Drepturi bănești. Răspunderea patrimonială a angajatorului pentru prejudiciile cauzate victimelor accidentelor de muncă sau bolilor profesionale în contextul reglementărilor actuale.

Potrivit disp. art. 253 alin. 1 din Codul Muncii, republicat, angajatorul este obligat, în

temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.

De asemenea, potrivit disp. art. 44 din Legea nr. 319/2006, angajatorii răspund

patrimonial, potrivit legii civile, pentru prejudiciile cauzate victimelor accidentelor de muncă sau bolilor profesionale, în măsura în care daunele nu sunt acoperite integral prin prestațiile asigurărilor sociale de stat.

Legea nr. 319/2006 s-a aliniat, așadar, reglementărilor răspunderii patrimoniale a

angajatorului statornicită de art. 253 din Codul muncii. Ambele reglementări constituie un tot unitar, respectiv dreptul comun în materie. Cu alte cuvinte, răspunderea patrimonială a angajatorului reglementată de Legea nr. 319/2006 este una și aceeași cu răspunderea patrimonială reglementată de Codul Muncii, ceea ce înseamnă că în situația în care un salariat a suferit din culpa angajatorului un prejudiciu material sau moral în procesul executării contractului individual de muncă (respectiv în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul) devin aplicabile dispozițiile art. 253 alin. 1 din Codul Muncii, care stabilesc că angajatorul este obligat să îl despăgubească pe salariat în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale. Acest aliniat face trimitere la disp. art. 1350 din Codul civil, care reglementează răspunderea contractuală (orice persoană trebuie să-și execute obligațiile pe care le-a contractat).

Așadar, răspunderea civilă contractuală se circumscrie normei generale statuate de

Codul civil în art. 1357, potrivit căruia cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită săvârșită cu vinovăție este obligat să o repare.

Prin urmare, antrenarea răspunderii civile contractuale a angajatorului pentru

prejudiciile materiale sau morale cauzate salariaților săi implică întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: să existe o faptă ilicită a angajatorului, prin care a încălcat obligațiile contractuale prevăzute în contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă, cât și cele stabilite prin acte normative în sarcina acestuia; salariatul să fi suferit un prejudiciu material sau moral; angajatorul să fi săvârșit cu vinovăție fapta prin care a prejudiciat salariatul, avându-se în vedere culpa cea mai ușoară și legătura de cauzalitate între fapta ilicită a angajatorului și prejudiciul produs salariatului.

Prin sentința civilă nr. 420/19.03.2021, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în

dosarul nr. 861/115/2020, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul G. M. în contradictoriu cu pârâtul S. J. A. C.-S., fără cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 861/115/21.05.2020, reclamantul G. M. a chemat în judecată pe pârâtul S. J. A. C.-S., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri în sumă de 100.000 euro, echivalent în lei la data plății, pentru prejudiciul moral suferit în calitate de angajat al pârâtului în urma accidentului de muncă din data de 01.10.2017, obligarea pârâtului la plata sumei de 2.970 lei, reprezentând costul investigațiilor medicale efectuate, precum și obligarea pârâtului la plata sumei de 16.500 USD, reprezentând costul intervenției medicale ce urmează a fi efectuată la Spitalul A. Turcia, cu cheltuieli de judecată.

În ședința publică din data de 13 noiembrie 2020, Tribunalul, având în vedere disp. art. 248 din Noul cod de procedură civilă, a pus în discuția părților excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârât prin întâmpinare, excepție pe care a respins-o ca fiind neîntemeiată.

În aceeași ședință publică, Tribunalul a pus în discuția părților și excepțiile prescripției dreptului de a cere plata costului investigațiilor medicale și excepția tardivității solicitării acestora, invocate de pârât prin întâmpinare, excepții pe care, de asemenea, le-a respins ca fiind neîntemeiate.

În cauză s-au administrat probe cu înscrisuri și testimoniale, din a căror analiză instanța reține următoarea stare de fapt:

Reclamantul G. M. este angajatul pârâtului S. J. A. C.-S. din cadrul D. S. P. J. C.-S., în calitate de asistent medical principal MG, după cum rezultă din contractul individual de muncă încheiat și înregistrat sub nr. .../17.08.1996 în registrul de evidență a salariaților.

