţie  de 70%  din valoarea garanţiei în termenul de 14 zile de la data încheierii procesului – verbal de recepţie la terminarea lucrărilor şi 30 % din valoarea garanţiei în termen de 14 zile de la expirarea perioadei de garanţie a lucrărilor executate, respectiv de la data semnării procesului – verbal de recepţie finală, pârâta fiind obligată să plătească reclamantului T.întreaga sumă de 103.055,02 lei, cu titlu de garanţie de bună execuţie.

De asemenea, s-a mai reţinut că reclamantul a aplicat procentul de 0,2 % pe zi întârziere prevăzut ca sancţiune pentru neonorarea la termen a facturilor aferente lucrărilor (art. 6.3) şi la art. 8.3 din contract care se referă la garanţiile de bună execuţie, extinzând aceste penalităţi cu toate că în contract nu s-a prevăzut sancţiune pentru neplata la termen a garanţiei de bună execuţie.

Cum părţile nu au menţionat în contract penalităţi pentru acest aspect şi cum reclamantul T.nu a solicitat dobânda legală, a respins capătul de cerere referitor la plata sumei de 204.521 lei cu titlu de penalităţile aferente sumei de 103.054 lei solicitată cu titlu de garanţie de bună execuţie.

Referitor la suma de 197.151 lei solicitată de reclamant cu titlu de daune interese potrivit contractului de prestări servicii nr. 2138/354/09.11.2010, prima instanţă a reţinut că este nefondată întrucât în cauză nu poate fi reţinută culpa societăţii pârâte pentru întârzierea reclamantei la plata serviciilor şi obligaţiilor contractate şi care au condus în final la falimentul societăţii. Astfel, instanţa  de fond a constatat că problemele financiare ale S.C. „A” SRL au fost determinate de cauze exterioare contractului încheiat cu pârâta, situaţie ce rezultă şi din calculul penalităţilor de întârziere de la fila 4, în care se menţionează ca şi zile de întârziere, o singură întârziere de 53 de zile şi 6 de peste 20 de zile, pentru perioada 23.03.2011 -  15.03.2012,  respectiv dintr-un total de 12 luni.

În acest context, Tribunalul Botoşani a reţinut că nu poate aprecia ca hotărâtoare pentru situaţia economică a S.C. „A” SRL, plata cu întârziere a lucrărilor efectuate, ci mai degrabă o lipsă de previziune a reclamantei în calcularea cheltuielilor necesare pentru o garantare şi funcţionare normală a societăţii, în condiţiile economice actuale şi în executarea unui contract cu valoare foarte mare faţă de capacitatea sa financiară.

Referitor la capătul de cerere prin care reclamantul a solicitat obligarea societăţii pârâte la plata sumei de 86.005 lei cu titlu de dobândă legală calculată pentru penalităţile de întârziere şi daunele interese, actualizată până la data de 18.12.2015, Tribunalul Botoşani a constatat că nu sunt justificate, faţă de faptul că părţile au stabilit deja remediul contractual pentru plata cu întârziere a sumelor datorate, respectiv plata de penalităţi de întârziere de 0,2 % pentru fiecare zi de întârziere, nefiind admisibilă o dublă sancţionare, dobânda legală putând fi solicitată în cazul în care părţile nu ar fi convenit şi stabilit plata de penalităţi contractuale ceea ce nu este cazul în situaţia de faţă.

Cum pârâta a căzut în pretenţii, în  temeiul disp. art. 274 Cod procedură civilă, a obligat-o la plata către reclamantă a sumei de 24.246,97 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 16.000 lei onorariu avocat, 3842, 21 lei cheltuieli transport, 3.721,5 lei cheltuieli cazare şi 692, 26 lei cheltuieli diverse

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta S.C. „B” S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând admiterea apelului, admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei inţiale S.C. „A” S.R.L. şi implicit, a reclamantului-cesionar al drepturilor litigioase T., admiterea excepţiei netimbrării acţiunii, raportat la dispoziţiile de drept comun invocate de reclamantă, iar pe fond, respingerea acţiunii.

În motivarea apelului, pârâta, în legătură cu excepţiile invocate de către ea, instanţa de fond respingându-le  fără nicio motivare, apreciind că soluţia este dată exclusiv pe cererea reclamantei, care, deşi era obligată să facă dovada creanţei sale şi pe care nu a făcut-o, calculele privind aceste pretenţii unilateral, în lipsa unui raport de exertiză,  probă refuzată de reclamantă, astfel că nu s-a făcut  dovada pretenţiilor certe, lichide şi exigibile în situaţia în care s-ar fi trecut peste excepţiile invocate.

Deşi reclamanta nu a făcut dovada creanţei pretinse, prima instanţă constată că  pârâta se află în culpă, fiind obligată la plata unor sume nedatorate şi cu toate că a dovedit susţinerile sale cu înscrisuri, pârâta este singura prejudiciată în urma prestărilor de servicii efectuate de SC „A”, motiv pentru care a reţinut acestuia garanţia buna execuţie.

Precizează faptul că excepţia lipsei calităţii procesuale active atat în ceea ce priveşte reclamanta iniţiala – S.C. „A” S.R.L. cât şi faţă  de T.,  invocată de pârâtă a fost respinsă în mod nelegal de către prima instanţă pe interpretări ale unor clauze contractuale clare si neechivoce.

Astfel, arată că, în virtutea principiului disponibilităţii în procesul civil reclamantul este cel care stabileşte cadrul procesual prin cererea de chemare  în  judecată, inclusiv asupra persoanei chemată în judecată în calitate de pârât. Atăt calitatea procesuală activă cat şi cea pasivă trebuiesc justificate de către reclamant prin indicarea motivelor de fapt şi de drept şi a obiectului pretenţiei sale, iar instanţa este obligată să le verifice, fie înainte de începerea dezbaterilor, dacă acest lucru este posibil, fie în cadrul dezbaterilor.

A mai arătat că a adus în discuţie clauzele şi efectele juridice ale Contractului de cesiune de creanţă nr. 358/CES/1/24.05.2011 încheiat între Banca X – Sucursala C. şi S.C. „A” S.R.L. înregistrat la  Arhiva Electronică de  Garantii Reale Mobiliare (cu valabilitate până la data de 30.05.2016)  sub nr. 2011-…….171-AKP. Obiectul, precum si caracterul cert si indiscutabil al acestui contract de cesiune de creanţă rezultă din titlul acestuia „Contract de cesiune de creanţă”, denumirea părţilor semnatare, respectiv „Cedent - SC „A” S.R.L” şi „Cesionar - Banca X SA - Sucursala C.”, scopul şi obiectul acestuia, respectiv cedarea de către cedent către cesionar, în mod irevocabil şi necondiţionat, a dreptului de creanţă deţinut faţă de SC „B” S.R.L. ce rezultă din Contractul de prestări servicii nr. 2138/09.11.2010, aceste drepturi fiind transmise din patrimoniul Cedentului  în patrimoniul Cesionarului cu toate garanţiile si accesoriile lor.

Consideră adresa Băncii X nr. 1355/01.02.2016o  recalificare abuzivă şi cu încălcarea tuturor dispoziţiilor legale aplicabile în materie referitor la Contractul de cesiune de creanţă, respectiv  a  disp. art. 2.1, art. 2.2, art. 3, art. 3.2., art. 3.7, art. 5, art. 5.1. reglementari cu privire atât la dreptul de creanţe, cât şi cu privire la efectele şi caracterul unui asemenea contract.

