Revizuire. Încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar

Revizuire. Încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar

- art. 21 alin. 2 din Legea nr. 554/2004

- art. 148 alin. 2 din Constituţia României

- art. 20 alin. 2 din Constituţia României

- art. 267 din T.F.U.E.

Prin sentinţa nr.28/20.01.2015 Tribunalul S. M. a respins ca nefondată acţiunea în contencios administrativ formulată de B. G. în contradictoriu cu Casa de Asigurări de Sănătate S. M. având ca obiect anularea deciziei de impunere din oficiu nr.1209/1574/4.11.2013, respectiv a deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii din aceeaşi zi şi cu acelaşi număr, emise de către C. A. S. S. M., anularea deciziei nr.1/22.01.2014 de respingere a contestaţiei formulate în termenul legal cu privire la motivele de nelegalitate şi netemeinicie a deciziilor indicate mai sus, suspendarea executării deciziilor de imputare arătate mai sus până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia nr.2258/24.06.2015 Curtea de Apel Oradea a admis recursul declarat de B. G. împotriva sentinţei mai sus arătate pe care a casat-o în parte şi, rejudecând în fond a dispus anularea parţială a Deciziei nr. 1/22.01.2014 şi a Deciziei nr. 1209/17574 din 04.11.2013 referitoare la obligaţiile de plată accesorii în sensul înlăturării ca prescrise a obligaţiilor accesorii aferente anilor 2006 şi 2007.

La data de 1.10.2015 (ulterior soluţionării de către Curtea de Apel Oradea a recursului formulat de B. G.), C.J.U.E. s-a pronunţat în cauza Bara şi alţii, C-201/14 stabilind că „articolele 10, 11 ?i 13 din Direcţiva 95/46/CE a Parlamentului European ?i a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protec?ia persoanelor fizice în ceea ce prive?te prelucrarea datelor cu caracter personal ?i libera circula?ie a acestor date trebuie interpretate în sensul că se opun unor măsuri na?ionale precum cele în discu?ie în litigiul principal, care permit unei autorită?i a administra?iei publice a unui stat membru să transmită date personale unei alte autorită?i a administra?iei publice ?i prelucrarea lor ulterioară, fără ca persoanele vizate să fi fost informate despre această transmitere sau despre această prelucrare.”

Potrivit art.21 alin.2 din Legea nr.554/2004 constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de Codul de procedura civilă, pronunţarea hotărârilor rămase definitive şi irevocabile prin încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

În ceea ce priveşte obiectul revizuirii, trebuie notat că textul art. 21 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 îl restrânge şi-l circumscrie doar asupra hotărârilor definitive şi irevocabile pronunţate cu încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar.

Cât priveşte motivul de revizuire în sine, respectiv încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar (Uniunii Europene) se reţine că premisa acestuia rezidă în aceea că în situaţia unui concurs de norme juridice, naţionale şi europene, care reglementează diferit acelaşi tip de relaţii sociale, întâietate prezintă pentru soluţionarea aspectului litigios reglementarea la nivel european. Acest principiu a fost pentru prima dată consacrat la nivel jurispruden?ial de către Curtea de Justi?ie în cauza C vs. ENEL din 1964, ulterior fiind întărit prin alte decizii de referin?ă (bunăoară, Simmnethal II din 1978 (cauza 106/77), Factortame ( C-213/89), Ciola ( C-224/97).

Din economia deciziei atacate nu a reieşit că reclamantul recurent ar fi dedus judecăţii incidenţa normelor dreptului Uniunii Europene şi implicit principiul conform căruia acestea prevalează faţă de cele naţionale şi nici nu i se poate reproşa instanţei de recurs că a nesocotit acest principiu.

A admite că ulterior poate fi revizuibilă o decizie definitivă şi irevocabilă numai pe considerentul că s-a pronunţat o hotărâre pe cale de interpretare de către Curtea de Justi?ie a Uniunii Europene prin care s-a interpretat o normă a dreptului Uniunii tangentă cu litigiul irevocabil soluţionat dar fără ca partea să fi solicitat, în prealabil, instanţei de recurs, să aplice prioritatea normei europene conduce la reţinerea că se pune în discuţie principiul securităţii raporturilor juridice şi principiul autorităţii de lucru judecat.