În timpul desfășurării relațiilor de muncă, respectiv în data de 1.10.2017, în jurul orei 03, reclamantul s-a deplasat împreună cu colegul său R. P. – șofer autosanitară pe raza localității Z., ca urmare a unei solicitări prin intermediul apelului unic de urgență 112. Ajunși la fața locului, unde se aflau mai multe persoane, reclamantul l-a invitat în cabina medicală a autospecialei pe pacientul, care avea o plagă la mână, pentru a-i acorda îngrijiri medicale. În vederea exercitării atribuțiilor de serviciu, în timp ce încerca să-i acorde îngrijirile medicale necesare, a fost lovit de pacient cu corpuri contondente, provocându-i leziuni traumatice, pentru a căror vindecare a necesitat un număr de 50 de zile îngrijiri medicale, după cum rezultă din cuprinsul Raportului de primă expertiză medico-legală nr. .../28.11.2017, întocmit de reprezentanții Serviciului de Medicină Legală Caraș-Severin.

Această stare de fapt a fost reținută și de către Judecătoria Caransebeș la soluționarea cauzei penale privind pe pacientul agresor – inculpatul L. V., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau alte violențe față de persoana vătămată G. M. (reclamant în prezenta cauză). Astfel, prin sentința penală nr. 248/11.07.2019, pronunțată în dosarul nr. 4490/208/2018, rămasă definitivă la data de 6.09.2019 prin Decizia penală nr. 800/A/6.09.2019, inculpatul L. V. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prev. și ped. de art. 193 alin. 2 Cod penal.

Având în vedere incidentul în care a fost implicat reclamantul și șoferul ambulanței, managerul pârâtului a constituit la nivelul unității Comisia de cercetare a evenimentului prin Dispoziția nr. .../6.10.2017 (fila ... dosar).

Cercetarea evenimentului a avut loc în perioada 7.10.2017-10.11.2017, în conformitate cu disp. art. 29 alin. 1, lit. a din Legea nr. 319/2006 și art. 116 alin. 1, 2 și 3 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 319/2006, aprobate prin HG. nr. 1425/2006, iar rezultatul verificărilor efectuate de către comisie este redat în cuprinsul Procesului-verbal de cercetare încheiat la data de 10.11.2017, înregistrat sub nr. .../10.11.2017, prin care s-a stabilit că evenimentul care a avut loc întrunește condițiile stabilite de art. 5 lit. g și art. 30 alin. 1, lit. q din Legea nr. 319/2006 pentru a fi declarat ca accident de muncă.

Reținând că accidentul se află în cercetarea Inspectoratului de Poliție Caraș-Severin, cauza producerii evenimentului fiind agresiune, comisia a consemnat în același proces-verbal faptul că „alte cauze care au concurat la producerea evenimentului, persoanele răspunzătoare de încălcarea reglementărilor legale, precum și sancțiunile contravenționale urmează să fie stabilite și aplicate de organele de poliție abilitate”, considerând la lit. p că nu sunt propuneri pentru sancțiuni administrative și disciplinare. Ca măsuri dispuse pentru prevenirea altor evenimente similare și persoanele responsabile pentru realizarea acestora, a concluzionat la lit. s 1 faptul că „se va revizui evaluarea riscurilor de accidentare cu privire la securitatea și sănătatea în muncă și se va actualiza planul de prevenire și protecție. Planul de prevenire și protecție actualizat se va prelucra pe bază de semnătură cu toți lucrătorii”, fiind răspunzător de realizarea acestei măsuri reprezentantul legal al angajatorului.

Cât privesc urmările evenimentului, suferite de reclamantul salariat, acesta a fost transportat de urgență la S. M. U. C., unde i s-au efectuat mai multe investigații. Potrivit fișei UPU nr. .../1.10.2017, a fost diagnosticat cu: traumatism facio-cranian acut, contuzie cerebrală, cefalee post agresiune, traumatism hemitorace stâng cu coaste fracturate, hidrocefalie comunicantă, escoriații superficiale genunchi drept.

Leziunile traumatice suferite de către reclamant au necesitat un număr de 50 zile de îngrijiri medicale, conform Raportului de primă expertiză medico-legală nr. .../28.11.2017, întocmit de reprezentanții Serviciului de Medicină Legală Caraș-Severin.

În perioada imediat următoare producerii evenimentului, respectiv 1.10.2017-30.10.2017, reclamantul a beneficiat de concediu medical, primind în această perioadă indemnizație de asigurări sociale de sănătate, conform Certificatului de concediu medical Seria ... nr. ... din 10.10.2017, eliberat de S. M. U. C., și foii colective de prezență pe luna octombrie 2017, întocmită de pârâtul angajator.