Din cuprinsul contractului de cesiune rezultă în mod expres şi lipsit de echivoc faptul că, Cedentul SC „A”  S.R.L. a transmis (irevocabil şi necondiţionat) către Cesionarul Banca X - Sucursala C., toate drepturile de creanţă aferente contractului de prestări servicii încheiat cu pârâta, inclusiv garanţiile şi accesoriile acestor drepturi, iar efectul juridic indiscutabil al acestui contract constă în  transmiterea dreptului de a se solicita debitorului SC „B” S.R.L. îndeplinirea oricărei obligaţii rezultate din Contractul de prestări servicii nr. 2138/09.11.2010.

Subliniază faptul că, raportat la momentul încheierii acestui contract de cesiune – 24.05.2011 şi acţiunea promovată de cedentul S.C. „A” S.R.L. la data de 30.07.2011, aceasta a fost  introdusă de către o persoană care nu mai era titulara dreptului de creanţă şi nici a garanţiilor sau accesoriilor faţă de către ea, dreptul de creanţă rezultând din contractul nr. 2138/09.11.2010.

Pe de  altă parte, arată că prima instanţă  deşi a pus în vedere reclamantei prezentarea unor argumente/apărări cu privire la eventuala lipsă de valabilitate a acestui contract de cesiune de creanţe la data de 30.07.2012 - data formulării cererii de chemare în judecată), nu a solicitat prezentarea de opinii juridice sau re-interpretari cu privire la acesta, sau stadiul actual al creanţelor deţinute de Banca X fata de SC „A” S.R.L..

Aşa cum rezultă din documentele depuse de către aceasta, respectiv cererea de creanţe nr.5622/9.04.2013 a Băncii X, abia după un an de la data  formulării cererii de chemare  formulată împotriva sa, aceasta a solicitat  înscrierea  la masa credală a debitoarei S.C. „A” S.R.L. pentru suma de 1.415.824,30 lei, astfel că nu  înţelege susţinerile reclamantei potrivit cărora aceasta creanţa faţă de banca ar fi fost stinsă la momentul manifestării de voinţa în calitate de deţinător de drepturi de creanţa faţă de către pârâtă,  respectiv în cursul anului 2012. Aşadar, la momentul promovării  prezentei cereri, atât Contractul de cesiune de creanţenr.358/CES/1/24.05.2012 era perfect valabil, precum şi Contractul de  credit nr. 358/24.05.2011.

Interpretarea sistematică a contractului de cesiune nr. 358/CES/1/24.05.2011 prevalează faţă de orice altă modalitate de interpretare, iar înţelesul tuturor clauzelor din cuprinsul acestuia, demonstrează existenţa unui contract de cesiune de creanţe, cu toate efectele, drepturile şi obligaţiile expres prevăzute în acesta şi dispoziţiile legale.

Precizează că în mod nelegal a respins prima instanţă excepţia netimbrarii acţiunii, raportat la dispoziţiile de drept comun invocate de către reclamantă, respectiv: 969 si urm. Cod civil anterior, art. 1166 si urm, art. 1266, 1270,1272, 1469 si urm, art. 1522, art. 1531 si urm., art. 1874 si urm. Cod civil precum şi prevederile contractuale.

Pe de altă parte, arată că instanţa de fond a respins solicitarea de timbrare a acţiunii cu menţiunea ca SC „A” SRL este o societate aflata in insolvenţă  şi prin urmare nu datorează taxă de timbru, motivare preluată şu cu ocazia introducerii în cauza a cesionarului T., deşi la acel moment acesta se subroga în totalitate în drepturile cedentului, astfel că acţiunea nu intră în sfera dispoziţiilor art. 115 din legea nr.85/2006.

A solicitat să se reţină de instanţa de apel faptul că aspectul obligaţiei de timbrare, că acţiunea reclamantei întemeiată pe dispoziţiile de drept comun nu poate fi inclusă în categoria celor strict şi limitative prevăzute de art. 77 al.l din Legea 85/2006, astfel că prezenta acţiune se impune a fi timbrată corespunzător valorii solicitate, potrivit dispoziţiilor legale în materie.

Mai arată că, reclamanta prin cererea introductivă a stabilit cadrul procesual şi prin precizările depuse ulterior, acţiunea acesteia se fundamentează pe dispoziţiile art. 969 şi urm. Cod civil anterior, art. 1166 si urm, art. 1266, 1270,1272, 1469 şi urm., art. 1522, art. 1531 si urm. art. 1874 şi urm. Cod civil precum si prevederile contractual,  toată acţiunea fiind  judecată pe calea dreptului comun, fiind aplicabile prevederile art. pct. l cod procedură civilă.

Ca atare, încă de la debutul acţiunii, şi ulterior precizărilor efectuate după intrarea SC „A” SRL în insolventă, cadrul juridic al cererii sub aspectul temeiului juridic al acţiunii, a fost exclus sferei de incidenţă a reglementărilor speciale cuprinse în Legea nr.85/2006, cadru juridic care a fost consolidat, prin investirea instanţei civile cu soluţionarea cererii pentru motivele de fapt prezentată de reclamantă în cuprinsul acesteia şi în limitele procedurale care să permită instanţei analizarea chestiunilor litigioase aduse in discuţie.

Prin urmare, prima instanţă, analizând aceste aspect, trebuia să impună reclamantului să timbreze această acţiune, nefiind identificate reglementari care sa includă acesta cauza  în categoria celor scutite de la plata taxei de timbru.

În situaţia în care instanţa de apel va trece peste excepţia netimbrării, solicită admiterea acesteia faţă de acţiunea introdusă, faţă de modificarea acţiunii de către T.la termenul din data de 18.12.2015 „precizare la acţiune şi cerere de probatiune" .

În aceste sens, arată că prin acţiunea introductivă formulată la data de  30.07.2012, SC „A” SRL solicită obligarea pârâtei la plata sumei de  841.204,72 lei reprezentând: 571.915,21 lei penalităţi de întârziere; 72.138,51 lei garanţie aferenta lucrărilor efectuate de  pârâtă şi penalităţi fără a se stabili cuantumul  şi 197.151 lei daune interese, iar, potrivit cererii precizatoare la acţiune, la data de 18.12.2015 acesta solicita instanţei, obligarea sa la plata  sumei de 1.050.016 lei reprezentând: 459.285 lei penalităţi de întarziere; 103.054 lei garanţie aferentă lucrărilor efectuate de pârâtă,  204.521 lei penalităţi- garanţie; 197.151 lei daune interese şi 86.005 lei, reprezentând dobânda legala pentru penalităţi si daune interese.

 În ceea ce priveşte contractul de cesiune drepturi litigioase, SC „A” SRL cesionează cu titlul oneros către T., toate drepturile litigioase pe care le deţine în legătură cu dosarul 4763/40/2012, precum şi a tuturor drepturilor litigioase prezente şi viitoare născute din relaţia contractuală derulată de SC „A” SRL cu „B” SRL.

Trecând peste faptul ca în cadrul procesului verbal al Adunării Creditorilor  S.C. „A” SRL s-au aprobat doar drepturile litigioase prezente, fără cele viitoare, dreptul litigios aferent dosarului cedat nr. 4763/40/2012 este de 841.204,72 lei, iar diferenţa între dreptul litigios cedat şi pretenţiile solicitate de T.la termenul din data de 18.12.2015, în sumă de 208.811,28 lei, consideră că face obiectul taxei de timbru, stabilită în conformitate cu prevederile OUG nr.80/2013, dat fiind faptul că exced atât obiectului dosarului iniţial cesionat cât şi sumei solicitate iniţial.

În consecinţă, se impune obligarea de către T.la plata taxei de timbru aferentă pretenţiilor solicitate care exced suma de 841.204,72 lei.

