Anulare act administrativ

Titlu: anulare act administrativ

Domeniul asociat: cereri

R O M Â N I A

TRIBUNALUL GORJ

SECŢIA CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL

SENTINŢA nr. 1145/2015

Şedinţa publică din 30 septembrie 2015

Pe rol se află judecarea cauzei privind pe reclamanta P. P., în contradictoriu cu pârâtele D.G., având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică a răspuns, pentru reclamantă, avocat D. A.  iar pentru pârâte a răspuns consilier juridic P.D.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care învederează instanţei că prezenta cauză are ca obiect anulare act administrativ, stadiul procesual fond, se află la primul termen de judecată ca urmare a casării cu trimitere spre rejudecare, soluţie dispusă de Curtea de Apel Craiova, prin decizia nr. …….., pronunţată în dosarul nr. X.

Avocat D. A., pentru reclamantă, solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a face dovada faptului că reclamanta a formulat plângere prealabilă, procedura prealabilă fiind urmată de reclamantă.

Deliberând asupra cererii de amânare formulată de apărătorul ales al reclamantei, instanța o respinge ca fiind neîntemeiată, având în vedere că în răspunsul formulat de pârâta D. G. la relaţiile solicitate de instanţă se face vorbire despre plângerea prealabilă formulată de reclamantă.

Având în vedere considerentele deciziei prin care s-a dispus rejudecarea cauzei, în sensul că s-a trecut la soluţionarea cauzei, fără ca în prealabil să soluţioneze excepţiile care puteau face inutilă soluţionarea cauzei pe fond, tribunalul acordă cuvântul pe excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâta D. G., prin întâmpinare.

Avocat D. A., pentru reclamantă, solicită respingerea excepţiei invocată de pârâtă, întrucât, în urma formulării plângerii prealabile, reclamanta nu a primit un răspuns de la această instituţie, motiv pentru care, consideră că este în termen cu privire la formularea contestaţiei în faţa instanţei.

Consilier juridic P.D., având cuvântul pentru pârâte, solicită admiterea excepţiei aşa cum a fost formulată, pentru motivele expuse prin întâmpinare.

Deliberând asupra excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâta D. G., prin întâmpinare, tribunalul o respinge ca fiind neîntemeiată, întrucât în cauza dedusă judecăţii sunt aplicabile dispoziţiile art. 106 alin.1 din Legea nr. 188/1999, care fac trimitere la condiţiile şi termenele prevăzute de Legea 554/2004, iar cum reclamanta a formulat plângere prealabilă la data de 13.08.2013 prin S. F. G. la care nu s-a formulat răspuns,(fila 204 dosar prim ciclu procesual), data de la care a început să curgă termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. 1 este data de 13.09.2013, astfel încât acţiunea introdusă pe rolul instanţei la data de 17.02.2014, se priveşte a fi formulată în termen.

Avocat D. A.  pentru reclamantă, solicită încuviinţarea probei cu înscrisuri, pentru a dovedi faptul că postul nu a fost desfiinţat, considerând că postul respectiv există şi este în prezent, scos la concurs, motivând de asemenea că reclamanta a formulat o cerere prin care a solicitat informaţii instituţiei, întrucât este singura angajată care a fost disponibilizată.

Instanţa pune în discuţia părţilor proba cu înscrisuri solicitată de apărătorul ales al reclamantei.

Consilier juridic P.D., având cuvântul pentru pârâte, lasă la aprecierea instanţei încuviinţarea probei cu înscrisuri.

Deliberând asupra probei cu înscrisuri solicitată de apărătorul ales al reclamantei, instanţa o respinge ca fiind neîntemeiată, apreciind că probatoriul administrat în cauză este suficient pentru o justă soluţionare a cauzei.

Constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, tribunalul apreciază cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul părţilor pe fondul cauzei.

Avocat D. A., având cuvântul pentru reclamantă, solicită admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată, anularea în tot a deciziei contestată prin care a fost eliberată din funcţia publică de inspector, învederând faptul că la nivelul A. J. au primit astfel de decizii un număr de 266 de persoane. În acest sens susţine că în mod nelegal a fost vacantat postul ocupat de reclamantă prin concurs iar prin scoaterea posturilor la concurs nu s-a făcut altceva decât să organizeze nişte concursuri pentru ocuparea unor posturi care au fost vacantate pe motiv de reorganizare.

Consilier juridic P.D., având cuvântul pentru pârâte, solicită respingerea acţiunii formulată de reclamantă pentru motivele expuse prin întâmpinare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj - Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal la data de 17 februarie 2014, sub nr. Z, reclamanta P. P. a chemat în judecată pârâtele D.G. a solicitat instanţei de judecată ca prin hotărârea ce se va pronunţa să dispună, în temeiul art. 8 din Legea nr.554/2004, anularea în tot a Deciziei nr. …., emisă de M, D. G. prin care a fost eliberată din funcţia de inspector, grad profesional asistent, gradaţie 5, clasa de salarizare 43 de la SIF la expirarea termenului de preaviz; în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004 repunere în situaţia anterioară, respectiv acordarea de despăgubiri materiale egale cu salariile indexate, majorate şi recalculate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat petentul, calculate de data încetării raportului de muncă şi până la reintegrarea efectivă precum şi la plata sumei de 5.000 lei cu titlu de daune morale.

