Partaj

Prin sentinţa civilă  nr.4246/06.07.2015 a Judecătoriei Bacău s-a admis acţiunea principală având ca obiect partaj bunuri comune formulată de reclamantul R.L., în contradictoriu cu pârâta R.S.M.

Totodată, s-a admis cererea conexă  având a obiect drept de creanţă (contravaloare rate credit contractata cu I.) formulată de reclamantul R.L. în contradictoriu cu pârâta R.S.M.

S-a admis excepţia netimbrării cererii conexe având a obiect drept de creanţă (contravaloare rate credit contracta cu C.B.) formulată de reclamantul R.L. şi a fost anulată ca netimbrată această cerere.

S-a admis în parte cererea reconvenţională formulată de pârâta - reclamantă R.S.M.

S-a constatat că părţile au avut calitatea de soţi de la data de 15 octombrie 2000 şi pana la data de 28.09.2011, data desfacerii în mod irevocabil a căsătoriei potrivit sentinţei civile  de divorţ nr.  263 din 28 septembrie 2011, pronunţată de Judecătoria Bacau în dosarul nr. 11085/180/2011

S-a constatat că părţile au dobândit în timpul căsătoriei următoarele bunuri

- suprafaţa de 2000 mp teren arabil situat în extravilanul comunei S., judeţul Bacău ,sola 8,parcela 226/27, achiziţionată prin contractul de vânzare -cumpărare autentificat sub numărul 971/31 august 2007 la BMNP C.D.M.,  în valoare de 24 848,4 lei

 -  o locuinţă P+1 şi împrejmuire situată în comuna S., judeţul Bacău, edificată în baza autorizaţiei de construire nr. 27 / 25.06.2008 emisă de Primăria comunei S. în valoare de 168 698 lei.

S-a mai constatat ca datorie comună a soţilor cea rezultată din contractul de credit de investiţii imobiliare ( cu garanţie ipotecară ) nr. 596855/30.04.2010 încheiat cu I.B. reclamantul R.L. prin care a fost împrumutată suma de 27300 euro, cu obligaţia de restituire in 240 rate lunare, precum şi că pârâta - reclamantă  are un drept de creanţa reprezentând  contravaloarea îmbunătăţirilor făcute de aceasta după divorţ la locuinţa comună, situată în comuna S., judeţul Bacău, edificată în baza autorizaţiei de construire nr. 27 / 25.06.2008 emisă de Primăria comunei S., judeţul Bacău, în valoare de 16698 lei.

De asemenea, s-a constatat că reclamantul - pârât a avut o contribuţie de 50 %  la dobândirea bunurilor comune, iar pârâta-reclamantă de 50% .

S-a dispus sistarea stării de devălmăşie.

S-au atribuit în lotul pârâtei - reclamante următoarele bunuri:

- suprafaţa de 2000 mp teren arabil situat în extravilanul comunei S., judeţul Bacău ,sola 8,parcela 226/27,achiziţionată prin contractul de vânzare -cumpărare autentificat sub numărul 971/31 august 2007 la BMNP C.D.M.  în valoare de 24 848,4 lei

 -  o locuinţă P+1 şi împrejmuire situată în comuna S., judeţul Bacău, edificată în baza autorizaţiei de construire nr. 27 / 25.06.2008 emisă de Primăria comunei S. în valoare de în valoare de 168 698 lei.

Valoarea lotului atribuit reclamantei -pârâte este de 193 546,4 lei. A  fost obligată  pârâta - reclamantă să plătească reclamantului - pârât cu titlu de sultă suma de  96 773,2 lei lei.

S-a constatat că reclamantul - pârât  are un drept de creanţa reprezentând  jumătate din contravaloarea ratelor aferente contractului de contractul de credit de investiţii imobiliare ( cu garanţie ipotecară ) nr. 596855/30.04.2010 încheiat cu I.B. ( în cuantum total de 8948,40 euro), rate achitate  în perioada 28.09.2011  15.03.2105.

A fost obligată pârâta - reclamantă să plătească reclamantului-pârât suma de 4474,2 euro (contravaloarea a 20 035,456 lei),  reprezentând jumătate din contravaloarea ratelor aferente contractului de contractul de credit de investiţii imobiliare (cu garanţie ipotecară) nr. 596855/30.04.2010 încheiat cu I.B.

A compensat cheltuielile reprezentând onorarii de avocat, precum şi chetuielile de judecată până la limita sumei de 3395 lei şi a obligat-o pe  pârâta - reclamantă să plătească reclamantului - pârât suma de 2289,5 lei reprezentând  diferenţă de taxă judiciară de timbru suportată în plus de acesta, în raprot de cotele de contribuţie stabilite de instanţă.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a avut în vedere următoarele considerente:

„Dreptul soţilor asupra bunurilor dobândite în timpul căsătoriei reprezintă un drept de proprietate comună în codevălmăşie, bunul aparţinând coproprietarilor, fără a fi precizată vreo cotă - ideală Părţile au avut calitatea de soţi de la data de 15 octombrie 2000 pana la data de 28.09.2011, data desfacerii în mod irevocabil a căsătoriei prin  sentinţa civilă  de divorţ nr.  263 din 28 septembrie 2011, pronunţata de Judecatoria Bacau în dosarul nr. 11085/180/2011 ( fl  46 - 49  ).

Separarea în fapt a soţilor a avut loc însă anterior, în mai 2011, dată reţinută  de instanţă deşi a fost contestată de  pârâtă.

Astfel, răspunzând la  întrebarea nr. 9 din interogatoriul luat de reclamant ( fl 138 ) pârâta indicat ca moment al separării în fapt octombrie 2008, deci imediat după finalizarea casei in stadiul “la roşu”. Pe de altă parte, la întrebarea nr.1 a interogatoriului luat de pârâtă ( fl 139) reclamantul a arătat ca dată a separării în fapt mai 2011.

În sensul celor susţinute de reclamant au declarat martorii C.V.E. ( fl 201 ) şi N.A. ( fl 202 ). Astfel, cel dintâi a arătat că soţii s-au separat în fapt în mai 2011, lucru pe care îl cunoaşte întrucât în perioada 2008 - 2011 a fost la aceştia şi nu i s-a părut a fi ceva în neregulă în familia lor. În acelaşi sens a declarat şi  N.A., naşul primului copil al părţilor, care a precizat că până în mai  2011 soţii au convieţuit şi şi-au administrat veniturile împreună, lucru pecare îl ştie în condiţiile în care  i-a vizitat  în perioada 2008 - 2011 şi nu i s-a părut nimic anormal. De remarcat şi depoziţiile acestor martori şi sub aspectul participării efective la edificarea imobilului casă bun comun al părţilor, alături de reclamant, în perioada uletrioară anului 2008 ( respectiv în 2010 ).

Depoziţia martorului C.S. ( fl 203 ), bazată  doar pe baza celor cunoscute de la pârâtă, în sensul că în anul 2008 reclamantul s-a mutat într-o garsonieră iar pârâta la părinţii săi, nu se coroborează cu restul probatorului administrat.

Aceasta, cu atât mai mult cu cât, cu referire la perioada indicată de pârâtă ca fiind de separare în fapt, trebuie remarcat că au fost făcute mai multe achiziţii de materiale de construcţie de către reclamant, conform facturilor  fiscale depuse la dosar, în perioada iunie - octombrie 2010 ( fl 263 - 270 ).

În aceste condiţii instanţa apreciază  că probatoriul administrat a dovedit că separarea în  fapt a soţilor a intervenit în mai 2011.

Potrivit dispoziţiilor art. 30, alin 1 Cod familiei, bunurile dobândite de oricare dintre soţi în timpul căsătoriei sunt, de la data dobândirii, bunuri comune achiziţionate în mod egal de soţi, în devălmăşie. În virtutea prezumţiei de comunitate, instituită prin textul citat, bunurile dobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre soţi sunt bunuri comune de la data achiziţionării lor, fără a deosebi între modurile de dobândire, cu excepţiile prevăzute de lege.

În timpul căsătoriei părţile au dobândit împreună următoarele bunuri :

- suprafaţa de 2000 mp teren arabil situat în extravilanul comunei S., judeţul Bacău ,sola 8,parcela 226/27,achiziţionată prin contractul de vânzare -cumpărare autentificat sub numărul 971/31 august 2007 la BMNP C.D.M. ( fl 152 ) în valoare de 24 848,4 lei

-  o locuinţă P+1 şi împrejmuire situată în comuna S., judeţul Bacău, edificată în baza autorizaţiei de construire nr. 27 / 25.06.2008 emisă de Primăria comunei S. ( fl 244 ) în valoare de 168698 lei.

Pentru a reţine aceste bunuri instanţa a avut în vedere cererea reclamantului coroborată cu întâmpinarea şi cererea reconvenţională a pârâtei, cu interogatoriul părţilor, înscrisurile depuse la dosar şi declaraţiile de martori. 

Astfel, cu înscrisurile depuse la dosar reclamantul a dovedit achiziţionarea suprafeţei de 2000 mp teren arabil situat în extravilanul comunei S. ( fl 152 ).

Preţul de achiziţionare a a cestui bun la nivelul anului 2007 a fost de 1716 lei, bunul fiind dobândit potrivit probatoriului administrat în cauză de la părinţii pârâtei, la un preţ sub media pieţei de la acel moment.

În privinţa locuinţei P+1 situată în comuna S., judeţul Bacău instanţa reţine următoarele:

Prin  contractul de vânzare -cumpărare  autentificat sub numărul 4948 / 21.11.2007 la BNP S.N. ( fl 153 ) pârâta a  dobândit în proprietate, anterior încheierii căsătoriei un apartament situat în Bacău, compus din două camere  şi dependinţe,  în schimbul unui preţ de 70000000 ( şaptezeci minlioane ) lei ce urma să fie achitat  de către C.- Sucursala Bacău urmare a unui împrumut pe care cumpărătoarea l-a încheiat cu C. - Sucursala Bacău.

Potrivit adreselor emise  C.B. ( fl 155, fl 309 şi fl 405 dosar ) pentru creditul de  achiziţionare a apartamentului din Bacău, a fost încheiat contractul nr.302 / 21 noiembrie 1997 ( fl 334 ), în valoare de 70 000 000 lei, achitat integral in 18.04.2007 prin depunerea sumei de 3840 lei de către pârâtă. Până la data încheierii căsătoriei  pârâta a achitat un număr de 36 rate, diferenţa de 105 rate  sau contravaloarea acestora fiind achitate în timpul căsătoriei.

Din expertiza contabilă întocmită de doamna expert P.C.M. ( fl 435 - 438 ) instanţa reţine că obligaţia de plată a pârâtei aferentă contractului de credit sus amintit este de 171 467 506 lei ( din care 70 000 000 lei credit, restul fiind dobânzi şi transfer din cont curent ). Din această sumă, până la data încheierii căsătoriei a fost achitată de către pârâtă suma de 37 222 947 lei, însemnând 21,7 % din  valoarea creditului acordat.,restul ratelor şi dobânzilor aferente fiind achitate în timpul căsătoriei cu pârâtul.

