Revizuire

art. 509 pct. 11 Cod. pr. civ. are în vedere ipoteza constând în admiterea unei excepţii de neconstituţionalitate în cauza în care s-a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere, intervenită după ce hotărârea a devenit definitivă, fiind astfel firească menţiunea din art. 29 din Legea nr. 47/1992, conform căreia sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate nu mai atrage suspendarea judecăţii.

S-a dat astfel posibilitatea ca, de avantajul admiterii excepţiei de neconstituţionalitate, să poată beneficia şi partea care a invocat-o în propria sa cauză.

Prin cererea de revizuire adresată Tribunalului Mehedinţi – Secţia Conflicte de muncă şi Asigurări Sociale la data de 30.04.2015, şi înregistrată sub nr. 3932/101/2015, revizuienta CM, a chemat în judecată pe intimata  S.P.E.E.H. H S.A., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună  revizuirea  sentinţei civile nr. 574/30.01.2014, pronunţată în dosarul cu nr. 7916/101/2013 de către Tribunalul Mehedinţi.

În motivarea acţiunii reclamanta revizuientă a arătat că în urma contestaţiei promovată  împotriva deciziei de concediere emisă de către pârâtă şi care  a făcut obiectul dosarului cu numărul 7916/101/2013, instanţa de fond a hotărât că cererea sa  este nefondată, soluţie menţinută şi de către instanţa de control judiciar.

În urma sesizării  Curţii  Constituţionale  a României,  privitoare  la  soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 86, al. 6 din Legea 85/2006, Curtea a hotărât prin decizia 64/24.02.2015, publicată în M.Of în data de 28.04.2015, că aceste prevederi sunt neconstituţionale.

A precizat că aceste prevederi sunt cele care au stat la baza deciziei de concediere nr. 2670/21.07.2013, emisă de către pârâtă, motiv pentru care a solicitat după publicarea deciziei Curţii Constituţionale, revizuirea sentinţei atacate.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta a solicitat  respingerea ca inadmisibilă a cererii, în principal şi în subsidiar respingerea acesteia ca  neîntemeiată. S-a susţinut că  intimata angajatoare este o societate aflată în insolvenţă.  Măsura concedierii a fost contestată de către reclamanta revizuientă şi prin SC nr. 574 a Tribunalului Mehedinţi, definitivă prin Decizia nr. 2967/14 iulie 2014 a Curţii de Apel Craiova, contestaţia a fost respinsă ca neîntemeiată. S-a invocat inadmisibilitatea cererii de revizuire datorită faptului că revizuienta  nu a  ridicat excepţia de neconstituţionalitate nici în faţa instanţei de fond şi nici în faţa instanţei de control judiciar, aşa cum prevăd dispoziţiile  textului de lege, respectiv după ce Curtea Constituţională  s-a pronunţat asupra excepţiei invocate în acea cauză declarând neconstituţională prevederea care face obiectul acelei excepţii.

S-a susţinut că dispoziţiile care reglementează revizuirea sunt de strictă interpretare şi aplicare, atât în ceea ce priveşte motivele de exercitare, cât şi condiţiile  de admisibilitate, iar pentru a fi admisibilă o astfel de cerere de revizuire, printre condiţiile  care trebuie îndeplinite cumulativ este şi aceea ca excepţia de neconstituţionalitate  să fi fost invocată în timpul judecăţii (indiferent de etapa procesuală) de partea care exercita revizuirea sau de instanţă din oficiu şi  analizând actele şi înscrisurile dosarului pe care instanţa de fond le-a avut în vedere la pronunţarea sentinţei a cărei revizuire se cere, rezultă fără putinţă de tăgadă că revizuienta nu a înţeles niciodată să invoce în propria cauză excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art.86 al.6 din Legea nr. 85/2006.

