Dacă reclamantul renunţă la judecată la primul termen la care părţile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunţarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părţi

Decizie 121/R din 08.06.2016


Prin sentinţa civilă nr. 43/14.01.2016 dată în dosarul civil nr. 2279/336/2014 s-a luat act de renunţarea la judecată formulată de către reclamantul H.G..

S-a avut în vedere faptul că la termenul de judecată din data de 14.01.2016 reclamantul a învederat instanţei de judecată că înţelege să renunţe la judecarea cauzei, pârâţii fiind de acord tacit cu această renunţare.

Împotriva acestei sentinţe s-a formulat recurs la data de 25.03.2016 de către H.M., Ş.M., C.C. şi H.P. prin care s-a solicitat anularea sentinţei atacate, şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate în sensul admiterii acţiunii iniţiale.

S-a arătat că în mod eronat instanţa de judecată a luat act de renunţarea la judecată fără a pune în discuţie acest aspect cu recurenţii.

La data de 25.03.2016 se depune recurs de către Hapca Grigore, prin care se solicită anularea sentinţei atacate, trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, iar în subsidiar modificarea în totalitate a sentinţei atacate, în sensul admiterii acţiunii iniţiale.

Se relevă că recurentul nu ar fi renunţat la judecată, iar instanţa trebuia să pună în discuţia părţilor orice cerere.

Analizând actele şi înscrisurile de la dosar s-a reținutcă la termenul de judecată din data de 14.01.2016 reclamantul H.G., personal arată că renunţă la judecarea cererii, curatorul special numit pentru pârâţii cu domiciliul necunoscut precizând că doreşte ca instanţa să i-a act de renunţarea la judecată formulată.

Conform art.406 CPC reclamantul poate oricând să renunţe la judecată, în tot sau în parte, fie verbal fie în şedinţă publică, fie prin cerere scrisă. Dacă reclamantul renunţă la judecată la primul termen la care părţile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunţarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părţi. Dacă pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamantul declară că renunţă la judecată, instanţa va acorda pârâtului un termen până la care să-şi exprime poziţia faţă de cererea de renunţare. Lipsa unui răspuns până la termenul acordat se consideră acord tacit.

Faţă de cele relatate anterior, instanţa de control judiciar constată că prima instanţă nu a procedat legal luând act de cererea de renunţare la judecată, fiind obligată a o pune în discuţia tuturor părţilor, pentru a vedea poziţia procesuală a acestora, potrivit şi principiului contradictorialităţii. Or, în prezentul dosar, instanţa nu a avut decât poziţia pârâţilor cu domiciliul necunoscut, prin curator special.

Pârâţii ceilalţi, respectiv recurenţii din primul recurs nu şi-au exprimat poziţia procesuală, poziţia din întâmpinare (prin care au arătat că sunt de acord cu admiterea acţiunii) nu poate fi echivalată cu un acord tacit cu privire la cererea de renunţare la judecată. Pe de o parte, întâmpinarea exprimă apărările şi motivele legate de acţiunea introductivă, iar pe de altă parte, acordul tacit cu privire la o cerere nu poate exista anterior formulării acelei cereri.