Aşa cum s-a evocat mai sus cu trimitere la jurisprudenţa C.J.U.E., motivele de revizuire urmează a fi analizate însă în contextul reglementării generale a acestei căi de atac extraordinare, de retractare, pentru că dreptul Uniunii Europene nu impune unei jurisdicţii naţionale să reia în discuţie fondul litigiului şi să înlăture aplicarea normelor interne de procedură care conferă autoritate de lucru judecat unei hotărâri.

În acest sens amintim considerentele din hotărârea pronun?ată de C.J.U.E. în cauza Târşiia C-69/14 în care s-a pus în discu?ie interpretarea dreptului Uniunii Europene în raport de inciden?a în dreptul intern a cazului de revizuire reglementat de dispozi?iile art. 21 alin. 2 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 prin prisma principiilor echivalenţei şi efectivităţii: „(…) Curtea a amintit în repetate rânduri importanţa pe care o prezintă principiul autorită?ii de lucru judecat (a se vedea de asemenea în acest sens, Hotărârea Köbler, C 224/01, EU:C:2003:513, punctul 38). Astfel, s a statuat că dreptul Uniunii nu impune unui organ judiciar obligaţia ca, pentru a ţine seama de interpretarea unei dispoziţii relevante a acestui drept, adoptată de Curte ulterior pronunţării de către acest organ judiciar a deciziei care a dobândit autoritate de lucru judecat, să revină, din principiu, asupra deciziei respective (Hotărârea Impresa Pizzarotti, C 213/13, EU:C:2014:2067, punctul 60).”

De asemenea, aceeaşi Curte adaugă în paragraful următor că: „În speţă, nicio împrejurare specifică litigiului principal, care să reiasă din dosarul de care dispune Curtea, nu justifică o abordare diferită de cea reţinută de Curte în jurisprudenţa amintită la punctele 28 ?i 29 din prezenta hotărâre, potrivit căreia dreptul Uniunii nu impune instanţei naţionale să înlăture aplicarea normelor interne de procedură care conferă autoritate de lucru judecat unei decizii judecătoreşti, chiar dacă aceasta ar permite îndreptarea unei situaţii naţionale incompatibile cu acest drept.”

De altfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat în acelaşi sens: „Cazul de revizuire instituit prin textul legal menţionat a fost conceput ca un ultim remediu intern menit să asigure preeminenţa prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene şi a celorlalte reglementări cu caracter obligatoriu şi urmează a fi analizat în contextul reglementării generale a procedurii căii de atac extraordinare, de retractare, a revizuirii, pentru că dreptul comunitar nu impune unei jurisdicţii naţionale să înlăture aplicarea normelor interne de procedură care conferă autoritate de lucru judecat unei hotărâri, chiar dacă astfel ar fi reparată o încălcare a dreptului comunitar săvâr?ită prin hotărârea în cauză (cauza Rosmarie Kapferer împotriva Schlank & Schick GmbH, C-23/2004, hotărârea din 16 martie 2006).” (ÎCCJ-SCAF, decizia nr. 2683 din 20 mai 2010).

Faţă de cele ce preced, Curtea a reţinut că cererea de revizuire prin care se tinde repunerea în discuţie a unei decizii pronunţate de instanţa de contencios administrativ în recurs printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă, numai pe considerentul că ulterior a fost pronunţată o hotărâre a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în cadrul procedurii prevăzute de art. 267 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene este neîntemeiată, astfel că prezenta cerere de revizuire urmează a fost respinsă ca atare.

Decizia nr. 604 din 17.03.2016 a Curţii de Apel Oradea - Secţia a II - a civilă, de contencios administrativ şi fiscal

Dosar nr. 746/35/2015

Prin Decizia nr. 2258 din 24.06.2015 pronunţată de Curtea de Apel Oradea s-a admis recursul declarat de recurentul-reclamant B. G., în contradictoriu cu intimata-pârâtă C.N.A.S. – Casa de Asigurări de Sănătate S. M., împotriva Sentinţei nr. 28/CA din 20.01.2015 pronunţată de Tribunalul S. M., care a fost casată în parte şi, rejudecând în fond cauza:

S-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul B. G. în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate S. M. şi, în consecinţă, s-a dispus anularea parţială a Deciziei nr. 1/22.01.2014 şi a Deciziei nr. 1209/17574 din 04.11.2013 referitoare la obligaţiile de plată accesorii în sensul înlăturării ca prescrise a obligaţiilor accesorii aferente anilor 2006 şi 2007.

