Desfacerea contractului de muncă

- anulare decizie de concediere; repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii deciziei de concediere; despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariata de la data concedierii până la data reintegrării efective; plata dobânzii legale de la data emiterii deciziei contestate şi până la data plăţii efective.

Tribunalul Mehedinţi – sentinţa din 08.12.2015

Prin contestaţia înregistrată la această instanţă la data de 02.03.2015 contestatoarea MLM a solicitat, în contradictoriu cu intimata CN PR SA, anularea deciziei nr. 270/27.01.2015, obligarea intimatei la plata de despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat dacă ar fi continuat să execute contractul individual de muncă până la data reintegrării efective, sume ce  solicită să fie actualizate până la data plăţii efective, repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii deciziei contestate, prin reintegrarea pe postul şi funcţia anterior deţinute, precum şi obligarea la plata dobânzii legale de la data emiterii deciziei contestate şi până la data plăţii efective, cu cheltuieli de judecată.

În fapt, a arătat că intimata CN PR SA în calitate de angajator a dispus încetarea contractului individual de muncă, prin decizia contestată, în temeiul dispoziţiilor art. 65, 66 şi 67 din Codul muncii, apreciind că postul său a fost desfiinţat urmare a modificării organigramei aprobate prin hotărârea consiliului de administraţie nr. 31/30.05.2012, susţinând că această măsură a concedierii este nelegală, nu este efectivă şi nu are o cauză reală şi serioasă, aşa cum prevăd dispoziţiile imperative ale art. 65 din Codul muncii.

A mai arătat că decizia de concediere nu cuprinde criteriile de stabilire a ordinii de prioritate întrucât, în cuprinsul acesteia se vorbeşte despre criterii printre care şi fişa de evaluare a realizării obiectivelor de performanţă valabile pe anul 2011, aspecte regăsite şi în preambulul deciziei, însă în dispozitiv nu se regăseşte nici un criteriu, motiv pentru care apreciază că nici nu a fost aplicat vreunul.

Mai mult, singurul criteriu reţinut de angajator a fost acela că nu s-a înscris să participe la interviurile pentru ocuparea unui post vacant conform procedurii interne, criteriu pe care îl consideră nelegal, întrucât deşi, a anunţat în scris că doreşte să ocupe un post în cadrul noii structuri organizatorice, nu a fost convocată la nici un interviu, în perioada organizării concursului (interviului) aflându-se în concediu de maternitate.

Totodată, a arătat că interviul nu constituie un criteriu de stabilire a ordinii de prioritate la concediere menţionat în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, ci se regăseşte numai în procesul verbal din data de 01.06.2012 încheiat între sindicat şi angajator, proces verbal nematerializat într-un act adiţional la contractul colectiv de muncă care să producă efecte juridice faţă de salariaţi.

A mai susţinut că intimata a nesocotit şi dispoziţiile art. 31.6 alin. b şi c din contractul colectiv de muncă aplicabil, care stabilesc că măsura concedierii va afecta mai întâi persoanele care nu au copii în întreţinere şi protejează de la concediere femeile care au copii în întreţinere, situaţie în care se regăseşte, având doi copii în întreţinere.

Contestatoarea a arătat că în anul 2012 s-a aflat în concediu prenatal şi ulterior în concediu de maternitate, iar în această perioadă a fost organizat concursul şi că atunci nu se putea dispune desfiinţarea locului său de muncă, acest fapt fiind interzis de dispoziţiile  OUG 96/2003 şi OUG 111/2010 .

Începând cu data de 02.05.2012 şi până la 04.09.2012 s-a aflat în concediu de maternitate, iar după această dată şi până la 07.04.2014 a fost în concediu pentru creşterea copilului, perioadă în care contractul său de muncă a fost suspendat de drept.

