Contestaţie la executare

Decizie 386 din 15.06.2015


Prin sent.civ.nr.48/12.01.2015 a Judecătoriei Bacău, s-a admis  excepţia lipsei calităţii procesual pasive a B.E.J. M.G. şi, în consecinţă, s-a respins acţiunea formulată de către reclamanta Instituţia Prefectului – Judeţul Bacau, în contradictoriu cu intimatul B.E.J. M.G..

Totodată, s-a respins contestaţia formulată de contestatoarea Instituţia Prefectului-Judeţul Bacău în contradictoriu cu intimatul P.V., ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele considerente:

“Asupra excepţiei lipsei calităţii procesual pasive a biroului executorului judecătoresc, instanţa urmează a o admite pentru următoarele motive:

Calitatea procesuală presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi cel care este titularul dreptului pretins (calitate procesuală activă), precum şi între persoana chemată în judecată (pârât) şi cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecăţii (calitate procesuală pasivă). Instanţa este obligată să verifice calitatea procesuală, deoarece raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecăţii. În cadrul contestaţiei la executare biroul executorului judecătoresc nu are calitate procesual pasivă în condiţiile în care executorii judecătoreşti sunt învestiţi să îndeplinească un serviciu de interes public, şi nu sunt parte în cadrul raportului juridic stabilit între creditor şi debitor. În faza executării silite părţile sunt acelaşi cu cele cuprinse în titlul executoriu, iar executorul judecătoresc este autoritatea competentă să aducă la îndeplinire prin executare silită măsurile înscrise în titlul executoriu. Potrivit dispoziţiilor articolului 2 din Legea 188/2008 privind executorii judecătoreşti, unul dintre principiile care guvernează activitatea organului de executare constă în îndeplinirea unei activităţi de interes public, fiind un participant indispensabil la executarea silită, dar nu şi parte în raportul litigios.

Pe fond, instanţa constata că prin încheierea nr. 1/50 din 10.11.2014 emisă în  dosarul de executare silita nr. 18/2014 al B.E.J. M.G., s-a admis cererea de încuviinţare a executării a creditorului P.V., împotriva debitorului Comisia Judeţeana pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor Bacău–reprezentata prin Instituţia Prefectului judeţului Bacău, în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 604/2013 din 01.10.2013 pronunţată de Judecătoria Buhuşi în dosarul nr. 745/199/2012, irevocabilă prin decizia civilă nr. 162/27.02.2014 a Tribunalului Bacău, pentru recuperarea sumei de 1850 lei reprezentând  cheltuieli de judecata, suma ce va fi actualizata potrivit art. 628 alin 3 NCPC.

Prin sentinţa civilă nr.60472013 din 01.10.2013 pronunţată de Judecătoria Buhuşi în dosarul nr.745/199/2012, au fost obligate pârâtele irevocabilă prin decizia civilă nr.162/27.02.2014 a Tribunalului Bacău  au fost obligate Comisia Locală de aplicare a legilor fondului funciar Buhuşi şi Comisia Judeţeana de aplicare a legilor fondului funciar Bacău, la plata către reclamant a sumei de 2100 lei cu titlu de cheltuieli de judecata pentru fond. Totodată a fost obligata recurenta parata si intimata parata Comisia Judeţeana de aplicare a legilor fondului funciar Bacău la plata pentru recurentul-reclamant P.V. a sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecata în recurs.

Susţinerile contestatoarei privind lipsa raportului obligaţional între ea si intimaţi, instanţa reţine că potrivit H.G. nr. 890/2005 in vederea aplicării legislaţiei funciare, se constituie comisii locale şi comisii judeţene, acestea din urmă, instituite la nivel de judeţ, fiind alcătuite din prefect, subprefect, secretarul general al instituţiei prefectului şi alte persoane, prin urmare, majoritatea persoanelor ce alcătuiesc această comisie  provenind din Instituţia Prefectului.

De asemenea, potrivit art.52 din Legea nr.18/1991, comisia judeţeană este autoritate publică cu autoritate administrativ jurisdicţională, având calitate procesuală activă sau pasivă în litigiile legate de aplicarea legilor fondului funciar, fiind reprezentate legal prin prefect. Prin modificarea Legii nr.18/1991, Legea nr. 247/2005 a mai introdus un alineat art.52, în care se arată că prevederile art.274 C.proc. civ. sunt aplicabile.

