Evaziune- fiscala, elemente constitutive

Sentinţă penală 47/P/2016 din 03.05.2016


Materia –penal

Obiect  evaziune- fiscala, elemente constitutive

Fapta inculpatului C L  care in calitate de administrator de  fapt al SC N..,  a  omis, în tot sau în parte, sa evidenţieze , în actele contabile ori în alte documente legale,  operaţiunile comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, constituie infractiunea de evaziune fiscala prevazuta la art  9 alin 1 lit b) si alin 2 din Legea 241/2005

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BIHOR

SECŢIA PENALĂ

SENTINŢA PENALĂ nr.47/P/2016

Şedinţa publică de la 11.03.2016

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE: …

GREFIER: …

Ministerul Public este reprezentat prin procuror P M din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.

Şedinţa de judecată este înregistrată cu mijloace audio potrivit  dispoziţiilor art.369 Cod procedură penală.

Pe rol fiind judecarea cauzei penale privind pe inculpatul CL, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005).

La apelul nominal făcut în şedinţa publică de azi, nu se prezintă nimeni.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care învederează instanţei că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:

Preşedintele completului de judecată, verificând personal constată că procedura de citare este legal îndeplinită.

Totodată, se constată că judecarea cauzei în fond a avut loc la data de 08.03.2016, dată la care susţinerile părţilor au fost consemnate în încheierea acelei şedinţe, încheiere ce face parte integrată din prezenta sentinţă, amânându-se pronunţarea la data de azi.

INSTANŢA

DELIBERÂND

La data de 12.12.2013 a fost înregistrată la Tribunalul Bihor cauza privindu-i pe inculpaţii  BV, VKI şi CL.

Dosarul initial a fost disjuns in prezentul dosar, care il vizeaza pe inculpatul CL care nu a inteles sa uziteze de procedura recunosterii vinovatiei.

Se reţine că prin rechizitoriul din 05.12.2013 emis în dosar nr 60/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au fost trimişi în judecată, inculpaţii:  BV, pentru  săvârşirea infracțiunilor de - instigare la evaziune fiscală, prev. şi ped. de art. 25 Cod Penal rap. la art. 9 alin. 1, lit. ,,a,b,f”  din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 al. 2 şi art. 42 C.pen., - spălare de bani, prev. și ped. de art. 23 al. 1 lit. a,b din Legea 656/2002, toate cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen. și art. 33 lit. a C pen., cu aplic. art. 41 al. 2 şi art. 42 C.pen.,- evaziune fiscală prev. şi ped. de art. 9 al. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 al. 2 şi art. 42 C.pen.,- toate cu aplic. art. 33 lit. a şi art. 34 C.pen.,VKI pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9, alin.1, lit. ,,a,f” din Legea 241/2005, cu aplic. art. 41 al. 2 şi art. 42 C.pen., participație improprie la la fals intelectual, prev. şi ped. de art. 31 al. 2 şi art. 32 C. pen. rap la art. 289 C. pen., cu aplic. art. 41 al. 2 şi art. 42 C.pen., participaţie improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. și ped. de art. 31 alin. 2 Cod penal şi art. 32 C.pen. rap la art. 290C. pen., toate cu aplicarea art. 41, alin.2 din C.pen.,  toate cu aplic. art. 33 lit. a şi art. 34 C.pen.,CL, pentru săvârșirea infracțiunii de  evaziune fiscală, prev. de art. art. 9, alin.1, lit. ,,b” din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 41, alin.2 și 42 din C.pen.

În actul de sesizare se reţine în sarcina inculpaţilor  BV, VKI şi CL că la inițiativa inculpatului BV  s-a constituit S.C. M., societate al cărui sediu a fost declarat în baza unui contract încheiat în fals de către inculpatul VKI, persoană care și-a declinat o calitate și o identitate falsă cu prilejul întocmirii documentelor de constituire a acestui agent economic, iar operațiunile comerciale efectuate și veniturile obținute nu au fost evidențiate în totalitate în documentele contabile ale societății și nu au fost declarate în totalitate organului fiscal. Ulterior, la inițiativa inculpatul BVF au fost înființate sau cesionate S.C. BA S.R.L., S.C. N S.R.L. și S.C.  M S.R.L., societăți în reprezentarea cărora inculpatul sprijinit de CL a efectuat achiziții intracomunitare de diverse  mărfuri, care ulterior au fost  facturate către firma coordonată de către el și anume S.C. DI S.R.L. și de aici către destinatarii finali. Sumele de bani încasate de la clienți erau virate în conturile celor trei agenți economici menționați mai sus, de cele mai multe ori ca și avans marfă de unde erau  ridicate în numerar cu diverse explicații sau prin ATM și ulterior folosite pentru achiziționarea de noi produse. Astfel, inculpatul BVF a creat un circuit de tip ”carusel” interpunând între societatea pe care o coordona direct și firmele furnizoare societăți administrate de către cetățeni străini sau persoane din România, fără posibilități materiale în vederea eludării taxelor și impozitelor.