Prin contractul de vânzare -cumpărare autentificat sub numărul 268 / 24 aprilie 2008 la  BNP L.C.M.( fl 156 ) a fost vândut de către pârâta  apartamentul situat  în Bacău, în schimbul uniui preţ de 30 000 euro, preţ primit integral de vânzătoare mai înainte de autentificarea actului.

Răspunzând la întrebarea nr. 2 din interogatoriul luat de reclamant ( fl 138 ) pârâta nu a recunoscut contribuţia reclamantului la plata ratelor aferente creditului C. achitate în timpul căsătoriei, în timp ce fostul soţ a susţinut contrariul.

Cu toate acestea, prin declaraţia autentificată sub numărul 367 / 24 aprilie 2008 la BNP L.C.M. ( fl 208 )se specifică că reclamantul este de acord cu vanzarea bunului  şi-a primit cota parte ce i se cuvine din ratele achitate împreună cu soţia sa  pentru imobilul situat în Bacău. Se poate reţine astfel astfel o recunoaştere a pârâtei asupra contribuţiei soţului său la plata acestor rate, cu atât mai mult cu cât aceste menţiuni se coroborează şi cu restul probatoriului administrat în cauză.

Astfel, din depoziţia martorilor C.V.( fl 201 )  şi N.A. ( fl 202 ) se desprinde faptul că că  ratele apartamantului pârâtei dinainte de căsătorie au fost plătite împreună de soţi în timpul căsătoriei din venituri comune, fiind achitat intergral în perioada anilor 2007 - 2008.

Deşi martorul  O.M.M. ( fl215 ) a specificat că apartamentul pârâtei a fost cumpărat  majoritar cu  banii părinţilor acesteia şi că nu ştie  să se fi plătit la imobil şi pe parcursul căsătoriei, acesta contrazice atât poziţia părţii ce l-a propus cât şi restul probatoriului administrat în cauză..

Ca atare, deşi apartamentul Bacău, a fost achiziţionat ca  bun propriu de către reclamantă, în condiţiile art 31 lit a cod fam, 78,3% din  valoarea împrumutului C.  de achiziţie a bunului a fost achitată în comun de soţi în timpul căsătoriei. Raportat la suma de 30000 euro încasată drept preţ al vânzării ulterioare a imobilului, contribuţia comună a părţilor este de 23490 euro.

Suma de 30 000 euro încasată drept preţ al apartamentului a fost investită de ambii soţi  în construirea unei case P+1 situată în comuna S., judeţul Bacău,  în stadiul “la roşu “, în intervalul iunie -septembrie 2008, aspect susţinut de ambele părţi şi rezultat din probatoriul admsinitrat în cauză ( reclamantul investind partea efectiv încasată potrivit delaraţie notariale autentificată sub numărul 367 / 24 aprilie 2008 la BNP L.C.M.  ).

Astfel, răspunzând la întrebarea  nr. 5 din interogatoriu ( fl 138 ) pârâta a recunoscut faptul că imobilul casă a fost ridicat la roşu pe parcursul anului 2008, indicând însă ca venituri investite banii proveniţi din apartament şi cei trimişi de părinţii săi din Italia. Reclamantul a recunoscut la rândul său, răspunzând la întrebarea nr. 2  din interogatoriul luat ( fl 139 ) că s-a început construcţia casei în iunie 2008, la două luni după vânzarea cu 30 000 euro a apartamentului pârâtei. În continuare, răspunzând la întrebarea 4, a arătat şi  că suma sus amintită, provenită din vânarea imobilului, a fost folosită pentru edificarea imobilului la roşu.

Rezultă şi din conţinutul expertizei construcţii H.C. ( fl 275 - 299 ) că edificarea imobilului a demarat în iunie 2008, fiind făcută în stadiul  “la roşu” în septembrie 2008.

Potrivit acesteia lucrările executate în stadiul “la roşu” sunt: fundaţie, zidărie ( structura din lemn) şi montare acoperiş ( pereţi din  bârne, închideri şi compartimentări, planşeu din lemn şi podină, şarpanta, învelitoare, astereală termizol, rigle, folie, tabachere şi lucarne ). Valoarea actualizată a casei la roşu a fost stabilită de expert la suma de de 151947 lei. Tot la acea dată erau făcute şi împrejmuiri precum ( gard la drum din plasă pe stâlpi din ţeavă metalică;  pe laturile N, S şi V din plasă pe stâlpi din ţeavă metalică),a căroror valoare actualizată a fost stabilită de expert la suma de  de 21067 lei. Valoarea actualizată totală a imobiluului în stadiul “la roşu” a fost stabilită la suma de 173 014 lei.

Martorul C.V.E. ( fl 201) a menţionat că locuinţa a fost construită “la roşu”  cu bani din apartametnul pârâtei dinainte  de căsătorie, apartamant care a fost însă achitat de soţi. În acelaşi sens a fost şi depoziţia martorului N.A. ( fl 202 ), iar martorul O.M.M. ( fl 215 ) a artat că iniţial în casă au fost puşi bani  din apartamentul pârâtei.

Deşi ambele părţi au arătat că în continuare, în februarie 2010 ar fi fost fost montată tâmplăria termopan, din expertiza construcţii efectată în cauză rezultă că tâmplărie PVC a fost montată în perioada mai - octombrie 2010.

Ca atare, lucrări în continuare la locuinţa din comuna S., judeţul Bacău au fost efectuate şi în cursul anului 2010, cu precădere în perioada mai -octombrie 2010.

Astfel, prin răspuns la întâmpinare ( fl 37 ) reclamantul a arătat că  în perioada iunie - octombrie 2010 au fost realizate următoarele lucrări:  instalaţie electrică interioară, instalaţie încălzire şi sanitară, sapa de nivel la parter,  termoizolaţie exterioară, construcţie pereţi falşi cu termoizolaţie, branşare reţea electrică,  branşare reţea canalizare, turnare  trotuare  şi terasă în jurul casei, amenajare parcare, finisarea parţială a pereţilor interiori, amenajare spaţiu tehnic şi baie parter, montaj uşi exterioare şi că materialele de construcţie  au fost achiziţionate de dânsul şi achitate integral.

Răspunzând la întrebarea nr. 8 din interogatoriu ( fl 138 ) pârâta a recunoscut că în perioada mai - octombrie 2010 au fost făcute şi următoarele îmbunătăţiri: instalaţie electrică, instalaţie termicăşi centrală termică, instalaţie sanitară, termoizolaţie exterioară, termoizolaţie interioară, construcţie pereţi şi plafoane rigips, branşare canalizare, amenajări exterioare ( trotuare,parcare, alei acces), şapa autonivelantă parter, amenjare baie parter şi spaţiu tehnic, uşi exterioare, schlelet scară interioară, însă a arătat că acestea au fost făcute cu din bani împrumutaţi de părinţii săi din banca italiană şi cu bani daţi de aceştia.

Prin expertiza construcţii efectuată în cauză s-a stablit că în continuare au fost efectuate următoarele lucrări, în cursul anului 2010, deci în timpul căsătoriei: branşament electric, în 2010; branşament apă la reţeaua comunală ( 47 m ), în 2010;  branşament canalizare la reţeaua comunală, în 2010; instalaţii sanitare  în 2010; instalaţii electrice  în 2010; instalaţii de încălzire în iunie  2010; termosistem exterior cu polistiren şi fixare parţială pereţi rigips ( glet )  în august 2010.Valoarea acestor lucrări a fost stabilită de expert la 72 544 lei.

S-a stabilit totodată prin lucrarea sus amintită şi că în mai - octombrie 2010 au mai fost efectuate următoarele lucări de îmbunătăţire: tâmplărie PVC rehau, şapă autonivelantă, pereţi rigips şi termoizolaţie interioară la pereţii exteriori, turnare tersaă şi trotuare în jurul casei.Valoarea acestor îmbunătăţiri a fost stabilită la suma de 47 081 lei, fiind incluse in valoarea integrală a imobilului.

S-a mai precizat în expertiză  şi că în 2010 au mai fost executate  următoarele finisaje ( indicate de pârâtă în cerere reconvenţională ca fiind  singurele care existau la data desfacerii căsătoriei ): gresie şi faianţă în baia de la parter; gresie şi faianţă în camera tehnică unde e montată centrala; uşa de la intrare .S-a stabilit ca valoare a acestora suma de 3634 lei.

Deşi pârâta a contestat participarea reclamantului la efectuarea lucrărilor de edificare a casei din cursul anului 2010 şi ulterior, instanţa reţine că acestă situaţie de fapt nu corespunde realităţii, având în vedere probatoriul admisnitrat în cauză, respectiv depoziţiile a doi martori care l-au însoţit efectiv pe reclamant. Astfel, martorul C.V.E. ( fl 201) a arătat că după ce s-au terminat banii reclamantul a contractat un credit, banii obţinuţi fiind investiţi tot în casă. A mai  specificat că dumnealui l-a ajutat pe  recalamant la transportul şi montatul plăcilor de rigips,  însă după contractatea acestui credit, şi că la sfârşitul anului 2010 casa avea  instalaţia sanitară montată, tâmplărie la geamuri iar pe exterior era polistiren, însă nu era gresie şi parchet şi că în iarna anului 2010- 2011 nu s-a lucrat la casă. Totodată, martorul N.A. ( fl 202 ) a menţionat că în anul 2010 a participat şi dumnelaui la efectuarea unor lucrări la imobilul părţilor, că atunci se monta rigipsul, instalaţia electrică era montaă, se făcea izolaţia exterioară şi unele lucrări asemănătoare la etaj.

Valoarea integrală a imobilului stabilită de expert  prin metoda comparaţiilor,  recomanndată întrucât din punct de vedere a preciziei este cea mai aproape de valoarea de tranzacţionare a imovilelor existente pe piaţa imobiliară la data evaluării, fiind exclusiv bazată pe valori de piaţă, este de 214 050 lei, echivalentul a 48 209 euro.

Întrucât casa nu era locuibilă, nefind finisată, în timpul căsătoriei soţii nu au locuit în imobilul din comuna S., judeţul Bacău, astfel cum rezultă din răspunsul reclamantului la interogatoriul luat de pârâtă ( intrebarea 6, fl 139 ).

