Contestaţie la executare

ECLI:RO:TBBUC:2017:014.00***

Dosar nr. ***

ROMÂNIA

Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a Civilă

DECIZIA CIVILĂ NR. *** A

Şedinţa publică din data de 12.04.2017

Tribunalul constituit din:

PREŞEDINTE: ***

JUDECĂTOR: ***

GREFIER: ***

Pe rol se află soluţionarea apelului declarat de apelantul - contestator  ***  împotriva sentinţei civile nr. ***/28.10.2016, pronunţată de Judecătoria Sectorului *  Bucureşti în dosarul nr.  *** , având ca obiect contestaţie la executare şi întoarcere executare, în contradictoriu cu intimata - creditoare  ***  prin madatar  *** .

La apelul nominal făcut în şedinţă publică răspunde apelantul - contestator, prin avocat ***, în temeiul împuternicirii avocaţiale pe care o depune la dosar, lipsind intimata.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care:

Reprezentantul apelantului arată că nu are cereri prealabile de formulat.

Tribunalul, luând act că nu sunt probe noi de administrat, constată cercetarea procesului terminată şi deschide dezbaterile asupra apelului.

Reprezentantul apelantului solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, schimbarea în tot a sentinţei apelate, iar pe fond admiterea contestaţiei la executare, cu consecinţa anulării încheierii de încuviinţare a executării silite, a executării propriu - zise şi a actelor de executare, precum şi întoarcerea executării şi restituirea sumelor executare până în prezent. Arată că prin contestaţia la executare a fost invocată, în primul rând, lipsa titlului executoriu. Învederează că cererea de executare silită a fost demarată în baza unei cereri de acordare a unui împrumut. Raportat la dispoziţiile art. 632 şi art. 638 Cod procedură civilă, cererea de acordare a împrumutului nu poate reprezenta un titlu executoriu. În mod greşit prima instanţă a apreciat că înscrisul menţionat ar constitui titlu executoriu. Instanţa a menţionat existenţa unui contract de credit. Apelantul nu a negat niciodată existenţa contractului de credit, însă executarea nu s-a pornit în baza acestui înscris. Din toate actele de executare rezultă că executarea a vizat strict cererea de acordare a împrumutului, presupus a fi titlu executoriu. Învederează nelegalitatea executării silite. În ceea ce priveşte lipsa titlului de creanţă al intimatei arată că prin cesiunile succesive s-a transmis un drept de creanţă, însă prin contractul de cesiune de creanţă nu s-a transmis şi executorialitatea contractului de credit, astfel că intimata avea la dispoziţie o cerere întemeiată pe dreptul comun, eventual în pretenţii, urmând să se emită un titlu executoriu. Din modalitatea în care s-au desfăşurat cesiunile succesive nu putea fi demarată executarea silită. Intimata nu are calitatea de instituţie bancară pentru a putea pune direct în executare contractul de credit, care nu s-a transmis propriu - zis, ci s-a transmis doar o creanţă, şi nu executorialitatea contractului de credit. În ceea ce priveşte lipsa împuternicirii mandatarului ***, arată că, astfel cum rezultă din cererea de executare silită, entitatea care a demarat procedura executării silite a fost acest mandatar. Procura depusă la dosarul de executare nu acoperă propriu - zis procedura de executare silită, fiind folosiţi termeni generali, care nu pot genera calitatea de mandatar pentru executarea silită. În mod greşit prima instanţă a reţinut că această procură s-ar fi dat în scopul executării contractelor de cesiune de creanţă. În ceea ce priveşte caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei arată că cererea de acordare a împrumutului a vizat o anumită sumă, iar cererea de executare silită a vizat o altă sumă. Cu privire la onorariul executorului judecătoresc, în mod greşit prima instanţă s-a limitat a aprecia că onorariul s-ar încadra în onorariile prevăzute de Ordinul ministrului justiţiei. Prin raportare la dispoziţiile art. 670 alin. 4 Cod procedură civilă, chiar şi instanţa investită cu soluţionarea contestaţiei la executare putea cenzura onorariul, având în vedere actele de executare efectiv efectuate. Conform dosarului au fost efectuate doar adrese de poprire către bănci, fiind şi cheltuieli cu poşta. Nu se justifică onorariul de 6468,76 lei onorariu executor judecătoresc, pe care instanţa trebuia să-l cenzureze. Apelantul a invocat şi excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită, având în vedere că prescripţia a început să curgă la momentul cesiunii de creanţă, întrucât banca nu putea cesiona decât un credit care era declarat scadent anticipat. De la momentul cesiunii de creanţă a curs termenul general de prescripţie de trei ani. Solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat. Totodată, solicită acordarea de cheltuieli de judecată constând în taxa de timbru achitată la fond şi în apel, precum şi cheltuielile cu onorariul de avocat, facturile şi chitanţele fiind depuse la instanţa de fond.