A arătat că decizia contestată este lovită de nulitate absolută, având în vedere că nu cuprinde motivele care au determinat concedierea.

Această cerinţă este obligatorie în raport de dispoziţiile art. 76 alin. 1 din Codul muncii.

În decizie nu există nici o motivare de fapt, fiind doar menţionate generic acte normative şi Ordine ale Preşedintelui Y, ordine care nu au fost publicate anterior emiterii deciziei în M. Of. şi nici nu au fost comunicate salariaţilor.

Nepublicarea ordinelor în M. Of., atrage inexistenţa acestora şi, respectiv inopozabilitatea.

A menţionat că în raport de dispoziţiile art. 71 alin. 5 doar prevederile art. 68-73 nu se aplică salariaţilor din instituţiile publice şi autorităţile publice, însă restul dispoziţiilor sunt aplicabile, inclusiv cele ce prevăd forma deciziei de concediere.

Art. 117 din Legea nr. 188/1999 stipulează că dispoziţiile acestei legi se completează cu prevederile legislaţiei muncii, precum şi cu reglementările de drept comun, în măsura în care contravin legislaţiei muncii, precum şi cu reglementările de drept comun, în măsura în care contravin legislaţiei specifice funcţiei publice.

Or, legislaţia specifică funcţiei publice nu conţine nici o prevedere privind procedura şi drepturile funcţionarilor publice afectaţi de o eliberare din funcţie colectivă.

În această situaţie se face aplicabilitatea prevederilor specifice din Codul muncii.

D. G. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de suspendare şi de anulare a deciziei nr. 389/01.08.2013 formulată de către reclamantă.

În ceea ce priveşte reorganizarea efectivă a D.G. s-a arătat că aceasta a fost, în fapt, o unitate teritorială a A.N. iar prin Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al acestei direcţii, aprobat prin OP nr. ….. se realiza, în mod unitar, strategia şi programul Guvernului în domeniul finanţelor publice şi se aplica politica fiscală a

statului. Această instituţie îşi desfăşoară activitatea în baza legilor, ordinelor şi instrucţiunilor elaborate de AN şi MF.

Ca principale atribuţii, D desfăşoară ansamblul activităţilor de administrare fiscală a contribuabililor, organizează activitatea de trezorerie, asigură asistenţa tehnică privind elaborarea şi execuţia bugetelor locale, reprezintă interesele statului în faţa instanţelor de judecată în litigiile legate de activitatea pe care o desfăşoară, transpune la nivelul aparatului propriu măsurilor dispuse de către AN cu privire la standardele de management şi control intern etc.

O. nr. …… pentru aprobarea CCI orice entitate publică este constituită pentru un scop şi are o misiune. Misiunea AJ este cea stabilită prin regulamentul de Organizare şi Funcţionare precum şi prin actele normative în vigoare. DG a fost reorganizată în A.J., structură fără personalitate juridică în subordinea DG, iar statul de funcţii al noii structuri a fost redus cu un număr de 85 de posturi.

Conform noii structuri organizatorice pentru SIF persoane fizice 1 a fost aprobat un număr de 9 posturi, respectiv un post şef serviciu, 3 posturi consilier superior şi 5 posturi inspector principal.

În consecinţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 99 alineat 1, litera c din Legea nr. 188/1999, s-a procedat la reducerea numărului de posturi.

În ceea ce priveşte legalitatea actului a cărui anulare se solicită, s-a solicitat să se constate că acesta a fost emis în baza ordinelor emise de preşedintele A.N. privind stabilirea numărului de posturi şi aprobarea statelor de funcţii pentru structurile din cadrul A.N., ordine ce au fost emise pentru aducerea la îndeplinire a O.U.G. nr. 74/2013 şi a H.G. nr. 520/2013.

Pentru ca un act să fie legal, el trebuie să fie emis în conformitate cu legea aplicabilă. În cazul de faţă, decizia a cărei anulare se solicită îndeplineşte condiţiile unui act administrativ individual, respectiv este emisă în baza şi în aplicarea actelor normative aplicabile, se adresează unui subiect determinat, dă naştere, modifică sau stinge drepturi şi obligaţii.

Decizia contestată a fost dată cu aplicarea dispoziţiilor H.G. nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea AN şi ale O.U.G. nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii AN, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

Sub acest aspect, este foarte important de relevat faptul ca atât O.U.G. nr. 74/2013 cât şi H.G. nr. 520/2013 sunt actele normative care se caracterizează prin faptul că au aplicabilitate generală, ele au fost publicate în M. Of., la emiterea lor fiind respectate prevederile Legii transparenţei decizionale nr. 52/2003, iar proiectele lor au fost publicate pe site-ul AN şi s-au aflat în dezbatere publică.

Din conţinutul notei de fundamentare la O.U.G. nr. 74/2013 şi la H.G. nr. 520/2013, postate pe site-ul AN, rezultă faptul că promovarea acestor acte normative a fost determinată de contextul socio-economic actual, opiniile şi recomandările FM referitoare la scăderea cheltuielilor bugetare, precum şi necesitatea eliminării disfuncţionalităţilor, întăririi aparatului fiscal şi utilizării resurselor de care dispune la capacitate maximă şi în condiţii de eficienţă.