La data de 15.04.2014, direcţia resurse umane din cadrul dispersiei teritoriale C i-a comunicat cu adresa nr. 119.5/389 că începând cu 08.05.2014 urmează să îşi reia activitatea ca economist pentru o perioadă de 6 luni, urmând ca la expirarea acestei perioade să fie concediată, întrucât postul şi locul său de muncă au fost desfiinţate prin hotărârea consiliului de administraţie. nr. 31/30.05.2012.

A susţinut că la momentul organizării interviului avea contractul de muncă suspendat, fiind imediat după naştere, situaţie care făcea imposibilă pregătirea şi mai ales participarea la interviu, dar că, oricum, nu a fost anunţată nici măcar formal de organizarea acestuia, deşi în data de 06.06.2012 anunţase angajatorul despre intenţia sa de a trece pe un post de execuţie.

A mai arătat că prin aceasta, angajatorul a dispus o măsură lovită de nulitate absolută, legea interzicând încetarea contractului de muncă al salariatei aflate în concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la doi ani.

Mai mult, a susţinut că postul său nu a fost desfiinţat efectiv, ci a fost ocupat de o altă persoană care a fost încadrată pe perioadă nedeterminată, deşi trebuia să ocupe respectivul post doar pe perioada suspendării contractului său de muncă, în persoana numitului MC, cel care ocupă şi în prezent respectivul post.

Cu privire la faptul că posturile de economist nu au fost desfiinţate efectiv, a susţinut că s-a pronunţat şi TD în dosarul nr. 8936/63/2013, într-o cauză similară ce a vizat o altă colegă de serviciu.

Pe de altă parte, a susţinut că restructurarea şi reorganizarea activităţii angajatorului a avut în vedere rezultatele economice înregistrate la nivelul anului 2009, dar faţă de data la care s-a dispus concedierea sa, anume anul 2015, nu s-a ţinut cont de faptul că la nivelul anilor 2013 şi 2014 angajatorul a înregistrat profit. De asemenea, intimata nu a ţinut cont nici de faptul că, începând cu data de 01.09.2014 a fost aprobată o nouă organigramă, în urma căreia, la nivelul direcţiei economice a fost înfiinţat departamentul economic teritorial Craiova, rezultând un număr mai mare de angajaţi chiar faţă de concedierea din 2012.

Faţă de acest aspect a arătat că la locul său de muncă, înainte de concediere erau 7 salariaţi, după reorganizare au rămas 4, iar în momentul la care s-a dispus concedierea sa erau 22 de salariaţi.

În dovedirea susţinerilor a depus la dosar în copie: decizia nr. 270/27.01.2015, adresa nr. 250/130/06.06.2012 şi adeverinţa medicală, certificatul de naştere al minorului, cererea nr. 3101/21.08.2012 şi decizia nr. 2640/27.08.2012, adresa nr. 250/2317/07.04.2014 şi cartea de identitate.

În apărare intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiată, cu consecinţa menţinerii ca temeinică şi legală a deciziei de concediere nr. 270/27.01.2015.

În ceea ce priveşte critica vizând nulitatea absolută a deciziei de concediere urmare a faptului că au fost încălcate dispoziţiile art. 25 din OUG 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, a arătat că măsura concedierii a fost dispusă din motive care nu ţin de persoana acesteia, ca urmare a desfiinţării postului ocupat, potrivit noii structuri organizatorice stabilite prin hotărârea consiliului de administraţie nr. 31/30.05.2012 prin care s-a aprobat planul de disponibilizare din iulie 2012, în urma căruia s-a dispus desfiinţarea unui număr de 772 posturi şi iniţierea procedurilor de concediere colectivă.

A arătat că desfiinţarea locului ce muncă ocupat de fosta salariată a fost determinată de cauze obiective, care au impus desfiinţarea unor locuri de muncă şi restructurarea personalului aferent, în acest context susţinând ca fiind nereală afirmaţia acesteia privitoare la faptul că locul său de muncă ar fi fost ocupat de către un alt salariat.

