Condițiile pentru acordarea sporului de 15% pentru condiţii periculoase sau vătămătoare

Condițiile pentru acordarea sporului de 15% pentru condiţii periculoase sau vătămătoare

Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice: art. 1 din Anexa VIII, Familia ocupaţională funcţii bugetare „Administraţie”, Capitolul I, lit. B,  art. 23

Ordinul nr. 2861/2019 privind modificarea şi completarea anexei la Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.773/C/2017 pentru aprobarea Situaţiei centralizate a clădirilor care sunt necorespunzătoare din punctul de vedere al condiţiilor de detenţie

H.G. nr. 917/2017 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare "Administraţie" din administraţia publică centrală: art. 3 alin. (1)

Pentru determinarea în concret a mărimii sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, pentru care Regulamentul-cadru aprobat prin H.G. nr. 917/2017 stabileşte doar limite minime şi maxime funcţie de numărul de factori de risc determinaţi la locul de muncă, din cei reglementaţi de art. 5 din H.G. nr. 917/2017, pe baza buletinelor de expertizare, este absolut necesar, ca etapă prealabilă, să fie elaborate acele buletine de expertizare care să verifice şi să certifice existenţa sau nu a factorilor de risc enumeraţi la art. 5.

Până la întocmirea acestor buletine de expertizare şi stabilirea în concret de către fiecare minister a cuantumului exact al sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, funcţie de constatările din buletine, nu se poate reţine un temei legal care să confere reclamanţilor dreptul la acordarea unui astfel de spor în procent de 15%.

Nu se poate retine susținerea potrivit căreia sporul în discuţie, în valoare de 15%, trebuia acordat de la 01.01.2018, în temeiul Legii nr. 153/2017 şi H.G. nr. 917/2017, deoarece H.G. nr. 917/2017 reprezintă doar Regulamentul-cadru aprobat prin hotărâre a Guvernului, fiind absolut necesar, aşa cum rezultă din conţinutul H.G. nr. 917/2017, mai sus enunţat, ca la nivelul fiecărui minister să fie stabilite, mai apoi, pe bază de buletine de expertizare, locurile de muncă afectate de condiţii periculoase sau vătămătoare şi mărimea concretă a sporului cu respectarea limitelor minime şi maxime prevăzute în Anexele H.G. nr. 917/2017.

Or, stabilirea acestor elemente: a locurilor de muncă şi a mărimii sporului cu exactitate, pe baza buletinelor de expertizare s-a realizat pentru categoria profesională căreia i se circumscriu reclamanţii prin Ordinul MFP nr. 2861/2019, astfel că în mod just, de la acel moment, reclamanţii sunt îndreptăţiţi la respectivul spor şi nu de la 01.01.2018, căci, aşa cum s-a arătat mai sus H.G. nr. 917/2017 constituie doar norma legală generală care stabileşte limite între care poate fi stabilit sporul funcţie de factorii de risc determinaţi prin buletinele de expertizare.

Nu se poate reţine nici afirmaţia reclamanţilor recurenţi că  a existat o întârziere de 18 luni în efectuarea demersurilor pentru determinarea locurilor de muncă cu factori de risc şi stabilirea mărimii sporului în concret, întârziere imputabilă pârâtei ca angajator, deoarece, mai întâi că, un aşa argument nu a fost invocat în faţa primei instanţe, iar pe de altă parte, H.G. nr. 917/2017 nu prevede un termen anume în care au a fi efectuate buletinele de expertizare, în absenţa cărora este imposibil a stabili locurile de muncă cu factori de risc şi, consecutiv, funcţie de numărul factorilor de risc, mărimea sporului în concret.

(Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, Decizia civilă nr. 847 din 14 iunie 2021, rezumată de Judecător dr. Diana Duma-Pătraşcu)

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad la data de 24.12.2020, în dosar nr. […]/30/2020, cerere disjunsă din dosar nr. […]/30/2020 al Tribunalului Timiş, reclamantul Sindicatul A..., în numele membrilor de sindicat B..., C..., D..., E... şi F... a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara şi Ministerul Finanţelor Publice, obligarea pârâților la plata diferenței dintre drepturile salariale acordate efectiv și drepturile salariale calculate prin aplicarea sporului sporul de 15% pentru condiții periculoase sau vătămătoare pentru funcționarii publici și personalul contractual, angajaţi ai Direcţiei Generale Regionale a Finanțelor Publice Timişoara, începând cu anul 2018 şi până la data acordării lor, pentru fiecare dintre reclamanţi, conform tabelului anexat; actualizarea sumelor indicate la pct. 1 cu indicele de inflație de la data plății efective și plata dobânzii legale potrivit O.G. nr. 13/2011.

