Contestaţie la actul de impunere. tardivitate.

CONTESTAŢIE LA ACTUL DE IMPUNERE.

TARDIVITATE.

Art.44 Cod procedură fiscală

Faptul că nu a fost comunicat actul fiscal la sediul

contestatoarei nu echivalează cu lipsa comunicării, întrucât,

potrivit regulilor speciale ale Codului de procedură fiscală,

comunicarea se poate face şi prin publicitate.

(Decizia nr.490/R-C din 04 mai 2007)

Prin sentinţa nr.68 din 16.01.2007 a Tribunalului Vâlcea a

fost admisă acţiunea formulată de S.C.„M”S.R.L., a fost anulată decizia

nr.52 din 06.10.2006 şi a fost trimisă contestaţia la D.G.F.P. Vâlcea

pentru soluţionarea pe fond.

Pentru a decide astfel, tribunalul a constatat că S.C.„M”S.R.L.

a solicitat anularea deciziei nr.52 din 06.10.2006 ca nelegală şi

netemeinică sub motiv că D.G.F.P. Vâlcea a respins greşit ca tardiv

introdusă contestaţia formulată de petentă împotriva procesului-verbal

de sechestru; că actul administrativ fiscal nu a fost comunicat

contribuabilului sau reprezentanţilor acestuia şi în consecinţă este

introdusă în termen.

Analizând acţiunea, tribunalul a constatat că la 23.08.2006 a

fost înregistrată contestaţia formulată de S.C.„M”S.R.L. Rm.Vâlcea

împotriva deciziei de impunere nr.399/17.06.2005, întocmită de organele

financiar fiscale; că la 20.06.2005 Administraţia Fiscală a transmis prin

poştă decizia de impunere nr.399/17.06.2005, returnată la 04.07.2005 cu

menţiunea „înapoiat, expirat termenul de păstrare”; că la 06.07.2005 a

fost expediat din nou actul de impunere care a fost, de asemenea,

returnat la 18.07.2005, cu aceeaşi menţiune, după care Administraţia

Fiscală a publicat la 20.07.2005 pe internet, pagina ANAF – portalul

DGFP Vâlcea – anunţul privind comunicarea actului administrativ fiscal

către S.C.„M”S.R.L. Rm.Vâlcea.

În concluzie, tribunalul a constatat că greşit a fost respinsă ca

tardiv depusă contestaţia împotriva deciziei de impunere căci

Administraţia Fiscală nu a comunicat actul administrativ fiscal.

La 23.02.2007 S.C.„M”S.R.L. Rm.Vâlcea a declarat recurs,

criticând soluţia primei instanţe ca nelegală, deoarece tribunalul a făcut

aplicarea greşită a art.87 Cod procedură civilă, în realitate textul incident

fiind art.44 Cod procedură fiscală.

S-a mai susţinut că Administraţia Fiscală a comunicat actul de

impunere la adresa declarată la Oficiul Registrului Comerţului, respectiv

la nr.164 şi că în procedura de soluţionare a contestaţiei a fost trimisă

corespondenţa la adresa indicată de contestatoare, respectiv 165.

Recursul a fost apreciat de Curte ca fondat.

Critica recurentei, încadrată corect de aceasta în motivul

prevăzut de art.304 pct.9 Cod pr.civilă, a fost privită ca fondată.

Curtea a constatat că Administraţia Fiscală a respectat regulile

de comunicare prevăzute de art.44 Cod pr.fiscală. Astfel, aşa cum rezultă

şi din contestaţia formulată de contestatoarea S.C.„M”S.R.L, aceasta are

adresa sediului în Calea lui Traian, nr.164, bl.27, sc.B, ap.3, judeţul

Vâlcea. Din actele dosarului a rezultat că, într-adevăr, Administraţia

Fiscală a comunicat contestatorului adresa de impunere la adresa arătată

mai sus, în data de 21.06.2005 şi în data de 06.07.2005, cu confirmare de

primire şi de fiecare dată corespondenţa a fost returnată de poştă (f.17-

20).

În aceste condiţii, corect Administraţia Fiscală a aplicat

regulile de procedură privind comunicarea prin publicitate, reguli

prevăzute în art.44 pct.3 Cod pr.civilă. Astfel, la 21.07.2005 a fost afişat

anunţul privind actul de impunere pe site-ul ANAF, portalul D.G.F.P.

Vâlcea şi la 26.07.2005 a fost afişat anunţul şi la sediul D.G.F.P. Vâlcea

(f.22-26).

În consecinţă, a fost îndeplinită procedura legală de

comunicare a deciziei de impunere.

Faptul că nu a fost comunicat actul fiscal la sediul

contestatorului, nu echivalează cu lipsa comunicării, aşa cum a reţinut

prima instanţă, întrucât, potrivit regulilor speciale ale Codului de

procedură fiscală, comunicarea se poate face şi prin publicitate, regulă

ignorată de prima instanţă.

Curtea a constatat că şi după regulile Codului de procedură

civilă, într-o astfel de ipoteză, s-ar fi făcut comunicarea prin publicitate

potrivit art.95 din acest act normativ, astfel că textul art.44 din Codul

fiscal nu este o noutate.

În fine, Curtea a constatat că efectuarea procedurii de

comunicare privind publicitatea a fost utilizată în ultimă instanţă de

Administraţia Fiscală. Ea a încercat de două ori să comunice actul

respectiv prin poştă la adresa contestatorului, însă din motive

necunoscute ea nu a fost îndeplinită pentru că documentele au fost

restituite. Legiuitorul a ales calea excepţională a comunicării prin

publicitate pentru a nu da loc la abuzuri sau la tergiversări în soluţionarea

litigiilor, provocate prin refuzul de primire a corespondenţei de către

destinatari, sub motiv că ei nu ar fi destinatari ori din alte motive

imputabile lor. În speţă, nu este imputabilă Administraţiei Fiscale

comunicarea prin publicitate întrucât ea a încercat comunicarea prin

poştă,  la sediul contribuabilului, de două ori.

Prin întâmpinare contestatoarea a solicitat respingerea

recursului, susţinând că a primit alte documente, pe aceeaşi adresă, de la

Administraţia Financiară şi nu înţelege de ce nu a primit şi comunicarea

actului de impunere. Curtea a constatat că la dosar există dovezi că au

fost comunicate prin poştă, de două ori, actele în litigiu şi că au fost

returnate actele transmise, astfel că nu poate fi pusă la îndoială încercarea

de comunicare.

În concluzie, Curtea a constatat că recursul este fondat şi în

consecinţă a fost admis.

Cu privire la tardivitatea contestaţiei, Curtea a constatat că, 

într-adevăr, contestaţia este tardivă, deoarece publicarea actului s-a

efectuat la 26.07.2005 şi este considerată îndeplinită comunicarea la 15

zile de la această dată, potrivit art.44 alin.3 din Codul fiscal. În

consecinţă, contestaţia trebuia să fie depusă în 30 de zile de la data

comunicării, adică în luna septembrie 2005. Cum depunerea acesteia a

fost făcută în 23.08.2006, adică cu o întârziere de aproximativ un an de

zile, a rezultat că într-adevăr contestaţia este depusă tardiv şi deci decizia

nr.52 din 6.10.22006 a D.G.F.P. Vâlcea este corectă.

Văzând şi dispoziţiile art.312 alin.2 Cod pr.civilă, a fost admis

recursul, modificată în tot sentinţa primei instanţe în sensul respingerii

contestaţiei ca nefondată.

Domenii speta

Spete similare