Cerere de revizuire. Achizitionare vehicul rulat înmatriculat anterior într-un stat membru. Restituire taxă de poluare.

În cadrul revizuirii nu se pune problema realizării unui control judiciar, ci a unei noi judecăţi, pe temeiul unor elemente ce nu au format obiectul judecăţii, finalizată cu pronunţarea hotărârii a cărei revizuire se solicită, aceasta în condiţiile în care, potrivit art.322 Cod.pr.civ. „revizuirea unei hotărâri rămase definitivă poate fi  solicitată, între alte cazuri şi în acela prevăzut de pct.9, potrivit căruia: „Dacă Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale datorată unor hotărâri judecătoreşti ir consecinţele grave ale acestei încălcări continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate”.

Deşi  aplicarea dispoziţiilor art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 a fost suspendată până la data de 01.01.2013, potrivit OUG nr.1/2012, la data plăţii taxei de poluare, cât şi la aceea a exprimării refuzului de restituire a taxei, efectele suspensive edictate de prevederile legale menţionate încetaseră.

Prin încetarea efectelor suspensive ale OUG nr.1/2012, taxa pentru emisiile poluante pentru autoturisme şi autovehicule, se plăteşte potrivit dispoziţiilor legale, cu ocazia primei înmatriculări în România, de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru autoturisme şi autovehicule noi cât şi pentru cele rulate, aduse din import, din statele comunitare ori produse în România, revizuentului neputându-i fi aplicabile astfel, dispoziţiile cuprinse în art.322 pct.9 Cod pr.civ.

Art.322 pct.9 Cod procedură civilă

Legea nr. 9/2012

C.J.C.E., cauzele „Costa v. Enel” şi

 „Administratione delle Finante dello Stato v. Simmenthal S.p.a”

Prin acţiunea adresată Tribunalului Constan?a - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi înregistrată sub nr. .../118/06.02.2013, reclamantul [...], în contradictoriu cu pârâta AFP MANGALIA, a solicitat instanţei, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să dispună:

-obligarea pârâtei la restituirea sumei de 4309 lei, plătită cu titlu de taxă poluare;

-obligarea pârâtei la plata dobânzi legale începând data plăţii şi până la data restituirii efective a sumei, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentinţa civilă nr. 3074/28.05.2013 Tribunalul Constanţa respinge acţiunea, ca nefondată, reţinând în esenţă că, în speţă, nu există o discriminare rezultată din faptul că reclamantul, ce a achiziţionat un vehicul rulat înmatriculat anterior într-un stat membru, este obligat a plăti taxa de poluare pentru prima înmatriculare, în condiţiile în care, taxa de poluare pentru prima înmatriculare este datorată şi de către cei care achiziţionează un vehicul produs/rulat în România.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs recurentul reclamant [...] criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa sub nr.1518/118 din 01.08.2013, pentru ca, prin Decizia civilă nr. 1824/CA/17.10.2013, Curtea de Apel Constanţa să dispună respingerea recursului ca nefondat, pentru următoarele considerente, în esenţă:

Anterior introducerii cererii, recurentul reclamant a făcut dovada achitării sumei de 4.309 lei cu titlu de taxă de poluare, ataşând Chitanţa pentru încasarea de impozite, taxe şi contribuţii Seria TS9, nr.5440006 din 17.01.2013, iar la data de 13.01.2012 a intrat în vigoare Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule prin care a fost abrogată OUG nr.50/2008, iar prin OUG nr.1/2012 pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii ale Legii nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, precum şi pentru restituirea taxei, achitată în conformitate cu prevederile art.4 alin.2 din lege, s-a dispus suspendarea până la data de 01.01.2013.

Astfel, reţine instanţa de control că, potrivit art.4 din Legea nr.9/2012:

„Alin.1 -  Obligaţia de plată a taxei intervine:

lit.a - cu ocazia înscrierii în evidenţele autorităţii competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România şi atribuirea unui certificat de înmatriculare şi a numărului de înmatriculare;

lit.b - la repunerea în circulaţie a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 şi 8;

lit.c - la reintroducerea în parcul auto naţional a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto naţional, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.

Alin.2 - Obligaţia de plată a taxei intervine şi cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat şi pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule şi care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.”

În condiţiile date, reţine Curtea că înmatricularea, în înţelesul Legii nr.9/2012, constituie operaţiunea administrativă ce constă în înscrierea în evidenţele autorităţilor competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România şi atribuirea unui certificat de înmatriculare, precum şi a numărului de înmatriculare, aşa după cum a reţinut instanţa de fond, legal şi temeinic, în timp ce, prima transcriere a dreptului de proprietate, presupune primul transfer al dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat, realizat după intrarea în vigoare a legii, în condiţiile art. 11 alin 2 lit. b din OUG nr. 195/2002 (art. 2 lit. h şi i).

