Domeniu: Drept procesual civil
Completare dispozitiv. Inadmisibilitate.
Curtea reţine pentru început că într-adevăr dispoziţiile art. 444 C.proc.civ. prevăd că cererea se poate formula în acelaşi termen în care se poate declara apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reţinere, în termen de 15 zile de la pronunţare, fără a reglementa situaţia unei hotărâri pronunţate într-o cale ordinară de atac.
Însă a raţiona în sensul că în privinţa acestor hotărâri nu se poate formula cerere de completare, ar duce la lipsirea de efecte a textului legal mai sus citat, ceea ce nu a fost în intenţia legiuitorului.
Textul de lege trebuie înţeles nu în sensul unei inadmisibilităţi, a excluderii instituţiei pentru hotărârea pronunţată într-o cale ordinară de atac, ci în sensul reglementării termenului pentru situaţiile expres prevăzute de lege, motiv pentru care excepţia va fi respinsă.
Art. 444 C.proc.civ.
CURTEA DE APEL BUCUREŞTI - SECŢIA A V-A CIVILĂ,
DECIZIA CIVILĂ NR. 445 din 11.03.2016)
Prin decizia civilă nr.120/22 ianuarie 2016 a fost admis excepţia tardivităţii şi a fost respins apelul formulat de apelanta – pârâtă B. T. SA (fostă V.R. SA), împotriva sentinţei civile nr., pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a VI-a Civilă, în dosarul nr., în contradictoriu cu intimaţii – reclamanţi P.S.I. şi P. M. C., ca tardiv formulat.
Prin cererea formulată în data de 03.02.2016 intimaţii – reclamanţi P. S.I. şi P.M.C. au solicitat completarea dispozitivului în sensul obligării apelantei la cheltuieli de judecată.
Analizând cererea, Curtea reţine pentru început că într-adevăr dispoziţiile art. 444 ncpc prevăd că cererea se poate formula în acelaşi termen în care se poate declara apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reţinere, în termen de 15 zile de la pronunţare, fără a reglementa situaţia unei hotărâri pronunţate într-o cale ordinară de atac.
Însă a raţiona în sensul că în privinţa acestor hotărâri nu se poate formula cerere de completare, ar duce la lipsirea de efecte a textului legal mai sus citat, ceea ce nu a fost în intenţia legiuitorului.
Textul de lege trebuie înţeles nu în sensul unei inadmisibilităţi, a excluderii instituţiei pentru hotărârea pronunţată într-o cale ordinară de atac, ci în sensul reglementării termenului pentru situaţiile expres prevăzute de lege, motiv pentru care excepţia va fi respinsă.
Analizând cererea de completare, raportat la dispoziţiile art. 444 Ncpc, se reţine că într-adevăr intimaţii au solicitat cheltuieli de judecată, asupra cărora Curtea nu s-a pronunţat (fila 25, 34 verso dosar apel). Se mai observă soluţia pronunţată prin decizia civilă nr.120/22.01.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VI-a civilă în dosarul nr. şi culpa procesuală a părţi adverse şi, Curtea a admis cererea de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 120/22.01.2016.
Curtea de Apel Constanța
Aducerea la cunostinta părtilor a unor prevederi legale de atenuare a pedepsei. Nulitatea probelor. Apel. Trimiterea cauzei la instanta de fond - inadmisibilitate. Încadrare juridică. Fapta de „aderare la un grup infractional organizat”. Achitare.
Curtea de Apel Oradea
RECURS LITIGII CU PROFESIONISTI. Pretentii. Recurs exercitat împotriva încheierii de respingere a cererii de disjungere a unor capete de cerere din actiunea principala si din cererea reconventionala si de suspendare a judecatii cauzei în temeiul art.36 di
Curtea de Apel Alba Iulia
Recurs. Motivare. Invocarea unor motive de recurs după expirarea termenului prevăzut de art. 303 Cod procedură civilă. Aplicabilitatea dispoziţiilor art. 306 alin.2 Cod procedură civilă.
Curtea de Apel București
Cazurile in care se poate face recurs. Incidenta cazului de casare prev.de art.3859 alin.1 pct.14 din Codul de procedura penala.
Tribunalul Iași
Restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale – distincţie între situaţiile de aplicare a prevederilor art. 300 alin. 2 C.proc.pen. şi art. 332 C.proc.pen. Caracterul sancţiunii prevăzute de lege pentru nerespectarea de către proc...