Din conţinutul aceleiaşi note de fundamentare rezultă faptul că prin reorganizare s-au avut în vedere următoarele aspecte: crearea nivelului regional în scopul reducerii numărului de raportări către centrala AN, îmbunătăţirii planificării şi controlului, reducerii costului colectării şi creării de unităţi mai echilibrate din perspectiva ponderii economice şi a ponderii în colectarea veniturilor; abordarea structurii regionale are ca principal obiectiv îmbunătăţirea performanţei operaţionale a AN şi diminuarea costului colectării, în condiţiile în care de la nivel central la nivel teritorial se va opera cu un număr de 8 structuri în locul celor 42, nivelul regional având inclusiv un rol de planificare, coordonare şi control în raport cu unităţile subordonate din raza sa teritorială, numărul funcţiilor de conducere reducându-se considerabil; regionalizarea păstrează structura de organizare pe 3 paliere (sediul central/nivel regional/nivel local în loc de sediul central/nivel judeţean/nivel local) permiţând însă un management mai bun, dar şi economii importante în procesul de administrare fiscală; crearea structurii antifraudă prin reorganizarea controlului operativ în cadrul aparatului propriu al AN, această direcţie antifraudă urmând a fi o structură puternică având 8 servicii regionale aflate în directa subordonare a aparatului central, în scopul consolidării cadrului legal privind lupta împotriva evaziunii fiscale, prin crearea unui mecanism unic de control care să înlăture paralelismele şi să elimine astfel evaluarea fiscală diferită sau chiar contrară a aceleiaşi operaţiuni economice; asigurarea autonomiei DV: securizarea frontierei externe a UE, efectuarea operaţiunilor de vămuire, combaterea traficului de droguri şi a traficului de mărfuri contrafăcute; implementarea unei noi strategii de resurse umane şi simplificarea procesului decizional care se va realiza pe de o parte prin realocarea personalului spre domeniile deficitare (antifraudă, inspecţie fiscală, IT, juridic) sau spre organele fiscale cu cel mai mare grad de încărcare şi pe de altă parte prin eliberarea din funcţie a celor care nu mai corespund din punct de vedere profesional şi al integrităţii; prin reducerea cu până la 30% a funcţiilor de conducere accelerându-se procesul decizional şi realizându-se economii în vederea încadrării în fondurile bugetare alocate pentru cheltuielile de personal; a apărut necesitatea redistribuirii personalului atât între structurile judeţene (care au un număr prea mare sau prea mic de personal în funcţie de numărul de contribuabili administraţi) cât şi între funcţiile administraţiei (migrarea personalului dinspre procesele masive cu valoare adăugată redusă către funcţiile mai complexe precum inspecţia fiscală, asistenţa contribuabililor şi IT.

 Referitor la susţinerea reclamantei potrivit căreia ordinul nr. …….., în baza căruia a fost emisă decizia contestată, este inexistent datorită faptului că nu a fost publicat în Monitorul Oficial, pârâta a arătat că prevederile HG. nr. 561/2009 şi art. 10 alineat 1 din Legea nr. 24/2000 nu sunt aplicabile ordinului menţionat întrucât aceste texte de lege care prevăd publicarea se referă la actele administrative cu caracter normativ, în timp ce ordinul preşedintelui este act administrativ cu caracter individual, reclamanta aflându-se într-o gravă eroare atunci când califică ordinul preşedintelui ca fiind act normativ.

Aceste ordine nu sunt acte normative emise sau adoptate de o autoritate publică cu aplicabilitate generală astfel cum prevăd dispoziţiile art. 3 litera a din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, întrucât ele nu au o aplicabilitate generală şi nu se adresează „erga omnes”.

Astfel cum se poate constata, ordinele menţionate anterior se adresează unui număr restrâns şi bine definit de subiecţi, care au luat cunoştinţa de dispoziţiile acestuia.

Potrivit prevederilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative cu modificările şi completările ulterioare, „în vederea intrării lor în vigoare, legile şi celelalte acte normative adoptate de Parlament, hotărârile şi ordonanţele Guvernului, deciziile primului-ministru, actele normative ale autorităţilor administrative autonome, precum şi ordinele, instrucţiunile şi alte acte normative emise de conducătorii organelor administraţiei publice centrale de specialitate se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.”

Din cuprinsul acestei dispoziţii legale, reiese că Legea nr. 24/2000 distinge între ordinele cu caracter normativ şi cele cu caracter nenormativ (individuale), din moment ce dispune numai publicarea celor cu caracter normativ, care cuprind reglementări de principiu, formulate în abstract, şi sunt destinate unui număr nedeterminat de persoane şi care - prin urmare - sunt de interes general.

Deşi Legea nr. 24/2000 nu defineşte expres ceea ce se înţelege prin „act cu caracter normativ”, o asemenea calificare a conţinutului acestui concept a fost stabilită atât de către jurisprudenţă, cât şi de către doctrină în mai multe ocazii.

Astfel, în jurisprudenţa identificată la nivelul ICCJ, s-a reţinut, în cadrul unui control judiciar al reorganizării ANV, că actele normative sunt „acea categorie de acte juridice care conţin o regulă, adică un act de aplicabilitate repetată, asupra unor subiecţi de drept nedeterminaţi”, pe când actele administrative individuale au fost definite ca „acea categorie de acte care urmăreşte stabilizarea unei situaţii juridice precise în raport cu un număr relativ restrâns şi determinat de subiecţi de drept.”

