Anulare acte frauduloase potrivit art. 80 lit. c din Legea nr. 85/2006

 În interpretarea dispoziţiilor art. 80 lit. c din Legea nr. 85/2006, s-a reţinut că legiuitorul a înţeles să sancţioneze actele încheiate cu intenţia părţilor de a sustrage bunurile de la urmărirea creditorilor. Dacă în ceea ce îl priveşte pe debitor operează prezumţia relativă de fraudă pe care acesta este ţinut să o răstoarne, în cazul terţului dobânditor prezumţia de fraudă nu operează, fiind necesar să se probeze intenţia frauduloasă a acestuia. Chiar în prezenţa relaţiilor de rudenie, norma nu devine aplicabilă dacă nu este dovedită intenţia de fraudare, fiind de reţinut că nu s-a făcut nici o dovadă a existenţei vreunui act fictiv, care să creeze aparenţa sustragerii bunului de la urmărire, ci dimpotrivă actul de vânzare-cumpărare există, este unul real, iar prestaţia terţului este în acord cu valoarea reală, de piaţă a imobilului potrivit expertizei de evaluare. Prin efectul vânzării şi încasării preţului, locul bunului a fost luat de preţ, sumele de bani intrând în contul debitoarei, aspect necontestat de administratorul judiciar.

Asupra recursului de faţă:

Constată că prin sentinţa civilă nr. 771/Sind din 25 mai 2016 pronunţată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalul Braşov, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta A.  S.P.R.L în calitate de lichidator al debitoarei S.C. B. S.A. în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.R.L. şi debitoarea S.C. B. S.A. prin administrator special D.. S-a dispus anularea Contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. xxx9/30.12.2011 la BNP E., încheiat între vânzătoarea S.C. B. S.A. şi cumpărătoarea S.C. C. S.R.L., având ca obiect imobilul situat în municipiul D., Bd. D., nr. x, judeţul H., înscris în CF nr. xxx10 D. (nr. CF vechi xx30), nr. top. xx8/2.922/1.923/2.921/4/b, inclusiv construcţia edificată pe acest teren, constând din casă, cu nr. cadastral C1, nr. top. xx8/2.922/1.923/2.921/4/b.  S-a dispus înscrierea în CF a dreptului de proprietate al debitoarei S.C. B. S.A. asupra imobilelor descrise mai sus.

În motivarea hotărârii s-a reţinut că prin Încheierea nr. 1314/F/2012 din data de 24.09.2012, pronunţată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr. xxx4/97/2012 a fost deschisă procedura insolvenţei faţă de debitoarea S.C. B. S.A.

Data de 30.12.2011, când a fost încheiat actul de vânzare –cumpărare al imobilului proprietatea debitoarei, situat în  municipiul D., Bd. D. nr. x, judeţul H., se încadrează în  „perioada suspectă”, cea imediat anterioară constatării stării sale de insolvenţă, când debitorul care are cunoştinţă despre iminenţa constatării de către judecătorul sindic a stării sale de incapacitate de plată încearcă să diminueze efectele insolvenţei prin înstrăinarea frauduloasă a activelor, în dauna creditorilor. Aceasta şi în condiţiile în care faţă de debitoare au fost formulate cereri de deschidere a procedurii insolvenţei la data de 31.07.2012 de către creditorii SCA F., G B.V.– care are şi calitatea de acţionar al B. – şi H. Bank, iar debitoarea a formulat în aceeaşi zi cerere de deschidere a procedurii.

Acestei perioade suspecte art. 85 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 îi aplică o prezumţie relativă de fraudă în dauna creditorilor, prezumţie în prezenţa căreia administratorul judiciar va fi obligat doar la dovada încheierii actului în perioada suspectă, conform art. 79 din lege şi a faptului că actul a fost încheiat în condiţii neobişnuite, ce depăşesc limitele activităţii normale a debitorului, scopul normelor legale cuprinse în art. 80 din Legea nr. 85/2006 fiind reîntregirea averii debitorului în vederea unei redistribuiri a activelor.