În dovedirea situaţiei de fapt s-au reţinut următoarele mijloace de probă: acte de sesizare şi constatări DGFP Bihor, Garda Financiară Bihor, ordonanţele de conexare; copii ale documentelor de la O.R.C.; declarațiile martorilor şi documentele depuse de aceştia, respectiv facturi ale firmelor, documente bancare, procese - verbale de confruntare, procese – verbale de recunoaştere de pe planşele foto, constatări tehnico - științifice, declarațiile inculpaţilor şi învinuiţilor.

Cu privire la inculpatul CL cauza a fost disjunsa datorita faptului ca acesta a uzitat de procedura de drept comun, in contextul in care prin diferite cereri si aparari a incercat sa temporizeze nejustificat procedura desfasurata in fata instantei.

Analizand actele si lucrarile dosarului instanta rertine ca:

In reprezentarea  S.C. M S.R.L.,  S.C. N S.R.L. se efectuau de catre inculpatul CL  achiziții intracomunitare de mărfuri (produse de curățenie, produse alimentare, pampers) care ulterior erau livrate atât către societățile comerciale DI S.R.L., al cărui asociat și administrator inițial a fost inculpatul BVF, către S.C. DI S.R.L. (asociat și administrator inițial martorul BI, șofer, dar condusă efectiv de către inculpat din calitatea de director), de unde era livrată către diverși agenți economici din țară.

Reprezentarea S.C. M S.R.L., S.C. N S.R.L. a fost  asigurată de către inculpatul CL, care a fost racolat  de catre inculpatul BVF.

Inculpatul CL a fost cooptat de catre inculpatul BVF sa desfasoare activitati comerciale aducatoare de venituri, prin importul unor porduse din state ale uniunii europene, in speta Ungaria. Astfel la inceput inculpatul a avut calitatea de translator, chiar si sofer,  al inculpatului BVF, insotinudu-l pe acesta in Ungaria cu ocazia efectuarii actelor comerciale de import.

In fapt inculpatul CL a fost imputernicit pentru societatile comericlae SC M SRL, SC N SRL, sa desfasoare activitati de import de produse, in scopul fraudarii sistemului de TVA.

Modul de operare a inculpatului se desfăşura astfel: inculpatul lua legătura cu agenți economici din statele membre ale Uniunii Europene, identificând mărfuri ușor vandabile (produse de curățenie, produse alimentare, băuturi răcoritoare și energizante, pampers, cereale), negociind contractele și stabilind prețurile. Produsele erau facturate de către agenții economici intracomunitari din Ungaria, Slovacia etc. către firmele  S.C. M S.R.L., S.C. N S.R.L., Unele operațiuni economice  erau evidențiate în contabilitatea acestor societăți comerciale, fiind declarate organului fiscal, colectând TVA care nu era achitat la bugetul de stat,  iar alte operațiuni nici nu erau evidențiate în contabilitate sau erau întocmite documentele fără ca sumele reale să fie declarate. În mare măsură, mărfurile erau facturate către societățile comerciale controlate direct de către inculpatul BVF, respectiv S.C. DI S.R.L. (în care a deținut calitatea  de asociat și administrator), S.C. DI S.R.L. (societate înființată pe numele angajatului său BI în care inculpatul a deținut calitatea de director) sau S.C. DC S.R.L. (în care a deținut calitatea de asociat) sau în unele cazuri direct către clienții acestora.

 Cu privire la SC N , instanta retine ca la data de 24.06.2011 a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor sesizarea formulată de către DGFP Bihor – Activitatea de Inspecție Fiscală împotriva reprezentanților S.C. N  S.R.L. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, faptă prev. și ped. de art. 9 alin. 1 lit.  a din Legea 241/2005- formându-se dos. nr. 1052/P/2011. F.nr. 94 - 97, vol. I.