Prin Sentinţa civilă nr. 145/16.02.2021 pronunţată de Tribunalul Arad, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice şi respinsă acţiunea ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea civilă formulată de reclamantul Sindicatul A..., în numele membrilor de sindicat B..., C…, D…, E... şi F..., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, având ca obiect litigiu privind funcţionarii publici. Fără cheltuieli de judecată.

Reclamanţii B..., C..., D…, E... şi F..., prin Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Funcţionarilor „Meridian” au declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 145/16.02.2021 pronunţată de Tribunalul Arad în dosar nr. […]/30/2020 prin care, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. pr. civ., solicită admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi rejudecând cauza, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

În motivarea cererii, critică hotărârea recurată pentru nelegalitate, arătând că reclamanţii reprezentaţi de Sindicatul A… sunt funcţionari publici în cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Timişoara, iar în cadrul prezentului litigiu se urmăreşte obligarea pârâtei la plata şi acordarea sporului de până la 15% pentru condiţii periculoase sau vătămătoare începând cu data de 01.01.2018.

Precizează că este de necontestat faptul că reclamanţii au dreptul la acest spor care, de altfel, a şi fost acordat începând cu luna septembrie 2019, problema în cauză fiind data de la care beneficiază de sporul menţionat.

Reclamanţii recurenţi invocă prevederile cuprinse în Anexa nr. VIII, Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Administrație”,Capitolul I, lit. B. art. 1, potrivit cărora: „(1) Funcţionarii publici beneficiază de un spor pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat”, precum şi prevederile art. 23 din Legea nr. 153/2017, potrivit cărora: ,,Locurile de muncă şi categoriile de personal, precum şi mărimea concretă a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în anexele nr. I-VIII şi condiţiile de acordare a acestuia se stabilesc, în cel mult 60 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin regulament-cadru elaborat de către fiecare dintre ministerele coordonatoare ale celor 6 domenii de activitate bugetară, respectiv învăţământ, sănătate şi asistenţă socială, cultură, diplomaţie, justiţie, administraţie, de către instituţiile de apărare, ordine publică şi securitate naţională, precum şi de către autorităţile publice centrale autonome, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea fiecăruia dintre ministerele coordonatoare, a fiecăreia dintre instituţiile de apărare, ordine publică şi securitate naţională sau a fiecăreia dintre autorităţile publice centrale autonome, cu avizul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale şi al Ministerului Finanţelor Publice şi cu consultarea federaţiilor sindicale reprezentative domeniului de activitate.”.

Învederează că, potrivit prevederilor legale anterior evocate s-a stabilit şi adoptat prin Hotărârea Guvernului nr. 917/2017, Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare „Administraţie” din administraţia publică centrală.

De asemenea, arată reclamanţii recurenţi că nu se poate vorbi despre faptul că reclamanţii beneficiază de acest spor de la data la care a intrat in vigoare Ordinul MFP nr. 2861/2019 prin care s-a aprobat Regulamentul privind stabilirea locurilor de muncă şi categoriile de personal, precum şi mărimea concretă a sporului pentru condiţii de muncă periculoase sau vătămătoare şi a condiţiilor de acordare a acestuia pentru personalul din cadrul Ministerului Finanţelor Publice-aparat propriu şi unităţi subordonate, ci de la data de 01.01.2018, întrucât dispoziţiile cuprinse în Legea nr. 153/2017 şi H.G. nr. 917/2017 au forţă juridică superioară asupra unui ordin de ministru.

Totodată, susţin reclamanţii recurenţi că împrejurarea că a existat o întârziere de 18 luni în efectuarea demersurilor pentru stabilirea locurilor de muncă şi categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă periculoase sau vătămătoare şi a condiţiilor de acordare a acestuia nu poate fi imputată reclamanţilor.

În ceea ce priveşte faptul că acesta nu poate fi stabilit, în lipsa determinării factorilor de risc prin buletine de specialitate, apreciază necesar a fi menţionat faptul că era obligaţia angajatorului să evalueze toţi aceşti factori de risc, în conformitate cu prevederile art. 10 din H.G. nr. 520/2016 din 20 iulie 2016 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate referitoare la expunerea lucrătorilor la riscuri generate de câmpuri electromagnetice, potrivit căruia: „în îndeplinirea obligaţiilor prevăzute la art. 7 alin. (4) şi art. 12 alin. (1) din Legea nr. 319/2006, cu modificările ulterioare, angajatorul trebuie să evalueze toate riscurile pentru lucrători generate de câmpurile electromagnetice la locul de muncă şi, dacă este necesar, să măsoare şi/sau să calculeze nivelurile câmpurilor electromagnetice la care sunt expuşi lucrătorii”.

