Raporturi de muncă

Sentinţă civilă 3399 din 25.06.2015


Recunoaşterea vechimii în specialitate.Vechimea în specialitate constituie perioada de timp în care o persoană a lucrat în activităţi corespunzătoare funcţiei (meseriei) în care urmează a fi încadrată sau promovată, deci perioada în care a ocupat funcţia respectivă, perioada cât o persoană a fost încadrată pe un post corespunzător  studiilor absolvite.

Încadrarea şi promovarea în grade sau  trepte profesionale imediat superioare personalului contractual din sectorul bugetar, plătit din fonduri publice se face prin concurs sau examen.

Îndeplinirea şi unor alte atribuţii specifice unei alte funcţii în condiţiile emiterii unei dispoziţii a angajatorului de extindere a sarcinilor de serviciu care nu reprezintă o modificare de competenţă profesională  sau de salariu nu conferă vechime în specialitate în noua funcţie  şi nici acordarea diferenţelor de salariu corespunzător acelei funcţii.

Tribunalul Mehedinţi – sentinţa din 25.06.2015

Prin cererea adresată acestei instanţe sub nr. 1364/101/2015 la 24.02.2015 reclamantul  DŢC a chemat în judecată pârâţii DGASPC Mehedinți şi CJ Mehedinți pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună  :

- sa se constatei ca perioada 28.11.2011- la zi , constituie vechime in munca in specialitatea asistent specialist;

- sa fie obligate paratele sa modifice încadrarea care sa corespunda treptei de competenta asistent specialist, pentru perioada 28.11.2011 la zi si sa facă cuvenitele menţiuni in programul REVISAL;

- sa fie  obligate paratele la acordarea, pentru ultimii  ani, a diferențelor de salariu (diferenţa dintre salariul corespunzător funcţiei de asistent specialist si cea de asistent practicant), actualizate cu dobânda legala si indicii de inflaţie; - obligarea la plata cheltuielilor de judecata.

In fapt a încheiat cu parata contractul individual de munca nr.5919/16.03.2001, pentru funcţia de asistent social.

In anul 2009 a absolvit Facultatea de Psihologie , Ştiinţe ale Educaţiei si Asistenta sociala din cadrul Universităţii VVG Arad, obţinând titlul de licenţiat in asistenta sociala.

După absolvirea studiilor, a depus la instituţia angajatoare, compartimentul Resurse Umane, adeverinţa privind studiile absolvite.

La data de 14.06.2011i-a fost eliberata Diploma de Licenţa, astfel ca la 15.06.2011 a depus copia acesteia la intimate angajatoare.

La data de 28.11.2011, ca urmare a studiilor absolvite, a obţinut aviz de exercitare a profesiei de asistent social, având treapta de competenta Specialist.

A menţionat ca in situaţia sa  se mai aflau si alți colegi, care au absolvit cursurile universitare si au obţinut avizul de exercitare a profesiei - treapta de competenta specialist in aceeaşi perioada.

După obţinerea avizului de exercitare a profesiei de asistent social-treapta de competenta specialist, a depus, împreuna cu ceilalţi colegi, avizele de exercitare a profesiei la compartimentul RESURSE UMANE din cadrul intimatei, urmând ca aceasta sa facă cuvenitele menţiuni cu privire încadrarea corespunzătoare treptei de competenta deţinute.

După depunerea documentelor, li s-a spus ca vor fi efectuate respectivele modificări, ceea ce s-a si întâmplat in cazul celorlalţi colegi( TL, BC, PDG, BT, SC, BM, LJ, BE, PV, M M s.a.), mai puţin in cazul său.

Începând cu data de 28.11.2011, data depunerii avizului la intimata, a îndeplinit atribuţiile specifice postului de asistent social specialist, așa cum rezulta si din fisa postului nr.29453/30.12.2013..

De asemenea, legitimaţia de serviciu , a fost emisa pentru funcţia de asistent social specialist.(va depun alăturat legitimaţia vizata pentru 2014 si anul 2015).

A menţionat ca la 27.02.2014 a fost emisa dispoziţia nr.331/27.02.2014 in care a figurat ca asistent social practicant. A solicitat cu acea ocazie lămuriri cu privire la funcţia sa, însa i s-a spus sa nu își facă probleme, întrucât nu contează ce este înscris in aceasta dispoziţie, dispoziţia nefiind o modificare de competenta.

De asemenea, la data de 10.06.2014 , prin dispoziţia nr.804 a fost desemnat manager de caz, pentru beneficiarii Centrului de Consiliere, atribuţie ce poate fi exercitata doar de către asistenţii sociali specialişti.

La data de 25 iunie 2014, a susţinut examen pentru promovarea pe treapta de competenta PRINCIPAL, cu aceasta ocazie fiind emis avizul de exercitare a profesiei pentru aceasta treapta de competenta.

In luna iulie 2014 a depus la intimata avizul de exercitare a profesiei pentru treapta de competenta principal si la data de 31.10.2014 a solicitat înscrierea la concurs pentru ocuparea funcţiei de asistent social principal, împreuna cu colega BT..