Pe fondul cauzei, a solicitat să se constate că pretenţiile reclamantei acordate de prima instanţă în sumă de 459.285 lei, cu titlu de penalităţi şi în sumă de 103.055,02 lei,  cu titlul de garanţie de bună execuţie sunt lipsite de temei legal sau contractual, întrucât  aşa cum relatează şi reclamanta, la data de 09.11.2010 între părţi s-a încheiat contractul de prestări servicii nr.2138, având ca obiect execuţia, finalizarea şi întreţinerea lucrării: „Locuinţe pentru tineri destinate închirierii, mun.C, str… cu 60 unităţi locative, având regim de înălţime S+P+1E+M”, cu termen de finalizare data de 15.04.2011. Deoarece contractul nu a fost finalizat până la data stabilită, s-a semnat un act adiţional de prelungire a acestuia, în data de 08.04.2011, care stabilea termen de finalizare a contractului data de 04.09.2011, dată la care prestatorul nu a finalizat lucrările contractate, deşi au fost trimise adrese în acest sens  de către  S.C.„B” S.R.L.

 Pe de altă parte, arată că, potrivit contractului, reclamanta avea de îndeplinit mai multe obligaţii, pentru a se putea face decontarea lucrărilor, obligaţii pe care nu le-a îndeplinit şi prin urmare, nu poate invoca propria culpa în apărarea sa,  respectiv art. 3.2, art. 4.6, art. 4.17.  Mai precizează că a notificat in repetate rânduri prestatorul despre faptul că nu respectă' graficul de execuţie şi calitatea lucrărilor,  termenul de predare a lucrărilor fiind la data de  04.09.2011, nu a fost respectat de către SC „A”.R.L., astfel încât, conform contractului, pârâta este îndreptăţită a deduce din preţul contractului, ca majorări de întârziere, o sumă echivalentă cu o cotă procentuala de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, până la îndeplinirea efectivă a obligaţiilor.

Aşadar, arată că, la acel moment neputând fi cuantificate penalităţile pentru neîndeplinirea contractului, nu se ştia ce sumă se poate scădea din plăţile care trebuiesc efectuate către reclamant.

În ceea ce priveşte modalitatea de plata a lucrărilor, precizează că,  în conformitate cu art.31.1 din contract, societatea  S.C. „B” S.R.L. avea obligaţia de plată în termen de 7 zile de la aprobarea situaţiilor de lucrări şi plata de către beneficiarul final, dar în termen de 70 de zile de la acceptul „bun de plata". Acceptul „bun de plata" nu a fost atins în cauză, întrucât lipseau o mulţime de documente, fără de care  plata nu se putea realiza.

Referitor la suma indicată în factură, susţine că  acesta nu corespunde contravalorii lucrărilor executate de reclamantă până la data emiterii acesteia, respectiv 15.04.2011, iar plata parţială efectuată de societatea pârâtă nu reprezintă recunoaşterea facturii emise, ci doar o plată pentru lucrările care au fost executate efectiv până la  data plăţii.

A solicitat ca instanţa de apel să reţină faptul că plata parţială a fost efectuată în temeiul contractului de prestări servicii existent între părţi şi raportat la nivelul lucrărilor executate efectiv până la data plăţii şi, în nici un caz în temeiul facturii fiscale menţionata de reclamantă (se plăteşte pentru ratele  executate efectiv, nu şi pentru lucrările viitoare).

Analizând clauzele contractului şi nivelul lucrărilor la data emiterii facturii, raportat la valoarea lucrărilor, factura fiscală conţine mai mult valoarea lucrărilor viitoare, adică reclamanta a facturat în plus, iar plata lucrărilor executate o interpretează ca o recunoaştere a facturii.

Cu privire la plata sumei de 571.915,21 lei cu TVA inclus reprezentând penalităţi de întârziere (precizată la data de 18.12.2015 la suma de 459.285 lei inclusiv TVA), a solicitat să se constate că abia la data de 16.10.2011 a fost realizat stadiul lucrărilor executate (şi facturate prin factura nr. STC 513/15.04.2011) prin semnarea unui proces verbal între reprezentanţii Proiectantului, Prestatorului şi Beneficiarului. Numai din acest moment se poate discuta de  „acceptul bun de plata" de la care trebuie sa treacă 70 de zile pentru a face plata, cu  condiţia să fie întrunite şi celelalte condiţii contractuale şi abia după trecerea acestei perioade se poate face vorbire de o solicitare de penalităţi, şi nici măcar  în acel moment deoarece societatea  pârâtă nu a fost pusă în întârziere.

Învederează că pentru acordarea penalităţilor, trebuie analizată îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 1021, art. 1075 Cod civil şi următoarele, iar în cazul în care prin convenţie părţile au prevăzut şi un termen cert pentru îndeplinirea obligaţiilor  asumate de debitor, este de menţionat ca împlinirea termenului marchează doar momentul în care  obligaţia trebuie executată, adică după momentul în care aceasta devine scadentă, moment, care se află strânsă legătură cu una din condiţiile impuse pentru rezoluţiunea contractelor şi pentru acordarea de daune compensatorii, anume cu punerea în întârziere a debitorului.

Mai arată că, în situaţia în cate părţile litigante nu au stipulat prin convenţia încheiată o clauză potrivit căreia prin ajungerea la termen debitorul este de drept în întârziere (ceea ce nu este stipulat în contract), simpla ajungere la termen nu este de natură să îndeplinească cerinţa referitoare la punerea în întârziere, creditorul având obligaţia de a-1 pune pe debitor în întârziere pentru obţinerea de daune interese  şi penalităţi de întârziere.

A mai susţinut că reclamanta nu a pus niciodată în întârziere societatea  pârâtă  faţă de penalităţile pretinse şi nici nu a făcut vorbire despre acestea, decât în convocarea la conciliere trimisă  pentru data de 30.05.2012, apreciind că, eventual, abia de la acest moment se poate face vorbire despre calcularea acestor penalităţi. Dar, la acel moment toate obligaţiile societăţii pârâte erau achitate, încă din data de 20.03.2012, când s-a acceptat de către reclamantă modalitatea de stingere a debitului prin primirea unui număr de 4 bilete la ordin cu diferite scadenţe, ultima scadenţă fiind data de 14.05.2012.

Prin primirea biletului la ordin S.C. „A” SRL declara ca s-au achitat toate lucrările executate şi consemnate în Procesul verbal nr. 414/16.10.2012 şi facturate cu facturile STC 513/15.04.2011 şi STC 576/09.03.2012. Prin urmare, la data convocării la conciliere, dată de la care se poate prezuma că pot fi calculate penalităţi de întârziere şi când se solicită prima data aceste penalităţi, nu mai exista debit la care se pot calcula penalităţi de întârziere, fiind achitat în totalitate şi având şi confirmarea achitării de la  reclamantă.

Concluzionând, arată că nu se pot solicita şi obţine penalităţi de întârziere, solicitarea formulată fiind netemeinică  şi nelegală, astfel încât, prima instanţă, în mod greşit a reţinut situaţia de fapt şi a acordat aceste penalităţi de întârziere.

Pe de o parte, arată că reclamanta a fost de acord cu biletele la ordin care stingeau datoria aferentă acestui contract, şi în consecinţă, se prezumă ca acesta a acceptat tacit aceste termene de plată şi faptul că pârâtă şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, întrucât cuantumul acestor penalităţi nu este unul cert, atât timp cât acesta reiese dintr-un calcul făcut de reclamantă, fără ca instanţa să aprobe o expertiză contabilă de specialitate, iar în altă ordine de idei, nu este de acord cu aprecierea instanţei că, totalul acestor daune moratorii este necontestat de pârâtă, atâta timp acesta reprezintă un simplu înscris care emană de la reclamanta şi cu care  nu a fost de acord.

În ceea ce priveşte plata sumei de 103.055,02 lei reprezentând garanţie de buna lisa execuţie şi la plata sumelor de 72.138,51 lei cu titlu de garanţie aferenta lucrărilor - 70% si penalităţilor de întârziere aferente acesteia., arată că acestea au fost admise în mod nelegal de instanţa de fond.