În Decizia nr. …. a ICCJ, Secţia contencios administrativ şi fiscal a statuat că „Ordinul prin care a fost aprobată structura organizatorică centrală şi teritorială a unei autorităţi publice, statele de funcţii ale acesteia precum şi regulamentele pentru realizarea testării profesionale a funcţionarilor publici şi personalului contractual din cadrul acestei autorităţi - fiind aplicabil unor situaţii strict determinate şi producând efecte juridice în raport cu un număr determinat/determinabil de persoane - are caracterul unui act administrativ individual iar nu al unui act administrativ normativ, nefiind prin urmare supus condiţiei publicării în Monitorul Oficial, prevăzută de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 24/2000.

În considerentele hotărârii menţionate anterior, instanţa supremă a reţinut că „Criteriile principale, în raport cu care actele administrative se clasifică în acte cu caracter normativ şi acte cu caracter individual sunt, pe de o parte scopul pentru care acestea au fost adoptate sau emise şi, pe de altă parte, întinderea efectelor juridice produse”.

Astfel, în ceea ce priveşte primul criteriu, în doctrină este unanim acceptat că actele administrative cu caracter normativ sunt adoptate/emise în scopul organizării executării legii/ dispoziţiilor legale, în timp ce actele administrative cu caracter individual se emit totdeauna exclusiv pentru punerea în aplicare, pentru aplicarea în concret a legii/ dispoziţiilor legale.

În cauză este de necontestat faptul că ordinele au fost emise pentru aplicarea în concret a dispoziţiilor O.U.G. nr. 74/2013 şi a H.G. nr. 520/2013, având astfel caracterul unor acte administrative cu caracter individual.

În ceea ce priveşte întinderea efectelor produse, actele administrative cu caracter normativ conţin reguli/norme cu caracter general, având aplicabilitate într-un număr nedefinit de situaţii, astfel că produc efecte juridice erga omnes faţă de un număr nedefinit de persoane, în timp ce actele administrative cu caracter individual urmăresc realizarea unor raporturi juridice într-o situaţie strict determinată şi produc efecte fie faţă de o singură persoană, fie faţă de un număr determinat sau determinabil de persoane.

Ordinele menţionate, inclusiv OP  nr. …….., au aprobat structura organizatorică, numărul maxim pe posturi al funcţionarilor publicii ce urmau să-şi desfăşoare activitatea în cadrul acestor instituţii, fiind astfel aplicabile în situaţii strict determinate şi producând efecte juridice în raport cu un număr determinant/determinabil de persoane, fiind astfel şi din acest punct de vedere acte administrative cu caracter individual.

Din perspectiva conţinutului lor actele administrative se pot împărţi în: acte administrative normative „care cuprind reglementări de principiu, formulate în abstract, şi sunt destinate unui număr nedeterminat de persoane. Sunt astfel de acte, spre exemplu, hotărârea de guvern prin care se stabilesc anumite preţuri maximale pentru anumite produse, ordinul unui ministru de stabilire a normelor metodologice de depunere a formularelor tipizate în vederea calculării impozitului, o hotărâre a unui consiliu local de stabilire a taxelor locale, etc.” şi acte administrative individuale care sunt „manifestarea de voinţă care produce efecte juridice cu privire la persoane determinate, sau, într-o formulă mai explicită, care creează, modifică sau desfiinţează drepturi şi obligaţii în beneficiul sau sarcina unor persoane dinainte determinate”.

Actele administrative se pot clasifica şi după gradul de întindere a efectelor juridice, fiind vorba de acte administrative normative dacă „produc efecte cu caracter general şi impersonal” şi de acte administrative individuale, dacă „produc efecte numai cu privire la persoane fizice ori juridice determinate.”

În consecinţă, este evident că actele administrative unilaterale au caracter normativ atunci când, prin obiectul lor de reglementare, produc efecte faţă de o categorie de persoane (fizice sau juridice) care nu poate fi complet determinată.

În speţă, actul administrativ unilateral în discuţie produce efecte numai la nivelul ANşi priveşte numai angajaţii din cadrul acestei entităţi juridice.

Din acest motiv caracterul acestor acte administrative unilaterale este unul individual şi, pentru a-şi produce efecte juridice faţă de aceşti angajaţi, nu se impunea publicarea lor în Monitorul Oficial al României, fiind suficientă aducerea la cunoştinţă prin alte mijloace.

De asemenea, pentru ca un act să fie legal el trebuie să fie emis în conformitate cu legea, în cazul de faţă, ordinele emise de preşedinte îndeplinesc condiţiile unor acte administrative individuale, respectiv sunt emise în baza şi în aplicarea unor acte normative, se adresează unor subiecţi determinaţi, dau naştere, modifică sau sting drepturi şi obligaţii.