La câteva zile după depunerea cererii li s-a comunicat, atât reclamantului cât  si colegei sale, BT, ca nu pot participa la examen, întrucât urmau sa îndeplinească condiţia de vechime in funcţia de asistent specialist abia la data de 28.11.2014 , iar concursul avea loc la data de 26.11.2014(cu doua zile de împlinirea celor 3 ani , condiţie a participării la concurs, potrivit reglementarilor in vigoare) .

La data de 19.01.2015 a fost emisa dispoziţia nr.92 , potrivit căreia urma sa exercit sarcinile de asistent social.

Întrucât in dispoziţie nu era menţionata funcţia de asistent social specialist, a solicitat, prin adresa nr.2968/26.01.2015, sa fie menţionata aceasta funcţie solicitând, totodată, modificarea încadrării pe treapta corespunzătoare de competenta-asistent social specialist.

Prin adresa nr.2968/28.01.2015 i s-a răspuns ca aceasta dispoziţie nu reprezintă o modificare de salariu sau de competente , ceea ce ar fi impus menţionarea treptei de competenta.

Prin aceeaşi adresa i s-a răspuns ca nu ar fi depus la intimata dovada avizului de asistent specialist si ca promovarea in grade sau trepte imediat superioare se face prin examen, din 3 in 3 ani, in funcţie de performantele individuale.

A menţionat ca in anul 2011 nu s-a dat nici un examen cu ocazia trecerii pe o treapta superioara de competenta, acest lucru fiind făcut la momentul respectiv exclusiv in baza avizului deţinut, fapt ce poate fi confirmat de colegii mei, aflaţi in aceeaşi situaţie.

A precizat ca in vederea înscrierii la concursul pentru a promova in funcţia superioara de asistent social principal, se cere, ca si condiţie obligatorie, o vechime de cel puţin 3 ani pe funcţia de asistent social specialist, in lipsa îndeplinirii acestei condiţii fiindu-i refuzata promovarea, întrucât promovarea se poate face in treapta imediat superioara.

Or, a admite ca intimata i-a permis sa exercite funcţia de asistent social specialist (conform fisei postului si legitimaţiei) in lipsa unui aviz de exercitare a profesiei înseamnă, implicit, sa recunoască ca ar fi exercitat aceasta funcţie in lipsa unui aviz,prin urmare fără nici un drept.

Mai mult, a arătat ca a obţinut avizul de asistent social specialist in anul 2011, care a avut o valabilitate de 2 ani, iar in anul 2014 avizul de asistent principal, astfel ca nu mai poate solicita o reavizare pentru treapta de competenta asistent social specialist, pentru care a deţinut anterior avizul legal, emis de organismul competent.

De asemenea, valabilitatea avizului de asistent specialist este pe o perioada de 2 ani,

In drept şi-a întemeiat pe Codul Muncii, Hotărârea nr.8/2011 privind acordarea treptelor de competente profesionale asistenţilor sociali, publicata in Monitorul Oficial partea I, nr.315/09.05.2011, art.35 CPC, art.453 CPC.

Dovada celor arătate a înțeles sa o facă cu înscrisuri, interogatoriu, expertiza, daca va fi cazul si martori, al căror nume il va indica pentru primul termen de judecata ce se va da.

A depus contract individual de munca, adresa nr. 19576/08.07.2014, aviz de exercitare profesie treapta asistent specialist, diploma de licenţa, fisa postului nr.29453/30.12.2013, anexa la fisa postului, legitimaţia de serviciu,aviz de exercitare a profesiei asistent principal, adresa nr.2968/28.01.2015, dispoziţia nr.92/19.01.2015, dispoziţia nr.331/27.02.2014, dispoziţia nr.804/10.06.2014, cererea nr.31226/31.10.2014, răspunsul CNASR privind atribuţiile specifice fiecărei trepte de competenta.

La data de 19.03.2015 pârâtul CJ Mehedinți a depus la dosar întâmpinare prin ca re a prin care invocat lipsa calităţii procesuale pasive şi solicitat respingerea acţiunii ca inadmisibilă din următoarele  motive:

In fapt, CJ Mehedinţi este autoritatea administraţiei publice locale, constituită la nivelul judeţului Mehedinţi pentru coordonarea activităţii consiliilor comunale, orăşeneşti şi municipale, în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean.

Direcţia GASPC  Mehedinţi este o instituţie subordonată CJ Mehedinţi, cu personalitate juridică proprie.

Reclamantul este salariat al DGASPC Mehedinţi, fapt ce rezultă clar din Contractul individual de muncă nr.5919/16.08.2011, încheiat între reclamant şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mehedinţi.

Aşadar, pe cale de consecinţă, între reclamant si CJ Mehedinţi, nu exista nici un fel de raport juridic din care să rezulte unele obligaţii in sarcina instituţiei .

Din aceste motive si considerente legale, solicită, admiterea excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, în sensul scoaterii din cauză a CJ Mehedinţi pentru lipsa unui raport juridic între reclamant şi instituţia noastră, şi să respingeţi acţiunea ca inadmisibilă.

