Obligația de a plăti ”impozit pe spectacole”. Legalitate.

Obligația de a plăti ”impozit pe spectacole”. Legalitate.

Impozitul pe spectacole se datorează conform art.273 din  Legea nr.571/2003 pentru orice manifestare artistică, competiţie sportivă sau altă activitate distractivă desfăşurată în România, iar  organul fiscal a stabilit în mod corect că în cauză s-a  desfăşurat activitate de discotecă în sensul pct.178 din H.G. nr.44/2004, astfel că exista obligația de a plăti această taxă locală stabilită de Direcția Fiscală Locală  S.

 Secţia de contencios administrativ şi fiscal –Decizia nr. 1287/26 septembrie 2016

Prin sentința administrativă nr…/2016 pronunțată de Tribunalul Sibiu – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta S.C. R.A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Direcția Fiscală Locală S., având ca obiect anularea deciziei de soluționare a contestației administrative nr…/2014, a deciziei de impunere nr…/20.03.2014 și a raportului de inspecției fiscale nr…/2014.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta S.C. R.A. S.R.L. solicitând casarea sentinței recurate și rejudecând în fonda cauza să fie admisă acţiunea aşa cum a fost formulată şi precizată.

În motivarea opţiunii sale procesuale reclamanta a susţinut următoarele:

„Taxa de afişaj” nu este datorată de reclamantă, întrucât, aşa cum rezultă din Anexa 8 la Raportul de inspecţie fiscală (intitulată: „Punct de vedere al contribuabilului la constatările inspecţiei fiscale”), panoul respectiv de afişaj aparţine şi a fost amplasat de Casa de Cultură a Sindicatelor Sibiu, astfel încât, potrivit art. 272 alin. (2) din Codul fiscal, „taxa de afişaj” este datorată, eventual, de această din urmă instituţie publică, şi nu de reclamantă.

„Impozitul pe spectacole” nu este nici el datorat de reclamantă, deoarece potrivit art. 273 alin.(1) din Codul fiscal, prin „spectacol” se înţelege: „o manifestare artistică, o competiţie sportivă sau altă activitate distractivă”, pentru care, conform art.274 alin. (1) din acelaşi cod: „impozitul pe spectacole se calculează prin aplicarea cotei de impozit la suma încasată din vânzarea biletelor de intrare şi a abonamentelor”, la activităţi de tipul celor enumerate în art.274 alin.(2): „piese de teatru, balet, operă, operetă, concert filarmonic, difuzare de filme, spectacole de circ, competiţii sportive interne şi internaţionale”. Tocmai de aceea, potrivit art.274 alin.(4) din Codul fiscal, s-a stabilit explicit că: „Persoanele care datorează impozitul pe spectacole stabilit în conformitate cu prezentul articol au obligaţia de:

a)a înregistra biletele de intrare şi/sau abonamentele la compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale care îşi exercită autoritatea asupra locului unde are loc spectacolul;

b)a anunţa tarifele pentru spectacol în locul unde este programat să aibă loc spectacolul, precum şi în orice alt loc în care se vând bilete de intrare şi/sau abonamente;

c)a preciza tarifele pe biletele de intrare şi/sau abonamente şi de a nu încasa sume care depăşesc tarifele precizate pe biletele de intrare şi/sau abonamente;

d)a emite un bilet de intrare şi/sau abonament pentru toate sumele primite de la spectatori;

e)a asigura, la cererea compartimentului de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale, documentele justificative privind calculul şi plata impozitului pe spectacole;

f)a se conforma oricăror altor cerinţe privind tipărirea, înregistrarea, avizarea, evidenţa şi inventarul biletelor de intrare şi a abonamentelor, care sunt precizate în normele elaborate în comun de Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, contrasemnate de Ministerul Culturii şi Cultelor şi Agenţia Naţională pentru Sport”.

