Recurs contencios administrativ. anulare decizie de impunere privind obligaţii fiscale suplimentare de plată. exercitarea dreptului de deducere a tva aferentă achiziţiilor destinate utilizării în folosul operaţiunilor taxabile. -art.145 alin.2 din Legea

SECŢIA A II – A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL.

 RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. ANULARE DECIZIE DE IMPUNERE PRIVIND OBLIGAŢII FISCALE SUPLIMENTARE DE PLATĂ. EXERCITAREA DREPTULUI DE DEDUCERE A TVA AFERENTĂ ACHIZIŢIILOR DESTINATE UTILIZĂRII ÎN FOLOSUL OPERAŢIUNILOR TAXABILE.

-art.145 alin.2 din Legea nr.571/2003;

-art.146 alin.1 lit.a din Legea nr.571/2003;

-pct.45 alin.2 şi pct.46 alin.1 din H.G. nr.44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Codului fiscal. 

În speţă, instanţa de fond a  reţinut  greşit că piatra spartă în cantitate de 944 de tone achiziţionată de către societatea reclamantă în baza facturilor fiscale nr.7/28.01.2011 şi nr.11/11.02.2011 a fost destinată utilizării în folosul operaţiunii taxabile, respectiv realizării investiţiei pentru producerea de peleţi, în curs de realizare la momentul inspecţiei fiscale, fiind justificată cu facturile fiscale şi situaţiile de lucrări prezentate cu ocazia controlului, înregistrate în evidenţele contabile şi astfel ar fi fost îndeplinite cerinţele legale pentru exercitarea dreptului de deducere, prevăzute de art. 145 alin. (2) şi art. 146 alin.(1) lit. a din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal.

Urmare a inspecţiei fiscale, s-a constatat că în ce priveşte suma de 4.809 lei aferentă achiziţiilor de piatră spartă de la Cariera U.,  reclamanta nu poate beneficia de dreptul de deducere ţinând seama de faptul că, în perioada de declarare, consumul  acestor materiale  nu se justifică cu documente, respectiv nu figurează în situaţiile de lucrări emise şi înregistrate în contabilitate şi nu au fost prezentate alte documente care să justifice cuprinderea lor în investiţia realizată.

 Mai mult, un aspect esenţial pentru dezlegarea pricinii este acela că potrivit contractului de antrepriză (construcţii-montaj) nr.20/21.05.2010 ( fila 95 dosar fond) , atât investiţia cât şi cumpărarea materialelor necesare realizării platformei exterioare pentru fabrica de peleţi au fost în sarcina antreprenorului S.C. V. S.R.L şi nu în sarcina societăţii reclamante ( Cap. I din contractul de antrepriză ).

Drept urmare,  instanţa de fond nu a apreciat legal şi corect starea de fapt, prezentarea facturilor de achiziţie şi a unei note explicative luate în timpul controlului nefiind suficiente pentru a se face dovada utilizării bunurilor şi serviciilor în folosul operaţiunilor taxabile şi a celor care dau drept de deducere.

Având în vedere faptul că, la momentul controlului fiscal, utilizarea materialelor achiziţionate nu s-a putut justifica prin situaţiile de lucrări prezentate şi nu au fost prezentate alte documente (deviz de lucrări, bonuri de consum) din care să rezulte consumul acestora, în mod corect au apreciat organele de inspecţie fiscală că aceste materiale nu au fost utilizate pentru investiţia în cauză –amenajarea unor platforme exterioare pentru fabrica de peleţi,  respectiv în scopul operaţiunilor sale taxabile. Instanţa de recurs a constatat şi  că devizul de lucrări pentru platforma exterioară a fost emis de constructorul  S.C. V. SRL  în data de 30.05.2011, ulterior datei la care s-a finalizat inspecţia fiscală  (14.04.2011 ) iar afirmaţia intimatei reclamante în sensul că nu putea să prezinte la data controlului un deviz pentru o lucrare care era în curs şi pentru care constructorul urma să facă un deviz la momentul decontării parţiale sau la terminarea lucrării, nu prezintă relevanţă, câtă vreme, după cum s-a menţionat şi mai sus, la momentul controlului fiscal nu s-a justificat prin documente privind utilizarea ( consumul ) materialelor, exercitarea dreptului de deducere a TVA pentru cantitatea de 944 tone de piatră, cerinţele art.145 alin. 2, art. 146 alin. 1 lit. a din Codul fiscal şi ale pct. 45 alin.2 şi pct. 46 alin.1 din HG 44/2004 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Codului fiscal nefiind întrunite în cauză.

