Solicitarea de înlocuire a amenzii penale cu sentinţa penală

Sentinţă penală 300 din 13.06.2012


JUDECĂTORIA MUN. MOINESTI

JUDETUL BACĂU

JUDECĂTOR - DANIEL DARIE

COD 124

Dosar nr. 2065/260/2012

SP  nr.300 din 13.06.2012

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, instanţa constată următoarele :

 Prin sesizarea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 18.05.2012 Biroul de Executări Penale al Judecătoriei Moineşti a solicitat înlocuirea amenzii penale aplicată condamnatului P.A. prin sentinţa penală nr.282 din 3 mai 2011  pronunţată de Judecătoria Moineşti în dosarul penal nr.7273/260/2010,  rămasă definitivă prin Decizia Penală 547/R/2011 a Tribunalului Bacău din 10.11.2011, cu pedeapsa închisorii.

În motivarea s-a arătat că prin sentinţa anterior menţionată, numitul P.A. a fost condamnat la amendă penală în cuantum de 1000 lei, în speţă fiind întrunite dispoziţiile art. 631 C.penal, condamnatul nefăcând dovada achitării amenzii.

La dosar s-a ataşat dosarul penal nr.7273/260/2010 al Judecătoriei Moineşti în care s-a pronunţat sentinţa penală nr.282/3.05.2011, cu menţiunile privind data şi modalitatea rămânerii definitive.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine că prin sentinţa penală nr. nr.282/3.05.2011pronunţată de Judecătoria Moineşti în dosarul penal nr.7273/260/2010, rămasă definitivă prin Decizia Penală 547/R/2011 a Tribunalului Bacău din 10.11.2011, xxx  a fost condamnat  la amendă penală în cuantum de1.000 lei, pentru săvârşirea infracţiunii de abandon de familie  prevăzută şi pedepsită de art. 305 alin. 1 lit. c  din Codul penal .

 Condamnatul nu s-a prezentat în faţa instanţei, dar a făcut dovada achitării amenzii prin depunerea la dosar a seria TS7  nr. 3848192 emisă de Trezoreria Moineşti.din data de 18 mai .2012 în valoare de 1 000 lei.

 Potrivit art. 631 Cod Penal „Dacă cel condamnat se sustrage cu rea-credinţă de la executarea amenzii, instanţa poate înlocui această pedeapsă cu pedeapsa închisorii în limitele prevăzute pentru infracţiunea săvârşită, ţinând seama de partea din amendă care a fost achitată.”

 Având în vedere faptul că cel condamnat a făcut dovada achitării amenzii penale, instanţa va respinge sesizarea  Biroului de Executări Penale al Judecătoriei Moineşti.

JUDECĂTORIA MUN. MOINESTI

JUDETUL BACĂU

JUDECĂTOR - DANIEL DARIE

COD____________

Dosar nr.  7034/260/2011

Sc  nr.1659/6.06.2012

Deliberând asupra actiunii penale de faţă,

Constată că prin actiunea penală inregistrată la 10.05.2012 sub nr. 2005/260/2012, condamnatul C.O.C., fiul lui  ----- născut la ----- in ----cu domiciliul  in ------, a solicitat reabilitarea judecătorească faţă de pedeapsa de 1 an si 2 luni aplicată prin s. penală nr. 1114/1997, graţiată in totalitate conform art. 1 lit. a din Legea 137/1997.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanta retine următoarele:

Constată că petentul a fost condamnat conform sentinţei  penale nr. 1114/1997,  definitivă prin neapelare la 21.11. 1997, la o pedeapsa cu inchisoarea de 1 an si 2 luni, pentru săvârşirea infractiunii prevăzută de art. 21 alin.1 C.p.

Pedeapsa a fost gratiată in totalitate conform art. 1 lit. a teza a IIa din Legea nr.  137/1997.

Cererea de reabilitare indeplineste conditiile prevăzute  de art. 494 si următoarele  C.p.p.  Conform art. 135 C.p. cererea de faţă reprezintă o cererea de reabilitare judecătorească in care la lit. a  se prevede că reabilitarea se poate acorda  in cazul pedepsei inculpatului mai mare de un an, după 4 ani, la care se adaugă ? din durata pedepsei pronunţate.

Instanta apreciază că petentul indeplineste conditiile pentru acordarea reabilitării judecătoreşti faţă de pedeapsa la care a  fost condamnat.

Va admite cererea acestuia şi raportat la  art.  494 C.p.p. cu referire la art. 135 lit a C.p. va dispune reabilitarea judecătoreasca faţă  de pedeapsa cu inchisoarea de un an si 2 luni pentru art. 215 alin.1 C.p. pronunţată prin sentinţa  penală nr. 1114/1997.

Cheltuielile  judiciare  rămân in sarcina statului.