În mod similar, reclamanta nu a desfăşurat niciodată vreo activitate de „discotecă”, cum de asemenea, eronat şi fără temei juridic s-a reţinut atât în Raportul de inspecţie fiscală, cât şi în decizia de impunere atacate.

În acest sens, în art.178 alin.(1) din Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, norme aprobate prin din H.G. nr.44/2004, se arată explicit (în legătură directă cu prevederile art.275 din Codul fiscal) că: „Prin discotecă, în sensul prezentelor norme metodologice, se înţelege activitatea artistică si distractivă desfăşurată într-o incintă prevăzută cu instalaţii electronice speciale de lumini, precum şi de redare şi audiţie de muzică, unde se dansează, indiferent cum este denumită ori de felul cum este organizată ca activitate”.

Cu privire la această situaţie, recurenta a arătat, în detaliu, în contestaţia formulată (înregistrată sub nr…/17.04.2014, la organul emitent) şi faptul că, sub un prim aspect, pârâta Direcţia Fiscală Locală S., contrar celor relevate de Casa de Cultură a Sindicatelor din S., a reţinut şi calculat ”taxa de afişaj” pentru bannerul acesteia de 20 mp, cu începere din data de 01.09.2013, deşi bannerul respectiv a fost instalat abia în anul 2014, cu scopul de a „masca” degradarea inestetică a zidului şi geamurilor amplasate la intrarea în locaţie. Sub un al doilea aspect, până la încetarea efectivă şi totală (la data de 29 martie 2014) a activităţii la barul reclamantei situat în S., str. E.C. nr…, supus inspecţiei fiscale, singura activitate desfăşurată de reclamantă a fost cea de „alimentaţie publică” şi niciodată cea de „discotecă”. Sub al treilea aspect, barul respectiv nu dispunea de instalaţii de sunet şi lumină şi nici de alte dotări „logistice” specifice activităţilor de „spectacol” sau „discotecă”. Iar sub al patrulea aspect, spaţiul în discuție era dotat exclusiv cu mobilier de bar (canapele, mese, taburete, tejghea etc.), care, ocupând 90% din suprafaţa locaţiei, nu permitea, în mod fizic, amenajarea, chiar şi improprie, a unui eventual „ring de dans”.

În consecinţă, în mod evident, nici organizarea de spectacole, pe bază de bilete de intrare sau abonamente, şi nici organizarea de „discoteci”, nu au intrat vreodată în obiectul de activitate al reclamantei şi nici nu s-au desfăşurat faptic (neexistând, de altfel, nici spaţiul necesar şi nici dotările speciale aferente pentru aceste activităţi), deoarece, atât potrivit Certificatului său de înmatriculare, seria …, nr… eliberat la data de 03.07.2013 de către Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul S., cât şi potrivit Autorizaţiei de funcţionare nr… din 25 iulie 2013 (Anexa 6/1 la Raportul de inspecţie fiscală) şi Acordului de funcţionare nr… din 25.07.2013 (Anexa 6/2 la Raportul de inspecţie fiscală), obiectul de activitate al reclamantei a fost, de la bun început, încadrat în Codul CAEN 5630, descris oficial ca referindu-se exclusiv la «Baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor», iar nu în obţinerea de venituri din „organizarea de spectacole, cu vânzarea de bilete de intrare sau abonamente”, ori din „discoteci”.

Pârâta Direcţia Fiscală Locală S.  nu a formulat întâmpinare.

Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate care se circumscriu motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488  pct. 8 din Noul Cod de procedură civilă, Curtea a constatat  următoarele:

Prezentul litigiu a fost generat de impunerea suplimentară a reclamantei cu taxă de afişaj conform art. 272 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal în vigoare la epoca evenimentelor şi cu impozit pe spectacole prevăzut de art.273 din acelaşi act normativ, taxe locale impuse prin actele administrativ fiscale contestate, pe care reclamanta le-a apreciat ca vătămătoare pentru patrimoniul său.