În speţă, preţul la care a fost înstrăinat imobilul prin contractul de vânzare-cumpărare identificat în petitul acţiunii este de 493.001 lei, părţile convenind ca această sumă să fie plătită în tranşe egale lunare de 24.650,05 lei până pe data de 20 a fiecărei luni, începând cu 20 ianuarie 2012, până la 20 august 2013, inclusiv, iar valoarea contabilă este de 857.687 lei.

 Potrivit concluziilor expertizei tehnice specialitatea construcţii administrată în cauză, valoarea de piaţă a imobilului la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare era de 654.234 lei cu TVA şi 527.608 lei fără TVA.

În cuprinsul contractului este precizat faptul că preţul de 493.001 lei este cu TVA, astfel încât va fi reţinută valoarea de 654.234 lei cu TVA stabilită de către expert în analizarea condiţiilor prevăzute de 80 lit. b din Legea nr. 85/2006.

Pârâta a susţinut prin întâmpinare faptul că este acceptată o marjă de negociere de 20% este acceptabilă şi că reducerile de preţ de 30-40% sunt uzuale între comercianţi.

Aceste susţineri ar putea fi acceptate în contextul în care înstrăinarea de active ar avea loc în cadrul desfăşurării normale a activităţii societăţii, pentru realizarea obiectului său de activitate, însă vânzarea unui imobil cu un preţ mult inferior valorii contabile şi valorii reale de piaţă, nu poate fi considerată ca făcând parte din tranzacţiile încheiate în mod uzual de către societate în cadrul desfăşurării activităţii.

Aceasta şi în condiţiile în care, înăuntrul perioadei în care plata preţului imobilului a fost eşalonată, la data de 31.07.2012, faţă de debitoare au fost formulate cereri de deschidere a procedurii insolvenţei de către creditorii SCA F., G. B.V.– care are şi calitatea de acţionar al B. – şi H. Bank, iar debitoarea a formulat în aceeaşi zi cerere de deschidere a procedurii.

Prin urmare, judecătorul sindic consideră că actului de vânzare – cumpărare încheiat de debitoare îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 80 lit. b din Legea nr. 85/2006.

Cu privire la incidenţa în speţă a dispoziţiilor art. 80 lit. c din Legea nr. 85/2006 invocate de reclamantă, judecătorul sindic reţine că situaţia de fapt ce reiese din probele administrate dovedeşte existenţa concertului fraudulos.

Astfel, administratorul judiciar a afirmat faptul că vânzarea a fost făcută către persoane care se află în relaţie directă cu debitoarea, întrucât asociatul unic al cumpărătoarei C. S.R.L., I.,  este fratele acţionarului majoritar al J. BV, care este acţionarul majoritar al vânzătoarei B.  S.A..

Acest fapt nu este contestat de către pârâtă, care a susţinut însă că administratorul societăţii cumpărătoare, I., nu deţine o poziţie dominantă asupra debitorului B. S.A. sau asupra activităţii sale şi nici nu este administrator, director sau membru al organelor de supraveghere ale debitorului. Aceste susţineri nu pot fi reţinute, însă, având în vedere că intenţia tuturor părţilor implicate rezulta fără echivoc în cauza de faţă, date fiind relaţia de rudenie dintre administratorii celor două societăţi, data încheierii actului, resursele financiare ale societăţii debitoare, neputându-se reţine că terţul dobânditor nu a avut acces la informaţiile despre posibila declanşare a procedurii şi de intenţia debitorului de a-şi salva situaţia în detrimentul celorlalţi creditori, încălcând principiul egalităţii.

Pentru aceste considerente, acţiunea formulată de administratorul judiciar a fost admisă, a fost dispusă anularea Contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. xxx9/30.12.2011 la BNP E., încheiat între vânzătoarea S.C. B. S.A. şi cumpărătoarea S.C. C. S.R.L., având ca obiect imobilul situat în municipiul D., Bd. D, nr. x, judeţul H., înscris în CF nr. xxx10 D. (nr. CF vechi xx30), nr. top. xx8/2.922/1.923/2.921/4/b, inclusiv construcţia edificată pe acest teren, constând din casă, cu nr. cadastral C1, nr. top. xx8/2.922/1.923/2.921/4/b; s-a dispus înscrierea în CF a dreptului de proprietate al debitoarei S.C. B. S.A. asupra imobilelor descrise mai sus.