În acest sens, ordinele menţionate au fost date în aplicarea dispoziţiilor H.G. nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea AN şi ale OUG nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii AN, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

Sub acest aspect, este foarte important de relevat faptul că atât OUG nr. 74/2013 cât şi HG nr. 520/2013 sunt actele normative care se caracterizează prin faptul că au aplicabilitate generală, ele au fost publicate în M. Of. şi pentru care au fost respectate prevederile Legii transparenţei decizionale nr. 52/2003, proiectele lor fiind publicate pe site-ul AN şi s-au aflat în dezbatere publică.

Din conţinutul notei de fundamentare la OUG nr. 74/2013 şi la HG nr. 520/2013, postate pe site-ul AN, rezultă faptul că promovarea acestor acte normative a fost determinată de contextul socio-economic actual, opiniile şi recomandările F referitoare la scăderea cheltuielilor bugetare, precum şi necesitatea eliminării disfuncţionalităţilor, întăririi aparatului fiscal şi utilizării resurselor de care dispune la capacitate maximă şi în condiţii de eficienţă.

Susţinerea reclamantei potrivit căreia DG trebuia să pună la dispoziţia funcţionarilor publici ale căror posturi se desfiinţează lista tuturor funcţiilor publice vacante, conform art. 64 din Codul Muncii nu poate fi reţinută, în primul rând întrucât atât lista posturilor vacante cât şi condiţiile specifice de ocupare a posturilor vacante au fost transmise de către AN, postate pe site-ul www.AN.ro dar au fost şi afişate la sediul AJ, iar în al doilea rând în speţă nu pot fi aplicate dispoziţiile Codului Muncii, singurul act normativ care reglementează procedura de reorganizare fiind Legea nr. 188/1999.

În ceea ce priveşte afirmaţiile reclamantei privind faptul că la emiterea deciziei contestate ar fi fost încălcate prevederile Legii nr. 188/1999 şi ale Codului Muncii, reclamanta este în eroare când afirmă că toate organigramele cu posturile existente în vechile structuri să fie integrate în noile structuri întrucât în speţa este vorba de îmbunătăţirea şi reorganizarea AN, Legea nr. 188/1999 fiind cea care prevede expres şi procedura de urmat în cazul reorganizării instituţiei publice motiv pentru care, în materia reorganizării activităţii, dispoziţiile Legii nr. 188/1999 nu se pot completa cu dispoziţiile Codului Muncii întrucât acestea contravin legii speciale aplicabile funcţionarilor publici.

Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările ulterioare, conţine prevederi clare care trebuie respectate în cazul în care trebuie stabilite funcţiile publice într-o instituţie sau autoritate publică (art. 107 şi art. 112), în cazul în care se intenţionează transformarea unor posturi contractuale în funcţii publice (art. 111) sau în cazul în care se reorganizează o autoritate sau instituţie publică (art. 100).

În toate aceste situaţii AN trebuie să emită un aviz prealabil pentru punerea în practică a măsurilor iniţiate.

Rolul AN este de a aplica politicile şi strategia Guvernului în domeniul managementului funcţiei publice şi funcţionarilor publici, de a crea şi coordona aplicarea instrumentelor necesare realizării unui management eficient şi performant în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice.

Printre atribuţiile principale ale AN sunt cele care vizează: elaborarea cadrului legal privind funcţia şi funcţionarii publici şi monitorizarea şi controlul aplicării reglementarilor în domeniu funcţiei publice.

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 3 alineat (2) din Legea nr. 554/2004 privind Contenciosul administrativ, „AN poate ataca în faţa instanţei de contencios administrativ actele autorităţilor publice centrale şi locale prin care se încalcă legislaţia privind funcţia publica, în condiţiile prezentei legi şi ale Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată”.

În cauza de faţă, procesul de reorganizare nu numai că nu a fost contestat de către AN (deşi această autoritate are prerogativa legală de a o face) dar a fost şi avizat de către instituţie.

În concluzie, actele atacate au fost emise cu respectarea întocmai a prevederilor legale în materie, respectiv a Legii nr. 188/1999.

În ceea ce priveşte motivele reclamantei cu privire la modalitatea/etapele în care trebuia să se realizeze reorganizarea, modalitatea prezentată de către reclamantă în cererea de chemare în judecată nu are niciun temei legal, aceasta invocând texte de lege care contravin celor expuse în motivarea acţiunii.

Sub acest aspect, reclamanta invocă prevederile art. 100 alineat 1 din Legea nr. 188/1999, prevederi care nu sunt aplicabile în cauza de faţă întrucât reorganizarea s-a realizat prin reducerea numărului de posturi şi nu prin una din modalităţile prevăzute la literele a-d ale articolului precizat mai sus.

În concret, DG s-a reorganizat prin transformarea acestei instituţii în D. G. instituţie nouă ce are un număr de posturi aprobat.

În ceea ce priveşte celelalte DG care fac parte din raza de activitate a D.G., au fost preluate prin fuziune în limita posturilor disponibile.

Astfel că, în condiţiile art. 99 alineat 1 litera b din Legea nr. 188/1999, eliberarea din funcţie se comunică funcţionarului în cazul în care instituţia publică îşi reduce personalul ca urmare a reorganizării activităţii, prin reducerea postului ocupat de funcţionarul public, situaţie în care ne regăsim şi în prezenta cauză.