Conform celor menționate în plângere, în perioada 10-24.02.2011 s-a efectuat un control la agentul economic pentru perioada 26.04.2010-31.12.2010, constatându-se că reprezentanții societății economice au declarat TVA de plată în sumă de 404.553 în loc de 693.214 lei conform evidenței financiar contabile (o diferență de 288.661 lei), impozit pe profit 0  în loc de 143.636 lei conform evidenței financiar contabile. De asemenea s-a constatat faptul că societatea nu avea întocmite notele de recepție și constatare de diferențe, fișele de magazie, registrul Cartea Mare. De asemenea, s-a constatat că între declarațiile partenerilor din U.E. privind livrările intracomunitare de bunuri și servicii și declarațiile privind achizițiile intracomunitare depuse de S.C. N S.R.L. există o diferență în minus de 1.289.086 lei, urmând ca organul fiscal să întocmească formularele SCAC deoarece împuternicitul societății, numitul CL a precizat faptul că nu știe de unde provine această diferență. Astfel, organul fiscal a calculat debite suplimentare în cuantum de 432.297 constând în Tva și impozit pe profit.

Cu privire la activitatea de control desfasurata la  S.C. M S.R.L instanta retine ca ., urmare a inspecției fiscale efectuată de către inspectori din cadrul DGFP Bihor s-a stabilit o obligație de plată suplimentară de 74.196 lei constând în TVA și 370 lei impozit pe profit. S-a considerat faptul că anumite bunuri achiziționate din Ungaria nu au fost utilizate de societate pentru realizarea obiectului său de activitate, respectiv pentru realizarea de venituri, organele fiscale colectând un TVA în sumă de 11.677 lei. În perioada iulie 2008- iulie 2009 s-au emis de către societate facturi către diverși clienți din Ungaria fără a se putea face dovada că mărfurile au părăsit efectiv teritoriul țării noastre, procedându-se la colectarea TVA în sumă de 28.056 lei. în luna august 2010 societatea a  încasat avansuri de la S.C. DI S.R.L. pentru care nu a emis factură, TVA – ul stabilit de către organul fiscal aferent acestor operațiuni fiind în sumă de 5.693 lei. În lunile octombrie și noiembrie 2010 societatea a emis facturi către agentul economic maghiar E E I KFT facturi pentru suma de 119.875 lei fără a putea face dovada că marfa menționată în documente a părăsit efectiv teritoriul României, fiind calculat un TVA suplimentar de 28.770 lei, prejudiciul total fiind de 74.566 lei.

La capitolul alte constatări sunt precizate următoarele:

Organele fiscale nu s-au putut pronunța referitor la relația economică cu partenerul F A KFT, care a declarat livrări de 1.221.534 lei în timp ce contribuabilul român a declarat achiziții în sumă de 2.089.067 lei.

În perioada verificată S.C. M S.R.L.  a declarat achiziții de la partenerul polonez C în sumă de circa 222.018 lei în timp ce agentul economic polonez a declarat livrări de 331.461 lei.

Organele fiscale nu s-au putut pronunța cu privire la relația economică cu partenerul din Slovacia deoarece administratorul judiciar al S.C. M S.R.L., numita I S nu a intrat în posesia documentelor aferente lunii decembrie 2010.

În luna noiembrie 2010 S.C. M S.R.L. a emis facturi către G C 2010 KFT în valoare totală de 1.129.212 reprezentând vânzare marfă, pe aceste facturi fiind menționat ca și delegat numitul M A cu mijlocul de transport LEB270, contravaloarea acestora fiind încasată parțial pe bază de chitanțe. Pentru a se stabili prejuduciul la bugetul consolidat al statului cu referire la S.C. M S.R.L. cauza se va disjunge urmând a fi efectuate verificări.

S-a probat in cursul urmaririi penale si ulterior al Judecatii ca sursele financiare cu care inculpatul C achita marfa proveneau de la inculpatul BVF , aspect recunoscut de catre ambii inculpati, in dosarul din care a fost disjuns actualul. Astfel inclusiv inculpatul BVF a inteles sa uziteze de procedura recunosetrii vinovatiei.