După desfacerera căsătoriei  pârâta a efecetuat următoarele îmbunătăţiri la locuinţa din comuna S., judeţul Bacău, indicate în cerere reconvenţinală şi  recunoscute de reclamant la întrebarea nt. 7 a interogatoriului luat de pârâtă ( fl 139 ) şi rezultate din restul probatorioului admisnitrat:văruit, montat parchet la parter, montat gresie şi faianţă în bucătărie, montat gresie în hol, montat balustradă scara interioară, montat trei uşi interioare , montat gresie şi fainaţă în baia de la etaj,  montat, obiecte sanitare în băi ( cadă, chiuvetă, wc la etaj; chiuvetă şi wc la parter )

Prin expertiza construcţii H.C. s-au evidenţiat următoarele îmbunătăţiri efectuate după noiembrie 2011: zugrăveli lavabile, montat parchet la parter, montat gresie şi faianţă în bucătărie, hol parter, baie etaj, montat balustradă la scara interioară, montat patru uşi la interior, montat obiecte sanitare în băi ( cadăşi wc în baie etaj, lavoare şi wc în baie parter ).Valoarea acestor îmbunătăţiri a fost stabilită la suma de 16698 lei

În conseicnţă, sub aspect reconvenţional instanţa va constata ca pârâta - reclamantă  are un drept de creanţa reprezentând  contravaloarea îmbunătăţirilor făcute de aceasta după divorţ la locuinţa comună, situată în comuna S., judeţul Bacău, edificată în baza autorizaţiei de construire nr. 27 / 25.06.2008 emisă de Primăria comunei S., judeţul Bacău, în valoare de 16 698 lei.

Concluzionând, instanţa reţine că valoarea de circulaţie a imobilului casă ( incluzând deci toate lucrările, inclusiv cele efectuate după divorţ ) este de 48 209 euro, adică contravaloarea a 214 040 lei.

Pentru a edifica această casă iniţial a fost  investită suma de 30 000 euro rezultată din vânzarea apartamentului bun propriu al  pârâtei. Din acestă valoare, suma 23 490 euro (  contravaloarea a 103 356 lei ), reprezentând un procent de 78,3%  din preţul de vânzare ( prin raportare la procentul de plată a creditului C. pentru achiziţionarea apartamentului  reclamantei în timpul căsătoriei) reprezintă contribuţie comună a soţilor, iar 6510 euro (respectiv contravaloarea a  28 644 lei ) echivaletul unui procent de 21,7 % din preţul de vânzare ( adică procentul de paltă a creditlul C. de către pârâtă înainte de căsătorie ) contribuţie  proprie ai pârâtei.

Totodată, 16 698 lei reprezintă  investiţii ale pârâtei  după desfacerea căsătoriei.

Pentru determinarea valorii imobilului - contribuţie comună a părţilor instanţa urmează a scădea sumele reprezentând contribuţii ale pârâtei ( dinainte de  căsătorie , respectiv 21,7 % din valoarea de înstrăinare a apartamentului din Bacău, şi de după desfacerea căsătoriei prin divorţ, respective contravaloarea imbunătăţirirlor aduse locuinţei - de 16 698 lei ).Valoarea reţinută pentru imobil  ( din contribuţie comună ) este astfel de  168698 lei.

Cu privire la datoria comună a părţilor instanţa reţine următoarele:

Potrivit  contractului de credit de investiţii imobiliare ( cu garanţie ipotecară ) nr. 596855/30.04.2010 încheiat cu I.B. reclamantul R.L. a împurumutat suma de 27 300 euro, destinaţia indicată fiind achiziţie imobil, termenul de rambursare fiind de 20 ani, in 240 rate consecutive ( fl 9 - 16 ).

Reclamantul a specificat că acest credit a fost folosit pentru continuarea lucrărilor la imobilul casă din comuna S., judeţul Bacău, în timp ce pârâta a arătat că banii au fost folosiţi de soţ în interes personal.

Analizând natura  acestui împrumut instanţa urmează a avea în vedere pentru început că, reţinându-se ca moment al separării în fapt mai 2011,  creditul sus amintit a fost contractat în perioada convieţuirii părţilor.

Conform art 32 lit c  cod fam, în vigoare la data contractării creditului, sunt datorii comune ale soţilor  obligaâiile contrcatate de ficare din soţi pentru  împlinirea nevoilor obişnuite ale căsniciei.

Ca atare, pentru ca o obligaţie să fie considerată comună trebuie să fie îndeplinite următoarele cerinţe: obligaţia să izvorască dintr-un act juridic, chiar unilateral, obligaţia  să fie asumată de către un sigur soţ, întrucât se prezumă că este mandatar şi al celulat soţ iar obligaţia să fie asumată pentru îndeplinirea nevoilor obişnuite ale căsniciei. Cu referire la noţiunea de nevoie obişnuită trebuie luat în considerare  nivelul de viaţă al părţilor. Totodată trebuie avut în vedere că nu este necesar  ca obligaţia asumată de un soţ  să fi  fost efectiv folosită pentru îndeplinirea nevoilor obişnuite ale căsniciei.

Analizând probatoriul administart instanţa reţine că răspunzând la întrebarea nr.6 din interogatoriu ( fl 138 ) pârâta a negat utilizarea creditului de 27 300 euro luat de reclamant de la I. pentru casă, specificând că banii au fost folosiţi de fostul soţ.

Faptul că la întrebarea 8 a interogatoriului luat reclamantului ( fl 139 ) acesta specificat că după separarea părţilor a  îmbunătăţit apartamentul părinţilor  dumnelaui, în care locuieşte în prezent cu copilul şi concubina, cu bani împrumutaţi de la  I., nu este de natură a conduce la cocluzia că investiţia a vizat bani din creditul supus partajului, cu atât mai mult cu cât reclamantul a negat acest luru, a depus în sprijinul susţineirlor sale un alt contract de credit  (fl 454) încheiat ulterior, în 23.12.2011, după divorţ, cu aceeaşi instituţie bancară ( pe care îl leagă de investiţia sus precizată ) iar restul probatoriului administart în cauză nu a confirmat susţinerile pârâtei.

Utilizarea de sume de bani din creditul contractat de reclamant cu cu I.B. în 30.04.2010 rezultă din depozoţia martorilor  C.V.E. ( fl 201 ) şi  N.A. ( fl 202 ). Astfel, cel dintâi a menţionat că după ce  s-au terminat banii în anul 2010, reclaamntul a făcut un credit,  iar banii au fost folosiţi pentru continuarea lucrărilor, dumenalui ajutând personal reclamantul, după contractarea împrumutului la transportul şi montatul plăcilor de rigips. N.A. ( fl 202 ) a declarat că toţi banii din credit au fost folosiţi poentru construcţia casei, în anul 2010 participând şi dumenalui la  efectuarea de lucrări în locuinţa soţilor, timp în care se monta rigipsul, instalaţia electrică era montată, se făcea izolaţia exterioară şi unele lucrări  asemănătoare la etaj. Acest martor a specificat că după contractarea creditului l-a ajutat pe reclamant să achiziţioneze materiale de construcţie, că instalaţia elcetrică a fost făcută de reclamant, izolaţia exterioară de naşul de cuninie iar dumnealui l-a ajutat la monatul rigipsului.

De remarcat şi faptul că potrivit înscrisurilor depuse la dosar în perioada ulterioară contractării creditului sus amintit au fost achiziţionate materiale de construcţie de către rcelamant conform facturilor  fiscale depuse la dosar, în perioada iunie - octombrie 2010 ( fl 263 - 270 ), aspect ce se coroborează cu restul robatoriului admisnitrat.

Ca atare, pentru efectuarea lucrărilor la casă în cursul anului 2010 au fost folosiţi  şi bani din creditul contractat de reclamant de la  I., nr. 596855/30.04.2010.

Întrucât obligaţia izvorăşte dintr-un act juridic, este asumată de către un sigur soţ şi este destinată satisfacerii ueni envoi obişnuite a căsniciei, aceea de a asugura familei o locuinţă, acaatsa este apreciată de instanţă ca fiind comună, urmând a fi reţinută ca atare.

În privinţa cotelor de contribuţie instanţa reţine următoarele:

Întinderea drepturilor soţilor se stabileşte în raport de contribuţia fiecăruia la dobândirea bunurilor în timpul căsătoriei, soţii neavând un drept stabilit de la început asupra unei cote din bunurile comune, fiind astfel necesară administrarea de probe prin care să se determine aportul fiecăruia la dobândirea lor. În lipsa altor probatorii din care să rezulte că unul dintre soţi a avut o contribuţie mai mare la  achiziţionarea bunurilor dobândite în timpul căsătoriei, se prezumă că ambii soţi au avut contribuţii egale.

 Pentru stabilirea cotelor de contribuţie ale soţilor instanţa are  în vedere mai multe criterii, precum veniturile realizate de soţi, măsura în care soţii alocă cheltuielilor comune veniturile realizate, munca depusă în gospodărie, ajutorul părinţilor etc.

Prin cererea de chemare în judecată astfel cum a fost precizată reclamantul a solicitat reţinerea în favoarea părţilor a unor cote de contribuţie la dobândirea bunurilor comune de 50 % , însă a subliniat că veniturile sale erau mult mai mari decât ale soţiei.

Prin cerere reconvenţională pârâta a solicitat reţinerea în favoarea sa a unei cote de contribuţie de 90 % în considerarea faptului că terenul de 2000 mp le-a fost vândut de tatăl dumneaei cu un preţ modic de 1716 lei plătit în 2007, că imobilul casă s-a realizat aproape integral din contribuţia dumneaei, că anterior căsătoriei a dobândit un apartament in Bacău, care potrivit art 31 lit a cod fam este bun propriu, vândut în 2008 când a început construcţia casei din S. cu suma 30000 euro investită în ridicarea casei „la roşu” şi că a fost ajutată cu bani de către părinţii care lucrează în Italia: 18 000 euro la 29.04.2008 ( bani scoşi de la bancă din Italia ) şi 10 000 euro  a primit în mai multe tranşe în cursul anului 2009.

În primul rând instanţa urmează a constata că aspectele legate de investirea unor venituri proprii ale pârâtei în bunul comun ( respectiv plata ratelor unui credit anterior încheierii căsătoriei  ) au fost  deja stabilite în cele ce au precedat, şi, cum veniturile proprii nu sunt de natură a spori cota de contribuţie la achiziţionarea unui bun comun, valorile bun propriu, stabilite procentual, au fost scăzute din valoarea imobilului casă bun comun.

În privinţa terenului de 2000 mp, în prezent în valoare de 24 848,4 lei, instanţa reţine că a fost achiziţonat în anul 2007 cu suma de 1716 lei de la părinţii reclamantei. Luând în considerare evoluţia în timp a preturilor imobilelor, insatnţa constată că preţul achitat este sub valoarea de circulaţie a unui astfel de bun la nivelul anului 2007, instanţa va reţine diferenţa de valoare neachitată ca un ajutor primit de părţi de la părinţii reclamantei, de natură a contribui la sporirea cotei de contribuţie a acesteia la dobândirea bunurilor commune.