În drept, şi-a întemeiat pe prevederile art. 205 şi următoarele din Noul Cod de Procedură Civilă.

La data d e 24.03.2015 , pârâta DGASPC Mehedinți a  depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea  acţiunii ca neîntemeiată, pentru următoarele motive:

Cu privire la Avizul de exercitare privind treapta de competenta, petentul nu a depus la instituţie, deși susţine ca l-a depus, documentul justificativ, acest document fiind transmis la secretariatul instituţiei, prin fax, la data de 17.11.2014 de către Colegiul National a Asistenţilor Sociali din România.

Referitor la Fisa postului - in redactarea acesteia a avut loc o eroare materiala, documentele care atesta treapta de competenta pe care este încadrat , fiind dispoziţiile de reîncadrare (Dispoziţia nr. 677/2011 prin care este încadrat in funcţia de asistent social practicant, de desemnare ca manager de caz (Dispoziţia nr. 804/2014) unde funcţia sa este tot acea de asistent social practicant, pe care petentul semnează fără nici o obiecţie . A precizat  ca dispoziţia de desemnare ca manager de caz a petentului a fost emisa cu păstrarea drepturilor salariale având un caracter excepţional justificat de lipsa de personal si creşterea numărului de beneficiari intr-un timp foarte scurt.

Referitor la acordarea diferențelor de salariu corespunzătoare funcţiei de asistent social specialist arătam onoratei instanţe ca nu exista grila de salarizare pentru aceasta treapta de competenta, nici un asistent social din cadrul DGASPC nu a fost si nu este salarizat corespunzător treptei de specialist, prin urmare nu se justifica solicitarea domnului Doman la acordarea acestor diferențe de salariu .

Mai mult, in aceasta perioada (2011 - 2014 ) petentul nu a susţinut nici un examen in urma căruia sa poată fi promovat in funcţia de asistent social specialist conform prevederilor legale in vigoare, altfel ca solicitarea petentului de a i se modifica încadrarea si de a fi considerata vechime in munca in specialitatea asistent social specialist este total neîntemeiata.

Prin adresa cu nr. 486/07.03.2013, înregistrata la secretariatul instituţiei cu nr. 2920/2013. Colegiul National al Asistenţilor Sociali din România formulează ca si concluzie, faptul ca promovarea in funcţie a asistenţilor sociali - personal contractual in vederea trecerii la o treapta de salarizare superioara nu se realizează automat in virtutea avizului de exercitare a profesiei eliberat de catre CNASR, aspectele vizând necorelarea existenta in prezent in ceea ce priveşte termenele de promovare in treapta de competenta si, respectiv, cel de promovare in funcţie urmând sa fie discutate cu reprezentanţii MMFPSPV, pentru identificarea unei soluţii legislative adecvate.

De asemenea, se precizează si ca încadrarea asistenţilor sociali aflaţi in situaţia petentului, se face cu respectarea legislaţiei in vigoare, dar cu recomandarea ca atribuţiile sa fie menţinute Ia nivelul treptei de competenta profesionala deţinute.

A precizat ca potrivit Legii nr. 284/2010 si H.G.R. nr. 286/2011 promovarea in grade sau trepte imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar, se face prin examen, din 3 in 3 ani in funcţie de performantele profesionale individuale apreciate cu calificativul „ foarte bine,,, cel puţin de doua ori in ultimii ani, in limita fondurilor bugetare disponibile .

Mai mult, prin adresa emisa de catre Colegiul National al Asistenţilor Sociali din România cu nr. 727/18.02.2015, înregistrata la sediul instituţiei noastre cu nr. 3543/23.02.2015, se specifica din nou ca promovarea in funcţie a asistenţilor sociali - personal contractual in vederea trecerii la o treapta de salarizare superioara nu se realizează automat in virtutea avizului de exercitare a profesiei eliberat de catre CNASR. aspectele vizând necorelarea existenta in prezent in ceea ce priveşte termenele de promovare in treapta de competenta si, respectiv, cel de promovare in funcţie urmând sa fie discutate cu reprezentanţii MMFPSPV, pentru identificarea unei soluţii legislative adecvate.

De altfel, intr-un răspuns la o adresa a Federaţiei salariaţilor din administraţia publica centrala si locala din România „ Columna,, ,MMFPSPV menţionează ca in Legea - cadru nr. 284/2010 nu exista condiţionări pentru ocuparea posturilor in funcţie de apartenenţa Ia colegii profesionale, (adresa nr. 12060/1225/21.06.2011.)

A învederat instanţei, că, potrivit art. 40, alin. (1), lit. a), b). c) din Codul Muncii, angajatorul are dreptul de a stabili organizarea şi funcţionarea unităţii, de a stabili atribuţiile fiecărui salariat şi de a da dispoziţii cu caracter obligatoriu pentru salariaţi.

În drept, şi-au întemeiem întâmpinarea pe dispoziţiile art.205-208 Cod de Procedura Civila.