Edificatoare in conturarea participatiei inculpatului este declaratia de invinuit a lui M Z care fiind fiind audiat  la politie arata ca in anul 2009 a fost căutat de către doi cetățeni români, Lori și Vali, care i-au oferit posibilitatea de a câștiga bani prin înființarea unei societăți comerciale în Ungaria, fiind astfel înființată firma MZTKft, în reprezentarea căreia nu a desfășurat nici o activitate și care din câte cunoaște nu funcționează. Toate cheltuielile ocazionate de înființarea agentului economic maghiar au fost achitate de către V. În același an a mai fost căutat de către cele două persoane care i-au oferit bani pentru a se deplasa în România pentru a semna diverse acte. Din câte își aduce aminte, în toamna anului 2009 s-a deplasat la Oradea cu L și V, cu autoturismul cu nr. de înmatriculare B…. condus de V. La Oradea s-a deplasat la sediile mai multor instituții unde a semnat mai multe acte al căror conținut nu i-a fost tradus de către L ( deși a solicitat acest lucru), el crezând că semnează acte legate de firma din Ungaria.

Inculpatul  declară la urmarire  că a primit pentru serviciile prestate sume minime de bani de la L și a aflat de faptul că este administrator al S.C. M S.R.L. doar cu ocazia audierii.

De asemenea, declară că într-o ocazie nu a dorit să semneze actele prezentate care nu îi erau traduse și suma de bani oferită era prea mică, moment în care a fost amenințat de către V cu un băț telescopic.

Mai mult aceasta persoana ii identifica si recunoste la politie pe cei doi inculpati din plansele foto.

Chiar si declaratia martorei D M este edificatoare in conturarea participatiei inculpatului. Bunaoara , la politia  a declarat că a înființat S.C. N S.R.L. la propunerea concubinului său S Z, cu sediul în O…... Acest imobil, în care învinuita locuia împreună cu concubinul său a fost găsit prin intermediul cetățeanului maghiar S Z, pe care l-a văzut și învinuita de două ori și care locuia și el la aceea adresă. Toate cheltuielile ocazionate de înființarea S.C. N S.R.L. au fost achitate de către numitul S Z.

Potrivit  declaraţiei  de martor a lui I K, care a lucrat pentru firma SC G T KFT Ungaria, rezulta că respectiva societate a livrat zahăr în cantităţi de peste 20.000 kg  către SC N  SRL, reprezentantă de inculpatul CL, reprezenantul celălalt era inculpatul BV, faţă de care s-a dispus o soluţie deja.

 Declaraţia acestei martore este dublată de documentele care au fost puse la dispoziţie de societatea maghiară SC G T KFT Ungaria. CMR-urile atestă livrarea către N a cantităţii totale de 46.050 kg zahăr, la preţul de 2,3 lei kg. Rezulta din aceste acte ca la aceeaşi dată de 30 septembrie 2010 SC DI a livrat aceeaşi cantitate de marfă, dar la preţul unitar de 2.05 lei către SC V C, mai mic decat pretul de achiziţionare.

Agentul economic maghiar P K,  fiind audiat ca martor în dosar, arată că s-a livrat către N marfă, respectiv energizant, figurând ca loc de destinaţie  O, unde avea sediul DI, iar pe o parte din documentele de livrare apare numele inculpatului CL.

Martora P V R  atestă existenţa acelor relaţii economice cu N. Pe CMR apare N destinatar, locul de descărcare precizat în documente  este Deva sau Timişoara.

Astfel declaraţiile martorilor coroborate cu documentele  de livrare. dovedes  ca Societatii M, i se livrează marfa octombrie 2010, respectiv castraveţi la borcan, preţul de 1,9 lei, în aceeaşi perioadă DI vinde același tip de marfă la un preţ inferior de 1,6 lei, unei societăţi din Timişoara.

S L-administrator la agentul economic maghiar MS atestă livrarea în 16 noiembrie de bomboane de pom către M, localitatea Deva. În 18. noiembrie, o zi mai târziu, firma DI, a emis factură pe acelaşi tip de marfă, cu o  valoare mai mică către o societate din DEVA.

Dovada cu înscrisuri printr-o  analiză a extraselor de cont ale societății N rezultă că împuterniciţi  să efectueze operaţiuni bancare erau inculpatul CL şi martorul D M.  Din actele contabile si bancare , rezulta  ca majoritatea sumelor încasate provin de la SC DI, ca avans de marfă pentru M,  sumele de bani intrate scoase prin ridicări de la ATM , prin ridicări în numerar cu titlu  salarii unităţi private sau alte operațiuni CL , iar uneori erau efectuate schimburi valutare plata plăți către furnizori. Din extrasele de cont-SC M SRL,ale  contului deschis la Banca în 2010  reulta ca au fost încasaţi mai mult de 260.000 avans în marfă, iar ulterior  sumele de bani au fost ridicate în numerar ca şi în cazul primei societăți ca și operațiuni CL, salarii unităţi private sau schimbate în forinţi, plata pentru furnizorii externi.

