Pretenţii

Hotărâre 58 din 14.01.2015


Dosar nr. 1118/308/2014

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA SIGHIŞOARA

CIVIL

SENTINŢA CIVILĂ Nr. 58/2015

Şedinţa publică de la 14 Ianuarie 2015

Completul compus din:

PREŞEDINTE Liliana Misirgic

Grefier Daniela Ciulea

Pe rol pronunţarea asupra cauzei civile privind pe reclamanta S.I. şi pe pârâtul P.B.G., având ca obiect pretenţii.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică, făcut cu ocazia pronunţării, nu se prezintă nimeni.

Procedura legal îndeplinită.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 8 ianuarie 2015, susţinerile şi concluziile părţilor fiind consemnate în încheierea din acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru azi, 14 ianuarie 2015, când s-a pronunţat prezenta sentinţă.

INSTANŢA

Asupra cauzei de faţă, deliberând, constată următoarele:

Constată că la data de 3 iunie 2014 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Sighişoara, aleatoriu în sistem informatic, sub nr. de dosar 1118/308/2014, acţiunea civilă formulată de către reclamanta S.I. prin care, în contradictoriu cu pârâtul P.B.G., a solicitat ca instanţa să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 15.000 lei reprezentând contravaloarea reparării prejudiciului material şi moral ce i-a fost cauzat prin fapta animalului aflat în paza juridică a pârâtului, cu obligarea pârâtului şi la plata cheltuielilor de judecată.

În considerentele acţiunii s-a învederat de către reclamantă că, în data de 22.04.2014, în timp ce se afla pe domeniul public, în apropierea curţii sale, un câine de talie mare, de culoare albă cu pete negre, aparţinând pârâtului, a trântit-o la pământ şi a muşcat-o violent de gamba piciorului drept. În urma agresiunii, reclamanta a arătat că a fost dusă la spital, ulterior deplasându-se şi la IML Tg. Mureş, unde , în urma examinării de către medicul legist, s-a stabilit că sunt necesare 32-35 de zile de îngrijiri medicale. S-a mai susţinut de către reclamantă că, de la momentul producerii leziunilor în urma muşcăturii, nu a mai putut presta muncă în gospodărie şi pentru îngrijirea propriilor animale, fiind nevoită să plătească două persoane în acest scop, care au fost remunerate cu 70 lei/zi/persoană, în total cheltuind 4900 lei. Reclamanta a mai arătat că restul cheltuielilor solicitate prin acţiune au fost făcute cu deplasările la spitalul din Tg. Mureş şi la IML Tg. Mureş, plaga muşcată necesitând sutură, pansamente periodice şi tratament cu antibiotice. În privinţa daunelor morale solicitate s-a arătat că acestea se justifică pe deplin, reprezentând doar o mică parte din suferinţele îndurate, în condiţiile în care este cardiacă, diabetică şi a fost diagnosticată şi cu boală de glandă tiroidă.

În drept, acţiunea reclamantei s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 192, art. 194 NCPC, art. 1349, art. 1375, art. 1381 Cod civil.

Odată cu acţiunea s-au depus de către reclamantă următoarele înscrisuri: împuternicire avocaţială, proces verbal de informare mediere nr. 4/28.05.2014 Certificat medico-legal nr. A2/1601/426/24 aprilie 2014 şi Completare la certificatul medico legal nr. 1601/426/21 mai 2014, Adresa nr. 72/26.04.2014 emisă de către Direcţia Sanitară Veterinară şi Pentru Siguranţa Alimentelor Tg. Mureş, Fişă de tratament antirabic, bonuri fiscale.

Pârâtul, legal citat în proces, nu a depus întâmpinare, însă s-a prezentat, printre altele, la termenul de judecată în şedinţa publică din data de 30 octombrie 2014, când a şi răspuns la interogatoriu(fila 42 din dosar).

În cauză au fost audiaţi martorii Iancu Ioan, Bîrlea Ioan, Bîrcea Răzvan-Daniel şi Nistor Dumitru, declaraţiile acestora regăsindu-se la filele 43, 54, 55 şi la fila 41 din dosar.

De către reclamantă s-au mai depus pe parcursul judecăţii următoarele înscrisuri: Adeverinţă nr. 266/27.11.2014 emisă de DSV Daneş, Formular de mişcare emis de către ANSVSA seria C nr. 2697929, Model caiet de Agro-Mediu pentru anul 2014 – Anexa nr. 23, Chitanţă de plată a onorariului avocaţial (f. 47-50 şi 56 din dosar).

În temeiul probaţiunii administrate în cauză, enumerate în cele ce preced, se constată şi se reţin următoarele de către instanţă:

În data de 22 aprilie 2014 reclamanta se găsea în spatele grădinii imobilului pe care îl deţine în localitatea Seleuş, care se continuă cu o livadă şi care, fapt necontestat, aparţine domeniului public al localităţii Daneş.

În apropierea locaţiilor descrise în cele ce preced, pârâtul deţine o stână, iar pentru paza animalelor, are în proprietate mai mulţi câini.