De altfel, înţelege să invoce excepţia inadmisibilităţii acestui capăt de cerere, având în vedere nerespectarea dispoziţiilor art. 720 ind. 1 Cod procedură civilă, care reglementa obligativitatea procedurii prealabile anterior promovării unei cereri de chemare în judecata, în procesele şi cererile în materie comerciala, evaluabile  în bani, întrucât convocarea din data de 24.05.2012 a vizat doar suma de 571.915,21 lei cu TVA (penalităţi) şi daunele-interese in cuantum de 197.151 lei.

Arată că la  data convocării la conciliere, societatea pârâtă a răspuns cu adresa nr. 1094/30.05.2012 şi în care aducea la cunoştinţa reclamantei că prejudiciul produs de către ea până la acel moment era de 2.072.159,8 lei reprezentând : penalităţi de întârziere ca urmare a faptului că nu au executat lucrările în termeni contractual, care a fost prelungit tot din aceste considerente până la data de 04.09.2011, iar valoarea penalităţilor calculate au la bază art. 6.2 din contract, astfel că la acel moment erau în sumă de 1.745.853,02 lei şi daune interese, datorită faptului că au interzis accesul în şantier a societăţii pârâte pentru continuarea lucrărilor, timp de 7 luni, deşi reclamanta nu mai lucra din data de 04.09.2011, motiv pentru care Beneficiarul final al lucrării, ANL Bucureşti a calculat penalităţi de întârziere de 357.383,78 lei, penalităţi care au fost reţinute şi compensate cu lucrările suplimentare. 

A mai precizat că a achitat reclamantei lucrările suplimentare, însă la momentul decontării acestora de beneficiarul final, societatea  pârâtă nu le-a putut încasa, dat fiind faptul că au fost compensate cu penalităţile calculate pentru întârzierea lucrărilor, întârziere produsă tot din vina reclamantei ca urmare a interzicerii accesului pe şantier timp de 7 luni. De altfel, societatea pârâtă a notificat reclamanta, de nenumărate ori, atât de faptul că lucrările nu erau corespunzătoare din punct de vedere calitativ, dar şi că  există întârzieri faţă de graficul de execuţie, întârzieri ducând în cele din urma la perceperea de penalităţi de către beneficiarul final al lucrării ANL Bucureşti societăţii pârâte.

Prin urmare, având în vedere  prevederile art. 8.2 din contract, societatea  pârâtă  se vede obligata de a reţine această suma reprezentând garanţie pentru prejudiciile cauzate, cuantificate şi o parte din ele plătite deja beneficiarului final al lucrării.

În privinţa sumei de 30.916,51 lei solicitată cu titlu de cota de 30% din garanţia de bună-execuţie, de asemenea, pe cale de excepţie, înţelege să invoce excepţia inadmisibilităţii acestui capăt de cerere, având în vedere nerespectarea dispoziţiilor art. 720 ind. 1 din vechiul Cod de procedură civilă. faţă de invitaţia la conciliere din data de 24.05.2012 şi care a vizat doar suma de 571.915,21 lei cu TVA şi daunele-interese în cuantum de 197.151 lei.

Deosebit de aceasta, înţelege să invoce disp.  art. 8.3 – teza a 2-a din contract, care stipulează că „...Beneficiarul se obliga sa restituie garanţia de buna execuţie astfel: 30% din valoarea garanţiei in termen de 14 zile de la expirarea perioadei de execuţie a lucrărilor executate, ne baza de proces-verbal de recepţie finală.", având în vedere inexistenţa unui asemenea Proces-verbal de recepţie finală, sens în care solicită să se reţină de instanţa de apel  faptul că nu a existat nici o problemă în decursul perioadei de garanţie de 3 ani şi semnarea procesului verbal de recepţie finală, act ce nu a fost semnat şi nu există depus la dosar.

Totodată, în ceea ce priveşte cheltuielile de judecată acordate de instanţa de fond, le apreciază ca fiind ridicate faţă de pretenţiile admise, faţă de dispoziţiile art. 274 alin. 3 din vechiul Cod de procedură civilă.

De asemenea, înţelege să invoce şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că onorariile avocaţilor urmează să fie recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare şi au fost făcute în limita unui cuantum rezonabil.

Prin întâmpinare,  reclamantul T., a solicitat respingerea apelului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică.

Arată că în mod temeinic şi legal instanţa de fond a dispus respingerea ca neîntemeiată a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a SC „A” S.R.L.  SRL şi implicit a sa, în calitate de cesionar, invocată de către pârâta S.C. „B” S.R.L. Botoşani, reţinând că raportat la Contractul de cesiune de creanţă nr. 358/CES/1/24.05.2011 intervenit între SC „A” SRL şi Banca X, scopul şi obiectul acestui contract a privit constituirea unei garanţii reale mobiliare asupra încasărilor în vederea acordării creditului contractat de SC „A” SRL, în acest sens fiind şi înscrierea efectuată în A.E.G.R.M. şi de altfel şi poziţia Băncii X.

 Pârâta apelantă, eronat susţine că efectele juridice ale contractului încheiat între reclamanta iniţială (SC „A” SRL) şi Banca X, ar fi cele ale unei veritabile cesiuni de creanţă. Or, între Banca X - Sucursala C. şi S.C. „A” S.R.L. au fost încheiate: Contractul de credit nr. 358/24.05.201 1 (cu actele adiţionale aferente) - având ca obiect acordare Plafon Revolving de credite pe termen scurt, Contractul nr. 358/CES/1/24.05.2011 - având ca obiect cedarea de către S.C. „A” în favoarea băncii a dreptului de creanţă rezultat din contractul încheiat între această societate şi S.C. „B” S.R.L., în valoare totală de 4.408.719,756 lei.

Arată că în cuprinsul Contractului de credit nr. 358/24.05.2011 şi în Actul Adiţional nr. 9/10.11.2011, s-a prevăzut constituirea unor garanţii, printre care şi garanţia reală mobiliară asupra încasărilor, evaluată la suma de 481.995 lei, potrivit Contractului de garanţie reală mobiliară nr. 358/CES/1/24.05.2011 - garanţie care a fost înscrisă în A.E.G.R.M., astfel că pârâta S.C. „B” S.R.L. a fost notificată în privinţa constituirii garanţiei reale mobiliare, solicitându-i-se să procedeze la efectuarea plăţilor datorate S.C. „A” S.R.L. în contul curent special deschis la Banca X pe numele societăţii în vederea executării obligaţiilor uzuale din convenţia de garanţie reală mobiliară.

De asemenea, arată că a solicitat Băncii X S.A. prin Adresa înregistrată sub nr. 780/25.01.2016, să i se comunice, dacă urmare a încheierii Contractului nr. 358/CES/1/24.05.2011 valoarea creditului contractat de S.C. „A” S.R.L. s-a diminuat cu valoarea creanţei de 4.408.719,756 lei sau cu valoarea garanţiei de 481.995 lei, or, în fapt, valoarea creditului nu a fost modificată, iar potrivit uzanţelor bancare şi intenţiei reale a părţilor, prin Contractul de cesiune de creanţă nr. 358/CES/1/24.05.201 1 s-a constituit în fapt o garanţie reală mobiliară asupra încasărilor din Contractul de prestări servicii nr. 2138/524/9.11.2010, potrivit Contractului de garanţie reală mobiliară nr. 358/CLS/1/24.05.201 1 - garanţie care a fost înscrisă în A.E.G.R.M., valoarea garanţiei fiind în fapt de 481.995 lei. Prin Adresa nr. 1335/1.02.2016, Banca X S.A. şi-a exprimat punctul de vedere asupra contractelor încheiate cu SC „A” SRL, arătând care a fost intenţia reală a părţilor la încheierea Contractul de cesiune de creanţă nr. 358/CES/1/24.05.2011, şi anume, de constituire la capitolul 7 din Contractul de credit a mai multor garanţii mobiliare şi imobiliare în favoarea băncii, printre care şi o garanţie reală mobiliară asupra încasărilor din contul colector deschis pe numele SC „A” SRL., în acest scop, fiind încheiat Contractul de garanţie reală mobiliară nr. 358/CES/1/24.05.2011, iar deşi titlul contractului este de "Contract de cesiune de creanţă", în realitate voinţa părţilor şi scopul încheierii acestuia au fost de a constitui o garanţie bancară în vederea garantării împrumutului contractat de către S.C. „A” SRL, şi nu o cesiune de creanţă universală a tuturor drepturilor şi obligaţiilor aferente acestui contract comercial. 