Învederează instanţei faptul că, sporul a fost stabilit deja la nivelul maxim de 15 la sută, chiar dacă 18 luni mai târziu, precizând totodată că angajatorul nu a luat măsuri în acest interval de timp, de la începutul anului 2018 şi până în septembrie 2019, în vederea reducerii sau eliminării riscurilor de la locurile de muncă, de aici rezultând faptul că şi la începutul anului 2018 nivelul factorilor de risc era acelaşi.

Or, având în vedere faptul că acesta este singurul spor de care beneficiază reclamanţii, prin acordarea sporului de 15% de condiţii periculoase sau vătămătoare, rezultă că sunt îndeplinite şi prevederile art. 3 din H.G. nr. 917/2017, potrivit cărora „Acordarea sporului pentru condiţii de muncă, în limitele prevăzute în anexa la prezenta hotărâre, este în responsabilitatea ordonatorului de credite, cu respectarea prevederilor art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, şi cu încadrarea în sumele prevăzute pentru cheltuieli de personal din bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat”, şi respectiv cele ale art. 25 alin (1) din Legea nr. 153/2017, care subliniază că „Suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz”.

Cu privire la condiţionarea acordării sporului de încadrarea în sumele prevăzute pentru cheltuieli de personal din bugetul de venituri şi cheltuieli acordat, menţionează reclamanţii recurenţi că era în sarcina pârâtei să prevadă sumele necesare, aşa cum a făcut-o de altfel pentru anul 2019, deşi Regulamentul privind acordarea sporului elaborat de Ministerul Finanţelor Publice nu era aprobat la începutul anului 2019, el fiind emis mult mai târziu, după opt luni de la aprobarea bugetului, respectiv la data de 01.09.2019.

Reclamanţii recurenţi invocă jurisprudenţa CEDO care, prin Hotărârea nr. 8/2005 pronunţată în cauza Keceeko vs. Ucraina, a reţinut în paragraful 26 faptul că „o autoritate nu poate invoca lipsa de fonduri ca pretext pentru a nu-şi îndeplini obligaţiile”.

Precizează de asemenea faptul că, sporul a fost reglementat de Legea nr. 153/2017, intrată în vigoare la 01.07.2017, conform art. 43 din lege. Aşadar, buletinele de expertizare sau de determinare, ca şi Regulamentul cadru privind locurile de muncă şi categoriile de personal, mărimea concretă a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în anexele nr. I-VIII şi condiţiile de acordare a acestuia (acesta din urmă fiind obligatoriu a se adopta în cel mult 60 de zile de la publicarea legii în Monitorul Oficial) trebuia să existe la data intrării în vigoare a H.G. nr. 917/2017. Or, a accepta ipoteza potrivit căreia, la data adoptării H.G. nr. 917/2017, nu erau îndeplinite cumulativ condiţiile pentru acordarea sporului, pentru că nu fuseseră încă emise Regulamentul-cadru şi buletinele de expertizare, ar echivala cu negarea reglementarilor cuprinse în art. 23 din Legea nr. 153/2017 şi a Capitolului 1 lit. b) din anexele acesteia.

Având în vedere considerentele expuse, coroborate cu prevederile legale aplicabile în speţă, solicită instanţei de control judiciar admiterea recursului, iar pe fond, pe cale de consecinţă, admiterea cererii de chemare în judecată aşa cum a fost formulată.

Deşi legal încunoştinţaţi cu privire la calea de atac promovată, pârâţii intimaţi nu au formulat întâmpinare.

Analizând legalitatea sentinţei atacate, prin raportare la criticile formulate, precum şi la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 şi urm. C. pr. civ., Curtea apreciază recursul ca nefondat, pentru argumentele ce succed şi care sunt de natură a completa considerentele primei instanţe:

Soluţia primei instanţe este legală şi va fi păstrată, fiind rezultatul  unei juste interpretări şi aplicări a dispoziţiilor legale incidente cauzei.

Astfel, reclamanţii au solicitat instanţei obligarea pârâtei la acordarea, retroactiv, din anul 2018, a sporului de 15% pentru condiţii periculoase sau vătămătoare şi până în septembrie 2019, când acesta le-a fost aprobat şi acordat prin Ordinul nr. 2861/2019, în virtutea prevederilor Cap. I lit. B art. 1 şi Cap. II lit. I art. 1 din Anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi a H.G. nr. 917/2017 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare „Administraţie” din administraţia publică centrală, ce a intrat în vigoare la 01.01.2018.