Din coroborarea dispoziţiilor legale învederate, a reţinut Curtea că, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, prevăzută de Legea nr. 9/2012, se datorează, atât pentru autovehiculele noi, cât şi pentru cele rulate, indiferent dacă provin din statele UE sau din ţară şi că, după 01.01.2013, sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr.9/2012 în integralitatea lor, dispoziţii care au înlăturat discriminarea constatată faţă de normele comunitare.

La rândul său,  arată instanţa de control că, această lege a fost abrogată prin art.19 din OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule publicată în M.Of. nr. 119/04.03.2013, în condiţiile în care raportul juridic fiscal, astfel cum este definit de art.16 din OG nr.92/2003, a luat naştere la momentul plăţii taxei de poluare, 17.01.2013, continuat apoi prin cererea de restituire a acesteia formulată la data de 31.01.2012, acesta a fost guvernat de regulile existente la acel moment potrivit regulii „tempus regit actum”.

Aşadar, în analiza cererii de restituire a taxei de poluare,  reţine Curtea că instanţa de fond, în mod corect, a făcut aplicarea dispoziţiilor legale în materia taxei de mediu, şi apoi a timbrului de mediu, care au abrogat discriminarea astfel sancţionată de Curtea Europeană de Justiţie.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire - revizuentul [...] criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, cu indicarea temeiului de drept prevăzut de art. 322 pct.9, art.323, art.324 alin.3 şi art.327 alin.1, Cod.pr.civ. cu referire la art.110 TFUE şi cu aplicarea art.148 Constituţia României şi dispoziţiile Legii nr.554/2004, cu următoarea motivaţie, în esenţă:

După ce face referire la succesiunea faptică a modalităţii în care s-a adresat instanţei, şi consideraţii privind  contrarietatea dispoziţiilor Legii nr.9/2012 cu art.110  din TFUE, apreciindu-se că norma fiscală naţională diminuează sau este susceptibilă să diminueze consumul produselor importate, influenţând decizia consumatorilor, revizuentul [...], solicită revizuirea Deciziei civile nr.1824/CA/2013 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosar nr.1518/118/2013, invocând temeiurile de drept sus precizate.

Examinând actele şi lucrările dosarului prin prisma criticilor  formulate şi a probatoriului administrat, conform  art.322 pct.9 Cod proc.civ, Curtea apreciază în sensul respingerii cererii de revizuire ca nefondată, pentru următoarele considerente, în esenţă:

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, care se poate exercita numai împotriva hotărârilor definitive, în cazurile şi condiţiile expres stabilite de lege, între care şi cazul prevăzut de art.322 pct.9 Cod pr.civilă, indicat de revizuent, aceasta în condiţiile în care, hotărârea atacată prin intermediul revizuirii, nu este criticată în raport de materialul dosarului existent la data pronunţării acelei hotărâri, ci numai pe baza unor împrejurări noi, necunoscute de instanţă, la data pronunţării.

Reţine Curtea că, în cadrul revizuirii nu se pune problema realizării unui control judiciar, ci a unei noi judecăţi, pe temeiul unor elemente ce nu au format obiectul judecăţii, finalizată cu pronunţarea hotărârii a cărei revizuire se solicită, aceasta în condiţiile în care, potrivit art.322 Cod.pr.civ. „revizuirea unei hotărâri rămase definitivă poate fi  solicitată, între alte cazuri şi în acela prevăzut de pct.9, potrivit căruia: „Dacă Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale datorată unor hotărâri judecătoreşti ir consecinţele grave ale acestei încălcări continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate”.

Cu alte cuvinte, reţine Curtea că motivele caracteristice de revizuire presupun că hotărârea a fost justă în raport de actele dosarului existente la data pronunţării, însă, ulterior, s-au descoperit materiale noi, sau se constată că, probele care au fundamentat-o au fost false, astfel încât, situaţia de fapt reţinută de instanţă, văzută prin prisma noilor elemente, nu mai corespunde realităţii, impunându-se retractarea hotărârii respective.

În speţa dedusă judecăţii, se reţine că, revizuentul a achiziţionat  în anul 2012 din Germania un autoturism  marca Volkswagen Sharan, nr. identificare …, an fabricaţie 2000, iar în conformitate cu prevederile OUG nr. 50/2008 a achitat taxa de poluare  în sumă de 4309 lei potrivit  chitanţei nr. …/17.01.2013, taxă calculată potrivit Deciziei nr. 47209/29.11/2012 care constituie titlu de creanţă şi poate fi contestată în conformitate cu prevederile codului de procedură fiscală.