Tribunalul închide dezbaterile şi rămâne în pronunţare asupra apelului.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului, constată următoarele:

Prin contestaţia la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului * Bucureşti la data de 23.07.2016, contestatorul  ***  a solicitat, în contradictoriu cu intimata  *** , prin madatar  *** , anularea încheierii de încuviinţare a executării silite din 05.05.2016 din dosarul nr. *** al Judecătoriei Sectorului * Bucureşti, anularea executării şi a tuturor actelor de executare silită emise de B.E.J.A.  *** , în cadrul dosarului de executare nr. ***/2016, precum şi anularea încheierii prin care au fost stabilite cheltuielile de executare şi cenzurarea onorariului executorului judecătoresc şi a cheltuielilor aferente, întoarcerea executării şi restituirea sumelor executate, suspendarea executării silite până la soluţionarea contestaţiei, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, contestatorul a arătat că, la data de 08.10.2007, a completat şi a depus la *** o cerere de acordare a unui împrumut pentru uz personal, cerere înregistrată sub nr. ***, însă nu a fost încheiat şi nu a primit niciodată un contract de credit în care să fie stipulate clauzele contractuale uzuale în cazul unor contracte bancare.

Contestatorul a susţinut că executarea silită este nulă absolut, având în vedere inexistenţa unui titlu executoriu iar creanţa nu este certă, lichidă şi exigibilă.

În drept, contestaţia la executare a fost întemeiată pe prevederile art. 712 alin. 1, 3 Cod procedură civilă, art. 194, 666 alin. 6, art. 670 alin. 4, art. 714 şi art. 651 Cod procedură civilă.

Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei la executare ca neîntemeiată.

Prin sentinţa civilă nr.  ***/28.10.2016  , Judecătoria Sectorului * Bucureşti a respins contestaţia la executare ca neîntemeiată, a respins cererea de suspendare ca rămasă fără obiect, a respins cererea de întoarcere a executării ca neîntemeiată, a respins cererea de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut următoarele:

În conformitate cu art. 712 alin. 1 Cod procedură civilă, împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare.

Astfel, contestaţia la executare este o cale specială de atac aplicabilă în faza executării silite prin care se poate obţine anularea întregii executări silite sau a actelor de executare efectuate cu încălcarea dispoziţiilor legale.

Criticile contestatorului au fost apreciate de instanţă neîntemeiate, prin prisma dispoziţiilor art. 712 şi următoarele Cod procedură civilă.

Astfel, instanţa a reţinut că între *** Bank România S.A. (devenită *** S.A.) şi contestator, în calitate de împrumutat, a fost încheiat contractul pentru acordarea împrumutului pentru uz personal nr ***/8.10.2007, după cum rezultă din menţiunile finale ale cererii de acordare (document care împreună cu condiţiile generale bancare pentru persoanele fizice reprezintă contractul încheiat între bancă şi client.

Obiectul contractului a fost reprezentat de acordarea unui credit de 31932 EUR pe o perioadă de 96 luni.

Prin contractul de cesiune de creanţe din 29.08.2013,  *** Bank S.A. a cesionat către  ***  creanţa născută în temeiul contactului mai sus menţionat.

Ulterior, prin contractul de cesiune de creanţe din data de 15.10.2007, ***, la rândul său, a cesionat către  *** , prin S.C.  *** , creanţa născută în temeiul contactului menţionat.

La solicitarea intimatei - creditoare prin S.C.  *** , în calitate de administrator de active, formulată la data de 31.03.2016, s-a început executarea silită a debitorului în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit ***/8.10.2007, în acest sens B.E.J.A. *** deschizând dosarul de executare nr. ***/2016, conform încheierii din 31.03.2016.

Executarea silită a început pentru suma totală de 14035,83 euro.

Prin încheierea din data de 5.05.2016, pronunţată de Judecătoria Sectorului *  Bucureşti în dosarul nr. ***, a fost încuviinţată executarea silită împotriva debitorului în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit ***/8.10.2007.

Prin încheierea din 13.07.2016, executorul judecătoresc a stabilit cuantumul cheltuielilor de executare la suma de 7301,86 lei, din care 6468,76 lei onorariu executor, 240 lei cheltuieli cu efectuarea actelor de executare, 480 lei comunicare acte de procedură, 20 lei taxă timbru, 93,1 lei taxe poştale.

Executorul judecătoresc a emis somaţii şi adrese de înfiinţare a popririi, fiind înştiinţat şi debitorul de măsura luată.