Temeiul juridic al formulării acestor pretenţii de către reclamanţi, reiterat în recurs, rezidă în dispoziţiile art. 1 din Anexa VIII, Familia ocupaţională funcţii bugetare „Administraţie”, Capitolul I, lit. B, după care: „Funcţionarii publici beneficiază de un spor pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de până la 15% din salariul de bază corespunzător timpului lucrat”, cum şi în prevederile art. 23 din Legea nr. 153/2017, potrivit cărora: „Locurile de muncă şi categoriile de personal, precum şi mărimea concretă a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în anexele nr. I - VIII şi condiţiile de acordare a acestuia se stabilesc, în cel mult 60 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin regulament-cadru elaborat de către fiecare dintre ministerele coordonatoare ale celor 6 domenii de activitate bugetară, respectiv învăţământ, sănătate şi asistenţă socială, cultură, diplomaţie, justiţie, administraţie, de către instituţiile de apărare, ordine publică şi securitate naţională, precum şi de către autorităţile publice centrale autonome, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului*), la propunerea fiecăruia dintre ministerele coordonatoare, a fiecăreia dintre instituţiile de apărare, ordine publică şi securitate naţională sau a fiecăreia dintre autorităţile publice centrale autonome, cu avizul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale şi al Ministerului Finanţelor Publice şi cu consultarea federaţiilor sindicale reprezentative domeniului de activitate”.

Totodată, reclamanţii recurenţi au invocat dispoziţiile H.G. nr. 917/2017 adoptată în aplicarea art. 23 din Legea nr. 153/2017 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare „Administraţie” din administraţia publică centrală, considerând că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la acordarea sporului de 15% pentru condiţii periculoase sau vătămătoare încă de la 01.01.2018, data intrării în vigoare a H.G. nr. 917/2017.

Or, o atare afirmaţie, reluată în recurs, ca şi critică la adresa primei instanţe, nu poate fi primită, în condiţiile în care art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 917/2017 dispune: „(1) Categoriile de personal prevăzute la cap. I şi cap. II din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, pot beneficia de spor pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, a cărui mărime concretă este prevăzută în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezentul regulament-cadru.”, iar alin. (3) al art. 3 prevede că: „Locurile de muncă pentru care se acordă sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare sunt acelea care întrunesc cel puţin doi factori de risc din cei prevăzuţi la art. 5, astfel cum se prevede în:

a) buletinele de determinare, eliberate în condiţiile legii;

b) buletinele de expertizare, eliberate în condiţiile legii de către direcţiile de sănătate publică sau Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Muncii „Alexandru Darabont” - Bucureşti.”

Totodată, este de subliniat că Anexa nr. 1 la H.G. nr. 917/2017 dispune, în ce priveşte mărimea sporului pentru personalul prevăzut la Cap. I şi Cap. II  din Anexa VIII la Legea-cadru nr. 153/2017, că: „Pentru condiţii de muncă periculoase sau vătămătoare, mărimea sporului pentru personalul prevăzut la cap. I şi cap. II din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia personalului din administraţia publică locală, în funcţie de numărul de factori de risc întruniţi, este următoarea:

a) spor de la 10,1% până la 15% din salariul de bază pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea sub influenţa a 4 factori de risc din cei prevăzuţi la art. 5 din regulamentul-cadru;

b) spor de la 5,1% până la 10% din salariul de bază pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea sub influenţa a 3 factori de risc din cei prevăzuţi la art. 5 din regulamentul-cadru;

c) spor de până la 5% din salariul de bază pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea sub influenţa a 2 factori de risc din cei prevăzuţi la art. 5 din regulamentul-cadru.”

Prin urmare, din interpretarea sistematică a textelor legale redate supra, este evident că, pentru determinarea în concret a mărimii sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, pentru care Regulamentul-cadru aprobat prin H.G. nr. 917/2017 stabileşte doar limite minime şi maxime funcţie de numărul de factori de risc determinaţi la locul de muncă, din cei reglementaţi de art. 5 din H.G. nr. 917/2017, pe baza buletinelor de expertizare, este absolut necesar, ca etapă prealabilă, să fie elaborate acele buletine de expertizare care să verifice şi să certifice existenţa sau nu a factorilor de risc enumeraţi la art. 5.