JUDECĂTORIA MUN. MOINESTI

JUDETUL BACĂU

JUDECĂTOR - DANIEL DARIE

COD____________

Dosar nr. 1293/260/2012

S. civ. nr. 2160/30.07.2012

Deliberând asupra actiunii civile de faţă,

Constată că prin actiunea civilă înregistrată pe rolul acestei instante la 27.03.2012, reclamanta xxx, cu domiciliul in mun. xxx, jud. Bacău a chemat in judecată  pe pârâtul  xxx,  cu domiciliul in mun. Moinesti, str. M. Eminescu, nr. 64, jud. Bacău, solicitând obligarea acestuia la plata unei pensii de intretinere majorate.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanta retine următoarele:

 Instanta constată că pârâtul lucrează la SC xxx SA, de unde obtine un venit lunar net de 3.228 lei.

 Pensia de intretinere se stabileste raportat la nevoia in care se află minorul in cauză, cât si la posibilitatile de plata ale celui obligat la intretinere.

 Din actiunea reclamantei rezultă că pârâtul mai are un minor in intretinere, respectiv pe numita xxx,  născuta la data de  09.12.2003.

 Cota legala pentru 2 minori este de 1/3 din veniturile pârâtului pentru ambii minori.

Instanta apreaciază starea de nevoie in care se află minorul raportat si la vârsta acestuia, motiv pentru care va admite actiunea şi va majora pensia de intretienre pentru minorul xxx,  născut  la 24.07-.1996 de la 400 la 550 lei lunar, având in vedere venitul net realizat de pârât in ultimele 6 luni.

 Va sista efectele sentintei civile nr. 1787/2009,  incepând cu 27.03.2012.

JUDECĂTORIA MUN. MOINESTI

JUDETUL BACĂU

JUDECĂTOR - DANIEL DARIE

COD____________

Dosar nr. 1546/260/2012

Sc  nr. 2161/30.07.2012

Deliberând asupra actiunii civile de faţă,

Constată că prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Moineşti la data de 9.04.2012  sub nr. 1546/260/2012, creditoarea xxx, cu sediul in ----------- a chemat in judecată  pe debitoarea  SC V.V., cu sediul in  ---solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună somarea debitoarei la plata sumei de 964,63 lei si 114,74 lei penalităţi.

In motivarea acţiunii, creditoarea a arătat că între părţi s-a născut un raport juridic contractual, în baza contractului nr. 244/2004 pentru acordarea dreptului de utilizare a zonei drumului- proprietate publică a statului, pentru amenajare acces la DN 12A KM 54+ 939.

In drept au fost invocate prevederile OG.5/2001.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele;

În baza contractului 244/2004,. creditoarea xxx, cu sediul in mun. xxx a acordat debitoarei  SC V.V. cu sediul in ------ dreptul de utilizare a zonei drumului-proprietate publică a statului, pentru amenajare acces la DN 12A KM 54+ 939.

Conform prevederilor art. 5 din Capitolul V din contract, plata sumei datorate se efectua in lei, pe baza cursului valutar comunicat de BNR, valabil pentru ultima zi din luna anterioară facturării.

Debitoarea a fost instiintata de situatia existentă cu privire la derularea contractului si a fost invitată pentru rezolvarea litigiului pe cale amiabilă,  insă nu a dat curs invitatiei.

Legal citată debitoarea nu şi-a trimis reprezentant în instanţă şi nu a depus întâmpinare.

Potrivit dispoziţiilor art.1 alin.1 – OG nr.5/2001 : „procedura somaţiei de plată se desfăşoară, la cererea creditorului, în scopul realizării de bunăvoie sau prin executare silită a creanţelor certe, lichide şi exigibile ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însuşit de părţi prin semnătură ori în alt mod admis de lege şi care atestă drepturi şi obligaţii privind executarea anumitor servicii, lucrări sau orice alte prestaţii”.

Faţă de situaţia reţinută anterior, instanţa apreciază că sunt întrunite în mod cumulativ cerinţele arătate de art.1 alin.1 – OG nr.5/2001. Astfel, obligaţia asumată de către debitoare reiese din contractul nr.244/2004 – acesta fiind un înscris însuşit de către părţi, în condiţiile art.1 alin.1 din OG nr.5/2001, coroborat cu factura nr. 130860/2011.

De asemenea, creanţa este certa în sensul art. 379 alin.3 – C.pr.civ.

Creanţa este lichidă, potrivit art. 379 alin.4 – C.pr.civ., deoarece cuantumul acesteia este determinat prin factura  emisă de către creditoare.

Creanţa este, de asemenea, exigibilă, data efectuării plăţii fiind stabilită expres de către părţi.

Având în vedere că debitoarea nu a achitat contravaloarea serviciilor prestate de către creditoare, instanţa va admite cererea în baza art.1 alin.1 – OG 5/2001 raportat la art.969 – C.civ. şi va dispune somarea debitoarei  pentru plata sumei datorate .

In baza art.6 alin.3 – OG 5/2001, termenul de plata va fi stabilit la 30 de zile de la comunicare.

Având în vedere că debitoarea a căzut în pretenţii, reţinându-se culpa procesuala a acesteia,  în temeiul art.274 – C.proc.civ., instanţa va obliga debitoarea şi la plata cheltuielilor de judecata ce au fost efectuate de creditoare,reprezentând– taxa de timbru si timbru judiciar.