Decizia nr.3267/CA/23.09.2013 a Curţii de Apel Oradea - Secţia a II –a civilă,  de contencios administrativ şi fiscal.

Prin sentinţa nr.2121/CA/12.03.2013 Tribunalul Bihor a admis în parte ca întemeiată acţiunea formulată de reclamanta S.C. B.  S.R.L., cu sediul în T. , strada M.  nr.80/A, judeţul B., în contradictoriu cu pârâta D.  G. F.  P. B. , cu sediul în O. , strada D.  C. nr.2B, judeţul B.  ?i, pe cale de consecin?ă:

A anulat în parte decizia nr.616 din 27.06.2011, decizia de impunere nr.F-BH 454 din 19.04.2011 privind obliga?iile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspec?ia fiscală, dispozi?ia nr.396 din 12.04.2011 privind măsurile stabilite de organele de inspec?ie fiscală ?i raportul de inspec?ie fiscală nr.F-BH 379 din 18.04.2011 emise de D.  G.  F.  P. B. , cu privire la taxa pe valoarea adăugată în cuantum de 4.809 lei, aferentă achizi?iei de piatră spartă, constatând că reclamanta are drept de deducere a acestei taxe.

A dispus rambursarea în favoarea reclamantei a taxei pe valoarea adăugată în cuantum de 4.809 lei.

A respins celelalte preten?ii ca neîntemeiate.

A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 4,6 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

A respins solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de avocat.

Pentru a pronunţa astfel, instanţa de fond a avut în vedere următoarele :

Urmare a solicitării la rambursare a soldului sumei negative a taxei pe valoarea adăugată din deconturile de taxă pe valoarea adăugată pe lunile ianuarie şi februarie 2011, în perioada 04.04.2011 – 15.04.2011 reclamanta a fost supusă unei inspecţii fiscale efectuată de D.G.F.P. B.  – A. I. F.

Prin decizia de impunere nr. F-BH 454/19.04.2011, emisă în baza constatărilor din raportul de inspecţie fiscală nr.F-BH 379/18.04.2011, organele de inspecţie fiscală au stabilit în sarcina reclamantei obligaţii fiscale suplimentare de plată în sumă de 39.156 lei, constatând că, în conformitate cu dispoziţiile art.149 alin.2 lit.a) din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, societatea nu are dreptul la rambursarea soldului sumei negative a taxei pe valoarea adăugată în cuantum de 39.156 lei.

În conformitate cu dispoziţiile cuprinse în Titlul IX Cod procedură fiscală, reclamanta a contestat pe cale administrativă suma de 10.442 lei, din care 4.809 lei reprezintă taxa pe valoarea adăugată aferentă achizi?iei de bunuri (piatră spartă) iar 5.633 lei reprezintă taxa pe valoarea adăugată aferentă unor servicii (cazare, transport ?i masă), însă contesta?ia a fost respinsă de pârâta D.G.F.P. B.  prin decizia de soluţionare nr.616/27.06.2011.

În motivarea acestei soluţii, pârâta a reţinut că societatea a dedus taxa pe valoarea adăugată din facturi care nu sunt destinate în folosul opera?iunilor sale taxabile, cu încălcarea prevederilor art.145 alin.2 lit.a) din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal.

