Soluțiile instanței în cazul acordului de recunoaștere a vinovăției

Comentariu: Obligând inculpatul să nu părăsească teritoriul României, pe durata termenului de supraveghere, fară acordul instanţei, în condiţiile în care această obligaţie nu a fost negociată prin acord, prima instanţă a încălcat dispoziţiile art. 485 alin. 1 lit. a Cod procedură penală, care prevăd că instanţa nu poate crea pentru inculpat o situaţie mai grea decât cea asupra căreia s-a ajuns la un acord.

În această normă de procedură penală se prevede faptul că una din soluţiile pe care le poate da instanţa este aceea de admitere a acordului de recunoaştere a vinovăţiei, caz în care dispune una dintre soluţiile prevăzute de art. 396 alin. 2-4 Cod procedură penală, care nu poate crea pentru inculpat o situaţie mai grea decât cea asupra căreia s-a ajuns la un acord.

Decizia penală nr. 724/31.10.2016

Prin sentinţa penală pronunțată, Tribunalul Vaslui a admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi cu inculpatul.

În baza art. 396 alin. 2 C.proc.pen. a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de dare de mită prev. de art. 290 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 75 alin. 2 lit. b) Cod penal şi art. 76 alin. 1 Cod penal.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) C.pen. a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 1 (un) an de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.

În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C.pen. a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 91 C.pen., a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei aplicate inculpatului, pe un termen de supraveghere de 2 (doi) ani, stabilit conform art. 92 alin. 1 C.pen.

În baza art. 93 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, a dispus ca inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la serviciul de probaţiune - Serviciul de Probaţiune Neamţ la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe in prealabil schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informa?ii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 al. 2 lit. d) C.pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei.

În baza art. 93 al. 3 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, fie în cadrul D.A.C. Neamţ, fie în cadrul Primăriei comunei B.A., jud. Neamţ pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

În baza art. 91 al. 4 C.pen. a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 96 Cod penal care statuează faptul că suspendarea sub supraveghere se revocă dacă pe parcursul termenului de supraveghere nu respectă, cu rea-credinţă, măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse de către instanţă ori stabilite de lege, precum și dacă până la expirarea termenului de supraveghere nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Vaslui a reţinut că faptul că din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă suficiente date cu privire la existenta faptei pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală şi cu privire la vinovăția inculpatului, maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina acesteia este mai mic de 7 (șapte) ani închisoare, acordul de recunoaştere a vinovăţiei a fost încheiat în formă scrisă, conține mențiunile prev. de art. 482 C.proc.pen., iar cu ocazia încheierii acestuia inculpatul a fost asistat de avocat.

Fiind ascultat, în prezenţa apărătorului său ales, inculpatul a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținute în sarcina sa, astfel cum a fost descrisă în cuprinsul acordului, că acceptă încadrarea juridică a faptei pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și își exprimă consimțământul pentru a presta o muncă neremunerată în folosul comunității.

La solicitarea inculpatului s-a încheiat acordul de recunoaștere a vinovăției și acesta a fost avizat în prealabil sub aspectul limitelor de pedeapsă şi a modalității de executare, în conformitate cu dispozițiile art. 478 al. 4 C.proc.pen.

Față de aceste considerente și apreciind cuantumul pedepsei cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror şi inculpat ca fiind suficient pentru atingerea scopului şi îndeplinirea funcţiilor de constrângere, de reeducare şi de exemplaritate ale pedepsei în baza art. 485 alin. (1) lit. a) C.proc.pen. a admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de parchet cu inculpatul.

Împotriva hotaririi pronunţate de Tribunalul Vaslui a formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi care a criticat hotărârea instanţei de fond ca nelegală pentru următoarele considerente:

Instanţa l-a obligat pe inculpat să nu părăsească teritoriul României, pe durata termenului de supraveghere, fară acordul instanţei, în condiţiile în care această obligaţie nu a fost negociată prin acord, fiind astfel încălcat art 485 alin 1 lit a C.proc.pen., care prevede că instanţa nu poate crea pentru inculpat o situaţie mai grea decât cea asupra căreia s-a ajuns la un acord. În această normă de procedură penală se prevede faptul că una din soluţiile pe care le poate da instanţa este aceea de admitere a acordului de recunoaştere a vinovăţiei, caz în care dispune una dintre soluţiile prevăzute de art. 396 alin. 2-4, care nu poate crea pentru inculpat o situaţie mai grea decât cea asupra căreia s-a ajuns la un acord.

Analizând cauza în care s-a pronunţat sentinţa penală apelată, prin prisma tuturor criticilor formulate, Curtea reţine că apelul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi este fondat, pentru următoarele considerente:

Prima instanţă a apreciat temeinic asupra datelor cu privire la existenta faptei pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală şi cu privire la vinovăția inculpatului, asupra maximului special prevăzut de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina acestuia (mai mic de 7 ani închisoare).

De asemenea, instanţa de fond a reţinut în mod corect că acordul de recunoaştere a vinovăţiei a fost încheiat în formă scrisă, conține mențiunile prev. de art. 482 C.proc.pen., iar cu ocazia încheierii acestuia inculpatul a fost asistat de avocat.

În fine, apreciind cuantumul pedepsei cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror şi inculpat ca fiind suficient pentru atingerea scopului şi îndeplinirea funcţiilor de constrângere, de reeducare şi de exemplaritate ale pedepsei, prima instanţă a admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei.

Însă, pe de altă parte, hotărârea apelată este criticabilă sub aspectul, corect identificat în motivele apelului formulat de procuror, al obligării inculpatului să nu părăsească teritoriul României, pe durata termenului de supraveghere, fară acordul instanţei, în condiţiile în care această obligaţie nu a fost negociată prin acord.

Procedând în această modalitate, prima instanţă a încălcat dispoziţiile art. 485 alin. 1 lit. a Cod procedură penală, care prevăd că instanţa nu poate crea pentru inculpat o situaţie mai grea decât cea asupra căreia s-a ajuns la un acord.

În această normă de procedură penală se prevede faptul că una din soluţiile pe care le poate da instanţa este aceea de admitere a acordului de recunoaştere a vinovăţiei, caz în care dispune una dintre soluţiile prevăzute de art. 396 alin. 2-4 Cod procedură penală, care nu poate crea pentru inculpat o situaţie mai grea decât cea asupra căreia s-a ajuns la un acord.

În considerarea tuturor argumentelor expuse, constatând întemeiata critica formulată în susţinerea apelului procurorului, în modalitatea arătată şi nelegalitatea sentinţei penale apelate, în limitele şi pentru motivele analizate, în conformitate cu dispoziţiile art. 488 alin. 4 lit. b Cod procedură penală, Curtea a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi si rejudecând cauza a înlăturat aplicarea faţă de inculpat a obligaţiei de a nu părăsi teritoriul României pe durata termenului de supraveghere, fără acordul instanţei.

Domenii speta

Spete similare