Pe fond s-a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

S-a susţinut că revizuenta nu a reclamat nici un moment că decizia de concediere ar fi nulă sub aspectul nerespectării de către intimată a dreptului la informare şi consultare. Pentru acest motiv, s-a considerat că discutarea în contradictoriu a legalităţii deciziei de concediere din prisma acestui aspect nu se poate face în calea de atac a  revizuirii, instanţa nefiind investită prin cererea introductivă de instanţă  cui soluţionarea acestui motiv de nulitate.

S-a susţinut căCurtea nu a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor tezei I pentru că acestea ar încălca/eluda procedura comună, privitoare la procedura concedierii colective reglementate prin Codul muncii, ci pentru că derogarea stabilită prin această teză  încalcă un drept fundamental, de factură constituţională şi care este ocrotit de legiuitor prin  edictarea printre altele şi a normelor cuprinse în art.69-73 din Codul muncii.

S-a susţinut că intimata a respectat dreptul salariaţilor la informare şi consultare şi, chiar dacă dispoziţia legală în baza cărora salariata a fost concediată este neconstituţională, s-a apreciat că  angajatorului nu i se poate imputa faptul că a disponibilizat un salariat în baza unui text legal declarat ulterior ca fiind neconstituţional, atâta timp cât dovedeşte că a respectat dreptul fundamental, în cazul de faţă dreptul la informare şi consultare, drept pretins a fi încălcat de norma legală declarată neconstituţională de către Curtea Constituţională.

În şedinţa publică  din data de 12 iunie 2015, reclamanta, prin apărător,  a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 509 al.1 pct.11 din NCPC potrivit cărora, revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă după ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituţională s-a  pronunţat asupra excepţiei invocate în acea cauză, declarând neconstituţională prevederea care a făcut obiectul acelei excepţii.

S-a arătat că la pct.40 din decizia amintită, Curtea a arătat că în ceea ce priveşte consecinţele acestei decizii, acestea se pot răsfrânge fie asupra tuturor litigiilor nesoluţionate încă, fie asupra hotărârilor definitive uzând de calea revizuirii numai în condiţiile art.509 al.1 pct.11 din NCPC, însă a considerat  că forma în care se prezintă art.509 al.1 pct.11 din NCPC, care dă posibilitatea doar persoanelor care invocă o excepţie într-o cauză şi este admisă de Curtea Constituţională a României, să poată solicita după rămânerea definitivă a acelei cauze, unde a fost invocată acea excepţie, revizuirea hotărârii respective este de natură a crea un soi de discriminare, încălcând astfel prevederile art.16 privind egalitatea în drepturi, din Constituţia României „Cetăţenii sunt egali în faţa legii…fără privilegii şi fără discriminări”.

De asemenea, revizuienta a considerat că în forma actuală a art.509 al.1 pct.11 din NCPC şi după declararea neconstituţionalităţii de către Curte a articolului din legea insolvenţei ce a stat la baza concedierii sale, îi este încălcat – îngrădit  dreptul garantat de Constituţia României şi anume acela al accesului  liber la justiţie, întrucât nu mai poate exercita această cale a revizuirii dacă nu a invocat excepţia în dosarul fondului. Intr-o altă ordine de idei, referitor la încălcarea legii fundamentale şi anume a art.21 prin prisma conţinutului art.509 al.1 pct.11 din NCPC a cărui control de neconstituţionalitate îl cere, privind accesul liber la justiţie a arătat că nu poate beneficia de dreptul la un proces echitabil.

S-a susţinut de asemenea că dispoziţiile Constituţiei se răsfrâng în mod egal asupra tuturor cetăţenilor, ceea ce presupune că şi dispoziţiile declarate neconstituţionale trebuie să se răsfrângă în aceeaşi măsură pentru toţi cetăţenii şi trebuie aplicate în mod unitar fără a fi impuse condiţii cu privire la exercitarea unor anumite apărări prin formularea excepţiei de neconstituţionalitate.

Prin urmare, modalitatea în care este redactat cuprinsul art.509 al.1 pct.-11 din NCPC, este de natură a îngrădi  dreptul  la petiţionare, limitându-i condiţiile de admisibilitate a căii de atac numai în situaţia în care anterior ar fi invocat excepţia de neconstituţionalitate.

