Prin sentinţa penală nr. 63/29.01.2016 pronunţată de Tribunalul Galaţi, în baza art. 195 C.p. cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.p.p. a fost condamnat inculpatul Jighiuţă Iulian, la o pedeapsă de 4 (patru) ani închisoare (faptă săvârşită la data de 29.08.2015).
Sentinţa penală nr. 63/29.01.2016
Şedinţa publică din 29.01.2016
Analizând materialul probator administrat, instanţa a constatat că starea de fapt reţinută prin actul de sesizare este corectă, fiind probată cu ajutorul mijloacelor de probă administrate în cauză, reţinându-se în esenţă că la data de 29.08.2015, în jurul orei 22.00, inculpatul J.I. a agresat-o fizic (prin lovire cu palma în zona capului) pe victima T.N., ocazie cu care victima s-a dezechilibrat, lovindu-se cu capul de marginea superioară a cerdacului/balconului şi suferind leziuni de violenţă care au dus la decesul acesteia potrivit raportului de expertiză medico-legală – necropsie întocmit de SCML Galaţi.
Curtea de Apel Oradea
Parte responsabilă civilmente. Loviri cauzatoare de moarte.
Judecătoria Caransebeș
Infracţiunea de furt în formă continuată
Judecătoria Galați
Aplicarea legii penale mai favorabile cu privire la infracţiunea de vătămare corporală din culpă. Stabilirea pedepsei accesorii potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă
Judecătoria Târgu Jiu
art. 180 alin 2 C.p.
Judecătoria Târgu Neamț
Lovirea sau alte violenţe, art. 180 al. 2 Cod penal