Până la întocmirea acestor buletine de expertizare şi stabilirea în concret de către fiecare minister a cuantumului exact al sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, funcţie de constatările din buletine, nu se poate reţine un temei legal care să confere reclamanţilor dreptul la acordarea unui astfel de spor în procent de 15%, astfel cum aceştia solicită prin prezentul demers judiciar.

Curtea nu poate reţine nici susţinerea recurenţilor reclamanţi că sporul în discuţie, în valoare de 15%, trebuia acordat de la 01.01.2018, în temeiul Legii nr. 153/2017 şi H.G. nr. 917/2017, deoarece H.G. nr. 917/2017 reprezintă doar Regulamentul-cadru aprobat prin hotărâre a Guvernului, fiind absolut necesar, aşa cum rezultă din conţinutul H.G. nr. 917/2017, mai sus enunţat, ca la nivelul fiecărui minister să fie stabilite, mai apoi, pe bază de buletine de expertizare, locurile de muncă afectate de condiţii periculoase sau vătămătoare şi mărimea concretă a sporului cu respectarea limitelor minime şi maxime prevăzute în Anexele H.G. nr. 917/2017.

Or, stabilirea acestor elemente: a locurilor de muncă şi a mărimii sporului cu exactitate, pe baza buletinelor de expertizare s-a realizat pentru categoria profesională căreia i se circumscriu reclamanţii prin Ordinul MFP nr. 2861/2019, astfel că în mod just, de la acel moment, reclamanţii sunt îndreptăţiţi la respectivul spor şi nu de la 01.01.2018, căci, aşa cum s-a arătat mai sus H.G. nr. 917/2017 constituie doar norma legală generală care stabileşte limite între care poate fi stabilit sporul funcţie de factorii de risc determinaţi prin buletinele de expertizare.

Prin urmare, argumentul recurenţilor vizavi de rangul superior al H.G. nr. 917/2017 faţă de Ordinul nr. 2861/2019, de necontestat, de altfel, este fără relevanţă în  speţă, cât timp, abia prin Ordinul nr. 2861/2019 şi, respectiv, prin Decizia nr. 4028/08.10.2019, emisă de  Directorul General al DGRFP Timişoara (dată în aplicarea Ordinului MFP nr. 2861/2019, la nivelul DGRFP Timişoara), mărimea sporului a fost determinată în concret la 15%.

Ca atare, doar din acel moment, el putea fi acordat, din acel moment existând temeiul/suportul legal al acordării lui în valoare de 15% şi nicidecum de la 01.01.2018 (cum numai nefondat susţin recurenţii reclamanţi), în baza H.G. nr. 917/2017 care nu a instituit o valoare anume a sporului, ci doar limitele între care el avea a fi stabilit la nivel de fiecare minister, pentru personalul vizat de hotărâre.

Nu se poate reţine nici afirmaţia reclamanţilor recurenţi că  a existat o întârziere de 18 luni în efectuarea demersurilor pentru determinarea locurilor de muncă cu factori de risc şi stabilirea mărimii sporului în concret, întârziere imputabilă pârâtei ca angajator, deoarece, mai întâi că, un aşa argument nu a fost invocat în faţa primei instanţe, iar pe de altă parte, H.G. nr. 917/2017 nu prevede un termen anume în care au a fi efectuate buletinele de expertizare, în absenţa cărora este imposibil a stabili locurile de muncă cu factori de risc şi, consecutiv, funcţie de numărul factorilor de risc, mărimea sporului în concret.

În ce priveşte critica privind argumentarea primei instanţe legată de neîncadrarea sumelor solicitate de reclamanţi cu titlu de spor de condiţii periculoase sau vătămătoare în cheltuielile de personal - condiţie impusă, în adevăr de art. 3 din H.G. nr. 917/2017 -, Curtea reţine că aceasta este fondată, acesta neputând fi privit ca argument valabil, căci într-adevăr, autorităţile şi instituţiile publice nu pot prevala lipsa de fonduri pentru neîndeplinirea obligaţiilor; însă, chiar întemeiată această critică, ea nu este suficientă pentru a considera îndreptăţite pretenţiile reclamate în speţă, cât timp, până la intrarea în vigoare a Ordinului MFP nr. 2861/2019, nu există temei legal pentru acordarea sporului în cuantum de 15%, precum solicită reclamanţii, H.G. nr. 917/2017 neinstituind o atare valoare a sporului în concret, ci doar limite minime şi maxime între care el urma să fie stabilit de ordonatorii de credite.

De aceea, pentru cele ce preced, Curtea a respins recursul ca nefondat în baza art. 496 alin. (1) C. pr. civ., menţinând ca legală soluţia primei instanţe.

Domenii speta

Spete similare