Cerere de valoare redusă – necompetență teritorială în raport de calitatea de consumator a pârâtului

INSTANŢA,

Deliberând asupra prezentei cauze civile, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 27.09.2016 pe rolul  Judecătoriei Sectorului 1 București, sub nr. …., reclamanta O.C. IFN S.A, în contradictoriu cu pârâta M.C.E., a solicitat instanței, pe calea procedurii cererii de valoare redusă, obligarea pârâtei la plata sumei de 750 lei, din care 250 lei reprezentând credit de nevoi personale, acordat prin virament bancar și 500 lei reprezentând dobânda penalizatoare la creditul acordat, aferentă perioadei 06.04.2016-29.06.2016, precum și acordarea, în continuare, a dobânzii în cuantum de 2,5% pe zi de întârziere, începând cu data de 30.06.2016, până la achitarea debitului principal, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru, în cuantum de 50 lei.

În motivare, reclamanta a arătat că, la data de 10.03.2016, a încheiat cu pârâta contractul de credit nr. APPL2153, în baza căruia i-a acordat acesteia un credit în valoare de 250 lei, cu obligația de rambursare în termen de 26 de zile de la acordare, respectiv la data de 06.04.2016. De asemenea, reclamanta a precizat că, prin ordinul de plată nr.1476/10.03.2016, a virat pârâtei suma împrumutată în contul indicat de aceasta.

Conform susținerilor reclamantei, părțile au convenit prin contract (art. 1.9 și art 6.1) ca, în situația neîndeplinirii obligației de restituire a sumei împrumutate la scadență, pârâta să achite o dobândă penalizatoare în cuantum de 2,5% pentru fiecare zi de întârziere, aplicată la suma restantă.

Totodată, reclamanta a învederat instanței că a notificat pârâta atât telefonic, cât și prin somație scrisă să achite debitul restant, însă aceste demersuri au rămas fără rezultat.

În privința competenței instanței, reclamanta a susținut că Judecătoria Sectorului 1 București este competentă din punct de vedere teritorial să judece prezenta cauză, având în vedere că părțile au convenit la pct. 17.4 din contract ca eventualele dispute pe care părțile nu le pot soluționa pe cale amiabilă, să fie rezolvate în fața instanțelor de judecată de la sediul creditorului.

În drept, reclamanta nu a indicat niciun temei legal.

În probațiune, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a atașat cererii sale, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, următoarele: procedura de obținere a unui împrumut O.C. (f. 9), contract de credit pentru nevoi personale nr. APPL2153 (f. 10-22), anexa 1 – informații standard la nivel european privind creditul pentru consumatori (f. 23-26), anexa 2 – acord de transmitere, prelucrare și consultare a informațiilor la S.C Biroul de Credit S.A (f. 27-29), extras de cont (f. 31), cartea de identitate a pârâtei (f. 32), somație și confirmare de primire (f. 33-34) și informații O.N.R.C (f. 35-39).

Cererea a fost legal timbrată cu suma de 50 lei, astfel cum rezultă din ordinul de plată atașat la dosar (f. 2), în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 1 teza I din O.U.G nr. 80/2013.

Legal citată, pârâta nu a completat formularul de răspuns şi nici nu a formulat apărări pe altă cale.

La termenul din data de 11.11.2016, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București.

Analizând excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București, invocată din oficiu, instanța reține următoarele:

Reclamanta a înțeles să urmeze procedura specială a cererii de valoare redusă, reglementată de titlul X al Codului de procedură civilă, motiv pentru care competența teritorială a instanței de judecată se determină prin raportare la prevederile art. 1.028 alin. 2 C.pr.civ.. Conform acestor dispoziții, competența teritorială a instanței se stabilește potrivit dreptului comun. În consecință, norma anterior menționată face trimitere expresă la dispozițiile generale care reglementează competența teritorială a instanțelor de judecată, respectiv la art. 107 și următoarele C.pr.civ..

În prezenta cauză, reclamanta O.C. IFN S.A, a solicitat obligarea pârâtei M.C.E. la plata sumei de 250 lei reprezentând contravaloarea împrumutului nerestituit, la care se adaugă dobânda penalizatoare aplicată asupra debitului, pretenții întemeiate pe dispozițiile contractului de credit nr. APPL2153 din data de 10.03.2016, încheiat între părți.