Cu referire la alte sume de bani pretins a fi date soţilor  de părinţii pârâtei instanţa reţine următoarele:

La interogatoriul ce i s-a luat ( fl 138, întrebarea 5 ) pârâta a arătat că din bani daţi de părinţii ei şi din cei obţinuţi din vânzarea apartamentului s-a ridicat, în anul 2008, casa la roşu. În continuare, la întrebarea nr. 8 a aceluiaşi interogatoriu ( fl 138 ) aceasta a arătat că în peiroada mai - octombrie 2010 au fost realizate mai multe lucrări la imobilul bun comun, însă cu bani imprumutaţi de părinţii ei de la o bancă italiană şi viraţi de aceştia pe parcurs în ţară. Pârâta a mai susţinut că în aprilie  2008 ar fi primit de la părinţii săi suma de 18000 euro, bani pe care soţii i-ar fi primit când s-au deplasat în Italia, situatie nerecunoscută  însă de reclamant la interogatoriu ( fl 139, întrebarea 4 ). Deplasarea în Italia, singurul lucru recunoscut de reclamant, a fost confirmată şi de actele depuse la dosar ( fl 160 - 164 ).

În sensul sus amintit pârâta  a depus la dosar un înscris subsemnătură privată ( fl 159 ) din 29.04.2008  din care rezultă că tatăl acesteia B.B. -ar fi dat fiicei sale R.S. în data de 29.04.2008 suma de 18 000 euro în scopul de a-şi construi o casă.

A fost anexată totodată o recipisă emisă de U.B.  ( fl 167, tradusă fl  219  ) din care rezultă cu privire la suma de 18 000 euro că în data de 29.04.2008 a fost ridicată această sumă în numerar la ghiseu de către tatăl pârâtei, B.G.

Martorul C.S. ( fl 203 ) a menţionat la rândul său din cele cunoscute de la fiica sa,  care lucrează în Italia, că părinţii pârâtei au lucrat şi ei , în Italia iar mama acesteia a împrumutat 18 000 euro pe care i-a dat fetei pentru a-şi construi locuinţa.

Martorul O.M.M. ( fl 215 ) a specificat,  din cele cunoscute de la părinţii pârâtei, că pârâta şi soţul acesteia ar fi fost chemati în Italia de unde au primit 18 000 euro, bani înmânaţi personal. Acelaşi martor, întrebat de instanţă, a menţionat în finalul depoziţiei că nu o cunoaşte pe numita P.F. şi nu a fost nicodată martor într-un proces al mamei pârâtei, B.M., însă susţinerile sale sunt contrazise de restul probatoriului admisnitrat în cauză, situaţie care  este de natură a naşte îndoieli asupra sincerităţii sale.  În concret, cu privire la cele declarate de martor, trebuie reţinut că  urmare a unei cereri de chemare în judecată formulată de reclamanta B.M. ( fl 241 - 242 ) s-a pronunţat sentinţa civilă 5627/ 1 iunie 2009 în dosarul nr. 3309/180/2009, prin care numita P.F. ( pârâtă în acea cauză ) a fost obligată la restiturea către reclamanta a sumei de 20570 euro  reprezentând împrumut nerestituit ( fl 340 - 341 ).Pentru a pronunţa soluţia anterior menţionată a fost avută în vedere şi declaraţia martorului O.M.M. ( fl 243 dosar ). Prin hotărârea anterior menţionată instanţa a reţinut că o sumă de 18000 euro  împrumuată de la o bancă din Italia, destinată ajutării soţilor din prezenta cauză pentru a-şi construi o casă,  a fost împrumutată în iunie 2008 numitei P.F., pentru o lună, persoană care nu a restituit banii la scadenţă. Prin hotărârea sus amintită practic au fost astfel confirmate susţinerile mamei pârâtei din cerera de chemare în judecată ( fl 241 -242 ) în sensul că suma de 18 000 euro a fost dată soţilor, însă în fapt  banii nu au fost folosiţi potrivit destinaţiei stabilite, ci împrumutaţi.

În aceste condiţii, instanţa apreciază ca suma sus amintită nu a fost utilizată de soţi pentru edificarea construcţiei bun comun.

Pentru a face dovada ajutorului finaciar  al păriţilor săi, au fost depuse la dosar de către pârâtă şi alte înscrisuri ( fl 170 - 177 , traduse fl 229 - 239) din care rezultă că numitei B.A.G.  i-au fost transferate din contul lui B.G. mai multe sume de bani: 5000 euro în data de 02.04.2009, 650 euro în data de 1205.2009, 400 euro în data de 20.05.2009,  1000 euro în data de 09.07.2009,  1600 euro în data de 13.07.2009, 500 euro în data de 07.09.2009. Cu inscrisrile sub semnătră privată( fl 178 - 183 ) pârâta a intenţionat să facă dovada predării către dânsa a sumelor de bani sus amintite.

La intrebarea nr. 5 din interogatoriul ce i s-a luat  reclamantul a recunoscut că că părinţii pârâtei i-au ajutat însă cu sume modice, de 2 - 3 ori,  de 50 - 100 euro.

Martorul O.M.M. ( fl 215 ), a cărui depoziţie este însă analizată sub rezervă în considerarea celor anterior menţionate, este singurul care a confirmat transmiterea unor sume de bani soţilor de către părinţii pârâtei  în anul 2009, printr-o soră, pe care i-ar fi folosit la construcţia casei. C.S. ( fl 203 )a menţionat că nu cunoaşte dacă soţii au mai primit alţi bani în fară de cei 18 000 euro.

În condiţiile în care probatoriul admisnitart în cauză nu confirmă integral  susţinerile pârâtei referitor la transmiterea de către părinţi a unor sume de bani, instanţa va  considera probat sprijul dat de părinţii săi în limita recunoaşterii reclantului şi a înscrisurilor depuse ( fl 187 - 182 ).

În privinţa venituirlor părţilor, instanţa reţine că reclamantul a depus la dosar copia carnetului de muncă seria MPS nr. 1718626 ( fl 140 - 150 )  cu care a facut dovada că în perioada 2000- 2011 aceasta a realizat venituri. Totodată a depus înscrisuri ( fl 450 - 453 ) cu privire la venituri realizate în anii 2008 - 2011. Astfel, venitul încasat de acesta la nivelul aului 2000 era de  2 700 000  lei, iar înanul 2010 de 3734 lei.

La rândul  său pârâta a depus in copie carnetul de muncă seria mps nr. 2019316  ( fl 321 - 329 ) din care rezultă că în perioada 2000 - 2010 a avut loc de muncă, în anul 2000 venitul său fiind de 901 000 lei, iar în anul 2010 de de 1887/1607 lei.

Analizând comparativ cărţile de muncă depuse de părţi, pentru fiecare an în parte, instanţa constată că nu există diferenţe semnificative de venituri între cei doi soţi, deşi au existat perioade în care unul sau altul dintre soţi au avut salariul mai mare.

Deşi martoriul N.A. ( fl 202) a specificat că reclamantul a realizat venituri mai mari., soţia câştigând o treime raprotat la venituirle soţului, susţinerile acestuia nu sunt confirmate de restul probatorului admisnitrat.

În consecinţă, faţă de cele anterior precizate, în condiţiile în care pe parcursul căsătoriei ambele părţi au avut loc de muncă, neexistând diferenţe semnificative de venituri între aceştia, luând în considerare şi sprijinul dat de familia pârâtei, care însă potrivit dovezilor administrare nu este însă de natură a răsturna prezumţia de contribuţie egală la dobândirea bunurilor comune, instanţa va reţine în favoarea părţilor cote egale de contribuţie.

Sub aspectul atribuirii bunurilor instanţa reţine că împărţirea bunurilor comune ale soţilor trebuie făcută de regulă în natură, numai în situaţia în care nu este posibilă atribuirea de bunuri către fiecare copartajant urmând să fie compensate în bani drepturile lor.

La formarea loturilor instanţa are în vedere criteriile stabilite de art. 6739 C.pr.cv, şi anume mărimea cotei-părţi ce se cuvine fiecăruia din masa bunurilor de împărţit, posesia asupra bunurilor, natura bunului, evitarea împărţirii excesive a bunurilor,  ocrotirea interesului părţilor, starea de nevoie .

Deşi reclamantul a solicitat atribuirea în lotul său a imobilului sus amintit, rezultă din  probatoriului administrat în cauză că după separare pârâta a fost cea care a folosit bunurile comune, la care de altfel a efectuat şi investiţii. În plus, terenul pe care a fost edificată locuinţa provine de la părinţi fostei soţii, iar acesteia i-au fost încredinţaţi copii minori prin sentinţa de divorţ, fiind necesar a le asigura un spaţiu de locuit. Nu în ultimul rând trebuie avut în vedere că pârâtul dispune de locuinţă, după cum el însuşi a arătat, pe care o ocupă cu actuala familie.

În consecinţă, instanţa va atribui  în lotul pârâtei - reclamante următoarele bunuri:

- suprafaţa de 2000 mp teren arabil situat în extravilanul comunei S., judeţul Bacău ,sola 8,parcela 226/27,achiziţionată prin contractul de vânzare -cumpărare autentificat sub numărul 971/31 august 2007 la BMNP C.D.M.  în valoare de 24 848,4 lei

 -  o locuinţă P+1 şi împrejmuire situată în comuna S., judeţul Bacău, edificată în baza autorizaţiei de construire nr. 27 / 25.06.2008 emisă de Primăria comunei S. în valoare de 168 698 lei.

Valoarea lotului atribuit reclamantei -pârâte este de  193 546,4 lei.

Va obliga pârâta - reclamantă să plătească reclamantului - pârât cu titlu de sultă suma de  96 773,2 lei.

Totodată, în condiţiile în care s-a reţinut ca fiind datorie comună cea rezultată din contractului de contractul de credit de investiţii imobiliare ( cu garanţie ipotecară ) nr. 596855/30.04.2010 încheiat cu I.B. ,  iar reclamantul este cel care după desfacerea căsătoriei a achiat ratele acestui credit, va constata ca reclamantul - pârât  are un drept de creanţa reprezentând  jumătate din contravaloarea ratelor aferente contractului ( în cuantum total de 8948,40 euro), rate achitate  în perioada 28.09.2011 - 15.03.2105.

Pe cale de consecinţă, va obliga pârâta - reclamantă la plata către reclamantul - pârât a sumei de 4474,2 euro ( contravaloarea a 20 035,456 lei  )  reprezentând jumătate din contravaloarea ratelor aferente contractului de contractul de credit de investiţii imobiliare ( cu garanţie ipotecară ) nr. 596855/30.04.2010 încheiat cu I.B.

În privinţa cererii conexe având a obiect drept de creanţă ( contravaloare rate credit contractat cu C.B. ) formulată de reclamantul R.L. în contradictoriu cu pârâta R.S.M. ( înregistrată sub numărul de dosar 257/180/2013 ) instanţa reţine că în condiţiile în care reclamantul nu a achitat taxa judiciară de timbru stabilită în sarcina sa, la  terenul din  4 aprilie 2013 ( fl 211 ) a fost admisă excepţia netimbrării, astfel încât pe fond, instanţa urmează a anula această cerere ca netimbrată.

Va compensa cheltuielile de judecată  reprezentând onorarii de avocat.