La data menţionată anterior, unul dintre câinii de pază ai pârâtului a muşcat-o de gamba piciorului drept, conform certificatului medico-legal nr. A2/1601/426/24 aprilie 2014 şi a completării la acesta din 21 mai 2014(aflate în copie la filele 6, 7 din dosar), constatându-se existenţa a 16 plăgi muşcate, dintre care 15 plăgi superficiale şi 1 plagă profundă, acestea necesitând în final pentru vindecare 32-35 de zile de îngrijiri medicale.

Şi din declaraţiile martorilor Iancu Ioan, Nistor Dumitru, Bîrlea Ioan şi Bârcea Răzvan Daniel(filele 43, 51, 54-55 din dosar) rezultă că acestea au fost împrejurările şi modul în care i-au fost cauzate reclamantei leziunile descrise în cuprinsul certificatelor medico-legale.

Nu poate fi reţinută afirmaţia în sensul că există şi o culpă a reclamantei care, deşi avertizată asupra posibilităţii de a fi muşcată de câinii de la turma pârâtului, de către martorii Iancu Ioan şi Bîrlea Ioan, nu s-a retras, precum şi că aceasta nu ar fi trebuit să se afle în acel loc.

Reclamanta nu a dat dovadă de lipsă de diligenţă întrucât se găsea deja într-un loc aparţinând domeniului public din imediata apropiere a locuinţei sale, supraveghindu-şi găinile, când a traversat prin aceleaşi loc şi turma de oi a pârâtului, păzită de mai mulţi câini, printre care se găsea şi câinele care a muşcat-o pe reclamantă.

În consecinţă, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 1375 şi următoarele NCC, în conformitate cu care, proprietarul unui animal sau cel care se serveşte de el răspunde, independent de orice culpă, de prejudiciul cauzat de animal, chiar dacă acesta a scăpat de sub paza sa.

Potrivit art. 1377 NCC, are paza animalului proprietarul ori cel care, în temeiul unei dispoziţii legale sau al unui contract ori chiar numai în fapt, exercită în mod independent controlul şi supravegherea asupra animalului şi se serveşte de acesta în interes propriu.

În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 6 alin. 5 din OUG 55/2002 în conformitate cu care proprietarul sau deţinătorul temporar al câinelui dacă este însoţit de acesta când conduce animalele izolate, în turmă sau în cirezi, pe drumurile publice pe care accesul le este permis, are obligaţia de a supraveghea câinele şi de a împiedica atacul canin asupra unei persoane.

De către pârât nu s-au probat elementele care să-l poată absolvi de intervenirea acestei răspunderi.

În consecinţă pârâtul este ţinut să repare prejudiciul cauzat reclamantei în modul descris în cele ce preced şi care constă din sumele de 3500 lei reprezentând plata muncii a 2 persoane pe timp de 35 de zile(50 lei/zi x 35 de zile x 2 = 3500 lei) + 700 lei contravaloarea hranei asigurate acestora, dovedindu-se că acesta a fost numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare şi că în această perioadă nu a putut îngriji singură animalele din gospodăria proprie constând, conform adeverinţei nr. 266/27.11.2014 emisă de către DSV Daneş din 6 bovine adulte, 10 tineret bovin, 3 viţei, 1 cabalină, 4 porcine şi 20 găini(f. 47 din dosar), şi nici de terenul în suprafaţă de 1,97 ha, conform înscrisului de la fila 50 din dosar.

De asemenea, cu înscrisurile de la fila 10 din dosar, reclamanta a dovedit că a cheltuit 375 lei cu transportul la medic, pentru consultaţii, îngrijiri medicale şi tratamente.

La toate acestea se vor adăuga şi 3000 lei constând din despăgubiri pentru daune morale, considerate proporţionale cu suferinţele fizice şi psihice la care a fost supusă reclamanta în urma atacului produs asupra ei de câinele pârâtului, instanţa apreciind că acest cuantum al  despăgubirilor pentru daune morale asigură atât realizarea dezideratului reparării integrale a prejudiciului, cât şi evitarea îmbogăţirii fără justă cauză a reclamantei.

În consecinţă, din totalul pretenţiilor solicitate prin acţiune, apare ca fiind dovedită suma de 7575 lei(3500 + 700 + 375 + 3000 = 7575 lei), urmând ca între aceste limite să fie admisă acţiunea reclamantei, iar pentru rest şi per a contrario, se va respinge.

În baza prevederilor art. 453 NCPC, conform soluţiei ce se va pronunţa, pârâtul, aflat în culpă procesuală, va fi obligat şi la plata cheltuielilor de judecată parţiale avansate în cauză de către reclamantă, constând din taxa judiciară de timbru corespunzătoare pretenţiilor admise şi din onorariul avocaţial, în cuantum de 2924 lei(484 lei taxă judiciară de timbru + 2500 lei onorariu avocaţial), dovedite cu chitanţele de la filele 30, 56 din dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite în parte acţiunea civilă  a reclamantei S.I. – domiciliată în com.  jud. Mureş – CNP în contradictoriu cu pârâtul P.B.G. – domiciliat în com. , jud. Mureş – CNP pentru pretenţii, şi în consecinţă:

Obligă pe pârât să plătească reclamantei 7575 lei despăgubiri,  precum şi 2924 lei cheltuieli de judecată parţiale.

Respinge pentru rest aceeaşi acţiune.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare.

Pronunţată azi, 14  ianuarie 2015, în şedinţă publică.

Preşedinte,

Liliana Misirgic

Grefier,

Daniela Ciulea