S-au menţinut restul obligaţiilor stabilite prin actele contestate şi a fost obligată intimata la plata sumei de 550 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale în favoarea recurentului.

Împotriva deciziei mai sus arătate a formulat revizuire B. G. solicitând admiterea acesteia, desfiinţarea deciziei atacate si, rejudecând cauza pe fond să admită contestaţia formulată împotriva sentinţei nr.28/2015 a Tribunalului S. M., să desfiinţeze decizia de impunere nr.1209/1574 din 4.11.2013 emisă de C.J.A.S. S. M. privind imputarea sumei de 1.110,94 lei, respectiv a sumei de 6.174 lei cu titlu de majorări de întârziere, dobânzi şi  penalităţi pentru perioada 2006-2012 şi să dispună restituirea acestor sume actualizate cu dobânda legală şi indicele de inflaţie de la data reţinerii acestora şi până la data restituirii integrale precum şi  a cheltuielilor de judecată.

 În dezvoltarea motivelor de revizuire s-a arătat că prin decizia de impunere 1209/4.11.2013 C.J.A.S. S. M., luând din baza de date a A.J.F.P. S. M., veniturile realizate de revizuent în calitate de avocat, fără ca acesta să fie înştiinţat despre aceasta, a stabilit că nu a plătit integral contribuţia la F.N.U.A.J.A.S.S. calculată pentru activităţi independente în sumă de 1110,94 lei – capital şi 6174 lei cu titlu de majorări de întârziere, dobânzi şi  penalităţi, contestaţia acestuia fiind respinsă ca neîntemeiată.

În anul 2014 A.N.A.F. a procedat la executarea deciziei mai sus menţionate, instituind poprire asupra conturilor pe care revizuientul le are la Banca Transilvania - Sucursala S. M., care a lichidat, fără acordul lui în mod abuziv un depozit bancar în valută, virând suma de 15.365 lei către bugetul de stat, după care a încheiat, tot fără acordul sau, un nou depozit bancar în valută, cu suma rămasă disponibilă.

Tribunalul S. M. a menţinut această soluţie prin sentinţa civila nr.28/CA/2015 desi a invocat nelegalitatea deciziei în baza O.U.G. NR. 125/2011 prin care fondurile de asigurări de sănătate au trecut sub administrarea direcţiilor financiare ca parte a bugetului consolidat, C.J.A.S. pierzându-şi calitatea procesuală activă, în cauză impunându-se introducerea A.N.A.F., lucru pe care instanţa l-a ignorat, pronunţând o decizie nelegală.

Revizuientul a arătat că instanţa de recurs, în fata căreia a invocat aceeaşi nelegalitate crasă, a ignorat dispoziţiile procedurale privind calitatea procesuală a părţilor stabilite prin noua lege, constatând însă că, o parte din sumele reţinute ca penalităţi aferente anilor 2006-2007 au fost prescrise, aceste sume nefiindu-i restituite nici până în prezent, deşi au trecut mai bine de 3 luni de la data rămânerii definitive a deciziei atacate.

Cu privire la motivul principal invocat în cererea de revizuire s-a arătat că acesta îl constituie recenta hotărâre a C.J.U.E. de la Luxemburg care a constatat că deciziile de impunere emise de C.J.A.S. Cluj în baza unor date cu caracter personal - veniturile realizate de persoane – transmise de A.N.A.F. contravine flagrant art.10, 11 şi 13 din Direcţiva 95/46/C a Parlamentului European şi Consiliului din 24.10.1995 în sensul că ”se opun unor masuri naţionale precum cele din discuţie în litigiul principal care permit unei autorităţi a administraţiei publice a unui stat membru să transmită date personale unei alte autorităţi a administraţiei publice şi prelucrarea lor ulterioară fără ca persoanele vizate să fi fost informate despre această transmitere sau despre această prelucrare”, încălcându-se grav dreptul persoanei la viata privata , fiind obligat statul român sa-si modifice legislaţia în mod corespunzător.