În cauză s-a administrat probatoriul cu înscrisuri , cu interogatoriul părţilor şi s-au solicitat din oficiu, relaţii de la pârâtă.

Analizând acţiunea în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente în materie, Tribunalul constată şi reţine următoarele:

Reclamantul  este angajatul pârâtei DGASPC Mehedinţi în baza contractului individual de muncă înregistrat sub nr. 5919/16.03.2001 încheiat pe perioadă nedeterminată  pentru funcţia de asistent social.

În speţă, solicită -sa  se constatate ca perioada 28.11.2011- la zi , constituie vechime in munca in specialitatea asistent specialist;

- sa fie  obligate paratele sa modifice încadrarea care sa corespunda treptei de competenta asistent specialist, pentru perioada 28.11.2011 la zi si sa facă cuvenitele menţiuni in programul REVIS AL;

- sa  fie obligate paratele la acordarea, pentru ultimii  ani, a diferențelor de salariu (diferenţa dintre salariul corespunzător funcţiei de asistent specialist si cea de asistent practicant), actualizate cu dobânda legala si indicii de inflaţie; - obligarea la plata cheltuielilor de judecata.

Cu privire la  excepţia lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Consiliul Judeţean Mehedinți, instanţa reţine că este neîntemeiată şi urmează să o respingă.

Acest pârât este ordonatorul principal de credite al angajatorului reclamantului, DGASPC Mehedinţi, între aceste două instituţii  existând raporturi bugetare care afectează în mod direct raporturile juridice de natură salarială dintre reclamant şi angajator.

Potrivit art. 2 coroborat cu art.8 din H.G..nr. 1434/2004 privind Regulamentul – cadru de organizare şi funcţionare al direcţiilor de asistenţă socială şi protecţia copilului , republicată şi actualizată, DGASPC este instituţie publică cu personalitate juridică, în subordinea CJ Mh. iar finanţarea ei este asigurată din bugetul local al judeţului, nu este o instituţie cu venituri proprii.

Potrivit art. 6 din Legea - cadru nr. 284 din 28.12.2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, gestiunea sistemului de salarizare a personalului din instituţiile şi autorităţile publice se asigură de fiecare ordonator principal de credite.

 În consecinţă va respinge excepţia invocată.

Cu privire la fondul cauzei reţine următoarele:

Conform Dispoziţiei 677/13.01.2011 emisă de către  angajator în baza Legii 284/2010, 285/2010 şi conform cu prevederile art.8 alin. Din Regulamentul Cadru de Organizare şi Funcţionare a  DGASPC Mehedinţi aprobat prin HGR nr.1434/2004 şi modificat prin HGR nr.1896/2006 funcţia şi  treapta de competență pe care este încadrat reclamantul este aceea de asistent social  practicant.

Ulterior, la data de 28.11.2011 ca urmare a studiilor  superioare absolvite, a obținut aviz de exercitare a profesiei de asistent social , având treapta de competenţă specialist(fila 10).

Avizul emis de către CNAS din România certifică obţinerea titlului de asistent social sub condiţia  respectării obligaţiilor privind exercitarea profesiei , potrivit treptei de competenţă obținută şi este valabil pentru o perioadă de 2 ani de la data eliberării.

Reclamantul, în motivarea acţiunii sale  pentru constatarea vechimii în muncă în specialitatea de asistent specialist  şi a obligării pârâtelor  să modifice retroactiv  încadrarea care să corespundă treptei de competenţă  asistent specialist pentru perioada 28.11.2011 la zi, susţine că cererea sa este întemeiată, întrucât  a depus acest aviz de exercitare a profesiei  la obţinerea sa  la angajator, că a îndeplinit atribuţiile specialist specifice postului  de asistent social specialist aşa cum este menţionat în fişa postului nr. 29453/30.12.2013 , că legitimaţia de serviciu  a fost emisă pentru funcţia de asistent social specialist ;că la data de 10.06.2014, prin Dispoziţia nr.804 a fost desemnat manager de caz pentru beneficiarii Centrului de Consiliere , atribuţie ce poate fi exercitată doar de asistenţii sociali specialişti.

Totodată la data de 25.06.2014 , a susţinut examen pentru promovarea pe treapta de competenţă principal, ocazie cu care a obținut avizul de exercitare a profesiei pentru această treaptă de competenţă ( fila 20).

Instanţa însă reţine că reclamantul  a fost şi este încadrat în funcţia de asistent social practicant aşa cum rezultă din Dispoziţia 677/2011 menţionată mai sus,.

Conform  Dispoziţiei nr.331/27.02.2014 începând cu data de 27.02.2014 , reclamantul având funcția de asistent social practicant îşi va desfăşura activitatea în cadrul Centrului de Consilier şi Sprijin pentru copilul abuzat, neglijat şi Exploatat,  cu păstrarea funcţiei şi a drepturilor salariale(fila 25)

Potrivit Dispoziţiei nr.804/10.06.2014, începând cu această dată reclamantul a fost desemnat  manager de caz, pentru beneficiarii Centrul de Consiliere  şi sprijin pentru  părinţi şi copii în cadrul centrului de Consiliere şi Sprijin pentru copilul abuzat, neglijat şi exploatat , fiind menţinută funcţia de asistent social practicant, cu păstrarea drepturilor salariale(fila 26).