Împotriva hotărârii a declarat recurs pârâta Societatea C. S.R.L. solicitând în principal casarea hotărârii, iar în subsidiar modificarea acesteia în sensul respingerii acţiunii în anulare şi menţinerea contractului de vânzare-cumpărare nr. xxx9/30.12.2011.

În motivarea recursului se invocă lipsa calităţii procesuale active a debitoarei prin administrator judiciar în formularea acţiunii întrucât dispoziţiile art. 85 alin. 5 din lege acordă legitimitate procesuală administratorului/lichidatorului judiciar sau comitetului creditorilor. Sarcina probei în acţiunile întemeiate pe art. 79-80 din Legea nr. 85/2006 aparţine reclamantului, iar prezumţia de fraudă poate fi răsturnată de debitor şi nu se extinde la terţul dobânditor sau subdobânditor. Condiţia preţului derizoriu nu a fost îndeplinită faţă de raportul de expertiză şi de scutirea tranzacţiei de TVA, motiv pentru care factura fiscală a fost corect emisă, iar raportarea preţului la valoarea cu TVA este nelegală. La nivelul lunii decembrie 2011 valoarea imobilului nu era 857.687 lei, astfel cum rezultă din cele 3 rapoarte de evaluare. Nu s-a dovedit conivenţa părţilor contractante, reclamantul nu a justificat atitudinea frauduloasă a cumpărătoarei.

Se mai arată că în patrimoniul debitoarei a intrat contravaloarea în bani a bunului care, de altfel, nici nu era folosit direct în scopul desfăşurării activităţii, iar suma a fost folosită la reducerea cheltuielilor reprezentând taxele locale. Simplul fapt al vânzării bunului la un preţ inferior nu e de natură a duce la anularea vânzării. Relaţia de rudenie dintre administratori, data încheierii actului şi resursele financiare ale societăţii debitoare nu sunt dovezi ale intenţiei părţilor de a sustrage bunul de la urmărirea creditorilor.

Sentinţa a fost pronunţată cu încălcarea dreptului la apărare şi prin interpretarea greşită a actelor deduse judecăţii cu privire la aprecierile legate de TVA. Hotărârea judecătorească este nemotivată sau cuprinde motive străine de natura pricinii, impunându-se efectuarea unei expertize tehnice evaluatorii de către un expert ANEVAR.

Administratorul judiciar A. S.P.R.L. al debitoarei S.C. B. S.A. a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii arătând că acţiunea a fost formulată de administratorul judiciar şi au fost îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 79-80 din Legea nr. 85/2006, valoarea de vânzare a fost cu aproximativ 160.000 lei, respectiv 20%  mai mică, decât valoarea de piaţă. Tranşele lunare achitate de cumpărătoare nu au susţinut activitatea debitoarei, relaţia de rudenie dovedeşte intenţia comună de fraudă, iar transferul nu reprezintă o operaţiune aferentă activităţii curente a debitoarei.

Analizând hotărârea recurată în raport cu motivele de recurs şi actele dosarului, în temeiul art. 304 pct. 5, 9 şi art. 3041 Cod procedură civilă se constată următoarele:

Excepţia lipsei calităţii procesuale active, ca motiv de recurs invocat pentru prima oară în calea de atac, urmează a fi respinsă în temeiul art. 137 Cod procedură civilă şi art. 79 din Legea nr. 85/2006 având în vedere că, deşi în cererea introductivă este menţionată ca reclamantă debitoarea S.C. B. S.A., acţiunea a fost formulată şi susţinută pe tot parcursul procesului de către administratorul judiciar al debitoarei, care şi-a precizat poziţia procesuală ca titular al acţiunii, înţelegând să formuleze cererea în contradictoriu cu debitoarea reprezentată de administratorul special potrivit art. 18 lit. b din Legea nr. 85/2006, motiv pentru care şi hotărârea judecătorească s-a pronunţat în sensul că s-a reţinut calitatea procesuală activă a administratorului judiciar şi calitatea procesuală pasivă a debitoarei.

