Potrivit criteriului impus de dispoziţiile art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, precum şi în funcţie de caracterul şi efectele pe care le produc diferitele excepţii în cadrul procesului civil, instanţa urmează a se pronunţa cu prioritate asupra excepţiei tardivităţii, invocată de intimată prin întâmpinare, având în vedere caracterul acesteia de excepţie de fond, peremptorie şi absolută.
În fapt, la data de 24.03.2014 intimata creditoare s-a adresat B.E.J.A A., solicitând demararea procedurii executării silite împotriva contestatoarei în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 577/17.12.2004, solicitare în urma căreia s-a constituit dosarul de executare silită nr. 981/AD/2014.
Executarea silită a fost încuviinţată prin încheierea din data de 15.04.2014, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.
În cadrul acestui dosar de executare la data de 12.06.2014 executorul judecătoresc a comunicat contestatoarei actele de executare efectuate până la acea dată, respectiv somaţie, încheiere de încuviinţare a executării silite, încheiere cheltuieli de executare, înştiinţare declanşare urmărire silită, titlu executoriu şi grafice de rambursare.
În drept în conformitate cu disp. art. 712 C.proc.civ din 2010 împotriva executării silite înseşi precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de cei interesaţi sau vătămaţi prin executare, iar potrivit art. 715 pct. 3 din acelaşi act normativ contestaţia împotriva executării silite înseşi se poate face în termen de 15 zile de la data când debitorul a primit încheierea de încuviinţare sau somaţia sau a luat cunoştinţă de primul act de executare, în cauzl în care nu a primit încheierea şi nici somaţia sau executarea se face fără somaţie.
Instanţa reţine că motivele invocate în susţinerea acţiunii reprezintă motive de contestaţie la executare cunoscute de contestatoare încă de la data comunicării somaţiei şi a încheierii de încuviinţare, motiv pentru care, văzând că nu au fost invocate motive proprii privind măsura înfiinţării popririi, se reţine că în cauză se contestă executarea silită însăşi, fiind astfel incidente disp. art. 715 al. 1 pct. 3 C.proc.civ.
Astfel cum mai sus s-a reţinut contestatoarea a luat cunoştinţă de somaţie şi de încheierea de încuviinţare a executării silite la data de 12.06.2014 iar prezenta acţiune a fost introdusă pe rolul instanţei, după mai mult de 1 an de la această dată, respectiv la data de 26.11.2015 - data poştei (f. 11 verso).
Pe cale de consecinţă contestaţia la executare a fost depusă tardiv, cu depăşirea termenului de 15 zile prevăzut de disp. art. 715 al. 1 pct. 3 C.proc.civ, motiv pentru care instanţa va admite excepţia tardivităţii şi va respinge acţiunea ca tardiv introdusă.
Judecătoria Sectorul 1 București
Cerere de constatare a dobandirii dreptului de proprietate asupra contrustiei prin accesiune imobiliara. Exceptia lipsei de interes.
Judecătoria Sectorul 1 București
plângere împotriva încheierii de carte funciară - două cărţi funciare deschise cu privire la acelaşi imobil; notarea hotărârilor judecătoreşti prin care s-a admis acţiunea în revendicare a imobilului
Judecătoria Sectorul 1 București
plângere împotriva încheierii de carte funciară – inexistența dreptului de proprietate al intimatei asupra clădirilor cu privire la care s-a dispus întabularea dreptului de proprietate în favoarea sa
Tribunalul Prahova
Proces funciar, drept de proprietate al statului in devălmasie asupra fondului forestier anterior anului 1945
Curtea de Apel Craiova
Salarizare militari. Competenţă materială funcţională. Aplicarea art. 382 lit. b din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