În baza art 453 cod proc civ va compensa cheltuielile de judecată ( taxă timbru, onorarii expertize ) până la limita sumei de 3395 lei şi obligă pârâta - reclamantă la plata către reclamantul - pârât  a sumei de 2289,5 lei reprezentând  diferenţă de taxă judiciară de timbru suportată în plus de acesta, în raport de cotele de contribuţie stabilite de instanţă. Pentru a stabili astfel instanţa a avut în vedere că reclamantul a făcut cheltuieli de judecată ( taxă judiciară de timbru şi onorarii expertize ) în sumă totală de 7974 lei, iar pârâta de 3395 lei.”

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta R.S. M., considerând că este nelegală şi netemeinică.

I. Apelanta critică soluţia instanţei faţă de faptul că a stabilit cote de contribuţie egale la dobândirea bunurilor comune.

În susţinerea acestui motiv de apel, s-au invocat următoarele argumente:

“Din întreaga motivare a hotărârii sub aspectele expuse sintetic mai sus, rezultă atitudinea părtinitoare a instanţei, net favorabilă reclamantului, manifestată prin modalitatea în care a admis probatoriile: a ordonat probatorii din oficiu în favoarea reclamantului (a se vedea încheierea de repunere a cauzei pe rol din 19.12.2013), în vreme ce subsemnatei mi-a respins solicitarea de probatorii - relaţii la bănci - solicitare re-formulată în contextul formulării de către reclamant a unei noi acţiuni (a se vedea încheierea de şedinţă de la termenul din 11.05.2015), 2) a interpretat probatoriul administrat în cauză exclusiv în favoarea reclamantului, fără a menţiona măcar într-o frază pentru care motiv înlătură argumentele subsemnatei, aspecte care reprezintă tot atâtea încălcări ale principiului egalităţii părţilor în faţa instanţei şi ceea ce este cel mai grav 3)a încălcat dispoziţiile legale ale Codului Familiei, cu consecinţa interpretării eronate a semnificaţiei juridice vădit neîndoielnice a actelor deduse judecăţii. Astfel:

Pentru a reţine o contribuţie egală a părţilor la dobândirea bunurilor comune, instanţa de fond a realizat o veritabilă ,.apărare" a reclamantului, concretizată în manifestările sus-arătate.

Dintre toate apărările pe care instanţa i le-a făcut reclamantului, de departe cea mai gravă este interpretarea eronată a naturii juridice a preţului de 30.000 euro încasat de subsemnata din vânzarea apartamentului bun propriu. Acest preţ, deşi este bunul propriu al subsemnatei în temeiul art. 31 lit. f) din Codul Familiei, text pe care instanţa l-a încălcat în mod flagrant (filele 6-7 ale hotărârii), a fost transformat de instanţă într-un drept de creanţă al reclamantului, aspect care echivalează cu o admitere mascată a acţiunii care a format obiectul Dos.civ.nr. 275/180/2013 al Judecătoriei Bacău.

Astfel, prin acţiunea care a format obiectul Dos.civ.nr. 257/180/2013 al Judecătoriei Bacău, reclamantul R.L. a solicitat să i se constate un drept de creanţă asupra preţului de 30.000 euro obţinut de subsemnata din vânzarea apartamentului bun propriu, în considerarea contribuţiei acestuia la achitarea în timpul căsătoriei a creditului contractat de subsemnata - acţiune care a fost anulată ca netimbrată (aparent) şi admisă de facto prin sentinţa apelată.

Deşi problema dedusă judecăţii şi anume contribuţia unuia dintre soţi la rambursarea creditului luat de celălalt soţ pentru a-şi cumpăra un bun propriu a fost clar tranşată în doctrina şi în practica judiciară, în sensul că: soţul care a contribuit la plata ratelor unui credit cu care celălalt soţ şi-a achiziţionat un bun propriu are doar dreptul la rambursarea de către celălalt a ratelor plătite, conform cotei sale de contribuţie, drept care în speţă a fost satisfăcut, aşa cum recunoaşte reclamantul prin Declaraţia autentificată sub nr. 367/24.04.2008, la 19.12.2013 instanţa a repus cauza pe rol.

Fără a ţine cont de apărările subsemnatei în sensul sus-arătat, şi mai grav, fară a menţiona măcar într-o frază pentru care motiv le înlătură, instanţa de fond a ordonat din oficiu proba cu expertiză contabilă (expertiza P.C.). Modalitatea în care instanţa de fond a stabilit în mod unilateral unicul obiectiv al acestei expertize: „Să fie stabilit cuantumul şi ponderea ratelor de credit (inclusiv dobânzi) aferent Contractului de credit cu dobândă subvenţionată 2/2.11.1997 încheiat de pârâtă cu C.B. Sucursala Bacău, înainte şi după încheierea căsătoriei" anticipa clar intenţia instanţei de a-l favoriza pe reclamant, prin aplicarea ponderii ratelor achitate proporţional asupra valorii apartamentului însuşi.

Modalitatea în care instanţa de fond a interpretat însă concluziile Raportului de Expertiză P.C. este revoltătoare şi absolut prejudiciabilă pentru subsemnata, întrucât expertiza a stabilit o valoare mică a ratelor încheiate în timpul căsătoriei, fiind vorba de un credit cu dobândă subvenţionată. In contextul în care în Capitolele II) Desfăşurarea expertizei şi III) Concluzii, punctele B din ambele capitole ale Raportului de Expertiză P.C. s-a stabilit că ratele achitate în timpul căsătoriei părţilor sunt de 4787 RON, aspect care coroborat cu pretenţia reclamantului de a fi avut o cotă de contribuţie în timpul căsătoriei de 50% , presupune că în timpul căsătoriei acesta a achitat cel mult jumătate din această sumă (2393 lei), instanţa de fond a reţinut că această sumă reprezintă „ 78,3% din valoarea creditului acordat", procent pe care l-a transferat asupra valorii/preţului obţinut din vânzarea apartamentului însuşi (sic!)

In acest sens, instanţa a reţinut: ,„Ca atare, deşi apartamentul din Bacău, a fost achiziţionat ca bun propriu de către reclamantă, în condiţiile art. 31 Ut. a) din codul familiei, 78,3% din valoarea împrumutului C. de achiziţie a bunului a fost achitată de soţi în timpul căsătoriei. Raportat la suma de 30.000 euro încasată drept preţ al vânzării ulterioare a imobilului, contribuţia comună a părţilor este de 23.490 euro ".

Practic, în mod nelegal şi sfidând orice logică juridică, instanţa de fond a preluat procentul de 78,3% (nici pe acesta nu înţelegem cum l-a calculat - pentru că 4787 lei nu reprezintă 78,3% din 70.000.000 lei vechi (7000 RON)) din ratele achitate în timpul căsătoriei şi l-a aplicat proporţional asupra a însăşi valorii de piaţă a apartamentului bun propriu al subsemnatei şi în consecinţă asupra preţului încasat de subsemnata din vânzarea acestuia.

Ori, „preţul vânzării ulterioare a imobilului" este în temeiul art. 31 Ut. f) din Codul familiei - pe care instanţa de fond l-a eludat - tot bunul meu propriu:„Nu sunt bunuri comune, ci bunuri proprii ale fiecărui soţ, valoarea ce reprezintă şi înlocuieşte un bun propriu sau bunul în care a trecut această valoare ".Sumele cu care reclamantul ar fi contribuit la achitarea bunului meu propriu constituie un drept de creanţă, iar acestea trebuie avute în vedere în cuantumul în care s-au achitat, iar nu aplicându-se proporţional asupra bunului cumpărat cu rate.

2)Prin modalitatea în care instanţa de fond a tranşat problema contribuţiei reclamantului la rambursarea parţială a unui credit subvenţionat de stat cu care am achiziţionat un bun propriu, nu numai că a încălcat dispoziţiile art. 31 Ut. f) C.fam. - pe care a avut grijă să le treacă sub tăcere, dar a asigurat o îmbogăţire fără justă cauză a acestuia. Astfel, în contextul în care în timpul căsătoriei părţilor, s-a achitat doar suma de 4787 lei - calculat de instanţă ca reprezentând 78,3% din valoarea creditului, reclamantului i se consfinţeşte un veritabil drept de creanţă asupra aceluiaşi procent din valoarea de piaţă/preţul bunului cumpărat cu acest credit, preţ care este tot bunul meu propriu. Ne întrebăm firesc, în contextul în care instanţa aplică valoarea ratelor achitate asupra însăşi valorii bunului cumpărat cu acestea, care ar fi fost soluţia acesteia, respectiv la ce sumă ar fi calculat „contribuţia" reclamantului în ipoteza în care subsemnata aş fi vândut apartamentul cu o sumă modică/simbolică, mult inferioară ratelor plătite?! Să înţeleg că reclamantul ar fi îndreptăţit să recupereze 1/2 din preţul apartamentului meu bun propriu, deşi contribuţia lui la achitarea ratelor a fost mai mare?!

Nu este de omis că din cei 4787 lei achitaţi în timpul căsătoriei, aşa cum rezultă din Raportul de Expertiză Contabilă P.C., 3840 lei - care reprezintă cea 80% din totalul ratelor achitate în timpul căsătoriei - a reprezentat suma cu care la 18.04.2007 s-a rambursat integral creditul. Cum între momentul în care am rambursat integral creditul: 18.04.2007, achitând 3840 lei şi momentul în care mi-am vândut apartamentul bun propriu 24.04.2008, s-a scurs doar un an, timp în care nu se poate vorbi despre devalorizarea banilor plătiţi ca rate, este cu atât mai evident că valoarea ratelor plătite nu poate fi transpusă proporţional asupra valorii apartamentului.

În contextul sus-arătat, îmbogăţirea fără justă cauză a reclamantului creată de instanţă rezidă în faptul că, potrivit raţionamentului instanţei, acesta contribuie ipotetic la achitarea a 1/2 din suma de 4787 lei (din care 3840 lei la 18.04.2007) şi dobândeşte un drept de creanţă de 1/2 din suma de 23.490 euro (78,3% din valoarea bunului meu propriu).

Cu alte cuvinte, reclamantul a plătit ipotetic în timpul căsătoriei, cel mult 1/2 din 4787 lei (2393 lei) şi primeşte 11.745 euro! - cotă parte dintr-un bun propriu al subsemnatei.

5)Raţionamentul eronat sus-arătat al instanţei a mers până într-acolo încât suma de 23.490 euro încasată de subsemnata din vânzarea bunului propriu şi investită în edificarea la roşu a casei în litigiu, este inclusă la masa de partaj, cu consecinţa obligării subsemnatei de a-i plăti sultă reclamantului din însuşi preţul încasat din vânzarea bunului propriu, preţ care este bunul meu propriu (50% din 23.490 euro)!!!

În acest sens, la fila 10 a sentinţei apelate instanţa a reţinut: „Concluzionând, instanţa .-...Pentru a edifica această casă a fost investită suma de 30.000 euro rezultată din vânzarea bunului propriu al pârâtei. Din această valoare, suma de 23.490 (contravaloarea a 103.356 lei) reprezintă un procent de 78,3% din preţul de vânzare (prin raportare la procentul de plată a creditului C. pentru achiziţionarea apartamentului în timpul căsătoriei) reprezintă contribuţie comună a soţilor ".