Din cuprinsul clauzelor contractuale a rezultat, faptul că voinţa reală a părţilor nu a fost în sensul stingerii obligaţiei pe care "cedentul" o avea faţă de banca cesionară, conform art. 1493 alin 1 din Noul Cod Civil, ci reprezintă o veritabilă garanţie reală mobiliară pentru garantarea creditului contractat prin contractul de credit nr. 358/24.05.2011.

A mai arătat că pârâta S.C. „B”  SRL a fost notificată de SC „A” SRL privitor la constituirea garanţiei reale mobiliare şi nu în altă modalitate, la 24.05.2011, fiind informată despre faptul că s-a încheiat contractul de garanţie reală mobiliară, iar sumele reprezentând preţul prestaţiilor de servicii ale contractului comercial nr. 2138/524/09.11.2010 urmează a fi virate în contul SC „A” SRL şi nu în contul băncii, de unde banca urma să încaseze sumele necesare lichidării împrumutului bancar. Contul curent sus menţionat a fost deschis de bancă pe numele SC „A” S.R.L. în mod special pentru derularea sumelor ce urmează a fi constituite garanţii din încasările contractului de prestări servicii încheiat cu SC „B” SRL.  Cerinţa băncii, stipulată în contractul de credit, a fost aceea de a fi notificată pârâta SC „B” SRL despre constituirea acestei garanţii, întrucât s-a constituit un cont nou, special pentru încasarea sumelor ce constituiau obiectul garanţiei şi pentru ca societatea debitoare (SC „B” SRL) să cunoască noul cont al debitorului băncii (SC „A” SRL) şi pentru a avea garanţia că sumele de bani vor ajunge în acest cont şi nu în alte conturi deschise la alte unităţi bancare pentru a fi prejudiciată Banca X.

 O altă dovadă a faptului că aşa zisul contract de cesiune de creanţă a reprezentat o convenţie de constituire a unei garanţii reale mobiliare rezultă şi din faptul că, la solicitarea SC „A” S.R.L., Banca X a acceptat ca această societate să încaseze 20 % din valoarea sumelor virate de SC „B” SRL, iar diferenţa de 80 % să fie destinată rambursării creditului aflat în derulare. Creditul contractat de către SC „A” SRL s-a recuperat treptat, o parte din sumele încasate de la SC „B” SRL pentru care s-a constituit garanţia reală mobiliară, iar o altă parte s-a încasat în procedura lichidării judiciare, banca fiind principalul creditor în această procedură.

De altfel,  calitatea procesuală activă a SC „A” nu a fost contestată în Dosar nr. 10073/40/2011 unde a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 4501/16.12.2011 de către Tribunalul Botoşani, dispunându-se emiterea unei ordonanţe parţiale de plată în sarcina debitoarei pentru suma de 1.122.034.56 lei, or, dacă SC „A” a avut calitate procesuală activă în litigiul în care a solicitat achitarea debitului principal, societatea are calitate procesuală activă şi în prezentul litigiu, care priveşte, printre altele, plata de către aceeaşi pârâtă a penalităţilor de întârziere calculate la debitul principal.

Arată că scopul şi finalitatea încheierii Contractului  de garanţie reală  mobiliară  nr. 358/CES/l/24.05.2011 a fost de constituire a unei garanţii reale mobiliare asupra încasărilor,  evaluată la suma de 481.995 lei, care a fost înscrisă în A.E.C.R.M. cu acest titlu - de garanţie reală mobiliară, având ca obiect creanţele prezente şi viitoare si soldul contului curent, ce urmează a fi încasate în baza Contractului nr. 2138/9.11.2010 încheiat între SC „B” SRL şi SC „A”  SRL., garanţia fiind constituită pentru garantarea obligaţiilor de plată a creditului în sumă de 1.000.000 lei asumate prin Contractul de credit nr. 358/24.05.2011.

În concluzie,  susţine că atât SC „A” SRL cât şi  T.- în calitate de cesionar, justifică legitimare procesuală activă în prezenta cauză, excepţia invocată nefiind fondată.

Cu privire la excepţia netimbrării acţiunii invocată de pârâta apelantă, precizează că este nefondată, prima instanţă, dispunând în mod corect scutirea reclamantei iniţiale - SC „A” SRL de plata taxei judiciare de timbru, faţă de starea de insolvenţă în care se afla societatea, iar ulterior, intervenind cesiunea drepturilor litigioase, instanţa de fond a apreciat corect că nici  el nu poate fi obligat la plata taxei judiciare de timbru, subrogându-se în drepturile şi obligaţiile reclamantei iniţiale.

Pârâta apelantă solicită şi admiterea excepţiei netimbrării cererii, solicitare nejustificată, în condiţiile în care nu i s-a pus în vedere achitarea taxei judiciare de timbru, faţă de situaţia expusă mai sus.

Nefondată este, de asemenea, excepţia netimbrării faţă de modificarea acţiunii de către el,  prin precizarea de acţiune depusă pentru termenul de judecată din data de 18.12.2015,în condiţiile în care taxa judiciară de timbru nu este datorată pentru acţiunea introductivă de instanţă, aceasta nu poate fi datorată nici pentru o precizare de acţiune formulată ulterior, în baza principiului accesiorium sequitur principale.

Mai arată că nefondată este şi excepţia inadmisibilităţii capetelor de cerere privitoare la obligarea pârâtei la plata sumelor de: 72.138,51 lei - cu titlu de garanţie aferentă lucrărilor efectuate (în procent de 70%), la care se adaugă penalităţi aferente; suma de 30.916,51 lei şi penalităţile aferente de la data scadenţei până la momentul plăţii - reprezentând 30% din garanţia de bună execuţie reţinută de societatea pârâtă. potrivit art. 8 din Contractul de prestări servicii nr. 2138/524/9.11.2010 încheiat cu SC „A” SRL.

Pârâta invocă excepţia inadmisibilităţii capetelor de acţiune arătate, raportat la faptul că nu ar fi respectate disp. art. 720' Cod procedură civilă, în vigoare la momentul introducerii acţiunii, care reglementa obligativitatea procedurii prealabile anterior promovării unei cereri de chemare în judecată, însă SC „A” SRL a solicitat pârâtei anterior intentării acţiunii care face obiectul prezentului dosar, prin numeroase notificări si adrese, piaţa sumelor datorate. Astfel, prin notificarea din 10.05.2012, pârâta a fost convocată la conciliere directă privind obligaţia de plată a sumei de 571.915,21 lei cu T.V.A. inclus - cu titlu de penalităţi de întârziere, precum şi suma reprezentând daune-interese în cuantum de 197.151 lei, potrivit Contractului de prestări servicii nr. 2138/9.11.2010.