Conform art. 3 alin. 2 C.civ., au calitatea de profesioniști toți cei care exploatează o întreprindere, iar potrivit art. 3 alin. 3 al aceluiași articol, constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activități organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ. Reclamanta O.C. IFN S.A are calitatea de profesiont, desfășurând activități de creditare.

Pe de altă parte, în conformitate cu dispozițiile art. 2 pct. 2 din O.G nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, noțiunea de consumator implică orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale. Întrucât contractul de credit pe care reclamanta își întemeiază pretențiile vizează satisfacerea unor nevoi de consum propriu ale pârâtei M.C.E., aceasta are calitatea de consumator, în sensul prevederilor anterior menționate.

Luând în considerare că reclamanta are calitatea de profesionist, iar pârâta pe cea de consumator, în privința determinării competenței teritoriale a instanței de judecată, devin incidente prevederile art. 121 C.pr.civ., potrivit cărora cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanța domiciliului consumatorului. Astfel, este instituită, ca regulă, o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței de la domiciliul consumatorului. Cu toate acestea, dispozițiile art. 121 teza finală C.pr.civ. prevăd că art. 126 alin. 2 se aplică în mod corespunzător, în sensul că, în litigiile din materia protecției drepturilor consumatorilor, precum și în alte cazuri prevăzute de lege, părțile pot conveni alegerea instanței competente, în condițiile prevăzute la alin. 1, numai după nașterea dreptului la despăgubire, orice convenție contrară fiind considerată nescrisă. Pentru a deveni aplicabile regulile de competență exclusivă anterior menționate este suficient ca obiectul cererii să fie în legătură cu raporturile juridice născute între consumator și profesionist, fie dintr-un contract, fie dintr-un fapt licit sau ilicit, rațiunea normei fiind aceea de a proteja consumatorul, prezumat a avea o poziție mai slabă din punct de vedere economic decât profesionistul, independent de temeiurile juridice invocate.

Instanța constată că în cuprinsul contractului de credit nr. APPL2153 din data de 10.03.2016, este inserată o clauză (art. 17.4) prin care se stabilește ca eventualele dispute rezultând din contract sau în legătură cu acesta, inclusiv încheierea, modificarea, desfășurarea și încetarea contractului, și pe care părțile nu le pot soluționa pe cale amiabilă, vor fi rezolvate în fața instanțelor de judecată competente de la sediul creditorului. Astfel, alegerea instanței competente a fost realizată anterior nașterii dreptului la despăgubire, motiv pentru care, în conformitate cu prevederile art. 126 alin 2 teza finală C.pr.civ., clauza atributivă de competență este considerată nescrisă.

Din coroborarea dispozițiilor art. 126 C.pr.civ. cu prevederile art. 129 alin. 2 pct. 3 C.pr.civ. reiese că, în materia protecţiei drepturilor consumatorilor, în măsura în care părţile nu au convenit alegerea instanţei competente după naşterea dreptului la despăgubire, competenţa teritorială aparţine doar instanței de la domiciliul consumatorului, având, așadar, un caracter absolut.

În consecință, luând în considerare că reclamanta nu a dovedit existența unei convenții între părți privitoare la alegerea instanței competente încheiate ulterior nașterii dreptului la despăgubire, rămân aplicabile dispozițiile art. 121 C.pr.civ., care insituie competența teritorială în favoarea instanței de la domiciliul consumatorului. Din cererea introductivă și din cartea de identitate a pârâtului atașată la dosarul cauzei (f. 32) rezultă că aceasta are domiciliul în București, ….., sector 5, care se află în circumscripția teritorială a Judecătoriei Sectorului 5 București.

Luând în considerare cele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 1028 alin. 2 C.pr.civ., raportate la art. 121 C.pr.civ., instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București și, pe cale de consecință, va declina competența de soluționare a cauzei, privind pe reclamanta O.C. IFN S.A și pe pârâta M.C.E., având ca obiect cerere de valoare redusă, în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București, invocată de instanță din oficiu.

Declină competența de soluționare a cauzei, privind pe reclamanta O.C. IFN S.A, …., cu sediul în …..și pe pârâta M.C.E., CNP …., domiciliată în București, ……, sector 5, având ca obiect cerere de valoare redusă, în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11.11.2016.

PREŞEDINTE, GREFIER,

Domenii speta

Spete similare