Soluţia instanţei este cu atât mai injustă cu cât, aşa cum rezultă din memoriul depus de reclamant la fila 200 dosar (redat de instanţă în cuprinsul motivării - ultima frază de pe fila 3 şi fila 4 sus a hotar arării apelate), reclamantul pretins că soţii ar fi achitat „împreună" în timpul căsătoriei „circa 90 milioane lei" (vechi), mai exact 4787 lei, conform Raportului de Expertiză P.C., astfel încât instanţa nu putea stabili că, contribuţia reclamantului reprezintă 1/2 din 23.490 euro.

Cert este că, în virtutea atitudinii vădit părtinitoare, instanţa a preluat necenzurat susţinerile şi procentele avansate de reclamant în cuprinsul memoriului sus-arătat, inventând în interesul acestuia instituţia aplicării ratelor de credit proporţional asupra valorii bunului însuşi, în vreme ce în cazul apărărilor pe care subsemnata mi le-am făcut în întâmpinare, Reconvenţională, întâmpinarea din Dos.civ.nr. 257/180/2013 şi Concluziile scrise (de la 17.12.2013 şi iunie 2015) prin care am expus soluţia corectă în cazul ratelor de credit, nu a precizat nici măcar într-o propoziţie de ce înlătură.

4 )Raţionamentul eronat sus-arătat, anume că 23.490 euro din bunul meu propriu reprezintă „contribuţie comună a soţilor", a fost continuat în acelaşi spirit de instanţă, aceasta interpretând Declaraţia autentificată sub nr. 367/24.05.2008 (fila 208 dosar): „şi-a primit cota parte ce i se cuvine din ratele achitate împreună cu soţia sa pentru imobilul situat în Bacău, " ca pe o „recunoaştere a pârâtei asupra contribuţiei acestuia la plata acestor rate "(?!), deşi nu subsemnata am dat declaraţia sus-amintită.

Dimpotrivă, declaraţia reclamantului - ca manifestare unilaterală a voinţei acestuia, are semnificaţia juridică a recunoaşterii acestuia că şi-a primit partea din ratele creditului - nicidecum parte din preţul de vânzare al imobilului cumpărat în rate contractat pentru achiziţionarea bunului meu propriu, acesta nemaijustificând alte drepturi asupra bunurilor mele proprii.

Cu toate acestea, deşi în declaraţia sus-menţionată, care este expresia recunoaşterii a reclamantului, precizează clar că reclamantul şi-a primit cota parte din rate, singura pe care ar fi putut-o investi, respectiv instanţa a reţinut că „reclamantul a investit partea efectiv încasată prin declaraţia notarială autentificată sub nr. 237/24.04.2008), instanţa a ridicat „ investiţia" reclamantului nu la partea din rate, ci la parte din preţul de vânzare al apartamentului, bun propriu al subsemnatei.

Împrejurarea că am negat contribuţia lui la rambursare este în strânsă legătură cu faptul că prin întâmpinarea la cererea reconvenţională acesta şi-a asumat „o contribuţie importantă ", aspect infirmat de expertiza contabilă P.C..

5)Reaua-voinţă a instanţei de fond a mers până într-acolo încât reţine că „suma de 30.000 euro, încasată drept preţ al apartamentului", preţ despre care pe tot parcursul motivării instanţa evită să arate că este tot bunul meu propriu, „ a fost investită de ambii soţi în casa de la S.... aspect susţinut de ambele părţi "

Subsemnata, în contextul apărărilor făcute în temeiul art. 31 lit.f) din Codul Familiei, nu puteam obiectiv susţine că am fi investit „ împreună " o sumă de bani care este bunul meu propriu, dimpotrivă arătând că suma de 30.000 euro este expresia contribuţiei mele proprii la edificarea casei bun comun.

Pe de altă parte, instanţa de fond a trecut sub tăcere faptul că, potrivit Contractului de credit nr. 302/1997 (fila 304 dosar), respectiv potrivit Adreselor C.B. (filele 105, 309, 405 dosar) şi Raportului de Expertiză Contabilă P.C., au avut calitatea de co-plătitori în contract părinţii mei - aşa cum au arătat martorii subsemnatei. Deşi depoziţiile martorilor subsemnatei pe această chestiune se coroborează cu însăşi documentele ante-menţionate, instanţa le-a înlăturat cu motivarea că ar fi contrazise de probatoriul administrat în cauză şi poziţia mea (?!), în vreme ce depoziţiile martorilor reclamantului - care se întemeiază de fapt pe aspecte preluate din relatările acestuia - au fost acceptate fară rezerve şi sub toate aspectele de către instanţă.

Ca atare, în considerarea concesiilor făcute reclamantului, instanţa a reţinut: „Pentru determinarea valorii imobilului -contribuţie comună a părţilor, instanţa urmează a scădea sumele reprezentând contribuţia pârâtei dinainte de căsătorie, respectiv 21,7% din valoarea de înstrăinare a apartamentului din Bacău, str. Bradului, adică 28.644 lei". Cu alte cuvinte,aplicarea art. 31 Ut f) din Codul Familiei se traduce prin aceea că dintr-un bun propriu vândut în timpul căsătoriei cu suma de 30.000 euro, subsemnata sunt proprietar doar pe suma de 28.644 lei, iar restul până la concurenţa sumei de 30.000 euro este şi contribuţia pârâtului.

Sintetizând, împrejurarea că unul dintre soţi a contribuit la achitarea ratelor creditului cu care celălalt soţ şi-a achiziţionat un bun propriu, nu-i conferă celui dintâi drepturi nici asupra bunului achiziţionat cu plata în rate, nici asupra preţului obţinut din vânzarea acestuia, având în vedere dispoziţiile art. 31 lit. a) şi f) din Codul Familiei. Aceste sume se traduc într-un drept de creanţă al celui care a contribuit plata lor, respectiv se au în vedere în cuantumul în care s-au achitat, nicidecum aplicate proporţional asupra „bunului" propriu respectiv „valorii care înlocuieşte bunul".

în consecinţă, în mod eronat instanţa de fond a reţinut la masa de partaj ca expresie a unei pretinse contribuţii comune a soţilor suma de 23.490 euro, reprezentând 78,3% din preţul încasat din vânzarea de către subsemnata a apartamentului bun propriu, când de fapt, nu putea retine ca făcând parte din valoarea masei de partaj decât cel mult suma 4787 lei - totalul ratelor achitate în timpul căsătoriei, prezumând că reclamantul a contribuit la achitarea fiecărei rate.

6)Pe de altă parte, instanţa nu a avut în vedere că Declaraţia autentificată sub nr. 367/24.04.2004 nu este specifică relaţiilor de familie armonioase, în cadrul cărora în mod firesc nu se justifică întocmirea de înscrisuri recognitive.

Declaraţia sus-arătată, care confirmă faptul că mi-am îndeplinit încă din 2008 obligaţiile vizând dreptul de creanţă al reclamantului decurgând din plata ratelor creditului, în limitele contribuţiei reclamantului la plata ratelor are semnificaţia juridică a faptului că în aprilie 2008 relaţiile dintre noi erau tensionate, astfel că în mod incorect instanţa de fond a reţinut ca dată a separaţiei în fapt cea acreditată de reclamant, ca fiind mai 2011.

Trecând sub tăcere semnificaţia declaraţiei sus-arătate, care în mod firesc susţine contextul separaţiei în fapt, care presupunea şi o tranşare cu anticipaţie a chestiunilor patrimoniale dintre părţi, instanţa a reţinut ca dată a separaţiei în fapt mai 2011 - avansată de pârât, exclusiv în considerarea depoziţiilor martorilor acestuia, depoziţii cărora le-a dat valoare probatorie absolută.

Scopul direct al reţinerii ca dată a separaţiei în fapt pe cea acreditată de reclamant a fost însă acela de a putea susţine mai departe teoria „ mandatului tacit reciproc" în cazul creditului contractat de reclamant sub nr. 596855/30.04.2010 încheiat cu I. Bank, pe temeiul contractării lui în timpul convieţuirii părţilor, aspect pe care îl vom critica separat.

7)În stabilirea cotelor de contribuţie, instanţa a minimalizat excesiv sprijinul primit de subsemnata de la părinţii mei: 1)faptul că au fost co-plătitori în contractul de credit 302/21.11.1997,2)faptul că mi-au vândut un terenul bun comun cu suma de 1700 lei, 3)faptul că m-au ajutat cu sume mari de bani.

În privinţa terenului (fila 2) ultima frază din hotărâre, deşi instanţa a reţinut că terenul a fost achiziţionat sub valoarea de circulaţie, aceasta a reţinut că „diferenţa de valoare neachitată" este „un ajutor primit de părţi, de natură a contribui la sporirea cotei de contribuţie a acesteia la dobândirea bunurilor comune ".

Cu toate acestea, instanţa de fond nu a dat eficienţă raţionamentului sus-arătat, stabilind cote de contribuţie egale, aspect care coroborat cu faptul sus-arătat, anume că bunul meu propriu 30.000 euro l-a convertit într-un bun comun, iar veniturile noastre le-a considerat ca neavând „diferenţe semnificative", echivalează cu faptul că instanţa de fond chiar mi-a făcut o concesie reţinându-mi cel puţin o cotă egală cu a reclamantului.

Cu privire la ajutorul material dat de părinţii subsemnatei, deşi subsemnata am depus la dosar la filele 170-177, cu traducerile la filele 229-239), documente din care rezultă indubitabil că părinţii mei lucrează în Italia (aspect care se coroborează cu depoziţiile martorilor) respectiv că aceştia aveau conturi bancare, din care mi-au trimis bani, instanţa le-a înlăturat, preferând în schimb „recunoaşterea reclamantului". Din documentele prezentate la filele 167-168 dosar, rezultă că părinţii mei au luat cu împrumut 34.000 euro.

Cu toate acestea, instanţa a reţinut că „va considera probat sprijinul dat de părinţii reclamantei în limita recunoaşterii reclamantului".”

II. Sub un alt aspect, apelanta a criticat sentinţa faţă de reţinerea ca datorie comună a soţilor a creditului contractat de reclamant prin Contractul de credit cu garanţie imobiliară nr. 596855/30.04.2010, cu consecinţa obligării la plata către acesta a sumei de 4474,2 euro, reprezentând jumătate din ratele achitate de reclamant.

Această critică a fost susţinută de apelantă cu următoarele argumente:

“Instanţa de fond a considerat ca fiind datorie comună a soţilor obligaţia născută din Contractul de credit de investiţii imobiliare cu garanţie ipotecară 596855/30.04.2010 încheiat de reclamant cu I. Bank, cu consecinţa constatării faptului că reclamantul pârât are un drept de creanţă în temeiul acestuia şi a obligării subsemnatei să-i achit 1/2 din ratele de credit.