Susţinerile contestatorului în sensul că actele de executare au fost întocmite la solicitarea unei persoane care nu are calitatea de creditor întrucât nu are debite către creditorul care a solicitat executarea silită, respectiv că nu există un titlu executoriu, în sensul art. 638 Cod procedură civilă, au fost apreciate vădit neîntemeiate şi nu au fost reţinute de instanţă.

Cesiunea de creanţă este o convenţie prin care un creditor transmite o creanţă a sa unei alte persoane. Efectul specific între părţi constă în faptul că, din momentul realizării acordului de voinţe, creanţa se transferă către cesionar cu toate drepturile pe care i le conferea cedentului, creanţa păstrându-şi toate garanţiile şi accesoriile. Cesiunea nu transferă cesionarului doar emolumentul creanţei, ci şi calitatea de creditor. Pentru validitatea cesiunii de creanţă nu este necesar consimţământul debitorului cedat. El este un terţ faţă de convenţia dintre cedent şi cesionar. Dar, pentru ca această cesiune să fie opozabilă terţilor, deci inclusiv debitorului cedat, trebuie îndeplinite anumite formalităţi, reglementate de art. 1578 Cod civil 2009. Faţă de terţi, cesiunea produce efecte numai din momentul îndeplinirii formalităţilor stabilite de lege şi care sunt: fie primirea, de către debitor, a unei comunicări scrise a cesiunii (comunicarea), fie acceptarea cesiunii, de către debitor, printr-un înscris cu dată certă (acceptarea).

Instanţa a reţinut că, în speţă, cesiunea de creanţă astfel cum a fost prezentată mai sus de a fost adusă la cunoştinţa debitorului principal prin notificarea nr. ***/11.09.2013 trimisă la domiciliul indicat în cuprinsul contractului.

De asemenea, cesiunile de creanţă succesive au fost înscrise la Arhiva Electronică de Garanţii Reale Imobiliare sub nr. ***, fiind opozabile încă de la această dată contestatorului-debitor.

Cât priveşte lipsa unui titlu executoriu, aşa cum rezultă din actele depuse la dosar, debitorul contestator a completat cererea de acordare, fiind acordată suma de 31932 euro în condiţiile menţionate la secţiunea Termeni contractuali, după cum rezultă din menţiunile finale ale cererii de acordare, document care împreună cu condiţiile generale bancare pentru persoanele fizice reprezintă contractul încheiat între bancă şi client.

Aşadar, sunt neîntemeiate susţinerile în sensul că acest document nu poate fi interpretat ca un titlu executoriu, părţile convenind că acesta este un contract şi, ca atare, faţă de dispoziţiile art. 632, art. 638 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă 2010, coroborat cu dispoziţiile art. 120 din O.U.G. nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, acesta este titlu executoriu astfel că în mod corect a fost admisă cererea executorului şi a fost încuviinţată executarea de către Judecătoria Sectorului 1.

Cât priveşte critica vizând lipsa dovezii calităţii de mandatar a  *** , instanţa a reţinut că, la data formulării cererii de executare, creditoarea încheiase cu S.C.  ***  procura din 22.01.2015 prin care a mandatat-o să efectueze sarcinile referitoare la creanţele ce fac obiectul contractelor de cesiune, printre care şi creanţa pusă în executare în prezenta cauză, sarcini enumerate în înscrisul aflat la fila 143, astfel că la data cererii de executare silită exista la dosar dovada calităţii de mandatar. Faptul că ulterior s-a pronunţat de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie decizia nr. 9/2016 nu are nicio relevanţă, această decizie fiind obligatorie, conform art. 521 alin. 3 Cod procedură civilă 2010, doar de la data publicării în Monitorul Oficial.

Cât priveşte pretinsa lipsă a caracterului cert, lichid şi exigibil al creanţei, observând prevederile contractului de credit, situaţia contului - extras cont - la data de 12.08.2013, instanţa a constatat că afirmaţiile contestatorului sunt neîntemeiate, titlul executoriu recunoscând în favoarea intimatei (creditor cesionar) o creanţă certă şi lichidă, conform cererii de executare acesta solicitând exact suma menţionată în extrasul de cont menţionat, respectiv suma de 14035,83 euro, adică debitul înregistrat de debitor la acel moment, creanţa fiind aşadar şi exigibilă.