În acest ultim alineat rezultă că părţile în litigiile de fond funciar pot fi obligate la plata cheltuielilor de judecată în conformitate cu dispoziţiile art.274 C.proc. civ. Ar fi inechitabil să se considere că acest alineat se aplică unilateral, în sensul că în cazul îndeplinirii condiţiilor  prevăzute de art.274 C.proc. civ comisiile să obţină recuperarea cheltuielilor făcute (de exemplu în cazul în care îşi angajează avocat, posibilitatea recunoscută de lege sau în cazul plăţii unui onorariu expert) însă în cazul în care acestea ar cădea în pretenţii, partea adversă să nu îşi poată recupera cheltuieli prilejuite de proces. Prin urmare, Comisiile locale şi judeţene pot fi obligate la plata cheltuielilor de judecată.

Dacă legea reglementează calitatea procesuală a comisiilor, nu stabileşte însă şi dacă aceasta are un patrimoniu aspect care are relevanţă în cazul executării hotărârilor judecătoreşti cu privire la cheltuielile de judecată. Având în vedere însă că aceste comisii judeţene sunt alcătuite din reprezentanţi ai instituţiei prefectului fiind reprezentate de Prefect, rezultă că Instituţia prefectului este cea care suportă, din punct de vedere patrimonial cheltuielile de judecată la care este obligată Comisia Judeţeană, aceasta fiind în acelaşi timp, cea care recuperează şi deţine sumele provenite din executarea silită a hotărârilor prin care i s-a dat câştig de cauză.

În ce priveşte cuantumul  debitului de 1850 lei reprezentând  cheltuieli de judecata, instanţa retine următoarele:

Potrivit art. 2 din H.G. Nr. 890/2005, Comisiile comunale de fond funciar, acţionează sub îndrumarea comisiilor judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, in sensul de a urmări şi a lua măsurile necesare pentru respectarea şi aplicarea întocmai a prevederilor legilor fondului funciar.

Contestatoarea are, între alte atribuţii, potrivit acestui act normativ pe cele de a asigura îndrumarea şi controlul comisiilor comunale, orăşeneşti şi municipale prin desemnarea pe comune, oraşe şi municipii a membrilor din comisia judeţeană precum şi de a analiza lunar evoluţia cauzelor în justiţie în care comisia judeţeană  este parte şi a decide asupra măsurilor ce trebuie luate;

Faţă de cele arătate, instanţa reţine că neexecutarea hotărârii judecătoreşti este imputabilă contestatoarei, ca organism al statului, iar imposibilitatea pentru intimat de a obţine executarea acesteia constituie o ingerinţă în dreptul său la respectarea bunurilor, aşa cum este prevăzut de prima frază a primului alineat al art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie.

Astfel, chiar daca nu exista solidaritate legala sau convenţională, obligaţia plăţii sumei de 800 lei reprezentând cheltuieli de judecata în recurs este „in solidum”;, având in vedere natura litigiului si a legăturii dintre cele doua comisii care împreuna trebuiau să acţioneze pentru eliberarea titlului de proprietate, fiecare dintre debitori  poate fi urmărit  pentru acelaşi întreg.

Faţă de aceste considerente  instanţa  va respinge  contestaţia la executare ca nefondată.”

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel contestatoarea Instituţia Prefectului, jud. Bacău pentru următoarele motive:

Greşit s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a executorului judecătoresc, cu toate că acesta este cel care a emis încheierea de încuviinţare a executării silite, încheiere care poate face obiectul contestaţiei la executare

Apelantul nu are calitate de debitor, nefiind parte în cauza nr.745/199/2012 în care s-a pronunţat titlul executoriu şi, în consecinţă, nu putea fi parte căzută în pretenţii.

Întrucât Comisia judeţeană de fond funciar nu este cuprinsă în structura organizaţională a Instituţiei Prefectului, aceasta din urmă nu poate prelua obligaţiile materiale ale Comisiei, iar membrii acesteia nu sunt doar din cadrul Instituţiei prefectului ci sunt şi reprezentanţi ai altor instituiţii.