Prin urmare, având în vedere ca numărul de posturi disponibile în cadrul DG sunt inferioare numărului de funcţionari publici încadraţi în cele 6 DG, s-au acordat preavize, urmând ca în funcţie de opţiunea fiecărui funcţionar să se stabilească dacă este necesar organizarea unui examen în conformitate cu prevederile art. 100 alineat 3 din Legea nr. 188-1999.

În acest sens, ordinea conform prevederilor Legii nr. 188/1999 este următoarea: acordarea preavizelor; opţiunea funcţionarilor pentru posturile vacante din D.G. care trebuie efectuată în perioada de preaviz; comunicarea deciziilor de eliberare din funcţiile deţinute la nivelul D.G.; reîncadrarea persoanelor care au optat pe posturile vacante din cadrul D.G.. în condiţiile în care nu au existat mai multe opţiuni decât posturi disponibile; în situaţia în care au optat mai mulţi funcţionari pentru acelaşi post, se organizează examen de către instituţie.

În aceste condiţii, pârâta a solicitat să se constate că motivele învederate de reclamantă în cuprinsul acţiunii cu privire la modalitatea în care trebuia să se realizeze reorganizarea sunt contrare prevederilor Legii nr. 188/1999.

În concluzie s-a solicitat respingerea cererii de anulare şi menţinerea deciziei nr.544/01.08.2013.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 14 alineat (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare art. 32 alin. (1), art. 33, art. 82 alin. (1), art. 148, alin. (1) şi art. 205 - 208 NCPC.

Prin sentinţa civilă nr. …….., pronunţată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr. ……. a fost admisă excepţia nulităţii absolute a deciziei nr. …… emisă de pârâta D. G. invocată de reclamanta P. P., în contradictoriu cu pârâtele D.G., a fost anulată decizia nr. ……… şi a dispus reintegrarea reclamantei pe funcţia publică deţinută anterior sau pe o altă funcţie echivalentă, a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi recalculate, precum şi celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul de la data emiterii deciziei anulate şi până la reintegrarea efectivă.

Împotriva sentinţei civile nr. ……. 2015, pronunţată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr. ………. a declarat recurs pârâta D. G..

Prin decizia nr. ….., pronunţată de Curtea de Apel Craiova a fost admis recursul declarat de pârâta D. G., împotriva sentinţei civile nr. ….. 2015, pronunţată de Tribunalul Gorj, în dosar nr. ….., în contradictoriu cu intimata reclamantă P. P. şi intimata pârâtă AJ, a fost casată sentinţa şi a fost trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a reţinut că reclamanta a investit instanţa de contencios administrativ cu cererea având ca obiect anularea deciziei nr. ……. emisă de pârâta D. G., obligarea pârâtelor la reintegrarea reclamantei pe funcţia publică deţinută anterior sau pe o altă funcţie echivalentă şi obligarea acestora la plata către reclamantă a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi recalculate, precum şi celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul de la data emiterii deciziei anulate şi până la reintegrarea efectivă.

Tribunalul a trecut la soluţionarea cauzei, fără ca în prealabil să soluţioneze excepţiile care puteau face inutilă soluţionarea cauzei pe fond, nesocotind dispoziţiile art.248 al 1 cod procedură civilă potrivit căruia „instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.”

Astfel, prin întâmpinarea depusă în termen la instanţa de fond la data de 18.04.2014 de către pârâta D. G., a fost invocată excepţia prescripţiei dreptului de a formula contestaţie împotriva deciziei de eliberare din funcţie a reclamantei, în temeiul art.11 alin 1 şi alin 5 din Legea 554/2004(fila 23 dosar fond). Contrar celor susţinute de apărătorul intimatei recurente, întâmpinarea în care a fost invocată excepţia privea fondul cauzei şi chiar dacă excepţia prescripţiei este de ordine relativă, în cauză nu intervine sancţiunea decăderii, întrucât excepţia a fost invocată în termen, respectiv în întâmpinarea depusă la fond la cererea de anulare cu care reclamanta a investit instanţa.

Procedând de această manieră, instanţa de fond a nesocotit dispoziţiile legale mai sus citate, art. 425 alin. 1 lit. a Cod procedură civilă şi exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Faţă de aceste aspecte, Curtea a apreciat că sancţiunea ce intervine pentru modalitatea în care instanţa de fond a soluţionat cauza, fără a se va pronunţa mai întâi asupra excepţiei prescripţiei care face inutilă cercetarea în fond a cauzei, este nulitatea hotărârii potrivit art. 175 alin. 1 Cod procedură civilă.

Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 498 şi art.488 al. 1 pct. 5 cod procedură civilă, Curtea a casat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, pentru a nu priva părţile de un grad de jurisdicţie.

Pe rolul Secţiei Contencios Administrativ şi Fiscal din cadrul Tribunalului Gorj, cauza a fost înregistrată la data de ….. sub nr....... cu prim termen de judecată la data de …….., pentru când părţile au fost citate.

Examinând cu prioritate excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, invocată de pârâta D. G., prin întâmpinare, tribunalul a apreciat-o ca fiind neîntemeiată şi a respins-o cu motivarea că în cauza dedusă judecăţii sunt aplicabile dispoziţiile art. 106 alin.1 din Legea nr. 188/1999, care fac trimitere la condiţiile şi termenele prevăzute de Legea 554/2004, iar cum reclamanta a formulat plângere prealabilă la data de 13.08.2013 prin S. F. G. la care nu s-a formulat răspuns,(fila 204 dosar prim ciclu procesual), data de la care a început să curgă termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. 1 este data de 13.09.2013, data expirării termenului de soluţionare a plângerii prealabile, astfel încât acţiunea introdusă pe rolul instanţei la data de 17.02.2014, se priveşte a fi formulată în termen.