Prin urmare, câtă vreme în cazul în care există puncte diferite şi practici diferite în aplicarea legilor naţionale care contravin hotărârilor C.J.U.E., CE, PE, etc. România are obligaţia legală de a respecta întocmai aceste prevederi, iar în speţă se impune sa se constate că A.N.A.F. a încălcat flagrant obligaţiile impuse de normele UE cu privire la caracterul privat şi personal al datelor personale şi prelucrarea acestora, astfel că decizia de impunere stabilită de C.J.A.S. S. M. este anulabilă, impunându-se şi restituirea integrală a sumelor reţinute în baza acesteia, cu actualizarea lor cu dobânda legală şi cu indicele de inflaţie până la data plătii efective şi în întregime.

Revizuientul menţionează în acelaşi sens şi hotărârea CEDO pronunţată la data de 1.12.2015 intr-o cauză având ca obiect încălcarea de către o autoritate a statului portughez a acestor norme.

Prin Concluziile scrise depuse după închiderea dezbaterilor revizuentul a solicitat instanţei că, hotărârea pe care o va pronunţa să dispună atât anularea Deciziei de impunere din oficiu nr. 1209/17574 din 4.11.2013 a C.J.A.S. S. M. pentru motivele arătate în cererea de revizuire cat şi obligarea acesteia (prin A.N.A.F. – A.J.F.P. S. M., care a preluat începând din 1.07.2012 administrarea contribuţiilor pentru asigurările de sănătate) la plata unei sume totale de 3.314,09 lei cu titlu de despăgubiri materiale adecvate pentru pierderea suferita prin executarea silita abuziva a deciziei de impunere atacate iniţial, care despăgubire consta în aplicarea dobânzilor şi penalităţilor pe care statul roman – prin organul sau fiscal A.N.A.F. – le calculează în sarcina contribuabililor cu datorii fiscale în baza O.U.G. NR. 92/2003 (privind Codul Fiscal şi Codul de Procedură Fiscală) republicata, actualizată, cu modificările şi completările ulterioare.

S-a menţionat de către revizuient Decizia Curţii Constituţionale nr. 694 din 20 octombrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor prevederilor art. 124 alin. (l) raportate la cele ale art.70 din Ordonanţa Guvernului nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, decizie prin care Curtea Constituţională a României a admis în unanimitate excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat ca prevederile indicate mai sus sunt neconstituţionale şi de asemenea a reţinut ca normele criticate generează îmbogăţirea fără justă cauză a statului în detrimentul patrimoniului contribuabilului ca urmare a imposibilităţii folosirii sumei de bani percepută nelegal şi privarea persoanei de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata respectivei sume, această pierdere fiind direct proporţională cu durata indisponibilizării sumei plătite fără temei juridic pe perioada cuprinsă între data plăţii sumei nedatorate şi data restituirii acesteia şi are drept consecinţă încălcarea dreptului de proprietate al contribuabilului, consacrat de art.44 din Constituţie, respectiva decizie fiind definitivă şi general obligatorie, fiind deja comunicată celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi instanţei care a sesizat Curtea Constituţională, respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Prin urmare analizând normele legale în vigoare cu privire la dobânzile şi penalităţile de întârziere care se percep pentru neonorarea la timp a datoriilor contribuabilului către stat şi aplicând aceste norme în spiritul deciziei Curţii Constituţionale a României revizuientul consideră că se impune întoarcerea îmbogăţirii fără justă cauză a statului către patrimoniul contribuabilului ca urmare a imposibilităţii folosirii sumei de bani ridicată în mod nelegal prin restituirea sumei ridicate dar şi prin aplicarea suplimentară a dobânzilor şi penalităţilor de întârziere calculate în baza normelor legale în vigoare (aceleaşi în baza cărora statul calculează dobânzi şi penalităţi de întârziere), respectiv a următoarelor sume: pentru anul 2013 dobânzi în valoare de 163,19 lei şi penalităţi de întârziere în valoare de 81,60 lei, pentru anul 2014 dobânzi în valoare de 1063,65 lei şi penalităţi de întârziere în valoare de 531,83 lei, pentru anul 2015 dobânzi în valoare de 797,74 lei şi penalităţi de întârziere în valoare de 531,83 lei, pentru cele 66 de zile trecute din anul 2016 dobânda pana la data de 7.03.2016 este în valoare de 96,17 lei şi penalităţile de întârziere pana la aceeaşi data sunt în valoare de 48,08 lei.