De asemenea, greşit a apreciat prima instanţă că obligaţia de plată a cheltuielilor de judecată ar fi una  ”in solidum”, în condiţiile în care art.1381 din NCCiv. a consacrat regula solidarităţii pasive şi, mai mult, titlul executoriu nu stabileşte că obligaţia este solidară, în consecinţă este vorba despre o obligaţie divizibilă, încheierea prin care s-a încuviinţat executarea silită pentru suma de 1850 lei fiind nelegală.

Analizând apelul, Tribunalul constată următoarele:

Raportul juridic litigios este între creditorul şi debitorul din raportul juridic din cadrul executării silite, executorul judecătoresc nefiind parte a acestui raport juridic, ci acesta îndeplineşte un serviciu public având drept competenţe executarea silită a hotărârilor judecătoreşti. În consecinţă, corect prima instanţă a constatat că executorul nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.

Legea nr.18/1991, în art.52 alin.3, statuează că “Prevederile art. 274 din Codul de procedură civilă sunt aplicabile.”

O astfel de reglementare nu poate fi lipsită de efecte doar pentru că debitoarea Comisia judeţeană nu are buget propriu.

Prin titlul executoriu ce face obiectul prezentei executări, creditoarea a dobândit „un bun” în sensul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, bun care intră sub protecţia art.1 al Protocolului 1 al Convenţiei. Jurisprudenţa CEDO este constantă în sensul că un drept recunoscut printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă constituie „un bun” şi, totodată,  că dreptul de creanţă, cum este şi cel din prezenta cauză, este considerat „bun”, creditorul având asupra acestuia un veritabil drept de proprietate în sensul  art.1 al Protocolului 1, cu condiţia ca această creanţă să fie certă, lichidă şi exigibilă (decizia de Napoles Pacheco împotriva Belgiei; decizia Ageessens împotriva Belgiei, etc.)

Instanţa constată că dreptul de creanţă al creditoarei, astfel cum rezultă din titlul executoriu, îndeplineşte aceste condiţii.

Pe de altă parte, instanţa reţine că, în cauza Philis contra Greciei, din 1991, Curtea a hotărât că „dreptul de acces la instanţă”, consacrat de art.6 din Convenţie, ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă şi obligatorie să rămână fără efecte în detrimentul uneia dintre părţi şi că, în consecinţă, şi executarea hotărârilor judecătoreşti este garantată de art.6 al Convenţiei.

În ceea ce priveşte hotărârile judecătoreşti în care statul (instituţiile publice) este  debitor, Curtea a statuat că refuzul sau întârzierea nejustificată de a plăti o sumă de bani la care a fost obligat prin hotărâre judecătorească este de natură să încalce art.6 şi art.1 din Protocolul 1 (cauzele Angelov c.Bulgariei; Mancheva c.Bulgariei; Bourdov c.Rusiei; Karahalios c.Greciei).

Mai mult, Instanţa europeană a stabilit şi că ar fi inoportun să se ceară unei persoane care a obţinut, ca urmare a pronunţării unei hotărâri judecătoreşti,  o creanţă contra statului, să recurgă la procedură executări silite iar dacă, totuşi, se recurge la o astfel de procedură, aceasta constituie un fel de circumstanţă agravantă pentru stat.

În speţă, creditoarea a recurs la executare silită, iar dacă nu i s-ar recunoaşte dreptul de a se continua această executare până la realizarea creanţei, s-ar încălca art.6 şi art.1 al Protocolului 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Instanţa de fond a realizat o interpretare logico-juridică şi a coroborat în mod corect dispoziţiile Legii nr.18/1991 şi ale H.G. 890/2005, stabilind că revine Instituţiei Prefectului obligaţia de plată stabilită prin titlul executoriu.

În ce priveşte caracterul obligaţiei de plată a cheltuielilor de judecată, potrivit art.277 din vechiul Cod de procedură civilă, incident în cauza 745/199/2012 în care s-a pronunţat titlul executoriu, în condiţiile în care instanţa nu a obligat pârâtele la plata cheltuielilor de judecată proporţional, este evident că a avut în vedere solidaritatea.

Astfel, creditorul se poate îndrepta împotriva oricăruia dintre debitorii solidari pentru recuperarea întregii creanţe, potrivit art.1446 NCCiv.

Divizibilitatea priveşte raporturile dintre debitori, în condiţiile prevăzute de art.1382 şi 1456 din NCCiv.

În consecinţă, Tribunalul constată că apelul este nefondat şi urmează să îl respingă.