În ce priveşte taxa pe afişaj impusă reclamantul se rezumă în recurs la critica conform căreia panoul de afişaj aparţine şi este amplasat de Casa de Cultură a Sindicatelor S., aşa încât această taxă nu este datorată de reclamantă.

Ori, aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de fond, panoul publicitar a constat într-un banner prin care reclamanta a beneficiat de publicitate pentru activitatea pe care o desfăşura, aşa încât pentru acest beneficiu era obligată în temeiul art.271 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal de a plăti taxa pentru afişaj în scop de reclamă şi publicitate. Această taxă era datorată de Casa de Cultură a Sindicatelor S.  numai dacă panoul astfel instalat pe clădirea acesteia era destinată a face publicitate sau reclamă exclusiv acesteia şi nu reclamantei, ceea ce în cauză nu se verifică.

În ce priveşte impozitul pe spectacole care i-a fost impus suplimentar reclamantei, se critică hotărârea instanţei de fond din perspectiva nedatorării sumelor impuse, întrucât activitatea acesteia nu se încadrează în ipoteza legii, respectiv nu constă într-o activitate de organizare de spectacole.

Sub acest aspect este de observat că impozitul pe spectacole se datorează conform art. 273 din Legea nr. 571/2003 pentru orice manifestare artistică, competiţie sportivă sau altă activitate distractivă desfăşurată în România.

Reclamantei nu i s-a reproşat de organul fiscal că ar fi desfăşurat vreo manifestare artistică, care ar fi făcut incidente dispoziţiile art. 274 din Legea nr.571/2003 privind modul de calcul al impozitului în cazul acestora, aşa încât aserţiunile reclamantei legate de calificarea activităţii sale din punct de vedere a normei mai sus menţionate sunt irelevante cauzei.

Organul fiscal a pretins că reclamanta ar fi desfăşurat activitate de discotecă în sensul pct.178 din H.G. nr.44/2004 şi care se calculează potrivit art. 275 din Legea nr.571/2003. Potrivit normelor metodologice menţionate „Prin discotecă, …, se înţelege activitatea artistică şi distractivă desfăşurată într-o incintă prevăzută cu instalaţii electronice speciale de lumini, precum şi de redare şi audiţie de muzică, unde se dansează, indiferent cum este denumită ori de felul cum este organizată ca activitate, respectiv:

a) integrată sau conexă activităţilor comerciale de natura celor ce intră sub incidenţa activităţilor specifice grupei 932 din CAEN - alte activităţi recreative;

b) integrată sau conexă oricăror alte activităţi nemenţionate la lit. a);

c) individuală;

d) cu sau fără disc-jockey.”

Aşa cum rezultă din actele de la dosar şi a reţinut în mod just instanţa de fond, reclamanta a închiriat în baza contractului nr…/04.07.2013 un spaţiu în suprafaţă de 400 m.p., din care bar de 350 m.p. de la Casa de Cultură a Sindicatelor S., deţine în patrimoniu instalaţii de lumini şi de redare muzică, conform fişei de inventariere din data de 31.12.2013, şi incinta este organizată  prin rezervarea unei suprafeţe destinată dansului de aproximativ 25 m.p., restul spaţiului fiind ocupat de mobilier format din canapele, tabureţi şi măsuţe, un bar lung de 18 m.l., cabină D.J. şi boxe pentru muzică, conform declaraţiei reprezentantului reclamantei dată organului fiscal pârât.

Elementele arătate demonstrează că reclamanta desfăşoară activitate de discotecă în sensul pct.178 din H.G. nr.44/2004 aşa încât datorează impozit pe spectacole conform art. 275 din Legea nr.571/2003.

În concluzie, criticile reclamantei sunt nefondate, hotărârea instanţei de fond fiind legală, aşa că pentru menţinerea ei, Curtea în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 496 şi 498 Cod procedură civilă a respins recursul reclamantei.

Domenii speta

Spete similare