Potrivit Dispoziţiei nr.92 /19.01.2015, începând cu data de 19.01.2015,  reclamantului, asistent social i s-au extins sarcinile de serviciu , cu păstrarea drepturilor salariale, urmând a exercita atribuţii de asistent social şi în cadrul centrelor recent preluate , Centrul de zi pentru copilul neglijat, abuzat, exploatat Vînju Mare şi Centrul de zi pentru copiii abuzaţi, neglijaţi, exploataţi Sfântul Stelian ( fila 24).

Cu privire la această din urmă dispoziţie nr. 92/19.01.2015, reclamantul  la data de 26.01.2015 s-a adresat angajatorului cu o cerere  prin care a solicitat  a se îndrepta eroarea materială din Dispoziţie, în sensul că în mod greşit s-a consemnat ca fiind încadrat pe funcţia de asistent social, în condiţiile în care aşa cum rezultă din actele depuse în anul 2011 Serviciul personal, acesta avea treapta de competenţă specialist, sau după caz., modificarea  încadrării care să corespundă treptei de competenţă deţinută, aceea de asistent social specialist(fila 23).

Angajatorul a răspuns reclamantului prin adresa nr. 2968/28.01.2015 în sensul că  Dispoziţia susmenționată a fost emisă în vederea  extinderii sarcinilor de asistent social şi nu reprezintă o modificare de competenţă profesională sau de salariu în promovarea în funcţia asistenților sociali nu se realizează automat în virtutea avizului de exercitare a profesiei eliberat de către CNASR , respectiv potrivit Lg.284 şi HGR 286/2011 , prin examen 3 în 3 ani în funcţie de performanţele profesionale individuale apreciate cu calificativul „Foarte bine” cel puţin de 2 ori în ultimii 3 ani.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că reclamantul este încadrat pe funcţia contractuală de execuţie de asistent social practicant astfel încât cererea sa de a se constate că perioada 28.11.2011 la  zi, constituie vechime în muncă în specialitatea asistent specialist, este nefondată.

Conform art. 16 alin-.4 din Codul Muncii  munca prestată în temeiul unui contract individual de muncă constituie vechime în muncă.

Vechimea în specialitate constituie perioada de timp în care o persoană a lucrat în activităţi corespunzătoare funcţiei (meseriei) în care urmează a fi  încadrată sau promovată, deci perioada în care a ocupat funcţia respectivă, perioada cât o persoana  a fost încadrată pe un post corespunzător studiilor absolvite.

Or, reclamantul a fost încadrat pe un post de asistent social practicant, astfel încât împrejurarea că în fişa postului au fost consemnate şi atribuţii specifice postului de asistent specialist, sau că  în legitimaţia de serviciu s-a menţionat funcţia de asistent social specialist, nu concluzionează că a fost încadrat în funcţia respectivă.

Ca atare, perioada respectivă poate fi recunoscută ca vechime în muncă dar nu vechime în specialitatea de asistent social specialist, funcția pe care a ocupat-o şi o ocupă şi în prezent fiind aceia de asistent social practicant.

În ceea ce priveşte capătul de cerere privind modificarea încadrării retroactiv pentru perioada 28.11.2011 la zi, care să corespundă treptei de competenţă asistent specialist, instanţa reţine că şi acesta este nefondat.

Încadrarea şi  promovarea în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar, plătit din fonduri publice, este reglementată de dispoziţiile Legii 284/2010 şi HG nr.286/2011.

Conform art.26 din Legea 284/2010

(1) Încadrarea şi promovarea personalului plătit din fonduri publice pe funcţii, grade sau trepte profesionale se fac potrivit prevederilor din statute sau alte acte normative specifice domeniului de activitate, aprobate prin legi, hotărâri ale Guvernului sau act administrativ al ordonatorului principal de credite.

(2) În situaţia în care promovarea personalului bugetar în funcţie, grad sau treaptă profesională nu este reglementată prin statute proprii, promovarea se face de regulă pe un post vacant existent în statul de funcţii.

(3) În situaţia în care nu există un post vacant, promovarea personalului plătit din fonduri publice în funcţii, grade sau trepte profesionale se va face prin transformarea postului din statul de funcţii în care acestea sunt încadrate într-unul de nivel imediat superior.

(4) Promovarea în grade sau trepte profesionale imediat superioare se realizează pe baza criteriilor stabilite prin regulament-cadru, ce se aprobă prin hotărâre a Guvernului, dacă nu este reglementată altfel prin statute sau alte acte normative specifice.

(5) Promovarea în grade sau trepte profesionale imediat superioare se face din 3 în 3 ani, în funcţie de performanţele profesionale individuale, apreciate cu calificativul "foarte bine", cel puţin de două ori în ultimii 3 ani, de către comisia desemnată prin dispoziţie a ordonatorului de credite bugetare, din care fac parte sindicatele sau, după caz, reprezentanţii salariaţilor.