Relevanta este si declaraţia lui BV, care a beneficiat de prevederile  procedurii simplificată, în faza de judecată  întrucât atestă că este persoana care i-a propus inculpatului CL să efectueze tranzacţii de mărfuri, din Ungaria , Germania, Polonia, în numele celor 2 societăţi, anterior acestui moment cerându-i inculpatului să se implice în găsirea de firme care să deruleze activităţi intercomunitare. S-a ajuns la cele două societăţi. Inculpatul i-a cerut unui cetăţean maghiar dispus să înfiinteze in numele sau o societate, S Z, să aducă un cetăţean maghiar să înfiinţeze în numele său altă societate, BA SRL.

BV a declarat că a luat legătura cu o contabilă, care locuia pe strada Sovata, pentru a ţine evidenţa contabilă a SC M SRL și N de care urma să se ocupe inculpatul.

Plata mărfurilor aduse din UE era efectiv realizată de SC DI, care vira sumele de bani ca avans de marfă, către societăţile  anterior menționate anterior și platea facturile prin societăţile menţionate.

Declaraţia inculpatului CL,  atestă împrejurări că cunoştea faptul că atunci când a fost contactat de BV, societatea DI doar în acte era administrată de acel BI, acesta având calitatea de martor în cauză, când în realitate era administrator de fapt BV.

Aceasta este o informaţie importantă pentru că ea conduce la ideea că inculpatul avea în plan subiectiv  reprezentarea faptului că activităţile desfăşurate în relaţiile cu societăţile comunitare aveau caracter ilicit. Reiese din declaraţia acestui inculpat că a fost imputernicit să desfăşoare activităţi comerciale în numele celor 2 societăţi şi că taxele notariale au fost plătite de secretara de la societatea DI.

Totodatat martora Dobrai Melinda afirmă că urmau să se desfăşoare acele activităţi comerciale. După ce a fost împuternicit, la indicaţiile inculpatului Bochiş, a început să achiziţioneze marfă din Ungaria. Marfa era  furnizată către  N şi M, ulterior facturată către  DI , care nu apare ca făcând parte din societățile care efectuează relații comerciale intracomunitare.

BV, ulterior, din banii primiţi, de la DI efectua retrageri pentru a plăti furnizori din Ungaria.

Marfa a fost pentru scurt timp depozitată pe strada R, Oradea. Întreaga activitate a fost coordonată de inculpatul BV. Acesta este cel care a organizat  totul şi are o răspundere majoră în ceea ce s-a creat bugetului statal.

 

În urma unor discuții purtate cu un amic din copilărie, pe nume CL, i-a întocmit acestuia o procură autentificată la un notar public prin care îi permitea acestuia să efectueze operațiuni economice în reprezentarea societății, să efectueze operațiuni bancare și orice act de dispoziție, cu excepția cesionării societății. Numitul CL i-a relatat faptul că  a cumpărat mărfuri din Ungaria care ulterior au fost comercializate pe teritoriul României, fără ca învinuita să beneficieze de vreun folos în urma acestor operațiuni economice, de a căror amploare a aflat abia cu ocazia controlului efectuat de către Garda Financiară.

 CL a fost persoana care a identificat și contabila societății, pe numita I S.

Chiar daca in cuprinsul dosarului de urmarire penala au existat anumite declaratii contradictorii , instanta si-a formulat convingerea ca inculpatul  a comis infractiunea pe baza inscrisurilor de  la dosar si anume documente contabile, declaratiile coinculpatilor care au recunoscut fapta,acte de constatare.

Constatând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 396 alin. 2 C.pr.pen. întrucât rezultă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele există, constituie infracţiune şi au fost săvârşite de către inculpat, instanţa va dispune condamnarea inculpatului.

 In ceea ce priveste cererea de schimbare a incadrarii juridice, instanta retrine  că starea de fapt este corect retinuta  în sarcina inculpatului in rechizitoriu insa t cuantumul prejudiciului depăşeşte 100.000 euro, sens in care este incident in cauza aliniatul 2 al articolului 9 alin 1 lit b . din L 241/2005.

Fapta inculpatului CL  care in calitate de administrator de  fapt al SC N SI M,  a  omis, în tot sau în parte, sa evidenţieze , în actele contabile ori în alte documente legale,  operaţiunile comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, constituie infractiunea de evaziune fiscala prevazuta la art  9 alin 1 lit b) si alin 2 din Legea 241/2005.