 A mai arătat că respectivul loc de muncă nu a fost desfiinţat în timpul în care contestatoarea se afla în concediu de creştere şi îngrijire copil, aceasta beneficiind de indemnizaţia de concediu, precum şi de drepturile salariale cuvenite la revenirea în unitate, până la data de 27.02.2015, dată la care, urmare a expirării perioadei de preaviz, contractul său de muncă a încetat.

În ceea ce priveşte susţinerea contestatoarei că pe locul său de muncă a fost angajat numitul MCF, a arătat că acesta a participat la interviul pentru ocuparea unuia din posturile ce se găseau vacante în noua organigramă, a fost admis şi astfel a ajuns angajat pe perioadă nedeterminată. A mai susţinut că din evidenţele societăţii, respectiv din statul de funcţii în vigoare în iunie 2012, rezultă că pe durata suspendării contractului individual de muncă al contestatoarei nu a fost angajat niciun salariat cu contract de muncă pe perioadă determinată, astfel încât afirmaţia acesteia privind definitivarea salariatului MF C nu se confirmă.

În ceea ce priveşte invocarea nulităţii absolute a deciziei de concediere a arătat că postul contestatoarei este suprimat efectiv din  noua structura organizatorică, caracterul real şi serios fiind determinat de dorinţa de eficientizare a activităţii angajatorului în scopul utilizării cu randament maxim a resurselor umane şi financiare, constituind un atribut exclusiv al acestuia hotărârea asupra modalităţii în care îşi organizează activitatea.

A mai arătat că decizia de concediere a fost emisă cu respectarea prevederilor art. 25 din OUG nr. 111/2010 şi că, în cauză nu există putere de lucru judecat, întrucât în dosarul invocat nu a fost contestată o decizie de concediere, ci o decizie de reintegrare.

În ceea ce priveşte solicitarea contestatoarei privind obligarea la plata contravalorii drepturilor salariale neacordate, indexate şi majorate, plus dobânda legală, a solicitat să se observe că prin decizia de concediere s-a prevăzut că aceasta beneficiază de salarii compensatorii.

În dovedirea susţinerilor a depus la dosar în copie: hotărârea consiliului de administraţie nr. 31/30.05.2012, decizia nr. 139/30.05.2012, organigrama DR P SV în vigoare la 01.04.2012, organigrama CN PR SA în vigoare la 31.05.2012, organigrama Administraţiei Centrale–Direcţia Strategie şi Dezvoltare în vigoare la 31.05.2012, lista posturilor existente la 01.04.2012 şi la 01 iulie/august 2012, statul de funcţii la economic-C în vigoare în iunie/iulie 2012, adresa nr. 101/6444/01.06.2012 privind procedura de ocupare a posturilor de execuţie, decizia nr. 235/18.06.2012, rezultatele concursului pentru ocuparea posturilor de execuţie din cadrul Direcţiei Economice şi Dezvoltare–Dispersie COR C, adresa nr. 101.2/2992/02.04. 2012, notificarea nr. 101/7287/27.06.2012, procesul verbal din 01.06.2012, raportul per salariat al contestatoarei şi comunicarea nr. 250/3709/05.04.2012.

Prin răspunsul la întâmpinare depus la dosarul cauzei, contestatoarea a reluat, în esenţă criticile dezvoltate în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Prin notele de şedinţă depuse pentru termenul din 16.06.2015 intimata a susţinut că a avut în vedere, ca şi criterii de selecţie la concediere, dispoziţiile art. 31.6 lit. a din contractul colectiv de muncă 2008-2018, precum şi rezultatele verificării competenţelor profesionale pe bază de interviu, interviu la care fosta salariată nu a participat, aceste criterii regăsindu-se şi în cuprinsul deciziei de concediere.