În cuprinsul aceleiaşi notificări, constatând neplata la termen a facturii nr. 513/15.04.2011,  SC „A” S.R.L. s-a considerat îndreptăţită să pretindă penalităţi de întârziere şi daune-interese, solicitând şi achitarea garanţiei aferente lucrărilor efectuate de SC „A” S.R.L., pârâta fiind  somată ca în termen de 5 zile de la primirea notificării să transmită biletul la ordin avalizat pentru 70% din valoarea garanţiei reţinute, pentru suma de 72.138,51 lei cu scadenţă in 24.05.2012.

În mod evident şi diferenţa de 30% a garanţiei de bună-execuţie, precum şi penalităţile calculate la pretenţiile solicitate, au fost avute în vedere în încercarea SC „A”  SRL de soluţionare a litigiului pe cale amiabilă, potrivit dispoziţiilor legale sus-amintite.

Pe fondul cauzei, arată că hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală, instanţa obligând pârâta la plata în favoarea subsemnatului a sumei de 459.285 lei cu titlu de penalităţi de întârziere, a sumei de 103.054 lei eu titlu de garanţie de bună execuţie şi a sumei de 24.246.97 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pârâta apelantă invocă faptul că nu s-a făcut dovada pretenţiilor solicitate, acestea fiind lipsite de temei legal, în speţă fiind necesar efectuarea un raport de expertiză - probă de altfel nesolicitată de către pârâtă nici cu ocazia formulării întâmpinării iniţiale şi nici ulterior, pârâta necontestând cuantumul menţionat nici în acţiune şi nici în precizările de acţiune depuse ulterior, mulţumindu-se doar să invoce propria culpă.

În aceste sens, arată că, în baza Contractului de prestări servicii nr. 2138/9.11.2010, având ca obiect executarea, finalizarea, şi întreţinerea lucrării „Locuinţe pentru tineri destinate închirierii, judeţul C., municipiul C., strada …, cu 60 de unităţi locative, având regim de înălţime S+P+1E+M - tronson A, B şi C, conform devizului ofertă .şi graficului de execuţie lucrări", valoarea totală a contractului fiind stabilită la suma de 4.408.719,756 lei, SC „A” SRL a efectuat lucrări în valoare totală de 2.054.893,16 lei, pentru care a emis factura nr. STC 513/15.04.2011. Din această sumă, pârâta a achitat 700.000 lei. Întrucât sumele menţionate în contract nu au fost achitate în întregime în termenul prevăzut de art. 13.1 din contract, pârâta şi beneficiarul A.N.L. au fost notificaţi în vederea comunicării plăţilor efectuate de către A.N.L. Bucureşti începând cu data de 9 noiembrie 2010, fără a primi vreun răspuns. Ulterior, pârâta, prin adresele trimise către SC „A”  SRL nu a oferit un răspuns la solicitările societăţii referitoare la plata lucrărilor deja efectuate şi nu a justificat refuzul de plată a acestor lucrări.

Deşi potrivit contractului încheiat între părţi, trebuiau emise lunar facturi pentru lucrările efectuate, pârâta care a întârziat nejustificat aprobarea situaţiilor de lucrări înaintate conform contractului, SC „A” SRL a reuşit să emită prima factură către aceasta la aproape jumătate de an de la începerea lucrărilor. Mai mult, pârâta a încercat în repetate rânduri evacuarea SC „A” SRL din şantier, fără a se respecta clauzele contractuale, atât prin forţă cât şi prin ordonanţe preşedinţiale, respinse de altfel de instanţă.

Astfel, prin sentinţa civilă nr. 4501/16.12.2011 pronunţată în Dosar nr. 10073/40/2011 de Tribunalul Botoşani, a fost admisă în parte cererea formulată,  dispunându-se emiterea unei ordonanţe parţiale de plată în sarcina debitoarei pentru suma de 1.122.034,56 lei şi, cum a reţinut instanţa de fond, prin Adresa nr. 547/12.12.2011 emisă de debitoare, aceasta recunoaşte debitul avut faţă de SC „A” S.R.L. indicându-se şi modalitatea şl temeiul de plată, pârâta recunoscând că la 16.10.2011 stadiul lucrărilor a fost realizat prin semnarea unui proces-verbal de către reprezentanţii proiectantului, prestatorului şi beneficiarului şi că din acest moment se poate discuta despre acceptul său de plată, recunoscând astfel debitul principal.

În vederea realizării lucrărilor la timp şi faţă de neplata lucrărilor efectuate de SC „A” de către pârâtă, SC „A” S.R.L. a încheiat Contractul de credit nr. 358/24.05.2011 cu Banca X Sucursala V având ca obiect acordare plafon revolving de credite pe termen scurt pentru finanţarea derulării contractului cu SC „B”, în sumă de 1.000.000 lei.

Ca rezultat al neachitării la timp de către SC „B” SRL a sumelor datorate societăţii, SC „A” S.R.L. a fost prejudiciată, întâmpinând dificultăţi în returnarea creditului, achitarea impozitelor şi taxelor datorate statului şi în desfăşurarea relaţiilor comerciale cu alţi parteneri de afaceri, fiind somată în repetate rânduri să achite debitele restante, fiindu-i calculate penalităţi semnificative la aceste debite, culminând cu falimentul societăţii.

Pârâta afirmă că lucrările nu erau efectuate la momentul facturării, deşi acestea erau recunoscute ca fiind executate prin semnarea situaţiilor de lucrări aferente facturii respective de către reprezentantul SC „B” S.R.L., aceasta încasând banii de la ANL, atestând efectuarea acestor lucrări. 

Cu privire la obligarea pârâtei la plata sumei de 459.285 lei cu T.V.A. inclus - cu titlu de penalităţi de întârziere, din care a fost exclusă garanţia de bună execuţie de 5%., arată că termenul de plată de către debitoare a lucrărilor efectuate de reclamantă, era potrivit art. 13.1 din contract, de 7 zile de la aprobarea situaţiilor de lucrări si plata lucrărilor de către beneficiarul final - A.N.L.. A.N.L. Bucureşti avea obligaţia achitării lucrărilor către pârâta S.C. „B” S.R.L. în termen de 70 de zile de la acceptul „bun de plată" (art. 10.1 din contractul dintre SC „B” SRL si ANL Bucureşti).  Având în vedere că pârâta nu a achitat la termen factura nr. 513/15.04.2011, SC „A” S.R.L. a fost îndreptăţită să pretindă penalităţi de întârziere pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data scadenţei, penalităţi stabilite la suma de 459.285 lei, potrivit calculului depus la dosar, luând în considerare momentul plăţilor efectuate de către A.N.L. către SC „B” SRL pentru lucrările efectuate de către SC „A” SRL.

 Prin procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor încheiat la data de 20.03.2012 între SC „A” S.R.L. şi pârâta  SC „B” S.R.L. se atestă faptul că lucrările corespund calitativ şi respectă prevederile proiectului, obligându-se, de asemenea, la restituirea garanţiei de bună - executie în cuantum de 103.055,02 lei: „garanţia reţinută conform contract 103.055,02 lei fără TVA se va returna cf. contractului - 70% (72.138,51 lei) cu BO cu scadenţa în 24.05.2012 şi 30 % (30.916,51 lei) .

De altfel, prin Adresa nr. 94/30.04.2012 şi prin e-mailul din 25.04.2012 transmise pârâtei, privind modul de achitare a garanţiei aferente lucrărilor efectuate de SC „A” SRL, s-a solicitat ca în termen de 5 zile de la primirea adresei, pârâta să transmită biletul la ordin avalizat pentru 70% din valoarea garanţiei reţinute, pentru suma de 72.138,51 lei cu scadenţă in 24.05.2012, obligaţie neîndeplinită de pârâtă. Termenul de 3 ani prevăzut în procesul-verbal de recepţie s-a împlinit la data de 20.03.2015 - dată la care suma de 30.916,51 lei a devenit scadentă, pârâta neînţelegând să achite până în prezent suma datorată.