În ceea ce priveşte cheltuielile de executare, instanţa a reţinut că devine incident art. 669 alin. 2 Cod procedură civilă, potrivit căruia cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, în afară de cazul când creditorul a renunţat la executare, situaţie în care vor fi suportate de acesta, sau dacă prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi ţinut să suporte cheltuielile de executare stabilite sau, după caz, efectuate după înregistrarea cererii de executare şi până la data realizării obligaţiei stabilite în titlul executoriu, chiar dacă el a făcut plata în mod voluntar. Cu toate acestea, în cazul în care debitorul, somat potrivit art. 667, a executat obligaţia de îndată sau în termenul acordat de lege, el nu va fi ţinut să suporte decât cheltuielile pentru actele de executare efectiv îndeplinite, precum şi onorariul executorului judecătoresc şi, dacă este cazul, al avocatului creditorului, proporţional cu activitatea depusă de aceştia. Sumele ce urmează a fi plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin încheiere, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condiţiile legii.

Pentru a evita plata cheltuielilor de executare, contestatorul avea posibilitatea îndeplinirii benevole a obligaţiei prevăzute în titlul executoriu. Neprocedând în acest mod, contestatorul a determinat partea intimată să ceară îndeplinirea acestei obligaţii prin intermediul executorului judecătoresc şi, pe cale de consecinţă, să efectueze cheltuieli pe care altfel nu le-ar fi făcut.

În ceea ce priveşte onorariul de executor, sumele plătite cu titlu de onorariu pentru executorul judecătoresc reprezintă cheltuieli ocazionate de efectuarea executării silite şi faţă de dispoziţiile art. 39 alin. 1 din Legea nr. 188/2000 şi cele ale Ordinului ministrului justiţiei nr. 2550/2006, în cazul obligaţiilor având ca obiect plata unor sume de bani, onorariul executorului nu poate depăşi un anumit plafon determinat potrivit acestor acte normative, raportat la cuantumul obligaţiei de plată a cărei executare se urmăreşte.

În speţă, instanţa a constatat că prin încheierea din 13.07.2016, s-a stabilit de către executorul judecătoresc cuantumul cheltuielilor de executare la suma de 7301,86 lei, din care 6468,76 lei onorariu executor, 240 lei cheltuieli cu efectuarea actelor de executare, 480 lei comunicare acte de procedură, 20 lei taxă timbru, 93,1 lei taxe poştale.

Instanţa a constatat că, în cauză, executorul judecătoresc a aplicat corect prevederile Ordinului nr. 2550/2006 al Ministrului Justiţie şi art. 39 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 188/2000, conform cărora: (1) Executorii judecătoreşti au dreptul, pentru serviciul prestat, la onorarii minimale şi maximale stabilite de ministrul justiţiei, cu consultarea Consiliului Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti. În cazul executării silite a creanţelor având ca obiect plata unei sume de bani, onorariile maxime sunt următoarele: b) pentru creanţele în valoare de peste 50.000 lei, dar până la 80.000 lei inclusiv, onorariul maxim este de 5.000 lei plus un procent de până la 3% din suma care depăşeşte 50.000 lei din valoarea creanţei ce face obiectul executării silite;”.

Or, prin confruntarea onorariului de executare silită cu art. 37 din Legea nr. 188/2000, instanţa a observat că acest onorariu de 6468,76 lei se încadrează în limitele prevăzute de acest act normativ, incluzând TVA. Includerea TVA-ului în onorariul de executare ce se solicită a fi rambursat este întemeiată. Executorii judecătoreşti sunt ţinuţi a respecta Ordinul nr. 2250/2006 şi a stabili onorariile în limitele acolo prevăzute. La onorariile astfel calculate, unii executori judecătoreşti au obligaţia calculării şi reţinerii TVA-ului, taxă ce este suportată potrivit codului fiscal de destinatarul final, în cazul de faţă debitorul obligat a rambursa cheltuielile de executare. Din verificarea onorariului calculat în dosarul de executare analizat, instanţa a constatat că executorul a respectat prevederile legale, calculând onorariul în raport de valoarea urmărită, în procentul impus de Legea nr. 188/2000, la acest onorariu calculând şi percepând TVA, întregul onorariu astfel calculat urmând a fi suportat de contestatorul - debitor.

Instanţa nu poate interveni pentru a micşora sau mări cuantumul cheltuielilor de executare reprezentate de onorariul de executor, având în vedere că legea a reglementat plafoanele minime şi maxime între care trebuie să fie stabilit, oferind astfel protecţie debitorului. Onorariile executorului judecătoresc, calculate în limitele impuse de art. 39 alin. 1 din Legea nr. 188/2000, cum este cazul în speţă, nu pot fi disproporţionat de mari faţă de munca depusă de executor întrucât textul de lege menţionat înlătură orice disproporţie vădită.