A depus la dosar copia contractului colectiv de muncă 2008-2018, copia contractului individual de muncă al salariatului MCF şi a actelor adiţionale întocmite, statul de funcţii în vigoare la 01.12.2011

La termenul din 20.10.2015 s-a solicitat intimatei să depună la dosar fişele de evaluare a obiectivelor de performanţă valabile pentru anul 2011 pentru toţi salariaţii din cadrul compartimentelor subordonate Direcţiei Economice, fişe care au fost depuse în integralitate la termenul din 08.12.2015.

Analizând contestaţia în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente în materie, Tribunalul  constată şi reţine următoarele:

Contestatoarea MLM a fost angajata intimatei CN PR SA, începând cu data de 05.06.2000, în baza contractului individual de muncă înregistrat sub nr.1630/7759/ 02.06.2000 şi a îndeplinit funcţia de economist, aşa cum reiese din raportul per salariat (fila 53 dosar), contractul individual de muncă încheiat pe durată determinată şi contractul individual de muncă încheiat pe durată nedeterminată (filele 135-136 dosar).

Prin decizia nr. 270/27.01.2015 emisă de intimată, s-a dispus că începând cu data expirării termenului de preaviz contestatoarea MLM, îndeplinind funcţia de economist în cadrul CN PR SA, este concediată conform art. 65, 66 Codul muncii şi art. 26.1 şi 26.3 din contractul colectiv de muncă 2008-2018, menţionându-se în cuprinsul deciziei că durata termenului de preaviz acordat conform art.75 alin.1 Codul muncii coroborat cu art.32.1 din contractul colectiv de muncă 2008-2018 este de 20 zile lucrătoare şi curge de la data comunicării acestei decizii.

Prin contestaţia dedusă judecăţii se solicită anularea deciziei de concediere, reintegrarea contestatoarei pe postul şi funcţia deţinute anterior concedierii, obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat dacă ar fi continuat să execute contractul individual de muncă până la data reintegrării efective, sume actualizate până la data plăţii efective, precum şi obligarea intimatei la plata dobânzii legale de la data emiterii deciziei contestate şi până la data plăţii efective, susţinându-se că este nelegală concedierea, că nu este efectivă şi nu are o cauză reală şi serioasă, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 65 Codul muncii. 

Analizând legalitatea măsurii concedierii contestatoarei, în raport de probele administrate în cauză şi de cerinţele prevăzute de dispoziţiile Codului muncii, instanţa constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 65 alin.1 şi 2 Codul muncii „Concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia. Desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă”.

Din interpretarea  dispoziţiilor legale sus menţionate reiese condiţia de legalitate  impusă de legiuitor şi anume aceea ca desfiinţarea  locului de muncă să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă.

Desfiinţarea locului de muncă este efectivă atunci când acesta este suprimat din structura funcţional-organizatorică a angajatorului, evidenţiată în statul de funcţii şi în organigramă, acest fapt implicând  cu necesitate  caracterul definitiv al suprimării.

Desfiinţarea locului de muncă are o cauză reală când prezintă un caracter  obiectiv, fiind impusă de dificultăţile economice sau de  transformări  tehnologice.

Cauza  serioasă a desfiinţării locului de muncă este aceea care are la bază studii temeinice vizând îmbunătăţirea activităţii, care  nu disimulează  realitatea şi care face imposibilă continuarea activităţii  la un loc de muncă, fără  pagube pentru angajator.

Or, în cauza dedusă judecăţii, se constată că nu sunt îndeplinite în totalitate  condiţiile  de legalitate impuse de legiuitor în art. 65 Codul muncii.

În acest sens se reţine că în ceea ce priveşte condiţia de legalitate referitoare la caracterul efectiv al măsurii concedierii contestatoarei, aparent această condiţie ar fi  îndeplinită având în vedere că din organigramele anterioare şi  ulterioare  concedierii contestatoarei, respectiv cele din 01.04.2012 şi 31.05.2012 (filele 29-31 dosar), precum şi din statele de funcţii din 01.04.2012 şi iunie/iulie 2012 (filele 32-33 dosar), reiese că postul ocupat de contestatoare a fost suprimat din structura organizatorică a intimatei şi nu se mai regăseşte nici în organigramă şi nici în statul de funcţii.