Potrivit fișei de aptitudini a Medicinei Muncii nr. ... întocmită la data de 4.12.2017 de C. M. Dr. T., i-a fost acordat avizul medical „apt condiționat cu următoarele recomandări: corecție optică la nevoie și evitarea efortului fizic, mișcărilor bruște ale umărului”.

Începând cu data de 18.12.2017, reclamantul și-a reluat activitatea în cadrul angajatorului pârât, unde își desfășoară relațiile de muncă și în prezent.

Prin prezenta cerere de chemare în judecată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 100.000 euro, echivalent în lei la data plății, pentru prejudiciul moral suferit în calitate de angajat al pârâtului în urma accidentului de muncă din data de 01.10.2017, la plata sumei de 2.970 lei, reprezentând costul investigațiilor medicale efectuate, precum și la plata sumei de 16.500 USD, reprezentând costul intervenției medicale ce urmează a-i fi efectuată la Spitalul A. Turcia.

Pornind de la evenimentul descris mai sus, susținut și de reclamant prin cererea de chemare în judecată, Tribunalul reține că accidentul care a antrenat vătămarea reclamantului prin producerea multiplelor leziuni se circumscrie noțiunii de „accident de muncă”, astfel cum este definit de disp. art. 5 lit. g din Legea nr. 319/2006 a securității și sănătății în muncă, făcând parte din categoria accidentelor de muncă enumerate de art. 30 alin. 1, lit. q din același act normativ (accidentul suferit de o persoană aflată în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, ca urmare a unei agresiuni). Pentru această faptă, care a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violențe, faptă prev. și ped. de art. 193 alin. 2 Cod penal, agresorul L. V. a fost condamnat definitiv la pedeapsa de 3 ani închisoare prin sentința penală nr. 248/11.07.2019, pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosarul nr. 4490/208/2018.

În susținerea pretențiilor sale, reclamantul a arătat că angajatorul pârât nu a luat toate măsurile tehnice și organizatorice pentru a preveni și/sau diminua riscul producerii unor asemenea fapte îndreptate împotriva angajaților și nu a respectat prevederile legale impuse de legiuitor pentru protecția și protejarea angajaților, invocând disp. art. 253 din Codul Muncii, dispozițiile Legii nr. 319/2006 și ale HG. nr. 355/2007. De asemenea, a considerat că angajatorul nu a respectat nici disp. art. 179 din Codul Muncii, care prevăd obligația acestuia de a asigura toți salariații pentru risc de accidente de muncă și boli profesionale.

Față de solicitările reclamantului și având în vedere disp. art. 253 alin. 1 din Codul Muncii, precum și prevederile Legii nr. 319/2006 a sănătății și securității în muncă, indicate drept temei al acțiunii deduse judecății, instanța urmează să verifice îndeplinirea condițiilor răspunderii patrimoniale a angajatorului.

Cu privire la răspunderea patrimonială a angajatorului pentru prejudiciile cauzate victimelor accidentelor de muncă sau bolilor profesionale în contextul reglementărilor actuale, aceasta se întemeiază pe disp. art. 253 din Codul Muncii, coroborate cu disp. art. 44 din Legea nr. 319/2006.

Potrivit disp. art. 253 alin. 1 din Codul Muncii, republicat, angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.

De asemenea, potrivit disp. art. 44 din Legea nr. 319/2006, angajatorii răspund patrimonial, potrivit legii civile, pentru prejudiciile cauzate victimelor accidentelor de muncă sau bolilor profesionale, în măsura în care daunele nu sunt acoperite integral prin prestațiile asigurărilor sociale de stat.

Legea nr. 319/2006 s-a aliniat, așadar, reglementărilor răspunderii patrimoniale a angajatorului statornicită de art. 253 din Codul muncii. Ambele reglementări constituie un tot unitar, respectiv dreptul comun în materie. Cu alte cuvinte, răspunderea patrimonială a angajatorului reglementată de Legea nr. 319/2006 este una și aceeași cu răspunderea patrimonială reglementată de Codul Muncii, ceea ce înseamnă că în situația în care un salariat a suferit din culpa angajatorului un prejudiciu material sau moral în procesul executării contractului individual de muncă (respectiv în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul) devin aplicabile dispozițiile art. 253 alin. 1 din Codul Muncii, care stabilesc că angajatorul este obligat să îl despăgubească pe salariat în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale. Acest aliniat face trimitere la disp. art. 1350 din Codul civil, care reglementează răspunderea contractuală (orice persoană trebuie să-și execute obligațiile pe care le-a contractat).

Așadar, răspunderea civilă contractuală se circumscrie normei generale statuate de Codul civil în art. 1357, potrivit căruia cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită săvârșită cu vinovăție este obligat să o repare.