Acestui onorariu i se adaugă şi celelalte cheltuieli, calculate în mod legal de executor în conformitate cu prevederile Hotărârii nr. 2/2007 a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti privind completarea Statutului Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, actele din dosarul de executare regăsindu-şi justificarea ca şi cheltuieli efectuate cu acestea în sensul acolo expus, reţinând ca şi activităţi prestate: cerere încuviinţare executare silită, taxă judiciară de timbru, depunere cerere încuviinţare executare silită, obţinerea încheierii de executare silită de la instanţă prin deplasarea agentului procedural al biroului, încheiere de stabilire a cheltuielilor de executare, înştiinţare debitori încuviinţare executare silită împreună cu comunicarea titlului executoriu şi somaţie plată şi copii xerox, somaţie de plată, adrese înfiinţare poprire, înştiinţare debitor înfiinţare poprire, încheiere de stabilire cheltuieli, cheltuieli cu comunicarea actelor.

În consecinţă, cuantumul cheltuielilor de executare indicat în încheierea din data de 13.07.2016 respectă dispoziţiile legale.

Faţă de toate aceste considerente, instanţa a apreciat că nu există nicio neregularitate legată de procedura executării silite ce face obiectul dosarului de executare nr. ***/2016 al B.E.J.A. *** , argumentele contestatorului fiind neîntemeiate, motiv pentru care a respins contestaţia la executare, ca atare.

În ceea ce priveşte cererea de suspendare a executării silite, având în vedere dispoziţiile art. 718 alin. 1 Cod procedură civilă, potrivit cărora „Până la soluţionarea contestaţiei la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părţii interesate şi numai pentru motive temeinice, instanţa competentă poate suspenda executarea [...]”, precum şi faptul că, prin sentinţă, contestaţia a fost soluţionată pe fond, instanţa a respins şi cererea privind suspendarea executării silite ca rămasă fără obiect.

Cât priveşte cererea de întoarcere, faţă de soluţia dată contestaţiei la executare, aceasta a fost respinsă ca neîntemeiată.

În temeiul art. 453 Cod procedură civilă 2010, instanţa a respins cererea contestatorului de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel contestatorul  *** , solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii apelate în sensul anulării încheierii de încuviinţare a executării silite din 05.05.2016, pronunţată de Judecătoria Sector *  Bucureşti în dosarul nr.  *** , anularea executării şi a tuturor actelor de executare întocmite de executorul judecătoresc în dosarul de executare nr. ***/2016, anularea încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare şi cenzurarea onorariului executorului judecătoresc şi a cheltuielilor aferente, constatarea intervenirii prescripţiei executării silite, întoarcerea executării şi obligarea creditoarei la restituirea sumelor executate, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, apelantul - contestator a arătat în esenţă că hotărârea primei instanţe este netemeinică şi nelegală.

Prin primul motiv de apel, a fost invocată lipsa titlului executoriu, cu motivarea că nu se regăseşte în enumerarea limitativă a textului art. 638 Cod procedură civilă şi cererea de acordare a creditului, iar această cerere nici nu poate fi asimilată noţiunii de „alte înscrisuri cărora legea le recunoaşte putere executorie”.

Apelantul nu contestă existenţa contractului de credit, însă susţine că acesta nu a fost invocat drept titlu executoriu, iar instanţa nu se poate substitui părţii în completarea formei executării silite şi nu poate schimba temeiul executării, indicând un alt titlu executoriu decât cel menţionat de creditoare.

Susţine apelantul că motivarea instanţei este contradictorie, întrucât în pagina 3 a hotărârii se afirmă expres că cererea de acordare a creditului reprezintă titlu executoriu în temeiul art. 632, art. 638 alin. 1 Cod procedură civilă coroborate cu art. 120 din O.U.G. nr. 99/2006, însă acest din urmă text se referă strict la contracte de credit, deci cererea de acordare a creditului nu este titlu executoriu. Cu toate acestea, în pagina 2 alineatul 4 din hotărâre se vorbeşte despre contractul de credit încheiat între contestator şi *** ca fiind titlul executoriu care legitimează executarea.

Cel de-al doilea motiv de apel vizează lipsa titlului de creanţă al  ***  şi lipsa calităţii de creditor a acesteia, apelantul susţinând că dispoziţiile art. 1578 Cod civil 2009 privind cesiunea de creanţă nu sunt aplicabile în cauză, având în vedere că aceste cesiuni succesive au fost încheiate sub imperiul Codului civil din 1864. În plus, din contractele de cesiune succesive nu rezultă că această creanţă ce rezultă din contractul de credit încheiat între contestator şi *** a făcut obiectul cesiunii.