Pârâta, cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a considerat  că aceasta nu îndeplineşte o condiţie esenţială a oricărei cereri ce este adresată instanţelor judecătoreşti, respectiv aceea de a nu fi formulată în mod abuziv.

S-a invocat şi caracterul  netemeinic al excepţiei de neconstituţionalitate care a fost edictată de către legiuitor ca avantaj oferit părţii care a ridicat această excepţie în faţa instanţei de judecată, în sensul de a beneficia de pronunţarea Curţii Constituţionale, având în vedere  că excepţia a fost ridicată în propria sa cauză, derogând astfel de  la principiul potrivit căruia efectele deciziilor Curţii Constituţionale se produc pentru viitor (art.11 al.3 din Legea nr. 47/1992).

S-a susţinut că egalitatea de drepturi a cetăţenilor nu înseamnă  uniformitate, iar dovada de diligenţă de care a dat dovadă un justiţiabil pentru apărarea drepturilor sale, uzând de excepţia de neconstituţionalitate şi beneficiind astfel  de protecţia textului de lege criticat de revizuientă ca încălcând art.16 din Constituţia  României, trebuie protejată faţă de lipsa diligenţei celui care nu a uzat de această excepţie. Astfel, cei doi justiţiabili nu se află în aceeaşi situaţie juridică şi deci nu ar fi „egali în drepturi”, din perspectiva celui care a dat dovadă de diligenţă.

S-a considerat că  s-ar ajunge la o situaţie în care circuitul civil ar fi grav afectat dacă textul legal ar permite şi persoanelor care nu au manifestat diligenţă şi nu au înţeles să ridice o excepţie de neconstituţionalitate în cauză, să răstoarne până la urmă o autoritate de lucru judecat a unei hotărâri definitive.

S-a  mai susţinut că instanţa de contencios constituţional a mai analizat acest text de lege în trecut statuând astfel prin deciziile nr. 48/2014 şi nr. 636/2012 că prevederile art. 322 pct.10 din vechiul cod de procedură civilă, text identic cu cel criticat de revizuientă, nu încalcă art. 16 al.1 şi art. 21 al.3 din Constituţia României. 

Tribunalul Mehedinţi prin sentinţa civilă nr.5 de la 26 iunie 2015 a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.509 al.1 pct.11 C.p.civ formulată de revizuientă  şi a  respins cererea de revizuire formulată de  aceasta.

Pentru a se pronunţa astfel instanţa de fond a reţinut că este neîntemeiată susţinerea pârâtei potrivit căreia în calea procedurii speciale a revizuirii nu poate fi invocată o astfel de solicitare, ecepţia putând  fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial.

S-a reţinut că analizând actele şi lucrările  dosarului  din perspectiva admisibilităţii sesizării Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate  a  dispoziţiilor art.509 al.1 pct.11 din NCPC potrivit cărora „revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă... „după ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituţională s-a  pronunţat asupra excepţiei invocate în aceea cauză, declarând neconstituţională prevederea care a făcut obiectul acelei excepţii”., instanţa constată  că cererea nu poate fi primită din următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art.29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Doar în situaţia în care sesizarea este  contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), din art. 29 al actului normativ susmenţionat, excepţia este inadmisibilă şi instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, iar încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare.

Or, în cauza de faţă, sunt întrunite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de textul de lege susmenţionat şi anume, dispoziţia legală este în vigoare, are legătură cu soluţionarea cauzei, este invocată de una dintre părţile din proces şi nu priveşte prevederi considerate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Instanţa a apreciat că textul invocat ca fiind neconstituţional este elaborat cu respectarea dispoziţiilor Constituţiei şi asigură securitatea raporturilor juridice. Posibilitatea repunerii în situaţia anterioară concedierii a tuturor salariaţilor aflaţi în situaţii identice ar fi de natură a destabiliza raporturile de muncă şi a nesocoti dispoziţiile legale referitoare la organizarea şi funcţionarea unităţilor angajatoare, inclusiv cele referitoare la angajarea şi concedierea personalului.