Astfel, comparând organigramele şi statele de funcţii anterioare şi ulterioare concedierii contestatoarei, se constată că  într-adevăr postul acesteia a fost desfiinţat efectiv nemairegăsindu-se în aceste documente.

Analizând însă organigrama şi statul de funcţii din 01.04.2012 anterioare concedierii (filele 29 şi 32 dosar) rezultă că la acea dată existau 30 de posturi de execuţie şi 4 posturi de conducere, iar din analiza statului de funcţii din iunie/iulie 2012 (fila 33 dosar) reiese că ulterior concedierii au rămas 22 de funcţii de execuţie, deşi din înscrisul intitulat „rezultatele concursului pentru ocuparea posturilor de execuţie din cadrul direcţiei economice şi dezvoltare-dispersie COR C (fila 37 dosar) rezultă că au fost respinse 10 persoane.

Prin urmare, dacă au fost desfiinţate 8 posturi de execuţie nu se justifică respingerea la interviul pentru ocuparea posturilor de execuţie a unui număr de 10 persoane.

Pe de altă parte, se constată că este neîntemeiată susţinerea intimatei potrivit căreia înainte de concediere erau 19 posturi de economist, iar ulterior concedierii au rămas 14 posturi, fiind astfel desfiinţate 5 posturi de economist, întrucât din statul de funcţii în vigoare la 01.12.2011 (filele 87-91 dosar) reiese că erau 18 posturi de economist, iar ulterior concedierii, din statul de funcţii în vigoare în iunie/iulie 2012 reiese că au rămas 14 posturi de economişti, deci au fost desfiinţate 6 posturi, şi nu 5 posturi aşa cum susţine intimata.

Totodată, se reţine că prin întâmpinare intimata a arătat că salariatul MFC a participat la interviu pe unul din posturile ce se găseau vacante în noua organigramă, astfel că nu a ocupat postul contestatoarei, aşa cum susţine aceasta, însă apărarea intimatei nu poate fi primită, întrucât din decizia nr. 139/30.05.2012 emisă de CN PR reiese că începând cu data acestei decizii se desfiinţează toate posturile vacante existente în structura organizatorică a companiei.

Prin urmare, dacă la data de 30.05.2012 au fost desfiinţate toate posturile vacante existente în structura organizatorică a intimatei, salariatul MFC nu avea pe ce post vacant să candideze şi cu toate acestea a participat la interviul pentru ocuparea posturilor de execuţie din cadrul direcţiei economice şi dezvoltare-dispersie COR C care a avut loc pe data de 22.06.2012, deci ulterior datei emiterii deciziei de desfiinţare a posturilor vacante, fiind admis.

Astfel, salariatul MFC a fost angajat cu contract individual de muncă încheiat pe durată nedeterminată, începând cu data de 01.07.2012 în funcţia de economist la direcţia economică şi dezvoltare-dispersie C, aşa cum reiese din actul adiţional la contractul individual de muncă aflat la fila 84 dosar, după ce anterior a fost încadrat cu contract de muncă pe durată determinată începând cu data de 06.04.2012 în funcţia de economist, înlocuind-o pe salariata MA aflată în concediu de maternitate şi pentru creştere şi îngrijire copil, conform comunicării de la fila 86 dosar.

Este adevărat că angajatorul este singurul în drept să aprecieze asupra oportunităţii  reorganizării activităţii, însă instanța de judecată poate să verifice dacă a avut loc o reorganizare  a activităţii angajatorului  care să  corespundă unui nevoi  reale a acestuia şi care să conducă la desfiinţarea efectivă a postului ocupat de salariatul în cauză, fără legătură cu persoana acestuia şi independentă de factori subiectivi.