În esen?ă, problema de drept litigioasă care se impune a fi clarificată este dacă reclamanta are drept de deducere ?i poate beneficia de rambursarea taxei pe valoarea adăugată în sumă de 10.422 lei, solicitată la rambursare prin deconturile pe lunile ianuarie ?i februarie 2011, în condi?iile în care taxa este aferentă unor achizi?ii de bunuri ?i servicii pentru care, potrivit sus?inerilor organelor de inspec?ie fiscală, nu justifică cu documente utilizarea în perioada de declarare (01.01.2011 – 28.02.2011) în scopul realizării de opera?iuni ce dau drept de deducere.

În raport de aceste coordonate, în spe?ă sunt aplicabile prevederile art.145 alin.2 lit.a) din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, conform cărora orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achizi?iilor, dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul opera?iunilor taxabile.

Referitor la condi?iile de exercitare a dreptului de deducere, art.146 alin.1 lit.a) din Legea nr.571/2033 privind Codul fiscal prevede că, pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost ori urmează să îi fie livrate sau serviciilor care i-au fost sau urmează să îi fie prestate în beneficiul său, persoana impozabilă trebuie să de?ină o factură emisă în conformitate cu prevederile art.155.

Potrivit art.155 alin.5 Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, factura cuprinde în mod obligatoriu următoarele informaţii: a) numărul de ordine, în baza uneia sau mai multor serii, care identifică factura în mod unic; b) data emiterii facturii; c) data la care au fost livrate bunurile/prestate serviciile sau data încasării unui avans, în măsura în care această dată diferă de data emiterii facturii; d) denumirea/numele, adresa şi codul de înregistrare în scopuri de TVA sau, după caz, codul de identificare fiscală, ale persoanei impozabile care emite factura; e) denumirea/numele furnizorului/prestatorului care nu este stabilit în România şi care şi-a desemnat un reprezentant fiscal, precum şi denumirea/numele, adresa şi codul de înregistrare în scopuri de TVA, conform art.153, ale reprezentantului fiscal; f) denumirea/numele şi adresa beneficiarului bunurilor sau serviciilor, precum şi codul de înregistrare în scopuri de TVA sau codul de identificare fiscală ale beneficiarului, dacă acesta este o persoană impozabilă sau o persoană juridică neimpozabilă; g) denumirea/numele beneficiarului care nu este stabilit în România şi care şi-a desemnat un reprezentant fiscal, precum şi denumirea/numele, adresa şi codul de înregistrare prevăzut la art.153 ale reprezentantului fiscal; h) denumirea şi cantitatea bunurilor livrate, denumirea serviciilor prestate, precum şi particularităţile prevăzute la art.1251 alin.(3) în definirea bunurilor, în cazul livrării intracomunitare de mijloace de transport noi; i) baza de impozitare a bunurilor şi serviciilor sau, după caz, avansurile facturate, pentru fiecare cotă, scutire sau operaţiune netaxabilă, preţul unitar, exclusiv taxa, precum şi rabaturile, remizele, risturnele şi alte reduceri de preţ; j) indicarea cotei de taxă aplicate şi a sumei taxei colectate, exprimate în lei, în funcţie de cotele taxei; k) în cazul în care nu se datorează taxa, trimiterea la dispoziţiile aplicabile din prezentul titlu sau din Directiva 112 sau orice altă menţiune din care să rezulte că livrarea de bunuri sau prestarea de servicii face obiectul unei scutiri sau a procedurii de taxare inversă; l) în cazul în care se aplică regimul special pentru agenţiile de turism, trimiterea la art.1521, la art. 306 din Directiva 112 sau orice altă referinţă care să indice faptul că a fost aplicat regimul special; m) dacă se aplică unul dintre regimurile speciale pentru bunuri second-hand, opere de artă, obiecte de colecţie şi antichităţi, trimiterea la art.1522, la art. 313, 326 ori 333 din Directiva 112 sau orice altă referinţă care să indice faptul că a fost aplicat unul dintre regimurile respective; n) o referire la alte facturi sau documente emise anterior, atunci când se emit mai multe facturi sau documente pentru aceeaşi operaţiune.