Indiferent de susţinerile părţilor, de opinia instanţei de judecată, constituţia este factorul structurant al ordinii juridice, căreia îi furnizează principiile directoare: egalitatea tuturor cetăţenilor, legalitatea, neretroactivitatea legilor ş.a.

Cum  singura instanţă  chemată  să analizeze şi să rezolve un eventual conflict între constituţie şi lege este instanţa de control constituţional şi, constatându-se întrunite cerinţele de admisibilitate a sesizării, instanţa a înaintat această sesizare spre competentă soluţionare în temeiul dispoziţiilor art. 29 al.4 din Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. Odată cu hotărârea  de sesizare, instanţa de judecată a trimis Curţii Constituţionale şi numele părţilor din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora ce se regăsesc în dispozitivul hotărârii ce se va pronunţa.

În ceea ce priveşte  admisibilitatea  cererii de revizuire se constată că potrivit dispoziţiilor art.509 C.p.civ, cererea de revizuire poate fi formulată doar în cazurile strict şi limitativ prevăzute de  acest text de lege.

Textul  art.509  pct.11 are în vedere ipoteza constând în admiterea unei excepţii de neconstituţionalitate în cauza în care s-a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere, intervenită după ce hotărârea a devenit definitivă. Este firesc ca de hotărârea favorabilă pronunţată asupra excepţiei de neconstituţionalitate să poată beneficia şi partea care a invocat-o în propria sa cauză.

Or, în cauza de faţă, beneficiarul hotărârii Curţii Constituţionale este în primul rând partea ce a invocat neconstituţionalitatea textului de lege în faţa instanţei de contencios constituţional şi care în mod cert nu este revizuienta.

Sunt considerente pentru care instanţa a dispus  respingerea cererii de revizuire astfel formulată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel revizuienta  criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea apelului a arătat că, în urma sesizării Curţii Constituţionale a României, privitoare la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.86, alin.6 din Legea 85/2006, Curtea a hotărât prin decizia 64/24.02.2015, publicată în M.Of. în data de 28.04.2015, că aceste prevederi sunt neconstituţionale. Precizează că aceste prevederi ale art.86, al.6 din legea 85/2006 sunt cele care au stat la baza deciziei sale de concediere, nr.2670/21.06.2013, emisă de către pârâtă, motiv pentru care a solicitat revizuirea sentinţei atacate, după publicarea deciziei nr.64 a Curţii Constituţionale.

Apelul a fost considerat  nefondat.

S-a reţinut că prevederile art. 86 alin. 6 din Legea 85/2006 erau în vigoare la data emiterii deciziei  de concediere (21 iunie 2013), decizia Curţii Constituţionale suspendând de drept/lipsind de efecte juridice textul menţionat anterior abia  ulterior, după data publicării (28.04.2015), fără a produce însă, efecte retroactiv. Mai mult, s-a arătat că art. 509 pct. 11 Cod. pr. civ. are în vedere ipoteza constând în admiterea unei excepţii de neconstituţionalitate în cauza în care s-a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere, intervenită după ce hotărârea a devenit definitivă, fiind astfel firească menţiunea din art. 29 din Legea nr. 47/1992, conform căreia sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate nu mai atrage suspendarea judecăţii.

S-a dat astfel posibiliateatea ca, de avantajul admiterii excepţiei de neconstituţionalitate, să poată beneficia şi partea care a invocat-o în propria sa cauză.

În speţă însă, aşa cum corect a reţinut şi prima instanţă, petenta niciodată nu a formulat o excepţie de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 86 alin. 6 din Legea nr. 85/2006 – temeiul emiterii deciziei sale de concediere, astfel că dispoziţiile art. 509 pct. 11 nu îi sunt aplicabile.

Domenii speta

Spete similare