Prin al treilea motiv de apel se invocă prescripţia dreptului de a cere executarea silită, apelantul arătând că este evident că de la data contractului de cesiune de creanţe dintre  ***  şi  ***  – 15.10.2007 a început să curgă prescripţia dreptului la executarea silită pentru dobânditoarea creanţei, deoarece *** nu ar fi putut cesiona creanţa decât dacă creditul ar fi fost declarat scadent anticipat.

Aşa fiind, de la data dobândirii creanţei, prin contractul din 15.10.2007, creditoarea putea porni executarea în termenul general de prescripţie de 3 ani, conform art. 706 Cod procedură civilă.

O a patra critică vizează lipsa împuternicirii mandatarului  ***  pentru a porni executarea silită, apelantul susţinând că procura dată de creditoare termenii sunt unii foarte generali, întrucât se referă la executarea oricărui împrumut în conformitate cu documentele de împrumut, astfel că nu este clar dacă mandatarul creditoarei poate solicita încuviinţarea executării silite privind contractele de cesiune de creanţă; în plus, în faţa instanţei judecătoreşti mandatarul trebuie să prezinte procură judiciară.

Invocă apelantul şi decizia nr. 9/04.04.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în temeiul art. 519 şi următoarele Cod procedură civilă, şi susţine că reprezentarea pretinsei creditoare este nelegală, creditoarei revenindu-i sarcina de a ratifica actele făcute de mandatar cu neîndeplinirea condiţiilor legale.

Cea de-a cincea critică vizează caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei, apelantul reiterând susţinerile din contestaţie, în sensul că nu rezultă cum a fost determinată suma de 14.035,83 euro pentru care s-a pornit executarea şi nici nu au fost prezentate documente din care să rezulte certitudinea creanţei.

Prin ultimul motiv de apel, apelantul a criticat cuantumul onorariului executorului judecătoresc, arătând că instanţa nu a analizat proporţionalitatea dintre onorariu şi complexitatea cauzei ori activitatea desfăşurată, în condiţiile în care singurele acte de executare efectuate sunt înştiinţările către unităţile bancare. Mai mult, acestea au fost expediate cu poşta, incluzându-se în cheltuielile separate suma de 93,10 lei în acest scop, astfel că restul sumelor cu comunicarea actelor de procedură şi efectuarea actelor de executare nu sunt justificate.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 466 şi următoarele Cod procedură civilă.

Intimata - creditoare a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefundat, arătând că executarea silită se desfăşoară cu respectarea dispoziţiilor legale.

Analizând sentinţa apelată prin prisma motivelor invocate şi care constituie limitele devoluţiunii conform art. 477 Cod procedură civilă, tribunalul constată că apelul nu este fondat pentru următoarele considerente:

În privinţa primului motiv de apel vizând lipsa titlului executoriu, tribunalul constată că este evident nefondat, atât timp cât cererea de acordare a creditului formulată de client şi aprobată de bancă, semnată de ambele părţi (bancă şi împrumutat), face corp comun cu condiţiile generale de acordare a creditului şi constituie contractul de credit în baza căruia apelantul - contestator a primit suma împrumutată şi în baza căruia acesta poate fi executat silit pentru recuperarea împrumutului şi a accesoriilor, potrivit clauzelor contractuale.

Prin urmare, aşa cum corect a reţinut prima instanţă, în cauză există un contract de credit, semnat de ambele părţi, contract care, în conformitate cu dispoziţiile art. 120 din O.U.G. nr. 99/2006, constituie titlu executoriu, susţinerile apelantului în sensul că executarea a fost declanşată nelegal în temeiul cererii de acordare a împrumutului fiind simple alegaţii.

Nefondat este şi cel de-al doilea motiv de apel, întrucât, în raport de data contractelor de cesiune - 14.08.2013 şi 28.08.2013, acestea sunt supuse dispoziţiilor Codului civil 2009, atât în privinţa condiţiilor de validitate, cât şi sub aspectul opozabilităţii acestora faţă de debitorul cedat.

În consecinţă, tribunalul constată că, fiind notificată cesiunea de creanţă debitorului, prin scrisoare recomandată, aceasta îi este opozabilă. Totodată, urmare a cesiunii, cesionarul a dobândit toate drepturile pe care cedentul le avea în legătură cu creanţa cedată, inclusiv calitatea de creditor şi dreptul de a obţine executarea silită a debitorului cedat.

Tribunalul va înlătura susţinerea apelantului în sensul că nu rezultă dacă această creanţă a făcut obiectul cesiunii, observând că în tabelul anexă la contractele de cesiune este menţionat debitorul *** cu contractul de credit nr. *** şi cererea de împrumut nr. ***, rezultând astfel că această creanţă a fost cesionată intimatei - creditoare.