Or, în speţă, instanţa verificând aceste aspecte, constată că intimata nu a făcut dovada faptului că în cauză a avut loc o concediere legală a contestatoarei şi că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de dispoziţiile art.65 alin.2 Codul muncii.

Totodată, se reţine că potrivit dispoziţiilor art. 69 alin. 1 Codul muncii, în cazul în care angajatorul intenţionează să efectueze concedieri colective, acesta are obligaţia de a iniţia, în timp util şi în scopul ajungerii la o înţelegere, în condiţiile prevăzute de lege, consultări cu sindicatul sau, după caz, cu reprezentanţii salariaţilor, cu privire cel puţin la: a) metodele şi mijloacele de evitare a concedierilor colective sau de reducere a numărului de salariaţi care vor fi concediaţi; b) atenuarea consecinţelor concedierii prin recurgerea la măsuri sociale care vizează, printre altele, sprijin pentru recalificarea sau reconversia profesională a salariaţilor concediaţi

În conformitate cu dispoziţiile alin.2 lit.d al art. 69 Codul muncii în perioada în care au loc consultările, potrivit alin. 1, pentru a permite sindicatului sau reprezentanţilor salariaţilor să formuleze propuneri în timp util, angajatorul are obligaţia să le furnizeze toate informaţiile relevante şi să le notifice, în scris, printre altele, inclusiv criteriile avute în vedere, potrivit legii şi/sau contractelor colective de muncă, pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere.

Din interpretarea dispoziţiilor legale sus menţionate reiese că aceste criterii avute în vedere pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere, trebuie să fie prevăzute de lege şi/sau de contractele colective de muncă.

Or, în cauză, din procesul verbal încheiat la data de 01.06.2012 între Sindicatul LP din România şi CN PR SA reiese că reprezentanţii ambelor părţi au stabilit de comun acord că criteriul de selecţie al salariaţilor afectaţi de concediere va avea în vedere pregătirea profesională a acestora şi se va aplica prin verificarea competenţelor pe bază de interviu. Acest criteriu de selecţie se va aplica numai după departajarea salariaţilor ţinând cont de rezultatele consemnate în fişele de evaluare a realizării obiectivelor de performanţă valabile pentru anul 2011.

Potrivit adresei nr. 6444/01.06.2012 a directorului general, privind procedura de ocupare a posturilor de execuţie din cadrul organigramei aprobata prin hotărârea consiliului de administraţie nr. 31/30.05.2012, posturile de execuţie aferente fiecărei structuri se vor ocupa prin concurs care constă într-o singură probă şi anume interviul; după ocuparea tuturor posturilor prevăzute în organigramă, personalul excedentar astfel rezultat va fi supus concedierii colective conform prevederilor Codului muncii şi ale contractului colectiv de muncă 2008-2018.

Din cuprinsul deciziei de concediere reiese că în cazul concedierii colective care a avut loc la nivelul intimatei, criteriile de stabilire a ordinii de priorităţi au ţinut seama de prevederile legale privind rezultatele consemnate în fişele de evaluare a realizării obiectivelor de performanţă valabile pentru anul 2011 şi/sau prevederile art.31.6 din contractul colectiv de muncă 2008-2018, precum şi/sau de rezultatele verificării competenţelor profesionale pe bază de interviu.

S-a reţinut, totodată, că s-a ţinut seama de faptul că contestatoarea nu s-a înscris pentru a participa la interviurile pentru ocuparea unui post vacant, conform procedurii menţionate anterior.

Or, în cauză, criteriul evaluării profesionale prin intermediul interviului nu este un criteriu prevăzut de lege, acesta fiind stabilit prin negociere între sindicat şi angajator.