Analizând din perspectiva acestor dispozi?ii legale documentele prezentate de societatea reclamantă cu ocazia inspec?iei fiscale, instan?a a constatat, cu privire la achizi?a de bunuri - piatră spartă de la Cariera U. , că sunt îndeplinite condi?iile de deducere a taxei pe valoarea adăugată în cuantum de 4.809 lei, aferentă facturilor nr.7/28.01.2011 ?i nr.11/11.02.2011 (f.73,74).

Astfel, în realizarea obiectului de activitate - tăierea ?i rindeluirea lemnului, societatea reclamantă a efectuat o investi?ie pentru producerea de pele?i, dată în func?iune începând cu luna mai 2011. În cadrul acestei investi?ii, a efectuat mai multe lucrări (de construc?ii, arhitectură, instala?ii electrice, instala?ii sanitare, lucrări de încălzire, ventilare, climatizare, PSI), printre care ?i amenajarea unor platforme exterioare, pentru executarea cărora a încheiat cu antreprenorul Valpolicella S.R.L. contractul de antrepriză nr.20/21.05.2010 (f.96-103).

Pentru executarea platformelor pietruite, reclamanta a achizi?ionat piatră spartă de la Cariera U. , conform facturilor nr.7/28.01.2011 - în sumă de 11.923,15 lei (din care 2.307,71 TVA) ?i nr.11/11.02.2011 - în sumă de 12.921,44 lei (din care 2.500,9 lei TVA), cu privire la care organele de control au apreciat că nu se justifică utilizarea pentru investi?ia în curs de realizare.

Conform notei explicative luată cu ocazia inspec?iei fiscale (f.71-72), aprovizionarea cu piatră spartă în cantitate de 944 tone, în baza celor două facturi fiscale, s-a făcut în scopul acoperirii cur?ii. Această notă explicativă se coroborează cu situa?iile de lucrări prezentate cu ocazia controlului (f.152-159), din care rezultă neechivoc realizarea platformelor exterioare pentru care s-a folosit piatră spartă.

În consecin?ă, instan?a a constatat că piatra spartă în cantitate de 944 tone, achizi?ionată prin facturile fiscale nr.7/28.01.2011 ?i nr.11/11.02.2011, a fost destinată utilizării în folosul opera?iunii taxabile, respectiv realizării investi?iei pentru proceducerea de pele?i, în curs de realizare la momentul inspec?iei fiscale, ?i este justificată cu facturile fiscale ?i situa?iile de lucrări înregistrate în eviden?ele societă?ii, prin urmare sunt îndeplinite condi?iile prevăzute de art.145 alin.2 ?i art.146 alin.1 lit.a) din Legea nr.571/2033 privind Codul fiscal pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferente acestora.

Pentru aceste motive, instan?a a anulat în parte actele administrative atacate, pentru această sumă în cuantum de 4.809 lei, constatând că reclamanta are drept de deducere ?i poate beneficia de rambursarea acestei sume aferentă achizi?iei de piatră spartă.

În schimb, cu privire la taxa pe valoarea adăugată în cuantum de 5.633 lei, aferentă serviciilor de cazare, transport ?i masă, instan?a a constatat că în mod corect s-a stabilit în raportul de inspec?ie fiscală ce a stat la baza emiterii deciziei de impunere ?i ulterior, în decizia de solu?ionare a contesta?iei administrative, că reclamanta nu poate beneficia de rambursarea acestei taxe.

În justificarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferentă acestor servicii, reclamanta a invocat contractul nr.384_09/14.04.2009 încheiat cu vânzătorul C. N. S.R.L., având ca obiect achizi?ionarea unui utilaj pentru produc?ia de pele?i. Conform în?elegerii contractuale, vânzătorul s-a angajat să realizeze montajul acestuia cu o echipă de tehnicieni mecanici iar prin actul adi?ional nr.1 încheiat în 20.09.2009, s-a convenit că toate cheltuielile de cazare la hotel, hrană ?i deplasarea tehnicienilor la ?antier să fie suportate de cumpărător, respectiv de societatea reclamantă.

Analizând facturile fiscale nr.22/02.01.2011, nr.23/10.01.2011, nr.25/19.01.2011, nr.26/24.01.2011, nr.27/31.01.2011, nr.29/11.02.2011, nr.3431/03.01.2011, nr.3448/24.01.2011 ?i nr.3466/12.02.2011 (f.75-83), emise pentru servicii de „cazare” ?i „masă servită”, instan?a a constatat că, în lipsa indicării în concret a beneficiarului/beneficiarilor acestor servicii, nu poate fi stabilită nicio legătură cu contractul nr.384_09/14.04.2009, invocat de reclamantă, neexistând nicio dovadă că aceste servicii au fost prestate în beneficiul tehnicienilor societă?ii vânzătoare C.  N. S.R.L.

Totodată, în lipsa eviden?ierii în cuprinsul facturilor sau într-o anexă la aceste facturi, a persoanelor care au beneficiat de serviciile de cazare ?i masă, perioada deplasării, numărul de zile, numărul ?i tipul meselor servite, nu se poate verifica ?i stabili dacă aceste cheltuieli au fost făcute în scopul realizării opera?iunii taxabile – în conformitate cu art.145 alin.2 lit.a) din Legea nr.571/2033 privind Codul fiscal, pentru a putea beneficia de dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată.

Pentru aceste motive, cu privire la taxa pe valoarea adăugată în cuantum de 5.633 lei, aferentă serviciilor de cazare, transport ?i masă, instan?a a apreciat că în mod corect organul fiscal a apreciat că societatea nu beneficiază de dreptul de deducere ?i rambursare, sub acest aspect actele administrative fiscale atacate fiind legale ?i temeinice.

Referitor la cheltuielile de judecată, având în vedere dispoziţiile art.274 alin.1 Cod procedură civilă, conform cărora „partea care cade în pretenţiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”, ţinând seama că s-a constatat caracterul întemeiat al cererii reclamantei, instanţa a obligat pârâta la plata cheltuielilor judiciare efectuate de reclamantă, dovedite în cauză, respectiv la plata sumei de 4,3 lei, reprezentând valoarea taxei judiciare de timbru ?i a timbrului judiciar.

Cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat s-a respins, având în vedere că nu s-a depus la dosar în original dovada plă?ii acestui onorariu. Numai chitanţa eliberată de avocat, în original, atestă plata şi încasarea onorariului, constituind pentru instanţă act justificativ care stă la baza stabilirii şi acordării cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs recurenta pârâtă D.  G. F. P. B. solicitând admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii.

A arătat că instanţa a reţinut în mod greşit că piatra spartă în cantitate de 944 de tone achiziţionată în baza facturilor fiscale nr.7/28.01.2011 pi nr.11/11.02.2011 a fost destinată utilizării în scopul realizării investiţia, pentru producerea de peleţi, în curs de realizare la momentul inspecţiei fiscale, fiind justificată cu facturile fiscale şi situaţiile de lucrări înregistrate în evidenţele contabile, este operaţiune taxabilă care îndeplineşte condiţiile legale pentru exercitarea dreptului de deducere prevăzute de art. 145 alin. (2) şi art. 146 alin.(1) lit. a din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal.

Potrivit dispoziţiilor art. 145 alin. 2 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal „(2) Orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achiziţiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul următoarelor operaţiuni: a) operaţiuni taxabile ..."

