- Legea nr. 62/2011: art. 6 alin.1 lit. g)
- Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, rep. : art. 1011
Acordarea personalităţii juridice unei federaţii sindicale presupune indicarea în statutul petentei a mărimii şi compunerii patrimoniului iniţial, iar dovada existenţei acestui patrimoniu se face în condiţiile cerute de lege.
(Secţia I civilă, Decizia civilă nr. 227 din 14 septembrie 2016, rezumată de judecător Florin Şuiu)
Prin cererea înregistrată la 24.05.2016 la Tribunalul Timiş, petenta Federaţie sindicală A… a solicitat instanţei să acorde personalitate juridica federaţiei şi să dispună înscrierea acesteia în registrul special al instanţei.
În motivare, a arătat că în data de 09.05.2016 a avut loc Adunarea constitutivă prin care s-a hotărât înfiinţarea Federaţiei sindicale A…, s-a adoptat statutul federaţiei şi au fost alese organele de conducere.
În drept, a invocat prevederile art. 41 alin. (1), (2) şi art. 42 din Legea nr. 62/2011, H.G. nr. 1260/2011.
Prin sentinţa civilă nr. 27/18.07.2016 pronunţată în dosarul nr. x/30/2016, Tribunalul Timiş a respins cererea petentei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că statutul filialei ce solicită acordarea personalităţii juridice nu întruneşte cerinţele de legalitate impuse de dispoziţiile art. 6 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 62/2011 referitoare la obligativitatea menţionării mărimii şi compunerii patrimoniului iniţial, câtă vreme contractul de donaţie nr. 38 încheiat între Uniunea Teritorială B T. - Filiala Timiş şi Federaţia sindicală A depus la dosar nu îndeplineşte condiţiile art. 1011 C.civ.
Apelul declarat de petentă împotriva sentinţei a fost respins,după cum urmează:
Cererea de acordare a personalităţii juridice a fost respinsă de tribunal pentru neîndeplinirea condiţiei de legalitate impusă de art. 6 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 62/2011 referitoare la existenţa unui patrimoniu propriu, distinct de al sindicatelor componente.
Cum din chiar statutul petentei rezultă că nu este indicat un patrimoniu iniţial, instanţa de fond i-a pus în vedere să facă dovada existenţei acestuia, astfel că la termenul de judecată din 18.07.2016 reprezentantul petentei a depus la dosar contractul de donaţie nr. 38 care nu îndeplineşte condiţia legală a formei autentice cerută de art. 1011 C. civ. potrivit căruia ”Donaţia se încheie prin înscris autentic, sub sancţiunea nulităţii absolute”.
Faptul că în apel petenta a depus la dosar un alt exemplar al aceluiaşi contract intitulat, de data aceasta, contract de dar manual/donaţie nu face dovada realităţii darului manual şi nici nu acoperă lipsa formei autentice cerută de art. 1011 C.civ.
Cum petenta nu a îndeplinit una dintre condiţiile cerute de lege pentru acordarea personalităţii juridice, au fost respinse şi susţinerile sale privind încălcarea în primă instanţă a libertăţii sindicale.
Judecătoria Filiasi
Delapidare în formă continuată - pluralitate de infractori - amânarea aplicării pedepsei
Judecătoria Drobeta-Turnu-Severin
ÎNSCRIERE ASOCIAŢIE ADMISĂ
Curtea de Apel Oradea
RECURS - LITIGIU CU PROFESIONIŞTI. INSOLVENŢĂ. CONTESTAŢIE LA TABELUL PRELIMINAR DE CREANŢE. ADMISIBILITATEA REDUCERII SUMEI PREVĂZUTĂ ÎN CLAUZA PENALĂ. CONDIŢII. -art.969, 970 Cod civil vechi; -art.1066 – 1072 Cod civil vechi.
Curtea de Apel Constanța
Recunoaşterea şi încuviinţarea executării sentinţei de arbitraj. Cerinţa supralegalizării convenţiei de arbitraj. Înscrisurile sub semnătură privată nu se supun cerinţei supralegalizării.
Curtea de Apel Suceava
Achiziţii publice. Dovada capacităţii tehnice şi profesionale în situaţia unui grup de operatori economici cu ofertă comună.