De asemenea, interviul nu este prevăzut nici în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, ci se regăseşte numai în procesul-verbal din data de 01.06.2012 încheiat între sindicat si CN PR, proces-verbal care nu s-a materializat într-un act adiţional la contractul colectiv de muncă care să completeze criteriile prevăzute de acesta şi care, în urma înregistrării la direcţia de muncă, să producă efecte juridice fată de salariaţi, deşi dispoziţiile art. 150 alin. 1 şi 2 din Legea dialogului social nr.62/2011 prevăd că modificările aduse contractului colectiv de muncă se consemnează într-un act adiţional semnat de toate părţile care au încheiat contractul şi că actul adiţional se transmite în scris organului la care a fost înregistrat contractul colectiv de muncă şi tuturor părţilor semnatare şi produce efecte de la data înregistrării acestuia în condiţiile prezentei legi sau de la o dată ulterioară, potrivit convenţiei părţilor.

Având în vedere că dispoziţiile art. 69 alin.2 lit.d Codul muncii prevăd clar şi fără echivoc faptul că criteriile de stabilire a ordinii de prioritate la concediere trebuie să fie prevăzute fie prin lege, fie prin contractul colectiv de muncă, rezultă că orice alt criteriu care nu are această valoare legală sau convenţională este nelegal în raport cu aceste exigenţe, fiind necesară conformitatea criteriului cu legea şi/ sau contractul colectiv de muncă, după caz si,  ulterior, aplicarea corecta a acestuia.

Oricum, evaluarea profesionala pe bază de interviu, este prevăzută cu valoare de criteriu alternativ pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere, alături de criteriul privind rezultatele consemnate în fişa de evaluare a realizării obiectivelor de performanţă valabile pentru anul 2011 şi/sau prevederile art. 31.6  din contractul colectiv de muncă 2008-2018.

 În cauză, însă intimata nu a făcut dovada aplicării criteriului privind rezultatele consemnate în fişa de evaluare a realizării obiectivelor de performanţă valabile pentru anul 2011 şi/sau prevederile art. 31.6 din contractul colectiv de muncă 2008-2018, ci a invocat constant faptul că contestatoarea nu s-a înscris pentru a participa la interviul pentru ocuparea unui post vacant, deşi chiar din procesul verbal din data de 1 iunie 2012 încheiat între sindicat si companie invocat de unitate, rezultă că interviul se aplică numai după departajarea salariaţilor  în raport cu rezultatele consemnate în fişele de evaluare pe anul 2011.

 În orice caz, chiar şi in ipoteza în care criteriul interviului ar fi fost prevăzut în lege sau în contractul colectiv de muncă, acesta nu s-a aplicat în mod corespunzător contestatoarei.

În acest sens se reţine că, în cauză, s-au redus posturi de natura celui ocupat de contestatoare, iar selectarea acesteia ca persoană supusă concedierii s-a făcut exclusiv pe criteriul interviului, însă susţinerea intimatei că contestatoarea nu s-a înscris pentru a participa la interviu, este neîntemeiată.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 272 Codul muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfăţişare.

Or, în această privinţă, unitatea nu a depus nicio dovadă din care să rezulte că a informat-o pe contestatoare cu privire la interviurile organizate pentru ocuparea posturilor de execuţie, desfăşurate în data de 22.06.2012, în condiţiile în care cunoştea că aceasta se afla în concediu prenatal în perioada 02.05.2012-04.09.2012, fapt care i-a fost adus la cunoştinţă de contestatoare prin cererea înregistrată sub nr. 250/130/06.06.2012 (fila 12 dosar), neputându-se prezuma cunoaşterea  de către o persoană aflată în această situaţie a procedurilor de ocupare a posturilor din noua organigramă.

Deşi, intimata susţine că salariata contestatoare a fost anunţată telefonic de şeful locului de muncă, în sensul de a participa la interviu (fila 106 dosar), această susţinere nu este dovedită printr-o notă telefonică ori alt înscris care să confirme acest aspect sau faptul că salariata a avut cunoştinţă de existenţa interviului, în condiţiile în care nu a fost prezentă la serviciu în acea perioadă.