(6) Activitatea profesională se apreciază anual, ca urmare a evaluării performanţelor profesionale individuale, de către conducătorul instituţiei publice, la propunerea şefului ierarhic, prin acordare de calificative: "foarte bine", "bine", "satisfăcător" şi "nesatisfăcător". Ordonatorii principali de credite stabilesc criteriile de evaluare a performanţelor profesionale individuale conform criteriilor prevăzute la art. 5 lit. c) şi pot stabili şi alte criterii de evaluare în funcţie de specificul domeniului de activitate.

(7) Ocuparea unui post vacant sau temporar vacant se face prin concurs sau examen pe baza regulamentului-cadru ce cuprinde principiile generale şi care se aprobă prin hotărâre a Guvernului sau alte acte normative specifice.

(8) Ordonatorul principal de credite, în raport cu cerinţele postului, stabileşte criterii de selecţie proprii în completarea celor prevăzute la alin. (7).

Potrivit HGR 286/2011 pentru aprobarea Regulamentului Cadru privind stabilirea principiilor generale  de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant, corespunzător funcţiilor contractuale şi a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, reglementează că ocuparea unui post vacant sau temporar vacant se face prin concurs sau examen.

1) Prin promovare se asigură evoluţia în carieră a personalului contractual, prin trecerea într-un grad superior sau treaptă profesională superioară, într-o funcţie de conducere sau într-o funcţie pentru care este prevăzut un nivel de studii superior.

(2) Promovarea personalului contractual din sectorul bugetar în grade sau trepte profesionale se face, de regulă, pe un post vacant, iar, în situaţia în care nu există un asemenea post, se face prin transformarea postului din statul de funcţii în care acesta este încadrat într-unul de nivel imediat superior.

(3) Promovarea într-o funcţie de conducere se face pe un post vacant cu respectarea prevederilor art. 1 - 40 referitoare la ocuparea unui post vacant prin concurs sau examen.

(4) Promovarea într-o funcţie pentru care este prevăzut un nivel de studii superior se face prin transformarea postului din statul de funcţii în care aceasta este încadrat într-un post prevăzut cu studii superioare de scurtă sau de lungă durată, al cărui grad profesional este imediat superior celui de debutant, cu menţinerea gradaţiei avute la data promovării, ca urmare a obţinerii unei diplome de nivel superior şi a promovării examenului organizat în acest sens, cu respectarea prevederilor art. 41^1, 44 şi 45.

(5) Propunerea de promovare într-o funcţie cu un nivel de studii superior, ca urmare a absolvirii de către salariat a unor forme de învăţământ superior în specialitatea în care îşi desfăşoară activitatea sau considerată de autoritatea ori instituţia publică ca fiind utilă pentru desfăşurarea activităţii, justificată de necesitatea modificării fişei de post, se face de către şeful ierarhic superior la cererea salariatului, însoţită de copia legalizată a diplomei de licenţă, respectiv a diplomei de absolvire sau, după caz, de adeverinţa care să ateste absolvirea studiilor, eliberate de o instituţie de învăţământ superior acreditată, şi este aprobată de către conducătorul autorităţii ori instituţiei publice.

(6) Promovarea într-o funcţie pentru care este prevăzut un nivel de studii superior se face numai în măsura în care conducătorul autorităţii sau instituţiei publice decide ca atribuţiile din fişa postului să fie modificate în mod corespunzător.

(7) Promovarea personalului contractual din sectorul bugetar în grade sau trepte profesionale se face prin examen, în baza unui referat de evaluare întocmit de şeful ierarhic şi aprobat de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice.

(8) Examenul de promovare în grade sau trepte profesionale se poate organiza trimestrial, semestrial sau anual, în funcţie de decizia conducătorului autorităţii ori instituţiei publice.

(9) Referatul de evaluare întocmit de şeful ierarhic cuprinde următoarele elemente:

a) descrierea activităţii desfăşurate de candidat;

b) nivelul de însuşire a legislaţiei specifice activităţii desfăşurate;

c) aptitudinile pe care le-a dovedit candidatul în modul de îndeplinire a atribuţiilor;

d) conduita candidatului în timpul serviciului;

e) propunerea de promovare;

f) bibliografia şi, după caz, tematica examenului de promovare;

g) propuneri privind componenţa comisiei de examinare şi cea de soluţionare a contestaţiilor.

(10) Referatul de evaluare se depune până în ultima zi lucrătoare a fiecărui trimestru la compartimentul resurse umane sau la persoana desemnată în acest sens.

ART. 41^1

 (1) Anunţul privind examenul de promovare se afişează la sediul şi pe pagina de internet a autorităţii sau instituţiei publice, după caz, cu 10 zile lucrătoare înainte de data stabilită pentru organizarea acestuia.

 (2) Anunţul va conţine în mod obligatoriu:

a) data, ora şi locul desfăşurării examenului;

b) bibliografia şi, după caz tematica;

c) modalitatea de desfăşurare a examenului.