Astfel instanta concide ca la iniţiativa lui BV inculpatul CL a desfăşurat activitate specifică administratorului de fapt în cadrul unor societăţi comerciale, respectiv SC N SRL şi SC M SRL,  efectuând achiziţii intracomunitare de marfă, facturate către SC DI SRL și mai apoi către destinatarii finali. Sumele de bani pentru achiziţionarea mărfurilor aparţineau lui BV şi de la societatea controlată de acesta, SC DI, cu titlu de avans de marfă, de unde erau ridicate în numerar sau prin ATM, creându-se un circuit de tip carusel .În acest mod, între societăţile furnizoare din Ungaria şi SC DI SRL, aceasta din urmă fiind controlată de inculpatul BV, erau interpuse societăţile comerciale administrate faptic, în baza unor împuterniciri notariale de  inculpatul CL, scopul constând în sustragerea de la plata taxelor şi impozitelor aferente statului.

 Instanta va face aplicarea art 5 cod penal, apreciind ca fata de limitele de pedeapsa cu privire la infractiunea de evaziune fiscala,aceasta lege este mai favorabila. Mai mult tot mai favorabil este vechiul cod din prisma infractiunii continuate.

 Cu privire la schimbarea de incadrare juridica solicitata de Ministerul Public, instanta conchide ca aceasta este  fondata. Bunaoara lecturand prejudiciul suferit de Bugetul de Stat prin activitatea inculpatului se retine ca acesta depsaseste suma de 100 000 euro, sesn in care fapta savarsita de icnulpat se icnadreaza la prevederile aliniatului  2 ale articolului 9 din L 241/2005.

In baza art 386 cod procedura penala va schimba incadrarea juridica retinuta ion sarcina inculpatului din infractiunea prevazuta la art. 9, alin.1, lit. ,,b” din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 41, alin.2 și 42 din C.pen. in infractiunea prevazuta la art. 9, alin.1,  lit ,,b” si alin 2  .2  din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 41, alin.2 și 42 din C.pen.

In baza  art. 9, alin.1,  si .2 lit ,,b”  din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 41, alin.2 și 42 din C.pen. , 74 lit a cod penal de la 1968 il  va condamna pe inculpatul CL,  … la pedeapsa de 2 ani inchisoare

În temeiul art 65 alin 1 C.pen. din 1968 cu aplic art 12 din Legea nr 187/2012,  interzice inculpatului drepturile prevăzute la art 64 lit. a teza II, b şi c (cu referire la calitatea de administrator într-o societate comercială) C.pen. din 1968 cu titlu de pedeapsă complementară pe o perioadă de 2 ani , calculată potrivit art 53 alin 2 lit a rap la art 66 C.pen. din 1968.

În temeiul art 65 alin 1 C.pen. din 1968 cu aplic art 12 din Legea nr 187/2012,  interzice inculpatului exerciţiul aceloraşi drepturi cu titlu de pedeapsă accesorie.

La aplicarea si individulizarea pedepsei se are in vedere atitudinea nesincera a inculpatului,cel putin perceptia acestuia in legatura cu modul savarsirii infractiunii ,  prejudiciul comis, lipsa antecedentelor penale, sens in care instanta ii va acorda circumstanta prevazuta la art 74 lit a) cod penal. Se va avea in vedere  ca inculpatul este angajat in munca,  este singur inttretinator de familie avand copii minori , si de asemenea varsta tanara a acestuia  .

Ca circumstanţe personale, se retine că inculpatul este căsătorit,are  domiciliu stabil are 2 copii minori, tânăr, la început de viaţă, iar pronunţarea unei pedepse cu executarea acesteia în regim privativ de libertate-închisoare, ar constitui o situaţie dramatică pentru inculpat, pentru familia acestuia. Mai mult, ionstanta retine ca  la fiecare termen de judecată, inculpatul  a dat dovadă ca  a început să se îndrepte și conștiientizează gravitatea săvârșirii faptei.

Se va tine cont de mobilul  savarsirii faptei de catre  inculpat si anume izbucnirea crizei financiare in cursul anului 2008 si lipsa unor locuri de munca, aspect ce l-a impins pe acestia sa comita faptele.

In ceea ce priveşte pedeapsa accesorie, aplicarea acesteia inculpatului trebuie realizată atât în baza art.71 alin. 2 şi 3 C.pen. de la 1969 şi art.64 C.pen.de la 1969, cât şi prin prisma Convenţiei E.D.O., a Protocoalelor adiţionale şi a jurisprudenţei C.E.D.O., care, în conformitate cu art. 11 alin.2 şi art.20 din Constituţia României, fac parte din dreptul intern ca urmare a ratificării acestei Convenţii de către România, prin Legea nr. 30/1994.