Motivele de recurs privind incidenţa art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă faţă de încălcarea normelor privind rolul activ al judecătorului urmează a fi respinse ca neîntemeiate în condiţiile în care asupra legitimităţii procesuale active, instanţa s-a pronunţat în dispozitivul hotărârii. Pretinsele greşeli legate de interpretarea probelor nu constituie o încălcare a dreptului la apărare al unei părţi. În ceea ce priveşte solicitarea de trimitere a cauzei spre rejudecare, susţinerile recurentei pârâte privind refacerea expertizei faţă de nediscutarea apartenenţei expertului la ANEVAR, urmează a fi respinse având în vedere că nu s-a făcut dovada lipsei de specialitate a expertului, iar partea nu a invocat acest aspect la instanţa de fond, achiesând la expertiza efectuată.

Motivul de recurs privind incidenţa art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă faţă de nemotivarea hotărârii urmează a fi respins ca neîntemeiat având în vedere că motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut, aceasta trebuind să fie clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar, fiind acceptată şi motivarea implicită dedusă prin admiterea unei apărări care justifică respingerea altei apărări. În principiu, instanţa nu era obligată să răspundă fiecărui argument folosit în dezvoltarea unui motiv sau în legătură cu apărările formulate de părţi atunci când aceste motive sau apărări aveau un element comun determinant, fiind suficient ca din întregul hotărârii să rezulte că a răspuns tuturor argumentelor prin raţionamente logice şi că a cercetat toate motivele şi apărările invocate de părţi. În cauză, judecătorul sindic a pronunţat o soluţie ce vizează fondul litigiului, a cercetat motivele şi susţinerile părţilor, a interpretat probele deduse judecăţii, a examinat valoarea probantă a elementelor ce aveau utilitate pentru soluţionarea litigiului şi a indicat temeiurile juridice incidente în cauză, respectiv art. 80 lit. b şi c din Legea nr. 85/2006.

În legătură cu motivul de recurs circumscris prevederilor art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă cu privire la pretinsa schimbare a naturii şi înţelesului neîndoielnic a actului juridic, criticile recurentei pârâte urmează a fi respinse, având în vedere că judecătorul sindic nu a schimbat natura juridică a contractului de vânzare-cumpărare dedus judecăţii şi nici înţelesul actului. Faptul că s-a dat o anumită interpretare a clauzelor contractuale reprezintă un motiv ce vizează dispoziţiile art. 3041 Cod procedură civilă, astfel că urmează a fi analizat ca atare.

Pe fondul litigiului, se constată că judecătorul sindic a admis acţiunea şi a anulat contractul de vânzare-cumpărare încheiat de debitoare la 30.12.2011, reţinând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 80 lit. b şi c din Legea nr. 85/2006 faţă de caracterul derizoriu al preţului convenit de părţi la 493.001 lei şi de conivenţa acestora la fraudarea creditorilor.

Prezumţia relativă de fraudă în cazul îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 80 lit. b şi c din Legea nr. 85/2006, este recunoscută de legiuitor prin art. 85 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, aspect corect indicat şi de recurenta pârâtă.

În legătură cu modul de aplicare a art. 80 lit. b din Legea nr. 85/2006, ca motiv invocat în temeiul art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, recurenta pârâtă a arătat că nu s-a făcut dovada preţului derizoriu. Apreciem că textul de lege are în vedere anularea (revocarea) actelor în care există diferenţă vădită de valoare între prestaţii în defavoarea debitorului. Art. 80 alin. 1 lit. b reglementează deci o situaţie similară leziunii din dreptul comun numai sub aspectul prejudiciului care este egal cu disproporţia de valoare între contraprestaţii cu diferenţa că prejudiciul nu se produce direct în patrimoniul debitorului, ci se reflectă în patrimoniul creditorilor. În cazul prevăzut de art. 80 alin.1 lit. b frauda debitorului este prezumată de legiuitor, debitorul urmărind sau cel puţin acceptând posibilitatea vătămării celorlalţi creditori în beneficiul terţului cu care a contractat şi căruia îi transferă o valoare patrimonială mult mai mare în raport de prestaţia efectiv primită de el.