Pârâta invocă neplata garanţiei de bună-execuţie fată de aplicarea de penalităţi de către beneficiarul A.N.L. către SC „B” SRL. Or, prin Procesul-verbal de conciliere directă încheiat la data de 11.05.2012 între SC „B” SRL, A.N.L. şi SC M SRL, se menţionează faptul că lucrările de execuţie aferente obiectivului de investiţie din C au fost contractate pentru o perioadă de 11 luni, iar la solicitarea SC „B”  S.R.L., termenul de recepţie a fost decalat. In privinţa penalităţilor aplicate de ANL, SC „B” a precizat că „datorită volumului foarte mare de lucrări ale societăţii, s-a omis depunerea documentelor necesare decalării termenului de finalizare a celor 60 de apartamente situate în C", pârâta invocând propria culpă în decalarea termenului de finalizare şi nu motive externe sau culpa SC „A” S.R.L. în decalarea acestui termen.

În aceste condiţii, refuzul de plată de către pârâtă a garanţiei de bună-execuţie şi a penalităţilor aferente este nejustificat, instanţa de fond dispunând în mod temeinic şi legal obligarea pârâtei la plata sumei de 103.054 lei - cu titlu de garanţie de bună-execuţie aferentă lucrărilor  efectuate de reclamantă, la care se adaugă penalităţi aferente, calculate de la data de 26.05.2012 şi până la 18.12.2015, în cuantum de 204.521 lei.

Referitor la obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată acordate de instanţa de fond, apreciază că, în mod corect instanţa  de fond a obligat-o la acoperirea integrală a acestora, faţă de complexitatea cauzei şi numărul mare de termene de judecată acordate, pârâta apelantă fiind cea în culpă de purtarea procesului. Orice cheltuială de judecată solicitată a fost dovedită cu actele depuse la dosar şi a fost justificată de multiplele deplasări întreprinse la Tribunalul Botoşani de la C.

Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei atacate, prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului şi a motivelor de apel, care, în drept, se încadrează în prevederile art. 296 Cod procedură civilă,Curtea reţine următoarele: 

În raport de dispoziţiile art. 137 Cod procedură civilă, instanţa de apel va analiza cu prioritate excepţiile invocate de către pârâta apelantă, ce fac de prisos verificarea apărărilor de fond, în cazul admiterii acestora. Astfel, pârâta a invocat excepţia netimbrării acţiunii cu ocazia judecării cauzei în fond, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei S.C. „A” S.R.L. şi a cesionarului T., precum şi excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind restituirea garanţiei de bună execuţie pentru neparcurgerea procedurii reglementate de art. 7201 Cod procedură civilă.

Prioritară, în rândul acestor excepţii, este excepţia netimbrării acţiunii.

În art. 20 alin. 1 din Legea nr. 146/1997 (în vigoare la data sesizării instanţei şi, deci, aplicabilă în raport de norma tranzitorie prev. în art. 55 din O.U.G. nr. 80/2013) se arată că „Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat”, iar în alin. 5 se prevede că „În situaţia în care instanţa judecătorească învestită cu soluţionarea unei căi de atac constată că în fazele procesuale anterioare taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, va dispune darea în debit la organele financiare.”

Rezultă, din conţinutul acestor norme, faptul că neachitarea taxelor datorate la judecarea cauzei în fond nu pot fi sancţionate cu anularea cererii pentru prima oară în căile de atac, soluţia adoptată de legiuitor fiind aceea a dării în debit a persoanei ce nu şi-a îndeplinit obligaţiile prev. de Legea nr. 146/1997 de către instanţa învestită cu soluţionarea căii de atac.

În cauza dedusă judecăţii, reclamantul T., în raport de pretenţiile formulate la termenul de judecată din 18.12.2015 (fila  1,  vol. III fond) – de 1.050.016 lei şi faţă de dispoziţiile art. 2 lit. g) din Legea nr. 146/1997, datorează o taxă judiciară de timbru în cuantum de 14.410,41 lei, cu care urmează a fi dat în debit de către instanţa de apel, în temeiul art. 20 alin. 5 din sus citata lege.

În cauză nu are relevanţă împrejurarea că reclamanta cedentă de drepturi litigioase a intrat ulterior în procedura insolvenţei, întrucât, la data sesizării instanţei, aceasta nu beneficia de prevederile art. 77 din Legea nr. 85/2006 şi, mai mult, chiar la data la care s-a amânat plata taxei judiciare de timbru (a se vedea încheierea din 23.11.2012, ce a dispus amânarea obligaţiei de plată pe o perioadă de 3 luni până la 23.02.2013 – fila 137 dos.) nu era deschisă procedura insolvenţei, aceasta fiind dispusă prin încheierea nr. 50/F/CC/2013 din 25.02.2013 a Tribunalului C..

Cum cesiunea de drepturi litigioase presupune transmiterea convenţională a calităţii de reclamant de la cedent la cesionar, cu toate drepturile şi obligaţiile ce derivă din această calitate, cesionarului T.îi incumbă obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru conform celor anterior menţionate.

În consecinţă, Curtea va respinge excepţia netimbrării acţiunii.

Privitor la lipsa calităţii procesuale active a reclamantei S.C. „A” S.R.L. şi a cesionarului T., instanţa de apel reţine următoarele:

Pârâta S.C. „B” S.R.L. şi-a întemeiat această excepţie pe împrejurarea că, prin contractul de cesiune de creanţă încheiat de reclamanta S.C. „A” S.R.L. şi Banca X S.A. – Sucursala C., înregistrat sub nr. 358/CES/1/24.05.2011 (v. f. 73, 74 vol. I fond), prin care reclamanta, în calitate de cedentă, cesiona către cesionara Banca X S.A. creanţa avută împotriva S.C. „B” S.R.L. şi care rezulta din contractul de prestări servicii nr. 2138/09.11.2010.

Reclamanta s-a apărat faţă de această excepţie, susţinând că, în realitate, contractul încheiat cu Banca X S.A. este un contract de garanţie reală mobiliară.

În aceste circumstanţe, instanţa este chemată să interpreteze intenţia reală a părţilor. În acest sens, art. 977 din Codul civil anterior (aplicabil cauzei rationae temporis) prevede că „interpretarea contractelor se face după intenţia comună a părţilor contractante, iar nu după sensul literal al termenilor”.

Se poate observa că acest contract apare înscris la punctul 7 al contractului de credit nr. 358/24.05.2011 încheiat între reclamantă şi Banca X S.A. (f. 71, 72, vol. I dos. fond) la capitolul garanţii drept un contract de garanţie reală mobiliară. Mai mult, acest contract a fost înscris în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare.

De asemenea, nu se poate admite împrejurarea că reclamanta ar fi cedat o creanţă de 4.408.718,75 pentru un plafon revolving de credite pe termen scurt în sumă de 1.000.000 lei. În aceeaşi ordine de idei, Banca X S.A. nu şi-a „arogat” niciodată calitatea de creditor al S.C. „B” S.R.L. şi chiar din susţinerile făcute de pârâtă reiese că s-a înscris în tabelul de creanţe al debitoarei S.C. „A” S.R.L. cu suma nerambursată din contractul de credit nr. 358/24.05.2015.

Faţă de cele ce preced, apare cu suficientă evidenţă care a fost intenţia comună a părţilor la încheierea contractului intitulat în mod greşit ca fiind de cesiune de creanţă, respectiv aceea de a institui o garanţie reală mobiliară asupra sumelor pe care S.C. „A” S.R.L. le avea de primit de la S.C. „B” S.R.L. în baza contractului de prestări servicii nr. 2138/09.11.2010, astfel că va respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei S.C. „A”, aceasta necedând creanţa deţinută împotriva pârâtului şi justificată prin contractul anterior precizat.