Prin întâmpinarea depusa la dosar Casa de Asigurări de Sănătate S. M. a solicitat respingerea cererii de revizuire formulată de B. G. ca fiind nefondată, apreciind că soluţia instanţei de recurs este legală şi temeinică în condiţiile în care revizuientul a realizat venituri impozabile din activităţi independente, sens în care avea obligaţia de a declara aceste venituri şi de a achita contribuţiile la F.N.U.A.S.S.

S-a arătat că revizuientul este într-o gravă eroare atunci când afirmă că obligaţiile la F.N.U.A.S.S. sunt obligatorii doar de la data de 1.07.2012, deoarece O.U.G. NR. nr.125/2011 prevede doar preluarea competenţei de a colecta contribuţiile la F.N.U.A.S.S.

Referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal s-a arătat că C.A.S. S. M. este operator de date personale înregistrat la A.N.S.P.D.C.P. sub nr.xxx.

Examinând cererea de revizuire a Deciziei nr. 2258/24.06.2015 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, formulată de revizuientul B. G. instanţa a apreciat-o ca fiind nefondată, pentru următoarele considerente:

Prin sentinţa nr.28/20.01.2015 Tribunalul S. M. a respins ca nefondată acţiunea în contencios administrativ formulată de B. G. în contradictoriu cu Casa de Asigurări de Sănătate S. M. având ca obiect anularea deciziei de impunere din oficiu nr.1209/1574/4.11.2013, respectiv a deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii din aceeaşi zi şi cu acelaşi număr, emise de către C. A. S. S. M., anularea deciziei nr.1/22.01.2014 de respingere a contestaţiei formulate în termenul legal cu privire la motivele de nelegalitate şi netemeinicie a deciziilor indicate mai sus, suspendarea executării deciziilor de imputare arătate mai sus până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia nr.2258/24.06.2015 Curtea de Apel Oradea a admis recursul declarat de B. G. împotriva sentinţei mai sus arătate pe care a casat-o în parte şi, rejudecând în fond a dispus anularea parţială a Deciziei nr. 1/22.01.2014 şi a Deciziei nr. 1209/17574 din 04.11.2013 referitoare la obligaţiile de plată accesorii în sensul înlăturării ca prescrise a obligaţiilor accesorii aferente anilor 2006 şi 2007.

La data de 1.10.2015 (ulterior soluţionării de către Curtea de Apel Oradea a recursului formulat de B. G.), C.J.U.E. s-a pronunţat în cauza Bara şi alţii, C-201/14 stabilind că „articolele 10, 11 ?i 13 din Direcţiva 95/46/CE a Parlamentului European ?i a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protec?ia persoanelor fizice în ceea ce prive?te prelucrarea datelor cu caracter personal ?i libera circula?ie a acestor date trebuie interpretate în sensul că se opun unor măsuri na?ionale precum cele în discu?ie în litigiul principal, care permit unei autorită?i a administra?iei publice a unui stat membru să transmită date personale unei alte autorită?i a administra?iei publice ?i prelucrarea lor ulterioară, fără ca persoanele vizate să fi fost informate despre această transmitere sau despre această prelucrare.”

Potrivit art.21 alin.2 din Legea nr.554/2004 constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de Codul de procedura civilă, pronunţarea hotărârilor rămase definitive şi irevocabile prin încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

În ceea ce priveşte obiectul revizuirii, trebuie notat că textul art. 21 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 îl restrânge şi-l circumscrie doar asupra hotărârilor definitive şi irevocabile pronunţate cu încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar.

Cât priveşte motivul de revizuire în sine, respectiv încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar (Uniunii Europene) se reţine că premisa acestuia rezidă în aceea că în situaţia unui concurs de norme juridice, naţionale şi europene, care reglementează diferit acelaşi tip de relaţii sociale, întâietate prezintă pentru soluţionarea aspectului litigios reglementarea la nivel european. Acest principiu a fost pentru prima dată consacrat la nivel jurispruden?ial de către Curtea de Justi?ie în cauza C vs. ENEL din 1964, ulterior fiind întărit prin alte decizii de referin?ă (bunăoară, Simmnethal II din 1978 (cauza 106/77), Factortame ( C-213/89), Ciola ( C-224/97).