Ca atare, Curtea apreciază că trebuie să stabilească dacă dispoziţiile legii interne, care reglementează obligativitatea plăţii taxei de poluare, contravin art. 110, paragraful 1 din Tratatului Constitutiv al Uniunii Europene, precum şi dacă procedura reglementată de legea internă pentru recuperarea sumei aferente, în ipoteza concluzionării faptului că taxa este nedatorată, este respectată în cauză.

Funcţie de situaţia faptică expusă, reţine Curtea că problema dedusă judecăţii constă în a lămuri dacă taxa pentru emisii poluante a cărei plată este prevăzută de legislaţia internă ca fiind obligatorie pentru autoturismele rulate provenite din spaţiul comunitar, contravine Tratatului Constitutiv al Uniunii Europene - art. 110 (fost art. 90), urmând ca analiza prevederilor interne ce o instituie, să aibă în vedere şi dispoziţiile art. 11 şi art.148 din Constituţia României, ale Legii nr. 157/2005 şi  jurisprudenţei Curţii Europene de Justiţie, invocată în speţă.

În conformitate cu art.110 paragraful 1 din Tratatul de Instituire a Comunităţii Europene, „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naţionale similare”.

Art. 110 din Tratatul C.E. reprezintă unul din temeiurile de bază ale consacrării liberei circulaţii a bunurilor şi serviciilor în cadrul ţărilor membre comunitare, instituind regula în conformitate cu care „toate statele membre comunitare trebuie să se abţină a institui, respectiv sunt obligate să înlăture orice măsură de natură administrativă, fiscală sau vamală, care ar fi de natură a afecta libera circulaţie a bunurilor, mărfurilor şi serviciilor în cadrul Uniunii Europene, norma indicată referindu-se la interzicerea măsurilor protecţioniste instituite de un stat membru cu privire la anumite produse, prin care s-ar putea crea o situaţie de discriminare negativă sau un statut de vădit dezavantaj economic pentru produsele similare concurente provenite din alte state membre comunitare”.

În contextul dat, constată Curtea că, în reglementarea internă, a fost introdusă iniţial o taxă de primă înmatriculare a autoturismelor prin Legea nr. 343/2000, modificată prin O.U.G. nr. 110/2006, art. 2142 – art.2143 incluse în Codul fiscal stabilind obligaţia achitării, modul de calcul al taxei şi scutirile de la plata acesteia.

Prin O.U.G. nr. 50/21 aprilie 2008, publicată în MO din 25.04.2008, s-au abrogat art. 2141 – art.2143 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, fiind stabilit şi cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul Fondului pentru Mediu şi se gestionează de Administraţia Fondului pentru Mediu, în vederea finanţării programelor şi proiectelor pentru protecţia mediului.

Potrivit art. 4 din O.U.G. nr. 50/2008, obligaţia de plată a taxei de poluare intervenea cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România şi respectiv la repunerea în circulaţie a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire în art. 3 şi art.9.

Din prevederile O.U.G nr. 50/2008, reţine Curtea a rezulta că taxa de poluare se datora, atât pentru autoturismele noi, cât şi pentru cele înmatriculate anterior în celelalte state comunitare ori în alte state şi reînmatriculate în România, după aducerea lor în ţară, începând cu data de 01 iulie 2008, aceeaşi taxă nefiind percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România.

In conformitate cu art.110 (fost art.90) paragraful 1 din Tratatul de Instituire a Comunităţii Europene, „nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naţionale similare”.

Articolul 110 (fost 90) din Tratatul C.E.  reprezintă unul dintre temeiurile de bază ale consacrării liberei circulaţii a bunurilor şi serviciilor în cadrul ţărilor membre comunitare, instituind regula în conformitate cu care toate statele membre comunitare trebuie să se abţină a institui, respectiv sunt obligate să înlăture orice măsură de natură administrativă, fiscală sau vamală, care ar fi de natură a afecta libera circulaţie a bunurilor, mărfurilor şi serviciilor în cadrul Uniunii Europene.

Aşa fiind, apreciază Curtea că norma indicată se referă într-adevăr la interzicerea unor măsuri protecţioniste instituite de un stat membru, cu privire la anumite produse, prin care s-ar putea crea o situaţie de discriminare negativă sau un statut de vădit dezavantaj economic, pentru produsele similare concurente, provenite din alte state membre comunitare.

Potrivit art.11 alin.1 şi alin.2 din Constituţie, statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună ştiinţă, obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte; tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.

Art.148 alin. 2 şi alin.4 din Constituţie statuează că: „urmare a aderării prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare; Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul şi autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării şi din prevederile alineatului 2”.

Din prevederile constituţionale citate şi faţă de Legea nr.157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României şi Bulgariei la Uniunea Europeană, rezultă că, urmare aderării României la Uniune, Tratatul de Constituire a Uniunii Europene are caracter obligatoriu pentru statul român, astfel că susţinerile făcute de recurentă apar ca fiind nefondate, ele neputând fi primite de Curte.