În ceea ce priveşte susținerea contestatoarei că în mod nelegal angajatorul a dispus încetarea contractului individual de muncă  pe perioada cât s-a aflat în concediu de maternitate sau în concediu pentru creşterea copilului până la 2 ani, încălcând  dispoziţiile prevăzute de art. 21 alin. 1 lit. c şi d din OUG nr. 96/2003 coroborat cu art.  25 din OUG nr. 111/2011, instanţa constată că este neîntemeiată, având în vedere că măsura concedierii contestatoarei  s-a dispus în baza deciziei nr. 270/2015 emisă de intimată la data de 27.01.2015.

Referitor la invocarea de către contestatoare a faptului că TD s-a pronunţat cu putere de lucru judecat în dosarul nr. 8936/63/2013 prin sentinţa nr. 316/28.01.2014 cu ocazia judecării unui caz similar ce a privit-o pe salariata LOI cu privire la faptul că nu au fost desfiinţate posturi de economist în mod efectiv, instanţa constată că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile  prevăzute de dispoziţiile art. 431 Cod procedură civilă referitor la tripla identitate de obiect, cauză şi părţi.

Faţă de considerentele expuse se reţine că intimata nu a dovedit că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Codul muncii referitoare la faptul că  desfiinţarea locului de muncă al contestatoarei este efectivă şi are o cauză reală şi serioasă, motiv pentru care apreciază că decizia de concediere nr. 270/27.10.2015 emisă de intimată este nelegală, iar contestaţia formulată de contestatoarea MLM, este întemeiată.

În atare, situaţie, urmează a se admite în parte contestaţia formulată de contestatoarea MLM împotriva deciziei nr. 270/27.01.2015 emisă de intimata CN PR SA  în sensul că se va dispune anularea deciziei nr. 270/27.01.2015 emisă de intimată, iar în baza art.  80 din Codul muncii se va dispune reintegrarea contestatoarei pe postul deţinut anterior concedierii şi va fi obligată intimata să plătească contestatoarei o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat  de la data emiterii deciziei şi până la reintegrarea efectivă.

În ceea ce priveşte cererea contestatoarei  de a fi obligată intimata la plata dobânzii leale de la emiterea deciziei contestate şi până la data plăţii efective, invocându-se dispoziţiile art. 1489 alin. 2 Cod civil şi art. 1531-1535 Cod civilă, instanța constată că este neîntemeiată, în cauză,  nefiind aplicabile aceste dispoziţii legale.

Referitor la susţinerea intimatei că în situaţia în care se va dispune anularea deciziei de concediere contestate, să se aibă în vedere că salariata trebuie să restituie salariile compensatorii, instanţa constată pe de o parte că intimata nu a formulat o cerere reconvenţională în acest sens, iar pe de altă parte că prin anularea deciziei de concediere s-au desfiinţat  toate dispoziţiile deciziei contestate, instanţa nefiind ţinută în propria contestaţie a salariatei să dispună asupra restituirii eventualelor salarii compensatorii plătite de intimată şi încasate de aceasta ulterior concedierii, în măsura în care s-au efectuat aceste plăţi, unitatea având posibilitatea  să procedeze în consecinţă potrivit legii.

Având în vedere considerentele în fapt şi în drept anterior expuse urmează a se  admite în parte contestaţia.

În conformitate cu dispoziţiile art. 453 alin. 1 raportat la art. 451 alin. 1 Cod procedură civilă urmează să oblige intimata să plătească contestatoarei suma de 1.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată ce constau în onorariu de avocat, conform chitanţei nr.134/24.09.2015.

Această sentinţă a rămas definitivă prin decizia nr.1915/29.03.2016 pronunţată de Curtea de Apel Craiova prin care s-a respins ca nefondat apelul declarat de intimată.

Domenii speta

Spete similare