În raport de contractul de cesiune de drepturi litigioase încheiat între SC „A” SRL şi T. la 31.07.2015 (vezi filele 277 – 279, vol. I dosar fond) cesionarul T. îşi justifică în speţă calitatea procesuală activă.

Curtea reaminteşte că părţile cesiunii de creanţă cu caracter litigios sunt creditorul cedent, care are calitatea de reclamant şi terţul cesionar care preia calitatea procesuală activă a creditorului iniţial, prin transmiterea convenţională a acesteia. Debitorul cedat, care are în prezenta cauză calitatea procesuală de pârât, nu este parte în contractul de cesiune de creanţă litigioasă, astfel că acordul acestuia nu era necesar la perfectarea acestei înţelegeri.

Cum s-a prezentat anterior, reclamanta SC „A” nu a cedat creanţa sa către Banca X, astfel că cedarea dreptului litigios către T. este perfect valabilă, instanţa urmând a respinge şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului T.

Cu privire la excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere pentru restituirea garanţiei de bună execuţie vizând neparcurgerea procedurii reglementate de dispoziţiile art.7211 Cod procedură civilă, Curtea reţine că aceasta nu este dată.

Din cuprinsul convocării pentru conciliere directă efectuată de reclamantă la 10.05.2012 şi primită de SC „B” S.R.L.  la 17.05.2012 (vezi filele 20, 21, vol. I dosar fond) reiese că reclamanta a solicitat şi emiterea biletului la ordin avalizat pentru 70% din garanţia de bună execuţie, aşa cum părţile conveniseră anterior, pentru diferenţa de 30% nefiind împlinit termenul de restituire, conform contractului, la data sesizării instanţei.

Rezultă aşadar faptul că reclamanta a efectuat procedura concilierii directe cu privire la acest capăt de cerere, excepţia inadmisibilităţii nefiind dată. Se impune totuşi a puncta că această excepţie a fost invocată în mod cu totul şicanatoriu în condiţiile în care reclamanta a solicitat c/val garanţiei de bună execuţie prin petitul cererii introductive, iar pârâta  a înţeles să invoce o atare excepţie chiar prin intermediul concluziilor scrise, cu evidentă încălcare a prevederilor art.108 alin. 3 Cod procedură civilă.

Privitor la fondul cauzei, în limita criticilor aduse prin petiţia de apel, Curtea reţine:

Pârâta apelantă se apără arătând că nu a fost pusă în întârziere, contractul nu prevedea o astfel de clauză, astfel că pretenţiile în cuantum de 571.915,21 lei reprezentând penalităţi de întârziere nu pot fi acordate.

Curtea reţine că, în baza art.969 Cod civil, legea aplicabilă părţilor, cu privire la penalităţile de întârziere datorate de beneficiar prestatorului sunt prevăzute la 13.1 din contractul de prestări servicii nr.2138/524 din 9.11.2010 încheiat între SC „B” SRL în calitate de beneficiar şi SC „A” SRL, în calitate de prestator (vezi filele 9 – 17,  vol. I dosar fond)  în care se arată că:”Beneficiarul are obligaţia de a efectua plata către Prestatorul în termen de 7 (şapte) zile, de la aprobarea situaţiilor de lucrări şi plata lucrărilor de către beneficiarul final (70 de zile de la acceptul „bun de plată”)”.

Rezultă aşadar că facturile emise de către prestator şi acceptate de către beneficiar pentru lucrările executate devin scadente la trecerea unui termen de 7 zile de la efectuarea plăţilor de către beneficiarul final, care în speţă este ANL Bucureşti. Plăţile efectuate de către ANL Bucureşti către SC „B” pentru lucrările executate pe diferite stadii sunt evidenţiate în anexa nr.1 din răspunsul dat de către beneficiarul final la solicitarea instanţei (vezi fila 54 dosar)

Susţinerea privitoare la neobţinerea menţiunii „bun de plată” nu poate fi luată în considerare, în condiţiile în care aceasta priveşte efectuarea plăţilor de către beneficiarul final în urma executării lucrărilor pe diverse faze. Or, aşa cum am precizat anterior, beneficiarul final a efectuat plăţi către beneficiarul S.C. „B” S.R.L., aşa cum reiese din răspunsul oferit instanţei de ANL Bucureşti, pentru lucrările executate de S.C. „A” S.R.L.

Cuantumul penalităţilor de întârziere este specificat în art.6.3 din contractul de prestări servicii în care se arată că beneficiarul are obligaţia de a plăti o penalitate de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere după expirarea termenului de 7 zile de la efectuarea plăţii de către Beneficiarul final.

Întrucât contractul nu prevede vreo formalitate privitoare la punerea în întârziere pentru neefectuarea plăţii, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art.43 din Codul comercial (de asemenea aplicabil cauzei – rationae temporis) în care se arată că : „Datoriile comerciale lichide şi plătibile în bani produc dobândă de drept din ziua când devin exigibile”.

În aceste circumstanţe, rezultă cu îndestulătoare evidenţă că în cazul obligaţiilor comerciale, debitorul este de drept în întârziere, începând cu data exigibilităţii datoriei, astfel că susţinerile apelantei privitoare la nepunerea în întârziere apar ca simple alegaţii, nefundamentate juridic.

Cu privire la cuantumul acestor penalităţi de întârziere, aşa cum rezultă din calculul efectuat de reclamant (vezi fila 24, vol. III dosar fond), în temeiul criteriilor stabilite de art.6.3 şi art.13.1 din contractul de prestări servicii şi cu luarea în considerare a situaţiei plăţilor efectuate de Beneficiarul final către SC „B” S.R.L., acestea sunt în cuantum de 459.285 lei, aşa că prima instanţă a dat o justă dezlegare acestui capăt de cerere prin raportare la normele anterior menţionate.

Pentru garanţia de bună execuţie sunt aplicabile dispoziţiile art.8.3 din contractul de prestări servicii. Astfel, la emiterea facturilor pentru lucrările efectuate, beneficiarul nu a ridicat pretenţii asupra calităţii  lucrărilor, ce ar fi putut duce la indisponibilizarea garanţiei de bună execuţie, în vederea acoperirii eventualelor prejudicii.

Doar în aceste circumstanţe, strict delimitate de contractul încheiat de părţi, beneficiarul ar fi fost în măsură să procedeze la măsura indisponibilizării garanţiei, astfel că, după momentul semnării procesului verbal de terminare a lucrărilor (nr. 68 din 20.02.2012 – v. f. 283, 284, vol. I dosar fond), în lipsa unor pretenţii ale beneficiarului ridicate până la această dată, prestatorul este îndreptăţit la restituirea garanţiei de bună execuţie.

În aceste circumstanţe, susţinerea apelantei privitoare la executarea cu întârziere a lucrărilor nu are nicio relevanţă cu privire la acest capăt de cerere, din perspectiva art. 8.3 din convenţia de prestări servicii, în care este clar stabilită data până la care se pot ridica pretenţii asupra garanţiei de bună execuţie. Aşa cum s-a arătat anterior, aceste termen a expirat la 20.02.2012, data întocmirii procesului verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, iar penalităţile pretinse urmare a executării cu întârziere a lucrărilor au fost solicitate prin cererea reconvenţională înregistrată la 17.09.2012 (v. f. 100 şi urm., vol. I, dos. fond).

În concluzie, faţă de cele ce preced, Curtea, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, urmează a respinge apelul ca nefondat.

În raport de disp. art. 274 Cod procedură civilă, apelanta urmează a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată din apel, aflându-se în culpă procesuală prin introducerea unei căi de atac nefondate.

Domenii speta

Spete similare