Astfel, restrângerea exerciţiului drepturilor şi libertăţilor poate fi dispusă numai dacă este necesară, iar o atare măsură trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o. In consecinţă, o aplicare automată, în temeiul legii, a pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a vota, care nu lasă nici o marjă de apreciere judecătorului naţional în vederea analizării temeiurilor care ar determina luarea acestei măsuri, încalcă atât principiul proporţionalităţii, cât şi art. 3 din Protocolul adiţional nr. 1, aşa cum a statuat şi Î.C.C.J., prin decizia nr. 74/2007, pronunţată în interesul legii.

Aşadar, conform art.71 alin.3 C.pen. de la 1969, instanţa reţine că urmarea socialmente periculoasă care s-a produs prin săvârşirea infracţiunii retinute mai sus, duc la concluzia existentei unei nedemnitati ce atrage necesitatea interzicerii exercitării drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a Il-a şi lit. b C.pen. de la 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat,dreptul de a desfasura o activitatea de natura celeia de care s-a folosit condamnatul in comiterea infractiunii,  motiv pentru care va interzice inculpatului exercitarea acestor drepturi pe durata executării pedepsei principale.

Instanta dat fiind circumstantele cauzei,considera ca scopul pedepsei poate fi atins si fara a se aplica inculpatului o pedeapsa pivativa de libertate, reinsertia sociala a acestuia putand opera si prin aplicarea unei pedepse a carei executare sa fie suspendata conditionat. Se vor avea totodata in vedere existenta unor copii in intretinere si lipsa antecedentelor penale care constituie circumstanta atenunata potrivit codului penal de la 1968

În baza art. 861 C. pen. din 1968, cu aplic art 5 C.pen., cu referire la art 16 alin 2 din Legea nr 187/2012, va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante aplicate inculpatului pe un termen de încercare de 4 ani ani stabilit conform art. 862 C. pen. din 1968.

În baza art. 863 alin 1 C. pen. din 1968, pe durata termenului de încercare va obliga inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la  Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bihor;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existenţă.

În temeiul art. 404 C.pr.pen.,  se va atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 864 C.pen.

În temeiul art. 71 alin. 5 C.pen. din 1968, instanta  va suspenda executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale

Cu privire la latura civila a cauzei , reiese din probele administrate  in faza de urmarire penala, si cercetare judecatoreasca ca inculpatul a produs un prejudiciu bugetului de stat, prejudciu pe care insa nu il recunoaste.

SC N SRL, si  SC M SRL, au generat un prejudiciu global semnificativ , potrivit activitatilor infractionale savarsite de inculpatii  C si  BVF.Astfel  prin firma N s-a cauzat un prejudiciu de 432.297 lei, iar prin  SC M  un prejudciu de 74.566 lei.

Bunaoara anterior in cauza disjunsa inculpatii(V si BVF )  au recunoscut savarsirea faptelor pentru care au fost trimisi in judecata. Bunaora din actele de constatare rezulta participatia infractionala pe latura civila.

 Prin fapta inculpatului  care nu  si-au recunoscut activitatea infractionala  au fost produse prejudicii in patrimoniul Statului, aspect ce reiese si din raporatele de constatare coroborate cu documentele fiscal contabile.

In baza art 397 cod procedura penala,  raportat la art 205 cod civil , constatand ca  partile responsabile civilmente SC N SRL, SC M SRL, sunt radiate instanta  va respinge actiunea civila, formulata de partea civila  fata de acestea, ca fiind introdusa fata de o persoana care nu mai are capacitate de folosinta.

În temeiul art 397, art 25 C.pr.pen., cu aplic art 23 alin 3 C.pr.pen., art 1381, art 1385 C.civ.,  se vor admite pretenţiile civile ale părţii civile Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca – prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor (în calitate de succesoare în drepturi a A.N.A.F. – prin D.G.F.P. Bihor) şi în consecinţă va obliga inculpatul CL la plata sumei  74.566  lei  aferent prejudiciului savarsit prin intermediul SC M SRL, impreuna cu dobanzile si penalitatile aferente  la zi.