Chiar dacă statul român a adoptat şi prin introducerea art.4 din O.U.G. nr. 50/2008, norme de discriminare fiscală între produsele importate şi cele similare autohtone, se constată că dispoziţiile dreptului comunitar au prioritate faţă de dreptul naţional, în temeiul principiului supremaţiei dreptului comunitar.

Conform acestui principiu, reţine Curtea că orice măsură comunitară are forţă juridică superioară normelor naţionale, regula aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic naţional şi de acela al normei comunitare, aceasta în condiţiile în care obligativitatea instanţelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii, a fost statuată şi prin hotărârile pronunţate de C.J.C.E., în cauzele „Costa v. Enel” şi „Administratione delle Finante dello Stato v. Simmenthal S.p.a”.

Cu toate acestea, reţine Curtea că, potrivit art. 11 din OUG nr. 195/2002 şi art. 7 din Ordinul M.A.I. nr. 1501 din 13 nov. 2006, autoritatea pârâtă este obligată să verifice cu ocazia solicitării înmatriculării unui autovehicul toate documentele prevăzute în legislaţia incidentă, inclusiv achitarea taxei pe poluare instituită  prin dispoziţiile legale incidente.

În atare situaţie, problema de drept care se pune în cauză este dacă legislaţia internă potrivit căreia revizuentul ar datora taxa pentru emisii poluante este compatibilă cu prevederile legislaţiei  comunitare, ori, legislaţia românească a suferit modificări de la data  achitării de către acesta a taxei a cărei restituire o solicită.

Astfel, reţine Curtea că prin Legea nr. 9/2012 a fost abrogată O.U.G. nr. 50/2008 şi înlăturată discriminarea constatată, prevăzându-se în conţinutul art. 4 al Legii nr. 9/2012 că:

„Alin.1 - Obligaţia de plată a taxei intervine:

 a) cu ocazia înscrierii în evidenţele autorităţii competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România şi atribuirea unui certificat de înmatriculare şi a numărului de înmatriculare;

 b) la repunerea în circulaţie a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 şi 8;

c) la reintroducerea în parcul auto naţional a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto naţional, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.

Alin.2 - Obligaţia de plată a taxei intervine şi cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat şi pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule şi care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării”.

Ulterior, prin O.U.G. nr. 1/2012  pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii ale Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, precum şi pentru restituirea taxei achitate în conformitate cu prevederile art. 4 alin.2 din lege, s-a dispus suspendarea până la data de 01.01.2013, a aplicării dispoziţiilor art. 2 lit. i, ale art. 4 alin.2 şi a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate, ale art. 5 alin.1 din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.

Deşi  aplicarea dispoziţiilor art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 a fost suspendată până la data de 01.01.2013, potrivit OUG nr.1/2012,  observă Curtea că, la data plăţii taxei de poluare, cât şi la aceea a exprimării refuzului de restituire a taxei, efectele suspensive edictate de prevederile legale menţionate încetaseră.

Aşa fiind, apreciază Curtea că, prin încetarea efectelor suspensive ale OUG nr.1/2012, taxa pentru emisiile poluante pentru autoturisme şi autovehicule, se plăteşte potrivit dispoziţiilor anterior menţionate, cu ocazia primei înmatriculări în România, de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru autoturisme şi autovehicule noi cât şi pentru cele rulate, aduse din import, din statele comunitare ori produse în România, revizuentului neputându-i fi aplicabile astfel, dispoziţiile cuprinse în art.322 pct.9 Cod pr.civ.

În contextul dat, apreciază Curtea a fi de reţinut că nu există nicio dispoziţie a dreptului UE care să interzică statelor membre să instituie un sistem general de impozite interne aplicate potrivit unor criterii obiective unei categorii determinate de bunuri, precum autovehiculele.

Din economia textelor redate mai sus, rezultă însă că taxa de înmatriculare se datorează atât pentru autoturismele noi, ca şi pentru cele rulate, pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule şi care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării, situaţie în care nu  poate fi reţinută existen?a unei  diferenţe de aplicare  a acesteia.

Având în vedere cele analizate se apreciază că în speţă nu există o discriminare, rezultată din faptul ca reclamantul, ce a achiziţionat vehicul rulat  înmatriculat anterior într-un alt stat membru este obligat a plăti taxa de poluare pentru prima înmatriculare, în condiţiile în care taxa de poluare pentru prima înmatriculare este datorată şi de către cei care achiziţionează un vehicul  produs/rulat în România.

Pentru toate considerentele sus expuse, văzând şi dispoziţiile art.322 pct.9 Cod pr.civ. Curtea apreciază în sensul respingerii cererii de revizuire ca nefondată, sub toate aspectele, în speţă nefiind întrunite condiţiile de admisibilitate ale unei astfel de cereri.

Domenii speta

Spete similare