Examinând acţiunea dedusă judecăţii în raport de temeiurile de fapt şi de drept invocate de părţi şi prin prisma ansamblului probator administrat în cauză, tribunalul o reţine ca fiind nefondată, pentru următoarele considerente:

Reclamanta P. P. a ocupat funcţia publică de inspector, grad profesional asistent, gradaţia 5, clasa de salarizare 43, în cadrul SI - Aparat propriu DG, fiind eliberată din funcţia publică ocupată prin Decizia nr. …., emisă de directorul general al DG.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a formulat contestaţie data de 13.08.2013 prin SF, aşa cum rezultă din adresa Nr. ………………, depusă de pârâtă la dosar,(fila 204 dosar prim ciclu procesual).

Ulterior, la data de 17.02.2014, datorită faptului că nu a primit nici un răspuns la plângerea prealabilă, reclamantul s-a adresat instanţei de contencios administrativ, cu prezenta contestaţie, prin care a solicitat anularea deciziei de eliberare din funcţia publică ca nelegală şi pe cale de consecinţă, repunerea în funcţia publică deţinută anterior emiterii acesteia şi obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale şi a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat dacă nu ar fi fost eliberat din funcția publică.

Referitor la motivele de nelegalitate şi netemeinicie a deciziei de eliberare din funcţia publică invocate în contestaţia dedusă judecăţii, tribunalul constată că în primul rând, reclamanta a susţinut  că respectiva decizie este lovită de nulitate absolută, având în vedere că nu cuprinde motivele de fapt care determină concedierea, în aceasta fiind menţionate generic doar acte normative şi Ord. AN, ordine care nu au fost publicate anterior emiterii deciziei în Monitorul Oficial, aspect ce atrage inexistenţa şi respectiv inopozabilitatea acestora.

În legătură cu acest argument, tribunalul reţine că acesta se află în strânsă legătură cu calificarea acestor acte administrative ca având caracter normativ sau dimpotrivă.

 Astfel, prin Ordinul P AN nr. 1104/2013 a fost aprobată structura organizatorică a direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice şi structurilor din cadrul acestora, respectiv a administraţiilor judeţene ale finanţelor publice, a serviciilor fiscale municipale şi orăşeneşti,  a birourilor fiscale comunale, a birourilor vamale de interior de grad I şi grad II şi a birourilor vamale de frontieră de grad I şi grad II, iar prin Ordinul PAN nr. 1106/2013 a fost prevăzut, începând cu data de 01.08.2013, numărul total de posturi pentru fiecare direcţie generală regională a finanţelor publice.

De asemenea, prin OAN. nr. 1110/2013, s-a aprobat, începând cu data de 01.08.2013, statul de funcţii al DG şi structurilor din cadrul acesteia.

Se observă aşadar, că Ordinele menţionate, au în vedere structura concretă direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice şi structurilor din cadrul acestora, respectiv a administraţiilor judeţene ale finanţelor publice, a serviciilor fiscale municipale şi orăşeneşti,  a birourilor fiscale comunale, a birourilor vamale de interior de grad I şi grad II şi a birourilor vamale de frontieră de grad I şi grad II şi numărul maxim de posturi  în conformitate cu H.G. nr. 520/2013, fiind astfel un acte administrative care produc efecte numai în raport cu persoanele care  fac parte din cadrul structurii direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice, respectiv ale căror funcţii au fost supuse reorganizării prin reducerea numărului de posturi.

Ca atare,  aceste Ordine se adresează unui număr determinat de subiecte de drept, neputându-se reţine aplicabilitatea erga omnes a acestora, rolul lor fiind acela de a organiza, în temeiul H.G. nr. 520/2013, structura concretă a direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice şi structurilor din cadrul acestora, respectiv a administraţiilor judeţene ale finanţelor publice, a serviciilor fiscale municipale şi orăşeneşti, a birourilor fiscale comunale, a birourilor vamale de interior de grad I şi grad II şi a birourilor vamale de frontieră de grad I şi grad II.

Faţă de cele menţionate, tribunalul reţine că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 11 alin.1 din Legea nr. 24/2000, cerinţa publicării în Monitorul Oficial fiind prevăzută de lege în raport de un act administrativ cu caracter normativ, iar nu individual.

Neîntemeiat se priveşte a fi şi motivul de nelegalitate a deciziei contestate invocat de reclamantă, în sensul că aceasta a fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor art. 76 lit. a, din Codul muncii, respectiv că nu conţine motivele care au determinat concedierea.

În acest sens, tribunalul reţine că într-adevăr, întrucât Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici nu cuprinde dispoziţii referitoare la forma şi conţinutul deciziei de eliberare din funcţia publică, aceasta se completează cu dispoziţiile Codului muncii, potrivit art. 117, dar numai în măsura în care acestea nu contravin legislaţiei specifice funcţiei publice, astfel că, în speţa dedusă judecăţii sunt aplicabile dispoziţiile art. 76 lit. a, din Codul muncii.