Recurenta pârâtă a arătat că în mod greşit s-a reţinut includerea cotei de 24% TVA în preţul de transfer atâta timp cât operaţiunea era scutită de TVA potrivit art. 141 din Codul fiscal. La instanţa de fond, prin obiecţiunile la expertiză, recurenta pârâtă a menţionat că imobilul a fost vândut cu cota de 0% de TVA, fără a invoca scutirea de TVA, apărare ce a fost formulată doar în recurs.

Într-adevăr, conform art. 141 lit. f din Codul fiscal, livrarea de construcţii/părţi de construcţii şi a terenurilor pe care sunt construite, precum şi a oricăror altor terenuri este scutită de TVA, însă conform alin. 3 al aceluiaşi articol, orice persoană impozabilă poate opta pentru taxarea operaţiunilor prevăzute la alin. (2) lit. e) şi f), în condiţiile stabilite prin norme. Prin urmare, chiar dacă operaţiunea este scutită de TVA, părţile contractante pot opta pentru taxarea acesteia. Din contractul de vânzare-cumpărare încheiat de părţi rezultă din paragraful 5 că acestea au înţeles să includă TVA în preţul convenit, fără a menţiona cota de TVA aplicabilă, astfel că se deduce că părţile au convenit să supună livrarea de bunuri regimului fiscal taxabil. Emiterea facturii fiscale de către debitoarea vânzătoare a fost însă cu menţiunea cota 0% de TVA, iar anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare din 30.12.2011, s-a aprobat tranzacţia fără TVA prin hotărârea consiliului de administraţie al debitoarei din 14.12.2011. În consecinţă, se constată că preţul convenit de părţi a fost de 493.001 lei cu includerea cotei de 0% TVA.

Potrivit fişei contabile, valoarea netă contabilă a imobilului obiect al tranzacţiei era de 1.344.553 lei din care 857.687 lei clădirea şi 486.866 lei terenul. Valoarea contabilă netă reprezintă valoarea de intrare, mai puţin amortizarea şi provizioanele pentru depreciere cumulate, fiind astfel o valoare fluctuantă. Valoarea contabilă a unui activ înregistrat în contabilitate la preţul de achiziţie poate fi mai mare sau mai mică decât preţurile curente de tranzacţionare a bunului la un moment dat. Din acest punct de vedere, în aprecierea preţului, prezintă relevanţă valoarea de piaţă a imobilului construcţie şi teren ce a fost stabilită prin raportul de expertiză tehnică judiciară nr.733243/4.03.2015 la suma de 654.234 lei cu TVA şi 527.608 lei fără TVA, expertul luând în calcul suprafaţa utilă de 310 mp, gradul de uzură de 55,66% faţă de anul construcţiei din 1940 şi regimul de înălţime D+P+pod transformat în 2004 în mansardă.

Raportul de expertiză extrajudiciară întocmit de S.C. K. S.R.L. în favoarea debitoarei vânzătoare a stabilit o valoare de piaţă a imobilului de 611.321 lei incluzând TVA şi 493.000 lei fără TVA, însă această valoare nu poate fi avută în vedere întrucât s-a luat în calcul construcţia clădirii din 1970 cu regim D+P şi suprafaţă utilă de 285 mp şi nu s-au inclus modernizările şi investiţiile executate de acţionari.

Raportul de expertiză extrajudiciară întocmit de PFA L. în favoarea cumpărătoarei recurente a stabilit o valoare de piaţă a imobilului în suprafaţă de 406 mp cu regim D+P+M la suma de 493.570 lei fără TVA, însă nici această valoare nu poate fi avută în vedere întrucât s-a luat în calcul construcţia clădirii din 1970 şi o suprafaţă utilă mai mare.

Având în vedere că preţul stabilit în contractul de vânzare-cumpărare a fost de 493.001 lei, iar valoarea de piaţă fără TVA a imobilului a fost stabilită prin expertiza judiciară la 527.608 lei, rezultă că încheierea tranzacţiei a avut în vedere un preţ mai mic cu 7% faţă de valoarea de piaţă a imobilului, preţ ce nu poate fi calificat derizoriu potrivit art. 80 lit. b din Legea nr. 85/2006, întrucât se încadrează în marja rezonabilă de negociere, sub acest aspect criticile recurentei pârâte fiind întemeiate.