Pentru a dispune astfel, instanţa pe de o parte a dat eficienţă exclusiv depoziţiilor martorilor reclamantului, pe care nu le-a analizat critic şi nu le-a coroborat cu celelalte probe administrate în cauză, iar pe de altă parte a interpretat şi aplicat eronat dispoziţiile art. 32 din Codul Familiei şi le-a ignorat pe cele ale art. 35 din Codul Familiei.

Instanţa a dat crezare absolută martorilor reclamantului pe considerentul că aceştia l-ar fi ajutat pe reclamant să efectueze diverse lucrări în locuinţa bun comun, omiţând însă faptul că nici aceştia şi nici reclamantul nu sunt constructori de meserie.

De altfel, martorul N.A. (fila 202) a arătat că banii proveniţi din credit nu au fost folosiţi pentru că în 2010 a venit iarna (deşi în întâmpinarea la reconvenţională - filele 37-38 reclamantul a arătat că ultima fază de construcţie a fost iunie-octombrie 2010), pentru ca apoi să revină susţinând că banii luaţi de la I. au fost folosiţi pentru construirea casei, ca şi cum martorii chiar au cunoştinţă despre astfel de aspecte.

2)Cel mai grav este că instanţa a interpretat şi aplicat eronat dispoziţiile art. 32 din Codul Familiei, în considerarea căruia a avansat ipoteza mandatului tacit reciproc, pentru contractarea unei datorii comune a soţilor.

In primul rând, instanţa de fond a redat trunchiat dispoziţiile art. 32 din Codul Familiei: „Soţii răspund cu bunurile comune pentru: c)obligaţiile contractate de fiecare din soţi pentru împlinirea nevoilor obişnuite ale căsniciei".

Pe de altă parte, art. 35 C.fam., pe care instanţa l-a trecut sub tăcere, dispune: „Soţii administrează şi folosesc împreună împreună bunurile comune şi dispun tot astfel de ele.

Oricare din soţi, exercitând singur aceste drepturi este socotit că are şi consimţământul celuilalt soţ. Cu toate acestea, nici unul din soţi nu poate înstrăina şi nici nu poate greva un teren sau o construcţie ce face parte din bunurile comune, dacă nu are consimţământul expres al celuilalt soţ".

Sub acest aspect, instanţa a trecut cu desăvârşire sub tăcere împrejurarea, precizată expres de subsemnata în cuprinsul Concluziilor scrise - pct. II, B) (depuse la 17.12.2013) faptul că împrumutul sus-arătat este garantat cu bunul altuia: apartamentul din Bacău, reclamantul asumându-şi obligaţia de a răspunde nu cu bunurile comune, ci cu bunul unei terţe persoane, contrar dispoziţiilor art. 32 C.Fam.

In contextul în care la 30.04.2010, data contractării creditului, noi părţile aveam în patrimoniu: 1) terenul de 2000 mp dobândit prin CVC 971/31.0.2007 (fila 152) şi 2) casa aflată în stadiul „la roşu" (edificată în 2008, potrivit Autorizaţiei de construcţie, depoziţiilor martorilor şi recunoaşterilor reclamantului la interogatoriu), bunuri care puteau fi grevate „cu consimţământul expres al" subsemnatei, împrejurarea că reclamantul a grevat un bun al unei terţe persoane dovedeşte pe deplin că nu a avut consimţământul meu pentru încheierea contractului de credit.

De asemenea, în interpretarea dispoziţiilor art. 32 din Codul Familiei, instanţa de fond a reţinut că un împrumut în valoare de 27.300 euro reflectă „nevoile obişnuite ale căsniciei". Ori, prin nevoi obişnuite ale căsniciei se înţeleg cheltuielile de administrare şi conservare a bunurilor, hrană, îmbrăcăminte, tratamente, concedii, îngrijirea şi educarea copiilor, dar în nici un caz nevoi până la concurenţa unei asemenea sume.

De altfel, instanţa se contrazice: „Totodată, trebuie avut în vedere că nu este necesar ca obligaţia asumată de soţ să fi fost efectiv folosită pentru îndeplinirea nevoilor obişnuite ale căsniciei", admiţând de fapt că suma de 27.300 euro nu a fost folosită pentru finalizarea casei.

3)Pe de altă parte, instanţa care a calculat cu atâta acribie procentul de 78,3% din ratele creditului C., pe care 1-a aplicat apoi proporţional asupra preţului de 30.000 euro încasat de subsemnata din vânzarea bunului propriu, nu a mai fost la fel de riguroasă în a stabili printr-un calcul mult mai simplu dacă într-adevăr, valoarea creditului de 27.300 euro, se regăseşte în valoarea ţoală a casei de 48.209 euro calculată în Raportul de Expertiză H.C..

Făcând abstracţie de natura juridică greşită atribuită instanţei de sumei de 30.000 euro încasată de subsemnata prin încheierea CVC 268/24.04.2008, instanţa a reţinut că aceasta „a fost investită ...în construirea unei case în stadiul „la roşu". La un simplu calcul matematic: 48.209 euro (valoarea totală a casei) -30.000 euro (investiţi în construirea casei faza la roşu) = 18.000 euro necesari pentru finalizarea casei, sumă care este cu mult depăşită de cei 27.300 euro pretins luaţi cu împrumut de reclamant pentru „finisaje" (care de fapt au fost făcute de subsemnata).

Dacă la suma de 30.000 euro investiţi în faza la roşu se adaugă:

• suma de 16.698 lei (Anexa 4) reprezentând dreptul de creanţă al subsemnatei, reţinut de asemenea de instanţă şi investiţiile făcute în 2008, anterior luării creditului, respectiv:

• 13.282 lei - branşamentul la apă menţionat în Anexa 2 pct. 1.2 la raportul de expertiză H.C., ca fiind făcut în mai 2008;

• 8878 lei - tâmplărie Rehau făcută în februarie 2008 - dată recunoscută de reclamant în întâmpinarea la reconvenţională (fila 38 dosar),

rezultă că aproximativ 40.000 euro din cei 48.209 euro reprezentând valoarea totală a imobilului casă sunt bani „investiţi" anterior creditului luat de reclamant, respectiv dreptul meu de creanţă, astfel încât suma de 27.300 euro luată cu împrumut de pârât nu se regăseşte obiectiv în valoarea totală a construcţiei.

3)Reaua-voinţă a instanţei s-a manifestat inclusiv prin aceea că, deşi la întrebarea 5 la interogatoriul luat de subsemnata: „Recunoaşteţi că după separarea în fapt aţi îmbunătăţit apartamentul părinţilor dvs. în care locuiţi împreună cu concubina şi copilul născut din noua dvs. relaţie? ", reclamantul a răspuns „Da. Cu banii de la I.", fără a preciza că ar mai exista un alt contract în acest sens, instanţa i-a circumstanţiat apărarea, completând în mod nepermis răspunsul la interogatoriu, prin aceea că reclamantul ar fi făcut referire la contractul de credit de la fila 454 - depus la dosar abia în cursul anului 2015 şi în care apare o altă persoană împrumutată.

4)Subsemnatei, instanţa mi-a refuzat până şi dreptul la probatorii: în contextul în care prin acţiunea care a format iniţial obiectul Dos.civ.nr. 18.762/180/2014 al Judecătoriei Bacău (conexat la prezenta cauză), reclamantul a solicitat stabilirea unui drept de creanţă în temeiul Contractului de credit 596855/2010, subsemnata am formulat întâmpinare la 27.03.2015 prin care am solicitat adrese la diferite instituţii bancare, cu scopul de a demonstra că reclamantul a folosit aceşti bani în interes personal, depunându-i în diverse conturi (în acest sens am depus un extras de cont — atât cât am putut procura singură la fila 15 dosar).

La termenul din 11.05.2015 instanţa mi-a respins această solicitare, cu motivarea că se mai pronunţase pe ea la 14.11.2013, deşi solicitarea formulată era corespunzătoare dreptului meu de a mă apăra în contextul noii acţiuni iniţiate de pârât.

Practic, reclamantului instanţa i-a recunoscut dreptul de a-şi tot ajusta acţiunea: l)Dos..civ.nr. 257/180/2013 —pe care instanţa deşi a anulat acţiunea, în realitate a admis-o mascat în prezenta cauză, 2) la 8.12.2014, reclamantul a depus cerere de majorare a cuantumului obiectului cererii de chemare în judecată (fila 465)- la care a renunţat, 3)tot în decembrie 2014 formulează cererea înregistrată sub nr. 18.762/180/2014, conexată la prezenta cauză, iar subsemnata nu am dreptul nici măcar să administrez noi probatorii, în contextul noilor pretenţii ale reclamantului.”

III. O altă critică vizează modalitatea în care instanţa a dispus asupra cheltuielilor de judecată.

Ca argumente în susţinerea acestui motiv de apel, apelanta a arătat:

“În contextul sus-arătat, soluţia instanţei de a compensa cheltuielile de judecată şi cu deosebire de a mă obliga să-i plătesc pârâtului şi suma de 2289,5 lei reprezentând diferenţă de taxă de timbru suportată în plus (?!) de acesta este nelegală; în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 18 din OUG 51/2008, întrucât instanţa a soluţionat greşit cererile reclamantului.”

Cu toate că în cererea de apel s-a indicat, generic, proba cu înscrisuri, la termenul de judecată părţile nu au solicitat administrarea de probe.

ANALIZÂND APELUL, TRIBUNALUL CONSTATĂ CĂ ESTE NEFONDAT.

ART. 31 din Codul familiei statuează că:

“Nu sunt bunuri comune, ci bunuri proprii ale fiecărui soţ:

a) bunurile dobândite înainte de încheierea căsătoriei;

b) bunurile dobândite în timpul căsătoriei prin moştenire, legat sau donaţie, afară numai dacă dispunătorul a prevăzut că ele vor fi comune;

c) bunurile de uz personal şi cele destinate exercitării profesiunii unuia dintre soţi;

d) bunurile dobândite cu titlu de premiu sau recompensă, manuscrisele ştiinţifice sau literare, schiţele şi proiectele artistice, proiectele de invenţii şi inovaţii, precum şi alte asemenea bunuri;

e) indemnitatea de asigurare sau despăgubirea pentru pagube pricinuite persoanei;

f) valoarea care reprezintă şi înlocuieşte un bun propriu sau bunul în care a trecut această valoare.”

Potrivit acestei norme, subrogaţia reală totală sau parţială are ca efect faptul că bunul dobândit în timpul căsătoriei, care înlocuieşte un bun propriu al unuia dintre soţi, are regimul juridic de bun propriu şi nu pe acela de bun comun.

Astfel, un asemenea bun sau cota-parte din acesta, care are regimul de bun propriu nu face parte din masa bunurilor comune a soţilor şi, în consecinţă, nici din masa de partajat.

Însă, în speţă, apelanta-pârâtă nu a formulat o solicitare de a se constata existenţa subrogaţiei ci, faptul că în imobilul-casă a intrat şi suma obţinută drept preţ pentru apartamentul bunul său propriu, l-a adus ca argument pentru cota-sa parte majorată la dobândirea bunurilor comune.