Tribunalul constată însă că, motivul care a determinat eliberarea din funcţia publică a reclamantei, se regăseşte în preambulul deciziei contestate, acesta fiind prevăzut de art. 99 alin. 1 lit. b din Legea nr. 188/1999, respectiv faptul că instituţia publică şi-a redus personalul ca urmare a reorganizării activităţii, prin reducerea postului ocupat de funcţionarul public.

Întrucât, în cazul reclamantei a fost vorba de o eliberare din funcţie în temeiul art. 99 alin.1 lit. b din Legea nr. 188/1999, aşa cum s-a arătat în precedent, instituţia publică şi-a redus personalul ca urmare a reorganizării activităţii, prin reducerea postului ocupat de funcţionarul public, susţinerea acesteia în sensul că eliberare sa din funcţia publică ocupată prin concurs este nelegală, apare de asemenea ca fiind total nefondată.

Nu poate fi primită nici critica referitoare la ignorarea art.100 alin. 5 din Legea nr. 188/1999 la organizarea concursului pentru ocuparea funcţiilor publice vacante în urma reorganizării, din actele dosarului nerezultând că în urma reducerii postului ocupat de reclamantă au fost create posturi similare.

În ceea ce priveşte critica de la punctul 3 din acţiune, referitor la încălcarea dispoziţiilor art. 64 din Codul Muncii, tribunalul o reţine de asemenea ca fiind neîntemeiată, având în vedere că, în decizia contestată, la art. 3, se menţionează şi faptul că sunt puse la dispoziţia reclamantei, în termen de maxim 7 zile de la emiterea deciziei, lista funcţiilor publice vacante corespunzătoare existente la nivelul instituţiei, prin publicarea acesteia pe site-ul AN şi al MF Publice şi prin afişarea la avizierul agenţiei, la sediul DG şi la sediul tuturor aj din cadrul regiunii, precum şi termenul în care aceasta putea opta pentru a ocupa unul din posturile de vacante.

De altfel, susţinerea reclamantei că nu i s-a pus la dispoziţie lista posturilor vacante, este contrazisă chiar de aspectul că aceasta a optat în scris pe baza Formularului de înscriere la examen înregistrat la AJ sub nr. ……, pentru funcţia publică vacantă vacant de execuţie de inspector, clasa I, grad profesional asistent ST - AJ, însă în urma susţinerii examenului de testare profesională, a fost declarată „respins”.

Va fi înlăturată şi critica referitoare la faptul că desfiinţarea postului nu a fost una reală şi serioasă, în raport de prevederile art. 65 alin. 2 din Codul muncii, având în vedere că reorganizarea agenţiei care a dus de fapt la eliberarea din funcţia publică a reclamantei, s-a realizat prin reducerea numărului de posturi.

Astfel, D.G. s-a reorganizat prin transformarea acestei instituţii în D. G. instituţie nouă cu un număr de posturi aprobat, iar în ceea ce priveşte celelalte DG care fac parte din raza de activitate a D.G., au fost preluate prin fuziune în limita posturilor disponibile.

Or, în condiţiile art. 99 alin.1 lit. b din Legea nr. 188/1999, eliberarea din funcţie se comunică funcţionarului în cazul în care instituţia publică îşi reduce personalul ca urmare a organizării activităţii, prin reducerea postului ocupat de funcţionarul public, situaţie care se regăseşte şi în prezenta cauză.

Prin urmare, având în vedere că numărul de posturi disponibile în cadrul DG a fost inferior numărului de funcţionari publici încadrați în cele 6 DG, s-au acordat preavize, şi în funcţie de opţiunea fiecărui funcţionar s-a stabilit, acolo unde a fost necesar, organizarea unui examen în conformitate cu art. 100 alin.3 din Legea nr.188/1999.

Nu poate fi primită nici critica referitoare la faptul că decizia de eliberare din funcția publică contestată ar fi fost una subiectivă, discreţionară, având în vedere că, aşa cum s-a arătat mai sus, această decizie a fost emisă ca urmare a desfiinţării postului ocupat de reclamantă, în urma reorganizării DG.

Faţă de toate considerentele ce preced, tribunalul reţine ca fiind legală şi temeinică decizia nr. …………. de eliberare a reclamantei din funcţia publică şi va respinge contestaţia dedusă judecăţii ca nefondată.

Pentru aceleaşi considerente, tribunalul reţine ca fiind nefondate şi capetele de cerere privind repunerea în situaţia anterioară şi obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care reclamanta ar fi beneficiat în perioada cuprinsă între momentul eliberării din funcţia publică şi până la repunerea în postul deţinut anterior şi la obligarea la plata unor daune morale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Respinge excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, invocată de pârâta D. G., prin întâmpinare.

Respinge contestaţia promovată de reclamanta P.P., în contradictoriu cu pârâtele D. G., şi A.J.

Respinge capătul de cerere având ca obiect repunerea în situaţia anterioară şi acordarea de daune morale, solicitate de reclamanta P.P.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Gorj.

Pronunţată în şedinţa publică din 30 septembrie 2015, la Tribunalul Gorj. 

Domenii speta

Spete similare