Art. 146. - (1) "Pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei, persoana impozabilă trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

a) pentru taxa datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost ori urmează să îi fie livrate sau serviciilor care i-au fost ori urmează să îi ..a prestate în beneficiul său, să deţină o factură care să cuprindă informaţiile prevăzute la art. 155 alin.(5).", coroborate cu dispoziţiile pct. 45 alin.(2) şi pct. 46 alin.(1) din Hotărârea Guvernului nr. 44/ 2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/ 2003 privind Codul fiscal, care menţionează:

"45. - (2) Pentru exercitarea dreptului de deducere prevăzut la alin.(1) trebuie îndeplinite următoarele cerinţe:

a)bunurile respective urmează a fi utilizate pentru operaţiuni care dau drept de deducere;

b)persoana impozabilă trebuie să deţină o factură sau un alt document legal aprobat prin care să justifice suma taxei pe valoarea adăugată aferentă bunurilor achiziţionate;

c)să nu depăşească perioada prevăzută la art. 147A1 alin.(2) din Codul fiscal.

46. - (1) Justificarea deducerii taxei se face numai pe baza exemplarului original al documentelor prevăzute la art. 146 alin.(1) din Codul fiscal sau cu alte documente în care sunt reflectate livrări de bunuri sau prestări de servicii, inclusiv facturi transmise pe cale electronică în condiţiile stabilite la pct. 73, care să conţină cel puţin informaţiile prevăzute la art. 155 alin.(5) din Codul fiscal, cu excepţia facturilor simplificate prevăzute la pct. 78. [...]."

Urmare a inspecţiei fiscale s-a constatat că în ce priveşte suma de 4.809 lei aferentă achiziţiilor de piatră spartă de la Cariera U.  reclamanta nu poate beneficia de dreptul de deducere ţinând seama de faptul că, în perioada de declarare consumul acesteia nu se justifică cu documente, respectiv nu figurează în situaţiile de lucrări emise şi înregistrate în contabilitate şi nu au fost prezentate alte documente care să justifice cuprinderea lor investiţia realizată. Mai mult, potrivit contractului de construcţii-montaj nr.20/21.05.2010, atât investiţia cât şi cumpărarea materialelor necesare sunt în sarcina S.C. V.  S.R.L.

Consideră că instanţa nu a apreciat legal şi corect starea de fapt, prezentarea facturilor de achiziţie nefiind suficientă pentru a se face dovada utilizării bunurilor şi serviciilor în folosul operaţiunilor taxabile şi a celor care dau drept de deducere.

Având în vedere faptul că utilizarea materialelor achiziţionate nu se poate justifica prin situaţiile de lucrări prezentate şi nu au fost prezentate alte documente (deviz de lucrări, bonuri de consum) din care să rezulte consumul acestora, în mod corect au apreciat organele de inspecţie fiscală că aceste materiale nu au fost utilizate pentru investiţia în cauză, respectiv în scopul operaţiunilor sale taxabile.

Menţionează că devizul de lucrări a fost emis în data de 30.05.2011, ulterior datei la care s-a finalizat inspecţia fiscala.

În drept a invocat dispoziţiile art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, coroborate cu art.20 din Legea nr.554/2004.

Intimata reclamantă prin reprezentant a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca legală şi temeinică, cu cheltuieli de judecată

Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, precum şi sub toate aspectele, în baza prevederilor art. 304 ind. 1 cod procedură civilă, instanţa a apreciat recursul declarat de recurenta DRGFP C. N. ca fiind fondat, pentru următoarele considerente:

În speţă, instanţa de fond a  reţinut  greşit că piatra spartă în cantitate de 944 de tone achiziţionată de către societatea reclamantă în baza facturilor fiscale nr.7/28.01.2011 şi nr.11/11.02.2011 a fost destinată utilizării în folosul operaţiunii taxabile, respectiv realizării investiţiei pentru producerea de peleţi, în curs de realizare la momentul inspecţiei fiscale, fiind justificată cu facturile fiscale şi situaţiile de lucrări prezentate cu ocazia controlului, înregistrate în evidenţele contabile şi astfel ar fi fost îndeplinite cerinţele legale pentru exercitarea dreptului de deducere, prevăzute de art. 145 alin. (2) şi art. 146 alin.(1) lit. a din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal.