În temeiul art 397, art 25 C.pr.pen., cu aplic art 23 alin 3 C.pr.pen., art 1381, art 1385 C.civ., se vor  admite pretenţiile civile ale părţii civile Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca – prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor (în calitate de succesoare în drepturi a A.N.A.F. – prin D.G.F.P. Bihor) şi în consecinţă obligă inculpatul CL ,  la plata sumei  de 432.297 lei aferent  prejudiciului calculat savarsit prin intermediul  SC N SRL, , impreuna cu dobanzile si penalitatile la zi.

In baza art 404 alin 4 cod procedura penala, va  dispune luarea masurilor asiguratorii asupra tuturor bunurilor mobile si imobile prezente si viitoare ale inculpatului.

In baza art 274 cod procedura penala, va  obliga inculpatul la 1000 lei cheltuieli judiciare in favoarea statului.

În temeiul art. 13 din Legea 241/2005, instanta va  comunică un exemplar al hotărârii către ORC Bihor în termen de 15 zile de la data rămânerii definitive a acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂREŞTE

Face aplicarea art 5 cod penal.

In baza art 386 cod procedura penala schimba incadrarea juridica retinuta in sarcina inculpatului din infractiunea prevazuta la art. 9, alin.1, lit. ,,b” din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 41, alin.2 și 42 din C.pen. in infractiunea prevazuta la art. 9, alin.1,  lit ,,b” si alin 2 din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 41, alin.2 și 42 din C.pen.

In baza  art. 9, alin.1, lit b  si .alin 2  din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 41, alin.2 și 42 din C.pen.de la 1968  , 74 lit a cod penal de la 1968 condamna pe inculpatul CL,…, la pedeapsa de 2 ani inchisoare

În temeiul art 65 alin 1 C.pen. din 1968 cu aplic art 12 din Legea nr 187/2012,  interzice inculpatului drepturile prevăzute la art 64 lit. a teza II, b şi c (cu referire la calitatea de administrator într-o societate comercială) C.pen. din 1968 cu titlu de pedeapsă complementară pe o perioadă de 2 ani , calculată potrivit art 53 alin 2 lit a rap la art 66 C.pen. din 1968.

În temeiul art 65 alin 1 C.pen. din 1968 cu aplic art 12 din Legea nr 187/2012,  interzice inculpatului exerciţiul aceloraşi drepturi cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 861 C. pen. din 1968, cu aplic art 5 C.pen., cu referire la art 16 alin 2 din Legea nr 187/2012, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante aplicate inculpatului pe un termen de încercare de 4 ani ani stabilit conform art. 862 C. pen. din 1968.

În baza art. 863 alin 1 C. pen. din 1968, pe durata termenului de încercare obligă inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la  Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bihor;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existenţă.

În temeiul art. 404 C.pr.pen., atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 864 C.pen.

În temeiul art. 71 alin. 5 C.pen. din 1968, suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale

In baza art 397 cod procedura penala,  raportat la art 205 cod civil , constatand ca  partile responsabile civilmente SC N SRL, SC M SRL, sunt radiate respinge actiunea civila, formulata de partea civila  fata de acestea.

În temeiul art 397, art 25 C.pr.pen., cu aplic art 23 alin 3 C.pr.pen., art 1381, art 1385 C.civ., admite pretenţiile civile ale părţii civile Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca – prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor (în calitate de succesoare în drepturi a A.N.A.F. – prin D.G.F.P. Bihor) şi în consecinţă obliga inculpatul CL la plata sumei  74.566  lei  aferent prejudiciului savarsit prin intermediul SC M SRL, impreuna cu dobanzile si penalitatile aferente  la zi.

În temeiul art 397, art 25 C.pr.pen., cu aplic art 23 alin 3 C.pr.pen., art 1381, art 1385 C.civ., admite pretenţiile civile ale părţii civile Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca – prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor (în calitate de succesoare în drepturi a A.N.A.F. – prin D.G.F.P. Bihor) şi în consecinţă obligă inculpatul CL ,  la plata sumei  de 432.297 lei aferent  prejudiciului  savarsit prin intermediul SC N SRL,  impreuna cu dobanzile si penalitatile la zi.

In baza art 404 alin 4 cod procedura penala, dispune luarea masurilor asiguratorii asupra tuturor bunurilor mobile si imobile prezente si viitoare ale inculpatului.

In baza art 274 cod procedura penala, obliga inculpatul la 1000 lei cheltuieli judiciare in favoarea statului.

În temeiul art. 13 din Legea 241/2005, comunică un exemplar al hotărârii către ORC Bihor în termen de 15 zile de la data rămânerii definitive a acesteia.

Cu apel în 10 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică azi 11.3.2016

Judecător, Grefier,