Infracţiuni prev. şi ped.de art. 193 al.2 C.pen

Sentinţă penală 453 din 27.10.2016


Constată că prin rechizitoriul nr…../115/P/2015 al Parchetului Moineşti, jud. Bacău şi înregistrat sub nr…./260/2015 pe rolul Judecătoriei Moineşti, a fost trimis în judecată inculpatul M.I.pentru săvârşirea infracţiunii (lor) prev. şi ped.de art. 193 al.2 C.pen

În actul de sesizare a instanţei se arată că în data de 31.05.2015 a lovit cu un obiect metalic în zona capului  pe persoana vătămată  H.C.  cauzându-i leziuni ce au necesitat 25-30 zile îngrijiri medicale pentru vindecare.

Din probatoriul administrat în cauză, materialul de urmărire penală şi declaraţiile date în faza de cercetare judecătorească, instanţa a reţinut următoarele:

Pe un fond conflictual mai vechi , în  data de 31.05.2015, în jurul orei 15,00 , inculpatul M.I.  l-a lovit în zona capului cu un obiect metalic, pe H.C. , cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 25-30 zile îngrijiri medicale.

Conform certificatului medico-legal nr.154/A2M din data de 02.06.2015 persoana vătămată prezintă un „ traumatism obiectivat prin multiple plăgi contuze epicraniene, echimoze, escoriaţii, fracturi de masiv-facial şi fractură craniană”, leziuni ce s-au putut produce prin lovire cu corp dur.

După ce i-a aplicat mai multe lovituri , inculpatul a plecat spre casă , persoana vătămată a rămas plină de sânge pe carosabil , situaţia observată  de martori care au solicitat venirea ambulanţei.

Prezent în instanţă , inculpatul nu recunoaşte faptele şi declară că nu avea cum să îl lovească pe persoana vătămată deoarece la data respectivă se afla la o mănăstire , fiind sărbătoare religioasă şi a stat cu soţia sa până la ora

Martora A.M.  care declară că, în data de 31.05.2015, în jurul orei 14,30 l-a văzut pe inculpat cum a plecat de la domiciliu la locuinţa lui  H.C. , fiind înarmat cu un obiect metalic, cu care l-a lovit de mai multe ori în zona capului, lăsându-l inconştient la pământ.

Mai precizează că, imediat după ce persoana vătămată a fost lovită s-a deplasat la locul comiterii faptei şi l-a văzut pe H.C.  plin de sânge, iar în apropiere era şi martorul N.N.  care a sunat ambulanţa .

Martorul N.N.  relatează că în ziua respectivă fiind împreună cu soţia sa N.A. , a oprit autoturismul în apropierea locului comiterii faptei unde a văzut persoana vătămată plină de sânge căzută  la pământ şi pe inculpatul M.I.  înarmat cu un obiect metalic  şi mâna plină de sânge care părăsea locul faptei, motiv pentru care a apelat telefonic serviciul 112. 

De asemenea, şi N.A.  fiind audiată în calitate de martor confirmă cele declarate de soţul ei. Martora propusă de inculpat , M.M. în apărare , soţia sa , îi susţine poziţia de negare dar nu şi apărarea în ceea ce priveşte imposibilitatea de a fi la domiciliu la ora respectivă , în sensul că la ora se aflau veniţi de la mănăstire.

Fapta a mai fost dovedită şi prin următoarele mijloace de probă : plângerea şi declaraţia persoanei vătămate fl.2,5;certificat medico-legal fl.3; declaraţii martori  A.M.  fl.7, N.N. fl.9,  N.A.  fl.11, B.M. fl.13;declaraţiile suspectului /inculpatului fl.15, 18

Fapta inculpatului M:i. care în data de 31.05.2015 a lovit cu un obiect metalic în zona capului p.v. H.C. , cauzându-i leziuni ce au necesitat 25-30 zile îngrijiri medicale pentru vindecare, realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de lovire sau alte violenţe, faptă prev.şi ped.de art. art.193 al.2 C.pen., pentru care se va dispune pedeapsa cu închisoarea.

La individualizarea pedepsei , conform art. 74 NCP se va face în raport cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite;starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită;natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii; motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit;natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului;conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal; nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

Conform fişei cazier inculpatul are multiple condamnări, ultima la 6 luni închisoare, dispusă prin S.P. nr….din 06/04/2014 a Judecătoriei Moineşti , def. prin D.P. nr. …. din 09/09/2014 Curtea de Apel Bacău , cu aplicarea art.81 Cod penal , pe un termen de încercare de 2 ani şi  6 luni conform art.82 Cod penal.

Prezenta infracţiune fiind săvârşită în perioada termenului de încercare , în baza art.83 Cod penal 1968 ,cu referire la art.15 din Legea  nr.187/2012 se va dispune revocarea suspendării executării pedepsei de 6 luni închisoare, prin S.P. nr…. din 06/04/2014 a Judecătoriei Moineşti , def. prin D.P. nr. … din 09/09/2014 Curtea de Apel Bacău pe care o va executa  alături de prezenta.

Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei, instanţa apreciază, în contextul probelor administrate, că scopul educativ şi preventiv al pedepsei nu poate fi atins decât prin privare de libertate.

În timpul cercetării judecătoreşti , persoana vătămată a decedat şi au fost introduşi moştenitorii acestuia care deşi legal citaţi , nu s-au prezentat în instanţă şi nu s-au constituit părţi civile în procesul penal.

În baza art. 274 alin. (1) N.C.proc.pen., va fi obligat inculpatul la plata sumei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.