Eşalonarea preţului în rate reprezintă un aspect ce ţine de modalitatea de executare a contractului şi nu de condiţia disproporţiei dintre prestaţii stabilită de dispoziţiile art. 80 lit. b din Legea nr. 85/2006.

În ceea ce priveşte modul de aplicare a dispoziţiilor art. 80 lit. c din Legea nr. 85/2006, motivele de recurs vizează greşita reţinere a îndeplinirii condiţiilor legate de intenţia părţilor de a sustrage bunul de la urmărirea creditorilor. Nu se contestă faptul că părţile au încheiat contractul în perioada suspectă de dinaintea deschiderii procedurii insolvenţei când debitoarea înregistra datorii foarte mari către creditori şi nici raportul de rudenie dintre părţile contractante reţinut de prima instanţă.

În interpretarea dispoziţiilor art. 80 lit. c din Legea nr. 85/2006, apreciem că legiuitorul a înţeles să sancţioneze actele încheiate cu intenţia părţilor de a sustrage bunurile de la urmărirea creditorilor. Dacă în ceea ce îl priveşte pe debitor operează prezumţia relativă de fraudă, menţionată anterior, pe care acesta este ţinut să o răstoarne, în cazul terţului dobânditor prezumţia de fraudă nu operează, fiind necesar să se probeze intenţia frauduloasă a acestuia.

Chiar în prezenţa relaţiilor de rudenie, norma nu devine aplicabilă dacă nu este dovedită intenţia de fraudare, fiind de reţinut că nu s-a făcut nici o dovadă a existenţei vreunui act fictiv, care să creeze aparenţa sustragerii bunului de la urmărire, ci dimpotrivă actul de vânzare-cumpărare există, este unul real, iar prestaţia terţului (a recurentei) este în acord cu valoarea reală, de piaţă a imobilului.

Actele frauduloase sunt definite ca fiind actele încheiate cu rea-credință pentru a leza drepturile altor persoane sau a încălca legea, în vederea obținerii unui profit în favoarea debitorului sau a altei persoane. Actul fraudulos trebuie să afecteze drepturile creditorilor, respectiv să producă prejudicii materiale acestora, iar titularul cererii de chemare în judecată trebuie să demonstreze intenţia de fraudă a tuturor părţilor implicate cât şi faptul că, prin efectele sale, actul încheiat produce daune creditorilor, în sensul că a scăzut șansele satisfacerii creanțelor acestora. În cauză, prin efectul vânzării şi încasării preţului, locul bunului a fost luat de preţ, sumele de bani intrând în contul debitoarei, aspect necontestat de administratorul judiciar. Faptul că sumele de bani au fost utilizate de administratorul special al debitoarei la achitarea taxelor bugetare curente şi nu la achitarea datoriilor către creditorii înscrişi la masa credală, reprezintă un aspect ce ţine de incidenţa art. 49 din Legea nr. 85/2006 şi nu de aplicarea art. 80 lit. c din Legea nr. 85/2006.

Prin urmare, în mod greşit a reţinut judecătorul sindic că sunt incidente dispoziţiile art. 80 lit. b şi c din Legea nr. 85/2006, recursul fiind întemeiat sub acest aspect.

În ceea ce priveşte solicitarea expertului M. de stabilire a onorariului definitiv, se constată că acesta a formulat o cerere similară şi la instanţa de fond competentă a dispune asupra onorariului definitiv potrivit art. 2812 Cod procedură civilă şi art. 23 din O.G. nr. 2/2000, motiv pentru care nu se mai impune analizarea cererii în prezentul recurs declarat de pârâtă.

Raportat la aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă urmează a admite în parte recursul declarat, a modifica în tot hotărârea în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamanta A. S.P.R.L. în calitate de lichidator judiciar al debitoarei S.C. B. S.A. în contradictoriu cu pârâta Societatea C. S.R.L. şi debitoarea S.C. B. S.A. prin administrator special având ca obiect anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. xxx9/30.12.2011.

Domenii speta

Spete similare