Referitor la cel de-al treilea motiv de apel vizând prescripţia dreptului de a cere executarea silită, tribunalul constată că acest motiv de nelegalitate a executării silite a fost invocat pentru prima dată în cererea de apel, nefiind supus analizei primei instanţe, astfel că se impune cu prioritate a se stabili dacă, în cauză, prescripţia extinctivă este supusă dispoziţiilor Codului civil 1864 sau noului Cod civil din 2009.

În acest sens, tribunalul observă că părţile iniţiale au încheiat contractul de credit la data de 08.10.2007 pe o perioadă de 96 luni, deci 8 ani, astfel că ultima rată era scadentă în anul 2015. Aşa fiind, cum în cauză nu s-a dovedit declararea expresă a scadenţei anticipate de către creditorul iniţial, rezultă că cel mai târziu la data primei cesiuni a intervenit scadenţa anticipată, respectiv la data de 14.08.2013, deci din acel moment s-a născut dreptul cesionarului de a cere executarea silită şi, totodată, a început să curgă termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită.

Rezultă că, întrucât termenul de prescripţie a început să curgă după intrarea în vigoare a noului cod civil, prescripţia este supusă în întregul ei prevederilor noului act normativ, conform art. 6 alin. 4 Cod civil 2009. Or, dispoziţiile art. 2512 alin. 1 şi 2 Cod civil 2009 statuează că prescripţia poate fi opusă numai de cel în folosul căruia curge, iar organul de jurisdicţie competent nu o poate aplica din oficiu.

În această situaţie, văzând şi prevederile art. 707 alin. 1 Cod procedură civilă 2010, potrivit cărora prescripţia nu operează de plin drept, ci numai la cererea persoanei interesate, tribunalul constată că prescripţia executării silite constituie motiv nou de contestaţie ce ar fi trebuit invocat în faţa primei instanţe cu respectarea dispoziţiilor art. 715 alin. 1 Cod procedură civilă. Ca urmare, nefiind motiv de ordine publică, astfel încât să poată fi invocat şi din oficiu, acest motiv nu va face obiectul analizei în apel, faţă de prevederile art. 478 Cod procedură civilă.

Constată tribunalul că este nefondată şi critica vizând lipsa împuternicirii mandatarului  ***  pentru a porni executarea silită, din conţinutul procurii autentificate sub nr. ***/22.01.2015 de S.P.N. *** rezultând că mandatarul  ***  este împuternicit să execute orice împrumut (lit. a), respectiv să angajeze un executor judecătoresc pentru procedura de executare silită împotriva oricărui debitor în legătură cu un împrumut restant, situaţie ce se regăseşte în cauză.

Cât priveşte decizia nr. 9 din 04 aprilie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a stabilit că: „în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, cererea de chemare în judecată şi reprezentarea convenţională a persoanei juridice în faţa instanţelor de judecată nu se pot face prin mandatar persoană juridică, nici prin consilierul juridic sau avocatul acesteia din urmă”, invocată de apelant, tribunalul constată că nu dezleagă şi chestiunea reprezentării persoanei juridice în faţa executorului judecătoresc, ci doar în faţa instanţei de judecată. Prin urmare, această dezlegare dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu este aplicabilă în ceea ce priveşte cererea de executare silită adresată executorului judecătoresc, ci doar acelei faze a executării silite ce se desfăşoară în faţa instanţei de judecată (apel împotriva încheierii de respingere a cererii de executare silită, plângere împotriva refuzului executorului judecătoresc de a efectua un act de executare, etc.).

A invocat apelantul, prin al cincilea motiv de apel, lipsa caracterului cert, lichid şi exigibil al creanţei, susţinând doar că nu rezultă cum a fost determinată suma de 14.035,83 euro, pentru care s-a pornit executarea silită, fără însă a arăta în concret ce sumă a achitat din creditul contractat şi cât anume a rămas de plată.

Or, tribunalul constată că existenţa creanţei rezultă chiar din contractul de credit, fiind dovedit caracterul cert al acesteia, cuantumul sumei datorate este determinabil potrivit clauzelor contractuale, deci rezultă şi caracterul lichid al creanţei, iar scadenţa anticipată a creditului a fost declarată cel mai târziu la data primei cesiuni, aşa cum s-a arătat anterior, astfel că întreaga sumă rămasă de plată este şi exigibilă, fiind respectate dispoziţiile art. 662 Cod procedură civilă 2010. În plus, tribunalul constată că în mod corect prima instanţă a avut în vedere extrasul de cont emis la data de 02.12.2013 din cuprinsul căruia rezultă că la data de 12.08.2013 (data primei cesiuni de creanţă, deci data declarării scadenţei anticipate) suma datorată era de 14.035,83 euro, astfel că şi acest motiv de apel va fi respins ca nefondat.