ART. 42

 Prin act administrativ al ordonatorului de credite al autorităţii sau instituţiei publice se aprobă procedura de organizare şi desfăşurare a examenului de promovare a personalului contractual.

ART. 43

(1) Examenul de promovare a personalului contractual constă în susţinerea unei probe scrise sau a unei probe practice, după caz, stabilite de comisia de examinare.

(2) Proba practică se susţine în cazul funcţiilor contractuale la care este necesară verificarea abilităţilor practice.

(3) Pentru a participa la examenul de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare, candidatul trebuie să fi obţinut calificativul "foarte bine" la evaluarea performanţelor profesionale individuale cel puţin de două ori în ultimii 3 ani, în care acesta s-a aflat în activitate.

(4) Criteriile de evaluare a personalului contractual sunt prevăzute la art. 5 lit. c) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare.

ART. 44

(1) Comisia de examinare şi comisia de soluţionare a contestaţiilor, desemnate prin act administrativ al ordonatorului de credite al autorităţii sau instituţiei publice, sunt formate din 3 membri cu experienţa şi cunoştinţele necesare în domeniul postului în care se face promovarea şi un secretar, cu respectarea prevederilor art. 26 alin. (5) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare.

(2) Calitatea de membru în comisia de examinare este incompatibilă cu calitatea de membru în comisia de soluţionare a contestaţiilor.

(3) Fiecare membru al comisiei de examinare propune pe baza bibliografiei şi, după caz, a tematicii maximum 3 subiecte, dintre care comisia de examinare stabileşte 3 până la 9 subiecte, cu cel mult două ore înainte de ora stabilită pentru examenul de promovare.

(4) La locul, data şi ora stabilite pentru examenul de promovare, comisia de examinare pune la dispoziţia fiecărui candidat lista subiectelor stabilite, conform alin. (3).

(5) Fiecare candidat redactează o lucrare pe un subiect ales dintre cele stabilite de către comisia de examinare.

(6) Durata examenului de promovare se stabileşte de comisia de examinare în funcţie de gradul  de dificultate şi complexitate al subiectelor stabilite, dar nu poate depăşi 3 ore.

ART. 45

(1) În cadrul examenului de promovare fiecare membru al comisiei de examinare notează lucrarea elaborată de candidat cu un punctaj maxim de 100 de puncte, pe baza următoarelor criterii:

a) cunoştinţe teoretice necesare funcţiei evaluate;

b) abilităţi de comunicare;

c) capacitate de sinteză;

d) complexitate, iniţiativă, creativitate.

(2) Comisia de examinare stabileşte ponderea din nota finală a fiecărui criteriu prevăzut la alin. (1).

(3) Proba practică este notată de către membrii comisiei de examinare cu un punctaj de maximum 100 de puncte.

(4) Punctajul acordat de membrii comisiei de examinare este consemnat în borderoul de notare.

(5) Punctajul minim de promovare este de 50 de puncte.

 (6) Rezultatele examenului de promovare se afişează la sediul autorităţii sau instituţiei publice, precum şi pe pagina de internet a acesteia, după caz, în termen de două zile lucrătoare de la data susţinerii acestuia.

(7) Candidaţii nemulţumiţi de rezultatul obţinut pot depune contestaţie în termen de o zi lucrătoare de la data afişării rezultatelor, sub sancţiunea decăderii din acest drept.

(8) Comisia de soluţionare a contestaţiilor va reevalua lucrarea sau proba practică, iar rezultatele finale se afişează la sediul instituţiei sau autorităţii publice în două zile lucrătoare de la data expirării termenului de depunere a contestaţiei.

 ART. 45^1

 (1) Persoanele încadrate în funcţii contractuale de debutant vor fi promovate, prin examen, la sfârşitul perioadei de debut stabilite în condiţiile legii, în funcţia, gradul sau treapta profesională imediat superioară, în baza unui referat de evaluare întocmit, cu respectarea prevederilor art. 41 alin. (9), de şeful ierarhic şi aprobat de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice.

 (2) Examenul de promovare se desfăşoară cu respectarea prevederilor art. 41^1, 44 şi 45.

ART. 45^2

(1) Încadrarea în noua funcţie ca urmare a promovării examenului de promovare se face începând cu prima zi a lunii următoare celei în care a avut loc promovarea.

(2) După promovare fişa de post se modifică şi se completează cu noi atribuţii.

Ca atare, trecerea într-un grad, o treaptă profesională sau o funcţie superioară se face de regulă pe un post vacant sau temporar vacant, iar în situaţi în care nu există un asemenea post se face prin transformarea postului din statul de funcţii  în care acestea sunt încadrate într-unul de nivel imediat superior.

Atât dispoziţiile Legii 284/2010 cât şi cele ale Hotărârii nr.286/2011 pentru Aprobarea Regulamentului Cadru privind stabilirea principiilor generale  de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant, corespunzător funcţiilor contractuale şi a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, reglementează că ocuparea unui post vacant sau temporar vacant se face prin concurs sau examen.