Urmare a inspecţiei fiscale, s-a constatat că în ce priveşte suma de 4.809 lei aferentă achiziţiilor de piatră spartă de la Cariera U.,  reclamanta nu poate beneficia de dreptul de deducere ţinând seama de faptul că, în perioada de declarare, consumul  acestor materiale  nu se justifică cu documente, respectiv nu figurează în situaţiile de lucrări emise şi înregistrate în contabilitate şi nu au fost prezentate alte documente care să justifice cuprinderea lor în investiţia realizată.

 Mai mult, un aspect esenţial pentru dezlegarea pricinii este acela că potrivit contractului de antrepriză (construcţii-montaj) nr.20/21.05.2010 ( fila 95 dosar fond) , atât investiţia cât şi cumpărarea materialelor necesare realizării platformei exterioare pentru fabrica de peleţi au fost în sarcina antreprenorului S.C. V. S.R.L şi nu în sarcina societăţii reclamante ( Cap. I din contractul de antrepriză ).

Drept urmare,  instanţa de fond nu a apreciat legal şi corect starea de fapt, prezentarea facturilor de achiziţie şi a unei note explicative luate în timpul controlului nefiind suficiente pentru a se face dovada utilizării bunurilor şi serviciilor în folosul operaţiunilor taxabile şi a celor care dau drept de deducere.

Având în vedere faptul că, la momentul controlului fiscal, utilizarea materialelor achiziţionate nu s-a putut justifica prin situaţiile de lucrări prezentate şi nu au fost prezentate alte documente (deviz de lucrări, bonuri de consum) din care să rezulte consumul acestora, în mod corect au apreciat organele de inspecţie fiscală că aceste materiale nu au fost utilizate pentru investiţia în cauză –amenajarea unor platforme exterioare pentru fabrica de peleţi,  respectiv în scopul operaţiunilor sale taxabile. Instanţa de recurs a constatat şi  că devizul de lucrări pentru platforma exterioară a fost emis de constructorul  S.C. V. SRL  în data de 30.05.2011, ulterior datei la care s-a finalizat inspecţia fiscală  (14.04.2011 ) iar afirmaţia intimatei reclamante în sensul că nu putea să prezinte la data controlului un deviz pentru o lucrare care era în curs şi pentru care constructorul urma să facă un deviz la momentul decontării parţiale sau la terminarea lucrării, nu prezintă relevanţă, câtă vreme, după cum s-a menţionat şi mai sus, la momentul controlului fiscal nu s-a justificat prin documente privind utilizarea ( consumul ) materialelor, exercitarea dreptului de deducere a TVA pentru cantitatea de 944 tone de piatră, cerinţele art.145 alin. 2, art. 146 alin. 1 lit. a din Codul fiscal şi ale pct. 45 alin.2 şi pct. 46 alin.1 din HG 44/2004 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Codului fiscal nefiind întrunite în cauză.

În consecinţă, în baza considerentelor expuse, în temeiul prevederilor art. 312 cod procedură civilă, raportat la prevederile art. 304 pct. 9 din acelaşi cod şi la celelalte prevederi legale menţionate în cuprinsul prezentei decizii, Curtea de Apel Oradea a admis ca fondat recursul declarat de recurenta DRGFP C. N. în contradictoriu cu intimata SC B. SRL T. ,  împotriva sentinţei nr.2121/CA/12.03.2013 pronunţată de Tribunalul Bihor, care va fi modificată în totalitate în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamanta  SC B. SRL T. în contradictoriu cu pârâta DRGFP C. N.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

Domenii speta

Spete similare