Referitor la ultima critică vizând cuantumul cheltuielilor de executare, tribunalul constată că apelantul nu a formulat o critică punctuală, ci una generală, susţinând că onorariul executorului judecătoresc este disproporţionat în raport de activitatea executorului. Or, tribunalul observă că onorariul de executare se stabileşte şi în raport de valoarea creanţei ce se execută, iar în speţă executorul a stabilit acest onorariu în limitele prevăzute de art. 39 alin. 1 lit. b din Legea nr. 188/2000 coroborat cu Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 2561/2012, respectiv 5.000 lei plus un procent de până la 3% din suma care depăşeşte 50.000 lei din valoarea creanţei ce face obiectul executării silite, în raport de valoarea creanţei de 14.035,83 euro, conform titlului executoriu, la care a adăugat TVA de 20%, astfel că onorariul de 6.468,76 lei, stabilit prin încheierea din 13.07.2016 emisă de B.E.J.A.  *** , nu poate fi considerat excesiv.

În acelaşi timp, referitor la celelalte cheltuieli de executare stabilite prin încheierea din 13.07.2016, văzând şi categoriile de cheltuieli incluse de art. 669 alin. 3 Cod procedură civilă în cheltuielile de executare, tribunalul constată că executorul judecătoresc a prezentat detaliat celelalte sume percepute cu titlu de cheltuieli de executare (necesare desfăşurării executării silite), respectiv efectuare acte de executare silită, comunicare acte de procedură, taxă de timbru executare şi taxe poştale. Prin urmare, constatând că aceste cheltuieli stabilite de executorul judecătoresc prin încheierea din 13.07.2016 se circumscriu textului art. 669 alin. 3 pct. 7 Cod procedură civilă 2010, tribunalul apreciază că sunt justificate, fiind aferente unor acte de executare efectiv îndeplinite, şi urmează a fi suportate de apelantul - debitor, conform art. 669 alin. 2 Cod procedură civilă.

Tribunalul are în vedere că fundamentul acordării cheltuielilor de executare care includ şi onorariul executorului îl constituie practic culpa debitorului care nu a înţeles să execute obligaţia stabilită în sarcina sa prin titlul executoriu, suportarea acestor cheltuieli, situate în limitele legale, reprezentând unul din riscurile pe care şi le asumă un debitor care nu manifestă un comportament prompt în executarea hotărârii.

În vederea aducerii la îndeplinire a titlului executoriu, creditorul a înţeles să se doteze cu un arsenal juridic adecvat, apelând la mijloacele puse de lege la dispoziţia sa, angajând serviciile unui executor, avansând sumele necesare în acest scop.

În consecinţă, tribunalul reţine că aceste sume, reprezentând onorariu de executor și alte cheltuieli necesare desfășurării activității de executare, răspund exigenţelor instituite de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului care garantează o executare promptă şi efectivă a obligaţiilor stabilite prin titlurile executorii, aşa încât acestea să nu rămână iluzorii şi lipsite de eficacitate practică, critica apelantului fiind nefondată sub acest aspect.

Cum, potrivit art. 669 alin. 2 Cod de procedură civilă 2010, „cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, afară de cazul când creditorul a renunţat la executare sau dacă prin lege se prevede altfel", debitorul va fi ţinut să suporte cheltuielile de executare făcute după înregistrarea cererii de executare şi până la data realizării obligaţiei stabilite în titlul executoriu.

În consecinţă, tribunalul constată că în mod corect a reţinut prima instanţă că nu se impune anularea încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare în privința onorariului executorului judecătoresc și a celorlalte cheltuieli detaliate în cuprinsul încheierii.

Faţă de aceste considerente, constatând legalitatea şi temeinicia hotărârii de fond şi netemeinicia criticilor aduse acesteia, în temeiul art. 480 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul formulat de apelantul - contestator  ***  (CNP ***), cu domiciliul ales la S.P.R.L. *** în Bucureşti, ***, împotriva sentinţei civile nr.  ***/28.10.2016  , pronunţată de Judecătoria Sectorului *  Bucureşti în dosarul nr.  *** , în contradictoriu cu intimata - creditoare  ***  prin madatar  *** , cu sediul în Bucureşti, ****.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 12.04.2017.

Preşedinte Judecător Grefier

****  *** ***

Red. jud. ***./ 5 ex.

01.04.2018

Jud. Sector *  Bucureşti

Jud. ***

1 ex. se comunică B.E.J.A. ***

Domenii speta

Spete similare