Prin urmare, antrenarea răspunderii civile contractuale a angajatorului pentru prejudiciile materiale sau morale cauzate salariaților săi implică întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: să existe o faptă ilicită a angajatorului, prin care a încălcat obligațiile contractuale prevăzute în contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă, cât și cele stabilite prin acte normative în sarcina acestuia; salariatul să fi suferit un prejudiciu material sau moral; angajatorul să fi săvârșit cu vinovăție fapta prin care a prejudiciat salariatul, avându-se în vedere culpa cea mai ușoară și legătura de cauzalitate între fapta ilicită a angajatorului și prejudiciul produs salariatului.

Din coroborarea probelor administrate în cauză, Tribunalul reține că, deși s-a produs un accident de muncă, a cărui victimă a fost reclamantul, nu s-a dovedit întrunirea condițiilor cumulative pentru obligarea angajatorului la plata despăgubirilor solicitate.

Astfel, în ceea ce privește fapta ilicită, care a cauzat un prejudiciu reclamantului, instanța constată că aceasta nu a aparținut angajatorului pârât, ci agresorului salariatului reclamant – numitul L. V.. Existența acestei fapte ilicite a agresorului, a raportului de cauzalitate între fapta sa ilicită și prejudiciu, precum și existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul au fost dovedite în cauză, după cum s-a reținut cu ocazia analizării laturii penale.

Referitor la vinovăție, instanța reține că aceasta aparține în exclusivitate agresorului, acesta „fiind în stare de ebrietate și într-o anumită stare psihică ulterioară tăierii venelor” – Decizia penală nr. 800/A/6.09.2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara).

De asemenea, nu există nici legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, ca urmare a inexistenței unei fapte culpabile a angajatorului.

Reclamantul a susținut că fapta ilicită producătoare de prejudiciu, săvârșită de angajator, constă în neasigurarea securității și sănătății lucrătorilor în toate aspectele legate de muncă, după cum prevede art. 6 și următoarele din Legea nr. 319/2006.

În ceea ce privește protecția muncii, instanța reține că angajatorul avea, în conformitate cu prevederile art. 175 din Codul Muncii, obligația de a asigura securitatea și sănătatea salariaților în toate aspectele legate de muncă, iar în conformitate cu prevederile art. 180 din Codul Muncii, angajatorul avea obligația de a organiza instruirea angajatului în domeniul securității și sănătății în muncă la angajare, cât și periodic. De asemenea, la art. 6 și următoarele din Legea nr. 319/2006 a securității și sănătății în muncă s-a reglementat în mod riguros obligația angajatorului de asigurare a securității și sănătății salariaților sub toate aspectele legate de muncă.

Din probele administrate în cauză rezultă că angajatorul pârât și-a îndeplinit aceste obligații, iar reclamantul nu a dovedit că acesta a încălcat obligațiile ce-i reveneau în materia asigurării securității și sănătății în muncă.

Din fișa de instruire individuală privind securitatea și sănătatea în muncă rezultă că reclamantul a beneficiat atât la angajare de o instruire introductivă generală și la locul de muncă, cât și ulterior de instructaje periodice efectuate în conformitate cu prevederile legale, ceea ce înseamnă că a avut cunoștință de riscurile profesiei, riscuri pe care le-a acceptat la momentul angajării. 

Mai mult, din Procesul-verbal de cercetare încheiat la data de 10.11.2017, înregistrat sub nr. .../10.11.2017, prin care s-a stabilit că evenimentul care a avut loc întrunește condițiile stabilite de art. 5 lit. g și art. 30 alin. 1, lit. q din Legea nr. 319/2006 pentru a fi declarat ca accident de muncă, nu reiese faptul că angajatorul pârât ar fi încălcat vreo obligație privind asigurarea securității și sănătății în muncă a salariatului, contrar susținerilor reclamantului, care a menționat că legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu este atestată prin acest proces-verbal.

Față de considerentele expuse, Tribunalul, având în vedere dispozițiile legale mai sus menționate, va respinge acțiunea formulată de reclamantul G. M. în contradictoriu cu pârâtul S. J. A. C.-S..

Având în vedere dispozițiile art. 453 din Codul de procedură civilă, instanța nu va acorda cheltuieli de judecată reclamantului, care le-a solicitat, întrucât acesta este în culpă procesuală.

Prin decizia nr. 1647/17.11.2021, Curtea de Apel Timișoara a respins apelul formulat împotriva sentinței civile nr. 420/19.03.2021.

Domenii speta

Spete similare