Instanţa mai reţine că în anul 2011  după ce a obținut avizul de exercitare a profesiei de asistent social  având treapta de competenţă specialist, nu a făcut nici o cerere de trecere într-un grad /treaptă profesională sau funcţie superioară , această din urmă cerere  fiind formulată la data de 26.01.2015, când însă solicită îndreptarea erorii materiale dintr-o dispoziţie  de extindere a sarcinilor de serviciu sau modificarea retroactiv a încadrării.

Nu a susţinut nici un examen în urma căruia  să poată fi promovat în funcţia de asistent social specialist.

În ceea ce priveşte Hotărârea nr. 8/29.03.2011 a Colegiului naţional al Asistenţilor Sociali  publicată în Monitorul Oficial al României nr. 315/06.v.2011- invocată de către reclamant ca temei pentru  modificarea încadrării sale pe funcţie, instanţa reţine că aceasta reglementează  acordarea treptei de competenţă  şi nu încadrarea  sau promovarea în grade sau trepte profesionale, iar deţinerea  avizului de exercitare a profesiei cu treapta de competenţă corespunzătoare  treptei, gradului profesional, este o condiţie pentru înscrierea asistentului social la examenul de promovare .

Astfel, articolul 1 din Hotărârea nr. 8/29.03.2011 reglementează  condiţiile de acordare a treptei de competenţă profesională având în vedere vechimea în specialitatea studiilor şi vechime în practică în domeniu.

Conform art. 3 acordarea treptelor de competenţă se realizată de Biroul executiv al Consiliului naţional al Asistenţilor Sociali, după procedura prevăzută şi aşa cum rezultă din actele dosarului, reclamantul are în prezent treapta de competenţă profesională asistent social principal , conform avizului din 25.06.2014 (fila 119).

Încadrarea în trepte de competenţă ester premisa încadrării în funcţia de asistent social.

Este adevărat că în perioada 2011-2014 nu a fost organizat nici un examen la nivelul instituției angajatoare pârâte, aşa cum aceasta recunoaşte la interogatoriu(filele 85-86), însă potrivit art. 40 alin. 1 lit. a Codul Muncii angajatorul are prorogativa organizatorică , este singurul în măsură să stabilească structura organizatorică a unităţii , dreptul de a stabili atribuţiile salariaţilor potrivit fiecărui post/funcție/loc de muncă existente în organigramă.

Nici susţinerea reclamantului în sensul că alţi salariaţi au fost trecuți pe funcţie de asistenți sociali specialişti fără examen nu justifică modificarea încadrării reclamantului pe funcţia respectivă.

Promovarea în funcţia a asistenţilor sociali, - personal contractual – în vederea trecerii la o treaptă de salarizare superioară, nu se realizează automat în virtutea avizului de exercitarea profesiei eliberat de CNAS iar deţinerea avizului de exercitare a profesiei cu treaptă de competenţă corespunzătoare treptei /gradului profesional, pentru care urmează să se susţină examenul de promovare organizat de instituţia angajatoare, este o condiţie pentru înscrierea asistentului social la examenul de promovare.

Avizul susmenţionat atestă îndeplinirea condiţiilor legale pentru exercitarea profesiei de asistent social şi diferenţierea tipurilor de activităţi pe care le pot desfăşura asistenții sociali în funcţie de treapta de competenţă deţinută, şi nu promovarea în grade sau trepte profesionale , în funcţie de care se stabilește un  anumit nivel de salarizare.

În speţă, reclamantul solicită modificarea retroactivă a încadrării sale pe post, astfel că este  fără relevanţă juridică, faţă de obiectul cauzei, şi susţinerea sa în sensul că la nivelul pârâtei ar exista în organigramă şi stat de funcţiuni pentru 2014-2015 funcţii de asistenţi sociali specialişti.

Totodată acesta a îndeplinit unele atribuţii specifice funcţiei de asistent social specialist,  de la data de 10.06.2014 când a fost desemnat manager de caz prin Dispoziția nr. 804/2014 (fila 60) , însă funcţia sa este tot de asistent social practicant  şi aşa cum motivează pârâta această  dispoziţie de desemnare ca manager de caz a fost emisă  excepţional , justificată de lipsa de personal.

Instanţa reţine că reclamantul nu a contestat nici această ultimă decizie şi a semnat fişele de post prin care sunt acordate aceste atribuţii fără nici o obiecţie.

Instanţa mai reţine că Legea 466/2004 privind statul asistentului social nu reglementează încadrarea şi promovarea în funcţie a asistenţilor sociali, neexistând dispoziţii derogatorii de la Legea 284/2011.

Faţă de aceste  argumente,  este fără temei legal şi capătul de cerere privind acordarea  diferenţelor de salariu corespunzător funcţiei de asistent social specialist şi cea de asistent practicant.

Luând în considerare cele de mai sus,  va respinge excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului Consiliul Județean Mehedinţi.

Va respinge acţiunea .

Această sentinţă a rămas definitivă prin Decizia nr. 5967/02.12.2015 pronunţată de Curtea de Apel Craiova care a respins apelul  declarat de reclamantul  DŢC.