Or, potrivit principiului disponibilităţii, prima instanţă, în mod corect, s-a pronunţat asupra a ceea ce i s-a cerut de către părţi.

Întrucât pârâta nu a solicitat să se constate că a operat subrogaţia reală în sensul că o cotă-parte din casă este bunul său propriu, ci a cerut o cotă de contribuţie majorată la dobândirea bunurilor comune, în aceste limite s-a pronunţat şi instanţa.

Abia în apel se face vorbire despre instituţia subrogaţiei, însă aceasta este o cerere nouă care nu poate fi formulată pentru prima dată în calea de atac a apelului, potrivit art. 294 din vechiul Cod de procedură civilă, aplicabil în cauză.

Pe de altă parte, este greşită abordarea apelantei faţă de modul de stabilire a cotelor de contribuţie a soţilor la dobândirea bunurilor comune.

Potrivit art.30 din Codul familiei, “ Bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soţi, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soţilor.

 Orice convenţie contrară este nulă.

 Calitatea de bun comun nu trebuie să fie dovedită.”

Proprietatea comună a soţilor fiind una în devălmăşie, contribuţia părţilor la patrimoniul comun trebuie analizată în ansamblu, având în vedere toată perioada căsătoriei şi nu doar anumite situaţii punctuale, revenind celui care pretinde o contribuţie majorată, sarcina de a răsturna prezumţia de comunitate statuată de art.30.

Cu privire la cota de contribuţie la dobândirea bunurilor comune, instanţa reţine că aceasta se stabileşte în raport de întreaga masă de partaj, ca o consecinţă a regimului juridic de proprietate în devălmăşie pentru bunurile dobândite în timpul căsătoriei, iar pe de altă parte, se raportează la întreaga durată a căsătoriei. Prezumţia de contribuţie egală a soţilor trebuie răsturnată prin probe 

Drept urmare, prima instanţă corect a avut în vedere la stabilirea cotelor de contribuţie întreg materialul probator cu privire la veniturile ambelor părţi avute pe toată perioada căsătoriei.

Mai mult, instanţa, având în vedere cererea reconvenţională a pârâtei, în limitele căreia avea obligaţia să se pronunţe, a dat eficienţă faptului că suma de bani reprezentând preţul vânzării apartamentului bunul propriu al acesteia a fost inclusă în valoarea casei, şi a reţinut la partaj valoarea construcţiei din care a scăzut avansul plătit de pârâtă la dobândirea apartamentului, anterior căsătoriei.

În acest scop a fost realizată şi expertiza contabilă.

Aşadar, instanţa s-a pronunţat asupra obiectului cererii cu care a fost învestită, neputând să constate că a intervenit subrogaţia reală în lipsa unei cereri exprese a părţii în acest sens, care să aibă ca efect scoaterea de la partaj a cotei-părţi din dreptul asupra bunului reprezentând bun propriu.

Tot pentru aceste considerente, neanalizând un drept de creanţă al reclamantului, ci trebuind să stabilească doar valoarea casei, s-a raportat la preţul obţinut pentru apartamentul înstrăinat, în funcţie de care a stabilit, proporţional, care este echivalentul ratelor plătite de părţi în timpul căsătoriei şi cât reprezintă avansul.

Tribunalul constată că aşa cum a procedat instanţa de fond este în avantajul pârâtei, având în vedere că aceasta nu a solicitat scoaterea de la partaj a cotei - părţi din casă despre care pretinde că, prin efectul subrogaţiei reale, este bunul său propriu.

Dacă ar fi să ne raportăm la cererea acesteia de stabilire a unei cote-părţi mai mari, având în vedere că trebuie să luăm în calcul contribuţia părţilor la întreaga masă de partaj, sentinţa ar trebui schimbată, în sensul de a reţine integral preţul imobilului - casă, întrucât din probe nu reiese în mod clar o contribuţie majorată a apelantei la dobândirea bunurilor comune. De asemenea, declaraţia notarială a reclamantului, autentificată sub nr. 367/24.04.2004, nu are efecte juridice. Mai mult, apelanta se contrazice atunci când, o dată susţine că preţul apartamentului a fost învestit integral în noua construcţie iar, pe de altă parte, pretinde că s-a desocotit cu intimatul în ceea ce priveşte ratele plătite împreună cu acesta.

Însă, în propria cale de atac nu se poate îngreuna situaţia părţii.

Cu alte cuvinte, instanţa de fond nu a interpretat eronat natura juridică a sumei de 30 000 euro, nu a făcut altceva decât să se pronunţe asupra obiectului cererii în limitele în care a fost învestită de către părţi şi, legal, nici nu ar fi putut proceda altfel.

În ceea ce priveşte probele, instanţa este suverană în a aprecia care sunt necesare, utile şi concludente în speţă, nefiind obligată, de plano,  să admită toate solicitările părţilor în acest sens.

Cu privire la ajutorul dat de părinţi, instanţa reţine că înscrisul de la fila nr.159 dosar, intitulat „Proces-verbal”, prin care numitul B.G. a declarat că a remis fiicei sale, R.S., apelanta din speţă, suma de 18.000 euro, pe care ar fi împrumutat-o de la o bancă din Italia, precum şi cele de la filele 178-182 din dosar, intitulate „declaraţie”, prin care numita B.A. declară că a predat apelantei mai multe sume de bani, provenite de la tatăl acesteia, sunt înscrisuri sub semnătură privată care atestă anumite operaţiuni juridice faţă de care intimatul este terţ şi, aşadar, nu îi pot fi opuse, potrivit art.973 din vechiul Cod civil, care este incident în speţă.

Pe de altă parte, nefiind susţinute de alte probe, acestea nu fac dovada deplină a actelor juridice pe care le atestă şi nu pot fi avute în vedere de instanţă.

Mai mult, prin sentinţa civilă  nr. 5627/2009, pronunţată de Judecătoria Bacău în cauza nr.3309/180/2009, irevocabilă, s-a constatat că suma de 18.000 euro împrumutată de la o bancă din Italia a fost, ulterior, împrumutată numitei P.F., care însă nu a mai restituit-o la termen, astfel că prin această sentinţă împrumutata a fost obligată să restituie banii către mama apelantei din prezenta cauză, B.M.

Aceste aspecte reţinute irevocabil de instanţă sunt în contradicţie cu conţinutul înscrisului de la fila nr.159, fapt care conduce la concluzia că această sumă de bani nu a fost folosită de către părţi pentru construcţia casei.

Calitatea de coplătitori/garanţi a părinţilor apelantei din contractul de împrumut încheiat de apelantă cu C.B. nu conduce, automat, la concluzia că aceştia au fost cei care au contribuit la achitarea ratelor.

De altfel, din extrasul de cont de la fila 406 şi următoarele din dosar rezultă că doar apelanta a realizat operaţiuni în acest cont, iar din adresa de la fila 405 dosar, eliberată tot de C.B., reiese că apelanta este cea care a depus suma de 3840 lei prin care a rambursat, anticipat, creditul la data de 18.04.2007, deci în timpul căsătoriei cu intimatul.

Referitor la contractul de vânzare-cumpărare a terenului, Tribunalul arată că acesta este un act juridic ce reprezintă manifestarea de voinţă a părţilor contractante şi a cărui existenţă, validitate şi clauze se dovedesc  doar prin înscris.

Or, din înscrisul autentificat sub nr.971 din 31 august 2007 la BNP C.D.M. nu rezultă că preţul ar reprezenta, de fapt, o intenţie de a o gratifica pe apelantă, susţinere care, de altfel, este în contradicţie cu natura juridică a contractului de vânzare-cumpărare.

Faţă de aceste considerente, corect a constatat prima instanţă că soţii au avut contribuţii egale la dobândirea bunurilor comune.

Împrumutul contractat în timpul căsătoriei de către intimat la I. Bank, la data de 30.04.2010, contract nr.596855, are regimul juridic al unei datorii comune, din probele administrate rezultând că suma de bani a fost folosită pentru construcţia casei.

Deşi în răspunsul la interogatoriu apelanta-pârâtă neagă acest aspect, motivând, la răspunsul dat la întrebarea nr.8 că lucrările efectuate în perioada mai-octombrie 2010 au fost realizate cu banii proveniţi de la părinţii acesteia, luaţi împrumut de la o bancă italiană, instanţa apreciază că, faţă de considerentele de mai-sus, răspunsul acesteia nu este unul sincer.

Aşadar, apelanta nu contestă că în perioada în care intimatul a contractat creditul s-au realizat lucrări la imobil, ci doar provenienţa banilor.

Or, după cum s-a arătat, s-a făcut dovada că suma de bani împrumutată de părinţii apelantei de la o bancă italiană nu a ajuns la părţile din litigiu.

Faptul că suma de bani împrumutată de reclamant a fost investită în construcţia casei rezultă şi din declaraţiile martorilor C.V.E. şi N.A.

În consecinţă, prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor art.32 din Codul familiei.

Mai mult, art.35 din Codul familiei nu are incidenţă în speţă, faptul că s-a garantat împrumutul cu bunul proprietatea unui terţ nefiind de natură să conducă la concluzia că împrumutul a fost unul personal al pârâtului, având în vedere cele expuse mai sus.

Referitor la cheltuielile de judecată, Tribunalul constată că instanţa de fond nu a motivat soluţia sub acest aspect în baza art.18 din OUG nr.51/2008, astfel că invocarea de către apelantă a acestei norme juridice nu are legătură cu motivarea sentinţei.

Totuşi, instanţa de apel constată că prima instanţă a reţinut ca taxă de timbru sumele pe care părţile au fost obligate efectiv să le plătească, în rate lunare, ca urmare a admiterii cererilor de acordare a ajutorului public judiciar, astfel cum au fost stabilite prin încheierile de reexaminare.

Pe de altă parte, faţă de calitatea procesuală dublă a ambelor părţi, atât de reclamant cât şi de pârât, şi faţă de soluţia pronunţată, corect a procedat la compensarea onorariilor de avocat, care s-a realizat prin reducerea onorariului avocatului pârâtei.

Restul cheltuielilor reprezintă taxe judiciare de timbru şi onorarii pentru expertize, calculul realizat de instanţă în considerente fiind corect, precum şi compensarea acestora până la concurenţa sumei celei mai mici.

Aşadar, şi sub acest aspect au fost respectate prevederile art.274 şi următoarele din vechiul Cod de procedură civilă.

Având în vedere aceste considerente, Tribunalul va respinge apelul ca nefondat.

De asemenea, va respinge şi cererea intimatului de acordare a cheltuielilor de judecată în apel, întrucât chitanţa reprezentând onorariu de avocat a fost depusă la dosar după închiderea dezbaterilor asupra fondului, astfel că nu va fi avută în vedere de instanţă, iar la dosar nu există dovezi cu privire la alte cheltuieli pe care acesta le-ar fi realizat în apel.

Domenii speta

Spete similare