Din economia deciziei atacate nu a reieşit că reclamantul recurent ar fi dedus judecăţii incidenţa normelor dreptului Uniunii Europene şi implicit principiul conform căruia acestea prevalează faţă de cele naţionale şi nici nu i se poate reproşa instanţei de recurs că a nesocotit acest principiu.

A admite că ulterior poate fi revizuibilă o decizie definitivă şi irevocabilă numai pe considerentul că s-a pronunţat o hotărâre pe cale de interpretare de către Curtea de Justi?ie a Uniunii Europene prin care s-a interpretat o normă a dreptului Uniunii tangentă cu litigiul irevocabil soluţionat dar fără ca partea să fi solicitat, în prealabil, instanţei de recurs, să aplice prioritatea normei europene conduce la reţinerea că se pune în discuţie principiul securităţii raporturilor juridice şi principiul autorităţii de lucru judecat.

Aşa cum s-a evocat mai sus cu trimitere la jurisprudenţa C.J.U.E., motivele de revizuire urmează a fi analizate însă în contextul reglementării generale a acestei căi de atac extraordinare, de retractare, pentru că dreptul Uniunii Europene nu impune unei jurisdicţii naţionale să reia în discuţie fondul litigiului şi să înlăture aplicarea normelor interne de procedură care conferă autoritate de lucru judecat unei hotărâri.

În acest sens amintim considerentele din hotărârea pronun?ată de C.J.U.E. în cauza Târşiia C-69/14 în care s-a pus în discu?ie interpretarea dreptului Uniunii Europene în raport de inciden?a în dreptul intern a cazului de revizuire reglementat de dispozi?iile art. 21 alin. 2 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 prin prisma principiilor echivalenţei şi efectivităţii: „(…) Curtea a amintit în repetate rânduri importanţa pe care o prezintă principiul autorită?ii de lucru judecat (a se vedea de asemenea în acest sens, Hotărârea Köbler, C 224/01, EU:C:2003:513, punctul 38). Astfel, s a statuat că dreptul Uniunii nu impune unui organ judiciar obligaţia ca, pentru a ţine seama de interpretarea unei dispoziţii relevante a acestui drept, adoptată de Curte ulterior pronunţării de către acest organ judiciar a deciziei care a dobândit autoritate de lucru judecat, să revină, din principiu, asupra deciziei respective (Hotărârea Impresa Pizzarotti, C 213/13, EU:C:2014:2067, punctul 60).”

De asemenea, aceeaşi Curte adaugă în paragraful următor că: „În speţă, nicio împrejurare specifică litigiului principal, care să reiasă din dosarul de care dispune Curtea, nu justifică o abordare diferită de cea reţinută de Curte în jurisprudenţa amintită la punctele 28 ?i 29 din prezenta hotărâre, potrivit căreia dreptul Uniunii nu impune instanţei naţionale să înlăture aplicarea normelor interne de procedură care conferă autoritate de lucru judecat unei decizii judecătoreşti, chiar dacă aceasta ar permite îndreptarea unei situaţii naţionale incompatibile cu acest drept.”

De altfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat în acelaşi sens: „Cazul de revizuire instituit prin textul legal menţionat a fost conceput ca un ultim remediu intern menit să asigure preeminenţa prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene şi a celorlalte reglementări cu caracter obligatoriu şi urmează a fi analizat în contextul reglementării generale a procedurii căii de atac extraordinare, de retractare, a revizuirii, pentru că dreptul comunitar nu impune unei jurisdicţii naţionale să înlăture aplicarea normelor interne de procedură care conferă autoritate de lucru judecat unei hotărâri, chiar dacă astfel ar fi reparată o încălcare a dreptului comunitar săvâr?ită prin hotărârea în cauză (cauza Rosmarie Kapferer împotriva Schlank & Schick GmbH, C-23/2004, hotărârea din 16 martie 2006).” (ÎCCJ-SCAF, decizia nr. 2683 din 20 mai 2010).

Faţă de cele ce preced, Curtea a reţinut că cererea de revizuire prin care se tinde repunerea în discuţie a unei decizii pronunţate de instanţa de contencios administrativ în recurs printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă, numai pe considerentul că ulterior a fost pronunţată o hotărâre a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în cadrul procedurii prevăzute de art. 267 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene este neîntemeiată, astfel că prezenta cerere de revizuire urmează a fost respinsă ca atare.

Domenii speta

Spete similare